Marius Leontiuc – Legea 50/1991, Legea arhitectului , Legea 10/1995 si altele – Legislatia Constructiilor

Legea nr. 184/2001 privind Organizarea si exercitarea profesiei de Arhitect. Legea profesiei de Arhitect

  • Modificata prin Legea nr.43/2004
  • Republicata in 2004Versiunea de fata este cea publicata in Monitorul Oficial nr. 195 din 18 aprilie 2001Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

    Capitolul I – Dispozitii generale

    Art. 1
    Prezenta lege reglementeaza modul de exercitare a profesiei de arhitect si constituirea Ordinului Arhitectilor din România, ca forma de organizare independenta si autonoma, apolitica, de interes public.

    Art. 2
    (1) Activitatea in domeniul arhitecturii este un act de cultura de interes public, cu implicatii urbanistice, economice, sociale si ecologice.
    (2) Creatia arhitecturala este menita sa organizeze functional si estetic spatiul construit, având obligatia de a-l insera armonios in mediul inconjurator, in respectul peisajelor naturale si al patrimoniului imobiliar.

    Art. 3
    (1) Potrivit legii, constructiile civile, industriale, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire, in baza reglementarilor privind proiectarea si executarea constructiilor.
    (2) Planurile de urbanism zonale, planurile de urbanism de detaliu si planurile de urbanism generale, supuse avizarii sau aprobarii, precum si proiectele de arhitectura pentru materializarea carora legea impune obtinerea autorizatiei de construire vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnatura.

    Art. 4
    (1) Poarta titlul de arhitect cetatenii români absolventi, cu diploma de licenta sau asimilata, ai institutiilor de invatamânt superior de arhitectura, recunoscute de statul român, cu durata studiilor de minimum 5 ani.
    (2) De asemenea, sunt considerati arhitecti absolventii cu diploma de licenta ai unei institutii din strainatate, recunoscuta de statul român, echivalata cu diploma eliberata potrivit alin. (1).

    Art. 5
    (1) Activitatea in domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si arhitecturii consta in:
    a) proiectarea, consilierea, asistenta tehnica si supravegherea lucrarilor de constructii; proiectarea de documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism, restaurari de monumente, peisagistica, design, amenajari si decoratiuni interioare, scenografie si alte asemenea activitati;
    b) studiul, cercetarea, planificarea, consilierea si reglementarea specifica in domeniile amenajarii teritoriului, urbanismului, constructiilor, utilizarii materialelor de constructie si tehnologiilor specifice;
    c) verificarea, avizarea, aprobarea, controlul si expertiza tehnica a proiectelor de urbanism si constructii.
    (2) Practica arhitecturii este un act complex de creatie tehnica si estetica si de furnizare de servicii, care se realizeaza prin intocmirea de proiecte, coordonarea studiilor si documentatiilor conexe intocmite de alti specialisti, studii, teme si programe de cercetare, proiectare si concursuri, documentatii tehnice, machete, relevee si alte asemenea activitati.

    Capitolul II – Exercitarea profesiei de arhitect

    Sectiunea 1 – Dobândirea si exercitarea dreptului de semnatura

    Art. 6
    Exercitarea profesiei de arhitect se face fie in sectorul privat, liber, independent si cu titlu individual, potrivit dispozitiilor prezentei legi si altor reglementari si acte normative in vigoare, fie in sectorul public, in care arhitectii isi exercita profesia, având, dupa caz, statutul de functionar public, cadru didactic in invatamântul de stat si alte functii, fiind supusi prevederilor legilor speciale si regulamentelor sau statutelor institutiilor respective.

    Art. 7
    (1) Dreptul de semnatura implica asumarea de catre persoana care il exercita a intregii responsabilitati profesionale fata de client si autoritati cu privire la calitatea si functionalitatea solutiilor propuse, integrarea in ambianta inconjuratoare a posibilitatilor tehnice de realizare si cu respectarea legislatiei in domeniu.
    (2) Dreptul de semnatura se exercita olograf, cu mentionarea in clar a numelui, prenumelui si a numarului de inregistrare in Tabloul National al Arhitectilor. Lucrarile colective trebuie sa poarte semnatura tuturor arhitectilor care au contribuit la elaborarea lor.

    Art. 8
    (1) Arhitectul dobândeste drept de semnatura daca a fost atestat si daca are capacitatea drepturilor civile. Dobândirea dreptului de semnatura atrage inscrierea in Tabloul National al Arhitectilor.
    (2) Conditiile in care arhitectii cetateni straini pot dobândi drept de semnatura in România si pot solicita inscrierea in Tabloul National al Arhitectilor vor fi stabilite prin conventii de reciprocitate incheiate de statul român sau de Ordinul Arhitectilor din România si organizatia similara din tara de origine a solicitantului, cu respectarea legislatiei in domeniu din România.

    Art. 9
    (1) Arhitectul, absolvent potrivit prevederilor art. 4 alin. (2), isi poate desfasura activitatea profesionala ca stagiar pe o perioada de 2 ani, in baza unui contract individual de munca sau a unei conventii civile de prestari de servicii, sub indrumarea unui arhitect cu drept de semnatura.
    (2) La implinirea a 2 ani de desfasurare efectiva a profesiei in domeniul arhitecturii sau urbanismului, pentru obtinerea dreptului de semnatura arhitectul stagiar trebuie sa promoveze un examen privind legislatia specifica domeniului, care va fi organizat anual de Ordinul Arhitectilor din România.
    (3) Inscrierea arhitectilor stagiari la examen se face pe baza unei cereri insotite de copia legalizata de pe diploma de licenta sau asimilata, portofoliul de lucrari la care a colaborat, dovada legalizata a efectuarii stagiului profesional si de recomandarea a 2 arhitecti cu drept de semnatura.

    Art. 10
    (1) Arhitectii stagiari pot semna in perioada stagiaturii studii, planuri si proiecte proprii, intocmite pentru concursuri, expozitii sau alte manifestari specializate, in masura in care rezultatul acestora nu presupune eliberarea unei autorizatii de construire.
    (2) Arhitectii stagiari pot intocmi planuri de urbanism si proiecte de arhitectura care, conform legii, sunt de competenta conductorilor arhitecti si au dreptul sa isi sustina lucrarile pentru obtinerea autorizatiei de construire, daca semnatura proprie este dublata de a unui arhitect cu drept de semnatura.

    Art. 11
    Exercitarea dreptului de semnatura, potrivit prezentei legi, este incompatibila cu situatiile in care:
    a) arhitectul indeplineste pentru acelasi proiect functia de verificator, de expert sau de consilier ales in cadrul administratiei publice implicate in procesul de avizare sau de autorizare;
    b) arhitectul este functionar public in cadrul autoritatii administratiei publice centrale sau locale care are in competenta avizarea, autorizarea si controlul lucrarii in cauza.

    Art. 12
    Constituie infractiune si se sanctioneaza, potrivit art. 281 din Codul penal, exercitarea dreptului de semnatura fara indeplinirea conditiilor prevazute de prezenta lege.

    Sectiunea 2 – Modalitati de exercitare a profesiei de arhitect

    Art. 13
    (1) Pentru exercitarea profesiei arhitectii cu drept de semnatura pot constitui, la alegere, potrivit legii, birouri individuale, birouri asociate, societati civile profesionale sau isi pot desfasura activitatea in temeiul unor contracte de munca sau al unor conventii civile, potrivit legii, putând oricând schimba forma de exercitare a profesiei.
    (2) Indiferent de forma de exercitare a profesiei precizate la alin. (1), arhitectii cu drept de semnatura pot dobândi calitatea de proiectant general.
    (3) Indiferent de modalitatea de exercitare a profesiei, arhitectii cu drept de semnatura pot angaja salariati.
    (4) Societatile comerciale sau alte persoane juridice, care nu au in cadrul personalului un arhitect cu drept de semnatura si care desfasoara activitati de proiectare, au obligatia ca, pentru intocmirea documentatiilor de urbanism si a proiectelor de arhitectura supuse aprobarii sau autorizarii, sa foloseasca serviciile unui arhitect cu drept de semnatura, incheind cu acesta contract individual de munca sau conventie civila de prestari de servicii.

    Art. 14
    (1) Birourile individuale de arhitectura, constituite potrivit legii, se declara la Ordinul Arhitectilor din România. Raporturile contractuale se stabilesc intre biroul individual si client.
    (2) Birourile individuale se pot asocia prin contract.
    (3) Formele si modalitatile de exercitare a profesiei, declarate la Ordinul Arhitectilor din România, sunt inregistrate obligatoriu in Tabloul National al Arhitectilor.

    Art. 15
    (1) Societatile civile profesionale se constituie, in conditiile legii, de catre 2 sau mai multi arhitecti cu drept de semnatura, prin contract de societate declarat la Ordinul Arhitectilor din România.
    (2) Raporturile contractuale se nasc intre client si societatea civila profesionala, indiferent care dintre arhitectii asociati sau salariati indeplineste serviciul profesional.
    (3) In cadrul societatilor civile profesionale patrimoniul este comun si apartine asociatilor in cotele-parti stabilite prin contractul de societate.

    Sectiunea 3 – Drepturile si obligatiile arhitectilor cu drept de semnatura

    Art. 16
    Arhitectul cu drept de semnatura are urmatoarele drepturi:
    a) sa elaboreze si sa semneze documentele prevazute la art. 3 alin. (2);
    b) sa verifice in timpul executiei lucrarii conformitatea acesteia cu autorizatia emisa, chiar daca asistenta tehnica nu i-a fost incredintata;
    c) sa beneficieze, pentru serviciile prestate in relatiile contractuale ce se stabilesc cu clientul, de un onorariu negociat in mod liber cu acesta, onorariu al carui nivel minim se stabileste de Ordinul Arhitectilor din România, cu avizul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si al Ministerului Culturii si Cultelor, practicarea unor onorarii sub nivelul minim stabilit fiind interzisa;
    d) sa introduca in contractul incheiat cu clientul clauze privind protectia dreptului de autor.

    Art. 17
    Arhitectul cu drept de semnatura are urmatoarele obligatii:
    a) sa cunoasca si sa respecte reglementarile legale in vigoare referitoare la exercitarea profesiei de arhitect;
    b) sa se conformeze si sa respecte codul deontologic al profesiei de arhitect si Regulamentul Ordinului Arhitectilor din România;
    c) sa faca cunoscuta clientului obligatia de a obtine si de a respecta avizele, acordurile si autorizatiile necesare, prevazute de lege;
    d) sa se preocupe de perfectionarea calificarii profesionale;
    e) sa isi asume, prin exercitarea dreptului de semnatura, intreaga responsabilitate profesionala fata de client si autoritati, manifestând constiinciozitate si probitate profesionala;
    f) sa serveasca interesele clientului in acord cu interesul public si cu exigentele profesionale, actiunile si masurile care ar putea aduce prejudicii materiale sau morale clientului fiind interzise.

    Sectiunea 4 – Suspendarea si incetarea dreptului de semnatura. Radierea din Tabloul National al Arhitectilor

    Art. 18
    Dreptul de semnatura se suspenda:
    a) temporar, la cererea persoanei inscrise;
    b) dupa 6 luni de neplata fara justificare a cotizatiilor anuale catre Ordinul Arhitectilor din România, pâna la achitarea lor integrala;
    c) pe perioada suspendarii dreptului de a profesa, dispusa prin hotarâre judecatoreasca definitiva;
    d) cu titlu de sanctiune disciplinara, pe toata durata sanctiunii.

    Art. 19
    (1) Dreptul de semnatura inceteaza:
    a) prin renuntarea scrisa la exercitiul dreptului de semnatura;
    b) daca persoana inscrisa a fost condamnata definitiv pentru o fapta prevazuta de lege, in legatura directa cu exercitarea dreptului de semnatura, sau daca i s-a aplicat pedeapsa complementara a interdictiei exercitarii profesiei, printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.
    (2) Incetarea dreptului de semnatura atrage radierea din Tabloul National al Arhitectilor.

    Capitolul III – Ordinul Arhitectilor din România

    Sectiunea 1 – Forurile de conducere si comisiile Ordinului Arhitectilordin România

    Art. 20
    (1) Ordinul Arhitectilor din România, denumit in continuare si Ordinul, se infiinteaza in conditiile legii ca organizatie profesionala, cu personalitate juridica de drept privat, apolitica, de interes public, cu patrimoniu si buget proprii, autonoma si independenta. Ordinul are rolul de a reprezenta si ocroti, la nivel national si international, interesele profesiei de arhitect.
    (2) Ordinul Arhitectilor din România are sediul central in municipiul Bucuresti si este organizat cu filiale in teritoriu. Activitatea lui se finanteaza din taxe de inscriere, cotizatii anuale ale membrilor, fonduri rezultate din manifestari culturale, stiintifice, economice si drepturi editoriale specifice pe care le desfasoara, precum si din donatii legale, sponsorizari sau alte surse, in conditiile legii.
    (3) Din Ordinul Arhitectilor din România fac parte toti arhitectii cu drept de semnatura, stagiarii si toti ceilalti membri purtatori ai titlului de arhitect, la cererea acestora.
    (4) Prezenta lege nu limiteaza dreptul de libera aderare a arhitectilor la alte forme de asociere profesionala.
    (5) Ordinul Arhitectilor din România are obligatia de a publica anual Tabloul National al Arhitectilor.

    Art. 21
    (1) Ordinul Arhitectilor din România are urmatoarele atributii:
    a) protejeaza si promoveaza calitatea produsului de arhitectura si urbanism;
    b) urmareste exercitarea competenta si calificata a profesiei in respectul codului deontologic al acesteia;
    c) propune reglementari legislative si normative specifice, in vederea promovarii lor;
    d) reprezinta interesele membrilor sai in fata autoritatilor publice si administrative, precum si in organismele profesionale internationale;
    e) atesta arhitectilor dreptul de semnatura si gestioneaza Tabloul National al Arhitectilor.
    (2) Atributia Ordinului Arhitectilor din România privind acordarea dreptului de semnatura nu poate fi exercitata de nici o alta institutie sau asociatie profesionala.

    Art. 22
    Drepturile si obligatiile membrilor Ordinului Arhitectilor din România se stabilesc prin regulamentul acestuia.

    Art. 23
    (1) Forurile de conducere ale Ordinului Arhitectilor din România sunt:
    a) Conferinta nationala;
    b) Consiliul de conducere;
    c) Colegiul director;
    d) presedintele Ordinului.
    (2) Persoanele alese in Consiliul de conducere, in Colegiul director sau ca presedinte al Ordinului Arhitectilor din România au mandat de 4 ani si nu mai mult de doua ori consecutiv.

    Art. 24
    Conferinta nationala a Ordinului Arhitectilor din România este constituita din membri delegati, cu drept de reprezentare, ai filialelor teritoriale. Filiala teritoriala va asigura participarea la Conferinta nationala a Ordinului cel putin a unui reprezentant al fiecarui judet cuprins in filiala.

    Art. 25
    (1) Conferinta nationala a Ordinului Arhitectilor din România are urmatoarele atributii:
    a) adopta si modifica Regulamentul Ordinului, codul deontologic al profesiei si regulamentul-cadru pentru filialele teritoriale;
    b) adopta organizarea aparatului administrativ al Ordinului;
    c) alege si revoca presedintele Ordinului;
    d) alege si revoca membrii Consiliului de conducere al Ordinului;
    e) alege membrii comisiilor de cenzori si de disciplina la nivel national, precum si membrii altor comisii de specialitate;
    f) aproba regulamentele de functionare ale comisiilor Ordinului, stabilind numarul membrilor si competentele lor;
    g) adopta hotarâri cu privire la toate problemele aflate pe ordinea de zi stabilita in convocare;
    h) aproba bugetul de venituri si cheltuieli, precum si bilantul Ordinului si da Consiliului de conducere descarcare de gestiune a fondurilor Ordinului;
    i) aproba cotizatia anuala si onorariile minimale.
    (2) Conferinta nationala a Ordinului Arhitectilor din România este legal constituita la prima convocare in prezenta a cel putin doua treimi din numarul delegatilor, iar hotarârile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti. Daca la prima convocare conditia de prezenta nu este indeplinita, la a doua convocare Conferinta nationala este legal constituita in prezenta majoritatii membrilor si adopta hotarâri cu majoritatea membrilor prezenti.

    Art. 26
    (1) Intre reuniunile Conferintei nationale activitatea Ordinului Arhitectilor din România va fi coordonata de Consiliul de conducere, doua treimi din numarul membrilor acestuia fiind arhitecti cu drept de semnatura.
    (2) Componenta Consiliului de conducere va asigura reprezentativitatea proportionala a membrilor filialelor teritoriale.

    Art. 27
    (1) Presedintele Ordinului Arhitectilor din România, ales dintre arhitectii cu drept de semnatura, reprezinta Ordinul in relatiile sale cu alte persoane fizice si juridice sau cu autoritati din România si din strainatate, putând sa incheie, in numele Ordinului, conventii si contracte. De asemenea, presedintele conduce lucrarile Conferintei nationale si ordonanteaza cheltuielile bugetare ale Ordinului.
    (2) Vicepresedintii Ordinului Arhitectilor din România sunt inlocuitori de drept ai presedintelui, in ordinea stabilita de Conferinta nationala.

    Art. 28
    (1) Activitatea curenta a Ordinului Arhitectilor din România este coordonata de Colegiul director.
    (2) Colegiul director este ales cu votul majoritatii membrilor Consiliului de conducere.
    (3) Cel putin doua treimi din numarul membrilor Colegiului director trebuie sa fie arhitecti cu drept de semnatura.

    Art. 29
    Forurile de conducere, comisiile Ordinului Arhitectilor din România si conducerea filialelor teritoriale sunt alese prin votul secret al majoritatii participantilor cu drept de vot.

    Art. 30
    Organizarea si functionarea Ordinului Arhitectilor din România vor fi stabilite prin Regulamentul Ordinului, aprobat de Conferinta nationala.

    Sectiunea 2 – Filialele teritoriale ale Ordinului Arhitectilor din România

    Art. 31
    (1) La nivelul judetelor cu cel putin 50 de arhitecti, precum si in municipiul Bucuresti se vor infiinta prin libera asociere filiale teritoriale ale Ordinului Arhitectilor din România, reunindu-i pe arhitectii domiciliati in raza teritoriala a judetului.
    (2) Daca intr-un judet exista un numar mai mic de 50 de arhitecti, se vor putea infiinta filiale teritoriale prin asocierea arhitectilor cu domiciliile in judete limitrofe, pâna când numarul acestora va ajunge la minimum 50 de membri.
    (3) In cadrul unui judet, intr-o zona formata din doua sau mai multe judete limitrofe, precum si in municipiul Bucuresti se poate infiinta o singura filiala a Ordinului Arhitectilor din România.
    (4) Filialele teritoriale dobândesc personalitate juridica de drept privat de la data adunarii generale constitutive a membrilor, ocazie cu care se vor stabili:
    a) orasul de resedinta a filialei teritoriale si sediul acesteia;
    b) forurile de conducere ale filialei.

    Art. 32
    La infiintarea lor filialele teritoriale isi vor elabora propriile regulamente in baza regulamentului-cadru la nivel national, aprobat de Conferinta nationala a Ordinului Arhitectilor din România.

    Sectiunea 3 – Tabloul National al Arhitectilor

    Art. 33
    (1) Pentru centralizarea evidentei arhitectilor din intreaga tara se infiinteaza Tabloul National al Arhitectilor, document care se publica anual in Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Pe lânga toate filialele Ordinului Arhitectilor din România se infiinteaza tablourile arhitectilor, cu evidenta membrilor acestora.
    (3) Pentru intocmirea si actualizarea Tabloului National al Arhitectilor filialele teritoriale au obligatia sa comunice Ordinului Arhitectilor din România, in termen de 30 de zile de la data efectuarii lor, toate datele si informatiile inregistrate in tablourile arhitectilor.
    (4) Tablourile arhitectilor vor cuprinde:
    a) arhitecti cu drept de semnatura;
    b) conductori arhitecti cu drept de semnatura;
    c) arhitecti stagiari;
    d) conductori arhitecti stagiari;
    e) arhitecti, membri ai Ordinului Arhitectilor din România, fara drept de semnatura;
    f) arhitecti care nu sunt membri ai Ordinului Arhitectilor din România.
    (5) Inregistrarea intr-un tablou al arhitectilor permite exercitarea profesiei in intreaga tara.

    Art. 34
    (1) Ordinul Arhitectilor din România, inclusiv filialele sale teritoriale, are obligatia sa furnizeze tertilor orice informatie legata de datele inregistrate in Tabloul National al Arhitectilor sau in tablourile arhitectilor.
    (2) Tablourile arhitectilor vor evidentia si modalitatea in care persoanele inscrise isi exercita profesia.
    (3) Ordinul Arhitectilor din România sau filialele acestuia vor elibera, la cererea celui inscris, un certificat, care va cuprinde toate datele care il privesc, inregistrate in tablourile arhitectilor.

    Sectiunea 4 – Raspunderea disciplinara

    Art. 35
    (1) Membrii Ordinului Arhitectilor din România raspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotarârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum si pentru orice abateri savârsite in legatura cu profesia sau in afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului.
    (2) Sanctiunile disciplinare sunt:
    a) avertismentul;
    b) votul de blam;
    c) suspendarea pe o perioada de 6-12 luni a dreptului de semnatura;
    d) suspendarea pe o perioada de 6-12 luni a calitatii de membru al Ordinului Arhitectilor din România;
    e) retragerea definitiva a dreptului de semnatura pentru membrii Ordinului Arhitectilor din România inscrisi in Tabloul National al Arhitectilor;
    f) retragerea definitiva a calitatii de membru al Ordinului Arhitectilor din România.
    (3) Sanctiunile prevazute la alin. (2) lit. a) si b) se aplica de catre colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplina.
    (4) Sanctiunile prevazute la alin. (2) lit. c)-f) se aplica de Consiliul de conducere al Ordinului Arhitectilor din România, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplina, in baza hotarârii comisiei de disciplina la nivel national, numai dupa efectuarea unei expertize de specialitate, intocmita de o comisie formata din 5 membri propusi de Consiliul de conducere al Ordinului, acceptati de cel in cauza.
    (5) Impotriva hotarârii comisiei teritoriale de disciplina, prin care s-a aplicat una dintre sanctiunile disciplinare prevazute la alin. (2) lit. a) si b), se poate formula contestatie la Comisia nationala de disciplina in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotarârii.
    (6) Impotriva hotarârii Comisiei nationale de disciplina, prin care s-a aplicat o sanctiune disciplinara prevazuta la alin. (2), se poate formula contestatie la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotarârii.

    Art. 36
    (1) Comisiile de disciplina ale Ordinului Arhitectilor din România sunt organe cu activitate jurisdictionala si se organizeaza la nivel national si teritorial pentru fiecare filiala.
    (2) Comisia nationala de disciplina este alcatuita din 5 arhitecti cu minimum 10 ani vechime, din care in mod obligatoriu 3 arhitecti cu drept de semnatura.
    (3) Comisia de disciplina alege un presedinte din rândul membrilor sai.
    (4) Hotarârile comisiilor de disciplina se valideaza cu majoritate simpla de voturi.
    (5) Procedura judecarii abaterilor este prevazuta in Regulamentul Ordinului Arhitectilor din România si se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.

    Art. 37
    Dupa un an de la aplicarea deciziei de retragere definitiva a dreptului de semnatura sau a calitatii de membru al Ordinului Arhitectilor din România cel in cauza poate cere reexaminarea deciziei. In caz de respingere o noua cerere nu poate fi facuta decât dupa un an.

    Art. 38
    In cazul in care instantele judecatoresti pronunta hotarâri definitive de condamnare a unui arhitect cu drept de semnatura pentru fapte penale legate de exercitarea profesiei sau aplica sanctiunea complementara a interdictiei de exercitare a acestei profesii, o copie de pe dispozitivul hotarârii va fi comunicata filialei Ordinului Arhitectilor din România, organizata la nivel teritorial, pentru a opera radierea din tabloul arhitectilor in raza caruia isi are domiciliul.

    Capitolul IV – Dispozitii tranzitorii si finale

    Art. 39
    (1) Dispozitiile referitoare la sustinerea examenului de legislatie de atestare a arhitectilor stagiari se vor aplica incepând cu promotia de absolventi licentiati din anul intrarii in vigoare a prezentei legi.
    (2) In termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi toti arhitectii cu diploma de licenta sau asimilata, eliberata de institutiile de invatamânt superior de arhitectura cu durata studiilor de minimum 5 ani, vor obtine, in baza unor cereri, inscrierea in Ordinul Arhitectilor din România si in tabloul arhitectilor din raza filialei unde isi au domiciliul si vor putea exercita dreptul de semnatura, indiferent de vechimea in profesie.

    Art. 40
    (1) Poarta titlul de conductori arhitecti absolventii cu diploma eliberata de institutii de invatamânt superior de arhitectura acreditate de statul român, cu durata studiilor de minimum 3 ani.
    (2) Conductorii arhitecti, absolventi cu diploma ai institutiilor de invatamânt superior de arhitectura cu durata studiilor de minimum 3 ani, pot cere inscrierea in una dintre filialele teritoriale ale Ordinului Arhitectilor din România, in a caror raza isi au domiciliul.
    (3) Conductorii arhitecti, absolventi cu diploma pâna la data intrarii in vigoare a prezentei legi, si absolventii din urmatorii 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi pot primi drept de semnatura limitat la categoriile de lucrari pentru care legea recunoaste acest drept.
    (4) Conductorii arhitecti cu diploma, absolventi intre anii 1973-1983 inclusiv, pot primi drept de semnatura similar cu arhitectii, daca acestia solicita atestarea in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

    Art. 41
    In vederea protejarii dreptului de autor membrii Ordinului Arhitectilor din România pot cere inregistrarea studiilor, planurilor si proiectelor elaborate intr-o evidenta speciala la Ordin, primind astfel data certa.

    Art. 42
    Dupa 12 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pentru toti cei care vor exercita profesia de arhitect fara sa indeplineasca prevederile acesteia vor fi propuse sanctiuni disciplinare, administrative sau plângere penala, dupa caz.

    Art. 43
    (1) In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al României, Partea I, un comitet de initiativa format din reprezentanti ai asociatiilor profesionale din domeniu asigura convocarea Conferintei nationale de constituire a Ordinului Arhitectilor din România.
    (2) In termen de 90 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al României, Partea I, Conferinta nationala va adopta Regulamentul-cadru al Ordinului Arhitectilor din România si Codul deontologic al profesiei de arhitect si va stabili onorariile minime potrivit art. 16.

    Art. 44
    Pentru constituirea filialelor teritoriale ale Ordinului, Uniunea Arhitectilor din România, infiintata prin Decretul-lege nr.127/1990 privind unele masuri referitoare la activitatea Uniunii Arhitectilor din România si a asociatiilor teritoriale ale arhitectilor, va pune la dispozitie acestuia banca sa de date, cuprinsa in Registrul National al Arhitectilor, evidenta membrilor si intreaga arhiva.

    Art. 45
    (1) In cazul unor licitatii, organizate in temeiul legii, pentru realizarea lucrarilor de investitii publice ce implica proiecte de urbanism sau arhitectura, din comisia de licitatie a ofertelor va face parte in mod obligatoriu un arhitect cu drept de semnatura.
    (2) Concursurile publice interne care se organizeaza pentru investitii publice de interes national se fac cu participarea in juriu a unui membru al Ordinului Arhitectilor din România.

    Art. 46
    Cheltuielile efectuate pentru investitii, dotari si alte utilitati necesare in vederea exercitarii profesiei de arhitect, potrivit prevederilor prezentei legi, se scad din veniturile impozabile pe o durata de 3 ani de la data constituirii formelor de exercitare a profesiei de arhitect, potrivit prevederilor prezentei legi.

    Art. 47
    (1) Prezenta lege va intra in vigoare in termen de 60 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Orice alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga.

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii – actualizata la 5.01.2009

Textul actualizat include modificarile aduse de :

– O.U.G. nr. 122/2004 – Legea nr. 119/2005 – Legea nr. 52/2006 – Legea nr. 376/2006 – Legea nr. 117/2007 – Legea nr. 101/2008 publicata in MOF nr. 371 din 15/05/2008 – O.U.G. nr. 214/2008 publicata in MOF nr. 847 din 16/12/2008 – O.U.G. nr. 228/2008 publicata in MOF nr. 3 din 05.01.2009. CAPITOLUL I Autorizarea executarii lucrarilor de constructii Art. 1. – (1) Executarea lucrarilor de constructii este permisa numai pe baza unei autorizatii de construire sau de desfiintare. Autorizatia de construire sau de desfiintare se emite la solicitarea detinatorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren si/sau constructii – ori a altui act care confera dreptul de construire sau de desfiintare, in conditiile prezentei legi. (2) Constructiile civile, industriale, inclusiv cele pentru sustinerea instalatiilor si utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire, emisa in conditiile prezentei legi, si a reglementarilor privind proiectarea si executarea constructiilor. Art. 2. – (1) Autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei publice locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor. (2) Autorizatia de construire se emite in temeiul si cu respectarea prevederilor documentatiilor de urbanism, avizate si aprobate potrivit legii. (3) Autorizatiile de construire pentru retele magistrale, cai de comunicatie, amenajari pentru imbunatatiri funciare, retele de telecomunicatii ori alte lucrari de infrastructura, care se executa in extravilanul localitatilor, se emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate si aprobate potrivit legii. (4) Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizatii de construire si fara documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate, pentru: a) lucrari de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare si de conservare a cladirilor de orice fel, cu conditia mentinerii aceleiasi functiuni, a suprafetei construite la sol si a volumetriei acestora; b) lucrari de reparare privind cai de comunicatie, dotari tehnico-edilitare si altele asemenea, fara modificarea traseului si, dupa caz, a functionalitatii acestora; c) lucrari de reparare privind imprejurimi, mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri si gradini publice, piete pietonale si celelalte lucrari de amenajare a spatiilor publice; d) lucrari de cercetare si de prospectare a terenurilor – foraje si excavari -, necesare in vederea efectuarii studiilor geotehnice, exploatarilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum si altor exploatari; e) organizarea de tabere de corturi. Art. 3. – Autorizatia de construire se elibereaza pentru: a) lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor aferente acestora, cu exceptia celor prevazute la art. 11; b) lucrari de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrari, indiferent de valoarea lor, care urmeaza sa fie efectuate la constructii reprezentand monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protectie, stabilite potrivit legii;

c) lucrari de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare si reabilitare privind cai de comunicatie, inclusiv lucrari de arta, retele si dotari tehnico-edilitare, lucrari hidrotehnice, amenajari de albii, lucrari de imbunatatiri funciare, lucrari de instalatii de infrastructura, noi capacitati de producere, transport, distributie a energiei electrice si/sau termice, precum si de reabilitare si retehnologizare a celor existente; d) imprejmuiri si mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri, piete si alte lucrari de amenajare a spatiilor publice; e) lucrari de foraje si excavari necesare in vederea efectuarii studiilor geotehnice, prospectiunilor geologice, exploatarilor de cariere, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si alte exploatari de suprafata sau subterane; f) lucrari, amenajari si constructii cu caracter provizoriu necesare in vederea organizarii executiei lucrarilor de baza, daca nu au fost autorizate o data cu acestea; g) organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote; h) lucrari de constructii cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere situate pe caile si spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj, firme si reclame, precum si anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole situate in extravilan; i) cimitire – noi si extinderi.

Art. 4. – Autorizatiile de construire se emit de presedintii consiliilor judetene, de primarul general al municipiului Bucuresti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, ai oraselor si comunelor pentru executarea lucrarilor definite la art. 3, dupa cum urmeaza: a) de presedintii consiliilor judetene, cu avizul primarilor, pentru lucrarile care se executa: 1. pe terenuri care depasesc limita unei unitati administrativ-teritoriale; 2. in extravilanul comunelor, cu exceptia celor de la lit. f) pct. 3; b) de primarii municipiilor, pentru lucrarile care se executa in teritoriul administrativ al acestora, cu exceptia celor prevazute la lit. a) pct. 1; c) de primarul general al municipiului Bucuresti, cu avizul primarilor sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrarile care se executa: 1. pe terenuri care depasesc limita administrativ-teritoriala a unui sector si cele din extravilan; 2. la constructii reprezentand monumente istorice, clasate sau in procedura de clasare potrivit legii; 3. lucrari de modernizari, reabilitari, extinderi de retele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafata, de transport si de distributie, pentru: apa/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicatii inclusiv fibra optica, precum si lucrari de modernizari si/sau reabilitari pentru strazile care sunt in administrarea Primariei Municipiului Bucuresti; d) de primarii sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrarile care se executa in teritoriul administrativ al sectoarelor, cu exceptia celor prevazute la lit. c), inclusiv bransamente si racorduri aferente retelelor edilitare; e) de primarii oraselor, pentru lucrarile care se executa: 1. in teritoriul administrativ al acestora, cu exceptia celor prevazute la lit. a) pct. 1; 2. la constructiile reprezentand monumente istorice clasate sau aflate in procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, in conditiile art. 10 lit. a) si ale art. 45 alin. (4) si cu avizul arhitectului-sef al judetului; f) de primarii comunelor, pentru lucrarile care se executa: 1. in intravilanul localitatilor componente, in vederea realizarii de locuinte individuale si a anexelor gospodaresti ale acestora, precum si, cu avizul structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judetene, potrivit art. 45 alin. (3), in vederea executarii lucrarilor la celelalte categorii de constructii; 2. la constructiile reprezentand monumente istorice clasate sau aflate in procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, in conditiile art. 10 lit. a) si ale art. 45 alin. (3) si cu avizul arhitectului-sef al judetului; 3. in extravilanul comunelor pentru constructii reprezentand anexe gospodaresti, pana la 100 m2; 4. in extravilanul comunelor pentru constructiile reprezentand anexe gospodaresti ale exploatatiilor agricole, a caror suprafata construita desfasurata este de maximum 5.000 m2

.

(2) Pentru lucrarile care se realizeaza pe amplasamente ce depasesc limitele judetelor, respectiv ale municipiului Bucuresti, in vederea armonizarii conditiilor de autorizare pentru intreaga investitie, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor va emite un aviz coordonator in baza caruia

presedintii consiliilor judetene implicate, respectiv primarul general al municipiului Bucuresti vor emite autorizatii de construire pentru lucrarile amplasate in unitatile administrativ-teritoriale din aria lor de competenta. (3) Autorizatiile de construire prevazute la alin. (2) produc efecte la data intrarii in vigoare a ultimei autorizatii de construire emise in conditiile prezentei legi. (4) Abrogat.

Art. 5. – (1) In vederea simplificarii procedurii de autorizare, emitentul autorizatiei are obligatia sa organizeze structuri de specialitate, in vederea emiterii acordului unic, respectiv a obtinerii, in numele solicitantului, a avizelor legale necesare autorizarii, pentru: a) racordarea la retelele de utilitati, in conditiile impuse de caracteristicile si de amplasamentul retelelor de transport energetic sau tehnologic din zona de amplasament; b) racordarea la reteaua cailor de comunicatii; c) prevenirea si stingerea incendiilor, apararea civila, protectia mediului si a sanatatii populatiei. (2) Pentru asigurarea functionarii structurilor de specialitate, consiliile judetene si locale pot stabili taxe pe tipuri de lucrari, in raport cu numarul de avize necesare, in conditiile legii. (3) In vederea organizarii structurii de specialitate pentru emiterea acordului unic, prevazuta la alin. (1), regiile si societatile comerciale publice ori private care administreaza si/sau exploateaza utilitati urbane au obligatia desemnarii unui reprezentant cu drepturi depline. Art. 6. – (1) Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritatile prevazute la art. 4, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, dupa caz, avizate si aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si constructiilor existente la data solicitarii si stabilesc cerintele urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite in functie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzand avizele si acordurile legale, necesare in vederea autorizarii. (2) Certificatul de urbanism se emite de autoritatile prevazute la art. 4, abilitate sa autorizeze lucrarile de constructii, si se elibereaza solicitantului in termen de cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, mentionandu-se in mod obligatoriu scopul emiterii acestuia. (3) Certificatul de urbanism se semneaza de catre presedintele consiliului judetean sau de primar, dupa caz, de secretar si de arhitectul-sef sau de catre persoana cu responsabilitate in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului din aparatul propriu al autoritatii administratiei publice emitente, responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atributiilor stabilite conform legii. (4) In vederea eliberarii certificatului de urbanism solicitantul – orice persoana fizica sau juridica interesata – se va adresa autoritatilor prevazute la art. 4 cu o cerere care va cuprinde atat elementele de identificare a imobilului pentru care se solicita certificatul de urbanism, cat si elementele care definesc scopul solicitarii. (5) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de a executa lucrari de constructii. (6) Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, si in vederea concesionarii de terenuri, a adjudecarii prin licitatie a proiectarii lucrarilor publice in faza „Studiu de fezabilitate” si pentru cereri in justitie si operatiuni notariale privind circulatia imobiliara atunci cand operatiunile respective au ca obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate in scopul realizarii de lucrari de constructii, precum si constituirea unei servituti de trecere cu privire la un imobil. Operatiunile juridice mentionate se efectueaza numai in baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu nulitatea actului. Art. 7. – (1) Autorizatia de construire se emite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, pe baza documentatiei depuse la autoritatile prevazute la art. 4, care va cuprinde: a) certificatul de urbanism; b) dovada titlului asupra terenului si/sau constructiilor; c) proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii; d) avizele si acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism; e) dovada privind achitarea taxelor legale. (11) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), pentru constructiile reprezentand anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole termenul de emitere a autorizatiei de construire este de 15 zile de la data inregistrarii cererii.

(2) Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii este extras din proiectul tehnic si se elaboreaza in conformitate cu continutul-cadru prevazut in anexa nr. 1, in concordanta cu cerintele certificatului de urbanism, cu continutul avizelor si al acordurilor cerute prin acesta, si se intocmeste, se semneaza si se verifica, potrivit legii. (3) In situatia depunerii unei documentatii tehnice incomplete, aceasta se restituie solicitantului in termen de 5 zile de la data inregistrarii, cu mentionarea in scris a elementelor necesare in vederea completarii acesteia. (4) Executarea lucrarilor de constructii se poate face numai pe baza proiectului tehnic si a detaliilor de executie. (5) Autoritatea emitenta a autorizatiei de construire stabileste o perioada de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval in care solicitantul este obligat sa inceapa lucrarile. In aceasta situatie, valabilitatea autorizatiei se extinde pe toata durata de executie a lucrarilor prevazute prin autorizatie, in conformitate cu proiectul tehnic. (6) Neinceperea lucrarilor ori nefinalizarea acestora in termenele stabilite conduce la pierderea valabilitatii autorizatiei, fiind necesara emiterea unei noi autorizatii de construire. In situatia in care caracteristicile nu se schimba fata de autorizatia initiala, se va putea emite o noua autorizatie de construire, fara a fi necesar un nou certificat de urbanism. (7) Prin exceptie de la prevederile alin. (6), in cazul justificat in care lucrarile de constructii nu pot fi incepute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autoritatii emitente prelungirea valabilitatii autorizatiei cu cel putin 15 zile inaintea expirarii acesteia. Prelungirea valabilitatii autorizatiei se poate acorda o singura data si pentru o perioada nu mai mare de 12 luni. (8) Investitorul are obligatia sa instiinteze autoritatea emitenta a autorizatiei de construire, precum si inspectoratul teritorial in constructii asupra datei la care vor incepe lucrarile autorizate. In caz contrar, daca constatarea faptei de incepere a lucrarilor fara instiintare s-a facut in termenul de valabilitate a autorizatiei, data inceperii lucrarilor se considera ca fiind ziua urmatoare datei de emitere a autorizatiei. (9) Autorizatia de construire se emite daca sunt indeplinite cumulativ conditiile cerute pentru prezenta lege. Autoritatea emitenta a autorizatiei nu este responsabila pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenta, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instantelor judecatoresti privind imobilul – teren si/sau constructii – apartinand exclusiv solicitantului. (10) Lucrarile de consolidare la cladirile incadrate prin raport de expertiza tehnica in clasa I de risc seismic si care prezinta pericol public se autorizeaza in regim de urgenta, in conditiile prevazute la alin. (16). (11) In conditiile prezentei legi nu se emit autorizatii provizorii. (12) Autorizatiile de construire/desfiintare se emit numai pe baza unei documentatii complete, in conformitate cu continutul-cadru prevazut in anexa nr. 1, cu exceptia situatiilor prevazute la alin. (16). (13) Autorizatia de construire se semneaza de presedintele consiliului judetean sau de primar, dupa caz, de secretar si de arhitectul-sef sau de persoana cu responsabilitate in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului din aparatul propriu al autoritatii administratiei publice emitente, responsabilitatea emiterii autorizatiilor revenind semnatarilor, potrivit atributiilor stabilite conform legii. (14) Valabilitatea autorizatiei se mentine in cazul schimbarii investitorului, inaintea finalizarii lucrarilor, cu conditia respectarii prevederilor acesteia si a transcrierii actelor care confera dreptul de construire. (15) In situatia in care in timpul executiei lucrarilor, si numai in perioada de valabilitate a autorizatiei de construire, survin modificari de tema privind constructia autorizata, care conduc la necesitatea modificarii acesteia, titularul are obligatia de a solicita o noua autorizatie, potrivit legii. Pentru obtinerea noii autorizatii de construire solicitantul va depune o documentatie, elaborata cu conditia incadrarii noilor propuneri in prevederile documentatiilor de urbanism aprobate si numai in limitele avizelor si acordurilor obtinute pentru autorizatia initiala. Nu este necesara emiterea unui nou certificat de urbanism. (16) Autorizatia de construire pentru lucrarile de interventie de prima necesitate in cazuri de avarii, accidente tehnice, calamitati ori alte evenimente cu caracter exceptional, inclusiv la constructiile prevazute la art. 3 lit. b), se emite imediat de catre autoritatea administratiei publice abilitata, conform legii, urmand ca documentatia legala necesara sa fie definitivata pe parcursul sau la incheierea executarii lucrarilor, cu respectarea avizelor legale.

(17) Primariile pot dezafecta constructiile, proprietate a unitatii administrativ-teritoriale, aflate in stare avansata de degradare si care pun in pericol siguranta publica, cu exceptia constructiilor monument istoric, pe baza de autorizatie de desfiintare emisa in conditiile alin. (16), cu obligatia de a se intocmi documentatii specifice in conformitate cu prevederile cuprinse in anexa nr. 1. (18) Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire se calculeaza potrivit legii. (19) Taxa pentru prelungirea valabilitatii autorizatiei de construire se calculeaza la 30% din valoarea initiala a taxei de autorizare. (20) Institutiile abilitate prin lege sa emita avize si acorduri in vederea autorizarii lucrarilor de constructii, altele decat cele prevazute la art. 5 alin. (1), au obligatia emiterii acestora in termen de maximum 15 zile de la data inregistrarii cererii/documentatiei, dupa caz, direct structurilor organizate de consiliile judetene si locale sau, dupa caz, solicitantului.

Art. 8. – (1) Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, partiala sau totala, a constructiilor si instalatiilor aferente constructiilor, a instalatiilor si utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de constructii de sustinere a acestora, inchiderea de cariere si exploatari de suprafata si subterane, precum si a oricaror amenajari se fac numai pe baza autorizatiei de desfiintare obtinute in prealabil de la autoritatile prevazute la art. 4. (2) Autorizatia de desfiintare se emite in aceleasi conditii ca si autorizatia de construire, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu exceptiile prevazute la art. 11. Art. 9. – (1) Proiectele pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, precum si proiectele tehnice, pe baza carora se intocmesc acestea, se elaboreaza de colective tehnice de specialitate, se insusesc si se semneaza de cadre tehnice cu pregatire superioara numai din domeniul arhitecturii, constructiilor si instalatiilor pentru constructii, astfel: a) de arhitect cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru proiectarea partii de arhitectura pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanta a constructiilor supraterane si a celor subterane; b) de ingineri constructori si de instalatii, cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru partile de inginerie in domeniile specifice, pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanta a constructiilor supraterane si subterane, precum si la instalatiile aferente acestora; c) de conductor arhitect, urbanist si/sau de subinginer de constructii, cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru cladiri de importanta redusa si aflate in afara zonelor protejate, stabilite conform legii. (2) Prevederile alin. (1) se aplica si pentru documentatia de executie. (3) Semnarea documentatiilor de catre persoanele prevazute la alin. (1) angajeaza raspunderea acestora in conditiile legii. Art. 10.

– Pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii in zonele asupra carora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protectie prevazut in planurile de amenajare a teritoriului si in documentatiile de urbanism aprobate, se va proceda dupa cum urmeaza: a) in zonele construite protejate, in zonele de protectie a monumentelor istorice, definite potrivit legii, si in ansamblurile de arhitectura si siturile arheologice, solicitantul va obtine avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor, pe baza documentatiilor de urbanism avizate si aprobate conform legii; b) in cazul lucrarilor de interventii asupra constructiilor monumente istorice, pe langa avizul Ministerului Culturii si Cultelor se vor obtine avizele specifice cerintelor de calitate a constructiilor, potrivit prevederilor legale; c) in zonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, in zonele de siguranta si protectie ale amenajarilor hidrotehnice de interes public, precum si in alte arii protejate solicitantul va obtine avizul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor si al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale; d) in zonele de siguranta si de protectie a infrastructurilor de transport de interes public, precum si in zonele aferente construirii cailor de comunicatie, stabilite prin documentatiile de amenajare a teritoriului si/sau de urbanism, se va obtine si autorizatia Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, conform prevederilor legale;

d

1) in perimetrele limitrofe constructiilor reprezentand anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole, delimitate prin planuri urbanistice cu respectarea distantelor prevazute de normele sanitare in vigoare, in care s-a instituit un regim de restrictie privind amplasarea cladirilor de locuit si a obiectivelor

 

socioeconomice, solicitantul va obtine avizul directiei pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti. e) in zonele unde s-a instituit alt tip de restrictie solicitantul va obtine avizul organismelor competente.

Art. 11. – (1) Se pot executa fara autorizatie de construire urmatoarele lucrari care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora: a) reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate; b) reparatii si inlocuiri de tamplarie interioara si exterioara, daca se pastreaza forma, dimensiunile golurilor si tamplariei, inclusiv in situatia in care se schimba materialele din care sunt realizate respectivele lucrari, cu exceptia cladirilor declarate monumente istorice, in conditiile legii; c) reparatii si inlocuiri de sobe de incalzit; d) zugraveli si vopsitorii interioare; e) zugraveli si vopsitorii exterioare, daca nu se modifica elementele de fatada si culorile cladirilor; f) reparatii la instalatiile interioare, la bransamentele si racordurile exterioare, de orice fel, aferente constructiilor, in limitele proprietatii, montarea sistemelor locale de incalzire si de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum si montarea aparatelor individuale de climatizare si/sau de contorizare a consumurilor de utilitati; g) reparatii si inlocuiri la pardoseli; h) reparatii si inlocuiri la finisaje interioare si exterioare – tencuieli, placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin si la scari de acces, fara modificarea calitatii si a aspectului elementelor constructive; i) lucrari de intretinere la caile de comunicatie si la instalatiile aferente; j) lucrari de investigare, cercetare, expertizare, conservare si restaurare a componentelor artistice ale constructiilor prevazute la art. 3 lit. b), cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor si al autoritatii administratiei publice judetene sau locale, dupa caz; k) lucrari de foraje si sondaje geotehnice pentru constructii de importanta normala sau redusa, situate in afara zonelor de protectie instituite pentru zacaminte acvifere; l) lucrari de constructii funerare subterane si supraterane, cu avizul administratiei cimitirului. (2) Se pot executa fara autorizatie de construire si lucrari pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau inchise, destinate difuzarii si comercializarii presei, cartilor si florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fara fundatii si platforme, precum si fara racorduri si/sau bransamente la utilitati urbane, cu exceptia energiei electrice. (3) Daca lucrarile prevazute la alin. (1), cu exceptia celor prevazute la lit. e) si j), se executa la constructiile mentionate la art. 3 lit. b), este obligatorie emiterea autorizatiei de construire. Art. 12. – (1) Autorizatiile de construire sau de desfiintare, emise cu incalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de catre instantele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizatiilor de construire sau de desfiintare poate fi ceruta, in conditiile legii, si de catre prefect, inclusiv la sesizarea expresa a organelor de control ale Inspectoratului de Stat in Constructii. (2) O data cu introducerea actiunii se pot solicita instantei judecatoresti suspendarea autorizatiei de construire sau desfiintare si oprirea executarii lucrarilor, pana la solutionarea pe fond a cauzei. CAPITOLUL II Concesionarea terenurilor pentru constructii Art. 13. – (1) Terenurile apartinand domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vandute, concesionate ori inchiriate prin licitatie publica, potrivit legii, in conditiile respectarii prevederilor documentatiilor de urbanism si de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, in vederea realizarii de catre titular a constructiei. (2) Terenurile apartinand domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale se pot concesiona numai in vederea realizarii de constructii sau de obiective de uz si/sau de interes public, cu respectarea documentatiilor de urbanism aprobate potrivit legii. (3) Concesionarea se face pe baza de oferte prezentate de catre solicitanti, cu respectarea prevederilor legale, urmarindu-se valorificarea superioara a potentialului terenului.

Art. 14.

– Pana la reglementarea prin lege a situatiei juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de constructii, aflate in administrarea consiliilor locale si care pot fi revendicate de fostii proprietari. Art. 15. – Prin exceptie de la prevederile art. 13 alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona fara licitatie publica, cu plata taxei de redeventa stabilite potrivit legii, ori pot fi date in folosinta pe termen limitat, dupa caz, in urmatoarele situatii: a) pentru realizarea de obiective de utilitate publica sau de binefacere, cu caracter social, fara scop lucrativ, altele decat cele care se realizeaza de catre colectivitatile locale pe terenurile acestora; b) pentru realizarea de locuinte de catre Agentia Nationala pentru Locuinte, potrivit legii; c) pentru realizarea de locuinte pentru tineri pana la implinirea varstei de 35 de ani; d) pentru stramutarea gospodariilor afectate de dezastre, potrivit legii; e) pentru extinderea constructiilor pe terenuri alaturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia; f) pentru lucrari de protejare ori de punere in valoare a monumentelor istorice definite potrivit legii, cu avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor, pe baza documentatiilor de urbanism avizate potrivit legii. Art. 16. – (1) Terenurile prevazute la art. 13, ce fac obiectul licitatiei, se aduc la cunostinta publica de catre primarii unitatilor administrativ-teritoriale unde sunt situate, printr-o publicatie afisata la sediul acestora si tiparita in cel putin doua ziare de larga circulatie, cu minimum 20 de zile inainte de data licitatiei. (2) Publicatiile privind licitatia vor cuprinde data si locul desfasurarii acesteia, suprafata si destinatia terenului, stabilite prin documentatiile de urbanism, precum si taxa anuala minimala de redeventa. (3) Oferta solicitantilor va fi insotita de un studiu de prefezabilitate sau de fezabilitate, dupa caz, cuprinzand in mod obligatoriu elementele tehnice necesare pentru caracterizarea functionalitatii si a capacitatii constructiei, a gradului de ocupare a terenului, precum si a celorlalte elemente cuprinse in certificatul de urbanism. Nu vor fi acceptate decat oferte care corespund prevederilor documentatiilor de urbanism, aprobate potrivit legii. (4) Licitatia se efectueaza, in conditiile legii, de comisiile instituite in acest scop, prin hotarare a consiliilor locale si/sau judetene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in conformitate cu competentele de autorizare stabilite la art. 4. Comisiile functioneaza la sediul consiliilor locale in a caror raza administrativ-teritoriala sunt situate terenurile. Art. 17. – Limita minima a pretului concesiunii se stabileste, dupa caz, prin hotararea consiliului judetean, a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, astfel incat sa asigure recuperarea in 25 de ani a pretului de vanzare al terenului, in conditii de piata, la care se adauga costul lucrarilor de infrastructura aferente. Art. 18. – Terenurile prevazute la art. 13, ce se concesioneaza pentru realizarea de locuinte si spatii construite asociate acestora, in functie de prevederile regulamentelor locale de urbanism, aprobate potrivit legii, vor avea urmatoarele suprafete: a) in localitatile urbane: 1. pana la 450 m2 pentru un apartament intr-o cladire cu parter sau parter si etaj; 2. pana la 300 m2 pentru un apartament intr-o cladire cu parter si etaj, cu doua apartamente; 3. pana la 250 m2 pentru un apartament, in cazul cladirilor cu parter si mai multe etaje, avand cel mult 6 apartamente; 4. pentru cladirile cu mai mult de 6 apartamente, suprafata de teren va fi stabilita potrivit documentatiilor de urbanism; b) in localitatile rurale, pana la 1.000 m2 pentru o locuinta. Art. 19. – Pentru realizarea unei case de vacanta se poate concesiona un teren in suprafata de pana la 250 m2. Art. 20.

– Impotriva licitatiei, pana la momentul adjudecarii, se va putea face contestatie, de catre orice persoana interesata, la judecatoria in a carei raza teritoriala are loc licitatia. Contestatia suspenda desfasurarea licitatiei pana la solutionarea sa definitiva.

Art. 21.

– Pe baza procesului-verbal de adjudecare a licitatiei sau a hotararii consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, pentru situatiile prevazute la art. 15, se va incheia actul

de concesiune, care se va inregistra de catre concesionar in evidentele de publicitate imobiliara, in termen de 10 zile de la data adjudecarii sau emiterii hotararii.

Art. 22. – Concesionarea terenurilor prevazute la art. 13-19 se face in conformitate cu prevederile legii, durata acesteia fiind stabilita de catre consiliile locale, consiliile judetene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, in functie de prevederile documentatiilor de urbanism si de natura constructiei. Art. 23. – (1) Intravilanul localitatilor se stabileste prin planurile generale de urbanism – PUG -, aprobate potrivit legii. (2) Ulterior aprobarii Planului General de Urbanism – PUG – pot fi introduse in intravilanul localitatilor si unele terenuri din extravilan, numai in conditii temeinic fundamentate pe baza de planuri urbanistice zonale – PUZ -, aprobate potrivit legii. (3) Terenurile destinate construirii se scot din circuitul agricol, temporar sau definitiv, potrivit legii. CAPITOLUL III Raspunderi si sanctiuni Art. 24. – (1) Constituie infractiuni urmatoarele fapte: a) executarea, fara autorizatie de construire sau de desfiintare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrarilor prevazute la art. 3 lit. b); b) continuarea executarii lucrarilor dupa dispunerea opririi acestora de catre organele de control competente, potrivit legii; c) intocmirea ori semnarea proiectelor tehnice, precum si a proiectelor pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii pentru alte specialitati decat cele certificate prin diploma universitara, in conditiile prevazute la art. 9. (2) Infractiunile prevazute la alin. (1) se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de la 1.000.000 lei la 50.000.000 lei. Art. 25. – In cazul savarsirii faptelor prevazute la art. 24, organele de control prevazute de prezenta lege, care au constatat fapta, sunt obligate sa sesizeze organele de urmarire penala. Art. 26. – (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii, sa fie considerate infractiuni: a) executarea sau desfiintarea, totala ori partiala, fara autorizatie a lucrarilor prevazute la art. 3, cu exceptia celor mentionate la lit. b), de catre investitor si executant; b) executarea sau desfiintarea, cu nerespectarea prevederilor autorizatiei si a proiectului tehnic, a lucrarilor prevazute la art. 3, cu exceptia celor prevazute la lit. b), de catre investitor si executant; c) aprobarea furnizarii de utilitati urbane, ca urmare a executarii de lucrari de bransamente si racorduri la retele pentru constructii noi neautorizate; d) mentinerea dupa expirarea termenului prevazut prin autorizatie sau dupa terminarea lucrarilor autorizate ori adaptarea in alte scopuri fata de cele prevazute in autorizatie a constructiilor, lucrarilor si amenajarilor cu caracter provizoriu; e) neaducerea terenului la starea initiala de catre investitor, dupa terminarea lucrarilor prevazute la art. 3 lit. c), precum si nerealizarea lucrarilor de curatare, amenajare ori degajare, dupa caz, a amplasamentului si/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata executiei, o data cu incheierea lucrarilor de baza; f) impiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor si a actelor solicitate; g) neanuntarea datei inceperii lucrarilor de constructii autorizate, in conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8), precum si depasirea termenului legal prevazut la art. 7 alin. (1); h) emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu contin lista cuprinzand avizele si acordurile legale necesare in raport cu obiectivul de investitii, sau eliberarea acestora cu depasirea termenului legal; i) emiterea de autorizatii de construire/desfiintare: – in lipsa unui drept real asupra imobilului, care sa confere dreptul de a solicita autorizatia de construire/desfiintare; – in lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentatiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;

 

  • in baza unor documentatii incomplete sau elaborate in neconcordanta cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale continutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, care nu contin avizele si acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii; – in lipsa expertizei tehnice privind punerea in siguranta a intregii constructii, in cazul lucrarilor de consolidare; – in baza altor documente decat cele cerute prin prezenta lege; j) neorganizarea si neexercitarea controlului privind disciplina in autorizarea si executarea lucrarilor de constructii de catre compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor judetene si al primariilor, in unitatile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) si (4), precum si neurmarirea modului de indeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat in Constructii, potrivit dispozitiilor art. 29 alin. (3); k) neindeplinirea, la termenul stabilit, a masurilor dispuse de Inspectoratul de Stat in Constructii la controlul anterior; l) refuzul nejustificat sau obstructionarea sub orice forma a accesului persoanelor fizice sau al reprezentantilor persoanelor juridice la documentele prevazute la art. 34 alin. (7); m) depasirea termenului de 15 zile pentru emiterea avizelor si acordurilor necesare in vederea autorizarii lucrarilor de constructii, conform prevederilor art. 7 alin. (20). (2) Contraventiile prevazute la alin. (1), savarsite de persoanele fizice sau juridice, se sanctioneaza cu amenda dupa cum urmeaza: – de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele prevazute la lit. a); – de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevazute la lit. f); – de la 3.000 lei la 4.000 lei, cele prevazute la lit. c); – de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevazute la lit. b), d) si e); – de la 5.000 lei la 30.000 lei, cele prevazute la lit. h) si i); – de la 1.000 lei la 5.000 lei, cele prevazute la lit. j) si k); – de la 1.000 lei la 2.000 lei, cele prevazute la lit. l) si m); – de 1.000 lei, cele prevazute la lit. g). (3) Cuantumul amenzilor se actualizeaza anual prin hotarare a Guvernului. (4) Sanctiunea amenzii poate fi aplicata si reprezentantului persoanei juridice. (5) Sanctiunea amenzii pentru faptele prevazute la alin. (1) lit. h) si i) se aplica functionarilor publici responsabili de verificarea documentatiilor care stau la baza emiterii certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire sau de desfiintare, precum si semnatarilor, potrivit atributiilor stabilite conform legii.

Art. 27.

– (1) Presedintii consiliilor judetene, primarii si organele de control din cadrul autoritatilor administratiei publice locale si judetene au obligatia sa urmareasca respectarea disciplinei in domeniul autorizarii executarii lucrarilor in constructii in cadrul unitatilor lor administrativ-teritoriale si, in functie de incalcarea prevederilor legale, sa aplice sanctiuni sau sa se adreseze instantelor judecatoresti si organelor de urmarire penala, dupa caz. (2) Arhitectul-sef al judetului si personalul imputernicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia urmaresc respectarea disciplinei in domeniul autorizarii executarii lucrarilor de constructii pe teritoriul administrativ al judetului, precum si respectarea disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului legata de procesul de autorizare a constructiilor. (3) Contraventiile prevazute la art. 26 alin. (1), cu exceptia celor de la lit. h) – m), se constata si se sanctioneaza de catre organele de control ale consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor, pentru faptele savarsite in unitatea lor administrativ-teritoriala sau, dupa caz, in teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului Bucuresti, potrivit competentelor de emitere a autorizatiilor de construire/desfiintare. (4) Contraventiile prevazute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) si j) se constata si se sanctioneaza de catre organele de control ale consiliului judetean, pentru faptele savarsite pe teritoriul judetului respectiv, si, dupa caz, de catre cele ale municipiului Bucuresti.

(5) Procesele-verbale de constatare a contraventiilor, incheiate de organele de control ale administratiei publice locale, se inainteaza, in vederea aplicarii sanctiunii, sefului compartimentului care coordoneaza activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism sau, dupa caz, presedintelui

consiliului judetean ori primarului unitatii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza s-a savarsit contraventia. (6) Contraventiile privind executarea sau desfiintarea constructiilor fara autorizatii, prevazute la art. 26 alin. (1) lit. a), c) si e), pot fi constatate si de organele de politie. Procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite de indata autoritatii administratiei publice pe teritoriul careia s-a savarsit contraventia, care va aplica sanctiunea potrivit legii.

Art. 28. – (1) O data cu aplicarea amenzii pentru contraventiile prevazute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executarii lucrarilor, precum si, dupa caz, luarea masurilor de incadrare a acestora in prevederile autorizatiei sau de desfiintare a lucrarilor executate fara autorizatie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, intr-un termen stabilit in procesul-verbal de constatare a contraventiei. (2) Decizia mentinerii sau a desfiintarii constructiilor realizate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de catre autoritatea administratiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in conditiile legii, sau, dupa caz, de instanta. Pentru lucrari ce se executa la cladirile prevazute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si Cultelor. (3) Masura desfiintarii constructiilor se aplica si in situatia in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesara. Art. 29. – (1) Controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si autorizarea executarii lucrarilor de constructii se exercita de Inspectoratul de Stat in Constructii, pe intregul teritoriu al tarii, si de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun masurile si sanctiunile prevazute de prezenta lege. (2) Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale pot dispune oprirea executarii lucrarilor de construire sau de desfiintare, dupa caz, atunci cand constata ca acestea se realizeaza cu incalcarea dispozitiilor legale, a cerintelor privind asigurarea calitatii in constructii, fara proiect tehnic ori pe baza unor autorizatii nelegal emise. (3) Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale incunostinteaza autoritatea administratiei publice pe teritoriul careia s-a efectuat controlul asupra constatarilor si masurilor dispuse. In aceasta situatie organele de control ale consiliilor judetene sau locale, dupa caz, au obligatia sa urmareasca modul de conformare privind cele dispuse de Inspectoratul de Stat in Constructii. Art. 30. – (1) Cheltuielile pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si autorizarea executarii lucrarilor de constructii se suporta de catre investitori, in valoare echivalenta cu o cota de 0,1% din valoarea lucrarilor autorizate, cu exceptia celor prevazute la art. 3 lit. b) si a lacasurilor de cult. (2) Virarea sumelor stabilite conform dispozitiilor alin. (1) se face in contul inspectoratelor teritoriale in constructii, judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, dupa caz, o data cu transmiterea instiintarii privind data inceperii lucrarilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Intarzierea la plata a cotei prevazute la alin. (1) se penalizeaza cu 0,15% pe zi de intarziere, fara a se depasi suma datorata. Disponibilitatile la finele anului din veniturile extrabugetare se reporteaza in anul urmator si au aceeasi destinatie. (3) Cota stabilita la alin. (1) se aplica si diferentelor rezultate din actualizarea valorii lucrarilor autorizate, care se face o data cu receptia la terminarea lucrarilor. Art. 31. – Dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei. Art. 32. – (1) In cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune, dupa caz: a) incadrarea lucrarilor in prevederile autorizatiei; b) desfiintarea constructiilor realizate nelegal. (2) In cazul admiterii cererii, instanta va stabili termenele limita de executare a masurilor prevazute la alin. (1). (3) In cazul nerespectarii termenelor limita stabilite, masurile dispuse de instanta, in conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la indeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmand sa fie suportate de catre persoanele vinovate.

(4) In situatiile prevazute la art. 24, organele de control vor putea cere instantei sa dispuna, prin hotararea de condamnare, masurile mentionate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmarire penala sesizate si, dupa caz, instantei sa dispuna oprirea temporara a executarii lucrarilor, pe tot parcursul procesului penal. (5) Persoanele care au beneficiat de subventie pentru construirea unei locuinte si pentru care s-a dispus masura prevazuta la alin. (1) lit. b) vor restitui subventiile primite, cu plata dobanzilor legale pentru perioada in care le-au folosit.

Art. 33. – (1) Prin exceptie de la prevederile art. 32, constructiile executate fara autorizatie de construire pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului vor putea fi desfiintate pe cale administrativa de autoritatea administratiei publice de pe raza unitatii administrativ-teritoriale unde se afla constructia, fara sesizarea instantelor judecatoresti si pe cheltuiala contravenientului. (2) Procedura prevazuta la alin. (1) se poate declansa din oficiu de autoritatea administratiei publice de pe raza unitatii administrativ-teritoriale unde se afla constructia sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului apartinand domeniului public sau privat al statului. (3) In cazul neindeplinirii de catre autoritatea administratiei publice competente a procedurii de desfiintare, in termen de 15 zile calendaristice de la data solicitarii prevazute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului apartinand domeniului public ori privat al statului va putea trece de indata la desfiintarea constructiilor executate fara autorizatie de construire. (4) Prin exceptie de la prevederile art. 32, constructiile executate fara autorizatie de construire pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al judetelor, oraselor ori comunelor vor putea fi desfiintate pe cale administrativa de autoritatea administratiei publice competente, fara sesizarea instantelor judecatoresti si pe cheltuiala contravenientului. (5) Pentru realizarea prevederilor alin. (1) autoritatile publice competente pot contracta efectuarea acestor servicii cu societati comerciale specializate in astfel de lucrari, in conditiile legii. Art. 34. – (1) Studiile de teren si documentatiile elaborate pentru realizarea investitiilor de orice fel, a elementelor de infrastructura, de gospodarie comunala, precum si a lucrarilor de amenajare a teritoriului si de urbanism – studii si proiecte de sistematizare elaborate inainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor institutii ale statului – sunt si raman proprietate publica a judetului sau a municipiului Bucuresti. (2) In intelesul prezentei legi, prin studiile si documentatiile mentionate la alin. (1) se intelege exemplarul-martor compus din piesele scrise: tema de proiectare, memorii generale si pe specialitati, breviare de calcul, avizele si acordurile obtinute, precum si piesele desenate. (3) Arhivele cuprinzand studiile si documentatiile mentionate la alin. (1), intrate, la constituire, in patrimoniul societatilor comerciale infiintate pe structura fostelor unitati de proiectare judetene si din municipiul Bucuresti, se gestioneaza, potrivit legii, de catre consiliile judetene, respectiv de Primaria Municipiului Bucuresti. (4) Inventarierea arhivelor se face de catre comisii constituite in acest scop prin hotarari ale consiliilor judetene, respectiv ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti. (5) Refuzul inventarierii si/sau al predarii studiilor si documentatiilor se sanctioneaza potrivit prevederilor Legii Arhivelor Nationale nr. 16/1996, cu modificarile ulterioare. (6) In situatia refuzului predarii arhivelor, consiliile judetene si/sau Primaria Municipiului Bucuresti, dupa caz, se vor adresa in termen de 90 de zile instantelor judecatoresti, care vor solutiona cererile in procedura de urgenta, potrivit legii. Actiunea in instanta este scutita de taxa de timbru. (7) Accesul persoanelor fizice sau al reprezentantilor persoanelor juridice la arhivele cuprinzand documentatiile prevazute la alin. (1), precum si la documentatiile de urbanism elaborate ulterior acestora si gestionate de administratiile publice locale, in vederea intocmirii documentatiilor de executie, se stabileste prin hotarare a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Art. 35. – (1) In conditiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie contraventie se face cu indicarea locului, datei si orei constatarii, in conformitate cu dispozitiile art. 31. (2) Impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia. Plangerea suspenda executarea sanctiunii amenzii, dar nu suspenda masura de oprire a executarii lucrarilor, dispusa o data cu aplicarea sanctiunii contraventionale, in conditiile art. 28 alin. (1) si ale art. 29 alin. (2).

(3) In masura in care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile ulterioare, cu exceptia dispozitiilor art. 28 si 29.*)

CAPITOLUL IV Dispozitii finale si tranzitorii Art. 36. – (1) Persoanele fizice si juridice, care beneficiaza de teren in conditiile prezentei legi, sunt obligate sa solicite emiterea autorizatiei de construire si sa inceapa constructia in termen de cel mult un an de la data obtinerii actului de concesionare a terenului. (2) In caz de incalcare a obligatiei prevazute la alin. (1) concesionarea isi pierde valabilitatea. Art. 37. – (1) Persoanele fizice si juridice care realizeaza lucrari de constructii in conditiile prezentei legi au obligatia de a executa integral lucrarile pana la termenul prevazut in autorizatie. (2) Lucrarile de constructii autorizate se considera finalizate daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatie si daca s-a efectuat receptia la terminarea lucrarilor. Efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor este obligatorie pentru toate tipurile de constructii autorizate, inclusiv in situatia realizarii acestor lucrari in regie proprie. Receptia la terminarea lucrarilor se face cu participarea reprezentantului administratiei publice, desemnat de emitentul autorizatiei de construire. (3) La terminarea lucrarilor, beneficiarul autorizatiei de construire are obligatia sa regularizeze taxa pentru autorizatia de construire, potrivit legii. (4) O data cu regularizarea taxei prevazute la alin. (3), beneficiarii autorizatiilor de construire vor regulariza si celelalte cote prevazute de lege. (5) Constructiile executate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara. In aceasta situatie se aplica in continuare sanctiunile prevazute de lege. Art. 38. – (1) Sunt de utilitate publica lucrarile privind constructiile care nu mai pot fi finalizate conform prevederilor autorizatiei de construire, inclusiv terenurile aferente acestora. (2) In vederea realizarii lucrarilor prevazute la alin. (1), autoritatea administratiei publice locale pe teritoriul careia se afla constructiile va aplica prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, iar imobilele pot fi trecute din proprietatea publica in proprietatea privata si valorificate, in conditiile legii. Art. 39. – Toate constructiile proprietate particulara, realizate in conditiile prezentei legi, se declara, in vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unitatile subordonate acestora, dupa terminarea lor completa si nu mai tarziu de 15 zile de la data expirarii termenului prevazut in autorizatia de construire. Art. 40. – (1) In cazul cand intr-o cladire se realizeaza mai multe apartamente si suprafete locative cu alta destinatie, proprietarii acestora dobandesc si o cota-parte de proprietate asupra tuturor partilor de constructie si instalatii, precum si asupra tuturor dotarilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decat in comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situata proprietatea lor. (2) O data cu dreptul de proprietate asupra constructiilor, in situatia celor realizate in cladiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobandeste si o cota-parte din dreptul de concesiune asupra terenului apartinand domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale. (3) Cotele-parti prevazute la alineatele precedente se determina proportional cu suprafata construita a locuintelor, a caselor de vacanta ori a suprafetelor cu alta destinatie din cladire, dupa caz. Art. 41. – Dreptul de concesiune asupra terenului se transmite in caz de succesiune sau de instrainare a constructiei pentru a carei realizare acesta a fost constituit. In aceleasi conditii se transmite si autorizatia de construire. Art. 42.

– (1) Autorizatia de construire pentru lucrarile de interventie in scopul asigurarii cerintelor de rezistenta, stabilitate si siguranta in exploatare a constructiilor asupra carora au intervenit factori distructivi de origine naturala sau umana se emite pentru consolidarea intregii constructii.

(2) Emiterea autorizatiei de construire in vederea executarii lucrarilor de interventie pentru consolidarea constructiilor cu destinatia de locuinte, a monumentelor istorice inscrise in listele oficiale,

indiferent de proprietar, cu exceptia celor in care se desfasoara activitati comerciale, precum si a lacasurilor de cult este scutita de taxa de autorizare.

Art. 43. – Prin exceptie de la prevederile art. 4, autorizarea executarii lucrarilor de constructii: a) cu caracter militar se face de catre ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale interesate, in baza unor proceduri stabilite impreuna cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei; b) aferente infrastructurii de transport rutier de interes national se face de catre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin directia de specialitate, cu respectarea prevederilor legii privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de drumuri de interes national, judetean si local si ale normelor metodologice de aplicare a acesteia. Art. 44. – (1) In conditiile prezentei legi, in vederea realizarii unui cadru legislativ unitar privind autorizarea lucrarilor de constructii, toate reglementarile tehnice – norme, normative, instructiuni -, cu aplicabilitate in domeniul constructiilor si urbanismului, elaborate de ministere si de alte organe centrale, se transmit in mod obligatoriu spre avizare Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. (2) Ministerele si celelalte organe centrale care au elaborat reglementari tehnice, potrivit prevederilor alin. (1), au obligatia de a le transmite Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in vederea avizarii in termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei legi, sub sanctiunea incetarii aplicabilitatii acestora. Art. 45. – (1) In termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, consiliile judetene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, precum si consiliile locale municipale, orasenesti si ale sectoarelor municipiului Bucuresti vor organiza, in cadrul aparatului propriu, structuri de specialitate pentru indeplinirea atributiilor aflate in responsabilitatea arhitectului-sef, functionar public cu functie de conducere, seful compartimentului/structurii de specialitate, cu atributii in domeniul urbanismului, amenajarii teritoriului si autorizarii executarii lucrarilor de constructii, si pentru: a) avizarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si urbanism, precum si eliberarea certificatelor de urbanism; b) obtinerea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, necesare in vederea emiterii acordului unic; c) intocmirea si eliberarea autorizatiei de construire/desfiintare; d) organizarea si exercitarea controlului propriu privind disciplina in constructii. (2) Consiliul local al comunei poate organiza structuri de specialitate la nivelul aparatului propriu, in conditiile prevazute la alin. (1), in baza unei hotarari adoptate in acest sens. (3) Structurile de specialitate constituite in cadrul consiliilor judetene acorda asistenta tehnica de specialitate, analizeaza si avizeaza documentatiile depuse pentru certificatele de urbanism si autorizatiile de construire din competenta de emitere a primarilor comunelor care nu au constituite structuri de specialitate, in conditiile prevederilor alin. (2) si ale art. 4 alin. (1) lit. f), la cererea acestora. (4) In cazul in care, din cauza lipsei de specialisti, nu se pot constitui structurile de specialitate prevazute la alin. (1) la nivelul oraselor sau al municipiilor se vor aplica in mod corespunzator prevederile alin. (3). (5) Functia de arhitect-sef, prevazuta la alin. (1), se inscrie in nomenclatorul functiilor de conducere din cadrul aparatului propriu al consiliilor judetene si locale si se echivaleaza dupa cum urmeaza: a) sef de departament sau director general, pentru arhitectul-sef al municipiului Bucuresti, respectiv pentru arhitectul-sef al judetului, arhitectii-sefi ai municipiilor, precum si ai sectoarelor municipiului Bucuresti; b) sef serviciu, pentru arhitectii-sefi ai oraselor; c) sef birou, pentru persoanele cu responsabilitate in domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si al autorizarii executarii lucrarilor de constructii din cadrul primariilor de comuna, sefi ai structurilor de specialitate organizate la nivelul acestora, in conditiile prevazute la alin. (2). (6) Pentru constituirea bancii de date, toti posesorii de retele tehnico-edilitare, supra- si subterane sunt obligati sa transmita administratiei publice judetene si a municipiului Bucuresti planurile cadastrale cuprinzand traseele retelelor existente pe teritoriul judetului si al localitatilor, respectiv al municipiului Bucuresti. Aceste planuri vor fi puse de Primaria Municipiului Bucuresti la dispozitie primariilor de sector.

 

Art. 46.

– Abrogat. Art. 47. – Anexa nr. 1 privind continutul-cadru al proiectului pentru autorizarea lucrarilor de constructii si anexa nr. 2 privind definirea unor termeni de specialitate utilizati in cuprinsul legii fac parte integranta din prezenta lege. Art. 48. – Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea constructiei de locuinte si vanzarea de locuinte din fondul de stat catre populatie, publicata in Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru stabilirea masurilor de executare a dispozitiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea constructiei de locuinte, vanzarea de locuinte din fondul de stat catre populatie si construirea de case de odihna proprietate personala, publicata in Buletinul Oficial nr. 108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberarii autorizatiilor de construire, reparare si desfiintare a constructiilor, precum si a celor referitoare la instrainarile si impartelile terenurilor cu sau fara constructii, publicat in Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958, Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasarii constructiilor, precum si a trecerii in proprietatea statului a terenurilor si constructiilor necesare efectuarii unor lucrari sau unor actiuni de interes de stat, publicat in Buletinul Oficial nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 2.490/1969 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele privind amplasarea si autorizarea construirii, repararii si desfiintarii constructiilor si a altor lucrari, publicata in Buletinul Oficial nr. 158 din 31 decembrie 1969, precum si orice alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga. Art. III. – La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga litera c) a articolului 48 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.”; – art. II alin. (2) din Legea nr. 199/2004: „(2) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului va modifica Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 1.943/2001, cu modificarile ulterioare.”

ANEXA Nr. 1 CONTINUTUL-CADRU al proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii

Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii se elaboreaza de proiectanti autorizati, persoane fizice sau juridice, in conditiile prevederilor art. 9 din prezenta lege, si este extras din proiectul tehnic intocmit conform prevederilor legale in vigoare, in concordanta cu cerintele certificatului de urbanism, cu continutul avizelor si al acordurilor cerute prin acesta. Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii se intocmeste pentru: – autorizarea executarii lucrarilor de construire – P.A.C.; – autorizarea executarii lucrarilor de desfiintare – P.A.D.; – autorizarea executarii organizarii lucrarilor – P.O.E. Continutul-cadru al proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii cuprinde opisul pieselor scrise si desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare. In situatii cu totul exceptionale, in functie de complexitatea investitiei supuse autorizarii, structurile de specialitate constituite potrivit prezentei legi vor putea cere prin certificatul de urbanism si alte elemente tehnice cu rol de precizare suplimentara, care sa fie cuprinse in cadrul Proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii – P.A.C./P.A.D. A. Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire – P.A.C. I. Piese scrise 1. Lista si semnaturile proiectantilor Se completeaza cu numele in clar si calitatea proiectantilor, precum si cu partea din proiect pentru care raspund. 2. Memoriu 2.1. Date generale: Descrierea lucrarilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrarilor de constructii, facandu-se referiri la: – amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrarilor; – clima si fenomenele naturale specifice; – geologia si seismicitatea; – categoria de importanta a obiectivului. 2.2. Memorii pe specialitati Descrierea lucrarilor de: – arhitectura; – structura; – instalatii; – dotari si instalatii tehnologice, dupa caz; – amenajari exterioare si sistematizare verticala. 2.3. Date si indici care caracterizeaza investitia proiectata, cuprinsi in anexa la cererea pentru autorizare: – suprafetele – construita desfasurata, construita la sol si utila; – inaltimile cladirilor si numarul de niveluri; – volumul constructiilor; – procentul de ocupare a terenului – P.O.T.; – coeficientul de utilizare a terenului – C.U.T. 2.4. Devizul general al lucrarilor, intocmit in conformitate cu prevederile legale in vigoare 2.5. Anexe la memoriu 2.5.1. Studiul geotehnic 2.5.2. Referatele de verificare a proiectului, in conformitate cu legislatia in vigoare privind calitatea in constructii, intocmite de verificatori atestati de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului si agreati de investitor. 2.5.3. Fise tehnice necesare obtinerii avizelor in vederea emiterii acordului unic din competenta emitentului autorizatiei, potrivit legii, cerute prin certificatul de urbanism.

2.5.4. Documentatiile specifice necesare pentru obtinerea, prin grija emitentului autorizatiei, a avizelor si acordurilor privind prevenirea si stingerea incendiilor, apararea civila, protectia mediului si a sanatatii populatiei. 2.5.5. Avize specifice cerute prin certificatul de urbanism, ca urmare a conditiilor speciale de amplasament sau a functionalitatii investitiei, obtinute in prealabil de solicitant – avizul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Ministerului Culturii si Cultelor, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, Serviciului Roman de Informatii, al altor organisme ale administratiei centrale sau ale serviciilor descentralizate ale acestora, dupa caz, conform reglementarilor legale in vigoare. 2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale in vigoare, exprimat in forma autentica, pentru constructiile noi, amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate – si numai daca sunt necesare masuri de interventie pentru protejarea acestora -, pentru lucrari de constructii necesare in vederea schimbarii destinatiei in cladiri existente, precum si in cazul amplasarii de constructii cu alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate.

II. Piese desenate 1. Planuri generale 1.1. Plan de incadrare in teritoriu – plansa pe suport topografic vizat de oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie*), intocmita la scarile 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, dupa caz __________ *) Conform art. 3 din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 7 iunie 2004, s-a infiintat Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, prin reorganizarea Oficiului National de Cadastru, Geodezie si Cartografie, iar oficiile judetene de cadastru, geodezie si cartografie si al municipiului Bucuresti s-au reorganizat in oficii de cadastru si publicitate imobiliara la nivelul fiecarui judet si in municipiul Bucuresti. Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara a fost organizata si functioneaza in temeiul Hotararii Guvernului nr. 1.210/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 718 din 9 august 2004. 1.2. Plan de situatie – privind amplasarea obiectivelor investitiei – plansa pe suport topografic vizat de oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie, intocmita la scarile 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, dupa caz, prin care se precizeaza:  parcela cadastrala pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descrisa prin totalitatea elementelor topografice determinante pentru suprafata, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv pozitia si inaltimea la coama a calcanelor limitrofe, precum si pozitia reperelor fixe si mobile de trasare;  amplasarea tuturor constructiilor care se vor mentine, se vor desfiinta sau se vor construi;  cotele constructiilor proiectate si mentinute, pe cele trei dimensiuni (cotele 0,00; cote de nivel; distante de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor etc.);  denumirile si destinatiile fiecarui corp de constructie;  sistematizarea pe verticala a terenului si modul de scurgere a apelor pluviale;  accesele pietonale si carosabile din incinta si cladiri, plantatiile prevazute. 1.3. Planul privind constructiile subterane Va cuprinde amplasarea acestora, in special a retelelor de utilitati urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind pozitionarea caminelor – radier si capac -, si va fi redactat la scara 1:500. In cazul lipsei unor retele publice de echipare tehnico-edilitara se vor indica instalatiile proprii prevazute prin proiect, in special cele pentru alimentare cu apa si canalizare. 2. Planse pe specialitati 2.1. Arhitectura Piesele desenate de arhitectura vor cuprinde plansele principale privind arhitectura fiecarui obiect, redactate la scara 1:50 sau 1:100, dupa cum urmeaza:

  • planurile cotate ale tuturor nivelurilor subterane si supraterane, cu indicarea functiunilor, dimensiunilor si a suprafetelor; – planurile acoperisurilor – terasa sau sarpanta -, cu indicarea pantelor de scurgere a apelor meteorice si a modului de colectare a acestora, inclusiv indicarea materialelor din care se executa invelitorile; – sectiuni caracteristice – in special pe linia de cea mai mare panta, acolo unde este cazul -, care sa cuprinda cota 0,00, cotele tuturor nivelurilor, inaltimile determinante ale acoperisului – cotele la coama si la cornisa -, fundatiile cladirilor invecinate la care se alatura constructiile proiectate; – toate fatadele, cu indicarea materialelor si finisajelor, inclusiv culorile, cotate si cu indicarea racordarii la nivelul terenului amenajat; – in situatia integrarii constructiilor intr-un front existent, se va prezenta si desfasurarea stradala prin care se va arata modul de integrare a acestora in tesutul urban existent. 2.2. Structura 2.2.1. Planul fundatiilor Se redacteaza la scara 1:50 si va releva: – modul de respectare a conditiilor din studiul geotehnic; – masurile de protejare a fundatiilor cladirilor invecinate, la care se alatura constructiile proiectate. 2.2.2. Detalii de fundatii 2.2.3. Proiect de structura complet Se prezinta pentru constructii cu mai multe subsoluri si cel putin 10 niveluri. 2.3. Instalatii 2.3.1. Schemele instalatiilor Se prezinta parametrii principali si schemele functionale ale instalatiilor proiectate. 2.4. Dotari si instalatii tehnologice In situatia in care investitia urmeaza sa functioneze pe baza unor dotari si instalatii tehnologice, determinante pentru configuratia planimetrica a constructiilor, se vor prezenta: 2.4.1. Desene de ansamblu 2.4.2. Scheme ale fluxului tehnologic Fiecare plansa prezentata in cadrul sectiunii II „Piese desenate” va avea in partea dreapta jos un cartus, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numarul de inmatriculare sau numarul autorizatiei, dupa caz, titlul proiectului si al plansei, numarul proiectului si al plansei, data elaborarii, numele, calitatea si semnatura elaboratorilor si ale sefului de proiect.

B. Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de desfiintare – P.A.D. I. Piese scrise 1. Lista si semnaturile proiectantilor Se completeaza cu numele in clar si calitatea proiectantilor, precum si cu partea din proiect pentru care raspund. 2. Memoriu 2.1. Date generale Descrierea constructiei care urmeaza sa fie desfiintata: – scurt istoric: anul edificarii, mesteri cunoscuti, alte date caracteristice; – descrierea structurii, a materialelor constituente, a stilului arhitectonic; – mentionarea si descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmeaza a se preleva; – fotografii color – format 9 x 12 cm – ale tuturor fatadelor, iar acolo unde este cazul se vor prezenta desfasurari rezultate din asamblarea mai multor fotografii; – descrierea lucrarilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrarilor de desfiintare. 2.2. Fise tehnice cuprinzand elementele de aviz necesare emiterii acordului unic, obtinute prin grija emitentului autorizatiei si cerute prin certificatul de urbanism. II. Piese desenate 1. Plan de incadrare in teritoriu – plansa pe suport topografic vizat de oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie, intocmita la scarile 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, dupa caz. 2. Plan de situatie a imobilelor – plansa pe suport topografic vizat de oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie, intocmita la scarile 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, dupa caz, prin care se precizeaza:

 

 parcela cadastrala pentru care a fost emis certificatul de urbanism;  amplasarea tuturor constructiilor care se vor mentine sau se vor desfiinta;  modul de amenajare a terenului dupa desfiintarea constructiilor;  sistematizarea pe verticala a terenului si modul de scurgere a apelor pluviale;  plantatiile existente si care se mentin dupa desfiintare. Pe plansa se vor indica in mod distinct elementele existente, cele care se desfiinteaza si cele propuse – plan de situatie, constructii noi sau umpluturi de pamant, plantatii etc., dupa caz. 3. Planul privind constructiile subterane Va cuprinde amplasarea acestora, in special a retelelor de utilitati urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind pozitionarea caminelor – radier si capac -, si va fi redactat la scara 1:500. In cazul lipsei unor retele publice de echipare tehnico-edilitara se vor indica instalatiile proprii, in special cele pentru alimentare cu apa si canalizare. 4. Releveul constructiilor care urmeaza sa fie desfiintate Plansele se vor redacta la o scara convenabila – 1:100 sau 1:50 – care sa permita evidentierea spatiilor si a functiunilor existente, cu indicarea cotelor, suprafetelor si a materialelor existente: – planurile tuturor nivelurilor si planul acoperisului; – principalele sectiuni: transversala, longitudinala, alte sectiuni caracteristice, dupa caz; – toate fatadele. In situatia in care desfiintarea necesita operatiuni tehnice complexe, se va prezenta si proiectul de organizare a lucrarilor. Fiecare plansa prezentata in cadrul sectiunii II „Piese desenate” va avea in partea dreapta jos un cartus care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numarul de inmatriculare sau numarul autorizatiei, dupa caz, titlul proiectului si al plansei, numarul proiectului si al plansei, data elaborarii, numele, calitatea si semnatura elaboratorilor si ale sefului de proiect.

C. Proiectul de organizare a executiei lucrarilor – P.O.E. Proiectul de organizare a executiei lucrarilor – P.O.E. – este necesar in toate cazurile in care se realizeaza o investitie. In situatia in care acesta nu se prezinta impreuna cu proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, se va obtine o autorizatie de construire separata de cea pentru investitia propriu-zisa. Proiectul de organizare a executiei lucrarilor trebuie sa cuprinda descrierea tuturor lucrarilor provizorii pregatitoare si necesare in vederea asigurarii tehnologiei de executie a investitiei, atat pe terenul aferent investitiei, cat si pe spatiile ocupate temporar in afara acestuia, inclusiv cele de pe domeniul public, dupa cum urmeaza: I. Piese scrise 1. Lista si semnaturile proiectantilor Se completeaza cu numele in clar si calitatea proiectantilor, precum si cu partea din proiect pentru care raspund. 2. Memoriu Acesta va cuprinde: – descrierea lucrarilor provizorii: organizarea incintei, modul de amplasare a constructiilor, amenajarilor si depozitelor de materiale; – asigurarea si procurarea de materiale si echipamente; – asigurarea racordarii provizorii la reteaua de utilitati urbane din zona amplasamentului; – precizari cu privire la accese si imprejmuiri; – precizari privind protectia muncii. Elementele tehnice de avizare privind racordarea provizorie la utilitatile urbane din zona, necesare in vederea obtinerii acordului unic, se vor prezenta in cadrul fiselor tehnice intocmite in Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii – P.A.C. sau P.A.D., dupa caz. II. Piese desenate Plan general a) la lucrarile de mai mare amploare se redacteaza o plansa realizata conform planului de situatie privind amplasarea obiectivelor investitiei, cuprinzand amplasamentul investitiei si toate amenajarile si constructiile provizorii necesare realizarii acesteia;

b) la lucrarile de mai mica amploare elementele de organizare a executiei lucrarilor vor putea fi prezentate si in planul de situatie privind amplasarea obiectivelor investitiei al proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Fiecare plansa prezentata in cadrul sectiunii II „Piese desenate” va avea in partea dreapta jos un cartus, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numarul de inmatriculare sau numarul autorizatiei, dupa caz, titlul proiectului si al plansei, numarul proiectului si al plansei, data elaborarii, numele, calitatea si semnatura elaboratorilor si ale sefului de proiect.

ANEXA Nr. 2 DEFINIREA unor termeni de specialitate utilizati in cuprinsul legii  Acord unic

Documentul cu valoare de aviz conform, necesar pentru elaborarea si emiterea autorizatiei de construire/desfiintare, intocmit in baza concluziilor si propunerilor rezultate ca urmare a examinarii si aprobarii documentatiilor tehnice depuse in vederea autorizarii, insumand conditiile si recomandarile formulate prin: a) avizele si acordurile pentru utilitati urbane privind racordarea obiectivului si a organizarii executiei lucrarilor la retelele de utilitati urbane (apa/canal, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicatii, salubritate, transport urban); b) avizele si acordurile specifice privind prevenirea si stingerea incendiilor, apararea civila, protectia mediului si a sanatatii populatiei. Acordul unic se elaboreaza de structurile de specialitate constituite sub autoritatea administratiei publice locale, in conditiile prevederilor art. 5 alin. (1).  Autorizatia de construire/desfiintare Actul de autoritate al administratiei publice locale – consilii judetene si consilii locale municipale, orasenesti si comunale -, pe baza caruia se pot realiza lucrari de constructii. Procedura de emitere a autorizatiei de construire/desfiintare este reglementata prin prezenta lege si prin normele metodologice elaborate de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.  Anexe gospodaresti Constructiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite sa adaposteasca activitati specifice, complementare functiunii de locuire, care, prin amplasarea in vecinatatea locuintei, alcatuiesc impreuna cu aceasta o unitate functionala distincta. In categoria anexelor gospodaresti, de regula in mediul rural, sunt cuprinse: bucatarii de vara, grajduri pentru animale mari, patule, magazii, depozite si altele asemenea. In mod similar, sunt asimilabile notiunii de anexe gospodaresti si garajele, serele, piscinele si altele asemenea.  Anexe gospodaresti ale exploatatiilor agricole Constructiile situate in zone izolate in extravilan si indepartate de localitatea de resedinta a lucratorilor agricoli, menite sa adaposteasca masini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum si spatii pentru cazare temporara pe timpul campaniilor agricole.  Avizare/aprobare Avizare – procedura de analiza si de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administratiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, avand ca obiect analiza solutiilor functionale, a indicatorilor tehnico-economici si sociali ori a altor elemente prezentate prin documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism sau prin proiectul pentru autorizarea executiei lucrarilor de constructii – extras din proiectul tehnic (P.Th.) pe baza caruia se vor executa lucrarile. Avizarea se concretizeaza printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate. Aprobare – optiunea forului deliberativ al autoritatii competente de insusire a propunerilor din documentatiile prezentate si sustinute de avizele tehnice favorabile, prealabil emise. Prin actul de aprobare se confera documentatiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic in vederea realizarii programelor de dezvoltare teritoriala si urbanistica, precum si al autorizarii lucrarilor de executie a obiectivelor de investitii.  Cladiri de importanta redusa Constructii cu functii obisnuite, cu un grad de risc scazut, care afecteaza un numar redus de oameni: a) cladiri de locuit cu S+P+1E, cu maximum 6apartamente, inclusiv anexele gospodaresti ale acestora; b) cladiri pentru invatamant cu cel mult 4 unitati functionale; c) dispensare comunale fara stationar; d) sedii administrative in mediul rural: primarii, posturi de politie, cooperative de credit rural, biblioteci, oficii postale si altele asemenea;

e) cladiri pentru comert si alimentatie publica, cu o suprafata de pana la 200 m

2 si cu deschideri pana la 6 m; f) hale si ateliere pentru activitati mestesugaresti care nu genereaza vibratii, cu o suprafata de pana la 200 m2 si deschideri pana la 6 m; g) dependinte si anexe gospodaresti: garaje, bucatarii de vara, grajduri, suri si altele asemenea; h) constructii cu caracter provizoriu.  Constructii cu caracter provizoriu Constructiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul functiunii adapostite ori datorita cerintelor urbanistice impuse de autoritatea publica, au o durata de existenta limitata, precizata si prin autorizatia de construire. De regula, constructiile cu caracter provizoriu se realizeaza din materiale si alcatuiri care permit demontarea rapida in vederea aducerii terenului la starea initiala (confectii metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) si sunt de dimensiuni reduse. Din categoria constructiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioscuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe caile si in spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj, firme si reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. In sensul prezentei legi realizarea constructiilor provizorii se autorizeaza in aceleasi conditii in care se autorizeaza constructiile definitive.  Constructii speciale Constructiile cu caracter militar care se autorizeaza in conditiile prevazute la art. 43.  Documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism Ansamblurile de documente scrise si desenate, referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizeaza situatia existenta si se stabilesc obiectivele, actiunile si masurile de dezvoltare pe o perioada determinata. Structura documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism cuprinde: a) planurile de amenajare a teritoriului; b) planurile urbanistice; c) regulamentele locale de urbanism. Definirea si continutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism se fac prin legea amenajarii teritoriului si urbanismului.  Drept de executie a lucrarilor de constructii Dreptul real sau, dupa caz, dreptul de creanta privind imobilul, care confera titularului dreptul de a obtine, potrivit legii, din partea autoritatii competente, autorizatia de construire sau de desfiintare. Dovada dreptului asupra imobilului se face prin actul, denumit titlu, prin care se atesta dreptul de proprietate (precum contractul de vanzare-cumparare, de schimb, de donatie, certificatul de mostenitor, actul administrativ de restituire, hotarare judecatoreasca) sau printr-un contract de concesiune, contract de cesiune, contract de comodat. Emiterea autorizatiei de construire in baza unui contract de inchiriere se poate face numai pentru constructii cu caracter provizoriu si cu acordul expres al proprietarului de drept.  Firma Elementul constructiv aplicabil pe cladire sau independent, pe care se inscriptioneaza date de identificare a unei institutii publice, societati comerciale, fundatii, denumirea comerciala, obiectul de activitate sau orice alt text specific, sub care o persoana fizica sau juridica isi exercita activitatea intr-o cladire sau intr-o incinta.  Instalatii aferente constructiilor Totalitatea conductelor si echipamentelor care asigura utilitatile necesare functionarii constructiilor, situate in interiorul limitei de proprietate, de la bransament/racord (inclusiv) la utilizatori, indiferent daca acestea sunt sau nu incorporate in constructie. Instalatiile aferente constructiilor se autorizeaza impreuna cu acestea sau, dupa caz, separat.  Intravilanul localitatii Teritoriul care constituie o localitate se determina prin Planul urbanistic general (PUG) si cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel, cu/fara constructii, organizate si delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate in circuitul agricol sau avand o alta destinatie, inauntrul caruia este permisa realizarea de constructii, in conditiile legii.

Intravilanul se poate dezvolta prin extinderea in extravilan numai pe baza de planuri urbanistice zonale (PUZ), legal aprobate, integrandu-se ulterior in Planul urbanistic general (PUG) al localitatii.

 Extravilanul localitatii Teritoriul cuprins intre limita intravilanului si limita administrativ-teritoriala a unitatii de baza (municipiu, oras, comuna), inauntrul caruia autorizarea executarii lucrarilor de constructii este restrictionata, in conditiile prezentei legi.  Imprejmuiri Constructiile definitive sau provizorii, cu rolul de a delimita suprafete, arii sau parcele asupra carora exista forme de proprietate, executate pentru protectie impotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale – beton, caramida, piatra, lemn, metal, inclusiv sarma ghimpata intinsa pe bulumaci -, ori prin plantii specifice.  Lucrari de constructii Operatiunile specifice prin care: – se realizeaza constructii de orice fel – civile, industriale, agrozootehnice, edilitare subterane si aeriene, cai de comunicatii, lucrari ingineresti, de arta etc.; – se desfiinteaza astfel de constructii prin demolare, dezmembrare, dinamitare etc.  Lucrari de modificare Lucrari de interventii asupra elementelor constructive, structurale si/sau nestructurale, avand ca efect modificarea (totala sau in parte) a acestora, privind: – modificarea planimetriei interioare sau exterioare; – modificarea volumetriei. In toate cazurile este necesara emiterea unei autorizatii de construire, cu respectarea prevederilor legale privind calitatea in constructii pentru care legea prevede emiterea autorizatiei de construire.  Lucrari specifice la caile de comunicatie, care nu necesita autorizatie de construire Lucrarile de intretinere care nu necesita proiect si deviz general, constand dintr-un complex de lucrari care se executa in mod permanent, in vederea mentinerii constructiilor-instalatiilor in conditii tehnice corespunzatoare desfasurarii continue, confortabile si in deplina siguranta a circulatiei, la nivelul traficului maxim.  Mobilier urban Elementele functionale si/sau decorative amplasate in spatiile publice care, prin alcatuire, aspect, amplasare, confera personalitate aparte zonei sau localitatii. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate constructiilor daca amplasarea lor se face prin legare constructiva la sol (fundatii platforme de beton, racorduri la utilitati urbane, cu exceptia energiei electrice), necesitand emiterea autorizatiei de construire. Fac parte din categoria mobilier urban: jardiniere, lampadare, banci, bazine, pavaje decorative, pergole, cabine telefonice si altele asemenea.  Parcelare Operatiunea de proiectare urbanistica prin care se determina divizarea uneia sau mai multor proprietati funciare distincte, destinate construirii, in scopul atribuirii, concesionarii sau vanzarii loturilor rezultate.  Proiect tehnic (P.Th.) Documentatia – piese scrise si desenate -, care cuprinde solutiile tehnice si economice de realizare a obiectivului de investitii si pe baza careia se executa lucrarile autorizate.  Proiect pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, necesar emiterii autorizatiei de construire, este extras din proiectul tehnic (P.Th.) si se elaboreaza in conditiile prevederilor prezentei legi si in conformitate cu continutul-cadru cuprins in anexa nr. 1.  Receptia lucrarilor Receptia lucrarilor constituie o componenta a sistemului calitatii in constructii si este actul prin care se certifica finalizarea lucrarilor executate in conformitate cu prevederile proiectului tehnic si cu detaliile de executie. Receptia lucrarilor de constructii de orice categorie si de instalatii se efectueaza atat la lucrari noi, cat si la interventii in timp asupra constructiilor existente, conform legii. Receptia lucrarilor de constructii se realizeaza in doua etape, potrivit prevederilor legale in vigoare, dupa cum urmeaza: – receptia la terminarea lucrarilor;

  • receptia finala.

 Schimbare de destinatie In intelesul prevederilor art. 3, este necesara emiterea unei autorizatii de construire si/sau de desfiintare, dupa caz, numai in situatia in care pentru realizarea schimbarii de destinatie a spatiilor sunt necesare lucrari de constructii pentru care legea prevede emiterea autorizatiei de construire.  Zone protejate

Teritoriile delimitate geografic, in cuprinsul carora se afla elemente sau ansambluri ale patrimoniului natural sau cultural cu valoare deosebita. In raport cu natura elementelor de patrimoniu, zonele protejate sunt: a) zone naturale protejate, instituite pentru protejarea si punerea in valoare a patrimoniului natural cu valoare deosebita; b) zone construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea si punerea in valoare a patrimoniului construit, cu valoare istorica, culturala sau memorialistica deosebita.

LEGEA nr.10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea in constructii

Textul actului publicat in M.Of. nr. 12/24 ian. 1995
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispozitii generale Legea 10/1995
Legea constructiilor

Art. 1. – Calitatea constructiilor este rezultanta totalitatii performantelor de comportare a acestora in exploatare, in scopul satisfacerii, pe intreaga durata de existenta, a exigentelor utilizatorilor si colectivitatilor. Exigentele privind calitatea instalatiilor si a echipamentelor tehnologice de productie se stabilesc si se realizeaza pe baza de reglementari specifice fiecarui domeniu de activitate.

Art. 2. – Prevederile prezentei legi se aplica constructiilor de orice categorie si instalatiilor aferente acestora – indiferent de forma de proprietate sau destinatie – denumite in continuare constructii, precum si lucrarilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare si de reparatii ale acestora.
Sunt exceptate cladirile pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii.

Art. 3. – Prin prezenta lege se instituie sistemul calitatii in constructii, care sa conduca la realizarea si exploatarea unor constructii de calitate corespunzatoare, in scopul protejarii vietii oamenilor, a bunurilor acestora, a societatii si a mediului inconjurator.

Art. 4. – Sistemul calitatii in constructii se aplica in mod diferentiat in functie de categoriile de importanta ale constructiilor, conform regulamentelor si procedurilor de aplicare a fiecarei componente a sistemului.
Clasificarea in categorii de importanta a constructiilor se face in functie de complexitate, destinatie, mod de utilizare, grad de risc sub aspectul sigurantei, precum si dupa considerente economice.

Art. 5. – Pentru obtinerea unor constructii de calitate corespunzatoare sunt obligatorii realizarea si mentinerea, pe intreaga durata de existenta a constructiilor, a urmatoarelor cerinte:
a) rezistenta si stabilitate;
b) siguranta in exploatare;
c) siguranta la foc;
d) igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului;
e) izolatie termica, hidrofuga si economie de energie;
f) protectie împotriva zgomotului.

Art. 6. – Obligatiile prevazute la articolul precedent revin factorilor implicati in conceperea, realizarea si exploatarea constructiilor, precum si in postutilizarea lor, potrivit responsabilitatilor fiecaruia.
Acesti factori sunt: investitorii, cercetatorii, proiectantii, verificatorii de proiecte, fabricantii si furnizorii de produse pentru constructii, executantii, proprietarii, utilizatorii, responsabilii tehnici cu executia, expertii tehnici, precum si autoritatile publice si asociatiile profesionale de profil.

Art. 7. – În contractele care se incheie ori, dupa caz, in dispozitiile sau in autorizatiile ce se emit, factorii prevazuti la articolul precedent sunt obligati sa inscrie clauzele referitoare la nivelul de calitate al constructiilor, corespunzatoare cerintelor, precum si garantiile materiale si alte prevederi, care sa conduca la realizarea acestor clauze. În contracte nu se pot inscrie niveluri si cerinte, referitoare la calitate, inferioare reglementarilor in vigoare, cu privire la cerintele prevazute la art. 5.

CAPITOLUL II al Legii 10/1995
Sistemul calitatii in constructii

Art. 8. – Sistemul calitatii in constructii reprezinta ansamblul de structuri organizatorice, responsabilitate, regulament, procedura si mijloc, care concura la realizarea calitatii constructiilor in toate etapele de concepere, realizare, exploatare si postutilizare a acestora.

Art. 9. – Sistemul calitatii in constructii se compune din:
a) reglementarile tehnice in constructii:
b) calitatea produselor folosite la realizarea constructiilor;
c) agrementele tehnice pentru noi produse si procedee;
d) verificarea proiectelor, a executiei lucrarilor si expertizarea proiectelor si a constructiilor;
e) conducerea si asigurarea calitatii in constructii;
f) autorizarea si acreditarea laboratoarelor de analize si incercari in activitatea de constructii;
g) activitatea metrologica in constructii;
h) receptia constructiilor;
i) comportarea in exploatare si interventii in timp;
j) postutilizarea constructiilor;
k) controlul de stat al calitatii in constructii.

Art. 10. – Reglementarile tehnice se stabilesc prin regulamente si proceduri si au ca obiect conceptia, calculul si alcatuirea, executia si exploatarea constructiilor. Prin reglementarile tehnice se stabilesc, in principal, conditiile minime de calitate cerute constructiilor, produselor si procedeelor utilizate in constructii, precum si modul de determinare si de verificare a acestora.

Art. 11. – Certificarea calitatii produselor folosite in constructii se efectueaza prin grija producatorului, in conformitate cu metodologia si procedurile stabilite pe baza legii. La lucrarile de constructii se interzice folosirea de produse fara certificarea calitatii lor, care trebuie sa asigure nivelul de calitate corespunzator cerintelor.

Art. 12. – Agrementele tehnice pentru produse, procedee si echipamente noi in constructii stabilesc, in conditiile prezentei legi, aptitudinea de utilizare, conditiile de fabricatie, de transport, de depozitare, de punere in opera si de intretinerea a acestora.
La lucrarile de constructii care trebuie sa asigure nivelul de calitate conform cerintelor se vor folosi produse, procedee si echipamente traditionale, precum si altele noi pentru care exista agremente tehnice corespunzatoare.

Art. 13. – Verificarea proiectelor pentru executia constructiilor, in ceea ce priveste respectarea reglementarilor tehnice referitoare la cerinte, se va face numai de catre specialisti verificatori de proiecte atestati, altii decat specialistii elaboratori ai proiectelor.
Se interzice aplicarea proiectelor si a detaliilor de executie neverificate in conditiile alineatului precedent. Verificarea calitatii executiei constructiilor este obligatorie si se efectueaza de catre investitori prin diriginti de specialitate sau prin agenti economici de consultanta specializati. Expertizele tehnice ale proiectelor si constructiilor se efectueaza numai de catre experti tehnici atestati.

Art. 14. – Conducerea si asigurarea calitatii in constructii constituie obligatia tuturor factorilor care participa la conceperea, realizarea si exploatarea constructiilor si implica o strategie adecvata si masuri specifice pentru garantarea calitatii acestora.
Agentii economici care executa lucrari de constructii asigura nivelul de calitate corespunzator cerintelor, prin personal propriu si responsabili tehnici cu executia atestati, precum si printr-un sistem propriu conceput si realizat.

Art. 15. – Autorizarea si acreditarea laboratoarelor de analize si incercari in constructii se fac in conformitate cu prevederile legale.

Art. 16. – Asigurarea activitatii metrologice in constructii se realizeaza conform prevederilor legale privind etalonarea, verificarea si mentinerea in stare de functionare a mijloacelor de masurare si control utilizate in acest domeniu.

Art. 17. – Receptia constructiilor constituie certificarea realizarii acestora pe baza examinarii lor nemijlocite, in conformitate cu documentatia de executie si cu documentele cuprinse in cartea tehnica a constructiei. Cartea tehnica a constructiei cuprinde documentatia de executie si documente privitoare la realizarea si exploatarea acesteia. Ea se intocmeste prin grija investitorului si se preda proprietarului constructiei, care are obligatia sa o pastreze si sa o completeze la zi; prevederile din cartea tehnica a constructiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar si utilizator.
Receptia constructiilor se face de catre investitor – proprietar, in prezenta proiectantului si a executantului si/sau reprezentantilor de specialitate, legal desemnati de acestia.

Art. 18. – Urmarirea comportarii in exploatare a constructiilor se face pe toata durata de existenta a acestora si cuprinde ansamblul de activitati privind examinarea directa sau investigarea cu mijloace de observare si masurare specifice, in scopul mentinerii cerintelor. Interventiile la constructiile existente se refera la lucrari de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiintare partiala, precum si la lucrari de reparatii, care se fac numai pe baza unui proiect avizat de proiectantul initial al cladirii sau a unei expertize tehnice intocmite de un expert tehnic atestat, si se consemneaza obligatoriu in cartea tehnica a constructiei.

Art. 19. – Postutilizarea constructiilor cuprinde activitatile de dezafectare, demontare si demolare a constructiilor, de reconditionare si de refolosire a elementelor si a produselor recuperabile, precum si reciclarea deseurilor cu asigurarea protectiei mediului potrivit legii.

Art. 20. – Controlul calitatii in constructii cuprinde inspectii la investitori, la unitatile de proiectare, de executie, de exploatare si de postutilizare a constructiilor, privind existenta si respectarea sistemului calitatii in constructii.
Controlul de stat al calitatii in constructii se exercita de catre Inspectia de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului, care raspunde de executarea controlului statului cu privire la aplicarea unitara a prevederilor legale in domeniul calitatii constructiilor.

CAPITOLUL III
Obligatii si raspunderi in Legea constructiilor

Sectiunea 1
Obligatii si raspunderi ale investitorilor

Art. 21. – Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanteaza si realizeaza investitii sau interventii la constructiile existente in sensul legii si au urmatoarele obligatii principale referitoare la calitatea constructiilor:
a) stabilirea nivelului calitativ ce trebuie realizat prin proiectare si executie pe baza reglementarilor tehnice, precum si a studiilor si cercetarilor efectuate;
b) obtinerea acordurilor si a avizelor prevazute de lege, precum si a autorizatiei de construire;
c) asigurarea verificarii proiectelor prin specialisti verificatori de proiecte atestati;
d) asigurarea verificarii executiei corecte a lucrarilor de constructii prin diriginti de specialitate sau agenti economici de consultanta specializati, pe tot parcursul lucrarilor;
e) actionarea in vederea solutionarii neconformitatilor, a defectelor aparute pe parcursul executiei lucrarilor, precum si a deficientelor proiectelor;
f) asigurarea receptiei lucrarilor de constructii la terminarea lucrarilor si la expirarea perioadei de garantie;
g) intocmirea cartii tehnice a constructiei si predarea acesteia catre proprietar;
h) expertizarea constructiilor de catre experti tehnici atestati, in situatiile in care la aceste constructii se executa lucrari de natura celor prevazute la art. 18 alin. 2 al prezentei legi.

Sectiunea 2
Obligatii si raspunderi ale proiectantilor

Art. 22. – Proiectantii de constructii raspund de indeplinirea urmatoarelor obligatii principale referitoare la calitatea constructiilor:
a) precizarea prin proiect a categoriei de importanta a constructiei;
b) asigurarea prin proiecte si detalii de executie a nivelului de calitate corespunzator cerintelor, cu respectarea reglementarilor tehnice si a clauzelor contractuale;
c) prezentarea proiectelor elaborate in fata specialistilor verificatori de proiecte atestati, stabiliti de catre investitor, precum si solutionarea neconformitatilor si neconcordantelor semnalate;
d) elaborarea caietelor de sarcini, a instructiunilor tehnice privind executia lucrarilor, exploatarea, intretinerea si reparatiile, precum si, dupa caz, a proiectelor de urmarire privind comportarea in timp a constructiilor. Documentatia privind postutilizarea constructiilor se efectueaza numai la solicitarea proprietarului;
e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de executie determinate pentru lucrarile aferente cerintelor si participarea pe santier la verificarile de calitate legate de acestea;
f) stabilirea modului de tratare a defectelor aparute in executie, din vina proiectantului, la constructiile la care trebuie sa asigure nivelul de calitate corespunzator cerintelor, precum si urmarirea aplicarii pe santier a solutiilor adoptate, dupa insusirea acestora de catre specialisti verificatori de proiecte atestati, la cererea investitorului;
g) participarea la intocmirea cartii tehnice a constructiei si la receptia lucrarilor executate.

Sectiunea 3
Obligatii si raspunderi ale executantilor

Art. 23. – Executantul lucrarilor de constructii are urmatoarele obligatii principale:
a) sesizarea investitorilor asupra neconformitatilor si neconcordantelor constatate in proiecte, in vederea solutionarii;
b) inceperea executiei lucrarilor numai la constructii autorizate in conditiile legii si numai pe baza si in conformitate cu proiecte verificate de specialisti atestati;
c) asigurarea nivelului de calitate corespunzator cerintelor printr-un sistem propriu de calitate conceput si realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu executia atestati;
d) convocarea factorilor care trebuie sa participe la verificarea lucrarilor ajunse in faze determinante ale executiei si asigurarea conditiilor necesare efectuarii acestora, in scopul obtinerii acordului de continuare a lucrarilor;
e) solutionarea neconformitatilor, a defectelor si a neconcordantelor aparute in fazele de executie, numai pe baza solutiilor stabilite de proiectant cu acordul investitorului;
f) utilizarea in executia lucrarilor numai a produselor si a procedeelor prevazute in proiect, certificate sau pentru care exista agremente tehnice, care conduc la realizarea cerintelor, precum si gestionarea probelor-martor; inlocuirea produselor si a procedeelor prevazute in proiect cu altele care indeplinesc conditiile precizate si numai pe baza solutiilor stabilite de proiectanti cu acordul investitorului;
g) respectarea proiectelor si a detaliilor de executie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzator cerintelor;
h) sesizarea, in termen de 24 de ore, a Inspectiei de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului in cazul producerii unor accidente tehnice in timpul executiei lucrarilor;
i) supunerea la receptie numai a constructiilor care corespund cerintelor de calitate si pentru care a predat investitorului documentele necesare intocmirii cartii tehnice a constructiei;
j) aducerea la indeplinire, la termenele stabilite, a masurilor dispuse prin actele de control sau prin documentele de receptie a lucrarilor de constructii;
k) remedierea, pe propria cheltuiala, a defectelor calitative aparute din vina sa, atat in perioada de executie, cat si in perioada de garantie stabilita potrivit legii;
l) readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor initiala, la terminarea executiei lucrarilor;
m) stabilirea raspunderilor tuturor participantilor la procesul de productie – factori de raspundere, colaboratori, subcontractanti – in conformitate cu sistemul propriu de asigurare a calitatii adoptat si cu prevederile legale in vigoare.

Sectiunea 4
Obligatii si raspunderi ale specialistilor verificatori de proiecte, ale responsabililor tehnici cu executia si ale expertilor tehnici, atestati

Art. 24. – Specialistii verificatori de proiecte atestati raspund in mod solidar cu proiectantul in ceea ce priveste asigurarea nivelului de calitate corespunzator cerintelor proiectului.
Responsabilii tehnici cu executia atestati raspund, conform atributiilor ce le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzator cerintelor, la lucrarile de constructii pentru care sunt angajati.
Expertii tehnici atestati, angajati pentru expertizarea unor proiecte, lucrari de constructii sau constructii aflate in exploatare, raspund pentru solutiile date.
Obligatiile specialistilor atestati se stabilesc prin regulamente de aplicare a legii.

Sectiunea 5
Obligatii si raspunderi ale proprietarilor constructiilor

Art. 25. – Proprietarii constructiilor au urmatoarele obligatii principale:
a) efectuarea la timp a lucrarilor de intretinere si de reparatii care le revin, prevazute conform normelor legale in cartea tehnica a constructiei si rezultate din activitatea de urmarire a comportarii in timp a constructiilor;
b) pastrarea si completarea la zi a cartii tehnice a constructiei si predarea acesteia, la instrainarea constructiei, noului proprietar;
c) asigurarea urmaririi comportarii in timp a constructiilor, conform prevederilor din cartea tehnica si reglementarilor tehnice;
d) efectuarea, dupa caz, de lucrari de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiintare partiala, precum si de lucrari de reparatii ale constructiei numai pe baza de proiecte intocmite de catre persoane fizice sau persoane juridice autorizate si verificate potrivit legii;
e) asigurarea realizarii lucrarilor de interventii asupra constructiilor, impuse prin reglementarile legale;
f) asigurarea efectuarii lucrarilor din etapa de postutilizare a constructiilor, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

Sectiunea 6
Obligatii si raspunderi ale administratorilor si ale utilizatorilor constructiilor

Art. 26. – Administratorii si utilizatorii constructiilor au urmatoarele obligatii principale:
a) folosirea constructiilor conform instructiunilor de exploatare prevazute in cartea tehnica a constructiei;
b) efectuarea la timp a lucrarilor de intretinere si de reparatii care le revin conform contractului;
c) efectuarea de lucrari de interventie la constructia existenta in sensul prevederilor art. 18 alin. 2, numai cu acordul proprietarului si cu respectarea prevederilor legale;
d) efectuarea urmaririi comportarii in timp a constructiilor conform cartii tehnice a constructiei si contractului incheiat cu proprietarul;
e) sesizarea, in termen de 24 de ore, a Inspectiei de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului, in cazul unor accidente tehnice la constructiile in exploatare.

Sectiunea 7
Obligatii si raspunderi in activitatea de cercetare

Art. 27. – Unitatile care presteaza activitati de cercetare in constructii au urmatoarele obligatii principale:
a) efectuarea de cercetari teoretice si experimentale preliminare, in vederea fundamentarii reglementarilor tehnice in constructii;
b) fundamentarea, elaborarea si experimentarea de solutii tehnice, produse si procedee noi pentru constructii;
c) verificarea si controlul noilor produse si procedee la solicitarea producatorilor, in vederea eliberarii de agremente tehnice, conform dispozitiilor legale.

Sectiunea 8
Obligatii si raspunderi comune

Art. 28. – Raspunderea pentru realizarea si mentinerea, pe intreaga durata de existenta, a unor constructii de calitate corespunzatoare, precum si pentru indeplinirea obligatiilor stabilite prin procedurile si regulamentele elaborate potrivit prevederilor prezentei legi, revine factorilor care participa la conceperea, realizarea, exploatarea si postutilizarea acestora.

Art. 29. – Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricantii si furnizorii de materiale si produse pentru constructii, executantul, responsabilul tehnic cu executia atestat, dirigintele de specialitate, expertul tehnic atestat raspund potrivit obligatiilor ce le revin pentru viciile ascunse ale constructiei, ivite intr-un interval de 10 ani de la receptia lucrarii, precum si dupa împlinirea acestui termen, pe toata durata de existenta a constructiei, pentru viciile structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de proiectare si de executie in vigoare la data realizarii ei.

Sectiunea 9
Obligatiile si raspunderile Inspectiei de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului.

Art. 30. – Inspectia de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si inspectiile judetene si a municipiului Bucuresti in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului subordonate acesteia, precum si celelalte organisme similare cu atributii stabilite prin dispozitii legale raspund de exercitarea controlului statului cu privire la aplicarea unitara a prevederilor legale in domeniul calitatii constructiilor, in toate etapele si componentele sistemului calitatii in constructii, precum si de constatarea contraventiilor, aplicarea sanctiunilor prevazute de lege si, dupa caz, de oprirea lucrarilor realizate necorespunzator.
Controlul de stat al calitatii in constructii pentru constructiile din cadrul obiectivelor cu caracter secret, stabilite prin ordine ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si Serviciului Roman de Informatii, se realizeaza de catre organele proprii abilitate in acest scop.
Organizarea si functionarea Inspectiei de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului vor fi stabilite prin hotarare a Guvernului in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.

CAPITOLUL IV
Sanctiuni prevazute de Legea constructiilor

Art. 31. – Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 10 ani si interzicerea unor drepturi proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei constructii ori executarea de modificari a acesteia, fara respectarea reglementarilor tehnice privind stabilitatea si rezistenta, daca acestea ar putea produce una sau mai multe dintre urmatoarele consecinte: pierderi de vieti omenesti, vatamare grava a integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, distrugerea totala sau partiala a constructiei, distrugerea ori degradarea unor instalatii sau utilaje importante, ori alte consecinte deosebit de grave.
Fapta prevazuta in alineatul precedent se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, in cazul in care a avut drept urmare distrugerea totala sau partiala a constructiei, moartea sau vatamarea grava a integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, distrugerea ori degradarea unor instalatii sau utilaje importante, ori alte consecinte deosebit de grave.

Art. 32. – Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda continuarea lucrarilor de constructii executate necorespunzator si oprite prin dispozitii ale organelor de control, in toate cazurile in care acestea le afecteaza rezistenta si stabilitatea.

Art. 33. – Constituie contraventie la prevederile prezentei legi urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii, sa constituie infractiuni si se sanctioneaza cu amenda:
I. De la 1.000.000 lei la 6.000.000 lei:
a) executarea de modificari la constructie ori demolarea acesteia cu incalcarea prevederilor referitoare la autorizarea si executarea acesteia;
b) neexecutarea obligatiilor privind urmarirea comportarii in timp a constructiilor de complexitate si importanta deosebita, referitoare la stabilitate si rezistenta.
II. De la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei:
a) realizarea de constructii fara proiecte sau pe baza de proiecte neverificate de specialisti atestati conform prevederilor legale;
b) neexecutarea obligatiilor privind urmarirea comportarii in timp a constructiilor, a lucrarilor de intretinere, de reparatii si de consolidari;
c) realizarea de modificari, transformari, modernizari, consolidari care pot afecta cerintele, fara proiect verificat de specialisti atestati conform prevederilor legale;
d) organizarea necorespunzatoare si neaplicarea sistemului de conducere si de asigurare a calitatii, inclusiv realizarea de constructii fara responsabili tehnici cu executia atestati corespunzator prevederilor art. 14.
III. De la 500.000 lei la 3.000.000 lei:
a) elaborarea de proiecte incomplete sau continand neconcordante intre diferitele sectiuni ale acestora, care pot determina nerealizarea nivelului de calitate al constructiilor corespunzator cerintelor, precum si insusirea acestora de catre specialisti verificatori de proiecte atestati;
b) incalcarea prevederilor din reglementarile tehnice referitoare la cerintele constructiei;
c) receptionarea constructiei cu incalcarea prevederilor legale;
d) necompletarea si nepastrarea cartii tehnice a constructiei conform prevederilor legale;
e) stabilirea, in cadrul expertizei unor proiecte de executie sau lucrari de constructii, a unor solutii care pot determina nerealizarea nivelului de calitate al constructiilor corespunzator cerintelor;
f) neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea lor la starea initiala, la terminarea lucrarilor de constructii;
g) neasigurarea verificarii executiei lucrarilor de constructii prin diriginti de specialitate sau agenti economici de consultanta specializati, corespunzator prevederilor art. 21;
h) interzicerea sau obstructionarea efectuarii controlului calitatii in constructii, neprezentarea documentelor si a actelor solicitate de persoanele cu atributii de control, conform prevederilor legale.
IV. De la 200.000 lei la 800.000 lei:
a) neprecizarea in proiect a categoriei de importanta a constructiei si nestabilirea fazelor determinante supuse controlului calitatii;
b) prevederea in proiect sau utilizarea unor produse necertificate sau pentru care nu exista agremente tehnice la lucrari la care trebuie sa se asigure nivelul de calitate corespunzator cerintelor;
c) nerespectarea prin proiecte a nivelului de calitate si a celorlalte clauze contractuale referitoare la cerinte;
d) neexecutarea obligatiilor de intretinere si reparatii care revin proprietarilor potrivit legii si care afecteaza nivelul de calitate corespunzator cerintelor;
e) neconvocarea factorilor care trebuie sa participe la verificarea lucrarilor ajunse in faze determinante ale executiei si neasigurarea conditiilor de verificare.
V. De la 100.000 lei la 200.000 lei:
a) lipsa nemotivata de la verificarea lucrarilor ajunse in faze determinante, urmare convocarii facute de executant, precum si convocarea nejustificata, de catre acesta, a factorilor interesati;
b) nesolicitarea de catre investitor sau executant a solutiilor de remediere a defectelor aparute in timpul executiei, referitoare la cerinte;
c) neindeplinirea obligatiei proiectantului de a stabili solutii pentru remedierea defectelor sesizate, referitoare la cerinte;
d) neaplicarea de catre executant a solutiilor stabilite de proiectant sau expert, pentru rezolvarea neconformitatilor, defectelor sau neconcordantelor aparute in timpul executiei;
e) nesesizarea Inspectiei de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului in cazul producerii unor accidente tehnice la constructiile in executie, precum si la cele in exploatare;
f) neindeplinirea, la termenul stabilit, a masurilor cuprinse in actele de control.

Art. 34. – Sanctiunile contraventionale prevazute la art. 33 se aplica persoanelor juridice si fizice.

Art. 35. – Constatarea contraventiilor prevazute la art. 33 si aplicarea sanctiunilor se fac de catre persoane cu atributii de control din cadrul Inspectiei de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului, iar in cazurile prevazute la art. 30, de catre persoanele împuternicite de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne si Serviciul Roman de Informatii.

Art. 36. – Contraventiilor prevazute la art. 33 le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.

CAPITOLUL V
Dispozitii finale si tranzitorii ale L 10/1995

Art. 37. – Regulamentele si procedurile pentru clasificarea constructiilor in categorii de importanta si pentru componentele sistemului calitatii in constructii prevazute la art. 9 se elaboreaza de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, cu consultarea organismelor cu atributii stabilite prin dispozitii legale, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Art. 38. – Regulamentele prevazute la art. 37 se aproba prin hotarari ale Guvernului.
Procedurile prevazute la art. 37 si normele pentru elaborarea si aplicarea componentelor sistemului calitatii in constructii se aproba prin ordin al ministrului lucrarilor publice si amenajarii teritoriului.

Art. 39. – Autorizatia de construire pentru lucrarile prevazute la art. 3 lit. a), b), c), d) si e) din Legea nr. 50/1991 se va elibera numai pentru proiecte verificate de specialisti verificatori de proiecte atestati, cu exceptia prevazuta la art. 2 alin. 2 al prezentei legi.

Art. 40. – Cheltuielile necesare pentru elaborarea reglementarilor tehnice si pentru inspectia statului pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii se suporta de catre investitori sau proprietari prin virarea unei sume echivalente cu o cota de 0,70% din cheltuielile pentru lucrarile prevazute la art. 2. Calculul si virarea sumelor respective se fac esalonat, concomitent cu plata lucrarilor. Fondurile respective se utilizeaza 30% pentru elaborarea reglementarilor tehnice si 70% pentru controlul statului.
Întarzierile la plata a cotelor de catre investitor sau proprietar, prevazute la alin. 1, se penalizeaza cu 0,15% pe zi de intarziere, fara a se depasi suma datorata.
Cheltuielile necesare efectuarii activitatii de atestare tehnico-profesionala a specialistilor in constructii se suporta de catre partea interesata.
Disponibilitatile la finele anului din veniturile extrabugetare se reporteaza in anul urmator si au aceeasi destinatie. Cheltuielile necesare certificarii calitatii produselor si procedeelor, eliberarii de agremente tehnice pentru noile materiale, procedee si echipamente, autorizarii si acreditarii laboratoarelor, verificarii proiectelor si executiei lucrarilor de constructii, conducerii si asigurarii calitatii, verificarilor metrologice, receptiei lucrarilor, urmaririi comportarii in exploatare si interventii in timp si postutilizarii constructiilor se suporta de catre factorii interesati.

Art. 41. – Pe data intrarii in vigoare a prevederilor prezentei legi se abroga Legea nr. 8/1977 privind asigurarea durabilitatii, sigurantei in exploatare, functionalitatii si calitatii constructiilor, Ordonanta Guvernului nr.2/1994 privind calitatea in constructii, precum si orice alte dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 27 decembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
MARTIAN DAN

Legea 10/1995 privind calitatea in constructii a fost adoptata de Senat in sedinta din 29 decembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

PRESEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
Bucuresti, 18 ianuarie 1995

#arhitect, #arhitectura, #construct, #inginer, #legea-101995, #legea-1842001, #legea-501991, #legislatia-constructiilor, #santier

Marius Leontiuc – MEDIEREA in dreptul UE

DECIZIA-CADRU A CONSILIULUI
din 15 martie 2001
privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale
(2001/220/JAI)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special
articolul 31 și articolul 34 alineatul (2) litera (b), având în vedere inițiativa Republicii Portugheze (1), având în vedere avizul Parlamentului European (2),
întrucât:
(1) În conformitate cu Planul de acțiune al Consiliului și al Comisiei privind modalitățile optime de punere în aplicare a dispozițiilor Tratatului de la Amsterdam referitoare la crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în special punctele (19) și (51) litera (c), într-o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a tratatului, problema sprijinului acordat victimelor ar trebui să fie abordată prin
efectuarea unei analize comparative a sistemelor de despăgubire
a victimelor și prin evaluarea posibilității adoptării unor măsuri în cadrul Uniunii Europene.
(2) La 14 iulie 1999, Comisia a prezentat Parlamentului European,
Consiliului și Comitetului Economic și Social o comunicare intitulată „Victimele criminalității în Uniunea Europeană: reflecții asupra normelor și măsurilor care trebuie adoptate”. La 15 iulie 2000 Parlamentul European a aprobat o rezoluție referitoare la comunicarea Comisiei.
(3) În concluziile Consiliului European de la Tampere din 15–16 octombrie 1999, în special la punctul (32), se prevede că ar trebui elaborate norme minime pentru protecția victimelor criminalității, în special în ceea ce privește accesul acestor victime la justiție și dreptul acestora la despăgubiri, inclusiv rambursarea cheltuielilor de judecată. De asemenea, ar trebui să fie create programe naționale pentru finanțarea măsurilor, atât publice, cât și neguvernamentale, pentru asistența și protecția victimelor.
(4) Trebuie ca statele membre să îș􀀍
i apropie actele cu putere de
lege ș
􀀍
i normele administrative, în măsura necesară
realizării obiectivului de a oferi un înalt grad de protecție
victimelor infracțiunilor, indiferent de statul membru în
care acestea se află.
(5) Este important să fie luate în considerare nevoile victimelor
ș􀀍
i să se răspundă acestor nevoi în mod global și coordonat, evitând soluțiile parțiale sau incoerente, care pot aduce prejudicii secundare victimelor.
(6) Din acest motiv, dispozițiile prezentei decizii-cadru nu se limitează la apărarea intereselor victimei în cadrul procedurii penale, în sens strict. Ele includ și anumite măsuri de asistență pentru victime, înainte sau după desfășurarea procedurii penale, care pot atenua efectele infracțiunii.
(7) Cu toate acestea, măsurile de asistență pentru victimele infracțiunilor, în special dispozițiile cu privire la despăgubirii și la mediere, nu privesc soluțiile care sunt proprii procedurii civile.
(8) Este necesară apropierea normelor și practicilor privind statutul și principalele drepturi ale victimelor, asigurându-se în special respectarea demnității victimelor, dreptul acestora de a informa și de a fi informate, de a înțelege și de a fi înțelese, de a fi protejate în diversele etape ale procedurii și de a beneficia de luarea în considerare a
dezavantajului de a locui într-un stat membru diferit de cel în care a fost săvârșită infracțiunea.
(9) Cu toate acestea, dispozițiile prezentei decizii-cadru nu impun statelor membre obligația de a garanta victimelor un tratament echivalent cu cel al părților din proces.
(10) Este importantă intervenția, înainte, în timpul și după încheierea procedurii penale, a serviciilor specializate și a organizațiilor de sprijinire a victimelor.
(11) Este necesar să se asigure o formare corespunzătoare și suficientă persoanelor care intră în contact cu victimele, ceea ce este fundamental atât pentru victime, cât și pentru realizarea obiectivelor procedurii.
(12) Este necesar să se utilizeze mecanisme de coordonare între punctele de contact constituite în rețele în statele membre, fie în cadrul sistemului judiciar, fie în sectorul organizațiilor de sprijinire a victimelor,

_______________________

(1) JO C 243, 24.8.2000, p. 4.
(2) Avizul emis la 12 decembrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
104 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 19/vol. 3

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru:
(a) „victimă” înseamnă persoana fizică care a suferit un prejudiciu,
inclusiv o atingere a integrității sale fizice sau mentale, o
suferință morală sau o pierdere materială, cauzată direct de
acte sau omisiuni care încalcă dreptul penal al unui stat membru;
(b) „organizație de sprijinire a victimelor” înseamnă organizație
neguvernamentală, stabilită legal într-un stat membru, ale
cărei activități gratuite de sprijinire a victimelor infracțiunilor,
desfășurate în condiții corespunzătoare, completează
activitatea statului în acest domeniu;
(c) „procedură penală” înseamnă procedura penală, în conformitate cu dreptul intern aplicabil;
(d) „procedură” înseamnă procedura, în sens larg, și anume, în
afară de procedura penală, toate contactele pe care le stabilește victima, ca atare, cu orice autoritate, serviciu public sau organizație de sprijinire a victimelor, înainte, în cursul sau după procesul penal;
(e) „mediere în cauzele penale” înseamnă căutarea, înainte sau în
cursul procedurii penale, a unei soluții negociate între victimă
și autorul infracțiunii, cu medierea unei persoane competente.
Articolul 2
Respectarea și recunoașterea
(1) Fiecare stat membru asigură victimelor un rol real și corespunzător
în sistemul său de drept penal. Acesta continuă să depună toate eforturile pentru a garanta victimelor un tratament corespunzător, care să le respecte demnitatea în cursul procedurii și să le recunoască drepturile și interesele legitime, în special în cadrul procedurii penale.
(2) Fiecare stat membru se asigură că victimele deosebit de
vulnerabile beneficiază de un tratament specific care răspunde cât
mai bine situației acestora.
Articolul 3
Audierea și administrarea probelor
Fiecare stat membru garantează victimelor posibilitatea de a fi
audiate în cursul procedurii,  precum și de a depune elemente de
probă.
Fiecare stat membru adoptă măsurile corespunzătoare pentru ca
autoritățile acestuia să interogheze victimele numai în măsura
necesară procedurii penale.
Articolul 4
Dreptul de a primi informații
(1) Fiecare stat membru garantează victimelor, în special încă de
la primul contact al acestora cu autoritățile de aplicare a legii, prin
toate mijloacele pe care le consideră adecvate și, pe cât posibil, în
limbile înțelese în general, accesul la informațiile pertinente pentru
protecția intereselor acestora. Aceste informații sunt, cel puțin,
următoarele:
(a) serviciile sau organizațiile cărora li se poate adresa victima
pentru a obține sprijin;
(b) tipul de asistență pe care o poate primi;
(c) unde și în ce mod poate depune o plângere;
(d) etapele procedurii care urmează după depunerea plângerii și rolul victimei în cadrul acestora;
(e) modul și condițiile în care victima poate obține protecție;
(f) în ce măsură și în ce condiții victima are acces la:
(i) consiliere juridică sau
(ii) asistență juridică sau
(iii) orice altă formă de consiliere
atunci când, pentru cazurile menționate la punctele (i) și (ii), victima are dreptul la acestea;
(g) cerințele pentru ca victima să aibă dreptul la despăgubiri;
(h) în cazul în care victima locuiește în alt stat, mecanismele specifice
de care dispune pentru a-și asigura apărarea intereselor.
(2) Fiecare stat membru garantează că o victimă care și-a manifestat această dorință este informată cu privire la:
(a) rezultatul plângerii sale;
(b) elementele relevante care îi permit, în cazul urmăririi penale, să fie la curent cu desfășurarea procedurii penale cu privire la persoana aflată în urmărire pentru faptele care privesc victima, cu excepția unor cazuri deosebite care ar putea afecta desfășurarea procesului;
(c) hotărârea pronunțată de instanța de judecată.
(3) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura, cel puțin în cazurile în care există un pericol pentru victimă, ca, în momentul punerii în libertate a persoanei urmărite penal sau condamnate pentru infracțiune, victima să fie informată cu privire la aceasta, atunci când este necesar.
(4) În măsura în care un stat membru transmite din proprie inițiativă informația menționată la alineatele (2) și (3), acesta trebuie să îi garanteze victimei dreptul de a alege să nu o primească, în afară de cazul în care transmiterea acestei informații este obligatorie, în conformitate cu procedura penală aplicabilă.
Articolul 5
Garanțiile comunicării
Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a atenua, în măsura posibilă, dificultățile de comunicare cu privire la înțelegerea sau la participarea victimei în calitate de martor sau de parte la procedură, în cadrul etapelor importante ale procedurii penale respective, într-un mod comparabil cu măsurile de acest tip pe care le aplică în privința pârâților.
19/vol. 3 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 105
Articolul 6
Asistența specifică pentru victimă
Fiecare stat membru se asigură că victima are acces în mod gratuit,
în cazul în care acest lucru este justificat, la consilierea menționată
la articolul 4 alineatul (1) litera (f) punctul (iii) privind rolul
acesteia în cursul procedurii ș
􀀍
i, după caz, la asistența juridică
menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (f) punctul (ii), atunci
când aceasta poate avea calitatea de parte în procedura penală.
Articolul 7
Cheltuielile suportate de victimă în cadrul unei proceduri
penale
Fiecare stat membru oferă victimei care are calitatea de parte sau
de martor, în conformitate cu dispozițiile de drept intern
aplicabile, posibilitatea de a-i fi rambursate cheltuielile suportate
ca rezultat al participării sale legitime la procedura penală.
Articolul 8
Dreptul la protecție
(1) Fiecare stat membru garantează un nivel corespunzător de
protecție a victimelorș􀀍
i, după caz, familiilor acestora sau persoanelor
asimilate membrilor familiilor acestora, în special în ceea ce
priveș􀀍
te siguranțaș􀀍
i protecția vieții private a acestora, în cazul în
care autoritățile competente consideră că există un risc grav de
acte de represalii sau indicii de perturbare serioasă ș
􀀍
i în mod
intenționat a vieții private a acestora.
(2) În acest scopș􀀍
i fără a aduce atingere alineatului (4), fiecare stat
membru garantează posibilitatea adoptării, în cazul în care este
necesar, în cadrul unei proceduri judiciare, a măsurilor corespunzătoare
pentru protecția vieții private ș
􀀍
i a imaginii victimei, a
familiei acesteia sau a persoanelor asimilate membrilor familiei
sale.
(3) Fiecare stat membru asigură, de asemenea, că se va evita ca
victimeleș􀀍
i ceilalți infractori să se afle în contact în localurile judiciare,
în afară de cazul în care acest lucru este impus de procedura
penală. Fiecare stat membru prevede în acest scop, după caz,
crearea progresivă, în, localurile judiciare, a unor zone de aș􀀍teptare
separate pentru victime.
(4) În cazul în care este necesar pentru protejarea victimelor, în
special a celor mai vulnerabile, față de consecințele depoziției
făcute înș􀀍
edință publică, fiecare stat membru garantează victimelor
că vor putea beneficia, prin hotărâre judecătorească, de condiții
de depunere a mărturiei care permit atingerea acestui obiectiv,
prin orice mijloc adecvat, compatibil cu principiile fundamentale
ale dreptului său intern.
Articolul 9
Dreptul la despăgubiri în cadrul procedurii penale
(1) Fiecare stat membru garantează că există, pentru victima unei
infracțiuni, dreptul de a obține într-un termen rezonabil, în cadrul
procedurii penale, o hotărâre de despăgubire de către autorul
infracțiunii, cu excepția cazului în care, pentru anumite situații,
dreptul intern prevede că despăgubirea va fi acordată în alt mod.
(2) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a-l încuraja
pe autorul infracțiunii să despăgubească în mod corespunzător
victima.
(3) Cu excepția cazului în care este absolut necesar în cadrul procedurii
penale, bunurile de restituit care aparțin victimei ș
􀀍
i care
i-au fost sechestrate în cursul procedurii îi vor fi restituite fără
întârziere.
Articolul 10
Medierea penală în cadrul procedurii penale
(1) Fiecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele
penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru
acest tip de măsură.
(2) Fiecare stat membru se asigură că este luat în considerare
orice acord care a intervenit între victimă ș
􀀍
i autorul infracțiunii,
în cursul medierii în cauzele penale.
Articolul 11
Victimele rezidente în alt stat membru
(1) Fiecare stat membru se asigură că autoritățile sale competente
sunt în măsură să adopte măsurile corespunzătoare pentru a
atenua dificultățile care apar atunci când victima îș􀀍
i are reș􀀍
edința
în alt stat decât cel în care a fost săvârș􀀍ită infracțiunea, în special
în ceea ce priveș􀀍
te desfăș􀀍
urarea procedurii. În acest scop, autoritățile
trebuie, în special, să fie în măsură să:
— poată hotărî ca victima să aibă posibilitatea să facă o declarație
imediat după săvârș􀀍irea infracțiunii;
— recurgă cât mai mult posibil la dispozițiile privind
videoconferințeleș􀀍
i teleconferințele prevăzute la articolele 10
ș􀀍
i 11 din Convenția privind asistența judiciară reciprocă în
materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din
29 mai 2000 (1) în scopul audierii victimelor rezidente în
străinătate.
(2) Fiecare stat membru se asigură că victima unei infracțiuni
într-un stat membru, altul decât cel în care aceasta are reș􀀍
edința,
poate depune o plângere la autoritățile competente din țara de
reș􀀍
edință, în cazul în care nu a putut să o facă în statul în care a
fost săvârș􀀍
ită infracțiunea sau, în cazul unei infracțiuni grave, în
cazul în care aceasta nu a dorit să o facă.
Autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea, în măsura
în care nu îș􀀍
i exercită ea însăș􀀍
i competența în acest sens, o transmite
de îndată autorității competente pe teritoriul căreia a fost
săvârș􀀍
ită infracțiunea. Această plângere este tratată în
conformitate cu dreptul intern al statului unde a fost săvârș􀀍
ită
infracțiunea.
Articolul 12
Cooperarea între statele membre
Fiecare stat membru susține, dezvoltăș􀀍
i ameliorează cooperarea
între statele membre, pentru a favoriza o protecție mai eficientă a
intereselor victimelor în cadrul procedurilor penale, indiferent
dacă aceasta ia forma unor rețele direct legate de sistemul judiciar
sau a unor legături între organizațiile de sprijinire a victimelor.
(1) JO C 197, 12.7.2000, p. 1.
106 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 19/vol. 3
Articolul 13
Serviciile specializate ș􀀍i organizațiile de sprijinire a
victimelor
(1) Fiecare stat membru susține, în cadrul procedurii, intervenția
serviciilor de sprijinire a victimelor, însărcinate cu organizarea primirii
inițiale a victimelor, precumș􀀍
i cu sprijinireaș􀀍
i asistența ulterioară
a acestora, fie punând la dispoziția acestora, în cadrul
serviciilor publice, persoane care au o formație specială, fie
recunoscândș􀀍
i finanțând organizațiile de sprijinire a victimelor.
(2) Fiecare stat membru favorizează intervenția, în cadrul procedurii,
a acestor persoane sau organizații de sprijinire a victimelor,
în special:
(a) furnizând informații victimelor;
(b) oferind victimelor asistență, în funcție de nevoile lor imediate;
(c) însoțind victimele, atunci cînd este necesarș􀀍
i posibil în cursul
procedurii penale;
(d) ajutând victimele, la cererea acestora, după încheierea procedurii
penale.
Articolul 14
Formarea profesională a persoanelor care intervin în
procedură sau care intră în contact cu victimele
(1) Fiecare stat membru favorizează, prin intermediul serviciilor
sale publice sau prin finanțarea organizațiilor de sprijinire a victimelor,
inițiative permițându-le persoanelor care intervin în procedură
sau care intră în contact cu victimele accesul la o formare
corespunzătoare, axată în special pe nevoile categoriilor celor mai
vulnerabile.
(2) Alineatul (1) se aplică în special agenților de poliție ș
􀀍
i
practicienilor dreptului.
Articolul 15
Condițiile practice privind situația victimei în cadrul
procedurii
(1) Fiecare stat membru favorizează crearea progresivă, în general
în cadrul procedurilor ș
􀀍
i, în special, în localurile organelor unde
poate fi declanș􀀍
ată procedura penală, a condițiilor necesare pentru
încercarea de a preveni prejudiciile secundare pentru victimă
sau pentru evitarea exercitării unor presiuni inutile asupra acesteia.
Este necesar, în special, să se garanteze victimelor o primire
inițială corespunzătoare ș􀀍i să li se asigure, în localurile în cauză,
condiții adaptate situației acestora.
(2) În sensul alineatului (1), fiecare stat membru ia în considerare
în special mijloacele care există în cadrul tribunalelor, al serviciilor
de poliție, al serviciilor publice ș
􀀍
i al organizațiilor de sprijinire a
victimelor.
Articolul 16
Domeniul de aplicare teritorială
Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.
Articolul 17
Punere în aplicare
Fiecare stat membru pune în aplicare actele cu putere de lege ș
􀀍
i
actele administrative necesare pentru respectarea prezentei
decizii-cadru:
— cu privire la articolul 10: până la 22 martie 2006;
— cu privire la articolele 5ș􀀍
i 6: până la 22 martie 2004;
— cu privire la celelalte dispoziții: până la 22 martie 2002.
Articolul 18
Evaluare
La datele menționate la articolul 17, fiecare stat membru transmite
Secretariatului General al Consiliului ș
􀀍
i al Comisiei textul
dispozițiilor care transpun în dreptul intern obligațiile impuse de
prezenta decizie-cadru. Consiliul evaluează, în termen de un an
consecutiv fiecăreia dintre aceste date, măsurile adoptate de statele
membre pentru a se conforma dispozițiilor prezentei
decizii-cadru, pe baza unui raport elaborat de Secretariatul
General, pornind de la informațiile comunicate de statele membre,
ș􀀍i
a
unui raport scris prezentat de Comisie.
Articolul 19
Intrare în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării sale în
Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Adoptată la Bruxelles, 15 martie 2001.
Pentru Consiliu
Preș􀀍
edintele
M-I. KLINGVALL

 

CJUE C-205/09 – Hotărâre 2010-10-21 Eredics Cooperare polițienească și judiciară în materie penală

 

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

21 octombrie 2010(*)

„Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2001/220/JAI – Statutul victimelor în cadrul procedurilor penale – Noțiunea «victimă» – Persoană juridică – Medierea în cadrul procedurii penale – Modalități de aplicare”

În cauza C‑205/09,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 35 UE de Szombathelyi Városi Bíróság (Ungaria), prin decizia din 22 aprilie 2009, primită de Curte la 8 iunie 2009, în procedura penală împotriva

Emil Eredics,

Mária Vassné Sápi,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul J. N. Cunha Rodrigues (raportor), președinte de cameră, domnii A. Arabadjiev, A. Rosas, U. Lõhmus și A. Ó Caoimh, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul maghiar, de doamna R. Somssich, de domnul M. Fehér și de doamna K. Szíjjártó, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul francez, de domnul G. de Bergues și de doamna B. Beaupère‑Manokha, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul italian, de doamna I. Bruni, în calitate de agent, asistată de domnul F. Arena, avvocato dello Stato;

–        pentru la Comisia Comunităților Europene, de domnii B. Simon și R. Troosters, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 1 iulie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 1 litera (a) și a articolului 10 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale (JO L 82, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 104, denumită în continuare „decizia‑cadru”).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale declanșate împotriva domnului Eredics și a doamnei Sápi pentru atingere adusă intereselor financiare ale Comunităților Europene.

Cadrul juridic

Reglementarea Uniunii

3 Articolul 1 din decizia‑cadru prevede:

„În sensul prezentei decizii‑cadru:

(a)      «victimă» înseamnă persoana fizică care a suferit un prejudiciu, inclusiv o atingere a integrității sale fizice sau mentale, o suferință morală sau o pierdere materială, cauzată direct de acte sau omisiuni care încalcă dreptul penal al unui stat membru;

[…]

(c)      «procedură penală» înseamnă procedura penală, în conformitate cu dreptul intern aplicabil;

[…]

(e)      «mediere în cauzele penale» înseamnă căutarea, înainte sau în cursul procedurii penale, a unei soluții negociate între victimă și autorul infracțiunii, cu medierea unei persoane competente.”

4 Articolul 10 din decizia‑cadru prevede:

„(1)      Fiecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru acest tip de măsură.

(2)      Fiecare stat membru se asigură că este luat în considerare orice acord care a intervenit între victimă și autorul infracțiunii, în cursul medierii în cauzele penale.”

Reglementarea națională

5 Articolul 221/A din Codul de procedură penală maghiar (Büntető eljárási törvény, denumit în continuare „CPP”) prevede:

„(1)      Procedura de mediere poate fi efectuată, la cererea suspectului sau a victimei și cu acordul acestora, în cadrul procedurilor penale care vizează infracțiuni contra persoanei (capitolul XII titlurile I și III din Codul penal), contra siguranței circulației rutiere (capitolul XIII din Codul penal) sau contra patrimoniului (capitolul XVIII din Codul penal) care se pedepsesc cu închisoare de până la cinci ani.

(2)      Procedura de mediere urmărește repararea urmărilor infracțiunii și respectarea, pe viitor, a legii de către făptuitor. Pe parcursul procedurii de mediere trebuie să se asigure faptul că se ajunge la un acord între suspect și victimă, întemeiat pe faptul că suspectul regretă în mod activ comiterea faptei. În cursul procedurii penale, se poate efectua o singură procedură de mediere.

(3)      Ministerul Public suspendă procedura, din oficiu sau la cererea suspectului, a apărătorului acestuia sau a victimei, pentru o perioadă de maximum șase luni și dispune declanșarea unei proceduri de mediere:

a)      dacă, potrivit articolului 36 din Codul penal, este posibilă încetarea urmăririi penale sau o reducere nelimitată a pedepsei;

b)      dacă, în cursul anchetei, suspectul își recunoaște fapta, dorește și este în măsură să repare prejudiciul cauzat victimei sau să înlăture în alt mod urmările faptei care au afectat victima;

c)      dacă suspectul și victima s‑au declarat a fi de acord cu efectuarea procedurii de mediere și

d)      dacă, având în vedere natura infracțiunii, modul de comitere a acesteia și persoana suspectului, se poate renunța la desfășurarea procedurii judiciare sau există motive să se considere că instanța va ține seama, în cadrul stabilirii pedepsei, de faptul că persoana regretă în mod activ fapta.

[…]

(5)      O declarație dată de suspect sau de victimă în cadrul procedurii de mediere și care se referă la situații care fac obiectul procedurii penale nu are valoare probatorie. Rezultatul unei proceduri de mediere nu poate fi folosit împotriva suspectului.

(6)      Normele detaliate aplicabile procedurii de mediere vor fi stabilite printr‑o lege specială.

(7)      Dacă în urma finalizării procedurii de mediere este aplicabil articolul 36 alineatul (1) din Codul penal, Ministerul Public dispune încetarea procedurii; în cazul aplicării articolului 36 alineatul (2) din Codul penal, Ministerul Public pune în mișcare acțiunea penală. Dacă suspectul a început să aducă la îndeplinire acordul încheiat în cadrul procedurii de mediere, fără ca acest lucru să influențeze o posibilă condamnare penală, în cazul infracțiunilor pedepsite cu închisoare de până la trei ani, Ministerul Public poate amâna punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o perioadă de unu până la doi ani.”

6 Potrivit articolului 36 din Codul penal maghiar (Büntető törvénykönyv, denumit în continuare „CP”):

„(1)      Nu se pedepsește persoana care, în cadrul unei proceduri de mediere, repară prejudiciul cauzat victimei de o infracțiune contra persoanei (capitolul XII titlurile I și III din Codul penal), contra siguranței circulației rutiere (capitolul XIII din Codul penal) sau contra patrimoniului (capitolul XVIII din Codul penal), care se pedepsește cu închisoare de până la trei ani, sau care înlătură în alt mod consecințele infracțiunii.

(2)      În cazul infracțiunilor prevăzute la alineatul (1) care se pedepsesc cu închisoare de până la cinci ani, se poate dispune reducerea nelimitată a pedepsei dacă infractorul repară, în cadrul unei proceduri de mediere, prejudiciul provocat victimei sau înlătură în alt mod consecințele infracțiunii.

(3)      Dispozițiile alineatelor (1) și (2) nu se aplică în cazul în care autorul:

a)      a comis de mai multe ori infracțiuni în stare de recidivă sau a comis din nou, în stare de recidivă, aceeași infracțiune;

b)      a comis infracțiunea în grup organizat;

c)      a comis o infracțiune care a avut ca rezultat moartea unei persoane;

d)      a comis o infracțiune cu intenție în cursul termenului de încercare ce corespunde suspendării executării unei pedepse cu închisoarea sau, în cazul condamnării la o pedeapsă cu închisoarea ce urmează fi executată ca urmare a comiterii unei infracțiuni cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei în cauză, sau în cursul unei perioade de liberare condiționată sau de amânare a urmăririi penale.”

7 În conformitate cu articolul 314 din CP:

„(1)      Persoana care provoacă un prejudiciu bugetului Comunităților Europene printr‑o declarație falsă sau prin utilizarea unui document având un conținut inexact, fals sau contrafăcut sau persoana care nu își îndeplinește sau își îndeplinește în mod necorespunzător, astfel încât să inducă în eroare, obligația de informare cu privire la

a)      ajutoare provenite din fonduri care sunt administrate de Comunitățile Europene sau în numele acestora;

b)      contribuții destinate bugetului administrat de Comunitățile Europene sau în numele acestora

comite o infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la cinci ani.

(2)      Pedeapsa prevăzută la alineatul (1) se aplică și persoanei care folosește, într‑un alt scop decât cele autorizate,

a)      un ajutor în sensul alineatului (1) litera a) sau

b)      un avantaj în legătură cu o contribuție în sensul alineatului (1) litera b).”

8 Articolul 318 din CP prevede:

„(1)      Comite infracțiunea de înșelăciune persoana care, cu intenția de a obține un avantaj ilegal, induce în eroare o altă persoană sau nu înlătură această eroare, cauzând astfel un prejudiciu.

[…]

(4)      Înșelăciunea se pedepsește cu închisoare de până la trei ani dacă

a)      infracțiunea a provocat un prejudiciu semnificativ;

[…]”

9 În conformitate cu articolul 138/A din CP, un prejudiciu este „semnificativ, dacă depășește 200 000 HUF, dar nu depășește 2 000 000 HUF”.

Acțiunea principală și întrebările preliminare

10 Domnul Eredics, primul inculpat din acțiunea principală, este directorul școlii generale din Apátistvánfalva (denumită în continuare „școala”). Doamna Sápi, al doilea inculpat din acțiunea principală, este administratorul societății Apátistvánfalvi Hotel Apát Kereskedelmi és Szolgáltatási Korlátolt Felelősségű Társaság (societate cu răspundere limitată de drept maghiar, denumită în continuare „Hotel Apát kft”) și director al Hotelului Apát, administrat de Hotel Apát kft.

11 În cadrul contractului‑cadru încheiat la 30 iunie 2003 între școală și Fondul maghiar de susținere a proiectelor mici din cadrul programului PHARE CBC (Magyarország – PHARE CBC Program Kisprojekt Alap 2001), acesta din urmă a acordat școlii un ajutor pentru a acoperi 80,15 % din suma necesară realizării unui proiect de drum forestier, condus de domnul Eredics în calitate de șef de proiect.

12 Ajutorul a fost plătit la 4 februarie 2004. VÁTI Magyar Regionális Fejlesztési és Urbanisztikai Kiemelten Közhasznú Társaság (societate maghiară de utilitate publică însărcinată cu dezvoltarea rurală și urbanismul, denumită în continuare „VÁTI kht”) a supravegheat realizarea proiectului și a fost însărcinată să efectueze închiderea conturilor.

13 Potrivit unui contract încheiat între domnul Eredics și doamna Sápi, desemnată în urma unei proceduri de cerere de ofertă, aceasta din urmă s‑a angajat, în schimbul plății sumei de 1 200 000 HUF (aproximativ 4 270 de euro), să organizeze, să pregătească și să găzduiască o formare de pregătire a examenului de bază de cunoștințe în domeniul micologiei, precum și să organizeze călătorii de studiu și întâlniri.

14 Pentru a justifica executarea prevederilor acestui contract, doamna Sápi a întocmit, în numele Hotel Apát kft, un raport de execuție pe care l‑a transmis domnului Eredics, care a plătit factura finală din contul curent al școlii.

15 Întrucât nu fusese definit modul de desfășurare efectivă a cursului de bază de micologie care trebuia să fie realizat în cadrul contractului menționat, factura și registrul întocmite în vederea justificării executării contractului în cauză au fost considerate ca având un conținut fals. Domnul Eredics a inclus în dosarul proiectului documentele considerate a avea un conținut fals și raportul întocmit în ceea ce privește o călătorie de studiu care nu a fost realizată, precum și un raport de evaluare în cadrul căruia o persoană necunoscută ar fi falsificat numele responsabilului grupului. Dosarul menționat a fost trimis societății VÁTI kht pentru a justifica executarea obligațiilor prevăzute în contractul amintit anterior.

16 La 20 iunie 2006, o persoană privată a depus plângere împotriva domnului Eredics și a doamnei Sápi ca urmare a plății nejustificate a unei sume de aproximativ 1 200 000 HUF.

17 A fost dispusă efectuarea unei anchete, în cursul căreia domnul Eredics a fost audiat în mai multe rânduri în calitate de suspect, fără a recunoaște însă faptele care îi erau imputate.

18 La 2 septembrie 2008, parchetul de pe lângă Szombathelyi Városi Bíróság a întocmit rechizitoriul prin care i‑a trimis în judecată în fața acestei instanțe pe domnul Eredics și pe doamna Sápi, calificând fapta domnului Eredics drept infracțiune de „atingere adusă intereselor financiare ale Comunităților Europene”, în sensul articolului 314 alineatul (1) litera a) din CP, comisă, printr‑un singur act de executare, în calitate de autor.

19 La 24 noiembrie 2008, la propunerea instanței de trimitere, domnul Eredics a recunoscut fapta de care era acuzat și a formulat o cerere privind desfășurarea unei medieri în vederea obținerii încetării urmăririi penale sau a unei reduceri nelimitate a pedepsei, în conformitate cu articolul 221/A din CPP.

20 În cadrul ședinței de judecată din 9 aprilie 2009, instanța de trimitere a considerat că faptele de care era acuzat domnul Eredics puteau fi calificate și drept infracțiune de „înșelăciune”. Domnul Eredics și‑a menținut cererea privind desfășurarea unei proceduri de mediere, precum și declarația sa prealabilă referitoare la aceasta având ca obiect recunoașterea faptei.

21 În cadrul ședinței de judecată din 22 aprilie 2009, VÁTI Kht, în calitatea sa de victimă, și‑a dat acordul cu privire la desfășurarea unei proceduri de mediere. Prin urmare, instanța de trimitere a suspendat procedura penală în vederea efectuării medierii până la data de 22 octombrie 2009.

22 Parchetul a făcut apel împotriva acestei decizii. Având în vedere calificarea faptei cuprinsă în actul de acuzare, actele imputate nu s‑ar număra printre infracțiunile în cazul cărora dreptul maghiar a prevăzut efectuarea unei proceduri de mediere. În plus, posibilitatea efectuării unei astfel de proceduri ar fi exclusă întrucât domnul Eredics nu a recunoscut fapta „în cursul anchetei”, astfel cum prevede articolul 221/A sus‑menționat. De asemenea, nu ar fi relevant faptul că VÁTI kht, în calitate de victimă, ar fi dispusă să participe la procedura de mediere. În ultimă instanță, victima infracțiunii ar fi Comunitatea Europeană, astfel încât efectuarea medierii nu ar fi justificată.

23 În aceste condiții, Szombathelyi Városi Bíróság a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      În contextul procedurii penale aflate pe rolul său, instanța de trimitere urmărește să afle dacă noțiunea «victimă», în sensul articolului 1 litera (a) din [d]ecizia‑cadru […], acoperă «alte persoane în afara persoanelor fizice», având în vedere obligația de promovare a medierii între victima și autorul infracțiunii în cauzele penale la care se referă articolul 10 din decizia‑cadru, solicitând în același timp precizarea și completarea Hotărârii [Curții din 28 iunie 2007, Dell’Orto, C‑467/05, Rep., p. I‑5557].

2)      În legătură cu articolul 10 alineatul (1) din [d]ecizia‑cadru […], potrivit căruia «[f]iecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru acest tip de măsură», instanța de trimitere urmărește să afle dacă noțiunea «infracțiuni» poate fi interpretată în sensul că privește toate infracțiunile al căror element material definit de lege este în esență identic.

3)      Expresia «[f]iecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale […]» care figurează la articolul 10 alineatul (1) din [d]ecizia‑cadru […] poate fi interpretată în sensul că cerințele referitoare la mediere impuse în privința autorului și a victimei pot fi îndeplinite cel puțin până la adoptarea unei decizii de primă instanță, cu alte cuvinte, cerința recunoașterii faptelor de către inculpat în cadrul procedurii judiciare, după finalizarea anchetei – cu condiția îndeplinirii celorlalte cerințe –, este conformă obligației de promovare a medierii?

4)      În ceea ce privește articolul 10 alineatul (1) din [d]ecizia‑cadru […], instanța de trimitere urmărește să afle dacă prevederea potrivit căreia «[f]iecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru acest tip de măsură» presupune garantarea unui acces general la posibilitatea medierii în cauzele penale, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prealabile prevăzute de lege, fără să existe posibilitatea vreunei interpretări. Cu alte cuvinte, în cazul în care trebuie să se răspundă afirmativ la întrebare, existența unei condiții potrivit căreia, «având în vedere natura infracțiunii, modul de comitere a acesteia și persoana suspectului, se poate renunța la desfășurarea procedurii judiciare sau există motive să se considere că instanța va ține seama, în cadrul stabilirii pedepsei, de faptul că persoana regretă în mod activ fapta» este conformă cu prevederile (cerințele) articolului 10 citat anterior?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

24 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 litera (a) și articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretate în sensul că noțiunea „victimă” include persoanele juridice în vederea promovării medierii în cauzele penale la care se referă articolul 10 alineatul (1) menționat.

25 Astfel cum au arătat în mod corect guvernele maghiar, francez și italian, precum și Comisia Comunităților Europene, Curtea a stabilit deja că, având în vedere textul și structura generală ale deciziei‑cadru, noțiunea „victimă” în sensul acesteia din urmă, astfel cum este definită la articolul 1 din aceasta, se referă numai la persoanele fizice (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Dell’Orto, citată anterior, punctele 53-56).

26 Astfel, la punctul 53 din Hotărârea Dell’Orto menționată, Curtea a stabilit că rezultă din chiar modul de redactare a articolului 1 litera (a) din decizia‑cadru, care definește victima, în sensul acesteia, ca fiind persoana „fizică” ce a suferit un prejudiciu, inclusiv o atingere a integrității sale fizice sau mentale, o suferință morală sau o pierdere materială, cauzată direct de acte sau de omisiuni care încalcă dreptul penal al unui stat membru, că această dispoziție din decizia‑cadru se referă numai la persoanele fizice care au suferit un astfel de prejudiciu.

27 La punctele 55 și 56 din aceeași hotărâre, Curtea a menționat că nicio altă dispoziție din decizia‑cadru nu conține vreo indicație potrivit căreia legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să extindă noțiunea „victimă” la persoanele juridice în vederea aplicării acestei decizii‑cadru și că, dimpotrivă, mai multe dispoziții din aceasta confirmă că obiectivul legiuitorului a fost acela de a se referi exclusiv la persoanele fizice victime ale unui prejudiciu care rezultă dintr‑o infracțiune. În această privință, pe lângă articolul 1 litera (a) din decizia‑cadru, care se referă, în ceea ce privește prejudiciile principale, la atingerea adusă integrității fizice sau mentale, precum și la suferința morală, Curtea a menționat articolul 2 alineatul (1) din decizia‑cadru, care obligă statele membre să depună toate eforturile pentru a garanta că victimele beneficiază de un tratament corespunzător, care să le respecte demnitatea, articolul 2 alineatul (2), care amintește tratamentul specific de care trebuie să beneficieze victimele deosebit de vulnerabile, precum și articolul 8 alineatul (1) din decizia‑cadru, care obligă statele membre să garanteze un nivel corespunzător de protecție familiei sau persoanelor asimilate membrilor familiei victimei.

28 Faptul că anumite state membre prevăd medierea în cadrul procedurilor penale în care victima este o persoană juridică nu pune sub semnul îndoielii concluzia la care a ajuns Curtea în Hotărârea Dell’Orto, citată anterior.

29 Astfel, întrucât nu realizează o armonizare completă a domeniului în cauză, decizia‑cadru nici nu împiedică, nici nu obligă statele membre să aplice dispozițiile acesteia și în cazul în care victima infracțiunii este o persoană juridică.

30 A interpreta decizia‑cadru în sensul că se referă numai la persoanele fizice nu reprezintă nici o discriminare în ceea ce privește persoanele juridice. Astfel, legiuitorul Uniunii putea în mod legitim să instituie un regim de protecție de care să beneficieze numai persoanele fizice, întrucât acestea din urmă se află într‑o situație care este diferită în mod obiectiv de cea a persoanelor juridice ca urmare a vulnerabilității sporite a acestora și a naturii intereselor cărora numai infracțiunile comise împotriva persoanelor fizice le pot aduce atingere, precum viața și integritatea fizică a victimei.

31 Având în vedere considerațiile care precedă, articolul 1 litera (a) și articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretate în sensul că noțiunea „victimă” nu include persoanele juridice în vederea promovării medierii în cauzele penale la care se referă articolul 10 alineatul (1) menționat.

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la competența Curții

32 Guvernul maghiar amintește că CPP permite folosirea procedurii de mediere în cazul în care victima infracțiunii nu este o persoană fizică. Totuși, în măsura în care numai victimele persoane fizice sunt incluse în domeniul de aplicare al deciziei‑cadru, aceasta ar fi în orice caz lipsită de pertinență în ceea ce privește acțiunea principală.

33 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, Curtea este competentă să se pronunțe chiar dacă situația de fapt din acțiunea principală nu se încadrează în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, în cazul în care legislația națională a urmat, în ceea ce privește soluțiile pe care le prevede referitor la o situație care nu face obiectul dreptului Uniunii, soluțiile adoptate în dreptul Uniunii. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, există un interes evident, din punctul de vedere al ordinii juridice a Uniunii, ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, fiecare dispoziție din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă, oricare ar fi condițiile în care aceasta urmează să fie aplicată (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 17 iulie 1997, Giloy, C‑130/95, Rec., p. I‑4291, punctele 19-28, Hotărârea din 11 octombrie 2001, Adam, C‑267/99, Rec., p. I‑7467, punctele 23-29, Hotărârea din 15 ianuarie 2002, Andersen og Jensen, C‑43/00, Rec., p. I‑379, punctele 15-19, și Hotărârea din 16 martie 2006, Poseidon Chartering, C‑3/04, Rec., p. I‑2505, punctele 14-19).

34 Or, astfel cum admite guvernul maghiar, articolul 221/A din CPP a inclus în cadrul acestuia, începând cu 1 ianuarie 2007, o procedură de mediere care, în ceea ce privește infracțiunile pe care le enumeră, nu face nicio distincție între situația în care victima este o persoană fizică și cea în care victima este o persoană juridică.

35 Prin urmare, competența Curții de a răspunde la cea de a doua întrebare nu este exclusă numai ca urmare a faptului că decizia‑cadru nu se referă decât la victimele care sunt persoane fizice.

Cu privire la fond

36 Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretat în sensul că obligă statele membre să permită folosirea medierii pentru toate infracțiunile al căror element material definit de reglementarea națională corespunde în esență celui al infracțiunilor pentru care această reglementare prevede în mod expres posibilitatea medierii.

37 În această privință, trebuie să se observe că, pe lângă faptul că articolul 34 UE lasă autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele necesare pentru a obține rezultatul urmărit de deciziile‑cadru, articolul 10 din decizia‑cadru se limitează la a solicita statelor membre să încerce să promoveze medierea în cazul infracțiunilor pe care „le consideră adecvate”, astfel încât alegerea infracțiunilor în cazul cărora este posibilă medierea este lăsată la aprecierea statelor membre.

38 Din chiar modul de redactare a articolului 10 și din larga putere de apreciere acordată de decizia‑cadru autorităților naționale în ceea ce privește modalitățile concrete de realizare a obiectivelor acesteia (a se vedea Hotărârea din 9 octombrie 2008, Katz, C‑404/07, Rep., p. I‑7607, punctul 46) rezultă că, prin faptul că a decis să permită aplicarea procedurii de mediere numai în cazul infracțiunilor contra persoanei, siguranței circulației rutiere sau patrimoniului, alegere care se bazează în esență pe motive de politică juridică, legiuitorul maghiar nu a depășit limitele puterii de apreciere de care dispune.

39 Chiar dacă este adevărat că aprecierea statelor membre poate fi limitată de obligația de a utiliza criterii obiective în vederea determinării tipurilor de infracțiuni în cauză, nu există niciun element care să indice că, în speță, nu ar fi fost utilizate astfel de criterii.

40 Având în vedere considerațiile care precedă, articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretat în sensul că nu obligă statele membre să permită folosirea medierii pentru toate infracțiunile al căror element material definit de reglementarea națională corespunde în esență celui al infracțiunilor pentru care reglementarea menționată prevede în mod expres posibilitatea medierii.

Cu privire la a treia și la a patra întrebare

Cu privire la competența Curții

41 Este cert că dreptul maghiar nu prevede posibilitatea recurgerii la mediere în cazul infracțiunii de atingere adusă intereselor financiare ale Comunităților Europene. În plus, din răspunsul dat celei de a doua întrebări reiese că nu se poate deduce din decizia‑cadru că aceasta obligă statele membre să prevadă, în cazurile în care victima este o persoană fizică, posibilitatea folosirii medierii în ceea ce privește infracțiunile pentru care reglementarea națională nu permite o astfel de posibilitate chiar dacă elementul material al respectivei infracțiuni este identic cu cel al infracțiunilor pentru care este posibilă medierea.

42 Prin urmare, întrucât folosirea medierii nu este în mod vădit posibilă într‑o situație precum cea în cauză în acțiunea principală, nu este necesar să se răspundă la a treia și la a patra întrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecată

43 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

1)      Articolul 1 litera (a) și articolul 10 din Decizia‑cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că noțiunea „victimă” nu include persoanele juridice în vederea promovării medierii în cauzele penale la care se referă articolul 10 alineatul (1) menționat.

2)      Articolul 10 din Decizia‑cadru 2001/220 trebuie interpretat în sensul că nu obligă statele membre să permită folosirea medierii pentru toate infracțiunile al căror element material definit de reglementarea națională corespunde în esență celui al infracțiunilor pentru care reglementarea menționată prevede în mod expres posibilitatea medierii.

Marius Leontiuc – Drept Comunitar UE . Legislatie privind Frauda

DIRECTIVA 2006/114/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
din 12 decembrie 2006
privind publicitatea înşelătoare şi comparativă
(versiune codificată)
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European1,
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat2,
întrucât:
(1) Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea
înşelătoare şi comparativă3 a fost modificată substanţial în repetate rânduri4. Din motive
de claritate şi de raţionalitate, directiva respectivă ar trebui codificată.
(2) Există mari neconcordanţe între legislaţiile în vigoare în statele membre în materie de
publicitate înşelătoare. Întrucât publicitatea depăşeşte frontierele statelor membre, are
un efect direct asupra bunei funcţionări a pieţei interne.
(3) Publicitatea înşelătoare şi comparativă ilegală poate duce la denaturarea concurenţei în
cadrul pieţei interne.
(4) Publicitatea, indiferent dacă determină sau nu încheierea unui contract, afectează
situaţia economică a consumatorilor şi a comercianţilor.
(5) Diferenţele între legislaţia statelor membre privind publicitatea înşelătoare împiedică
realizarea de campanii publicitare în afara graniţelor naţionale, afectând prin aceasta
libera circulaţie a mărfurilor şi a prestării de servicii.
(6) Realizarea pieţei interne presupune o gamă largă de posibilităţi de alegere. Deoarece
comercianţii şi consumatorii pot şi trebuie să beneficieze cât mai mult posibil de piaţa
internă şi de faptul că publicitatea este un mijloc foarte important pentru crearea unor
debuşeuri reale pentru toate bunurile şi serviciile, pe întreg teritoriul comunitar,
1 Aviz din 26 octombrie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
2 Avizul Parlamentului European din 12 octombrie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia
Consiliului din 30 noiembrie 2006.
3 JO L 250, 19.9.1984, p. 17. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/29/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).
4 A se vedea anexa I partea A.
dispoziţiile de fond care reglementează forma şi conţinutul publicităţii comparative ar
trebui să fie uniforme, iar condiţiile pentru utilizarea publicităţii comparative în statele
membre ar trebui armonizate. În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, aceasta va
contribui la scoaterea în evidenţă, de o manieră obiectivă, a calităţii diferitelor produse
comparabile. De asemenea, publicitatea comparativă poate stimula concurenţa între
furnizorii de bunuri şi servicii, în beneficiul consumatorului.
(7) Trebuie să se stabilească criterii minime şi obiective pentru a determina dacă
publicitatea este înşelătoare sau nu.
(8) Publicitatea comparativă, atunci când compară caracteristici esenţiale, relevante,
verificabile şi reprezentative, şi nu este înşelătoare, poate reprezenta un mijloc legitim
de informare a consumatorilor, în avantajul acestora. Este preferabilă elaborarea unui
concept larg de publicitate comparativă care să includă toate formele din acest tip de
publicitate.
(9) Condiţiile publicităţii comparative permise, în ceea ce priveşte comparaţia, trebuie
stabilite în vederea determinării acelor practici legate de publicitatea comparativă care
pot denatura concurenţa, pot fi în detrimentul concurenţilor şi pot avea un efect negativ
asupra alegerii consumatorului. Respectivele condiţii pentru publicitatea permisă trebuie
să includă criterii de comparaţie obiectivă a caracteristicilor bunurilor şi serviciilor.
(10) Convenţiile internaţionale privind dreptul de autor, precum şi dispoziţiile legislaţiei
naţionale privind responsabilitatea contractuală şi extracontractuală se aplică atunci
când în publicitatea comparativă se fac trimiteri la sau se reproduc rezultatele testelor
comparative efectuate de terţi.
(11) Condiţiile publicităţii comparative trebuie să fie cumulative şi respectate în totalitatea
lor. În conformitate cu tratatul, alegerea formei şi a metodelor de punere în aplicare a
respectivelor condiţii rămâne la latitudinea statelor membre, în măsura în care această
formă şi respectivele metode nu sunt deja stabilite de prezenta directivă.
(12) Respectivele condiţii trebuie să includă, în special, luarea în considerare a dispoziţiilor
care rezultă din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006
privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor
agricole şi alimentare1, în special articolul 13, precum şi a altor dispoziţii comunitare
adoptate în domeniul agricol.
(13) Articolul 5 din Prima Directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de
apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci2 conferă drepturi exclusive
titularului mărcii înregistrate, inclusiv dreptul de a interzice tuturor terţilor folosirea, în
activitatea comercială, a unui semn care este identic sau similar cu marca
corespunzătoare unor produse sau servicii identice sau, după caz, chiar altor produse.
(14) Cu toate acestea, în scopul de a face ca publicitatea comparativă să fie eficientă,
identificarea produselor sau serviciilor unui concurent poate fi indispensabilă, făcând
referire la o marcă sau denumire comercială al căror titular este acesta din urmă.
1 JO L 93, 31.3.2006, p. 12.
2 JO L 40, 11.2.1989, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Decizia 92/10/CEE (JO L 6, 11.1.1992, p.
35).
(15) O astfel de utilizare a mărcii sau a denumirii comerciale sau a altor mărci distinctive
aparţinând altui concurent nu încalcă acest drept exclusiv, în cazurile în care este
conformă cu condiţiile stabilite de prezenta directivă, scopul urmărit fiind doar
desemnarea acestora şi, prin urmare, evidenţierea în mod obiectiv a diferenţelor.
(16) Persoanele sau organizaţiile despre care se consideră, în baza legislaţiei naţionale, că ar
avea un interes legitim cu privire la acest subiect trebuie să aibă posibilitatea de a
introduce o acţiune împotriva publicităţii înşelătoare şi comparative ilegale, fie în faţa
unei instanţe judecătoreşti, fie a unei autorităţi administrative care are competenţa de a
decide cu privire la reclamaţii sau de a iniţia procedura juridică corespunzătoare.
(17) Instanţele judecătoreşti sau autorităţile administrative trebuie să aibă competenţa de a
dispune sau de a obţine încetarea publicităţii înşelătoare şi comparative ilegale. În
anumite cazuri, este preferabilă interzicerea publicităţii înşelătoare şi comparative
ilegale, chiar înaintea aducerii acesteia la cunoştinţa publicului. Cu toate acestea, acest
lucru nu implică sub nici o formă obligativitatea statelor membre de a institui norme
care să prevadă controlul prealabil sistematic al publicităţii.
(18) Controlul voluntar exercitat de organismele autonome pentru eliminarea publicităţii
înşelătoare şi comparative ilegale poate evita recurgerea la proceduri administrative sau
juridice şi, în consecinţă, trebuie încurajat.
(19) Cu toate că sarcina probei trebuie determinată conform legislaţiei naţionale, este
oportun ca instanţele judecătoreşti şi autorităţile administrative să aibă autoritatea de a
solicita comercianţilor prezentarea de probe cu privire la acurateţea afirmaţiilor de fapt
făcute.
(20) Reglementarea publicităţii comparative este necesară pentru buna funcţionare a pieţei
interne. Astfel, este necesară o acţiune la nivel comunitar. Adoptarea unei directive este
instrumentul corespunzător pentru că aceasta stabileşte principii generale uniforme,
permiţând, în acelaşi timp, ca statele membre să aleagă forma şi metodele
corespunzătoare pentru atingerea respectivelor obiective. Aceasta este în conformitate
cu principiul subsidiarităţii.
(21) Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind
termenele pentru transpunerea în dreptul naţional a directivelor menţionate în anexa I
partea B,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Prezenta directivă are ca obiect protejarea comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi a
consecinţelor defavorabile ale acesteia şi stabilirea condiţiilor în care publicitatea comparativă
este permisă.
Articolul 2
În sensul prezentei directive:
(a) „publicitate” reprezintă orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale,
industriale, artizanale sau liberale în scopul promovării furnizării de bunuri sau servicii,
inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii;
(b) „publicitate înşelătoare” reprezintă orice publicitate care, în orice mod, inclusiv prin
modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează
sau care iau contact cu aceasta şi care, datorită caracterului înşelător, poate afecta
comportamentul economic al acestora sau care, din aceste motive, aduce atingere sau
poate aduce atingere unui concurent;
(c) „publicitate comparativă” reprezintă orice publicitate care identifică în mod explicit sau
implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de acesta;
(d) „comerciant” reprezintă orice persoană fizică sau juridică care acţionează în scopuri
care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală şi
orice persoană care acţionează în numele sau pe seama unui comerciant;
(e) „responsabil de cod” reprezintă orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de
comercianţi, responsabilă cu formularea şi revizuirea unui cod de conduită şi/sau cu
monitorizarea conformităţii cu codul de către cei care şi-au luat angajamentul de a-l
respecta.
Articolul 3
În vederea determinării caracterului înşelător al publicităţii trebuie să se ia în considerare toate
aspectele acesteia, în special orice informaţie conţinută de aceasta cu privire la:
(a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt disponibilitatea, natura, modul de
execuţie, compoziţia, metoda şi data fabricaţiei sau prestării, dacă acestea corespund
scopului, destinaţia, cantitatea, parametrii tehnico-funcţionali, originea geografică sau
comercială sau rezultatele aşteptate ca urmare a utilizării lor, sau rezultatele şi
caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra bunurilor sau
serviciilor;
(b) preţul sau modul de calcul al preţul şi condiţiile în care se distribuie bunurile sau se
prestează serviciile;
(c) natura, atribuţiile şi drepturile persoanei care îşi face publicitate, cum ar fi identitatea şi
activele sale, calificările şi deţinerea drepturilor de proprietate industrială, comercială
sau intelectuală sau premiile şi distincţiile sale.
Articolul 4
Se permite publicitatea comparativă, în ceea ce priveşte comparaţia, în cazul în care sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
(a) nu este înşelătoare în sensul articolului 2 litera (b), articolului 3 şi articolului 8 alineatul
(1) din prezenta directivă sau a articolelor 6 şi 7 din Directiva 2005/29/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale
neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori („Directiva privind
practicile comerciale neloiale”)1;
1 JO L 149, 11.6.2005, p. 22.
(b) compară bunuri sau servicii care răspund aceloraşi nevoi sau sunt destinate aceloraşi
scopuri;
(c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale, relevante,
verificabile şi reprezentative ale respectivelor bunuri sau servicii, care pot include şi
preţul;
(d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive,
bunuri, servicii, activităţi sau situaţia unui concurent;
(e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeaşi
denumire;
(f) nu profită în mod neloial de reputaţia unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor
semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
(g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitaţii sau reproduceri ale bunurilor sau serviciilor
purtând o marcă sau o denumire comercială protejată;
(h) nu creează confuzie între comercianţi, între persoana care îşi face publicitate şi un
concurent, sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri sau
servicii ale persoanei care îşi face publicitate şi cele ale unui concurent.
Articolul 5
(1) Statele membre se asigură de existenţa mijloacelor adecvate şi eficiente pentru
combaterea publicităţii înşelătoare şi în vederea respectării dispoziţiilor privind publicitatea
comparativă, în interesul comercianţilor şi al concurenţilor.
Respectivele mijloace includ dispoziţiile legale în conformitate cu care persoane sau
organizaţii considerate, în temeiul legislaţiei naţionale, ca având un interes legitim în
interzicerea publicităţii înşelătoare sau în reglementarea publicităţii comparative pot:
(a) introduce acţiune în justiţie împotriva acestui tip de publicitate;
sau
(b) aduce acest tip de publicitate în faţa unei autorităţi administrative competente fie să
decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze procedurile juridice corespunzătoare.
(2) Fiecare stat membru trebuie să decidă pe care dintre procedurile menţionate la alineatul
(1) paragraful al doilea o va reţine şi dacă este necesar să permită instanţelor judecătoreşti sau
autorităţilor administrative să recurgă, în prealabil, la alte căi de soluţionare a reclamaţiilor,
inclusiv cele menţionate la articolul 6.
Fiecare stat membru trebuie să decidă:
(a) dacă respectivele mijloace juridice pot fi îndreptate separat sau comun împotriva unui
număr de comercianţi din acelaşi sector economic;
şi
(b) dacă respectivele mijloace juridice pot fi îndreptate împotriva responsabilului unui cod
în cazul în care respectivul codul promovează nerespectarea cerinţelor legale.
(3) În cadrul dispoziţiilor prevăzute la alineatele (1) şi (2), statele membre conferă
instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor administrative competenţe care le abilitează, în
cazurile în care consideră necesare astfel de măsuri, ţinând seama de toate interesele implicate
şi, în special, de interesul general:
(a) să dispună încetarea sau să iniţieze acţiuni în justiţie corespunzătoare pentru un ordin de
încetare a publicităţii înşelătoare sau a publicităţii comparative ilegale;
sau
(b) în cazul în care publicitatea înşelătoare sau publicitatea comparativă ilegală nu a fost
încă adusă la cunoştinţa publicului, dar acest lucru este iminent, să hotărască
interzicerea acesteia sau să iniţieze acţiunile în justiţie necesare pentru un ordin de
interzicere a unei asemenea publicităţi.
Primul paragraf se aplică chiar fără a exista o dovadă a pierderii sau a unui prejudiciu real sau
intenţiei sau neglijenţei din partea persoanei care îşi face publicitate.
Statele membre prevăd ca măsurile menţionate la primul paragraf să fie luate printr-o
procedură accelerată fie cu efect provizoriu, fie cu efect definitiv, alegerea revenindu-i
fiecărui stat membru.
(4) Statele membre pot conferi instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor administrative
competenţe care să le permită, în vederea eliminării efectelor de durată ale publicităţii
înşelătoare sau ale publicităţii comparative ilegale, a căror încetare a fost dispusă printr-o
hotărâre definitivă:
(a) să solicite publicarea respectivei hotărâri, în întregime sau parţial, şi într-o formă pe
care o consideră adecvată;
(b) să solicite, de asemenea, publicarea unei declaraţii rectificative.
(5) Autorităţile administrative menţionate la alineatul (1) paragraful al doilea litera (b)
trebuie:
(a) să aibă o componenţă care să nu pună sub semnul întrebării caracterul său imparţial;
(b) să aibă competenţe adecvate, în cazul în care decid asupra reclamaţiilor, pentru a
monitoriza şi a pune în aplicare în mod eficient respectarea deciziilor lor;
(c) să îşi motiveze, în principiu, deciziile.
(6) Atunci când competenţele menţionate la alineatele (3) şi (4) sunt exercitate exclusiv de
către o autoritate administrativă, deciziile trebuie motivate în toate cazurile. În acest caz,
trebuie prevăzute proceduri prin care exercitarea improprie sau nejustificată a competenţelor
autorităţii administrative sau orice neîndeplinire improprie sau nejustificată a atribuţiilor poate
face obiectul controlului jurisdicţional.
Articolul 6
Prezenta directivă nu exclude controlul voluntar, care poate fi încurajat de statele membre, în
ceea ce priveşte publicitatea înşelătoare sau publicitatea comparativă ilegală, realizat de
organisme autonome şi nici recurgerea la asemenea organisme de către persoanele sau
organizaţiile menţionate la articolul 5 alineatul (1) paragraful al doilea, în cazul în care există

  • procedură în faţa unor astfel de organisme, alta decât procedurile juridice sau administrative

prevăzute la articolul menţionat.
Articolul 7
Statele membre conferă instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative competenţe
care le permit în cadrul procedurilor civile sau administrative prevăzute la articolul 5:
(a) să solicite persoanei care îşi face publicitate prezentarea dovezilor privind acurateţea
afirmaţiilor de fapt conţinute în reclamă, în cazul în care, având în vedere interesele
legitime ale persoanei care îşi face publicitate şi ale oricărei alte părţi implicate în
proceduri, o asemenea cerinţă este întemeiată pe baza împrejurărilor din cazul respectiv
şi, în cazul publicităţii comparative, să solicite persoanei care îşi face publicitate să
prezinte aceste dovezi într-o perioadă scurtă de timp;
şi
(b) să considere afirmaţiile de fapt ca fiind inexacte, în cazul în care dovezile solicitate în
conformitate cu litera (a) nu sunt prezentate sau sunt considerate insuficiente de către
instanţă sau autoritatea administrativă.
Articolul 8
(1) Prezenta directivă nu împiedică statele membre să menţină sau să adopte dispoziţii
privind asigurarea unei protecţii sporite, în privinţa publicităţii înşelătoare, a comercianţilor şi
a concurenţilor.
Primul paragraf nu se aplică publicităţii comparative în ceea ce priveşte comparaţia.
(2) Dispoziţiile prezentei directive se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor comunitare
privind publicitatea pentru anumite produse şi/sau servicii specifice sau restricţiilor sau
interdicţiilor privind publicitatea în anumite medii.
(3) Dispoziţiile prezentei directive privind publicitatea comparativă nu obligă statele
membre care, în conformitate cu dispoziţiile tratatului, menţin sau introduc interdicţii de
publicitate cu privire la anumite mărfuri sau servicii, fie impuse direct, fie printr-un organism
sau organizaţie responsabilă, conform legislaţiei statului membru, pentru reglementarea
exercitării activităţilor comerciale, industriale, artizanale sau profesionale, să permită
publicitatea comparativă cu privire la respectivele mărfuri sau servicii. În cazul în care aceste
interdicţii se limitează la anumite medii, prezenta directivă se aplică mediilor care nu
reprezintă obiectul acestor interdicţii.
(4) Nici o dispoziţie a prezentei directive nu împiedică statele membre să menţină sau să
introducă, în conformitate cu dispoziţiile tratatului, interdicţii sau limitări privind utilizarea
comparaţiilor în publicitatea serviciilor profesionale, fie impuse în mod direct, fie de către un
organism sau o organizaţie responsabilă, în temeiul legislaţiei statelor membre, pentru
reglementarea exercitării unei activităţi profesionale.
Articolul 9
Comisiei îi este comunicat de către statele membre textul principalelor dispoziţii de drept
intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 10
Directiva 84/450/CEE se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce
priveşte termenele de transpunere în dreptul naţional a directivelor prevăzute în anexa I partea
B.
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca fiind trimiteri la prezenta directivă şi se
citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.
Articolul 11
Prezenta directivă intră în vigoare la 12 decembrie 2007.
Articolul 12
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Strasbourg, 12 decembrie 2006.
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Preşedintele Preşedintele
J. BORRELL FONTELLES M. PEKKARINEN
ANEXA I
PARTEA A
Directivă abrogată cu modificările sale succesive
Directiva 84/450/CEE a Consiliului
(JO L 250, 19.9.1984, p. 17)
Directiva 97/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
(JO L 290, 23.10.1997, p. 18)
Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului numai articolul 14
(JO L 149, 11.6.2005, p. 22)
PARTEA B
Lista termenelor de transpunere în dreptul naţional şi punerea în aplicare
(prevăzute la articolul 10)
Directiva Termenul de transpunere Data punerii în aplicare
84/450/CEE 1 octombrie 1986 –
97/55/CE 23 aprilie 2000 –
2005/29/CE 12 iunie 2007 12 decembrie 2007
ANEXA II
TABEL DE CORESPONDENŢĂ
Directiva 84/450/CEE Prezenta directivă
Articolul 1 Articolul 1
Articolul 2 teza introductivă Articolul 2 teza introductivă
Articolul 2 punctul 1 Articolul 2 litera (a)
Articolul 2 punctul 2 Articolul 2 litera (b)
Articolul 2 punctul 2a Articolul 2 litera (c)
Articolul 2 punctul 3 Articolul 2 litera (d)
Articolul 2 punctul 4 Articolul 2 litera (e)
Articolul 3 Articolul 3
Articolul 3a alineatul (1) Articolul 4
Articolul 4 alineatul (1) primul paragraf prima teză Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 4 alineatul (1) primul paragraf teza a doua Articolul 5 alineatul (1) paragraful al doilea
Articolul 4 alineatul (1) paragraful al doilea Articolul 5 alineatul (2) primul paragraf
Articolul 4 alineatul (1) paragraful al treilea Articolul 5 alineatul (2) paragraful al doilea
Articolul 4 alineatul (2) primul paragraf teza
introductivă
Articolul 5 alineatul (3) primul paragraf teza
introductivă
Articolul 4 alineatul (2) primul paragraf prima liniuţă Articolul 5 alineatul (3) primul paragraf litera (a)
Articolul 4 alineatul (2) primul paragraf a doua liniuţă Articolul 5 alineatul (3) primul paragraf litera (b)
Articolul 4 alineatul (2) primul paragraf cuvintele de
încheiere
Articolul 5 alineatul (3) paragraful al doilea
Articolul 4 alineatul (2) paragraful al doilea teza
introductivă
Articolul 5 alineatul (3) paragraful al treilea
Articolul 4 alineatul (2) paragraful al doilea prima
liniuţă
Articolul 5 alineatul (3) paragraful al treilea
Articolul 4 alineatul (2) paragraful al doilea a doua
liniuţă
Articolul 5 alineatul (3) paragraful al treilea
Articolul 4 alineatul (2) paragraful al doilea cuvintele
de încheiere
Articolul 5 alineatul (3) paragraful al treilea
Articolul 4 alineatul (2) paragraful al treilea teza
introductivă
Articolul 5 alineatul (4) teza introductivă
Articolul 4 alineatul (2) paragraful al treilea prima
liniuţă
Articolul 5 alineatul (4) litera (a)
Articolul 4 alineatul (2) paragraful al treilea a doua
liniuţă
Articolul 5 alineatul (4) litera (b)
Articolul 4 alineatul (3) primul paragraf Articolul 5 alineatul (5)
Articolul 4 alineatul (3) paragraful al doilea Articolul 5 alineatul (6)
Directiva 84/450/CEE Prezenta directivă
Articolul 5 Articolul 6
Articolul 6 Articolul 7
Articolul 7 alineatul (1) Articolul 8 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 7 alineatul (2) Articolul 8 alineatul (1) paragraful al doilea
Articolul 7 alineatul (3) Articolul 8 alineatul (2)
Articolul 7 alineatul (4) Articolul 8 alineatul (3)
Articolul 7 alineatul (5) Articolul 8 alineatul (4)
Articolul 8 primul paragraf –
Articolul 8 paragraful al doilea Articolul 9

  • Articolul 10
  • Articolul 11

Articolul 9 Articolul 12

  • Anexa I
  • Anexa

Marius Leontiuc – Tratatele Uniunii Europene

VERSIUNE CONSOLIDATĂ
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/1

VERSIUNE CONSOLIDATĂ
A
TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/13
TUE

PREAMBUL
MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI, PREȘEDINTELE REPUBLICII
FEDERALE GERMANIA, PREȘEDINTELE REPUBLICII ELENE, MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI, PREȘEDINTELE
REPUBLICII FRANCEZE, PREȘEDINTELE IRLANDEI, PREȘEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEȚA SA REGALĂ
MARELE DUCE DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ȚĂRILOR DE JOS, PREȘEDINTELE REPUBLICII
PORTUGHEZE, MAIESTATEA SA REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD (1),
DECIȘI să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană inițiat prin constituirea
Comunităților Europene,
INSPIRÂNDU-SE din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat
valorile universale care constituie drepturile inviolabile și inalienabile ale persoanei, precum și
libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept,
REAMINTIND importanța istorică a sfârșitului divizării continentului european și necesitatea stabilirii
unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare,
CONFIRMÂND atașamentul lor față de principiile libertății, democrației și respectării drepturilor omului
și libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept,
CONFIRMÂND atașamentul lor față de drepturile sociale fundamentale definite în Carta socială
europeană, semnată la Torino, la 18 octombrie 1961, și în Carta comunitară a drepturilor sociale
fundamentale ale lucrătorilor din 1989,
HOTĂRÂȚI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura și
tradițiile acestora,
HOTĂRÂȚI să consolideze caracterul democratic și eficacitatea funcționării instituțiilor, pentru a le
permite acestora să-și îndeplinească mai bine, într-un cadru instituțional unic, misiunile care le sunt
încredințate,
HOTĂRÂȚI să-și consolideze economiile naționale, să asigure convergența acestora, precum și să
stabilească o uniune economică și monetară care presupune, conform dispozițiilor prezentului
tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, o monedă unică și stabilă,
DECIȘI să promoveze progresul economic și social al popoarelor lor, ținând seama de principiul
dezvoltării durabile și în cadrul realizării pieței interne, al consolidării coeziunii și protecției
mediului, precum și să pună în aplicare politici care asigură progrese concomitente în domeniul
integrării economice și în celelalte domenii,
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/15
(1) Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania,
Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria, Republica Polonă, România, Republica Slovenia, Republica
Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei au devenit ulterior membre ale Uniunii Europene.
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 15
HOTĂRÂȚI să instituie o cetățenie comună pentru resortisanții țărilor lor,
HOTĂRÂȚI să pună în aplicare o politică externă și de securitate comună, inclusiv definirea treptată a
unei politici de apărare comune, care ar putea conduce la o apărare comună, în conformitate cu
dispozițiile articolului 42, consolidând astfel identitatea Europei și independența acesteia în vederea
promovării păcii, securității și progresului în Europa și în întreaga lume,
HOTĂRÂȚI să faciliteze libera circulație a persoanelor, asigurând totodată siguranța și securitatea
popoarelor lor, prin instaurarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în conformitate cu
dispozițiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene,
HOTĂRÂȚI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele
Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetățeni, în conformitate cu principiul
subsidiarității,
ÎN PERSPECTIVA etapelor următoare care vor trebui parcurse pentru ca integrarea europeană să
progreseze,
AU DECIS să instituie o Uniune Europeană și, în acest sens, au desemnat drept plenipotențiari:
(lista plenipotențiarilor nu este reprodusă)
CARE, după ce au făcut schimb de depline puteri, găsite în bună și cuvenită formă, convin cu privire
la următoarele dispoziții:
TITLUL I
DISPOZIȚII COMUNE
Articolul 1
(ex-articolul 1 TUE) (1)
Prin prezentul tratat, ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE instituie între ele o UNIUNE EUROPEANĂ, denumită
în continuare „Uniune”, căreia statele membre îi atribuie competențe pentru realizarea obiectivelor lor
comune.
Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între
popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenței
și cât mai aproape cu putință de cetățeni.
Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat și pe Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(denumite în continuare „tratatele”). Aceste două tratate au aceeași valoare juridică. Uniunea se
substituie Comunității Europene și îi succedă acesteia.
C 83/16 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
(1) Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informații detaliate, a se vedea tabelele de corespondență între vechea și
noua numerotare a tratatelor.
16 Tratate consolidate
Articolul 2
Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității,
statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor
care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată
prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.
Articolul 3
(ex-articolul 2 TUE)
(1) Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale.
(2) Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne,
în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate
privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și prevenirea criminalității
și combaterea acestui fenomen.
(3) Uniunea instituie o piață internă. Aceasta acționează pentru dezvoltarea durabilă a Europei,
întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie socială de
piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre
progres social, precum și pe un nivel înalt de protecție și de îmbunătățire a calității mediului. Aceasta
promovează progresul științific și tehnic.
Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și protecția sociale,
egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea între statele
membre.
Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea
patrimoniului cultural european.
(4) Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro.
(5) În relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea își afirmă și promovează valorile și
interesele și contribuie la protecția cetățenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea
durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare, comerțul liber și echitabil,
eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și
la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei
Organizației Națiunilor Unite.
(6) Uniunea își urmărește obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcție de competențele
care îi sunt atribuite prin tratate.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/17
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 17
Articolul 4
(1) În conformitate cu articolul 5, orice competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate
aparține statelor membre.
(2) Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor
națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește
autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special, pe cele care
au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității
naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.
(3) În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută
reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor
care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.
Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură
care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.
Articolul 5
(ex-articolul 5 TCE)
(1) Delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor
competențe este reglementată de principiile subsidiarității și proporționalității.
(2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează numai în limitele competențelor care i-au
fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate.
Orice competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparține statelor membre.
(3) În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă,
Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate
în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită
dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.
Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind aplicarea
principiilor subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură respectarea principiului
subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol.
(4) În temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu depășește
ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
Instituțiile Uniunii aplică principiul proporționalității în conformitate cu Protocolul privind aplicarea
principiilor subsidiarității și proporționalității.
C 83/18 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
18 Tratate consolidate
Articolul 6
(ex-articolul 6 TUE)
(1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007,
la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.
Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în
tratate.
Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile
generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare
în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor
dispoziții.
(2) Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de
această aderare.
(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale
comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
Articolul 7
(ex-articolul 7 TUE)
(1) La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a
Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de
patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor
prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul
audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură.
Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile.
(2) Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre sau
a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existența unei
încălcări grave și persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru, după ce
a invitat acel stat membru să-și prezinte observațiile.
(3) În cazul în care a fost făcută constatarea menționată la alineatul (2), Consiliul, hotărând cu
majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză
în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui
stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de
suspendări asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice și juridice.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/19
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 19
Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice
situație pentru statul membru respectiv.
(4) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să revoce
măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situației care l-a determinat să
impună măsurile respective.
(5) Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului European,
Consiliului European și Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene.
Articolul 8
(1) Uniunea dezvoltă relații privilegiate cu țările învecinate, în vederea stabilirii unui spațiu de
prosperitate și de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii și caracterizat prin relații strânse și
pașnice, bazate pe cooperare.
(2) În înțelesul alineatului (1), Uniunea poate încheia acorduri speciale cu țările în cauză. Aceste
acorduri pot include drepturi și obligații reciproce, precum și posibilitatea de a realiza acțiuni în
comun. Punerea lor în aplicare face obiectul unei concertări periodice.
TITLUL II
DISPOZIȚII PRIVIND PRINCIPIILE DEMOCRATICE
Articolul 9
În toate activitățile sale, Uniunea respectă principiul egalității cetățenilor săi, care beneficiază de o
atenție egală din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor sale. Este cetățean al Uniunii orice
persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci
se adaugă acesteia.
Articolul 10
(1) Funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative.
(2) Cetățenii sunt reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European.
Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de șefii lor de stat sau de guvern și în
Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor
naționale, fie în fața cetățenilor lor.
(3) Orice cetățean are dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii. Deciziile se iau în mod
cât mai deschis și la un nivel cât mai apropiat posibil de cetățean.
(4) Partidele politice la nivel european contribuie la formarea conștiinței politice europene și la
exprimarea voinței cetățenilor Uniunii.
C 83/20 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
20 Tratate consolidate
Articolul 11
(1) Instituțiile acordă cetățenilor și asociațiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea
de a-și face cunoscute opiniile și de a face schimb de opinii în mod public, în toate
domeniile de acțiune ale Uniunii.
(2) Instituțiile Uniunii mențin un dialog deschis, transparent și constant cu asociațiile reprezentative
și cu societatea civilă.
(3) În vederea asigurării coerenței și a transparenței acțiunilor Uniunii, Comisia Europeană
procedează la ample consultări ale părților interesate.
(4) La inițiativa a cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii, resortisanți ai unui număr semnificativ
de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuțiilor sale, o
propunere corespunzătoare în materii în care acești cetățeni consideră că este necesar un act juridic al
Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.
Procedurile și condițiile necesare pentru prezentarea unei astfel de inițiative sunt stabilite în conformitate
cu articolul 24 primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Articolul 12
Parlamentele naționale contribuie în mod activ la buna funcționare a Uniunii:
(a) prin faptul că sunt informate de către instituțiile Uniunii și prin primirea de notificări privind
proiectele de acte legislative ale Uniunii în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor
naționale în Uniunea Europeană;
(b) prin respectarea principiului subsidiarității în conformitate cu procedurile prevăzute în Protocolul
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității;
(c) prin participarea, în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție, la mecanismele de evaluare a
punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest spațiu, în conformitate cu articolul 70 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, și prin implicarea în controlul politic al Europol și în
evaluarea activităților Eurojust, în conformitate cu articolele 88 și 85 din respectivul tratat;
(d) prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor, în conformitate cu articolul 48 din
prezentul tratat;
(e) prin faptul că sunt informate cu privire la cererile de aderare la Uniune, în conformitate cu
articolul 49 din prezentul tratat;
(f) prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele naționale și cu Parlamentul
European, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea
Europeană.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/21
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 21
TITLUL III
DISPOZIȚII PRIVIND INSTITUȚIILE
Articolul 13
(1) Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea
obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și
asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității politicilor și a acțiunilor sale.
Instituțiile Uniunii sunt:
— Parlamentul European;
— Consiliul European;
— Consiliul;
— Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”);
— Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
— Banca Centrală Europeană;
— Curtea de Conturi.
(2) Fiecare instituție acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate
cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea. Instituțiile cooperează unele cu
altele în mod loial.
(3) Dispozițiile referitoare la Banca Centrală Europeană și la Curtea de Conturi, precum și dispozițiile
detaliate referitoare la celelalte instituții figurează în Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.
(4) Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un Comitet Economic și Social și
de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative.
Articolul 14
(1) Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile legislativă și bugetară. Acesta
exercită funcții de control politic și consultative, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate.
Parlamentul European alege președintele Comisiei.
(2) Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii. Numărul acestora nu
poate depăși șapte sute cincizeci, plus președintele. Reprezentarea cetățenilor este asigurată în mod
proporțional descrescător, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru. Niciunui
stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase de locuri.
C 83/22 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
22 Tratate consolidate
Consiliul European adoptă în unanimitate, la inițiativa Parlamentului European și cu aprobarea
acestuia, o decizie de stabilire a componenței Parlamentului European, cu respectarea principiilor
menționate la primul paragraf.
(3) Membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și secret, pentru un
mandat de cinci ani.
(4) Parlamentul European își alege președintele și biroul dintre membrii săi.
Articolul 15
(1) Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările
și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative.
(2) Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și
din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.
(3) Consiliul European se întrunește de două ori pe semestru la convocarea președintelui său.
Atunci când ordinea de zi o impune, membrii Consiliului European pot decide să fie asistați fiecare
de un ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un membru al Comisiei. Atunci
când situația o impune, președintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European.
(4) Consiliul European se pronunță prin consens, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel.
(5) Consiliul European își alege președintele cu majoritate calificată, pentru o durată de doi ani și
jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. În caz de împiedicare sau de culpă
gravă, Consiliul European poate pune capăt mandatul președintelui în conformitate cu aceeași
procedură.
(6) Președintele Consiliului European:
(a) prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European;
(b) asigură pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu președintele
Comisiei și pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale;
(c) acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul Consiliului European;
(d) prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.
Președintele Consiliului European asigură, la nivelul său și în această calitate, reprezentarea externă a
Uniunii în probleme referitoare la politica externă și de securitate comună, fără a aduce atingere
atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/23
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 23
Președintele Consiliului European nu poate exercita un mandat național.
Articolul 16
(1) Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcțiile legislativă și bugetară. Acesta
exercită funcții de definire a politicilor și de coordonare, în conformitate cu condițiile prevăzute în
tratate.
(2) Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru,
împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot.
(3) Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel.
(4) Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se definește ca fiind egală cu cel puțin
55 % din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state
membre care întrunesc cel puțin 65 % din populația Uniunii.
Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin patru membri ai Consiliului, în caz contrar se
consideră a fi întrunită majoritatea calificată.
Celelalte condiții privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite la articolul 238 alineatul (2) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(5) Dispozițiile tranzitorii privind definiția majorității calificate care se aplică până la 31 octombrie
2014, precum și cele care se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie 2017 sunt
prevăzute în Protocolul privind dispozițiile tranzitorii.
(6) Consiliul se întrunește în cadrul diferitelor formațiuni, lista acestora fiind adoptată în conformitate
cu articolul 236 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consiliul Afaceri Generale asigură coerența lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului. Acesta
pregătește reuniunile Consiliului European și urmărește aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate,
în colaborare cu președintele Consiliului European și cu Comisia.
Consiliul Afaceri Externe elaborează acțiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile strategice
stabilite de Consiliul European, și asigură coerența acțiunii Uniunii.
(7) Un comitet al reprezentanților permanenți ai guvernelor statelor membre răspunde de
pregătirea lucrărilor Consiliului.
(8) Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect de act
legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părți, consacrate deliberărilor
privind actele legislative ale Uniunii, respectiv activităților fără caracter legislativ.
(9) Președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, este asigurată de reprezentanții
statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotație egal, în condițiile stabilite în
conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
C 83/24 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
24 Tratate consolidate
Articolul 17
(1) Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele corespunzătoare în acest
scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum și a măsurilor adoptate de instituții în temeiul
acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curții de Justiție a Uniunii
Europene. Aceasta execută bugetul și gestionează programele. Comisia exercită funcții de coordonare,
de executare și de administrare, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate. Cu excepția politicii
externe și de securitate comune și a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea
externă a Uniunii. Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a Uniunii, în
vederea încheierii unor acorduri interinstituționale.
(2) Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepția cazului
în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care tratatele
prevăd acest lucru.
(3) Mandatul Comisiei este de cinci ani.
Membrii Comisiei sunt aleși pe baza competenței lor generale și a angajamentului lor față de ideea
europeană, dintre personalitățile care prezintă toate garanțiile de independență.
Comisia își exercită responsabilitățile în deplină independență. Fără a aduce atingere articolului 18
alineatul (2), membrii Comisiei nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea niciunui guvern,
instituție, organ, oficiu sau agenție. Aceștia se abțin de la orice act incompatibil cu funcțiile lor sau cu
îndeplinirea sarcinilor lor.
(4) Comisia numită între data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona și 31 octombrie 2014
este compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv președintele și Înaltul Reprezentant
al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care este unul dintre vicepreședinții
acesteia.
(5) Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia este compusă dintr-un număr de membri, incluzând
președintele și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, corespunzător
cu două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât Consiliul European nu decide
modificarea acestui număr, hotărând în unanimitate.
Membrii Comisiei sunt aleși dintre resortisanții statelor membre în conformitate cu un sistem de
rotație strict egal între statele membre care să reflecte diversitatea demografică și geografică a tuturor
statelor membre. Acest sistem se stabilește de către Consiliul European, care hotărăște în unanimitate
în conformitate cu articolul 244 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(6) Președintele Comisiei:
(a) definește orientările în cadrul cărora Comisia își exercită misiunea;
(b) decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura coerența, eficacitatea și colegialitatea
acțiunilor acesteia;
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/25
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 25
(c) numește vicepreședinții, alții decât Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate, dintre membrii Comisiei.
Un membru al Comisiei își prezintă demisia în cazul în care președintele îi solicită acest lucru. Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate își prezintă demisia, în
conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (1), în cazul în care președintele îi
solicită acest lucru.
(7) Ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European și după ce a procedat la consultările
necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un
candidat la funcția de președinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cu
majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care acest candidat nu întrunește majoritatea,
Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat,
care este ales de Parlamentul European în conformitate cu aceeași procedură.
Consiliul, de comun acord cu președintele ales, adoptă lista celorlalte personalități pe care le propune
pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează, pe baza sugestiilor făcute de
statele membre, în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatul (3) al doilea paragraf și la alineatul
(5) al doilea paragraf.
Președintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și ceilalți
membri ai Comisiei sunt supuși, în calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului
European. Pe baza acestei aprobări, Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate
calificată.
(8) Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în fața Parlamentului European. Parlamentul
European poate adopta o moțiune de cenzură împotriva Comisiei, în conformitate cu articolul 234
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În cazul în care se adoptă o astfel de moțiune,
membrii Comisiei trebuie să demisioneze în mod colectiv din funcțiile lor, iar Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate trebuie să demisioneze din funcțiile pe care le
exercită în cadrul Comisiei.
Articolul 18
(1) Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu acordul președintelui Comisiei,
numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Consiliul
European poate pune capăt mandatului acestuia în conformitate cu aceeași procedură.
(2) Înaltul Reprezentant conduce politica externă și de securitate comună a Uniunii. Acesta
contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici și o aduce la îndeplinire în calitate de împuternicit
al Consiliului. Acesta acționează în mod similar și în ceea ce privește politica de securitate și
apărare comună.
(3) Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afaceri Externe.
C 83/26 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
26 Tratate consolidate
(4) Înaltul Reprezentant este unul dintre vicepreședinții Comisiei. Acesta asigură coerența acțiunii
externe a Uniunii. Acesta este însărcinat, în cadrul Comisiei, cu responsabilitățile care îi revin acesteia
din urmă în domeniul relațiilor externe și cu coordonarea celorlalte aspecte ale acțiunii externe a
Uniunii. În exercitarea acestor responsabilități în cadrul Comisiei, și numai cu privire la aceste
responsabilități, Înaltul Reprezentant se supune procedurilor care reglementează funcționarea
Comisiei, în măsura în care acest lucru este compatibil cu alineatele (2) și (3).
Articolul 19
(1) Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție, Tribunalul și tribunale
specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor.
Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în
domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
(2) Curtea de Justiție este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru. Aceasta este
asistată de avocați generali.
Tribunalul cuprinde cel puțin un judecător din fiecare stat membru.
Judecătorii și avocații generali ai Curții de Justiție, precum și judecătorii Tribunalului sunt aleși dintre
personalitățile care prezintă toate garanțiile de independență și care întrunesc condițiile prevăzute la
articolele 253 și 254 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Aceștia sunt numiți de
comun acord de către guvernele statelor membre pentru șase ani. Judecătorii și avocații generali care
își încheie mandatul pot fi numiți din nou.
(3) Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele:
(a) cu privire la acțiunile introduse de un stat membru, de o instituție ori de persoane fizice sau
juridice;
(b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea
dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții;
(c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.
TITLUL IV
DISPOZIȚII PRIVIND FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ
Articolul 20
(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B și 43-45 TUE și ex-articolele 11 și 11 A TCE)
(1) Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul
competențelor neexclusive ale Uniunii pot recurge la instituțiile acesteia și își pot exercita aceste
competențe prin aplicarea dispozițiilor corespunzătoare ale tratatelor, în limitele și în conformitate cu
procedurile prevăzute la prezentul articol, precum și la articolele 326-334 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/27
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 27
Formele de cooperare consolidată urmăresc să favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii, să apere
interesele acesteia și să consolideze procesul său de integrare. Acestea sunt deschise în orice moment
tuturor statelor membre, în conformitate cu articolul 328 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.
(2) Decizia care autorizează o formă de cooperare consolidată se adoptă de Consiliu în ultimă
instanță, atunci când acesta stabilește că obiectivele urmărite prin această cooperare nu pot fi atinse
într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său, și în condițiile în care cel puțin nouă state
membre participă la aceasta. Consiliul hotărăște în conformitate cu procedura prevăzută la
articolul 329 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(3) Toți membrii Consiliului pot participa la dezbateri, dar la vot participă numai membrii
Consiliului care reprezintă statele membre participante la o formă de cooperare consolidată. Modalitățile
de vot sunt prevăzute la articolul 330 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(4) Actele adoptate în cadrul unei forme de cooperare consolidată sunt obligatorii numai pentru
statele membre participante. Acestea nu sunt considerate ca fiind acquis care trebuie acceptat de
statele candidate la aderarea la Uniune.
TITLUL V
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND ACȚIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII ȘI DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND
POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE COMUNĂ
CAPITOLUL 1
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND ACȚIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII
Articolul 21
(1) Acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea,
dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă: democrația,
statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor
Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional.
Uniunea depune toate eforturile pentru a dezvolta relații și a construi parteneriate cu țările terțe și cu
organizațiile internaționale, regionale sau globale care împărtășesc principiile prevăzute la primul
paragraf. Aceasta promovează soluții multilaterale pentru problemele comune, în special în cadrul
Organizației Națiunilor Unite.
(2) Uniunea definește și desfășoară politici comune și acțiuni și acționează pentru asigurarea unui
nivel înalt de cooperare în toate domeniile relațiilor internaționale, în scopul:
(a) apărării valorilor, a intereselor fundamentale, a securității, a independenței și integrității sale;
C 83/28 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
28 Tratate consolidate
(b) consolidării și sprijinirii democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a principiilor
dreptului internațional;
(c) menținerii păcii, prevenirii conflictelor și consolidării securității internaționale, în conformitate cu
scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, precum și cu principiile Actului final
de la Helsinki și cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe;
(d) promovării dezvoltării durabile pe plan economic, social și de mediu a țărilor în curs de
dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia;
(e) încurajării integrării tuturor țărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea treptată a
barierelor în calea comerțului internațional;
(f) participării la elaborarea unor măsuri internaționale pentru conservarea și îmbunătățirea calității
mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, în vederea asigurării unei
dezvoltări durabile;
(g) acordării de asistență populațiilor, țărilor și regiunilor care se confruntă cu dezastre naturale sau
provocate de om; și
(h) promovării unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică și pe o
bună guvernare globală.
(3) Uniunea respectă principiile și urmărește obiectivele prevăzute la alineatele (1) și (2) în
elaborarea și aplicarea acțiunii sale externe în diferitele domenii reglementate în prezentul titlu și
în partea a cincea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a aspectelor externe
ale celorlalte politici ale sale.
Uniunea asigură coerența între diferitele domenii ale acțiunii sale externe precum și între acestea și
celelalte politici ale sale. Consiliul și Comisia, asistate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate, asigură această coerență și cooperează în acest scop.
Articolul 22
(1) Pe baza principiilor și a obiectivelor enumerate la articolul 21, Consiliul European identifică
interesele și obiectivele strategice ale Uniunii.
Deciziile Consiliului European privind interesele și obiectivele strategice ale Uniunii privesc politica
externă și de securitate comună, precum și celelalte domenii ale acțiunii externe a Uniunii. Deciziile
pot să privească relațiile Uniunii cu o țară sau o regiune sau pot aborda o anumită tematică. Acestea
precizează durata lor și mijloacele care urmează a fi puse la dispoziție de Uniune și statele membre.
Consiliul European hotărăște în unanimitate, la recomandarea Consiliului, adoptată de acesta în
conformitate cu normele prevăzute pentru fiecare domeniu în parte. Deciziile Consiliului European
sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/29
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 29
(2) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, în domeniul
politicii externe și de securitate comune, și Comisia, pentru celelalte domenii ale acțiunii externe, pot
prezenta Consiliului propuneri comune.
CAPITOLUL 2
DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE COMUNĂ
SECȚIUNEA 1
DISPOZIȚII COMUNE
Articolul 23
Acțiunea Uniunii pe scena internațională, în temeiul prezentului capitol, are la bază principiile,
urmărește realizarea obiectivelor și se desfășoară în conformitate cu dispozițiile generale prevăzute
în capitolul 1.
Articolul 24
(ex-articolul 11 TUE)
(1) Competența Uniunii în materie de politică externă și de securitate comună include toate
domeniile politicii externe, precum și toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv la
definirea treptată a unei politici de apărare comune care poate conduce la o apărare comună.
Politica externă și de securitate comună face obiectul aplicării unor norme și proceduri speciale.
Aceasta este definită și pusă în aplicare de Consiliul European și de Consiliu, hotărând în unanimitate,
cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă. Politica
externă și de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate și de statele membre, în conformitate cu tratatele. Rolurile specifice
ale Parlamentului European și Comisiei în acest domeniu sunt definite prin tratate. Curtea de Justiție a
Uniunii Europene nu este competentă cu privire la aceste dispoziții, cu excepția competenței de a
controla respectarea articolului 40 din prezentul tratat și de a controla legalitatea anumitor decizii
menționate la articolul 275 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(2) În cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii sale externe, Uniunea desfășoară, definește și
pune în aplicare o politică externă și de securitate comună întemeiată pe dezvoltarea solidarității
politice reciproce a statelor membre, pe identificarea chestiunilor de interes general și pe realizarea
unui grad din ce în ce mai mare de convergență a acțiunilor statelor membre.
(3) Statele membre sprijină activ și fără rezerve politica externă și de securitate a Uniunii, în
spiritul loialității și solidarității reciproce și respectă acțiunea Uniunii în acest domeniu.
C 83/30 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
30 Tratate consolidate
Statele membre conlucrează pentru consolidarea și dezvoltarea solidarității politice reciproce. Acestea
se abțin de la orice acțiune contrară intereselor Uniunii sau care poate dăuna eficienței sale ca forță
de coeziune în relațiile internaționale.
Consiliul și Înaltul Reprezentant asigură respectarea acestor principii.
Articolul 25
(ex-articolul 12 TUE)
Uniunea desfășoară politica externă și de securitate comună:
(a) prin definirea orientărilor generale;
(b) prin adoptarea deciziilor care definesc:
(i) acțiunile care trebuie întreprinse de Uniune;
(ii) pozițiile care trebuie luate de Uniune;
(iii) modalitățile de punere în aplicare a deciziilor prevăzute la punctele (i) și (ii);
și
(c) prin consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre privind orientarea politicii acestora.
Articolul 26
(ex-articolul 13 TUE)
(1) Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabilește obiectivele și definește
orientările generale ale politicii externe și de securitate comune, inclusiv în ceea ce privește chestiunile
având implicații în materie de apărare. Acesta adoptă deciziile necesare.
În cazul în care evoluția internațională o impune, președintele Consiliului European convoacă o
reuniune extraordinară a Consiliului European pentru a defini liniile strategice ale politicii Uniunii
în raport cu această evoluție.
(2) Consiliul elaborează politica externă și de securitate comună și adoptă deciziile necesare pentru
definirea și punerea în aplicare a acesteia, pe baza orientărilor generale și a liniilor strategice definite
de Consiliul European.
Consiliul și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate asigură
unitatea, coerența și eficiența acțiunii Uniunii.
(3) Politica externă și de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant și de
statele membre, utilizând mijloacele naționale și ale Uniunii.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/31
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 31
Articolul 27
(1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care prezidează
Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii externe și de securitate
comune și asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul European și Consiliu.
(2) Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la politica externă și de
securitate comună. Acesta desfășoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terții și exprimă
poziția Uniunii în cadrul organizațiilor internaționale și al conferințelor internaționale.
(3) În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este susținut de un serviciu
european pentru acțiunea externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice
ale statelor membre și este format din funcționarii serviciilor competente ale Secretariatului
General al Consiliului și ale Comisiei, precum și din personalul detașat al serviciilor diplomatice
naționale. Organizarea și funcționarea serviciului european pentru acțiunea externă se stabilesc prin
decizie a Consiliului. Consiliul European hotărăște la propunerea Înaltului Reprezentant, după
consultarea Parlamentului European și cu aprobarea Comisiei.
Articolul 28
(ex-articolul 14 TUE)
(1) În cazul în care o situație internațională impune o acțiune cu caracter operativ din partea
Uniunii, Consiliul adoptă deciziile necesare. Acestea stabilesc obiectivele, importanța, mijloacele care
trebuie puse la dispoziția Uniunii, condițiile privind punerea lor în aplicare și, dacă este cazul, durata
lor.
În cazul în care intervine o schimbare a împrejurărilor care are o incidență clară asupra unei situații
care constituie obiectul unei asemenea decizii, Consiliul revizuiește principiile și obiectivele deciziei
respective și adoptă deciziile necesare.
(2) Deciziile menționate la alineatul (1) angajează statele membre în luările lor de poziții și în
desfășurarea acțiunilor lor.
(3) Orice luare de poziție sau acțiune națională avută în vedere în temeiul unei decizii menționate
la alineatul (1) face obiectul unei informări din partea statului membru în cauză, într-un termen care
să permită, în cazul în care este necesar, realizarea unui acord prealabil în cadrul Consiliului.
Obligația informării prealabile nu se aplică în cazul măsurilor care constituie o simplă transpunere
în plan intern a deciziilor Consiliului.
(4) În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluția situației și în absența unei revizuiri
a deciziei Consiliului menționate la alineatul (1), statele membre pot lua în regim de urgență măsurile
care se impun, ținând seama de obiectivele generale ale deciziei respective. Statul membru care ia
asemenea măsuri informează de îndată Consiliul în legătură cu aceasta.
(5) În cazul unor dificultăți majore privind punerea în aplicare a unei decizii menționate în
prezentul articol, orice stat membru sesizează Consiliul, care deliberează și caută soluțiile adecvate.
Acestea nu pot să contravină obiectivelor deciziei menționate la alineatul (1) și nu pot dăuna
eficienței acesteia.
C 83/32 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
32 Tratate consolidate
Articolul 29
(ex-articolul 15 TUE)
Consiliul adoptă decizii care definesc poziția Uniunii într-o anumită chestiune de natură geografică
sau tematică. Statele membre asigură conformitatea politicilor lor naționale cu pozițiile Uniunii.
Articolul 30
(ex-articolul 22 TUE)
(1) Orice stat membru sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, sau Înaltul Reprezentant cu susținerea Comisiei, poate sesiza Consiliul cu privire la orice
chestiune de politică externă și de securitate comună și poate prezenta Consiliului inițiative sau,
respectiv, propuneri.
(2) În cazurile în care se impune o decizie rapidă, Înaltul Reprezentant convoacă, fie din oficiu, fie
la solicitarea unui stat membru, în termen de patruzeci și opt de ore sau, în caz de necesitate
absolută, într-un termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului.
Articolul 31
(ex-articolul 23 TUE)
(1) Deciziile care intră sub incidența prezentului capitol se adoptă de către Consiliul European și
de către Consiliu hotărând în unanimitate, cu excepția cazului în care prezentul capitol dispune altfel.
Adoptarea de acte legislative este exclusă.
Fiecare membru al Consiliului care se abține de la vot își poate justifica abținerea printr-o declarație
oficială, în conformitate cu prezentul alineat. În acest caz, acesta nu are obligația să aplice decizia, dar
acceptă faptul că decizia angajează Uniunea. În spiritul solidarității reciproce, statul membru în cauză
se abține de la orice acțiune care ar putea intra în conflict sau ar împiedica acțiunea Uniunii
întemeiată pe decizia respectivă, iar celelalte state respectă poziția sa. În cazul în care membrii
Consiliului care își însoțesc abținerea de o asemenea declarație reprezintă cel puțin o treime din
statele membre, întrunind cel puțin o treime din populația Uniunii, decizia nu se adoptă.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), Consiliul hotărăște cu majoritate calificată:
— în cazul în care adoptă o decizie care definește o acțiune sau o poziție a Uniunii, în temeiul unei
decizii a Consiliului European privind interesele și obiectivele strategice ale Uniunii, prevăzute la
articolul 22 alineatul (1);
— în cazul în care adoptă o decizie privind o acțiune sau o poziție a Uniunii, la propunerea Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate prezentată în urma unei
cereri exprese pe care Consiliul European i-a adresat-o din proprie inițiativă, sau la inițiativa
Înaltului Reprezentant;
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/33
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 33
— în cazul în care adoptă orice decizie care pune în aplicare o decizie care definește o acțiune sau o
poziție a Uniunii.
— în cazul în care numește un reprezentant special în conformitate cu articolul 33.
În cazul în care un membru al Consiliului declară că, din rațiuni vitale de politică națională pe care le
prezintă, are intenția să se opună adoptării unei decizii cu majoritate calificată, nu se trece la vot.
Înaltul Reprezentant caută, în strânsă consultare cu statul membru implicat, o soluție acceptabilă
pentru acesta. În absența unui rezultat, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate solicita
Consiliului European să se pronunțe cu privire la chestiunea în cauză, în vederea adoptării în
unanimitate a unei decizii.
(3) Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care să prevadă că, în alte cazuri
decât cele menționate la alineatul (2), Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.
(4) Alineatele (2) și (3) nu se aplică deciziilor cu implicații militare sau în domeniul apărării.
(5) În ceea ce privește problemele de procedură, Consiliul hotărăște cu majoritatea membrilor săi.
Articolul 32
(ex-articolul 16 TUE)
Statele membre se pun de acord în cadrul Consiliului European și Consiliului în orice chestiune de
interes general în domeniul de politică externă și de securitate în vederea definirii unei abordări
comune. Înainte de a întreprinde orice acțiune pe scena internațională sau de a-și asuma orice
angajament care ar putea leza interesele Uniunii, fiecare stat membru consultă celelalte state în
cadrul Consiliului European sau al Consiliului. Statele membre asigură, prin convergența acțiunilor
lor, că Uniunea își poate promova interesele și valorile pe scena internațională. Statele membre sunt
solidare între ele.
În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a definit o abordare comună a Uniunii în înțelesul
primului paragraf, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și
miniștrii afacerilor externe ai statelor membre își coordonează activitățile în cadrul Consiliului.
Misiunile diplomatice ale statelor membre și delegațiile Uniunii în țările terțe și în cadrul organizațiilor
internaționale cooperează între ele și contribuie la formularea și la punerea în aplicare a
abordării comune.
Articolul 33
(ex-articolul 18 TUE)
La propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
Consiliul poate numi un reprezentant special căruia i se conferă un mandat referitor la chestiuni
politice speciale. Reprezentantul special își exercită mandatul sub autoritatea Înaltului Reprezentant.
C 83/34 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
34 Tratate consolidate
Articolul 34
(ex-articolul 19 TUE)
(1) Statele membre își coordonează acțiunea în cadrul organizațiilor internaționale și cu ocazia
conferințelor internaționale. În cadrul acestor instituții, statele membre apără pozițiile Uniunii. Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate asigură organizarea acestei
coordonări.
În cadrul organizațiilor internaționale și cu ocazia conferințelor internaționale la care nu participă
toate statele membre, statele participante apără pozițiile Uniunii.
(2) În conformitate cu articolul 24 alineatul (3), statele membre reprezentate în cadrul organizațiilor
internaționale sau al conferințelor internaționale la care nu participă toate statele membre
informează pe cele care nu participă, precum și pe Înaltul Reprezentant, în legătură cu orice
problemă de interes comun.
Statele membre care sunt și membre ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite se
vor pune de acord și le informează pe deplin pe celelalte state membre, precum și pe Înaltul
Reprezentant. Statele membre care sunt membre ale Consiliului de Securitate apără, în exercitarea
funcțiilor lor, pozițiile și interesele Uniunii, fără a aduce atingere responsabilităților care le revin în
virtutea dispozițiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite.
În cazul în care Uniunea a definit o poziție privind o temă aflată pe ordinea de zi a Consiliului de
Securitate al Organizației Națiunilor Unite, statele membre care fac parte din acesta solicită ca Înaltul
Reprezentant să fie invitat pentru a prezenta poziția Uniunii.
Articolul 35
(ex-articolul 20 TUE)
Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Uniunii în țările terțe și la
conferințele internaționale, precum și reprezentanții acestora pe lângă organizațiile internaționale,
cooperează pentru a asigura respectarea și punerea în aplicare a deciziilor care definesc pozițiile și
acțiunile Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol.
Acestea își aprofundează cooperarea prin schimbul de informații și prin evaluări comune.
Acestea contribuie la punerea în aplicare a dreptului la protecție al cetățenilor Uniunii pe teritoriul
țărilor terțe, prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, precum și a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 23 din tratatul
menționat.
Articolul 36
(ex-articolul 21 TUE)
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate consultă periodic
Parlamentul European cu privire la aspectele principale și la opțiunile fundamentale din domeniul
politicii externe și de securitate comune și ale politicii de securitate și apărare comune și îl informează
în privința evoluției acestora. Acesta se asigură că punctele de vedere ale Parlamentului European să
fie luate în considerare în mod corespunzător. Reprezentanții speciali pot fi implicați în activitatea de
informare a Parlamentului European.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/35
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 35
Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări Consiliului și Înaltului Reprezentant.
Parlamentul European organizează de două ori pe an o dezbatere privind progresele înregistrate
în punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune, inclusiv a politicii de
securitate și apărare comune.
Articolul 37
(ex-articolul 24 TUE)
Uniunea poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizații internaționale în
domeniile care fac obiectul prezentului capitol.
Articolul 38
(ex-articolul 25 TUE)
Fără a aduce atingere articolului 240 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, un Comitet
Politic și de Securitate urmărește situația internațională în domeniile care țin de politica externă și de
securitate comună și contribuie la definirea politicilor emițând avize adresate Consiliului, la cererea
acestuia, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, sau din
proprie inițiativă. De asemenea, Comitetul supraveghează punerea în aplicare a politicilor convenite,
fără a aduce atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant.
În cadrul prezentului capitol, Comitetul Politic și de Securitate exercită, sub autoritatea Consiliului și a
Înaltului Reprezentant, controlul politic și conducerea strategică a operațiilor de gestionare a crizelor
prevăzute la articolul 43.
Consiliul poate autoriza Comitetul ca, în vederea unei operații de gestionare a crizei și pe durata
acesteia, în conformitate cu cele stabilite de Consiliu, să ia deciziile corespunzătoare de control politic
și de conducere strategică a operației.
Articolul 39
În conformitate cu articolul 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și prin derogare
de la alineatul (2) al acestuia, Consiliul adoptă o decizie de stabilire a normelor privind protecția
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre,
în exercitarea activităților care fac parte din domeniul de aplicare a prezentului capitol, precum și a
normelor privind libera circulație a acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului
unor autorități independente.
C 83/36 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
36 Tratate consolidate
Articolul 40
(ex-articolul 47 TUE)
Punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune nu aduce atingere aplicării procedurilor
și domeniului de aplicare corespunzător al atribuțiilor instituțiilor prevăzute în tratate în vederea
exercitării competențelor Uniunii prevăzute la articolele 3-6 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.
De asemenea, punerea în aplicare a politicilor prevăzute la articolele respective nu aduce atingere
aplicării procedurilor și domeniului de aplicare corespunzător al atribuțiilor instituțiilor prevăzute în
tratate în vederea exercitării competențelor Uniunii în temeiul prezentului capitol.
Articolul 41
(ex-articolul 28 TUE)
(1) Cheltuielile administrative care revin instituțiilor în temeiul punerii în aplicare a prezentului
capitol sunt acoperite din bugetul Uniunii.
(2) Cheltuielile operaționale determinate de punerea în aplicare a prezentului capitol sunt de
asemenea acoperite de bugetul Uniunii, cu excepția cheltuielilor legate de operațiile având implicații
militare sau din domeniul apărării, precum și în cazurile în care Consiliul adoptă în unanimitate o
altă decizie.
În cazul în care o cheltuială nu revine bugetului Uniunii, aceasta se suportă de statele membre în
funcție de rata produsului intern brut, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate,
decide altfel. În ceea ce privește cheltuielile aferente operațiilor cu implicații militare sau din domeniul
apărării, statele membre ai căror reprezentanți în Consiliu au făcut o declarație oficială în temeiul
articolului 31 alineatul (1) al doilea paragraf nu sunt obligate să participe financiar la acestea.
(3) Consiliul adoptă o decizie care stabilește procedurile speciale pentru garantarea accesului rapid
la alocările din bugetul Uniunii destinate finanțării de urgență a inițiativelor în cadrul politicii externe
și de securitate comune, în special la activitățile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42
alineatul (1) și la articolul 43. Acesta hotărăște după consultarea Parlamentului European.
Activitățile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) și la articolul 43, care nu
sunt în sarcina bugetului Uniunii, sunt finanțate printr-un fond de lansare, constituit din contribuțiile
statelor membre.
Consiliul adoptă cu majoritate calificată, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate, deciziile care stabilesc:
(a) procedura de constituire și de finanțare a fondului de lansare, în special sumele alocate fondului;
(b) procedura de administrare a fondului de lansare;
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/37
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 37
(c) procedura de control financiar.
În cazul în care, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) și cu articolul 43, misiunea preconizată
nu poate fi pusă în sarcina bugetului Uniunii, Consiliul îl autorizează pe Înaltul Reprezentant să
utilizeze acest fond. Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la îndeplinirea acestui
mandat.
SECȚIUNEA 2
DISPOZIȚII PRIVIND POLITICA DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Articolul 42
(ex-articolul 17 TUE)
(1) Politica de securitate și apărare comună face parte integrantă din politica externă și de securitate
comună. Aceasta asigură Uniunii o capacitate operațională bazată pe mijloace civile și militare.
Uniunea poate recurge la acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii pentru a asigura menținerea
păcii, prevenirea conflictelor și întărirea securității internaționale, în conformitate cu principiile Cartei
Organizației Națiunilor Unite. Îndeplinirea acestor sarcini se sprijină pe capacitățile furnizate de
statele membre.
(2) Politica de securitate și apărare comună include definirea treptată a unei politici de apărare
comune a Uniunii. Aceasta va conduce la o apărare comună după ce Consiliul European hotărăște
aceasta în unanimitate. În acest caz, Consiliul recomandă statelor membre să adopte o decizie în
conformitate cu normele lor constituționale.
Politica Uniunii, în înțelesul prezentei secțiuni, nu aduce atingere caracterului specific al politicii de
securitate și de apărare a anumitor state membre, respectă obligațiile care decurg din Tratatul
Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se
realizează în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și este compatibilă cu
politica comună de securitate și de apărare stabilită în cadrul acesteia.
(3) Pentru punerea în aplicare a politicii de securitate și apărare comune, statele membre pun la
dispoziția Uniunii capacități civile și militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu.
Statele membre care constituie în comun forțe multinaționale pot, de asemenea, să le pună la
dispoziția politicii de securitate și apărare comune.
Statele membre se angajează să își îmbunătățească treptat capacitățile militare. Agenția din domeniul
dezvoltării capacităților de apărare, cercetare, achiziții și armament (denumită în continuare „Agenția
Europeană de Apărare”) identifică necesitățile operaționale, promovează măsurile necesare satisfacerii
acestora, contribuie la identificarea și, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru
întărirea bazei industriale și tehnologice în sectorul de apărare, participă la definirea unei politici
europene în materie de capacități și de armament și sprijină Consiliul în evaluarea îmbunătățirii
capacităților militare.
C 83/38 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
38 Tratate consolidate
(4) Deciziile referitoare la politica de securitate și apărare comună, inclusiv cele cu privire la
lansarea unei misiuni menționate la prezentul articol, se adoptă de Consiliu, care hotărăște în
unanimitate, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate sau la inițiativa unui stat membru. Înaltul Reprezentant poate propune recurgerea la
mijloace naționale, precum și la instrumente ale Uniunii, după caz, împreună cu Comisia.
(5) În cadrul Uniunii, Consiliul poate încredința realizarea unei misiuni unui grup de state
membre, în scopul apărării valorilor Uniunii și al servirii intereselor acesteia. Realizarea unei astfel
de misiuni este reglementată la articolul 44.
(6) Statele membre care întrunesc cele mai înalte capacități militare și care au subscris unor
angajamente mai stricte în materie în vederea realizării celor mai solicitante misiuni stabilesc o
cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. Această cooperare este reglementată la
articolul 46. Cooperarea nu aduce atingere dispozițiilor articolului 43.
(7) În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său,
celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care
dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite. Aceasta nu aduce
atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre.
Angajamentele și cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul
Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne pentru statele membre ale acestei organizații
fundamentul apărării lor colective și cadrul de punere în aplicare a acesteia.
Articolul 43
(1) Misiunile prevăzute la articolul 42 alineatul (1), în cadrul cărora Uniunea poate recurge la
mijloace civile și militare, includ acțiunile comune în materie de dezarmare, misiunile umanitare și de
evacuare, misiunile de consiliere și de asistență în probleme militare, misiunile de prevenire a
conflictelor și de menținere a păcii, misiunile forțelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv
misiunile de restabilire a păcii și operațiile de stabilizare după încetarea conflictelor. Toate aceste
misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat țărilor terțe în
combaterea terorismului pe teritoriul acestora.
(2) Consiliul adoptă decizii privind misiunile prevăzute la alineatul (1), definind obiectivele și
întinderea acestora, precum și condițiile generale de punere în aplicare. Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, sub autoritatea Consiliului și în contact
strâns și permanent cu Comitetul Politic și de Securitate, supraveghează coordonarea aspectelor
civile și militare ale acestor misiuni.
Articolul 44
(1) În cadrul deciziilor adoptate în conformitate cu articolul 43, Consiliul poate încredința punerea
în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre care doresc să se angajeze în această misiune și
care dispun de capacitățile necesare. Aceste state membre, împreună cu Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, se pun de acord cu privire la gestionarea
misiunii.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/39
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 39
(2) Statele membre care participă la realizarea misiunii informează periodic Consiliul despre stadiul
misiunii, din proprie inițiativă sau la solicitarea altui stat membru. Statele membre participante
sesizează imediat Consiliul în cazul în care realizarea misiunii are consecințe majore sau necesită

  • modificare a obiectivului, a întinderii și a condițiilor misiunii stabilite prin deciziile prevăzute la

alineatul (1). În acest caz, Consiliul adoptă deciziile necesare.
Articolul 45
(1) Agenția Europeană de Apărare, menționată la articolul 42 alineatul (3) și aflată sub autoritatea
Consiliului, are ca misiune:
(a) să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacitățile militare ale statelor membre și să
evalueze respectarea angajamentelor privind capacitățile asumate de statele membre;
(b) să promoveze armonizarea necesităților operaționale și adoptarea de metode de achiziție
performante și compatibile;
(c) să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de capacități
militare și să asigure coordonarea programelor derulate de statele membre și administrarea
programelor de cooperare specifică;
(d) să susțină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze și să planifice activitățile
de cercetare comune și studierea soluțiilor tehnice care răspund necesităților operaționale viitoare;
(e) să contribuie la identificarea, și, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru
întărirea bazei industriale și tehnologice a sectorului de apărare și la îmbunătățirea eficienței
cheltuielilor militare.
(2) Agenția Europeană de Apărare este deschisă tuturor statelor membre care doresc să participe.
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie care definește statutul, sediul și regulamentul
de funcționare ale Agenției. Această decizie ține seama de gradul de participare efectivă la
activitățile Agenției. În cadrul Agenției se constituie grupuri specifice care reunesc statele membre ce
derulează proiecte comune. Agenția își îndeplinește misiunile în colaborare cu Comisia, dacă este
necesar.
Articolul 46
(1) Statele membre care doresc să participe la cooperarea structurată permanentă menționată la
articolul 42 alineatul (6) și care îndeplinesc criteriile și își asumă angajamentele în materie de
capacități militare prevăzute de Protocolul privind cooperarea structurată permanentă își notifică
intenția Consiliului și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
(2) În termen de trei luni de la notificarea prevăzută la alineatul (1), Consiliul adoptă o decizie
prin care stabilește cooperarea structurată permanentă și adoptă lista statelor membre participante.
Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant.
C 83/40 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
40 Tratate consolidate
(3) Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, dorește să participe la cooperarea structurată
permanentă, notifică intenția sa Consiliului și Înaltului Reprezentant.
Consiliul adoptă o decizie care confirmă participarea statului membru în cauză care respectă criteriile
și își asumă angajamentele prevăzute la articolele 1 și 2 din Protocolul privind cooperarea structurată
permanentă. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant. La
vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante.
Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.
(4) În cazul în care un stat membru participant nu mai îndeplinește criteriile sau nu își mai poate
asuma angajamentele prevăzute la articolele 1 și 2 din Protocolul privind cooperarea structurată
permanentă, Consiliul poate adopta o decizie prin care suspendă participarea respectivului stat.
Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă
statele membre participante, cu excepția statului membru în cauză.
Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.
(5) În cazul în care un stat membru participant dorește să se retragă din cooperarea structurată
permanentă, acesta notifică decizia sa Consiliului, care ia act de faptul că participarea statului în cauză
încetează.
(6) Deciziile și recomandările Consiliului luate în cadrul cooperării structurate permanente, altele
decât cele prevăzute la alineatele (2)-(5), se adoptă în unanimitate. În înțelesul prezentului alineat,
unanimitatea este constituită doar din voturile reprezentanților statelor membre participante.
TITLUL VI
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 47
Uniunea are personalitate juridică.
Articolul 48
(ex-articolul 48 TUE)
(1) Tratatele pot fi modificate în conformitate cu o procedură de revizuire ordinară. De asemenea,
acestea pot fi modificate în conformitate cu unele proceduri de revizuire simplificate.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/41
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 41
Procedura de revizuire ordinară
(2) Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului
proiecte de revizuire a tratatelor. Aceste proiecte pot viza, printre altele, fie extinderea, fie reducerea
competențelor atribuite Uniunii în cadrul tratatelor. Aceste proiecte se transmit Consiliului European
de către Consiliu și se notifică parlamentelor naționale.
(3) În cazul în care Consiliul European, după consultarea Parlamentului European și a Comisiei,
adoptă cu majoritate simplă o decizie favorabilă examinării modificărilor propuse, președintele
Consiliului European convoacă o Convenție compusă din reprezentanți ai parlamentelor naționale,
ai șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, ai Parlamentului European și ai Comisiei. Banca
Centrală Europeană este, de asemenea, consultată în cazul modificărilor instituționale în domeniul
monetar. Convenția analizează proiectele de revizuire și adoptă prin consens o recomandare adresată
Conferinței reprezentanților guvernelor statelor membre prevăzute la alineatul (4).
Consiliul European poate decide cu majoritate simplă, cu aprobarea Parlamentului European, să nu
convoace Convenția în cazul în care amploarea modificărilor nu o justifică. În acest ultim caz,
Consiliul European stabilește mandatul pentru Conferința reprezentanților guvernelor statelor
membre.
(4) În vederea adoptării de comun acord a modificărilor care trebuie aduse tratatelor, președintele
Consiliului convoacă o conferință a reprezentanților guvernelor statelor membre.
Modificările intră în vigoare după ce au fost ratificate de toate statele membre în conformitate cu
normele lor constituționale.
(5) În cazul în care, la expirarea unui termen de doi ani de la semnarea unui tratat de modificare a
tratatelor, patru cincimi din statele membre au ratificat tratatul menționat, iar unul sau mai multe
state membre au întâmpinat dificultăți în ratificarea respectivă, Consiliul European se autosesizează cu
privire la chestiune.
Proceduri de revizuire simplificate
(6) Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului
European proiecte de revizuire, integrală sau parțială, a dispozițiilor părții a treia din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, privind politicile și acțiunile interne ale Uniunii.
Consiliul European poate adopta o decizie de modificare, integrală sau parțială, a dispozițiilor părții a
treia din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Consiliul European hotărăște în unanimitate,
după consultarea Parlamentului European și a Comisiei, precum și a Băncii Centrale Europene, în
cazul unor modificări instituționale în domeniul monetar. Această decizie intră în vigoare numai
după aprobarea de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituționale.
Decizia prevăzută la al doilea paragraf nu poate extinde competențele atribuite Uniunii prin tratate.
C 83/42 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
42 Tratate consolidate
(7) În cazul în care dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene sau cele ale
titlului V din prezentul tratat prevăd că, într-un anumit domeniu sau într-un anumit caz, Consiliul
hotărăște în unanimitate, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a Consiliului de a
hotărî cu majoritate calificată în domeniul sau în cazul respectiv. Prezentul paragraf nu se aplică
deciziilor care au implicații militare sau în domeniul apărării.
În cazul în care dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene prevăd că actele
legislative se adoptă de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, Consiliul
European poate adopta o decizie de autorizare a adoptării respectivelor acte legislative în
conformitate cu procedura legislativă ordinară.
Orice inițiativă luată de Consiliul European pe baza primului sau a celui de-al doilea paragraf se
transmite parlamentelor naționale. În cazul opoziției unui parlament național, notificate în termen de
șase luni de la această transmitere, decizia menționată la primul sau la al doilea paragraf nu se
adoptă. În absența oricărei opoziții, Consiliul European poate adopta respectiva decizie.
Pentru adoptarea deciziilor prevăzute la primul sau la al doilea paragraf, Consiliul European hotărăște
în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European, care se pronunță cu majoritatea membrilor
care îl compun.
Articolul 49
(ex-articolul 49 TUE)
Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 și care se angajează să le
promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Parlamentul European și parlamentele
naționale sunt informate cu privire la această cerere. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului,
care se pronunță în unanimitate după consultarea Comisiei și după aprobarea Parlamentului
European, care se pronunță cu majoritatea membrilor din care este constituit. Criteriile de eligibilitate
aprobate de Consiliul European se iau în considerare.
Condițiile admiterii și adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază Uniunea fac
obiectul unui acord între statele membre și statul solicitant. Acest acord se supune ratificării de
către toate statele contractante, în conformitate cu normele lor constituționale.
Articolul 50
(1) Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă
din Uniune.
(2) Statul membru care hotărăște să se retragă notifică intenția sa Consiliului European. În baza
orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește
condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea. Acest acord se
negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate
calificată, după aprobarea Parlamentului European.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/43
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 43
(3) Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de
retragere sau, în absența unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea prevăzută la alineatul (2),
cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăște în
unanimitate să proroge acest termen.
(4) În înțelesul alineatelor (2) și (3), membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European și al
Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile și nici la adoptarea deciziilor
Consiliului European și ale Consiliului care privesc statul în cauză.
Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.
(5) În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare, această
cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49.
Articolul 51
Protocoalele și anexele la tratate fac parte integrantă din acestea.
Articolul 52
(1) Tratatele se aplică Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Regatului Danemarcei,
Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii
Franceze, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Marelui
Ducat al Luxemburgului, Republicii Ungare, Republicii Malta, Regatului Țărilor de Jos, Republicii
Austria, Republicii Polone, Republicii Portugheze, României, Republicii Slovenia, Republicii Slovace,
Republicii Finlanda, Regatului Suediei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
(2) Domeniul de aplicare teritorială a tratatelor este prevăzut la articolul 355 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.
Articolul 53
(ex-articolul 51 TUE)
Prezentul tratat se încheie pe durată nelimitată.
Articolul 54
(ex-articolul 52 TUE)
(1) Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părți Contractante în conformitate cu normele lor
constituționale. Instrumentele de ratificare se depun pe lângă Guvernul Republicii Italiene.
C 83/44 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
44 Tratate consolidate
(2) Prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 1993, cu condiția ca toate instrumentele de
ratificare să fi fost depuse sau, în caz contrar, în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului
de ratificare de către statul semnatar care îndeplinește ultimul această formalitate.
Articolul 55
(ex-articolul 53 TUE)
(1) Prezentul tratat, redactat în exemplar unic în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă,
finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză,
olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, textele redactate în
fiecare dintre aceste limbi fiind deopotrivă autentice, se depune în arhivele guvernului Republicii
Italiene, care înmânează o copie certificată pentru conformitate fiecăruia dintre guvernele celorlalte
state semnatare.
(2) Prezentul tratat poate, de asemenea, să fie tradus în orice altă limbă stabilită de statele membre,
dintre cele care, în temeiul normelor lor constituționale, se bucură de statutul de limbă oficială pe
întreg teritoriul lor sau doar pe o parte din acesta. Statul membru în cauză pune la dispoziție o copie
certificată a acestor traduceri, care va fi depusă în arhivele Consiliului.
DREPT CARE, plenipotențiarii mai jos menționați semnează prezentul tratat.
Încheiat la Maastricht la șapte februarie una mie nouă sute nouăzeci și doi.
(lista semnatarilor nu este reprodusă)
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/45
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Uniunea Europeană 45

VERSIUNE CONSOLIDATĂ
A
TRATATULUI PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII
EUROPENE
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/47
TFUE

PREAMBUL
MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, PREȘEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREȘEDINTELE REPUBLICII
FRANCEZE, PREȘEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEȚA SA REGALĂ MAREA DUCESĂ DE LUXEMBURG,
MAIESTATEA SA REGINA ȚĂRILOR DE JOS (1)
DECIȘI să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între națiunile europene,
DECIȘI să asigure, printr-o acțiune comună, progresul economic și social al statelor lor prin eliminarea
barierelor care divizează Europa,
STABILIND drept scop esențial al eforturilor lor ameliorarea constantă a condițiilor de viață și de
muncă a națiunilor lor,
RECUNOSCÂND că eliminarea obstacolelor existente presupune o acțiune concertată în vederea
garantării stabilității în expansiune, a echilibrului în schimburi și a loialității în concurență,
DORNICI să consolideze unitatea economiilor lor și să asigure dezvoltarea armonioasă a acestora prin
reducerea decalajelor între anumite regiuni și a întârzierii în cazul regiunilor defavorizate,
DORNICI să contribuie, printr-o politică comercială comună, la înlăturarea progresivă a restricțiilor
privind schimburile internaționale,
DORIND să confirme solidaritatea care leagă Europa de țările de peste mări și să asigure dezvoltarea
prosperității acestora în conformitate cu principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite,
DECIȘI să consolideze apărarea păcii și a libertății prin constituirea acestui ansamblu de resurse și
făcând apel la celelalte națiuni ale Europei care împărtășesc același ideal să-și unească eforturile,
HOTĂRÂȚI să promoveze dezvoltarea celui mai ridicat nivel de cunoștințe pentru popoarele lor prin
extinderea accesului la educație și prin actualizarea permanentă a cunoștințelor,
AU DESEMNAT, în acest scop, drept plenipotențiari
(lista plenipotențiarilor nu este reprodusă)
CARE, după ce au făcut schimb de depline puteri, găsite în bună și cuvenită formă, convin cu privire
la următoarele dispoziții:
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/49
(1) Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei,
Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria,
Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda,
Regatul Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au devenit de atunci membre ale Uniunii Europene.
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Funcționarea Uniunii Europene 49
PARTEA ÎNTÂI
PRINCIPIILE
Articolul 1
(1) Prezentul tratat organizează funcționarea Uniunii și stabilește domeniile, limitele și condițiile
exercitării competențelor sale.
(2) Prezentul tratat și Tratatul privind Uniunea Europeană reprezintă tratatele pe care se întemeiază
Uniunea. Aceste două tratate, care au aceeași valoare juridică, sunt desemnate prin cuvântul
„tratatele”.
TITLUL I
CATEGORII ȘI DOMENII DE COMPETENȚE ALE UNIUNII
Articolul 2
(1) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competență exclusivă într-un domeniu determinat,
numai Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică obligatorie, statele membre putând să
facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a
actelor Uniunii.
(2) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență partajată cu statele membre într-un
domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic în acest domeniu. Statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea
nu și-a exercitat competența. Statele membre își exercită din nou competența în măsura în care
Uniunea a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.
(3) Statele membre își coordonează politicile economice și de ocupare a forței de muncă în
conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune
de competență.
(4) Uniunea este competentă, în conformitate cu dispozițiile Tratatului privind Uniunea
Europeană, să definească și să pună în aplicare o politică externă și de securitate comună, inclusiv
să definească treptat o politică de apărare comună.
(5) În anumite domenii și în condițiile prevăzute în tratate, Uniunea este competenta să întreprindă
acțiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii statelor membre, fără a înlocui însă
prin aceasta competența lor în aceste domenii.
Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispozițiilor tratatelor
referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege și a normelor
administrative ale statelor membre.
(6) Întinderea și condițiile exercitării competențelor Uniunii sunt stabilite prin dispozițiile tratatelor
referitoare la fiecare domeniu.
C 83/50 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
50 Tratate consolidate
Articolul 3
(1) Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii:
(a) uniunea vamală;
(b) stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;
(c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;
(d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;
(e) politica comercială comună.
(2) De asemenea, competența Uniunii este exclusivă în ceea ce privește încheierea unui acord
internațional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este
necesară pentru a permite Uniunii să își exercite competența internă, sau în măsura în care aceasta ar
putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora.
Articolul 4
(1) Competența Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o
competență care nu se referă la domeniile menționate la articolele 3 și 6.
(2) Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele domenii
principale:
(a) piața internă;
(b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
(c) coeziunea economică, socială și teritorială;
(d) agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
(e) mediul;
(f) protecția consumatorului;
(g) transporturile;
(h) rețelele transeuropene;
(i) energia;
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/51
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Funcționarea Uniunii Europene 51
(j) spațiul de libertate, securitate și justiție;
(k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite în
prezentul tratat.
(3) În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului, Uniunea dispune de competență
pentru a desfășura acțiuni și, în special, pentru definirea și punerea în aplicare a programelor, fără ca
exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-și exercita
propria competență.
(4) În domeniile cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar, Uniunea dispune de
competență pentru a întreprinde acțiuni și pentru a duce o politică comună, fără ca exercitarea
acestei competențe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-și exercita
propria competență.
Articolul 5
(1) Statele membre își coordonează politicile economice în cadrul Uniunii. În acest scop, Consiliul
adoptă măsuri și, în special, orientările generale ale acestor politici.
Statelor membre a căror monedă este euro li se aplică dispoziții speciale.
(2) Uniunea ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocupare a forței de muncă ale
statelor membre și, în special, prin definirea orientărilor acestor politici.
(3) Uniunea poate adopta inițiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale ale statelor
membre.
Articolul 6
Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii
statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acțiuni au următoarele domenii:
(a) protecția și îmbunătățirea sănătății umane;
(b) industria;
(c) cultura;
(d) turismul;
(e) educația, formarea profesională, tineretul și sportul;
C 83/52 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
52 Tratate consolidate
(f) protecția civilă;
(g) cooperarea administrativă.
TITLUL II
DISPOZIȚII DE APLICARE GENERALĂ
Articolul 7
Uniunea asigură coerența între diferitele sale politici și acțiuni, ținând seama de ansamblul obiectivelor
Uniunii și respectând principiul de atribuire a competențelor.
Articolul 8
(ex-articolul 3 alineatul (2) TCE) (1)
În toate acțiunile sale, Uniunea urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între
bărbați și femei.
Articolul 9
În definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea ține seama de cerințele
privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, garantarea unei protecții sociale
corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum și de cerințele privind un nivel ridicat de
educație, de formare profesională și de protecție a sănătății umane.
Articolul 10
În definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea caută să combată orice
discriminare pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau
orientare sexuală.
Articolul 11
(ex-articolul 6 TCE)
Cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definirea și punerea în aplicare a politicilor și
acțiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile.
30.3.2010 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/53
(1) Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informații detaliate, a se vedea tabelele de corespondență între vechea și
noua numerotare a tratatelor.
Versiune Consolidată A Tratatului Privind Funcționarea Uniunii Europene 53
Articolul 12
(ex-articolul 153 alineatul (2) TCE)
Cerințele din domeniul protecției consumatorilor se iau în considerare în definirea și punerea in
aplicare a celorlalte politici și acțiuni ale Uniunii.
Articolul 13
La elaborarea și punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor,
pieței interne cercetării și dezvoltării tehnologice și al spațiului, Uniunea și statele membre
țin seama de toate cerințele bunăstării animalelor ca ființe sensibile și respectă actele cu putere de lege
și normele administrative, precum și obiceiurile statelor membre în privința riturilor religioase, a
tradițiilor culturale și a patrimoniilor regionale.
Articolul 14
(ex-articolul 16 TCE)
Fără a aduce atingere articolului 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolelor 93, 106 și
107 din prezentul tratat și având în vedere locul ocupat de serviciile de interes economic general în
cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum și rolul pe care îl au acestea în promovarea coeziunii
sociale și teritoriale a Uniunii, Uniunea și statele membre, fiecare în limita competențelor care le revin
și în limita domeniului de aplicare a tratatelor, asigură funcționarea serviciilor respective pe baza
principiilor și în condiții, în special economice și financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor
lor. Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, stabilesc aceste principii și prevăd aceste condiții, fără a aduce atingere competenței
statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredința prestarea lor și de a le finanța, cu
respectarea tratatelor.
Articolul 15
(ex-articolul 255 TCE)
(1) În scopul promovării unei bune guvernări și asigurării participării societății civile, instituțiile,
organele, oficiile și agențiile Uniunii acționează respectând în cel mai înalt grad principiul transparenței.
(2) Parlamentul European se întrunește în ședințe publice, de asemenea și Consiliul în cazul în care
dezbate și votează un proiect de act legislativ.
(3) Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică, care are reședința sau sediul
statutar într-un stat membru, are drept de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și
agențiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente, sub rezerva principiilor și
condițiilor care vor fi stabilite în conformitate cu prezentul alineat.
C 83/54 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
54 Tratate consolidate
Principiile generale și limitele care, din motive de interes public sau privat, reglementează exercitarea
dreptului de acces la documente, se stabilesc prin regulamente de către Parlamentul European și
Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară.
Fiecare instituție, organ, oficiu sau agenție asigură transparența lucrărilor lor și elaborează, în regulamentul
său de procedură, dispoziții speciale privind accesul la propriile documente, în conformitate
cu regulamentele menționate la al doilea paragraf.
Dispozițiile prezentului alineat se aplică Curții de Justiție a Uniunii Europene, Băncii Centrale
Europene și Băncii Europene de Investiții numai în cazul în care exercită funcții administrative.
Parlamentul European și Consiliul asigură publicarea documentelor privind procedurile legislative în
condițiile prevăzute de regulamentele menționate la al doilea paragraf.
Articolul 16
(ex-articolul 286 TCE)
(1) Orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.
(2) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
stabilesc normele privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu
caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și de către
statele membre în exercitarea activităților care fac parte din domeniul de aplicare a dreptului
Uniunii, precum și normele privind libera circulație a acestor date. Respectarea acestor norme face
obiectul controlului unor autorități independente.
Normele adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere normelor specifice prevăzute la
articolul 39 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Articolul 17
(1) Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului<