Posted by: leontiucmarius | May 22, 2012

Marius Leontiuc – CEDO hot. ,,EKBATANI c. SWEDEN“

EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS

EKBATANI v. SWEDEN

În cazul * Ekbatani,
* Notă de grefier: cazul este numerotată 23/1986/121/170.    Doua cifră indică anul în care cazul a fost menţionat la    Curtea, şi cifra primul loc pe lista de cazurile menţionate    în acel an, ultimele două cifre indică, respectiv, cazul lui    comanda pe lista de cazuri şi a cererilor de originare (la    Comisiei) a sesizat Curtea de la crearea sa.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de a lua decizia sa în plen sesiune în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul Curţii şi este compus din următorii judecători:
Domnul R. Ryssdal, preşedinte,         Dl J. Cremona,         Domnul Thor Vilhjálmsson,         Doamna D. Bindschedler-Robert,         Dl G. Lagergren,         Dl F. Gölcüklü,         Dl F. Matscher,         Dl J. Pinheiro Farinha,         Dl L.-E. Pettiti,         Domnul B. Walsh,         Sir Vincent Evans,         Dl C. Russo,         Domnul R. Bernhardt,         Dl A. Spielmann,         Dl J. De Meyer,         Dl N. Valticos,
şi, de asemenea, de domnul M.-A. Eissen, grefier, şi dl H. Petzold, Grefier adjunct,
Deliberând cu uşile închise la 29 ianuarie şi la 28 aprilie 1988,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptat la Ultima menţionată data de:
PROCEDURA
1. Cazul a fost adus în faţa Curţii la 5 decembrie 1986 de către Guvernul Regatului Suediei (“Guvernul”) şi şapte zile mai târziu, de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (” Comisia “), în termen de trei luni prevăzut de Articolul 32 § 1 şi articolul 47 (art. 32-1, art. 47) a Parlamentului European Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”). La originea cauzei se află o cerere (Nr. 10563/83) împotriva Regatului Suediei depuse Comisia la 20 iunie 1983 de către domnul John Ekbatani, un cetăţean al Statele Unite ale Americii, în conformitate cu articolul 25 (art. 25).
Cererea Comisiei se face referire la articolele 44 şi 48 (art. 44, art. 48) şi la declaraţia prin care Regatul Suediei a recunoscut jurisdicţia obligatorie a Curţii (articolul 46) (Art. 46). Scopul aplicării Guvernului şi a Cererea a fost de a obţine o decizie pentru a stabili dacă sunt sau nu faptele de caz, o încălcare de către statul pârât a obligaţiilor sale în conformitate cu articolul 6 (art. 6) din convenţie.
2. Ca răspuns la ancheta făcută în conformitate cu Articolul 33 § 3 (d) din Regulamentul Curţii, reclamantul a declarat că el a dorit să participe la procedura pendinte în faţa Curţii şi desemnat avocat care l-ar reprezenta (articolul 30).
3. Camera de şapte judecători care urmează să fie constituit incluse, ca ex- membri din oficiu, domnul G. Lagergren, judecător ales de suedez naţionalitate (articolul 43 din Convenţie) (art. 43), şi Domnul R. Ryssdal, preşedintele Curţii (Regula 21 § 3 (b)). La 3 februarie 1987, preşedintele Curţii a tras la sorţi, în prezenţa grefierului, numele celor cinci membri, şi anume Dl J. Cremona, dl F. Matscher, dl J. Pinheiro Farinha, Domnul R. Bernhardt şi dl J. Gersing (articolul 43 in fine din Convenţie şi articolul 21 § 4), (art. 43). Ulterior, Doamna D. Bindschedler-Robert şi dl B. Walsh înlocuieşte dl Cremona şi Dl Gersing, care au fost împiedicaţi să ia parte în considerare a cauzei (articolul 22 § 1 şi 24 § 1).
4. Dl. Ryssdal şi-a asumat funcţia de preşedinte al Camerei (Articolul 21 § 5). El a constatat, prin intermediul grefierului, punctele de vedere ale agent al Guvernului, delegatul Comisiei şi avocat pentru reclamant cu privire la necesitatea unei proceduri scrise (Articolul 37 § 1). Ulterior, în conformitate cu ordinele şi direcţii de preşedinte al Camerei, următoarele documente au fost depuse la registru:
– La 23 iunie 1987, memorial al Guvernului;
– La 21 octombrie şi 7 decembrie 1987, diferite documente solicitate de la Guvernul;
– La 3 noiembrie 1987, reclamanta a creanţelor în temeiul articolului 50 alineatul (Art. 50) din Convenţie.
5. La 7 august 1987, după consultarea, prin intermediul grefierului, Agent al guvernului, delegatul Comisiei şi avocatul pentru solicitant, preşedintele regizat că procedura orală ar trebui să deschidă la 23 noiembrie 1987 (articolul 38).
6. La 6 noiembrie 1987, Guvernul a prezentat un document de ei oficiu. La 16 şi 23 noiembrie, respectiv, solicitantul şi Guvernul a depus o serie de documente, în răspuns la provizoriu la întrebările adresate de preşedinte al Curţii.
7. Audiere a avut loc în public, la Palatul Drepturilor Omului, Strasbourg, în ziua stabilită. Imediat înainte de deschidere, Curtea a avut loc o reuniune pregătitoare.
Nu a apărut în faţa Curţii:
– Pentru guvernul
Dl H. Corell, Ambasador, Sub-secretar pentru                 Juridic şi Afaceri Consulare,                 Ministerul Afacerilor Externe, agent,
Dna L. Moore, consilier juridic, Ministerul Justiţiei, consilier;
– Pentru Comisia
Dl F. Ermacora, delegat;
– Pentru solicitant
Dl C. Arnewid, advokat, consilier.
Curtea a audiat pe dl Corell pentru Guvern, prin Dl Ermacora de Comisie şi de către domnul Arnewid pentru solicitant, precum şi răspunsurile lor la întrebările sale.
8. În urma deliberărilor a avut loc la 26 noiembrie 1987, Camera, prin decizie unanimă, desesizat în favoarea Plenul Curţii (articolul 50 din Regulamentul Curţii).
9. Pe instrucţiunile preşedintelui, grefierul a solicitat Comisiei să prezinte o serie de documente, iar acestea au fost furnizate la 7 decembrie 1987. La 9 decembrie, grefierul a primit în continuare observaţii cu privire la articolul 50 (art. 50) de la solicitant.
10. După ce a luat act de acordul de agent de Guvernul şi opiniile concordante ale delegatul Comisiei şi solicitantului, Curtea a decis, la 29 ianuarie 1988 că luarea în considerare a cazului ar trebui să continue, fără reluarea a procedurii orale (articolul 26).
ÎN FAPT
I. circumstanţele particulare ale cazului
11. Reclamantul, dl Ioan Ekbatani, sa născut în 1930. El este un cetăţean al Statelor Unite ale Americii şi, în momentul de procedurile naţionale în cauză, el a locuit de la Göteborg.
12. Solicitantul a venit în Suedia în 1978 pentru a face cercetare anumite lucrează la Universitatea din Göteborg. Cu toate acestea, planurile sale iniţiale au nu a venit la îndeplinire şi de situaţia sa financiară l-au forţat să caute pentru alte lucrări. În martie 1981 el a găsit un loc de muncă de la Göteborg Compania de tramvai (Göteborgs Spårvägar). El a fost, însă, obligate să să treacă un test de conducere suedez, deoarece el a avut doar un american şoferului licenţă. La 14 aprilie 1981 a luat testul, dar nu a reuşit. Acest lucru a condus la un schimb de opinii furios la 7 mai 1981 între solicitant şi asistent de trafic care a fost responsabil de testare; ulterior asistent de trafic a raportat incidentul la poliţie.
13. În august 1981, reclamantul a fost interogat de poliţie despre materie, şi la 7 octombrie 1981, el a fost acuzat de ameninţând un funcţionar public în încălcarea din capitolul 17, secţiunea 1 din Codul Penal (brottsbalken).
14. În timpul şedinţei procesului (huvudförhandling), înainte de a oraşului Curtea de la Göteborg (Göteborgs tingsrätt), la 9 februarie 1982, atât solicitant şi asistentul de trafic s-au auzit. Pe această mărturie Curtea a oraşului într-o hotărâre în aceeaşi zi, reclamanta a găsit vinovat de taxa a adus împotriva lui şi la condamnat la o amendă de 600 de coroane suedeze (SEK). Costurile de judecată au fost să fie suportate de către stat. La Tribunalul Municipal, reclamantul a fost asistat de doi avocaţi publice de apărare.
15. La 17 februarie 1982, reclamanta a formulat apel împotriva acestei hotărârea la Curtea de Apel pentru vestul Suediei (hovrätten för Västra Sverige) solicitarea de achitare ca el a susţinut că nu a avut a comis fapta penală pentru care a fost acuzat. Înainte de Curtea de recurs, a fost reprezentată, în primul rând de către un avocat publice de apărare şi mai târziu de către un avocat privat.
În prima sa declaraţie scrisă de probe la Curtea de Apel la 18 iunie 1982, reclamanta a luat pentru că a acordat o audiere ar să se constate şi a solicitat ca asistent de trafic apar în persoană în faţa Curţii de Apel.
La 20 iulie 1982, procurorul a declarat că el nu a dorit a furnizat nicio dovadă nouă. În acelaşi timp, el a aplicat pentru cazul să fie tratate cu fără o audiere la Curtea de Apel. În eveniment de o audiere el a cerut o reexaminare a mărturiei, atât de solicitantului şi asistent de trafic.
Într-o nouă declaraţie de probe din 20 august 1982, reclamanta a sfatul a solicitat ca un martor să fie audiat. Martor a fost de a informa Curtea despre “solicitant ca o persoană şi credibilitatea lui”. În răspunsul său din 16 septembrie 1982, procurorul nu sa opus chemarea acestui nou martor în cazul în care o audiere ar fi avut loc. Cu toate acestea, el a cerut ca, în acest caz, alte trei noi martori ar trebui să fie audiate de a demonstra lipsa inter alia “, a spus Ekbatani de credibilitate şi de faptul că declaraţia [traficul asistentul lui] a cursului de evenimentele de pe 07 mai 1981 a fost corect “.
Avocatul reclamantului de apărare, la 27 septembrie 1982, a obiectat la de asteptare a acestor trei noi martori.
La 4 octombrie 1982, Curtea de Apel a informat părţile prin intermediul prealabilă a unui anunţ în scris că, după caz, ar putea fi determinată fără o auzi, ei au fost invitaţi să depună propunerile finale în scris.
La 6 octombrie 1982, procurorul a declarat că el nu a avut nici opoziţie la hotărârea Curţii de Apel de a da fără o audiere. El a adăugat că, dacă a existat o şedinţă, el va insista pe examinare a trei noi martori. La 19 octombrie 1982, avocatul reclamantului a declarat obiecţia sa caz fiind determinată pe baza de dosar, pe motiv că a fost o audiere necesare pentru o examinare aprofundată a cauzei. El a reiterat, de asemenea, obiecţiile sale la chemarea de martori solicitat de către urmăririi penale. El a adăugat că, în cazul în care Curtea de Apel ar trebui să ajungă la un decizie, pe baza de dosar şi achitarea reclamantului, el a solicitat rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale.
16. Curtea de Apel a avut loc nicio audiere şi în hotărârea sa din 12 noiembrie 1982 pur şi simplu a declarat: “Curtea de Apel confirmă Oraş hotărârea Curţii. ”
17. La 7 decembrie 1982, reclamanta a apelat la Curtea Supremă Curtea (instanţa de trimitere). El a cerut Curţii Supreme de Justiţie, fie să anuleze Curtea de Apel decizia şi trimite cauza spre rejudecare pentru o audiere, sau să-l achite, sau pentru a remite sentinţa impusă.
În susţinerea pretenţiilor sale, el a declarat:
“Cazul se referă la credibilitatea domnului Ekbatani şi a vătămate partid. În susţinerea de credibilitatea sa, Dl. Ekbatani are a solicitat audierea unei persoane care nu a fost audiat de Tribunalul Municipal. Procurorul nu a obiectat la audierea martorului nou Curtea de Apel. Din cauză priveşte noi dovezi de decisive importanţă pentru rezultatul de caz, al doilea paragraf din punctul 21, în capitolul 51 din Codul de procedură judiciară (Rättegångsbalken), nu ar trebui să se aplice. Lucrările pregătitoare, de asemenea, indică faptul că o mare atenţie ar trebui acordată la dorinţele părţile, chiar şi în cazul de o amendă şi, în special cele de acuzat (Nytt Juridiskt Arkiv II 1943, p. 670 şi urm.). De asemenea, procurorul a solicitat audierea unor dovezi noi în faţa Curţii de Recurs. Pentru Dl. Ekbatani este de mare importanţă că el nu este condamnat fără să fi primit o oportunitate de a avea dovezi prezentate de către el testat. Curtea de Apel ar trebui să facă propriile sale Evaluarea de domnul Ekbatani. În plus, organizarea unei audieri nu ar duce la o creştere majoră a costurilor de judecată. ”
La 3 mai 1983, Curtea Supremă de Justiţie:
“Curtea Supremă de Justiţie constată nici un motiv de a acorda de apel, pentru care motiv, Curtea de Apel hotărârea lui se va ridica. ”
18. În conformitate cu normele privind accesul public la documente oficiale, cuprinse în Legea privind libertatea de Presă (tryckfrihetsförordningen) şi Legea privind secretul (sekretesslagen, 1980:100), în caz de fişiere din instanţele implicate au fost toate la dispoziţia publicului.
II. Intern relevant drept
19. În conformitate cu Capitolul 21 din Codul de procedură judiciară, instanţele inferioare se face, de regulă, hotărârea în cauzele penale doar după ce învinuitul a fost în măsură să se apere la o audiere orală. Excepţii de la această regulă nu există cu toate acestea, în special la apel nivel. Astfel, Capitolul 51, pct. 21 din Codul de procedură judiciară, , după caz, la momentul respectiv, a declarat că:
“Curtea de Apel poate decide caz, fără o audiere în cazul în care recursurile procurorilor doar pentru beneficiul a învinuitului sau în cazul în care o cale de atac depusă de către inculpat este susţinută de către partea adversă.
Caz poate fi decisă fără o audiere în cazul în care instanţa inferioară a achitat acuzat sau descărcate autorul sau l-au gasit pentru a fi scutite de pedeapsă în temeiul mentale anomalii sau dacă are la condamnat la o amendă sau ia ordonat să plătească o penalizare de bani (vite) şi nu există nici un motiv de a impune o sancţiune mai severă decât cele menţionat mai sus, sau de a impune orice alte sancţiuni … ”
De la 1 iulie 1984 – şi, prin urmare, după faptele din speţă – această dispoziţie a fost modificat după cum urmează în cauză Piese de schimb (Svensk Författningssamling 1984:131):
“Curtea de Apel poate dispune de un recurs pe fond fără o auzului,
1. în cazul în care procurorul apeleaza numai pentru beneficiul a acuzat,
2. în cazul în care un recurs introdus de către inculpat este susţinută de opoziţia parte,
3. în cazul în care recursul este nefondat clar, sau
4. dacă nu există motiv să deţină acuzat în mod legal responsabil, sau de a impune o sancţiune asupra lui, sau de a impune o altă sancţiune decât o amendă sau pedepse condiţionate, sau o combinaţie de astfel de sancţiuni.

Dacă, într-un caz prevăzut la [sus], o parte a solicitat o audiere, acest lucru va avea loc decât dacă în mod vădit inutile.

Pentru pronunţare a unei hotărâri care nu au legătură cu fondul la o audiere nu trebuie să aibă loc. ”
20. Curtea de Apel are puterea de a revizui ambele întrebări de drept şi de fapt. Cu toate acestea, există anumite limitări la Curtea de competenţă recurs complet. Capitolul 51, pct. 25 din Codul de Procedură judiciară (astfel cum a fost modificată prin Legile 1981: 22 şi 228) conţine o pronunţe interzică reformatio in peius, în anumite cazuri:
“În cadrul unui recurs depus de acuzat, sau de către procuror pentru beneficia de acuzat, Curtea de Apel nu poate teză acuzat de o sancţiune penală mult mai severă decât cea impusă de reduce instanţă. Dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa inferioară a închisoare, Curtea de Apel poate dispune suspendarea executării pedepsei, probaţiune sau plasarea sub îngrijire specială, în plus faţă de suspendarea teză şi la punerea sub supraveghere sau de îngrijire în cadrul socială de serviciu, Curtea de Apel poate impune o amendă sau cu cuplaj de probaţiune cu închisoare în conformitate cu capitolul 28, secţiunea 3, din Penal Cod. În cazul în care instanţa inferioară a dispus o sancţiune de natură menţionate mai sus, Curtea de Apel poate impune un alt tip de sancţiune. ”
PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI
21. În cererea sa depusă la Comisie la 20 iunie 1983 (Nr. 10563/83), reclamanta a făcut o serie de plângeri cu privire la ambii de tratament de către autorităţile suedeze, precum şi procedurile în faţa instanţelor suedeze în discuţie în speţă (a se vedea paragrafele 11-17 de mai sus). El a invocat articolele 2, 3, 6, 7, 13 şi 14 (Art. 2, art. 3, Art. 6,. Art. 7, art. 13, art. 14) din Convenţie.
22. La 5 iulie 1985, Comisia a declarat admisibilă ” plângerea că reclamanta nu a primit o audiere publică în faţa Curtea de Apel “, şi a respins restul reclamaţiilor ca inadmisibilă. În raportul său din 7 octombrie 1986 (realizate în conformitate cu articolul 31) (Art. 31) Comisia a exprimat opinia că a existat un încălcare a articolului 6 § 1 (art. 6-1) din Convenţie (unsprezece voturi la unu).
Textul integral al avizului Comisiei cuprinse în raport este reproduse ca o anexă la prezenta hotărâre.
CA LA DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 (art. 6-1)
23. Reclamantul sa plâns de faptul că Curtea de Apel a decis său caz fără o audiere. El a susţinut că acest lucru a constituit o încălcare a articolului 6 § 1 (art. 6-1) din Convenţie, relevante părţi din care după cum urmează:
“În stabilirea … oricărei acuzaţii penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la un proces echitabil şi public … de un independent şi tribunal imparţial stabilit prin lege. … ”
24. Această dispoziţie a fost în mod clar aplicabilă la procedura de împotriva reclamantului, inclusiv cele în faţa Curţii de Recurs şi acest lucru nu a fost contestat. Procedură penală formează o entitate şi de protecţia oferită de articolul 6 (art. 6) nu încetează cu decizie în primă instanţă, într-adevăr, potrivit Curţii jurisprudenţa constantă în care un stat care institutele de instanţele de apel sau casare “este necesară pentru a se asigura că persoanele cedat la legea înainte de a se bucura de aceste instanţe de garanţiile fundamentale prevăzute în [acest] articol “(art. 6) (în calitate de autoritate cea mai recentă, a se vedea Hotărârea Monnell şi Morris din 2 martie 1987, seria A nr. 115, p.. 21, § 54).
25. În ceea ce priveşte procedura în primă instanţă curge de la noţiunea de un proces echitabil ca o persoană acuzată de o infracţiune penală ar trebui, ca principiu general, dreptul de a fi prezent la proces ascultarea (a se vedea hotărârea Colozza din 12 februarie 1985, Seria A nu. 89, pp. 14-15, § § 27 şi 29; a se vedea, de asemenea, Monnell mai sus-menţionată şi Morris hotărâre, seria A nr. 115, p.. 22, § 58). În prezent cazul în care această cerinţă a fost îndeplinită, deoarece Curtea a determinat oraşului acuzaţiile penale aduse împotriva reclamantei, numai după ce a avut a organizat o audiere publică la care solicitantul a apărut, a dat dovadă şi a susţinut cazul său (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Cu toate acestea, el nu a făcut a primi o astfel de audiere în faţa Curţii de Apel.
26. Guvernul a susţinut că numai garanţiile fundamentale de la articolul 6 (art. 6) aplicate în cadrul procedurii de recurs şi că acestea nu a inclus audieri suplimentare orale în faţa instanţelor de secunde de exemplu. În sprijinul acestui punct de vedere au invocat, în special Articolul 2 din Protocolul nr 7 (P7-2) şi în declaraţia Raportul explicativ la Protocolul de la Saïd (P7), că “modalităţile de exercitare a dreptului [de apel] şi motivele pentru care acesta poate fi exercitat [sunt], care urmează să fie stabilit de dreptul intern “(H (84) 5 rev., p.. 9, § 18).
Lăsând deoparte problema autorităţii de prezentul protocol (P7) care nu a intrat încă în vigoare, Curtea reaminteşte articolul 7 alineatul (P7-7) cu privire la aceasta. Potrivit acestei dispoziţii, articolul 2 alineatul (P7-2) este de a fi considerată ca un plus la Convenţie şi toate dispoziţiile de Convenţia, inclusiv articolul 60 (art. 60), se aplică în consecinţă. Astfel, Raportul Explicativ afirmă că “printre cei dispoziţii, se atrage atenţia, în special, la articolul 60 (art. 60) în conformitate cu condiţiile de care nimic nu “în prezenta convenţie nu se interpretată ca o limitare sau derogare de la oricare din drepturile omului şi libertăţile fundamentale, care pot fi asigurate în conformitate cu legile oricărei mare Contractante sau în orice alt acord la care este parte ” …. Protocolul (P7), nu poate fi interpretată ca aducând atingere drepturile garantate în Convenţia de la … “(ibid., p. 13., § 43). Având ambele articole (P7-7, art. 60) în considerare, Curtea poate găsi nici o garantează pentru că adăugarea a prezentului protocol (P7) a fost destinate să limiteze, la nivel de apel, domeniul de aplicare a garanţiilor cuprinse în articolul 6 (art. 6) din convenţie.
27. Modul de aplicare a articolului 6 (art. 6) la procedurile în faţa instanţelor de apel nu, cu toate acestea, depinde de caracteristicile speciale ale procedurii în cauză; trebuie să se ţină de întregime a procedurilor în ordinea juridică internă şi a rolul instanţei de apel în aceasta (a se vedea, ca cea mai recentă autoritate, menţionată mai sus Monnell şi Morris judecata, Seria A nu. 115, p.. 22, § 56).
28. Întrebarea în faţa Curţii este, prin urmare, dacă o plecare de la principiul că ar trebui să existe o audiere publică la care acuzat are dreptul de a fi prezent şi susţin cauza lui, ar putea, în în ceea ce priveşte procedura în faţa Curţii de Apel, să fie justificate în circumstanţele din prezenta cauză de caracteristicile speciale ale procedurile interne privit ca un întreg (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Axen din 8 decembrie 1983, seria A nr. 72, p.. 12, § 28).
În a decide această întrebare, Curtea trebuie să aibă în vedere natura sistem de recurs suedez, domeniul de aplicare al competenţelor Curţii de Apel şi modul în care interesele reclamantului au fost de fapt prezentate şi protejate în faţa Curţii de Apel (a se vedea, mutatis mutandis, mai sus-menţionată Monnell şi Morris judecata, Seria A nu. 115, p.. 22, § 56).
29. Guvernul a susţinut că, astfel cum reclamanta a avut deja a primit un proces complet şi echitabil în sensul articolului 6 alineatul (Art. 6) în faţa Curţii oraşului, nu era necesar ca el să fie a acordat o şansă complet al doilea la nivel de apel, inclusiv dreptul de a apărea în persoană la o audiere pentru a argumenta cazul său. argument concludent a fost, în opinia lor, că Curtea de Apel ar putea nu creşte pedepsei aplicate ca urmare a aplicării în cazul reclamantului de dispoziţia de interzicere reformatio in peius (a se vedea punctul 20 de mai sus). Cerinţa de echitate şi de obiect şi sensul articolului 6 (art. 6) s-au declarat a fi îndeplinite de către modul în care Curtea de Apel a efectuat examinarea caz, în special, nu a fost egalitatea de arme între solicitantului şi urmărirea penală, Curtea de Apel a avut înainte de toate documente relevante pentru determinarea caz, şi, în ceea ce priveşte publicitatea, complet dosarul a fost la dispoziţia publicului (a se vedea punctul 18 de mai sus).
30. Este adevărat că Curtea de Apel a respectat principiul de “Egalitatea de arme”. În special, nici domnul, nici Ekbatani Procurorul a fost permis să se prezinte în persoană înainte de a fi şi au fost atât dat şanse egale de a prezenta cazurile lor în scris. Cu toate acestea, Curtea aminteşte că acest principiu este “doar o caracteristică a concept mai larg de un proces echitabil în cadrul procedurilor penale “(a se vedea, printre altele, mai sus-menţionată Monnell şi Morris judecata, Seria A nu. 115, p.. 94, § 62). Respectarea acestui principiu este, prin urmare, nu este decisiv în examinarea de către Curte a plângerii reclamantului.
31. Curtea are o serie de ocazii în sensul că, cu condiţia că a existat o audiere publică în primă instanţă, lipsa de “Audierile publice”, în faţa unei instanţe de al doilea sau al treilea, poate fi justificată de caracteristicile speciale ale procedurii în cauză. Astfel, concediu de-la-procedura de recurs şi procedurile care implică doar întrebări de drept, spre deosebire de chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerinţele de la articolul 6 (art. 6), deşi recurenta nu a fost având în vedere posibilitatea de a fi audiat în persoană de apel sau instanţa de recurs (a se vedea, printre altele, Monnell sus-menţionată şi Morris hotărâre, seria A nr. 115, p.. 22, § 58 (de apel) şi Sutter hotărârea din 22 februarie 1984, seria A nr. 74, p.. 13, § 30 (Curtea de Casaţie)). Cu toate acestea, în acest din urmă caz, care stă la baza Motivul a fost că instanţele de judecată în cauză nu au avut sarcina de a de stabilire a faptelor de caz, ci doar de interpretare juridică Normele implicate.
32. Aici, Curtea de Apel a fost chemat să examineze cazul ca de fapt şi de drept. În special, aceasta a avut de a face un plin evaluarea problema vinovăţiei sau nevinovăţiei reclamantului (A se vedea punctul 20 de mai sus). Singura limitare privind competenţa acesteia a fost că nu avea puterea de a spori pedeapsa aplicată de către Curtea oraş.
Cu toate acestea, întrebarea de mai sus-menţionat a fost problema principală pentru determinare, de asemenea, în faţa Curţii de Apel. În aceste circumstanţe din cazul de faţă această întrebare nu ar putea, ca o chestiune de fair studiu, au fost corect stabilite, fără o evaluare directă a dovezile prezentate în persoană de către solicitant – care a susţinut că el nu a comis actul invocat constituie infracţiune (A se vedea paragraful 15 de mai sus) – şi de către reclamant. În consecinţă, Curtea de Apel a re-examinare a condamnării domnului Ekbatani, la în primă instanţă ar fi trebuit să fi cuprins o reexaminare completă a solicitant şi reclamantul.
Limitările privind competenţele Curţii de Apel, ca urmare a de interzicere a reformatio in peius legate numai de condamnare. Ei nu pot fi considerate a fi relevante pentru problema principală în faţa Curtea de Apel, şi anume problema vinovăţiei sau nevinovăţiei. Nici poate faptul că dosarul a fost la dispoziţia publicului.
33. Având în vedere toate elementele din procedura în faţa Instanţelor suedeze, la rolul Curţii de Apel, şi a naturii a problemei prezentate, Curtea ajunge la concluzia că nu s-au caracteristici speciale pentru a justifica o negare a unei audieri publice şi a dreptului reclamantei de a fi audiat în persoană. În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 (art. 6-1).
II. APLICAREA ARTICOLULUI 50 (art. 50)
34. Articolul 50 (art. 50) din convenţie prevede:
“Dacă Curtea constată că o decizie sau o măsură luată de către un cadru juridic autoritate sau de orice altă autoritate a unei părţi contractante este complet sau parţial în conflict cu obligaţiile care decurg din … Convenţia, şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite numai repararea parţială a fi făcute pentru consecinţele acestei decizie sau măsură, decizia Curţii, dacă este necesar, permite doar satisfacţie părţii vătămate. ”
Reclamantul a solicitat despăgubiri financiare pentru prejudiciul material ar fi suferit şi de rambursarea de costuri şi cheltuieli. El a făcut nici o cerere pentru titlu de prejudiciu moral şi acest lucru nu este o chestiune care Curtea trebuie să examineze, din oficiu (a se vedea, printre altele, hotărârea Bouamar din 29 februarie 1988 seria A nr. 129, p.. 26, § 68).
A. Prejudiciul
35. Reclamantul a pretins iniţial despăgubiri de 3,6 milioane SEK. În cadrul şedinţei reprezentantul său a explicat că cererea a fost bazat pe sentimentele puternice reclamantei că hotărârea Curţii de Recurs a perturbat atât opera sa academică şi viaţa de lucru. După şedinţei, reclamanta a retras această cerere şi a propus în schimb o ” locuibile lunar de pensii … cu acces gratuit la medici şi de sănătate de asigurare “. Reclamantul a pretins, de asemenea, rambursarea amenzii de 600 SEK impuse pe el.
Guvernul a contestat ambele afirmaţii şi a indicat că au a considerat că o constatare a unei încălcări ar permite doar satisfacţie a solicitantului. Delegatul Comisiei nu a exprima orice opinie şi a declarat că a fost pentru Curtea să ia o decizie în lumina jurisprudenţei sale.
Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul procedurii în faţa Curtea de Apel a Tribunalului a decis să permită solicitantului să să ia parte la o audiere publică. Nu există o legătură de cauzalitate a fost astfel stabilit între încălcarea Convenţiei constatată şi diverse pierderile de material pretins. Pretenţiile reclamantului cu acest titlu trebuie să Prin urmare, trebuie respins.
B. Costuri şi cheltuieli
36. În cadrul şedinţei, reclamanta a susţinut, în ceea ce priveşte costurile şi cheltuieli:
(A) 2.000 SEK pentru avocatul său privat de apărare în cadrul procedurii în faţa Curţii de Apel;
(B) 500 SEK pentru cheltuielile sale personale;
(C) 110000 SEK pentru reprezentarea sa în faţa Comisiei şi Instanţa de judecată.
Guvernul a acceptat doar de a treia critici. Comisia nu a exprima orice opinie.
37. În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, se pare că asistenţa acest privat apărător a fost de importanţă pentru al solicitantului se străduieşte să se acorde dreptul de a fi prezent la o audiere în faţa Curtea de Apel. În consecinţă, aceste costuri au fost neapărat efectuate cu scopul de a preveni încălcarea articolului 6 § 1 (Art. 6-1) din Convenţie. Reclamanta a doua afirmaţie fiind strâns legată de prima, Curtea concluzionează că solicitantul are dreptul de a recupera integral de ambele afirmaţii.
38. Cererea a treia a fost, cu referire specială la circumstanţele de reprezentare a solicitantului, acceptate de Guvernului. Ca urmare, Curtea nu consideră că este necesar să încearcă să evalueze rezonabil cu privire la aceasta. Suma solicitată, după deducerea 24,216.57 franci francezi (FF), primit deja de la Consiliul Europei, în ceea ce priveşte de asistenţă juridică, este astfel acceptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA
1. Susţine, cu zece voturi la sase că articolul 6 § 1 (art. 6-1) a fost încălcat;
2. Susţine în unanimitate, că statul pârât trebuie să plătească solicitant în punctele de costuri şi cheltuieli SEK 112500 (o sută şi douăsprezece mii cinci sute de coroane suedeze) mai puţin 24,216.57 FF (Douăzeci şi patru de mii, două sute şaisprezece franci francezi şi cincizeci şi şapte de centime), care urmează să fie convertite în coroane suedeze la rata aplicabil la data livrării din prezenta hotărâre;
3. Respinge restul cererii de satisfacţie echitabilă.
Redactată în limba engleză şi în franceză, apoi pronunţată în şedinţă publică în Drepturilor Omului de constructii, la Strasbourg, la 26 mai 1988.
Semnat: Rolv Ryssdal         Preşedintele
Semnat: Marc-André EISSEN         Grefier

O declaraţie de dl Lagergren şi, în conformitate cu articolul 51 § 2 (Art. 51-2) din Convenţie şi Regula 52 § 2 din Regulamentul Curţii, următoarele opinii separate sunt anexate la prezenta hotărâre:
– Opinie separată a domnului Thor Vilhjálmsson;
– Opinie separată a domnului Matscher alături de doamna Bindschedler-Robert şi dl Gölcüklü;
– Opinie separată a domnului Pinheiro Farinha;
– Opinie separată de domnul Bernhardt.
Initialled: R.R.
Initialled: M.-A.E.
DECLARAŢIA de către judecătorul LAGERGREN
Este de presupus că în conformitate cu legislaţia suedeză nou (a se vedea punctul 19 din hotărâre) încălcări ale Convenţiei de natură constatat în cazul de faţă nu va apărea din nou.
DISIDENTĂ Concluziile prezentate de judecătorul THOR VILHJÁLMSSON
Spre regretul meu, eu sunt în imposibilitatea de a de acord cu majoritatea Curţii, în acest caz. Am ajuns la concluzia că este vorba de un minor infracţiune şi că articolul 6 (art. 6) din Convenţia de la nu are nevoie de o reexaminare completă a solicitantului şi un reclamant, în astfel de circumstanţe.
Nu există nici un motiv pentru a merge în situaţia de fapt, în scopul de a arăta că infracţiunea de care reclamantul a fost acuzat a fost într-adevăr o una minoră. O referire la suficientă de judecată.
Articolul 6 (art. 6) din Convenţia stabileşte dreptul la un proces echitabil proces “, într-un timp rezonabil”. Justiţie, fără întârziere, este o important drept uman, în toate cazurile, mari şi mici. Acest lucru nu este atât de numai pentru părţile în cauză, dar şi pentru societate în ansamblu, deoarece aceasta contribuie la funcţionarea cu succes a instanţei sistem. Experienţa arată că măsurile sunt adesea necesare pentru a facilita activităţii instanţelor. Unele state au adoptat în mod corespunzător de construcţii normele de procedură pentru cazurile minore. Mie mi se pare important să se ţină minte că acest lucru este în conformitate cu, şi nu în contradicţie, sensul articolului 6 (art. 6) din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului Drepturilor Omului, care este de a garanta un proces echitabil de către un tribunal.
În conformitate cu normele relevante suedez de procedură aplicabile în cazul domnului Ekbatani, el a fost dat o audiere de către o instanţă de primă instanţă. Este clar şi de necontestat faptul că această audiere îndeplinit cerinţele de la articolul 6 (art. 6). Curtea de Apel a aplicat o normă de procedură care îi permite să renunţe cu un plin reexaminare a pârâtului şi reclamantul. Acest Curtea a decis caz, pe baza documentelor transmise de Curtea de primă instanţă, precum şi observaţiile scrise prezentate de acesta, în numele de organele de urmărire penală şi a pârâtului.


Responses

  1. […] echitatea procedurii garantată de art. 6 alin. (1) din Convenţie (a se vedea, printre altele, Ekbatani împotriva Suediei, Hotărârea din 26 mai 1988, seria A nr. 134, paragraful 32 ; Constantinescu, citată anterior, […]


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: