Marius Leontiuc – OUG 43/2002 functionarea DNA, LEGE nr. 146 din 23 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2005 privind operationalizarea Directiei generale anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

   CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. –

(1) Prin prezenta ordonanta de urgenta se infiinteaza, la nivel national, Parchetul National Anticoruptie, ca parchet specializat in combaterea infractiunilor de coruptie.

(2) Parchetul National Anticoruptie are sediul in municipiul Bucuresti si isi exercita atributiile pe intregul teritoriu al Romaniei prin procurori specializati in combaterea coruptiei.

(3) Parchetul National Anticoruptie se organizeaza ca structura autonoma, cu personalitate juridica, in cadrul Ministerului Public, este condus de un procuror general si este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.

(4) Parchetul National Anticoruptie isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.

Art. 2. – Parchetul National Anticoruptie este independent in raport cu instantele judecatoresti si cu parchetele de pe langa acestea, precum si in relatiile cu celelalte autoritati publice, exercitandu-si atributiile numai in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia.

Art. 3. –

(1) Atributiile Parchetului National Anticoruptie sunt urmatoarele:

a) efectuarea urmaririi penale pentru infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, in conditiile prevazute in Codul de procedura penala, in Legea nr. 78/2000 si in prezenta ordonanta de urgenta;

b) conducerea, supravegherea si controlul actelor de cercetare penala, efectuate din dispozitia procurorului de catre ofiterii de politie judiciara aflati sub autoritatea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie;

c) conducerea, supravegherea si controlul activitatilor de ordin tehnic ale urmaririi penale, efectuate de specialisti in domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum si in alte domenii, numiti in cadrul Parchetului National Anticoruptie;

d) studierea cauzelor care genereaza si a conditiilor care favorizeaza coruptia, elaborarea si prezentarea propunerilor in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei penale;

e) elaborarea raportului anual privind activitatea Parchetului National Anticoruptie si prezentarea acestuia in fata Parlamentului;

f) constituirea si actualizarea bazei de date in domeniul faptelor de coruptie.

(2) Parchetul National Anticoruptie exercita drepturile si indeplineste obligatiile procedurale prevazute de lege, in cauzele privind infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta sa.

   CAPITOLUL II
Organizarea si functionarea Parchetului National Anticoruptie

Art. 4. –

(1) Parchetul National Anticoruptie este condus, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3), de un procuror general, ajutat de un procuror general adjunct, asimilat cu procurorul consilier al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.

(2) Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este ordonator secundar de credite.

(3) Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale Parchetului National Anticoruptie se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Public.

Art. 5. –

(1) Parchetul National Anticoruptie se organizeaza in sectii conduse de procurori sefi de sectie, si anume:

a) sectia de combatere a coruptiei;

b) sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie.

(2) In cadrul sectiilor se pot organiza servicii si birouri, prin ordin al ministrului justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.

(3) In cadrul Parchetului National Anticoruptie se infiinteaza un birou pentru studierea cauzelor care genereaza si a conditiilor care favorizeaza coruptia, subordonat direct procurorului general al Parchetului National Anticoruptie.

Art. 6. – Parchetul National Anticoruptie se incadreaza cu procurori, ofiteri de politie judiciara, specialisti in domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic si in alte domenii, personal auxiliar de specialitate, precum si personal economic si administrativ, in limita posturilor prevazute in statul de functiuni, aprobat potrivit legii.

Art. 7. –

(1) La nivelul parchetelor de pe langa curtile de apel se infiinteaza servicii ale Parchetului National Anticoruptie.

(2) Serviciile Parchetului National Anticoruptie sunt conduse de procurori-sefi, care sunt in subordinea directa a procurorului general al Parchetului National Anticoruptie.

(3) Numarul procurorilor, al ofiterilor de politie judiciara si al specialistilor mentionati la art. 6, incadrati in serviciile prevazute la alin. (1), este stabilit de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, la propunerea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie, pentru fiecare serviciu, in functie de volumul si de complexitatea activitatii de urmarire penala, in limita numarului total de posturi aprobat.

Art. 8. –

(1) Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este numit pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea reinnoirii o singura data a mandatului, si eliberat din functie de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei.

(2) Procurorii Parchetului National Anticoruptie sunt numiti pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii incadrarii in functie cu acordul lor, si eliberati din functie de ministrul justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, pe baza recomandarii procurorului general al Parchetului National Anticoruptie.

(3) Dupa incetarea functiei la Parchetul National Anticoruptie, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorita unor cauze neimputabile, procurorul are dreptul sa revina la postul ocupat anterior, rezervarea acestuia fiind obligatorie.

Art. 9. –

(1) Pentru a fi numiti in Parchetul National Anticoruptie procurorii trebuie sa aiba calitati profesionale deosebite, sa se bucure de o buna reputatie, sa aiba o conduita morala ireprosabila si o pregatire specializata in combaterea infractiunilor de coruptie.

(2) Conditiile minime de vechime pe care trebuie sa le indeplineasca procurorii Parchetului National Anticoruptie sunt:

a) pentru functia de procuror general al Parchetului National Anticoruptie, o vechime in functia de procuror sau de judecator de 10 ani;

b) pentru functia de procuror in cadrul Parchetului National Anticoruptie, o vechime in functia de procuror sau de judecator de 6 ani.

Art. 10. –

(1) In scopul efectuarii cu celeritate si in mod temeinic a activitatilor de descoperire si de urmarire a infractiunilor de coruptie, in cadrul Parchetului National Anticoruptie functioneaza ofiteri de politie, constituind politia judiciara a Parchetului National Anticoruptie.

(2) Ofiterii de politie judiciara isi desfasoara activitatea numai in cadrul Parchetului National Anticoruptie, sub autoritatea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie.

(3) Ofiterii de politie judiciara efectueaza actele de cercetare penala sub directa conducere, supraveghere si controlul nemijlocit al procurorilor din Parchetul National Anticoruptie.

(4) Dispozitiile procurorilor din Parchetul National Anticoruptie sunt obligatorii pentru ofiterii de politie judiciara prevazuti la alin. (1). Actele intocmite de ofiterii de politie judiciara din dispozitia scrisa a procurorului sunt efectuate in numele acestuia.

(5) Numirea ofiterilor de politie judiciara in cadrul Parchetului National Anticoruptie se face prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, la propunerea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie, cu avizul ministrului de interne, dintre ofiterii de politie care au absolvit o forma de invatamant superior si au minimum 6 ani vechime in structuri cu atributii de constatare, investigare si cercetare a infractiunilor de coruptie.

(6) Ofiterii de politie judiciara sunt numiti pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii numirii in functie cu acordul acestora.

(7) Ofiterii de politie judiciara nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o alta insarcinare in afara unor situatii si evenimente exceptionale. In aceste cazuri calitatea lor de ofiter de politie judiciara se suspenda, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, pana la incetarea situatiei exceptionale care a determinat primirea altor insarcinari.

(8) Ofiterii de politie judiciara, pe perioada numirii in cadrul Parchetului National Anticoruptie, au drepturile si obligatiile prevazute de lege pentru ofiterii de politie, cu exceptiile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta. Atributiile prevazute de lege pentru ministrul de interne privind acordarea drepturilor si raspunderilor ce revin ofiterilor de politie judiciara se exercita de procurorul general al Parchetului National Anticoruptie.

(9) Dispozitiile art. 8 alin. (3) se aplica in mod corespunzator.

Art. 11. –

(1) In cadrul Parchetului National Anticoruptie sunt numiti, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, la propunerea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie, cu avizul ministerelor de resort, specialisti cu inalta calificare in domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum si in alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice in activitatea de urmarire penala.

(2) Specialistii prevazuti la alin. (1) au calitatea de functionar public si isi desfasoara activitatea sub directa conducere, supraveghere si controlul nemijlocit al procurorilor din Parchetul National Anticoruptie.

(3) Actele intocmite de specialistii prevazuti la alin. (1) din dispozitia scrisa a procurorului pot constitui mijloace de proba.

Art. 12. – Functia de procuror, ofiter de politie judiciara sau de specialist in cadrul Parchetului National Anticoruptie este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.

   CAPITOLUL III
Competenta Parchetului National Anticoruptie

Art. 13. –

(1) Procurorii specializati din cadrul Parchetului National Anticoruptie efectueaza in mod obligatoriu urmarirea penala in cazul infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000.

(2) Sunt de competenta Parchetului National Anticoruptie, care functioneaza la nivel national, infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, savarsite in una dintre urmatoarele conditii:

a) daca, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei a 100.000 euro sau o perturbare deosebit de grava a activitatii unei autoritati publice, institutii publice sau oricarei alte persoane juridice;

b) de catre deputati, senatori, membrii Guvernului, secretari de stat si asimilatii acestora, judecatorii Curtii Constitutionale, membrii, judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai Curtii de Conturi si ai camerelor de conturi judetene, presedintele Consiliului Legislativ, avocatul poporului, guvernatorul si viceguvernatorii Bancii Nationale a Romaniei, presedintele Consiliului Concurentei, magistrati, ofiteri superiori, generali, maresali, amirali, notari publici, executori judecatoresti, consilieri judeteni si locali, primari, prefecti, subprefecti, persoane cu functii de conducere si de control in cadrul autoritatilor publice centrale si locale sau in cadrul institutiilor publice, membrii consiliilor de administratie si persoane care detin functii de conducere de la director, inclusiv, in sus in cadrul regiilor autonome de interes national sau local, al companiilor si societatilor nationale, societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, institutiilor publice care au atributii in procesul de privatizare si al unitatilor centrale financiar-bancare.

(3) Sunt de competenta serviciilor Parchetului National Anticoruptie, care functioneaza la nivelul parchetelor de pe langa curtile de apel, infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, cu exceptia celor prevazute la alin. (2).

   CAPITOLUL IV
Dispozitii procedurale

Art. 14. –

(1) Persoanele cu atributii de control sunt obligate sa sesizeze Parchetul National Anticoruptie cu privire la orice date sau informatii din care rezulta ca s-a savarsit una dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie.

(2) Persoanele cu atributii de control sunt obligate ca in cursul efectuarii actului de control, in situatiile prevazute la alin. (1), sa procedeze la asigurarea si conservarea urmelor infractiunii, a corpurilor delicte si a oricaror mijloace de proba ce pot servi organelor de urmarire penala.

(3) Serviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor au obligatia de a pune la dispozitie Parchetului National Anticoruptie, de indata, datele si informatiile detinute in legatura cu savarsirea infractiunilor privitoare la coruptie.

(4) Serviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor, la cererea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie sau a procurorului anume desemnat de acesta, ii vor pune la dispozitie, la sediul lor, datele si informatiile prevazute la alin. (3), neprelucrate.

(5) Nerespectarea obligatiilor prevazute la alin. (1)-(4) atrage raspunderea juridica, potrivit legii.

Art. 15. – Daca in efectuarea urmaririi penale procurorii parchetelor de pe langa instantele judecatoresti constata ca infractiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie, acestia au obligatia de a sesiza de indata procurorii acestui parchet.

Art. 16. –

(1) Cand sunt indicii temeinice cu privire la savarsirea uneia dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie, in scopul strangerii de probe sau al identificarii faptuitorului, procurorii Parchetului National Anticoruptie pot sa dispuna, pe o durata de cel mult 30 de zile:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere sau sub ascultare a liniilor telefonice;

c) accesul la sisteme informationale.

(2) Pentru motive temeinice masurile prevazute la alin. (1) pot fi prelungite de procuror prin ordonanta motivata, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile.

(3) Dispozitiile art. 91¹-91⁵ din Codul de procedura penala se aplica in mod corespunzator.

(4) Procurorii Parchetului National Anticoruptie pot dispune sa li se comunice inscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, in conditiile prevazute la alin. (1).

Art. 17. –

(1) In cazul in care exista indicii temeinice ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie, care nu poate fi descoperita sau faptuitorii nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea persoanelor fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori sub acoperire, in conditiile legii.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) sunt ofiteri de politie din cadrul Ministerului de Interne, special desemnati in acest scop, si pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului general al Parchetului National Anticoruptie.

Art. 18. – Pentru buna desfasurare a urmaririi penale procurorii Parchetului National Anticoruptie pot dispune masuri specifice de protectie a martorilor, a expertilor si a victimelor, potrivit legii.

Art. 19. – Persoana care a comis una dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.

Art. 20. –

(1) Dupa inceperea urmaririi penale secretul bancar si cel profesional nu sunt opozabile procurorilor Parchetului National Anticoruptie. Datele si informatiile solicitate de procuror se comunica la cererea scrisa a acestuia.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si cu privire la instanta de judecata.

(3) Verificarea conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora poate fi efectuata numai la cererea procurorului general al Parchetului National Anticoruptie sau a procurorului anume desemnat de acesta.

Art. 21. – Persoanele care efectueaza urmarirea penala, specialistii prevazuti la art. 11, precum si personalul auxiliar de specialitate sunt obligati sa respecte secretul profesional cu privire la datele si informatiile obtinute in aceasta calitate.

Art. 22. –

(1) In cazul infractiunilor atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie se aplica dispozitiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.

(2) Daca bunurile care fac obiectul infractiunilor prevazute la alin. (1) nu se gasesc, se confisca echivalentul lor in bani sau bunurile dobandite in locul acestora.

(3) Pentru a garanta aducerea la indeplinire a confiscarii bunurilor se pot lua masurile asiguratorii prevazute de Codul de procedura penala. Acestea se aduc la indeplinire de indata de persoanele anume desemnate din cadrul Parchetului National Anticoruptie.

Art. 23. – Persoanele arestate preventiv in cauzele de competenta Parchetului National Anticoruptie sunt detinute in locuri anume stabilite in cadrul Parchetului National Anticoruptie sau, dupa caz, in sectiile de arest preventiv ale penitenciarelor.

Art. 24. – Dispozitiile din Codul de procedura penala si dispozitiile procedurale din Legea nr. 78/2000 se aplica in mod corespunzator si in cauzele atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie.

   CAPITOLUL V
Cooperare internationala

Art. 25. – Prin prezenta ordonanta de urgenta se instituie procurori de legatura la nivelul Parchetului National Anticoruptie, care sa asigure consultarea reciproca in cazul infractiunilor privitoare la coruptie cu procurori de legatura care functioneaza in alte state, in scopul coordonarii actiunilor acestora in cursul urmaririi penale.

Art. 26. – In vederea schimbului de date si de informatii cu privire la investigarea si urmarirea infractiunilor atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie se constituie un punct de contact in cadrul acestui parchet cu institutii similare din alte state.

   CAPITOLUL VI
Dispozitii finale

Art. 27. – Parchetul National Anticoruptie functioneaza cu urmatorul numar total de posturi:

a) 75 de posturi de procurori;

b) 150 de posturi de ofiteri de politie judiciara;

c) 35 de posturi de specialisti;

d) 50 de posturi de personal auxiliar de specialitate;

e) 10 posturi de personal economic si administrativ.

Art. 28. –

(1) Procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie sunt salarizati potrivit anexei nr. 1, cap. A nr. crt. 1-11, la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Specialistii prevazuti la art. 11 sunt asimilati din punct de vedere al salarizarii cu procurorii de la parchetul de pe langa curtea de apel si primesc o indemnizatie lunara care reprezinta unica forma de salarizare.

(3) Ofiterii de politie judiciara beneficiaza de drepturile banesti si materiale prevazute in Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de drepturile prevazute de legislatia speciala pentru personalul militar.

(4) Personalul prevazut la alin. (1)-(3), precum si judecatorii care compun completele specializate in infractiunile de coruptie, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie un spor de 30% din indemnizatia de incadrare lunara, respectiv solda lunara, in cazul ofiterilor de politie judiciara.

(5) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate si a personalului economic si administrativ este cea prevazuta de lege pentru aceleasi categorii de personal al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.

Art. 29. – Fondurile necesare aplicarii prezentei ordonante de urgenta se asigura din bugetul Ministerului Public aprobat pe anul 2002, care se suplimenteaza prin hotarare a Guvernului din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului.

Art. 30. – Dispozitiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica si in cazul Parchetului National Anticoruptie, in masura in care prin prezenta ordonanta de urgenta nu se prevede altfel.

Art. 31. –

(1) Guvernul si Consiliul General al Municipiului Bucuresti vor lua masuri imediate pentru asigurarea sediului Parchetului National Anticoruptie.

(2) Ministerul Justitiei, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Ministerul de Interne si Ministerul Finantelor Publice, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, vor lua masurile necesare pentru organizarea Parchetului National Anticoruptie.

(3) Parchetul National Anticoruptie va incepe sa functioneze pe data de 1 septembrie 2002.

Art. 32. –

(1) Pentru cauzele privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, aflate in curs de urmarire penala la data de 1 septembrie 2002, urmarirea penala se efectueaza de catre procurorii Parchetului National Anticoruptie. Actele si lucrarile efectuate pana la data de 1 septembrie 2002 raman valabile.

(2) Cauzele privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, aflate in fata instantelor de judecata, trimise, potrivit Codului de procedura penala, organelor de urmarire penala, sunt de competenta Parchetului National Anticoruptie.

Art. 33. – Pana la data de 1 septembrie 2002 Guvernul va adopta prin hotarare regulamentul de aplicare a dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta.

Art. 34. – Pe data de 1 septembrie 2002 dispozitiile art. 28 si ale art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE

LEGE nr. 146 din 23 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2005 privind operationalizarea Directiei generale anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor

EMITENT: PARLAMENTUL 
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 24 iulie 2012

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120 din 1 septembrie 2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 6 septembrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 383/2005, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 1. – (1) Direcţia generală anticorupţie este structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu personalitate juridică, pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.
(2) Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.”

    2. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:

    „Art. 1^1. – (1) Direcţia generală anticorupţie administrează sistemul telefonic call-center anticorupţie, constituit în scopul sesizării de către cetăţeni a faptelor de corupţie, asigurând preluarea apelurilor şi transmiterea acestora către parchetul competent, conform legii.
(2) Sistemul telefonic call-center anticorupţie, înfiinţat la nivelul Direcţiei generale anticorupţie, reprezintă o alternativă la celelalte linii telefonice puse la dispoziţia publicului de alte instituţii publice, pentru sesizarea faptelor de corupţie.
(3) Sesizările care nu au ca obiect săvârşirea unor fapte de corupţie se transmit de către Direcţia generală anticorupţie organelor competente, în conformitate cu prevederile legale.
(4) Direcţia generală anticorupţie centralizează, stochează şi pune la dispoziţia autorităţilor abilitate datele privind apelurile primite, în condiţiile legii.
(5) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în condiţiile legii, Direcţia generală anticorupţie având obligaţia de a asigura confidenţialitatea şi securitatea datelor cu caracter personal colectate şi stocate pe timpul efectuării apelurilor.
(6) Regulamentul de operare al sistemului telefonic call-center anticorupţie se aprobă prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului justiţiei.
(7) În vederea popularizării sistemului telefonic prevăzut la alin. (1), instituţiile publice asigură afişarea de materiale informative la sediile proprii, respectiv distribuirea acestora către populaţie. Materialele informative se pun la dispoziţia instituţiilor publice, în mod gratuit, de Direcţia generală anticorupţie.”

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
IOAN OLTEAN

PREŞEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA

Bucureşti, 23 iulie 2012.
Nr. 146.

–––

#dna, #oug-432002

Marius Leontiuc – Conventia Europeana Penala privind Coruptia GRECO

CONVENŢIA PENALĂ
privind corupţia

Textul actului publicat în M.Of. nr. 65/30 ian. 2002

 

Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o legătură mai strânsă între membrii săi,

recunoscând importanţa de a consolida cooperarea cu celelalte state semnatare ale prezentei convenţii, convinse de necesitatea de a urma cu prioritate o politică penală comună care tinde să protejeze societatea împotriva corupţiei, inclusiv prin adoptarea unei legislaţii şi a măsurilor preventive adecvate,

subliniind faptul că corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, preeminenţa dreptului şi drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii,

convinse că eficacitatea luptei împotriva corupţiei se realizează printr-o cooperare internaţională penală intensificată, rapidă şi adaptată,

apreciind realizările recente care contribuie la ameliorarea conştiinţei şi cooperării la nivel internaţional în lupta împotriva corupţiei, inclusiv acţiunile desfăşurate de O.N.U., Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Statelor Americane, O.C.D.E. şi Uniunea Europeană,

având în vedere Programul de acţiune împotriva corupţiei, adoptat de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei în luna noiembrie 1996, ca urmare a recomandărilor celei de a 19-a Conferinţe a miniştrilor europeni ai justiţiei (La Valetta, 1994),

amintind în acest context importanţa participării statelor nemembre la activităţile Consiliului Europei împotriva corupţiei şi salutând contribuţia lor preţioasă la punerea în aplicare a Programului de acţiune împotriva corupţiei,

amintind, printre altele, că Rezoluţia nr. 1, adoptată de miniştrii europeni de justiţie la cea de-a 21-a Conferinţă a lor (Praga, 1997), cheamă la aplicarea rapidă a Programului de acţiune împotriva corupţiei şi recomandă îndeosebi elaborarea unei convenţii penale privind corupţia, care să prevadă incriminarea coordonată a infracţiunilor de corupţie, o cooperare consolidată în cercetarea unor asemenea infracţiuni şi un mecanism eficace de urmărire a aplicării, deschis în mod egal statelor membre şi statelor nemembre,

reţinând că şefii de stat şi de guvern ai Consiliului Europei au hotărât, cu ocazia celei de-a doua Întâlniri la vârf a lor care a avut loc la Strasbourg în zilele de 10 şi 11 octombrie 1997, să caute răspunsuri comune la provocările determinate de extinderea corupţiei şi au adoptat un plan de acţiune care, vizând promovarea cooperării în lupta împotriva corupţiei, inclusiv legăturile sale cu crima organizată şi spălarea banilor, însărcinează Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei să încheie rapid lucrările de elaborare de instrumente juridice internaţionale, conform Programului de acţiune împotriva corupţiei,

considerând în plus că Rezoluţia (97) 24 privind cele 20 de Principii directoare pentru lupta împotriva corupţiei, adoptată la 6 noiembrie 1997 de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei cu ocazia celei de-a 101-a Sesiuni a sa, subliniază necesitatea de a încheia rapid elaborarea de instrumente juridice internaţionale în executarea Programului de acţiune împotriva corupţiei,

având în vedere adoptarea cu ocazia celei de-a 102-a Sesiuni a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei, la 4 mai 1998, a Rezoluţiei (98) 7 privind autorizarea de a crea Acordul parţial extins stabilind Grupul de State împotriva Corupţiei – GRECO, instituţie care are drept obiect îmbunătăţirea capacităţii membrilor săi de a lupta împotriva corupţiei,

veghind la punerea în aplicare a angajamentelor lor în acest domeniu,

au convenit cele ce urmează:

CAPITOLUL I
Terminologie

ARTICOLUL 1
Terminologie

Definiţii

În sensul prezentei convenţii:
a) expresia agent public este interpretată prin referire la definiţia noţiunilor de funcţionar, funcţionar public, ministru, primar sau judecător în dreptul naţional al statului în care persoana în cauză exercită această funcţie, precum şi la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal;
b) termenul judecător menţionat la lit. a) include membrii Ministerului Public şi persoanele care exercită funcţii judecătoreşti;
c) în cazul urmăririlor care implică un agent public al unui alt stat, statul care urmăreşte nu poate aplica definiţia de agent public decât în măsura în care această definiţie este compatibilă cu dreptul său naţional;
d) persoană juridică desemnează orice entitate având acest statut în baza dreptului naţional aplicabil, cu excepţia statelor sau a altor entităţi publice în exercitarea prerogativelor lor de putere publică şi a organizaţiilor internaţionale publice.

CAPITOLUL II
Măsuri ce trebuie luate la nivel naţional

ARTICOLUL 2
Corupţia activă a agenţilor publici naţionali

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale.

ARTICOLUL 3
Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale.

ARTICOLUL 4
Corupţia membrilor adunărilor publice naţionale

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări publice naţionale care exercită puteri legislative sau administrative.

ARTICOLUL 5
Corupţia agenţilor publici străini

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la un agent public al unui alt stat.

ARTICOLUL 6
Corupţia membrilor adunărilor publice străine

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări publice, care exercită puteri legislative sau administrative ale unui alt stat.

ARTICOLUL 7
Corupţia activă în sectorul privat

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

ARTICOLUL 8
Corupţia pasivă în sectorul privat

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terţilor, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

ARTICOLUL 9
Corupţia funcţionarilor internaţionali

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană care are calitatea de funcţionar sau agent contractual, în sensul prevăzut de statut, al unei organizaţii publice internaţionale sau supranaţionale la care partea este membră, precum şi la orice persoană care, fie că este sau nu este detaşată pe lângă o astfel de organizaţie, exercită funcţii ce corespund funcţionarilor sau agenţilor menţionaţi.

ARTICOLUL 10
Corupţia membrilor adunărilor parlamentare internaţionale

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 4, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale sau supranaţionale la care partea este membră.

ARTICOLUL 11
Corupţia judecătorilor şi a agenţilor curţilor internaţionale

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale a cărei competenţă este acceptată de către parte sau la un funcţionar de la grefa unei asemenea curţi.

ARTICOLUL 12
Trafic de influenţă

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art. 2, art. 4-6 şi de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva, precum şi fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remuneraţie, pentru o astfel de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit.

ARTICOLUL 13
Spălarea produselor obţinute din infracţiunile de corupţie

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia nr. 141 a Consiliului Europei, în condiţiile prevăzute de acestea, atunci când infracţiunea principală constă în una dintre infracţiunile stabilite în baza art. 2-12 din prezenta convenţie, în măsura în care partea n-a formulat o rezervă sau o declaraţie referitoare la aceste infracţiuni ori nu consideră aceste infracţiuni ca fiind infracţiuni grave la legislaţia referitoare la spălarea banilor.

ARTICOLUL 14
Infracţiuni contabile

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune pasibilă de sancţiuni penale sau de alte tipuri de sancţiuni, conform dreptului său intern, dacă sunt săvârşite cu intenţie, faptele sau omisiunile următoare destinate să comită, să disimuleze sau să tăinuiască infracţiunile precizate la art. 2-12, în măsura în care partea n-a formulat o rezervă sau o declaraţie:
a) de a întocmi sau de a folosi o factură ori orice alt document sau înscris contabil care conţine informaţii false sau incomplete;
b) de a omite, într-o manieră ilicită, contabilizarea unui vărsământ.

ARTICOLUL 15
Acte de participare

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, orice faptă de complicitate la una dintre infracţiunile stabilite în baza prezentei convenţii.

ARTICOLUL 16
Imunitate

Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere dispoziţiilor oricărui tratat, protocol sau statut, precum şi textelor lor de aplicare, în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii.

ARTICOLUL 17
Competenţă

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a-şi determina competenţa referitoare la o infracţiune stabilită în temeiul art. 2-14, dacă:
a) infracţiunea este săvârşită în tot sau în parte pe teritoriul său;
b) autorul infracţiunii este unul dintre cetăţenii săi, unul dintre agenţii săi publici sau unul dintre membrii adunărilor sale publice naţionale;
c) infracţiunea se referă la un agent public sau la un membru al adunărilor sale publice naţionale ori la o altă persoană menţionată la art. 9-11, care este în acelaşi timp cetăţeanul său.

2. Fiecare stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, într-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să precizeze că îşi rezervă dreptul de a nu aplica, ori de a aplica numai în cazuri sau condiţii specifice, regulile de competenţă definite la paragraful 1 b) şi c) sau o parte oarecare din aceste texte.

3. Atunci când o parte a folosit posibilitatea de rezervă prevăzută la paragraful 2 aceasta adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru a-şi determina competenţa referitoare la infracţiunile stabilite în baza prezentei convenţii, dacă autorul prezumat a fi comis infracţiunea se află pe teritoriul său şi nu poate fi extrădat unei alte părţi numai pe motiv de cetăţenie, ca urmare a unei cereri de extrădare.

4. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea de către una dintre părţi a oricărei competenţe penale determinate conform dreptului său intern.

ARTICOLUL 18
Responsabilitatea persoanelor juridice

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi ţinute responsabile de infracţiuni de corupţie activă, trafic de influenţă şi de spălare a capitalurilor, stabilite în temeiul prezentei convenţii, dacă acestea sunt comise în contul lor de către o persoană fizică ce acţionează fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, în cadrul căreia exercită atribuţii de conducere referitoare la:

• puterea de reprezentare a persoanei juridice; sau
• autoritatea pentru a lua decizii în numele persoanei juridice; sau
• autoritatea pentru a exercita un control în cadrul persoanei juridice, precum şi pentru participarea unei asemenea persoane fizice în calitate de complice sau de instigator la comiterea infracţiunilor sus-menţionate.

2. Făcând abstracţie de cazurile deja prevăzute la paragraful 1, fiecare parte ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi ţinută responsabilă dacă lipsa de supraveghere sau de control din partea unei persoane fizice menţionate la paragraful 1 a făcut posibilă comiterea infracţiunilor menţionate la paragraful 1 în contul respectivei persoane juridice de către o persoană fizică supusă autorităţii sale.

3. Responsabilitatea persoanei juridice în temeiul paragrafelor 1 şi 2 nu exclude urmăririle penale împotriva persoanelor fizice autori, instigatori sau complici la infracţiunile menţionate la paragraful 1.

ARTICOLUL 19
Sancţiuni şi măsuri

1. Ţinând seama de gravitatea infracţiunilor stabilite în baza prezentei convenţii, fiecare parte prevede, cu privire la infracţiunile stabilite conform art. 2-14, sancţiuni şi măsuri efective, proporţionale şi descurajatoare, incluzând, atunci când sunt săvârşite de persoane fizice, sancţiuni privative de libertate ce pot da loc la extrădare.

2. Fiecare parte se asigură ca în cazul responsabilităţii stabilite în temeiul art. 18 paragrafele 1 şi 2 persoanele juridice să fie pasibile de sancţiuni eficace, proporţionate şi descurajatoare, de natură penală sau nepenală, inclusiv de sancţiuni pecuniare.

3. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a-i permite să confişte sau să blocheze în alt mod instrumentele şi produsele infracţiunilor stabilite în temeiul prezentei convenţii sau bunurile a căror valoare corespunde acestor produse.

ARTICOLUL 20
Autorităţi specializate

Fiecare parte adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru ca persoane sau entităţi să fie specializate în lupta împotriva corupţiei. Ele vor dispune de independenţa necesară în cadrul principiilor fundamentale ale sistemului juridic al părţii, pentru a-şi putea exercita funcţiile în mod eficace şi libere de orice presiune ilicită. Părţile veghează ca personalul respectivelor entităţi să dispună de o pregătire şi de resurse financiare adaptate funcţiilor pe care le exercită.

ARTICOLUL 21
Cooperarea între autorităţi naţionale

Fiecare parte adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru a se asigura că autorităţile publice, precum şi orice agent public cooperează, în conformitate cu dreptul naţional, cu autorităţile însărcinate cu investigaţiile şi urmăririle infracţiunilor:
a) informând autorităţile în cauză, din proprie iniţiativă, atunci când există motive rezonabile să considere că una dintre infracţiunile stabilite în baza art. 2-14 a fost comisă; sau
b) furnizând, la cerere, autorităţilor în cauză toate informaţiile necesare.

ARTICOLUL 22
Protecţia colaboratorilor justiţiei şi a martorilor

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura o protecţie efectivă şi corespunzătoare:
a) persoanelor care furnizează informaţii referitoare la infracţiunile stabilite în baza art. 2-14 sau colaborează în alt mod cu autorităţile însărcinate cu investigaţii sau urmăriri;
b) martorilor care fac o depoziţie privind astfel de infracţiuni.

ARTICOLUL 23
Măsuri care vizează facilitarea strângerii de probe şi confiscarea produselor

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri, inclusiv cele care permit utilizarea tehnicilor de investigaţie speciale conform legislaţiei naţionale, care se dovedesc necesare pentru a facilita strângerea de probe referitoare la infracţiunile stabilite în temeiul art. 2-14 şi pentru a-i permite să identifice, să cerceteze, să blocheze şi să sechestreze instrumentele şi produsele corupţiei sau bunurile a căror valoare corespunde acestor produse, susceptibile să constituie obiectul măsurilor stabilite la paragraful 3 al art. 19.

2. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a-şi abilita tribunalele sau alte autorităţi competente să ordone comunicarea ori sechestrarea dosarelor bancare, financiare sau comerciale, pentru a pune în practică măsurile menţionate la paragraful 1.

3. Secretul bancar nu va constitui un obstacol pentru măsurile definite la paragrafele 1 şi 2.

CAPITOLUL III
Monitorizarea punerii în aplicare

ARTICOLUL 24
Monitorizarea

Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) asigură urmărirea punerii în aplicare a prezentei convenţii de către părţile contractante.

CAPITOLUL IV
Cooperare internaţională

ARTICOLUL 25
Principii generale şi măsuri care se aplică pentru cooperarea internaţională

1. Părţile cooperează, conform dispoziţiilor instrumentelor internaţionale pertinente privind cooperarea internaţională în materie penală sau înţelegerilor stabilite pe baza legislaţiilor uniforme ori reciproce şi dreptului lor naţional, în cea mai largă măsură posibilă, pentru investigaţiile şi procedurile privind infracţiunile penale din domeniul de aplicare a prezentei convenţii.

2. Dacă nici un instrument internaţional sau nici o înţelegere dintre cele menţionate în paragraful 1 nu este în vigoare între părţi, se aplică prevederile art. 26-31.

3. Prevederile art. 26-31 se aplică şi atunci când sunt mai favorabile decât dispoziţiile conţinute în instrumentele internaţionale sau în acordurile menţionate la paragraful 1.

ARTICOLUL 26
Asistenţă

1. Părţile îşi acordă asistenţa cea mai largă posibilă pentru a se ocupa fără întârziere de cererile autorităţilor care sunt abilitate, în temeiul legilor lor naţionale, să cerceteze sau să urmărească infracţiunile din domeniul de aplicare a prezentei convenţii.

2. Asistenţa în sensul paragrafului 1 poate fi refuzată dacă partea solicitată consideră că faptul de a da curs cererii ar fi de natură să aducă atingere intereselor sale fundamentale, suveranităţii naţionale, securităţii naţionale sau ordinii publice.

3. Părţile nu vor putea invoca secretul bancar pentru a justifica refuzul lor de a coopera în baza prevederilor prezentului capitol. Dacă dreptul său intern o cere, o parte poate solicita ca o cerere de cooperare care ar implica ridicarea secretului bancar să fie autorizată fie de către un judecător, fie de către o altă autoritate judiciară, inclusiv de Ministerul Public, care acţionează în materie de infracţiuni.

ARTICOLUL 27
Extrădare

1. Infracţiunile din domeniul de aplicare a prezentei convenţii sunt considerate ca fiind incluse în orice tratat de extrădare în vigoare între părţi ca infracţiuni ce dau loc la extrădare. Părţile se angajează să includă aceste infracţiuni în orice tratat de extrădare pe care îl vor încheia, ca infracţiuni ce dau loc la extrădare.

2. Dacă una dintre părţi, care subordonează extrădarea existenţei unui tratat, primeşte o cerere de extrădare a unei părţi cu care nu a încheiat un asemenea tratat, ea poate considera prezenta convenţie ca bază legală a extrădării pentru toate infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii.

3. Părţile care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii ca infracţiuni ce dau loc la extrădare.

4. Extrădarea este subordonată condiţiilor prevăzute de dreptul părţii solicitate sau de tratatele de extrădare aplicabile, inclusiv cu privire la motivele pentru care partea solicitată poate refuza extrădarea.

5. Dacă extrădarea cerută pe motivul unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii este refuzată numai pe baza cetăţeniei persoanei care face obiectul cererii sau pentru că partea solicitată se consideră competentă în speţă, aceasta înaintează cazul autorităţilor sale competente în scopul urmăririi, excepând cazul în care au fost convenite alte dispoziţii cu partea solicitantă, informând-o în timp util cu privire la rezultatul definitiv.

ARTICOLUL 28
Informaţii spontane

Fără a aduce atingere propriilor investigaţii sau proceduri, o parte poate, fără o cerere prealabilă, să comunice unei alte părţi informaţii faptice atunci când consideră că divulgarea respectivelor informaţii este susceptibilă de a ajuta partea beneficiară să înceapă sau să efectueze investigaţii sau urmăriri privind infracţiunile stabilite în baza prezentei convenţii ori este susceptibilă să determine o cerere a acestei părţi în sensul prezentului capitol.

ARTICOLUL 29
Autoritatea centrală

1. Părţile desemnează o autoritate centrală sau, dacă este necesar, mai multe autorităţi centrale însărcinate să trimită cererile formulate în baza prezentului capitol, să răspundă la acestea, să le execute sau să le transmită autorităţilor care au competenţa de a le executa.

2. Fiecare parte comunică secretarului general al Consiliului Europei, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, denumirea şi adresa autorităţilor desemnate cu aplicarea paragrafului 1.

ARTICOLUL 30
Corespondenţă directă

1. Autorităţile centrale comunică direct între ele.

2. În caz de urgenţă cererile de asistenţă judiciară sau comunicările referitoare la acestea pot fi trimise direct de către autorităţile judiciare, inclusiv de Ministerul Public, ale părţii solicitante unor autorităţi similare ale părţii solicitate. În acest caz o copie trebuie trimisă simultan autorităţii centrale a părţii solicitate prin intermediul autorităţii centrale a părţii solicitante.

3. Orice cerere sau comunicare formulată în aplicarea paragrafelor 1 şi 2 poate fi prezentată prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol).

4. Dacă o cerere este prezentată în baza paragrafului 2 şi dacă autoritatea sesizată nu este competentă pentru a-i da curs, ea o transmite autorităţii competente din ţara sa şi informează direct partea solicitantă.

5. Cererile sau comunicările prezentate în baza paragrafului 2, care nu implică măsuri de constrângere, pot fi transmise direct de către autoritatea competentă a părţii solicitante autorităţii competente a părţii solicitate.

6. Fiecare stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să îl informeze pe secretarul general al Consiliului Europei că, din motive de eficacitate, cererile formulate în aplicarea acestui capitol trebuie adresate autorităţii sale centrale.

ARTICOLUL 31
Informare

Partea solicitată informează fără întârziere partea solicitantă despre urmarea dată unei cereri formulate în baza prezentului capitol şi despre rezultatul definitiv al urmării date cererii. De asemenea, partea solicitată informează fără întârziere partea solicitantă despre orice circumstanţe care fac imposibilă executarea măsurilor solicitate sau care riscă să o întârzie considerabil.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

ARTICOLUL 32
Semnarea şi intrarea în vigoare

1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei şi statelor nemembre care au participat la elaborarea sa. Aceste state pot să îşi exprime consimţământul de a fi legate prin:
a) semnare, fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; sau
b) semnare, sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.

2. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

3. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care 14 state şi-au dat consimţământul de a fi legate prin prezenta convenţie, conform dispoziţiilor paragrafului 1. Un stat care nu este membru al Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) în momentul ratificării va deveni membru, în mod automat, în ziua intrării în vigoare a prezentei convenţii.

4. Pentru orice stat semnatar care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data exprimării consimţământului său de a fi legat prin prezenta convenţie conform dispoziţiilor paragrafului 1. Un stat semnatar, nemembru al Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) în momentul ratificării, va deveni membru, în mod automat, în ziua intrării în vigoare a prezentei convenţii în ceea ce îl priveşte.

ARTICOLUL 33
Aderarea la convenţie

1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei va putea, după ce a consultat statele contractante la convenţie, să invite Comunitatea Europeană, precum şi orice stat nemembru al Consiliului, care nu a participat la elaborarea sa, să adere la prezenta convenţie, printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută la art. 20.d din Statutul Consiliului Europei şi cu unanimitatea reprezentanţilor statelor contractante ce au dreptul de a face parte din Comitetul Miniştrilor.

2. Pentru Comunitatea Europeană şi pentru orice stat care aderă convenţia va intra în vigoare în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei. Comunitatea Europeană şi orice stat care aderă vor deveni în mod automat membre ale GRECO, dacă nu sunt deja în momentul aderării, în ziua intrării în vigoare a prezentei convenţii în ceea ce le priveşte.

ARTICOLUL 34
Aplicare teritorială

1. Orice stat va putea, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să desemneze teritoriul ori teritoriile la care se va aplica prezenta convenţie.

2. Orice parte va putea să extindă, în orice alt moment următor, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Convenţia va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii respectivei declaraţii de către secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în baza paragrafelor 1 şi 2 va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va avea efect în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii respectivei notificări de către secretarul general.

ARTICOLUL 35
Relaţii cu alte convenţii şi acorduri

1. Prezenta convenţie nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din convenţiile internaţionale multilaterale privind probleme speciale.

2. Părţile la convenţie vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale referitoare la problemele reglementate prin prezenta convenţie, în scopul completării sau dezvoltării dispoziţiilor acesteia ori pentru a facilita aplicarea principiilor pe care le consacră.

3. Dacă două sau mai multe părţi au încheiat deja un acord ori un tratat cu privire la un subiect acoperit de prezenta convenţie sau atunci când au stabilit într-o altă manieră relaţiile lor cu privire la acest subiect, vor avea facultatea de a aplica respectivul acord sau tratat în locul prezentei convenţii, în scopul facilitării cooperării internaţionale.

ARTICOLUL 36
Declaraţii

Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că va incrimina ca infracţiune corupţia activă şi pasivă a agenţilor publici străini în sensul art. 5, a funcţionarilor internaţionali în sensul art. 9 sau a judecătorilor şi agenţilor curţilor internaţionale în sensul art. 11, numai în măsura în care agentul public sau judecătorul îndeplineşte ori se abţine să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale oficiale.

ARTICOLUL 37
Rezerve

1. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că nu va incrimina ca infracţiuni, conform dreptului său intern, în tot sau în parte, faptele menţionate la art. 4, art. 6-8, art. 10 şi 12 sau infracţiunile de corupţie pasivă menţionate la art. 5.

2. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că face uz de rezerva prevăzută la art. 17 paragraful 2.

3. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că poate refuza o cerere de asistenţă judiciară conform art. 26 paragraful 1, dacă cererea priveşte o infracţiune pe care partea solicitată o consideră infracţiune politică.

4. Un stat nu poate, prin aplicarea paragrafelor 1, 2 şi 3, să facă rezerve la mai mult de 5 dintre dispoziţiile menţionate la paragrafele respective. Nici o altă rezervă nu este admisă. Rezervele de aceeaşi natură referitoare la art. 4, 6 şi 10 vor fi considerate ca o singură rezervă.

ARTICOLUL 38
Valabilitatea şi examinarea declaraţiilor şi rezervelor

1. Declaraţiile prevăzute la art. 36 şi rezervele prevăzute la art. 37 sunt valabile 3 ani calculaţi din prima zi a intrării în vigoare a convenţiei pentru statul în cauză. Totuşi aceste rezerve pot fi reînnoite pentru perioade de aceeaşi durată.

2. Cu 12 luni înaintea expirării declaraţiei sau rezervei secretarul general al Consiliului Europei informează statul respectiv cu privire la această expirare. Cu 3 luni înaintea datei expirării statul comunică secretarului general al Consiliului Europei intenţia sa de a menţine, de a modifica ori de a retrage declaraţia sau rezerva. În caz contrar secretarul general al Consiliului Europei informează acest stat despre faptul că declaraţia sau rezerva sa este automat prelungită pentru o perioadă de 6 luni. Dacă statul respectiv nu comunică decizia sa de a menţine sau de a modifica rezervele sale înaintea expirării acestei perioade, rezerva sau rezervele cad.

3. Dacă o parte formulează o declaraţie sau o rezervă conform art. 36 şi 37, ea furnizează, înaintea reînnoirii acesteia sau la cerere, explicaţii grupului GRECO în privinţa motivelor care justifică menţinerea sa.

ARTICOLUL 39
Amendamente

1. Amendamentele la prezenta convenţie pot fi propuse de către fiecare parte şi orice propunere va fi comunicată de secretarul general al Consiliului Europei statelor membre ale Consiliului Europei şi fiecărui stat nemembru care a aderat sau a fost invitat să adere la prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 33.

2. Orice amendament propus de către una dintre părţi este comunicat Comitetului european pentru probleme penale care supune Comitetului Miniştrilor avizul său cu privire la amendamentul propus.

3. Comitetul Miniştrilor examinează amendamentul propus şi avizul Comitetului european pentru probleme penale şi, după consultarea statelor nemembre, părţi la prezenta convenţie, poate adopta amendamentul.

4. Textul oricărui amendament adoptat de Comitetul Miniştrilor conform paragrafului 3 este transmis părţilor pentru acceptare.

5. Orice amendament adoptat conform paragrafului 3 va intra în vigoare în a treia zi după ce toate părţile îl vor informa pe secretarul general al Consiliului Europei că l-au acceptat.

ARTICOLUL 40
Soluţionarea diferendelor

1. Comitetul european pentru probleme penale al Consiliului Europei va fi informat cu privire la interpretarea şi la aplicarea prezentei convenţii.

2. În caz de diferend între părţi cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii, părţile se vor strădui să ajungă la o soluţionare a diferendului prin negociere sau prin orice alt mijloc, la libera lor alegere, inclusiv supunerea diferendului Comitetului european pentru probleme penale, unui tribunal arbitral care va lua decizii obligatorii pentru părţile la diferend sau Curţii Internaţionale de Justiţie, conform unui acord între părţile implicate.

ARTICOLUL 41
Denunţare

1. Orice parte poate, în orice moment, să denunţe prezenta convenţie adresând o notificare secretarului general al Consiliului Europei.

2. Denunţarea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 42
Notificări

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei şi oricărui stat care a aderat la prezenta convenţie:
a) orice semnătură;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii conform art. 32 şi 33;
d) orice declaraţii sau rezervă în baza art. 36 sau 37;
e) orice alt act, notificare sau comunicare legată de prezenta convenţie.

Drept care subsemnaţii, corespunzător împuterniciţi în acest sens, au semnat prezenta convenţie.

Semnată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar original care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va trimite o copie certificată conformă fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea convenţiei şi oricărui stat invitat să adere la aceasta.

Marius Leontiuc – Legislaţie Anticorupţie . Legea 78/2000, legea 364/2004 legea 544/2001şi legi conexe

Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 219 din 18/05/2000

___________
Text actualizat la data de 01.04.2007. Actul include modificarile din urmatoarele acte:

• O.U.G. nr. 43/2002
• Legea nr. 161/2003
• Legea nr. 521/2004
• O.U.G. nr. 50/2006
• Legea nr. 69/2007.Capitolul I – Dispozitii generaleArt. 1
  (1) Prezenta lege instituie masuri de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie si se aplica urmatoarelor persoane:
  a) care exercita o functie publica, indiferent de modul in care au fost investite, in cadrul autoritatilor publice sau institutiilor publice;
  b) care indeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o functie sau o insarcinare, in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, in cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societatilor comerciale, companiilor nationale, societatilor nationale, unitatilor cooperatiste sau al altor agenti economici;
  c) care exercita atributii de control, potrivit legii;
  d) care acorda asistenta specializata unitatilor prevazute la lit. a) si b), in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta;
  e) care, indiferent de calitatea lor, realizeaza, controleaza sau acorda asistenta specializata, in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, cu privire la: operatiuni care antreneaza circulatia de capital, operatiuni de banca, de schimb valutar sau de credit, operatiuni de plasament, in burse, in asigurari, in plasament mutual ori privitor la conturile bancare si cele asimilate acestora, tranzactii comerciale interne si internationale;
  f) care detin o functie de conducere intr-un partid sau intr-o formatiune politica, intr-un sindicat, intr-o organizatie patronala ori intr-o asociatie fara scop lucrativ sau fundatie;
  g) alte persoane fizice decat cele prevazute la lit. a)-f), in conditiile prevazute de lege.Capitolul II – Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, in scopul prevenirii faptelor de coruptieArt. 2
  Persoanele prevazute la art. 1 sunt obligate sa indeplineasca indatoririle ce le revin din exercitarea functiilor, atributiilor sau insarcinarilor incredintate, cu respectarea stricta a legilor si a normelor de conduita profesionala, si sa asigure ocrotirea si realizarea drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor, fara sa se foloseasca de functiile, atributiile ori insarcinarile primite, pentru dobandirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

  Art. 3
  (1) Persoanele prevazute la art. 1 lit. a), precum si persoanele care detin o functie de conducere, de la directori inclusiv, in sus, in cadrul regiilor autonome, companiilor nationale, societatilor nationale, societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, institutiilor publice implicate in realizarea procesului de privatizare, Bancii Nationale a Romaniei, bancilor la care statul este actionar majoritar, au obligatia sa isi declare averea in conditiile prevazute de Legea nr. 115/1996 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere.
  (2) Nedepunerea declaratiei de avere de catre persoanele prevazute la alin. (1) atrage declansarea din oficiu a procedurii de control al averii in conditiile Legii nr. 115/1996.

  Art. 4
  (1) Persoanele prevazute la art. 1 lit. a) si c) au obligatia sa declare, in termen de 30 de zile de la primire, orice donatie directa ori indirecta sau daruri manuale primite in legatura cu exercitarea functiilor sau atributiilor lor, cu exceptia celor care au o valoare simbolica.
  (2) Dispozitiile Legii nr. 115/1996 referitoare la modalitatea depunerii declaratiei de avere se aplica in mod corespunzator si in cazul prevazut la alin. (1).

  Capitolul III – Infractiuni

  SECTIUNEA 1 – Categorii de infractiuni

  Art. 5
  (1) In intelesul prezentei legi, sunt infractiuni de coruptie infractiunile prevazute la art. 254-257 din Codul penal, la art. 61 si 82 din prezenta lege, precum si infractiunile prevazute in legi speciale, ca modalitati specifice ale infractiunilor prevazute la art. 254-257 din Codul penal, si la art. 61 si 82 din prezenta lege.
  (2) In intelesul prezentei legi, sunt infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie infractiunile prevazute la art. 10-13.
  (3) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile si infractiunilor mentionate la art. 17, care sunt in legatura directa cu infractiunile de coruptie sau cu cele asimilate acestora.
  (4) Dispozitiile prezentei legi sunt aplicabile si infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene prevazute la art. 181-185, prin sanctionarea carora se asigura protectia fondurilor si a resurselor Comunitatilor Europene.
  __________
  Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 161/2003.

  • Alineatul (4) a fost introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 161/2003.

  Sectiunea 2 – Infractiuni de coruptie

  Art. 6
  Infractiunile de luare de mita – prevazuta la art. 254 din Codul penal, de dare de mita – prevazuta la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevazuta la art. 256 din Codul penal si de trafic de influenta – prevazuta la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

  Art. 61
  (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani.
  (2) Faptuitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea fapta.
  (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul infractiunii prevazute la alin. (1) se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.
  (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazul prevazut la alin. (2).
  __________
  Articolul a fost introdus prin art. I pct. 3 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 7
  (1) Fapta de luare de mita, prevazuta la art. 254 din Codul penal, daca a fost savarsita de o persoana care, potrivit legii, are atributii de constatare sau de sanctionare a contraventiilor ori de constatare, urmarire sau judecare a infractiunilor, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind savarsirea infractiunii de catre un functionar cu atributii de control.
  (2) Fapta de dare de mita savarsita fata de una dintre persoanele prevazute la alin. (1) sau fata de un functionar cu atributii de control se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta la art. 255 din Codul penal, al carei maxim se majoreaza cu 2 ani.
  (3) Daca infractiunile prevazute la art. 256 si 257 din Codul penal, precum si infractiunile prevazute la art. 61 si 82 din prezenta lege au fost savarsite de una dintre persoanele mentionate la alin. (1) si (2), maximul special al pedepsei se majoreaza cu 2 ani.
  __________
  Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 4 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 8
  Constituie infractiunile prevazute la art. 254-257 din Codul penal, art. 61 si 82 din prezenta lege si faptele incriminate in aceste texte savarsite de manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atributii de control la societatile comerciale, companiile si societatile nationale, regiile autonome si la orice alti agenti economici.
  __________
  Articolul a fost modificat prin art. I pct. 5 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 81
  Prevederile art. 254-257 din Codul penal si ale art. 61 si 82 din prezenta lege se aplica in mod corespunzator si urmatoarelor persoane:
  a) functionarilor sau persoanelor care isi desfasoara activitatea pe baza unui contract de munca ori altor persoane care exercita atributii similare in cadrul unei organizatii publice internationale la care Romania este parte;
  b) membrilor adunarilor parlamentare ale organizatiilor internationale la care Romania este parte;
  c) functionarilor sau persoanelor care isi desfasoara activitatea pe baza unui contract de munca ori altor persoane care exercita atributii similare in cadrul Comunitatilor Europene;
  d) persoanelor care exercita functii judiciare in cadrul instantelor internationale a caror competenta este acceptata de Romania, precum si functionarilor de la grefele acestor instante;
  e) functionarilor unui stat strain;
  f) membrilor adunarilor parlamentare sau administrative ale unui stat strain.
  __________
  Articolul a fost introdus prin art. I pct. 6 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 82
  Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui functionar al unui stat strain ori al unei organizatii publice internationale, pentru a indeplini sau a nu indeplini un act privitor la indatoririle sale de serviciu, in scopul obtinerii unui folos necuvenit in cadrul operatiunilor economice internationale, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 7 ani.
  __________
  Articolul a fost introdus prin art. I pct. 6 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 9
  In cazul infractiunilor prevazute in prezenta sectiune, daca sunt savarsite in interesul unei organizatii, asociatii sau grupari criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenta negocierile tranzactiilor comerciale internationale ori schimburile sau investitiile internationale, maximul pedepsei prevazute de lege pentru aceste infractiuni se majoreaza cu 5 ani.

  Sectiunea 3 – Infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie

  Art. 10
  Sunt pedepsite cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:
  a) stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate, fata de valoarea comerciala reala, a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare sau cu ocazia unei tranzactii comerciale, ori a bunurilor apartinand autoritatilor publice sau institutiilor publice, in cadrul unei actiuni de vanzare a acestora, savarsita de cei care au atributii de conducere, de administrare sau de gestionare;
  b) acordarea de subventii cu incalcarea legii, neurmarirea, conform legii, a destinatiilor subventiilor;
  c) utilizarea subventiilor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, precum si utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmeaza sa fie rambursate din fonduri publice.
  __________
  Literele b) si c) au fost modificate prin art. unic din Legea nr. 69/2007.

  Art. 11
  (1) Fapta persoanei care, in virtutea functiei, a atributiei ori a insarcinarii primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a indeplini pentru acesta vreo insarcinare, de a intermedia sau de a inlesni efectuarea unor operatiuni comerciale sau financiare de catre agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, daca fapta este de natura a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
  (2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) a fost savarsita intr-un interval de 5 ani de la incetarea functiei, atributiei ori insarcinarii, aceasta se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.

  Art. 12
  Sunt pedepsite cu inchisoarea de la 1 la 5 ani urmatoarele fapte, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
  a) efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale;
  b) folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

  Art. 13
  Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
  __________
  Articolul a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 131
  Infractiunea de santaj, prevazuta la art. 194 din Codul penal, in care este implicata o persoana dintre cele prevazute la art. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 7 la 12 ani.
  __________
  Articolul a fost introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 132
  Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si infractiunea de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani.
  __________
  Articolul a fost introdus prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 521/2004.

  Art. 14
  Daca faptele prevazute la art. 12 si 13 sunt savarsite in conditiile art. 9, maximul pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu 3 ani.

  Art. 15
  Tentativa la infractiunile prevazute in prezenta sectiune se pedepseste.

  Art. 16
  Daca faptele prevazute in prezenta sectiune constituie, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infractiuni mai grave, acestea se pedepsesc in conditiile si cu sanctiunile stabilite in aceste legi.

  Sectiunea 4 – Infractiuni in legatura directa cu infractiunile de coruptie

  Art. 17
  In intelesul prezentei legi, urmatoarele infractiuni sunt in legatura directa cu infractiunile de coruptie sau cu infractiunile asimilate acestora, prevazute la art. 10-13:
  a) tainuirea bunurilor provenite din savarsirea unei infractiuni prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a, precum si favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infractiune;
  b) asocierea in vederea savarsirii unei infractiuni prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a sau la lit. a) din prezentul articol;
  c) falsul si uzul de fals savarsite in scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infractiunile prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a sau savarsite in realizarea scopului urmarit printr-o asemenea infractiune;
  d) abuzul in serviciu contra intereselor publice, abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor si abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi, savarsite in realizarea scopului urmarit, printr-o infractiune prevazuta in sectiunile a 2-a si a 3-a;
  d1) santajul, savarsit in legatura cu infractiunile prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a;
  e) infractiunile de spalare a banilor, prevazute in Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, atunci cand banii, bunurile sau alte valori provin din savarsirea unei infractiuni prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a;
  f) contrabanda cu bunuri provenite din savarsirea unei infractiuni prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a sau savarsita in realizarea scopului urmarit printr-o asemenea infractiune;
  g) infractiunile prevazute in Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare, savarsite in legatura cu infractiunile prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a;
  h) infractiunea de bancruta frauduloasa si celelalte infractiuni prevazute in Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, savarsite in legatura cu infractiunile prevazute in sectiunile a 2-a si a 3-a;
  i) traficul de droguri, traficul de substante toxice si nerespectarea regimului armelor de foc si al munitiilor, savarsite in legatura cu o infractiune prevazuta in sectiunile a 2-a si a 3-a;
  j) infractiunile de trafic de persoane, prevazute in Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, savarsite in legatura cu o infractiune prevazuta in sectiunile a 2-a si a 3-a;
  k) infractiunea prevazuta in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea si combaterea utilizarii sistemului financiar-bancar in scopul finantarii de acte de terorism, aprobata prin Legea nr. 466/2002, savarsita in legatura cu o infractiune prevazuta in sectiunile a 2-a si a 3-a.
  __________
  Litera d1) a fost introdusa prin art. I pct. 9 din Legea nr. 161/2003.

  • Litera e) a fost modificata prin art. I pct. 10 din Legea nr. 161/2003.
  • Litera g) a fost modificata prin art. I pct. 11 din Legea nr. 161/2003.
  • Litera i) a fost modificata prin art. I pct. 12 din Legea nr. 161/2003.
  • Literele j) si k) au fost introduse prin art. I pct. 13 din Legea nr. 161/2003.
  • Litera d) a fost modificata prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 521/2004.

  Art. 18
  (1) Infractiunile prevazute la art. 17 lit. a)-d1) se sanctioneaza cu pedepsele prevazute in Codul penal pentru aceste infractiuni, al caror maxim se majoreaza cu 2 ani.
  (2) Infractiunile prevazute la art. 17 lit. e) se sanctioneaza cu pedepsele prevazute in Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, al caror maxim se majoreaza cu 3 ani.
  (3) Infractiunile prevazute la art. 17 lit. f) se sanctioneaza cu pedepsele prevazute in Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei, al caror maxim se majoreaza, in cazul contrabandei simple, cu 3 ani, iar in cazul contrabandei calificate, cu 5 ani.
  (4) Infractiunile prevazute la art. 17 lit. g) se sanctioneaza cu pedepsele prevazute in Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare, al caror maxim se majoreaza cu 2 ani.
  (5) Infractiunile prevazute la art. 17 lit. h) se sanctioneaza cu pedepsele prevazute in Legea nr. 31/1990, republicata, al caror maxim se majoreaza cu 2 ani.
  (6) Infractiunile prevazute la art. 17 lit. i) privind traficul de droguri se sanctioneaza cu pedepsele prevazute in Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, al caror maxim se majoreaza cu 2 ani, infractiunea privind traficul de substante toxice se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta la art. 312 din Codul penal, al carei maxim se majoreaza cu 2 ani, iar infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor se sanctioneaza cu pedepsele prevazute la art. 279 din Codul penal al caror maxim se majoreaza cu 2 ani.
  (7) Infractiunile prevazute la art. 17 lit. j) privind traficul de persoane se sanctioneaza cu pedepsele prevazute in Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, al caror maxim se majoreaza cu 2 ani.
  (8) Infractiunea prevazuta la art. 17 lit. k) se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea si combaterea utilizarii sistemului financiar-bancar in scopul finantarii de acte de terorism, aprobata prin Legea nr. 466/2002, al carei maxim se majoreaza cu 2 ani.
  __________
  Alineatele (1) si (2) au fost modificate prin art. I pct. 14 din Legea nr. 161/2003.

  • Alineatul (4) a fost modificat prin art. I pct. 15 din Legea nr. 161/2003.
  • Alineatul (6) a fost modificat prin art. I pct. 16 din Legea nr. 161/2003.
  • Alineatele (7) si (8) au fost introduse prin art. I pct. 17 din Legea nr. 161/2003.

  SECTIUNEA 41 – Infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene
  __________
  Sectiunea 41 cuprinzand art. 181 – 185 a fost introdusa prin art. I pct. 18 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 181
  (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
  (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza omisiunea de a furniza, cu stiinta, datele cerute potrivit legii pentru obtinerea de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept a acestor fonduri.
  (3) Daca faptele prevazute la alin. (1) si (2) au produs consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

  Art. 182
  (1) Schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
  (2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) a produs consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
  (3) Schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei unui folos legal obtinut, daca fapta are ca rezultat diminuarea ilegala a resurselor din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta la alin. (1).

  Art. 183
  (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegala a resurselor din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
  (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza omisiunea de a furniza, cu stiinta, datele cerute potrivit legii, daca fapta are ca rezultat diminuarea ilegala a resurselor din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor.
  (3) Daca faptele prevazute la alin. (1) si (2) au produs consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

  Art. 184
  Tentativa infractiunilor prevazute la art. 181-183 se pedepseste.

  Art. 185
  Incalcarea din culpa, de catre director, administrator sau persoana cu atributii de decizie sau de control in cadrul unui agent economic, a unei indatoriri de serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca a avut ca rezultat savarsirea uneia dintre infractiunile prevazute la art. 181-183 sau savarsirea unei infractiuni de coruptie ori de spalare a banilor in legatura cu fondurile Comunitatilor Europene, de catre o persoana care se afla in subordinea sa si care a actionat in numele acelui agent economic, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

  Sectiunea 5 – Dispozitii comune

  Art. 19
  In cazul savarsirii infractiunilor la care se refera prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina savarsirea infractiunii sau pentru a rasplati pe infractor ori cele dobandite prin savarsirea infractiunii, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia, se confisca, iar daca bunurile nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.

  Art. 20
  In cazul in care s-a savarsit o infractiune dintre cele prevazute in prezentul capitol, luarea masurilor asiguratorii este obligatorie.

  Capitolul IV – Dispozitii procedurale

  SECTIUNEA 1 – Dispozitii generale

  Art. 21
  (1) Infractiunile prevazute de prezenta lege ca infractiuni de coruptie sau ca infractiuni asimilate acestora ori ca infractiuni in legatura directa cu infractiunile de coruptie, daca sunt flagrante, se urmaresc si se judeca potrivit dispozitiilor art. 465 si art. 467-479 din Codul de procedura penala.
  (2) Daca infractiunile prevazute la alin. (1) nu sunt flagrante, urmarirea penala si judecata se efectueaza potrivit procedurii de drept comun.

  Art. 22
  In cazul infractiunilor prevazute in prezenta lege, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror.
  __________
  Articolul a fost modificat prin art. I pct. 19 din Legea nr. 161/2003.

  Sectiunea 2 – Dispozitii speciale privind descoperirea si urmarirea infractiunilor

  Art. 23
  (1) Persoanele cu atributii de control sunt obligate sa instiinteze organul de urmarire penala sau, dupa caz, organul de constatare a savarsirii infractiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezulta indicii ca s-a efectuat o operatiune sau un act ilicit ce poate atrage raspunderea penala, potrivit prezentei legi.
  (2) Persoanele cu atributii de control sunt obligate, in cursul efectuarii actului de control, sa procedeze la asigurarea si conservarea urmelor infractiunii, a corpurilor delicte si a oricaror mijloace de proba ce pot servi organelor de urmarire penala.

  Art. 24
  Persoanele prevazute la art. 1 lit. e), care cunosc operatiuni ce antreneaza circulatia de capitaluri sau alte activitati, prevazute la art. 1, privind sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune ca provin din infractiuni de coruptie sau asimilate acestora ori din infractiuni ce au legatura cu acestea, au obligatia sa sesizeze organele de urmarire penala sau, dupa caz, organele de constatare a savarsirii infractiunii ori organele de control, abilitate de lege.

  Art. 25
  (1) Indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor prevazute la art. 23 si 24 nu constituie o incalcare a secretului profesional sau bancar si nu atrage raspunderea penala, civila sau disciplinara.
  (2) Dispozitiile prevazute la alin. (1) se aplica chiar daca cercetarea sau judecarea faptelor semnalate a condus la neinceperea sau incetarea urmaririi penale ori la achitare.
  (3) Abrogat.
  (4) Neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiilor prevazute la art. 23 si 24 constituie infractiuni si se pedepsesc potrivit art. 262 din Codul penal.
  __________
  Alineatul (3) a fost abrogat prin art. I pct. 20 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 26
  Secretul bancar si cel profesional, cu exceptia secretului profesional al avocatului exercitat in conditiile legii, nu sunt opozabile procurorului, dupa inceperea urmaririi penale, si nici instantei de judecata. Datele si informatiile solicitate de procuror sau de instanta de judecata se comunica la cererea scrisa a procurorului, in cursul urmaririi penale, sau a instantei, in cursul judecatii.
  __________
  Articolul a fost modificat prin art. I pct. 21 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 27
  (1) Cand sunt indicii temeinice cu privire la savarsirea uneia dintre infractiunile prevazute in prezenta lege, in scopul strangerii de probe sau al identificarii faptuitorului, procurorul poate sa autorizeze motivat, pe o durata de cel mult 30 de zile:
  a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora;
  b) punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicatiilor;
  c) accesul la sisteme informationale;
  d) comunicarea de inscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile.
  (2) Pentru motive temeinice autorizarea prevazuta la alin. (1) poate fi prelungita, in aceleasi conditii, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. Durata maxima a masurilor prevazute la alin. (1) lit. a)-c) autorizate este de 4 luni.
  (3) In cursul judecatii, instanta poate dispune prelungirea masurilor prevazute la alin. (1), prin incheiere motivata.
  (4) Dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala se aplica in mod corespunzator.
  __________
  Articolul a fost modificat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 28
  Abrogat
  ___________
  Articolul a fost abrogat prin art. 34 din O.U.G. nr. 43/2002.

  Art. 29
  (1) Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie complete specializate.
  (2) Abrogat.
  __________
  Articolul a fost modificat prin art. I pct. 23 din Legea nr. 161/2003.

  • Alineatul (2) a fost abrogat prin art. V din O.U.G. nr. 50/2006.

  Sectiunea 3 – Dispozitii comune

  Art. 30
  Hotararea judecatoreasca definitiva de condamnare sau de achitare se poate publica in ziarele centrale sau, dupa caz, locale, mentionate in hotarare.

  Art. 31
  (1) Prevederile prezentei legi se completeaza, in ceea ce priveste urmarirea si judecata, cu dispozitiile Codului de procedura penala.
  (2) Dispozitiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator si prezentei legi, in masura in care aceasta nu prevede altfel.
  __________
  Alineatul (2) a fost introdus prin art. I pct. 24 din Legea nr. 161/2003.

  Capitolul V – Dispozitii finale

  Art. 32
  Abrogat.
  __________
  Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 25 din Legea nr. 161/2003.

  Art. 33
  Orice prevedere contrara prezentei legi se abroga.

  Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta comuna din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

LEGE nr. 364 din 15 septembrie 2004
privind organizarea si functionarea politiei judiciare
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
ART. 1
Politia judiciara este organizata si functioneaza in cadrul structurilor specializate ale
Ministerului Administratiei si Internelor.
ART. 2
(1) Politia judiciara este constituita din ofiteri si agenti de politie, specializati in efectuarea
activitatilor de constatare a infractiunilor, de strangere a datelor in vederea inceperii urmaririi penale
si de cercetare penala.
(2) Ofiterii si agentii specializati prevazuti la alin. (1) au calitatea de organe de cercetare ale
politiei judiciare.
(3) Ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori specializati din Ministerul
Administratiei si Internelor anume desemnati de ministrul administratiei si internelor, cu avizul
favorabil al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, si isi
desfasoara activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte
de Casatie si Justitie sau sunt desemnati si functioneaza in alt mod, potrivit unor legi speciale.
(4) Parchetele de pe langa instantele judecatoresti conduc si supravegheaza activitatea de
cercetare penala a politiei judiciare.
(5) Politia judiciara a Parchetului National Anticoruptie se organizeaza si functioneaza potrivit
legii speciale a Parchetului National Anticoruptie.
ART. 3
(1) Politistii care nu fac parte din politia judiciara au dreptul si obligatia de a efectua orice act de
constatare a savarsirii infractiunilor, conform legii.
(2) Politistii prevazuti la alin. (1) au obligatia de a incunostinta de indata procurorul sau
organele de cercetare ale politiei judiciare cu privire la constatarea savarsirii infractiunilor si de a le
inainta, totodata, actele de constatare.
ART. 4(MODIFICAT DE Art. 2 LEGE 161/2005)
Organele de cercetare ale politiei judiciare sunt organizate si functioneaza in structura
Inspectoratului General al Politiei Romane, Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane
si a unitatilor teritoriale ale acestora.
ART. 5
In desfasurarea celorlalte activitati profesionale decat cele conduse si controlate, potrivit legii,
de catre procuror, politistii din cadrul politiei judiciare se subordoneaza ofiterilor ierarhici numiti
potrivit normelor de competenta aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor.
ART. 6
(1) Numirea, promovarea si eliberarea politistilor in/din functiile structurilor politiei judiciare se
fac potrivit normelor de competenta aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor, cu
avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(2) Pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare de catre lucratorii politiei judiciare
a obligatiilor ce le revin in activitatea desfasurata in calitatea de organ de cercetare penala al politiei
judiciare, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate
propune ministrului administratiei si internelor eliberarea din functia de lucrator de politie judiciara.
ART. 7
(1) Pentru faptele de indisciplina savarsite de organele de cercetare penala ale politiei
judiciare, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate
solicita ministrului administratiei si internelor declansarea cercetarii prealabile pentru angajarea
raspunderii disciplinare.
(2) Procedura cercetarii prealabile se reglementeaza prin ordin al ministrului administratiei si
internelor.
ART. 8
CTCE S.A. Piatra Neamt – Intralegis Page 1
LEGE 364 15/09/2004
(1) Organele de cercetare ale politiei judiciare isi desfasoara activitatea sub conducerea,
supravegherea si controlul procurorului, fiind obligate sa duca la indeplinire dispozitiile acestuia.
(2) Sefii ierarhici pot da politistilor care fac parte din politia judiciara dispozitii si indrumari in
efectuarea activitatilor de constatare a infractiunilor si de strangere a datelor in vederea identificarii
autorilor infractiunilor si inceperii urmaririi penale.
(3) Organele ierarhic superioare ale politistilor care fac parte din politia judiciara nu pot sa dea
indrumari sau dispozitii privind cercetarea penala, procurorul fiind singurul competent in acest sens.
ART. 9
(1) Lucratorii de politie judiciara din structurile teritoriale isi indeplinesc atributiile, in mod
nemijlocit, sub autoritatea si controlul prim-procurorilor parchetelor de pe langa judecatorii si
tribunale, corespunzator arondarii acestora.
(2) Procurorii generali ai parchetelor de pe langa curtile de apel isi exercita autoritatea si
controlul nemijlocit asupra lucratorilor de politie judiciara din circumscriptia curtii de apel.
(3) Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie isi exercita
autoritatea si controlul direct sau prin procurori desemnati asupra organelor de politie judiciara din
intregul teritoriu.
ART. 10
Lucratorilor politiei judiciare li se aplica prevederile Statutului politistului si ale celorlalte acte
normative in vigoare care reglementeaza activitatea structurilor din care fac parte.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si
ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 15 septembrie 2004.
Nr. 364.

LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001
privind liberul acces la informatiile de interes public
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAP. 1
Dispozitii generale
ART. 1
Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin
prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si
autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale
ratificate de Parlamentul Romaniei.
ART. 2
In sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate sau institutie publica, precum
si orice regie autonoma care utilizeaza resurse financiare publice si care isi desfasoara activitatea
pe teritoriul Romaniei, potrivit Constitutiei;
b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau
rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma
sau de modul de exprimare a informatiei;
c) prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice informatie privind o persoana
fizica identificata sau identificabila.
CAP. 2
Organizarea si asigurarea accesului la informatiile de interes public
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune privind accesul la informatiile de interes public
ART. 3(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ. 149/2004)
Asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a accesului la informatiile de interes public
se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al
persoanei desemnate in acest scop.
ART. 4
(1) Pentru asigurarea accesului oricarei persoane la informatiile de interes public autoritatile si
institutiile publice au obligatia de a organiza compartimente specializate de informare si relatii
publice sau de a desemna persoane cu atributii in acest domeniu.
(2) Atributiile, organizarea si functionarea compartimentelor de relatii publice se stabilesc, pe
baza dispozitiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare si functionare a autoritatii sau
institutiei publice respective.
ART. 5(RECTIFICAT DE RCT. 544/2001)
(1) Fiecare autoritate sau institutie publica are obligatia sa comunice din oficiu urmatoarele
informatii de interes public:
a) actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii sau institutiei
publice;
b) structura organizatorica, atributiile departamentelor, programul de functionare, programul de
audiente al autoritatii sau institutiei publice;
c) numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei publice si ale
functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice;
CTCE S.A. Piatra Neamt – Intralegis Page 1
LEGE 544 12/10/2001
d) coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice, respectiv: denumirea, sediul,
numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul si bilantul contabil;
f) programele si strategiile proprii;
g) lista cuprinzand documentele de interes public;
h) lista cuprinzand categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalitatile de contestare a deciziei autoritatii sau a institutiei publice in situatia in care
persoana se considera vatamata in privinta dreptului de acces la informatiile de interes public
solicitate.
(2) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa publice si sa actualizeze anual un buletin
informativ care va cuprinde informatiile prevazute la alin. (1).
(3) Autoritatile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicitatii un raport periodic de activitate,
cel putin anual, care va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a.
(4) Accesul la informatiile prevazute la alin. (1) se realizeaza prin:
a) afisare la sediul autoritatii sau al institutiei publice ori prin publicare in Monitorul Oficial al
Romaniei sau in mijloacele de informare in masa, in publicatii proprii, precum si in pagina de Internet
proprie;
b) consultarea lor la sediul autoritatii sau al institutiei publice, in spatii special destinate acestui
scop.
ART. 6
(1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in
conditiile prezentei legi, informatiile de interes public.
(2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora,
informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal.
(3) Solicitarea in scris a informatiilor de interes public cuprinde urmatoarele elemente:
a) autoritatea sau institutia publica la care se adreseaza cererea;
b) informatia solicitata, astfel incat sa permita autoritatii sau institutiei publice identificarea
informatiei de interes public;
c) numele, prenumele si semnatura solicitantului, precum si adresa la care se solicita primirea
raspunsului.
ART. 7(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ.
407/2004)(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ. 115/2004)
(1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor
de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea
solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta
solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate
depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia
instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile
de la primirea petitiilor.
(3) Solicitarea si obtinerea informatiilor de interes public se pot realiza, daca sunt intrunite
conditiile tehnice necesare, si in format electronic.
ART. 8
(1) Pentru informatiile solicitate verbal functionarii din cadrul compartimentelor de informare si
relatii publice au obligatia sa precizeze conditiile si formele in care are loc accesul la informatiile de
interes public si pot furniza pe loc informatiile solicitate.
(2) In cazul in care informatiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este indrumata sa
solicite in scris informatia de interes public, urmand ca cererea sa ii fie rezolvata in termenele
prevazute la art. 7.
(3) Informatiile de interes public solicitate verbal se comunica in cadrul unui program minim
stabilit de conducerea autoritatii sau institutiei publice, care va fi afisat la sediul acesteia si care se
va desfasura in mod obligatoriu in timpul functionarii institutiei, incluzand si o zi pe saptamana, dupa
programul de functionare.
CTCE S.A. Piatra Neamt – Intralegis Page 2
LEGE 544 12/10/2001
(4) Activitatile de registratura privind petitiile nu se pot include in acest program si se
desfasoara separat.
(5) Informatiile de interes public solicitate verbal de catre mijloacele de informare in masa vor fi
comunicate, de regula, imediat sau in cel mult 24 de ore.
ART. 9
(1) In cazul in care solicitarea de informatii implica realizarea de copii de pe documentele
detinute de autoritatea sau institutia publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant,
in conditiile legii.
(2) Daca in urma informatiilor primite petentul solicita informatii noi privind documentele aflate
in posesia autoritatii sau a institutiei publice, aceasta solicitare va fi tratata ca o noua petitie,
raspunsul fiind trimis in termenele prevazute la art. 7 si 8.
ART. 10
Nu este supusa prevederilor art. 7-9 activitatea autoritatilor si institutiilor publice de raspunsuri
la petitii si de audiente, desfasurata potrivit specificului competentelor acestora, daca aceasta
priveste alte aprobari, autorizari, prestari de servicii si orice alte solicitari in afara informatiilor de
interes public.
ART. 11
(1) Persoanele care efectueaza studii si cercetari in folos propriu sau in interes de serviciu au
acces la fondul documentaristic al autoritatii sau al institutiei publice pe baza solicitarii personale, in
conditiile legii.
(2) Copiile de pe documentele detinute de autoritatea sau de institutia publica se realizeaza in
conditiile art. 9.
ART. 12(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ.
158/2004)(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ. 462/2003)
(1) Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1, urmatoarele informatii:
a) informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din
categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii;
b) informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice
si politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii;
c) informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce
atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii;
d) informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza
rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala,
sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare;
f) informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii
unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate in proces;
g) informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor.
(2) Raspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informatiilor apartinand categoriilor
prevazute la alin. (1) revine persoanelor si autoritatilor publice care detin astfel de informatii, precum
si institutiilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informatiilor.
ART. 13
Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie
publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.
ART. 14
(1) Informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes
public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice.
(2) Informatiile publice de interes personal nu pot fi transferate intre autoritatile publice decat in
temeiul unei obligatii legale ori cu acordul prealabil in scris al persoanei care are acces la acele
informatii potrivit art. 2.
SECTIUNEA a 2-a
Dispozitii speciale privind accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes
public
CTCE S.A. Piatra Neamt – Intralegis Page 3
LEGE 544 12/10/2001
ART. 15
(1) Accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public este garantat.
(2) Activitatea de culegere si de difuzare a informatiilor de interes public, desfasurata de
mijloacele de informare in masa, constituie o concretizare a dreptului cetatenilor de a avea acces la
orice informatie de interes public.
ART. 16
Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public
autoritatile si institutiile publice au obligatia sa desemneze un purtator de cuvant, de regula din
cadrul compartimentelor de informare si relatii publice.
ART. 17
(1) Autoritatile publice au obligatia sa organizeze periodic, de regula o data pe luna, conferinte
de presa pentru aducerea la cunostinta a informatiilor de interes public.
(2) In cadrul conferintelor de presa autoritatile publice sunt obligate sa raspunda cu privire la
orice informatii de interes public.
ART. 18
(1) Autoritatile publice au obligatia sa acorde fara discriminare acreditare ziaristilor si
reprezentantilor mijloacelor de informare in masa.
(2) Acreditarea se acorda la cerere, in termen de doua zile de la inregistrarea acesteia.
(3) Autoritatile publice pot refuza acordarea acreditarii sau pot retrage acreditarea unui ziarist
numai pentru fapte care impiedica desfasurarea normala a activitatii autoritatii publice si care nu
privesc opiniile exprimate in presa de respectivul ziarist, in conditiile si in limitele legii.
(4) Refuzul acordarii acreditarii si retragerea acreditarii unui ziarist se comunica in scris si nu
afecteaza dreptul organismului de presa de a obtine acreditarea pentru un alt ziarist.
ART. 19
(1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa informeze in timp util mijloacele de informare
in masa asupra conferintelor de presa sau oricaror alte actiuni publice organizate de acestea.
(2) Autoritatile si institutiile publice nu pot interzice in nici un fel accesul mijloacelor de
informare in masa la actiunile publice organizate de acestea.
(3) Autoritatile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare si functionare sa
desfasoare activitati specifice in prezenta publicului sunt obligate sa permita accesul presei la acele
activitati, in difuzarea materialelor obtinute de ziaristi urmand sa se tina seama doar de deontologia
profesionala.
ART. 20
Mijloacele de informare in masa nu au obligatia sa publice informatiile furnizate de autoritatile
sau de institutiile publice.
CAP. 3
Sanctiuni
ART. 21(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ.
407/2004)(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ. 149/2004)
(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autoritati ori institutii publice pentru
aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere si atrage raspunderea disciplinara a celui
vinovat.
(2) Impotriva refuzului prevazut la alin. (1) se poate depune reclamatie la conducatorul
autoritatii sau al institutiei publice respective in termen de 30 de zile de la luarea la cunostinta de
catre persoana lezata.
(3) Daca dupa cercetarea administrativa reclamatia se dovedeste intemeiata, raspunsul se
transmite persoanei lezate in termen de 15 zile de la depunerea reclamatiei si va contine atat
informatiile de interes public solicitate initial, cat si mentionarea sanctiunilor disciplinare luate
impotriva celui vinovat.
ART. 22(NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ. 407/2004)
(1) In cazul in care o persoana se considera vatamata in drepturile sale, prevazute in prezenta
CTCE S.A. Piatra Neamt – Intralegis Page 4
LEGE 544 12/10/2001
lege, aceasta poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza
teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice.
Plingerea se face in termen de 30 de zile de la data expirarii termenului prevazut la art. 7.
(2) Instanta poate obliga autoritatea sau institutia publica sa furnizeze informatiile de interes
public solicitate si sa plateasca daune morale si/sau patrimoniale.
(3) Hotararea tribunalului este supusa recursului.
(4) Decizia Curtii de apel este definitiva si irevocabila.
(5) Atat plangerea, cat si apelul se judeca in instanta in procedura de urgenta si sunt scutite de
taxa de timbru.
CAP. 4
Dispozitii tranzitorii si finale
ART. 23
(1) Prezenta lege va intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I.
(2) In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, Guvernul va elabora, la initiativa Ministerului Informatiilor Publice, normele metodologice
de aplicare a acesteia.
ART. 24
(1) In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi Ministerul Informatiilor
Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Ministerul Finantelor Publice vor
inainta Guvernului propuneri privind masurile necesare pentru ca informatiile de interes public sa
devina disponibile in mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile
publicului la nivel national.
(2) Masurile prevazute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autoritatilor si institutiilor publice cu
echipamentele de tehnica de calcul adecvate.
ART. 25
Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice prevederi contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 13 septembrie 2001, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
PAUL PACURARU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 18 septembrie 2001, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU

CONVENŢIA PENALĂ
privind corupţia

Textul actului publicat în M.Of. nr. 65/30 ian. 2002

Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o legătură mai strânsă între membrii săi,

recunoscând importanţa de a consolida cooperarea cu celelalte state semnatare ale prezentei convenţii, convinse de necesitatea de a urma cu prioritate o politică penală comună care tinde să protejeze societatea împotriva corupţiei, inclusiv prin adoptarea unei legislaţii şi a măsurilor preventive adecvate,

subliniind faptul că corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, preeminenţa dreptului şi drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii,

convinse că eficacitatea luptei împotriva corupţiei se realizează printr-o cooperare internaţională penală intensificată, rapidă şi adaptată,

apreciind realizările recente care contribuie la ameliorarea conştiinţei şi cooperării la nivel internaţional în lupta împotriva corupţiei, inclusiv acţiunile desfăşurate de O.N.U., Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Statelor Americane, O.C.D.E. şi Uniunea Europeană,

având în vedere Programul de acţiune împotriva corupţiei, adoptat de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei în luna noiembrie 1996, ca urmare a recomandărilor celei de a 19-a Conferinţe a miniştrilor europeni ai justiţiei (La Valetta, 1994),

amintind în acest context importanţa participării statelor nemembre la activităţile Consiliului Europei împotriva corupţiei şi salutând contribuţia lor preţioasă la punerea în aplicare a Programului de acţiune împotriva corupţiei,

amintind, printre altele, că Rezoluţia nr. 1, adoptată de miniştrii europeni de justiţie la cea de-a 21-a Conferinţă a lor (Praga, 1997), cheamă la aplicarea rapidă a Programului de acţiune împotriva corupţiei şi recomandă îndeosebi elaborarea unei convenţii penale privind corupţia, care să prevadă incriminarea coordonată a infracţiunilor de corupţie, o cooperare consolidată în cercetarea unor asemenea infracţiuni şi un mecanism eficace de urmărire a aplicării, deschis în mod egal statelor membre şi statelor nemembre,

reţinând că şefii de stat şi de guvern ai Consiliului Europei au hotărât, cu ocazia celei de-a doua Întâlniri la vârf a lor care a avut loc la Strasbourg în zilele de 10 şi 11 octombrie 1997, să caute răspunsuri comune la provocările determinate de extinderea corupţiei şi au adoptat un plan de acţiune care, vizând promovarea cooperării în lupta împotriva corupţiei, inclusiv legăturile sale cu crima organizată şi spălarea banilor, însărcinează Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei să încheie rapid lucrările de elaborare de instrumente juridice internaţionale, conform Programului de acţiune împotriva corupţiei,

considerând în plus că Rezoluţia (97) 24 privind cele 20 de Principii directoare pentru lupta împotriva corupţiei, adoptată la 6 noiembrie 1997 de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei cu ocazia celei de-a 101-a Sesiuni a sa, subliniază necesitatea de a încheia rapid elaborarea de instrumente juridice internaţionale în executarea Programului de acţiune împotriva corupţiei,

având în vedere adoptarea cu ocazia celei de-a 102-a Sesiuni a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei, la 4 mai 1998, a Rezoluţiei (98) 7 privind autorizarea de a crea Acordul parţial extins stabilind Grupul de State împotriva Corupţiei – GRECO, instituţie care are drept obiect îmbunătăţirea capacităţii membrilor săi de a lupta împotriva corupţiei,

veghind la punerea în aplicare a angajamentelor lor în acest domeniu,

au convenit cele ce urmează:

CAPITOLUL I
Terminologie

ARTICOLUL 1
Terminologie

Definiţii

În sensul prezentei convenţii:
a) expresia agent public este interpretată prin referire la definiţia noţiunilor de funcţionar, funcţionar public, ministru, primar sau judecător în dreptul naţional al statului în care persoana în cauză exercită această funcţie, precum şi la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal;
b) termenul judecător menţionat la lit. a) include membrii Ministerului Public şi persoanele care exercită funcţii judecătoreşti;
c) în cazul urmăririlor care implică un agent public al unui alt stat, statul care urmăreşte nu poate aplica definiţia de agent public decât în măsura în care această definiţie este compatibilă cu dreptul său naţional;
d) persoană juridică desemnează orice entitate având acest statut în baza dreptului naţional aplicabil, cu excepţia statelor sau a altor entităţi publice în exercitarea prerogativelor lor de putere publică şi a organizaţiilor internaţionale publice.

CAPITOLUL II
Măsuri ce trebuie luate la nivel naţional

ARTICOLUL 2
Corupţia activă a agenţilor publici naţionali

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale.

ARTICOLUL 3
Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale.

ARTICOLUL 4
Corupţia membrilor adunărilor publice naţionale

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări publice naţionale care exercită puteri legislative sau administrative.

ARTICOLUL 5
Corupţia agenţilor publici străini

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la un agent public al unui alt stat.

ARTICOLUL 6
Corupţia membrilor adunărilor publice străine

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări publice, care exercită puteri legislative sau administrative ale unui alt stat.

ARTICOLUL 7
Corupţia activă în sectorul privat

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

ARTICOLUL 8
Corupţia pasivă în sectorul privat

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terţilor, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

ARTICOLUL 9
Corupţia funcţionarilor internaţionali

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană care are calitatea de funcţionar sau agent contractual, în sensul prevăzut de statut, al unei organizaţii publice internaţionale sau supranaţionale la care partea este membră, precum şi la orice persoană care, fie că este sau nu este detaşată pe lângă o astfel de organizaţie, exercită funcţii ce corespund funcţionarilor sau agenţilor menţionaţi.

ARTICOLUL 10
Corupţia membrilor adunărilor parlamentare internaţionale

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 4, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale sau supranaţionale la care partea este membră.

ARTICOLUL 11
Corupţia judecătorilor şi a agenţilor curţilor internaţionale

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 2 şi 3, dacă acestea se referă la o persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale a cărei competenţă este acceptată de către parte sau la un funcţionar de la grefa unei asemenea curţi.

ARTICOLUL 12
Trafic de influenţă

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art. 2, art. 4-6 şi de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva, precum şi fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remuneraţie, pentru o astfel de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit.

ARTICOLUL 13
Spălarea produselor obţinute din infracţiunile de corupţie

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele menţionate la art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia nr. 141 a Consiliului Europei, în condiţiile prevăzute de acestea, atunci când infracţiunea principală constă în una dintre infracţiunile stabilite în baza art. 2-12 din prezenta convenţie, în măsura în care partea n-a formulat o rezervă sau o declaraţie referitoare la aceste infracţiuni ori nu consideră aceste infracţiuni ca fiind infracţiuni grave la legislaţia referitoare la spălarea banilor.

ARTICOLUL 14
Infracţiuni contabile

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune pasibilă de sancţiuni penale sau de alte tipuri de sancţiuni, conform dreptului său intern, dacă sunt săvârşite cu intenţie, faptele sau omisiunile următoare destinate să comită, să disimuleze sau să tăinuiască infracţiunile precizate la art. 2-12, în măsura în care partea n-a formulat o rezervă sau o declaraţie:
a) de a întocmi sau de a folosi o factură ori orice alt document sau înscris contabil care conţine informaţii false sau incomplete;
b) de a omite, într-o manieră ilicită, contabilizarea unui vărsământ.

ARTICOLUL 15
Acte de participare

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, orice faptă de complicitate la una dintre infracţiunile stabilite în baza prezentei convenţii.

ARTICOLUL 16
Imunitate

Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere dispoziţiilor oricărui tratat, protocol sau statut, precum şi textelor lor de aplicare, în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii.

ARTICOLUL 17
Competenţă

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a-şi determina competenţa referitoare la o infracţiune stabilită în temeiul art. 2-14, dacă:
a) infracţiunea este săvârşită în tot sau în parte pe teritoriul său;
b) autorul infracţiunii este unul dintre cetăţenii săi, unul dintre agenţii săi publici sau unul dintre membrii adunărilor sale publice naţionale;
c) infracţiunea se referă la un agent public sau la un membru al adunărilor sale publice naţionale ori la o altă persoană menţionată la art. 9-11, care este în acelaşi timp cetăţeanul său.

2. Fiecare stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, într-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să precizeze că îşi rezervă dreptul de a nu aplica, ori de a aplica numai în cazuri sau condiţii specifice, regulile de competenţă definite la paragraful 1 b) şi c) sau o parte oarecare din aceste texte.

3. Atunci când o parte a folosit posibilitatea de rezervă prevăzută la paragraful 2 aceasta adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru a-şi determina competenţa referitoare la infracţiunile stabilite în baza prezentei convenţii, dacă autorul prezumat a fi comis infracţiunea se află pe teritoriul său şi nu poate fi extrădat unei alte părţi numai pe motiv de cetăţenie, ca urmare a unei cereri de extrădare.

4. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea de către una dintre părţi a oricărei competenţe penale determinate conform dreptului său intern.

ARTICOLUL 18
Responsabilitatea persoanelor juridice

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi ţinute responsabile de infracţiuni de corupţie activă, trafic de influenţă şi de spălare a capitalurilor, stabilite în temeiul prezentei convenţii, dacă acestea sunt comise în contul lor de către o persoană fizică ce acţionează fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, în cadrul căreia exercită atribuţii de conducere referitoare la:

• puterea de reprezentare a persoanei juridice; sau
• autoritatea pentru a lua decizii în numele persoanei juridice; sau
• autoritatea pentru a exercita un control în cadrul persoanei juridice, precum şi pentru participarea unei asemenea persoane fizice în calitate de complice sau de instigator la comiterea infracţiunilor sus-menţionate.

2. Făcând abstracţie de cazurile deja prevăzute la paragraful 1, fiecare parte ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi ţinută responsabilă dacă lipsa de supraveghere sau de control din partea unei persoane fizice menţionate la paragraful 1 a făcut posibilă comiterea infracţiunilor menţionate la paragraful 1 în contul respectivei persoane juridice de către o persoană fizică supusă autorităţii sale.

3. Responsabilitatea persoanei juridice în temeiul paragrafelor 1 şi 2 nu exclude urmăririle penale împotriva persoanelor fizice autori, instigatori sau complici la infracţiunile menţionate la paragraful 1.

ARTICOLUL 19
Sancţiuni şi măsuri

1. Ţinând seama de gravitatea infracţiunilor stabilite în baza prezentei convenţii, fiecare parte prevede, cu privire la infracţiunile stabilite conform art. 2-14, sancţiuni şi măsuri efective, proporţionale şi descurajatoare, incluzând, atunci când sunt săvârşite de persoane fizice, sancţiuni privative de libertate ce pot da loc la extrădare.

2. Fiecare parte se asigură ca în cazul responsabilităţii stabilite în temeiul art. 18 paragrafele 1 şi 2 persoanele juridice să fie pasibile de sancţiuni eficace, proporţionate şi descurajatoare, de natură penală sau nepenală, inclusiv de sancţiuni pecuniare.

3. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a-i permite să confişte sau să blocheze în alt mod instrumentele şi produsele infracţiunilor stabilite în temeiul prezentei convenţii sau bunurile a căror valoare corespunde acestor produse.

ARTICOLUL 20
Autorităţi specializate

Fiecare parte adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru ca persoane sau entităţi să fie specializate în lupta împotriva corupţiei. Ele vor dispune de independenţa necesară în cadrul principiilor fundamentale ale sistemului juridic al părţii, pentru a-şi putea exercita funcţiile în mod eficace şi libere de orice presiune ilicită. Părţile veghează ca personalul respectivelor entităţi să dispună de o pregătire şi de resurse financiare adaptate funcţiilor pe care le exercită.

ARTICOLUL 21
Cooperarea între autorităţi naţionale

Fiecare parte adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru a se asigura că autorităţile publice, precum şi orice agent public cooperează, în conformitate cu dreptul naţional, cu autorităţile însărcinate cu investigaţiile şi urmăririle infracţiunilor:
a) informând autorităţile în cauză, din proprie iniţiativă, atunci când există motive rezonabile să considere că una dintre infracţiunile stabilite în baza art. 2-14 a fost comisă; sau
b) furnizând, la cerere, autorităţilor în cauză toate informaţiile necesare.

ARTICOLUL 22
Protecţia colaboratorilor justiţiei şi a martorilor

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura o protecţie efectivă şi corespunzătoare:
a) persoanelor care furnizează informaţii referitoare la infracţiunile stabilite în baza art. 2-14 sau colaborează în alt mod cu autorităţile însărcinate cu investigaţii sau urmăriri;
b) martorilor care fac o depoziţie privind astfel de infracţiuni.

ARTICOLUL 23
Măsuri care vizează facilitarea strângerii de probe şi confiscarea produselor

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri, inclusiv cele care permit utilizarea tehnicilor de investigaţie speciale conform legislaţiei naţionale, care se dovedesc necesare pentru a facilita strângerea de probe referitoare la infracţiunile stabilite în temeiul art. 2-14 şi pentru a-i permite să identifice, să cerceteze, să blocheze şi să sechestreze instrumentele şi produsele corupţiei sau bunurile a căror valoare corespunde acestor produse, susceptibile să constituie obiectul măsurilor stabilite la paragraful 3 al art. 19.

2. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a-şi abilita tribunalele sau alte autorităţi competente să ordone comunicarea ori sechestrarea dosarelor bancare, financiare sau comerciale, pentru a pune în practică măsurile menţionate la paragraful 1.

3. Secretul bancar nu va constitui un obstacol pentru măsurile definite la paragrafele 1 şi 2.

CAPITOLUL III
Monitorizarea punerii în aplicare

ARTICOLUL 24
Monitorizarea

Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) asigură urmărirea punerii în aplicare a prezentei convenţii de către părţile contractante.

CAPITOLUL IV
Cooperare internaţională

ARTICOLUL 25
Principii generale şi măsuri care se aplică pentru cooperarea internaţională

1. Părţile cooperează, conform dispoziţiilor instrumentelor internaţionale pertinente privind cooperarea internaţională în materie penală sau înţelegerilor stabilite pe baza legislaţiilor uniforme ori reciproce şi dreptului lor naţional, în cea mai largă măsură posibilă, pentru investigaţiile şi procedurile privind infracţiunile penale din domeniul de aplicare a prezentei convenţii.

2. Dacă nici un instrument internaţional sau nici o înţelegere dintre cele menţionate în paragraful 1 nu este în vigoare între părţi, se aplică prevederile art. 26-31.

3. Prevederile art. 26-31 se aplică şi atunci când sunt mai favorabile decât dispoziţiile conţinute în instrumentele internaţionale sau în acordurile menţionate la paragraful 1.

ARTICOLUL 26
Asistenţă

1. Părţile îşi acordă asistenţa cea mai largă posibilă pentru a se ocupa fără întârziere de cererile autorităţilor care sunt abilitate, în temeiul legilor lor naţionale, să cerceteze sau să urmărească infracţiunile din domeniul de aplicare a prezentei convenţii.

2. Asistenţa în sensul paragrafului 1 poate fi refuzată dacă partea solicitată consideră că faptul de a da curs cererii ar fi de natură să aducă atingere intereselor sale fundamentale, suveranităţii naţionale, securităţii naţionale sau ordinii publice.

3. Părţile nu vor putea invoca secretul bancar pentru a justifica refuzul lor de a coopera în baza prevederilor prezentului capitol. Dacă dreptul său intern o cere, o parte poate solicita ca o cerere de cooperare care ar implica ridicarea secretului bancar să fie autorizată fie de către un judecător, fie de către o altă autoritate judiciară, inclusiv de Ministerul Public, care acţionează în materie de infracţiuni.

ARTICOLUL 27
Extrădare

1. Infracţiunile din domeniul de aplicare a prezentei convenţii sunt considerate ca fiind incluse în orice tratat de extrădare în vigoare între părţi ca infracţiuni ce dau loc la extrădare. Părţile se angajează să includă aceste infracţiuni în orice tratat de extrădare pe care îl vor încheia, ca infracţiuni ce dau loc la extrădare.

2. Dacă una dintre părţi, care subordonează extrădarea existenţei unui tratat, primeşte o cerere de extrădare a unei părţi cu care nu a încheiat un asemenea tratat, ea poate considera prezenta convenţie ca bază legală a extrădării pentru toate infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii.

3. Părţile care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii ca infracţiuni ce dau loc la extrădare.

4. Extrădarea este subordonată condiţiilor prevăzute de dreptul părţii solicitate sau de tratatele de extrădare aplicabile, inclusiv cu privire la motivele pentru care partea solicitată poate refuza extrădarea.

5. Dacă extrădarea cerută pe motivul unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii este refuzată numai pe baza cetăţeniei persoanei care face obiectul cererii sau pentru că partea solicitată se consideră competentă în speţă, aceasta înaintează cazul autorităţilor sale competente în scopul urmăririi, excepând cazul în care au fost convenite alte dispoziţii cu partea solicitantă, informând-o în timp util cu privire la rezultatul definitiv.

ARTICOLUL 28
Informaţii spontane

Fără a aduce atingere propriilor investigaţii sau proceduri, o parte poate, fără o cerere prealabilă, să comunice unei alte părţi informaţii faptice atunci când consideră că divulgarea respectivelor informaţii este susceptibilă de a ajuta partea beneficiară să înceapă sau să efectueze investigaţii sau urmăriri privind infracţiunile stabilite în baza prezentei convenţii ori este susceptibilă să determine o cerere a acestei părţi în sensul prezentului capitol.

ARTICOLUL 29
Autoritatea centrală

1. Părţile desemnează o autoritate centrală sau, dacă este necesar, mai multe autorităţi centrale însărcinate să trimită cererile formulate în baza prezentului capitol, să răspundă la acestea, să le execute sau să le transmită autorităţilor care au competenţa de a le executa.

2. Fiecare parte comunică secretarului general al Consiliului Europei, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, denumirea şi adresa autorităţilor desemnate cu aplicarea paragrafului 1.

ARTICOLUL 30
Corespondenţă directă

1. Autorităţile centrale comunică direct între ele.

2. În caz de urgenţă cererile de asistenţă judiciară sau comunicările referitoare la acestea pot fi trimise direct de către autorităţile judiciare, inclusiv de Ministerul Public, ale părţii solicitante unor autorităţi similare ale părţii solicitate. În acest caz o copie trebuie trimisă simultan autorităţii centrale a părţii solicitate prin intermediul autorităţii centrale a părţii solicitante.

3. Orice cerere sau comunicare formulată în aplicarea paragrafelor 1 şi 2 poate fi prezentată prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol).

4. Dacă o cerere este prezentată în baza paragrafului 2 şi dacă autoritatea sesizată nu este competentă pentru a-i da curs, ea o transmite autorităţii competente din ţara sa şi informează direct partea solicitantă.

5. Cererile sau comunicările prezentate în baza paragrafului 2, care nu implică măsuri de constrângere, pot fi transmise direct de către autoritatea competentă a părţii solicitante autorităţii competente a părţii solicitate.

6. Fiecare stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să îl informeze pe secretarul general al Consiliului Europei că, din motive de eficacitate, cererile formulate în aplicarea acestui capitol trebuie adresate autorităţii sale centrale.

ARTICOLUL 31
Informare

Partea solicitată informează fără întârziere partea solicitantă despre urmarea dată unei cereri formulate în baza prezentului capitol şi despre rezultatul definitiv al urmării date cererii. De asemenea, partea solicitată informează fără întârziere partea solicitantă despre orice circumstanţe care fac imposibilă executarea măsurilor solicitate sau care riscă să o întârzie considerabil.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

ARTICOLUL 32
Semnarea şi intrarea în vigoare

1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei şi statelor nemembre care au participat la elaborarea sa. Aceste state pot să îşi exprime consimţământul de a fi legate prin:
a) semnare, fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; sau
b) semnare, sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.

2. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

3. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care 14 state şi-au dat consimţământul de a fi legate prin prezenta convenţie, conform dispoziţiilor paragrafului 1. Un stat care nu este membru al Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) în momentul ratificării va deveni membru, în mod automat, în ziua intrării în vigoare a prezentei convenţii.

4. Pentru orice stat semnatar care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data exprimării consimţământului său de a fi legat prin prezenta convenţie conform dispoziţiilor paragrafului 1. Un stat semnatar, nemembru al Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) în momentul ratificării, va deveni membru, în mod automat, în ziua intrării în vigoare a prezentei convenţii în ceea ce îl priveşte.

ARTICOLUL 33
Aderarea la convenţie

1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei va putea, după ce a consultat statele contractante la convenţie, să invite Comunitatea Europeană, precum şi orice stat nemembru al Consiliului, care nu a participat la elaborarea sa, să adere la prezenta convenţie, printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută la art. 20.d din Statutul Consiliului Europei şi cu unanimitatea reprezentanţilor statelor contractante ce au dreptul de a face parte din Comitetul Miniştrilor.

2. Pentru Comunitatea Europeană şi pentru orice stat care aderă convenţia va intra în vigoare în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei. Comunitatea Europeană şi orice stat care aderă vor deveni în mod automat membre ale GRECO, dacă nu sunt deja în momentul aderării, în ziua intrării în vigoare a prezentei convenţii în ceea ce le priveşte.

ARTICOLUL 34
Aplicare teritorială

1. Orice stat va putea, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să desemneze teritoriul ori teritoriile la care se va aplica prezenta convenţie.

2. Orice parte va putea să extindă, în orice alt moment următor, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Convenţia va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii respectivei declaraţii de către secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în baza paragrafelor 1 şi 2 va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va avea efect în prima zi din luna care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii respectivei notificări de către secretarul general.

ARTICOLUL 35
Relaţii cu alte convenţii şi acorduri

1. Prezenta convenţie nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din convenţiile internaţionale multilaterale privind probleme speciale.

2. Părţile la convenţie vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale referitoare la problemele reglementate prin prezenta convenţie, în scopul completării sau dezvoltării dispoziţiilor acesteia ori pentru a facilita aplicarea principiilor pe care le consacră.

3. Dacă două sau mai multe părţi au încheiat deja un acord ori un tratat cu privire la un subiect acoperit de prezenta convenţie sau atunci când au stabilit într-o altă manieră relaţiile lor cu privire la acest subiect, vor avea facultatea de a aplica respectivul acord sau tratat în locul prezentei convenţii, în scopul facilitării cooperării internaţionale.

ARTICOLUL 36
Declaraţii

Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că va incrimina ca infracţiune corupţia activă şi pasivă a agenţilor publici străini în sensul art. 5, a funcţionarilor internaţionali în sensul art. 9 sau a judecătorilor şi agenţilor curţilor internaţionale în sensul art. 11, numai în măsura în care agentul public sau judecătorul îndeplineşte ori se abţine să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale oficiale.

ARTICOLUL 37
Rezerve

1. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că nu va incrimina ca infracţiuni, conform dreptului său intern, în tot sau în parte, faptele menţionate la art. 4, art. 6-8, art. 10 şi 12 sau infracţiunile de corupţie pasivă menţionate la art. 5.

2. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că face uz de rezerva prevăzută la art. 17 paragraful 2.

3. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că poate refuza o cerere de asistenţă judiciară conform art. 26 paragraful 1, dacă cererea priveşte o infracţiune pe care partea solicitată o consideră infracţiune politică.

4. Un stat nu poate, prin aplicarea paragrafelor 1, 2 şi 3, să facă rezerve la mai mult de 5 dintre dispoziţiile menţionate la paragrafele respective. Nici o altă rezervă nu este admisă. Rezervele de aceeaşi natură referitoare la art. 4, 6 şi 10 vor fi considerate ca o singură rezervă.

ARTICOLUL 38
Valabilitatea şi examinarea declaraţiilor şi rezervelor

1. Declaraţiile prevăzute la art. 36 şi rezervele prevăzute la art. 37 sunt valabile 3 ani calculaţi din prima zi a intrării în vigoare a convenţiei pentru statul în cauză. Totuşi aceste rezerve pot fi reînnoite pentru perioade de aceeaşi durată.

2. Cu 12 luni înaintea expirării declaraţiei sau rezervei secretarul general al Consiliului Europei informează statul respectiv cu privire la această expirare. Cu 3 luni înaintea datei expirării statul comunică secretarului general al Consiliului Europei intenţia sa de a menţine, de a modifica ori de a retrage declaraţia sau rezerva. În caz contrar secretarul general al Consiliului Europei informează acest stat despre faptul că declaraţia sau rezerva sa este automat prelungită pentru o perioadă de 6 luni. Dacă statul respectiv nu comunică decizia sa de a menţine sau de a modifica rezervele sale înaintea expirării acestei perioade, rezerva sau rezervele cad.

3. Dacă o parte formulează o declaraţie sau o rezervă conform art. 36 şi 37, ea furnizează, înaintea reînnoirii acesteia sau la cerere, explicaţii grupului GRECO în privinţa motivelor care justifică menţinerea sa.

ARTICOLUL 39
Amendamente

1. Amendamentele la prezenta convenţie pot fi propuse de către fiecare parte şi orice propunere va fi comunicată de secretarul general al Consiliului Europei statelor membre ale Consiliului Europei şi fiecărui stat nemembru care a aderat sau a fost invitat să adere la prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 33.

2. Orice amendament propus de către una dintre părţi este comunicat Comitetului european pentru probleme penale care supune Comitetului Miniştrilor avizul său cu privire la amendamentul propus.

3. Comitetul Miniştrilor examinează amendamentul propus şi avizul Comitetului european pentru probleme penale şi, după consultarea statelor nemembre, părţi la prezenta convenţie, poate adopta amendamentul.

4. Textul oricărui amendament adoptat de Comitetul Miniştrilor conform paragrafului 3 este transmis părţilor pentru acceptare.

5. Orice amendament adoptat conform paragrafului 3 va intra în vigoare în a treia zi după ce toate părţile îl vor informa pe secretarul general al Consiliului Europei că l-au acceptat.

ARTICOLUL 40
Soluţionarea diferendelor

1. Comitetul european pentru probleme penale al Consiliului Europei va fi informat cu privire la interpretarea şi la aplicarea prezentei convenţii.

2. În caz de diferend între părţi cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii, părţile se vor strădui să ajungă la o soluţionare a diferendului prin negociere sau prin orice alt mijloc, la libera lor alegere, inclusiv supunerea diferendului Comitetului european pentru probleme penale, unui tribunal arbitral care va lua decizii obligatorii pentru părţile la diferend sau Curţii Internaţionale de Justiţie, conform unui acord între părţile implicate.

ARTICOLUL 41
Denunţare

1. Orice parte poate, în orice moment, să denunţe prezenta convenţie adresând o notificare secretarului general al Consiliului Europei.

2. Denunţarea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 42
Notificări

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei şi oricărui stat care a aderat la prezenta convenţie:
a) orice semnătură;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii conform art. 32 şi 33;
d) orice declaraţii sau rezervă în baza art. 36 sau 37;
e) orice alt act, notificare sau comunicare legată de prezenta convenţie.

Drept care subsemnaţii, corespunzător împuterniciţi în acest sens, au semnat prezenta convenţie.

Semnată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar original care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va trimite o copie certificată conformă fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea convenţiei şi oricărui stat invitat să adere la aceasta.

Marius Leontiuc – Legea nr. 508/2008 functionarea DIICOT

Legea 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), publicată în Monitorul Oficial nr. 1089 din 23 noiembrie 2004

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

• HG 54/2011 – privind suplimentarea numărului de posturi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Ministerului Public Monitorul Oficial 77/2011
• Legea 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor Monitorul Oficial 714/2010
• OUG 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale Monitorul Oficial 421/2010
• Decizie curtea constituţională – referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. a)–d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dispoziţiilor art. 201 alin. (1) lit. a)–d) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Monitorul Oficial 237/2009
• OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Monitorul Oficial 1046/2006
• OUG 60/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi Monitorul Oficial 764/2006
• Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi Monitorul Oficial 677/2006
• OUG 27/2006 – privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei Monitorul Oficial 314/2006
• OUG 190/2005 – pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană Monitorul Oficial 1179/2005
• Legea 247/2005 – privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente Monitorul Oficial 653/2005
• OUG 7/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Monitorul Oficial 177/2005

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

(1)Prin prezenta lege se înfiinţează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(2)Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin intermediul procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

(3)Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă ivite între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

(4)Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este ordonator secundar de credite şi, în exercitarea atribuţiilor sale, emite ordine cu caracter intern.

(5)Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism fiind evidenţiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(6)Anual se constituie un depozit în valoare de 1.000.000 lei pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar modul său de gestionare şi de utilizare se va stabili prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 2

(1)Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are următoarele atribuţii:

a)efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în prezenta lege şi în legile speciale;

b)conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară aflaţi în coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

c)sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

c¹)conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

d)studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică şi terorism şi a condiţiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu;

e)constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

f)exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de legile speciale.

(2)Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa sa.

(3)Procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanţelor de judecată în cauzele de competenţa direcţiei, precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a sesizat instanţele de judecată, punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepţia cazurilor în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în mod direct.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

CAPITOLUL II

Organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

Art. 3

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este condusă de un procuror-şef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este ajutat de un procuror-şef adjunct, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 4

(1)Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată în structură centrală şi structură teritorială.

(2)În cadrul structurii centrale se organizează prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi.

(3)În circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă curţile de apel se înfiinţează prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism servicii teritoriale conduse de procurori-şefi.

(4)Prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se pot înfiinţa sau desfiinţa birouri teritoriale în circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă tribunale. Birourile sunt conduse de procurori-şefi. În cazul desfiinţării birourilor teritoriale, personalul acestora va fi preluat în cadrul serviciilor teritoriale în subordinea cărora funcţionează sau în cadrul celorlalte birouri teritoriale din subordinea aceluiaşi serviciu teritorial.

(5)Numărul procurorilor încadraţi în serviciile şi birourile structurii centrale, precum şi în serviciile şi birourile teritoriale este stabilit de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii desfăşurate, în limita numărului total de posturi aprobat.

(6)În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism va funcţiona un birou de informare şi relaţii publice, care va asigura legătura cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă.

(7)Conducătorul biroului prevăzut la alin. (6) poate fi un procuror desemnat de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori un jurnalist, încadrat ca specialist, numit pe bază de concurs sau de examen.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 5

(1)Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori, specialişti în domeniul prelucrării şi valorificării informaţiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic şi în alte domenii, personal auxiliar de specialitate, personal economic şi administrativ, în limita posturilor prevăzute.

(2)Numărul specialiştilor, personalului auxiliar de specialitate şi al personalului economic şi administrativ, încadrat în serviciile, birourile ori compartimentele înfiinţate la nivelul structurii centrale ori în serviciile şi birourile teritoriale, este stabilit de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în funcţie de volumul şi de complexitatea activităţii, în limita numărului total de posturi.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 6

Abrogat.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 7

Abrogat.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 8

(1)Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorii trebuie să aibă calităţi profesionale deosebite, să aibă o conduită morală ireproşabilă şi o pregătire specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.

(2)Condiţiile minime de vechime pe care trebuie să le îndeplinească procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt:

a)pentru funcţia de procuror-şef şi procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, o vechime în funcţia de procuror sau de judecător de 10 ani;

b)pentru funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, o vechime în funcţia de procuror sau de judecător de 6 ani.

(3)În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot fi numiţi şi procurori financiari din cadrul Curţii de Conturi. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 9

(1)Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară anume desemnaţi potrivit art. 27 efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al acestora.

(2)Dispoziţiile procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 10

(1)În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt numiţi, prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul miniştrilor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul prelucrării şi valorificării informaţiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală.

(2)Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile prevăzute în prezenta lege. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

(3)Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de către specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.

(4)Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot fi efectuate şi de alţi specialişti sau experţi din instituţii publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii române sau, după caz, recunoscute potrivit legii române, precum şi de specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi potrivit legii române.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Legea 247/2005 – privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente din 19 iulie 2005, Monitorul Oficial 653/2005 ;

Art. 11

Funcţia de procuror sau de specialist în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

CAPITOLUL III

Competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

Art. 12

(1)Sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism următoarele infracţiuni din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi din legi speciale, indiferent de calitatea persoanei, cu excepţia celor date în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după cum urmează:

a)infracţiunile prevăzute la art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare, cu excepţia cazurilor în care infracţiunea gravă este una dintre cele definite la art. 2 lit. b) pct. 15 şi 20 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare. Dispoziţiile art. 9 şi 10 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător;

b)infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute în Codul penal şi în legile speciale;

c)infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului şi cele prevăzute în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată;

d)infracţiunile prevăzute la titlul III, „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice“, al cărţii I din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;

e)infracţiunile din domeniul proprietăţii intelectuale şi industriale, dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni;

f)infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele din Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, cu modificările şi completările ulterioare;

g)infracţiunile prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;

h)infracţiunile prevăzute în Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni;

i)infracţiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;

j)infracţiunile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 252/2002, dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni;

k)infracţiunile privind traficul de ţesuturi, celule şi organe umane, dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni;

l)infracţiunile de contrabandă prevăzute în Codul vamal al României, indiferent de valoarea prejudiciului, dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni;

m)celelalte infracţiuni prevăzute în Codul vamal al României, dacă sunt conexe sau indivizibile cu alte infracţiuni aflate în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

n)infracţiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

(2)Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1).

(3)Pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1) săvârşite de minori sau asupra minorilor, urmărirea penală se efectuează de procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

Legea 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010 ;

OUG 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, Monitorul Oficial 421/2010 ;

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

OUG 190/2005 – pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană din 21 noiembrie 2005, Monitorul Oficial 1179/2005 ;

OUG 7/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 10 februarie 2005, Monitorul Oficial 177/2005 ;

CAPITOLUL IV

Dispoziţii procedurale

Art. 13

(1)Persoanele cu atribuţii de conducere sau de control sunt obligate să sesizeze Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu privire la orice date sau informaţii din care rezultă că s-a săvârşit una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

(2)Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate ca în cursul efectuării actului de control, în situaţiile prevăzute la alin. (1), să procedeze la asigurarea şi conservarea urmelor infracţiunii, a corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală.

(3)Serviciile şi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor au obligaţia de a pune de îndată la dispoziţie Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism toate datele şi informaţiile deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 12.

(4)Serviciile şi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor, la cererea procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau a procurorului anume desemnat de acesta, îi vor pune la dispoziţie toate datele şi informaţiile prevăzute la alin. (3), neprelucrate.

(5)În cazul dispunerii sau efectuării de acte premergătoare pentru infracţiunile contra siguranţei naţionale şi pentru infracţiunile de terorism, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încunoştinţează organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, potrivit competenţelor legale ale acestora şi, după caz, solicită sprijinul de specialitate al acestora.

(6)Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)–(5) atrage răspunderea juridică, potrivit legii.

Art. 14

(1)Dacă în cursul efectuării urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aceştia au obligaţia de a înainta de îndată dosarul procurorului competent.

(2)Dacă în cursul efectuării activităţilor specifice de investigare organele de poliţie constată că fapta care formează obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acestea au obligaţia de a înainta de îndată lucrarea procurorului competent.

Art. 15

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este autorizată să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa sa, în condiţiile legii. Orice date şi informaţii ce excedează competenţei direcţiei se transmit autorităţilor abilitate prin lege.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 16

(1)Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea uneia dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse în condiţiile Codului de procedură penală ori ale legilor speciale următoarele măsuri:

a)punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;

b)punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor;

c)accesul la sisteme informatice.

(2)Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot dispune să li se comunice, în original sau în copie, orice date, informaţii, înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile şi altele asemenea, oricărei persoane care le deţine ori de la care emană, aceasta fiind obligată să se conformeze, în condiţiile alin. (1).

(3)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage răspunderea juridică, potrivit legii.

(4)Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) pot fi dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pe o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice aceste măsuri pot fi prelungite de procuror prin ordonanţă motivată, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata maximă a măsurilor dispuse este de 120 de zile.

(5)Măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dispusă de judecător, potrivit dispoziţiilor art. 91¹–91⁶ din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 17

(1)În cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi investigatori sub acoperire sau colaboratori şi informatori ai poliţiei judiciare, în condiţiile Codului de procedură penală şi ale altor legi speciale.

(2)Investigatorii sub acoperire sunt ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară special desemnaţi în acest scop şi, cu autorizarea motivată a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pot efectua investigaţii în cazul infracţiunilor prevăzute în prezenta lege. Actele încheiate de investigatorii sub acoperire şi colaboratorii acestora constituie mijloace de probă.

(3)Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot dispune şi autoriza efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală sau parţială a bunurilor, mărfurilor sau a substanţelor care fac obiectul livrării.

(4)În cauzele de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, procurorii pot dispune măsuri specifice de protecţie a martorilor, a experţilor şi a victimelor, potrivit legii.

(5)Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) pot efectua investigaţii numai cu autorizarea motivată a procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată care efectuează urmărirea penală.

(6)Autorizarea este dată prin ordonanţă motivată, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile, şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile; durata totală a autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an.

(7)În cererea de autorizare adresată procurorului se vor menţiona datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune, precum şi perioada pentru care se cere autorizarea.

(8)Ordonanţa procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, şi următoarele date:

a)indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;

b)activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire;

c)persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune;

d)identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile autorizate;

e)perioada pentru care se dă autorizarea;

f)alte menţiuni prevăzute de lege.

(9)În cazuri urgente şi temeinic justificate se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele pentru care există autorizare, procurorul urmând să se pronunţe de îndată.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 18

Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Art. 19

(1)Verificarea conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora poate fi efectuată numai la cererea procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care efectuează urmărirea penală în cauză.

(2)Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului profesional al avocatului, exercitat în condiţiile legii, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, şi nici instanţei de judecată. Datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată se comunică la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a instanţei, în cursul judecăţii.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 20

(1)Abrogat.

(2)Abrogat.

(3)Abrogat.

(4)Conflictul de competenţă ivit între structurile din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se soluţionează de către procurorul şef al direcţiei.

(5)Conflictul de competenţă ivit între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi celelalte structuri din cadrul Ministerului Public se soluţionează de către procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006 ;

OUG 7/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 10 februarie 2005, Monitorul Oficial 177/2005 ;

Art. 20¹

(1)Procurorii din cadrul structurii centrale sau serviciilor teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa structurilor teritoriale subordonate direcţiei, din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, când:

a)imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;

b)una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;

c)există pericolul de tulburare a ordinii publice;

d)urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează urmărirea penală.

(2)În cauzele preluate în condiţiile alin. (1), procurorii din cadrul structurii centrale sau serviciilor teritoriale pot infirma actele şi măsurile procurorilor din cadrul structurilor teritoriale subordonate, dacă sunt contrare legii, şi pot îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

Decizie curtea constituţională – referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. a)–d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dispoziţiilor art. 201 alin. (1) lit. a)–d) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 9 aprilie 2009, Monitorul Oficial 237/2009 ;

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

OUG 60/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 6 septembrie 2006, Monitorul Oficial 764/2006 ;

Art. 21

Dispoziţiile din Codul de procedură penală şi dispoziţiile procedurale din legile speciale se aplică în mod corespunzător şi în cauzele atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

CAPITOLUL V

Cooperare internaţională

Art. 22

În vederea consultării reciproce cu organisme similare din alte ţări, în cazul infracţiunilor de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al schimbului de date şi informaţii cu privire la cercetarea acestor infracţiuni, se constituie un birou de asistenţă judiciară internaţională, care funcţionează în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în subordonarea directă a procurorului-şef.

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

Art. 23  

(1)Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează cu următorul număr total de posturi:

a) 280 de posturi de procuror;

b)40 de posturi de specialişti;

c)200 de posturi de personal auxiliar de specialitate şi administrativ.

(2)Numărul de posturi prevăzut la alin. (1) include necesarul pentru structurile teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

(3)Numărul maxim de posturi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

HG 54/2011 – privind suplimentarea numărului de posturi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Ministerului Public din 19 ianuarie 2011, Monitorul Oficial 77/2011 ;

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

OUG 7/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 10 februarie 2005, Monitorul Oficial 177/2005 ;

Art. 24

(1)Abrogat.

(2)Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este asimilat din punct de vedere al salarizării funcţiei de consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar procurorul-şef ajunct este asimilat procurorului şef de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(3)Abrogat.

(4)Abrogat.

(5)Abrogat.

(6)Salarizarea personalului auxiliar de specialitate este cea prevăzută de lege pentru aceleaşi categorii de personal al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(7)Abrogat.

(8)Abrogat.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 27/2006 – privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei din 29 martie 2006, Monitorul Oficial 314/2006 ;

OUG 7/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 10 februarie 2005, Monitorul Oficial 177/2005 ;

Art. 24¹

Lunar sau trimestrial, pentru merite deosebite, procurorii, specialiştii, personalul auxiliar şi conducătorii auto pot fi premiaţi în limita a 5% din cheltuielile de salarizare, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinaţie. Premiile se pot acorda procurorilor şi celorlalte categorii de personal care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare în cadrul aceluiaşi an bugetar.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 25

(1)În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează Centrul de Aplicaţii Operaţionale al Procurorilor.

(2)În acest scop, prin hotărâre a Guvernului va fi atribuit Ministerului Public sediul necesar funcţionării Centrului de Aplicaţii Operaţionale al Procurorilor.

(3)Structura şi atribuţiile Centrului de Aplicaţii Operaţionale al Procurorilor se stabilesc prin ordin de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

(4)Centrul de Aplicaţii Operaţionale al Procurorilor este condus de un procuror-şef, asimilat funcţiei de procuror-şef serviciu al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 26

Dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se aplică în mod corespunzător şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Art. 27

(1)Ministerul Administraţiei şi Internelor va desemna nominal, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară care îşi vor desfăşura activitatea sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

(2)Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce la încetarea activităţii ofiţerului sau a agentului de poliţie judiciară în cadrul structurilor aflate în coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Legea 508 2004 a DIICOT actualizată prin:

OUG 131/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 21 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1046/2006 ;

Art. 28

Cauzele aflate pe rolul Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog trec în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Art. 29

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va propune modificarea şi completarea regulamentului parchetelor, în condiţiile legii.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Marius Leontiuc – Legea 554/2004, codul contenciosului administrativ

Legea 554/2004, legea contenciosului administrativ

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1154 din 07/12/2004

Modificari, adaugari

• Ordonanta de urgenta nr. 190/2005
• Lege nr. 262/2007Capitolul I – Dispozitii generaleSubiectele legii

  Art. 1
  (1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.
  (2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
  (3) Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
  (4) Ministerul Public, atunci cand, in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere, sesizeaza instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vatamate. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
  (5) Cand Ministerul Public apreciaza ca, prin excesul de putere, concretizat in emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice emitente.
  (6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse.
  (7) Persoana vatamata in drepturile sale sau in interesele sale legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale, se poate adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile prezentei legi.
  (8) In conditiile prezentei legi, actiunile in contencios administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public vatamata intr-un drept sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim.
  (9) Participarea in instanta a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie. Pentru situatia prevazuta la alin. (5), instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele sociale cu personalitate juridica interesate.

  Semnificatia unor termeni

  Art. 2
  (1) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
  a) persoana vatamata – orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat;
  b) autoritatea publica – orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public;
  c) act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect:

• punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;
• executarea lucrarilor de interes public;
• prestarea serviciilor publice;
• achizitiile publice;
  d) act administrativ-jurisdictional – actul juridic emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la aparare;
  e) contenciosul administrativ – activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
  f) instanta de contencios administrativ, denumita in continuare instanta – Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale;
  g) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri – faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen;
  h) refuzul nejustificat de a solutiona o cerere – exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea;
  i) plangere prealabila – plangerea prin care se solicita autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, in sensul revocarii acestuia;
  j) act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate, specifice organizarii militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace sau razboi, sau, dupa caz, la indeplinirea serviciului militar;
  k) serviciu public – activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public;
  l) interes public – interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice;
  m) exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege;
  n) drept vatamat – orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
  o) interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;
  p) interes legitim public – posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public;
  r) organisme sociale interesate – structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative;
  s) paguba iminenta – prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public;
  s) instanta de executare – instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.
  (2) Se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.Tutela administrativaArt. 3
  (1) Prefectul poate ataca, in termenele prevazute la art. 11, in fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale.
  (2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica, in conditiile prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.
  (3) Pana la solutionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) si (2) este suspendat de drept.

  Exceptia de nelegalitate

  Art. 4
  (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza.
  (2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor.
  (3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea partilor prin publicitate.
  (4) In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.

  Actele nesupuse controlului si limitele controlului

  Art. 5
  (1) Nu pot fi atacate in contenciosul administrativ:
  a) actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
  b) actele de comandament cu caracter militar.
  (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.
  (3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
  (4) In litigiile prevazute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 si 21.

  Actele administrativ-jurisdictionale

  Art. 6
  (1) Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
  (2) Actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competenta potrivit art. 10, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea nu exercita caile administrativ-jurisdictionale de atac.
  (3) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa nu utilizeze calea administrativ-jurisdictionala de atac, va notifica aceasta organului administrativ-jurisdictional competent. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data notificarii.
  (4) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala in timpul solutionarii acestui litigiu, va notifica intentia sa organului administrativ-jurisdictional sesizat, care emite o decizie ce atesta renuntarea la jurisdictia administrativa speciala. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data comunicarii acestei decizii.

  Capitolul II – Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ

  Procedura prealabila

  Art. 7
  (1) Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista.
  (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in ipoteza in care legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.
  (3) Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7).
  (4) Plangerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se solutioneaza in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g).
  (5) In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si in cazul prevazut la art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabila.
  (6) Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator.
  (7) Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.

  Obiectul actiunii judiciare

  Art. 8
  (1) Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.
  (2) Instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de aplicarea si executarea contractului administrativ.
  (3) La solutionarea litigiilor prevazute la alin. (2) se va avea in vedere regula dupa care principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public.

  Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului

  Art. 9
  (1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate.
  (2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin incheiere motivata, Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond.
  (3) Instanta de contencios administrativ, dupa pronuntarea Curtii Constitutionale, repune cauza pe rol si va da termen, cu citarea partilor, numai daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala. In caz contrar, respinge actiunea ca inadmisibila pe fond.
  (4) In situatia in care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea unei exceptii ridicate in alta cauza, sesizarea instantei de contencios administrativ se va face in conditiile art. 7 alin. (5) si ale art. 11 alin. (1) si (2), cu precizarea ca termenele incep sa curga de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

  Instanta competenta

  Art. 10
  (1) Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
  (2) Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
  (3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.

  Termenul de introducere a actiunii

  Art. 11
  (1) Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la:
  a) data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;
  b) data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi termenul prevazut la alin. (2);
  c) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.
  (2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului.
  (3) In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici, termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile in mod corespunzator prevederile alin. (2).
  (4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.
  (5) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevazut la alin. (2) este termen de decadere.

  Documentele necesare

  Art. 12
  Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile.

  Citarea partilor, relatii

  Art. 13
  (1) La primirea cererii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
  (2) In situatia in care reclamant este un tert in sensul art. 1 alin. (2) sau cand actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
  (3) In mod corespunzator situatiilor prevazute la alin. (1) si (2), dupa caz, se va proceda si in cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
  (4) Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

  Suspendarea executarii actului

  Art. 14
  (1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.
  (2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor.
  (3) Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ de importanta nationala, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.
  (4) Incheierea sau, dupa caz, sentinta prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

  Solicitarea suspendarii prin actiunea principala

  Art. 15
  (1) Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond.
  (2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplica in mod corespunzator.
  (3) Hotararea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda executarea.

  Introducerea in cauza a functionarului

  Art. 16
  (1) Cererile in justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva va putea fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica respectiva.
  (2) Persoana actionata astfel in justitie il poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.

  Judecarea cererilor

  Art. 17
  (1) Cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege.
  (2) Pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
  (3) Hotararile vor fi redactate si motivate de urgenta, in cel mult 10 zile de la pronuntare.

  Solutiile pe care le poate da instanta

  Art. 18
  (1) Instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.
  (2) Instanta este competenta sa se pronunte, in afara situatiilor prevazute la art. 1 alin. (8), si asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.
  (3) In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
  (4) Atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt, instanta poate:
  a) dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;
  b) obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;
  c) impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;
  d) suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;
  e) obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.
  (5) Solutiile prevazute la alin. (1) si la alin. (4) lit. b) si c) pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de intarziere.

  Termenul de prescriptie pentru despagubiri

  Art. 19
  (1) Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
  (2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).
  (3) Cererile prevazute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi in ceea ce priveste procedura de judecata si taxele de timbru.

  Recursul

  Art. 20
  (1) Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare.
  (2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta.
  (3) In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Cand hotararea primei instante a fost data cu incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala din prezenta lege, cauza se va trimite la instanta competenta. Cand hotararea primei instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singura data, la aceasta instanta.

  Judecarea recursului in situatii deosebite

  Art. 21
  (1) Recurentul, in situatii deosebite, cum ar fi implinirea termenului pana la care isi poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita presedintelui instantei competente sa solutioneze recursul si stabilirea termenului de judecata a recursului chiar inainte de primirea dosarului.
  (2) Cererea de fixare a unui termen de urgenta, insotita de dovada inregistrarii recursului la instanta de fond, se solutioneaza in termen de 24 de ore de la prezentarea acesteia presedintelui instantei de recurs.
  (3) Solutia de admitere a cererii se comunica de indata instantei de fond, care are obligatia redactarii hotararii atacate, a comunicarii acesteia partilor, precum si a expedierii dosarului, intr-un termen de 5 zile.
  (4) Motivarea recursului se poate face, sub sanctiunea nulitatii pentru tardivitate, in termen de doua zile de la comunicare.
  (5) Procedura de citare a partilor si de comunicare a motivelor de recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informatiilor scrise.

  Capitolul III – Procedura de executare

  Titlul executoriu

  Art. 22
  Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi, constituie titluri executorii.

  Obligatia publicarii

  Art. 23
  Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti, la cererea instantei de executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.

  Obligatia executarii

  Art. 24
  (1) Daca in urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii definitive si irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii.
  (2) In cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru intarziere.
  (3) Neexecutarea sau nerespectarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ si dupa aplicarea amenzii prevazute la alin. (2) constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.

  Instanta de executare

  Art. 25
  (1) Sanctiunea si despagubirile prevazute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Hotararea se ia in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor.
  (2) Cererea prevazuta la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.
  (3) Hotararea pronuntata de instanta de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
  (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica, in mod corespunzator, si pentru punerea in executare a hotararilor instantelor de contencios administrativ date pentru solutionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.

  Actiunea in regres

  Art. 26
  Conducatorul autoritatii publice se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun. In cazul in care cei vinovati sunt functionari publici, se vor aplica reglementarile speciale.

  Capitolul IV – Dispozitii tranzitorii si finale

  Judecarea cauzelor aflate pe rol

  Art. 27
  Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei.

  Completarea cu dreptul comun

  Art. 28
  (1) Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte, precum si cu procedura reglementata de prezenta lege. Compatibilitatea aplicarii unor norme ale Codului de procedura civila se stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii exceptiilor.
  (2) Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si cele introduse impotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase.

  Corelarea terminologica

  Art. 29
  Ori de cate ori intr-o lege speciala anterioara prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta de contencios administrativ, trimiterea se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare din prezenta lege.

  Dispozitii tranzitorii

  Art. 30
  Pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

  Intrarea in vigoare

  Art. 31
  (1) Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
  (2) Pe aceeasi data se abroga Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

  Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

Marius Leontiuc – Legea nr.340/2009 EXCEPTIA PREJUDICIALĂ

sursa de lege interna pentru sesizarea CJUE indicată de Marius Leontiuc candidat la CECAD

Lege nr. 340/2009 privind formularea de catre Romania a unei declaratii in baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana. Legea 340/2009

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 786 din 18 noiembrie 2009

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Art. 1
In baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana, ratificat de Romania prin Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si Romania privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana, semnat de Romania la Luxemburg la 25 aprilie 2005, precum si in temeiul Declaratiei nr. 10 privind art. K.7 din Tratatul privind Uniunea Europeana, anexata la Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene si a anumitor acte conexe, Romania formuleaza urmatoarea declaratie:

„Romania declara ca accepta competenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene in conformitate cu prevederile art. 35 paragraful (3) lit. b) din Tratatul privind Uniunea Europeana. Romania isi rezerva dreptul de a prevedea dispozitii in dreptul intern pentru ca, in cazul in care se invoca o chestiune privind validitatea sau interpretarea unui act prevazut la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana intr-o cauza pendinte pe rolul unei instante judecatoresti nationale a carei hotarare nu mai poate fi atacata prin intermediul cailor ordinare de atac, instanta judecatoreasca sa fie obligata sa inainteze Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene o cerere pentru pronuntarea unei hotarari preliminare, daca aceasta este necesara pentru pronuntarea unei hotarari in cauza.”

Art. 2
(1) Instanta de judecata, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene sa se pronunte cu titlu preliminar asupra unei intrebari ridicate intr-o cauza de orice natura si care se refera la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevazute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta este necesara pentru pronuntarea unei hotarari in cauza.
(2) Daca cererea este formulata in fata unei instante a carei hotarare nu mai poate fi atacata prin intermediul cailor ordinare de atac, solicitarea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene de a se pronunta cu titlu preliminar este obligatorie, daca aceasta este necesara pentru pronuntarea unei hotarari in cauza.
(3) In cazurile prevazute la alin. (1), judecata poate fi suspendata, iar in cazurile prevazute la alin. (2), suspendarea judecatii este obligatorie.
(4) In aplicarea art. 104b din Regulamentul de procedura al Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, instanta poate cere, odata cu solicitarea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, conform prevederilor alin. (1) si (2), in cazurile urgente, aplicarea procedurii de urgenta in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.
(5) Incheierea prin care instanta se pronunta asupra suspendarii judecatii poate fi atacata cu recurs la instanta superioara, in termen de 72 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. Calea de atac se solutioneaza prin incheiere, in camera de consiliu, fara citarea partilor; hotararea este definitiva.
(6) In cauzele penale in care instanta a dispus suspendarea cauzei, art. 303 alin. (6) din Codul de procedura penala se aplica in mod corespunzator.
(7) Judecarea cauzei suspendate se reia dupa comunicarea hotararii pronuntate de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene.
(8) In cazul in care cauza nu a fost suspendata, instanta poate continua judecata pe alte aspecte decat cele semnalate Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Instanta nu poate incheia dezbaterile inainte de pronuntarea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.
(9) In cauza in care s-a solicitat Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene sa se pronunte cu titlu preliminar, hotararea acesteia in ceea ce priveste stabilirea validitatii sau interpretarea data unuia dintre actele prevazute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana este obligatorie.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Noul Cod Penal va intra in vigoare la 1 sept. 2012, adevar sau o noua minciuna romaneasca pentru CE

preluat de pe http://e-juridic.manager.ro/articole/horatius-dumbrava:-noul-cod-penal-va-intra-in-vigoare-la-1-septembrie-2012-7719.html

Horatius Dumbrava: Noul Cod Penal va intra in vigoare la 1 septembrie 2012

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horatius Dumbrava, a declarat ca sunt semnale potrivit carora in a doua jumatate a anului viitor vor intra in vigoare Codul de procedura civila (1 iunie), respectiv Codul Penal si Codul de Procedura penala (1 septembrie). Declaratia a fost facuta cu ocazia deschiderii anului de formare 2011-2012, la Institutul National Magistraturii.

„Asa cum bine stiti, noul Cod civil a intrat deja in vigoare. Desi pana acum au existat numeroase actiuni prin care Consiliul Superior al Magistraturii a incercat sa pregateasca sistemul pentru acest moment, recunoastem ca suntem abia la inceput. Toti magistratii trebuie sa sustina eforturile noastre prin pregatirea individuala, ca sa putem implementa,  intr-adevar, un sistem de  justitie nou, modern,  dar mai ales eficient”, a spus Dumbrava.

Presedintele CSM a adaugat ca spera ca data avansata in acest moment sa fie cea corecta, avand in vedere importanta deosebita a schimbarii legislatiei si a completarii reformei din justitie.

Festivitatile prilejuite de deschiderea anului de formare al auditorilor de justitie au fost conduse de directorul INM, judecatorul Octavia Spineanu – Matei. In cadrul lor au mai luat cuvantul  si procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitiei, Livia Stanciu, dar si alte personalitati ale lumii juridice

Marius Leontiuc – Codul de Procedura Penala actual

CODUL DE PROCEDURA PENALA din 12 noiembrie 1968 (**republicat**)(*actualizat*)

(actualizat pana la data de 15 iunie 2009*)

EMITENT: PARLAMENTUL

–––- *) Textul republicat al codului a fost publicat în MONITORUL

cu modificarile si completarile aduse de: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 207 din 15

noiembrie 2000 ; LEGEA nr. 296 din 7 iunie 2001 ; LEGEA nr. 456 din 18 iulie 2001 ;

LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 ; LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001 ; LEGEA nr.

169 din 10 aprilie 2002 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 ***); LEGEA

nr. 281 din 24 iunie 2003 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003 ;

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003 ; DECIZIA nr. 100 din 9 martie

2004 ; LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 25 iunie 2004

; LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 30 septembrie

2004 ; LEGEA nr. 480 din 8 noiembrie 2004 ; DECIZIA nr. 482 din 9 noiembrie 2004 ;

LEGEA nr. 576 din 14 decembrie 2004 ; LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005 ; ORDONANŢĂ DE

URGENŢĂ nr. 190 din 21 noiembrie 2005 ; LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006 ; ORDONANŢĂ

DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006 ; LEGEA nr. 79 din 26 martie 2007 ; DECIZIA

nr. 1.058 din 14 noiembrie 2007 ; DECIZIA nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007 ; DECIZIA

nr. 190 din 26 februarie 2008 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 19 martie 2008 ;

LEGEA nr. 57 din 19 martie 2008 ; LEGEA nr. 8 din 17 februarie 2009 ; LEGEA nr. 195

din 27 mai 2009 ; DECIZIA nr. 783 din 12 mai 2009 .

**) Codul de procedura penala a fost publicat in Buletinul Oficial nr. 145-146

din 12 noiembrie 1968 si a mai fost republicat in Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26

aprilie 1973, in temeiul art. 3 din Legea nr. 7/1973 , publicata in Buletinul

Oficial nr. 49 din 6 aprilie 1973; republicat in M. Of., Partea I, nr. 78 din 30

aprilie 1997, in temeiul art. IV din Legea nr. 141/1996 , publicata in M. Of. Partea

I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.

***) Art. II din ORDONANTA DE URGENTA nr. 58 din 23 mai 2002 , publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002 care modifica Codul de procedura penala a

fost abrogat de LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr.

470 din 2 iunie 2005.

****) Conform alin. (1) al art. III din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006 ,

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006 prezenta lege intra in

vigoare la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,

iar prevederile privind persoana juridica, la data intrarii in vigoare a normelor

corespunzatoare din Codul penal, respectiv 10 octombrie 2006.

PARTEA GENERALA

TITLUL I

REGULILE DE BAZA SI ACTIUNILE IN PROCESUL PENAL

CAP. I

SCOPUL SI REGULILE DE BAZA ALE PROCESULUI PENAL

Scopul procesului penal

ART. 1

(1) Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor

care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savirsit o infractiune

sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie

trasa la raspundere penala.

(2) Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la

apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea

infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor.

Legalitatea si oficialitatea procesului penal

ART. 2

(1) Procesul penal se desfasoara atit in cursul urmaririi penale cit si in

cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.

(2) Actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu,

afara de cazul cind prin lege se dispune altfel.

Aflarea adevarului

ART. 3

In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu

privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana

faptuitorului.

Rolul activ

ART. 4

Organele de urmarire penala si instantele de judecata sint obligate sa aiba rol

activ in desfasurarea procesului penal.

Garantarea libertatii persoanei

ART. 5

(1) In tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei.

(2) Nici o persoana nu poate fi retinuta, arestata sau privata de libertate in

alt mod si nici nu poate fi supusa vreunei forme de restrangere a libertatii decat

in cazurile si conditiile prevazute de lege.

(3) Daca cel impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive sau s-a

dispus internarea medicala ori o masura de restrangere a libertatii considera ca

aceasta este ilegala, are dreptul, in tot cursul procesului penal, sa se adreseze

instantei competente, potrivit legii.

(4) Orice persoana care a fost, in cursul procesului penal, privata de libertate

sau careia i s-a restrans libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la

repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege.

(5) In tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv

poate cere punerea in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

––––-

Alin. (2)-(4) ale art. 5 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Respectarea demnitatii umane

ART. 5^1

Orice persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie

tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la

tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege.

Prezumtia de nevinovatie

ART. 5^2

Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale

printr-o hotarare penala definitiva.

––––-

Art. 5^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Garantarea dreptului de aparare

ART. 6

(1) Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte

parti in tot cursul procesului penal.

(2) In cursul procesului penal, organele judiciare sint obligate sa asigure

partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege

si sa administreze probele necesare in aparare.

(3) Organele judiciare au obligatia sa-l incunostinteze, de indata si mai

inainte de a-l audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este

cercetat, incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si

exercitarii apararii.

(4) Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului

penal.

(5) Organele judiciare au obligatia sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat,

inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un

aparator, consemnindu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare. In conditiile si

in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sint obligate sa ia masuri pentru

asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are

aparator ales.

––––-

Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Limba in care se desfasoara procesul penal

ART. 7

(1) In procesul penal procedura judiciara se desfasoara in limba romana.

(2) In fata organelor judiciare se asigura partilor si altor persoane chemate in

proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se in limba romana.

––––-

Art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Folosirea limbii oficiale prin interpret

ART. 8

Partilor care nu vorbesc sau nu inteleg limba romana ori nu se pot exprima li se

asigura, in mod gratuit, posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului,

dreptul de a vorbi, precum si dreptul de a pune concluzii in instanta, prin

interpret.

––––-

Art. 8 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

CAP. II

ACTIUNEA PENALA SI ACTIUNEA CIVILA IN PROCESUL PENAL

Sectiunea I

Actiunea penala

Obiectul si exercitarea actiunii penale

ART. 9

(1) Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor

care au savirsit infractiuni.

(2) Actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege.

(3) Actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal.

Cazurile in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este

impiedicata

ART. 10

(1) Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cind a fost pusa in miscare

nu mai poate fi exercitata daca:

a) fapta nu exista;

b) fapta nu este prevazuta de legea penala;

b(1) fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni;

c) fapta nu a fost savirsita de invinuit sau de inculpat;

d) faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii;

e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

f) lipseste plingerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea

organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in

miscare a actiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului sau, dupa caz,

radierea persoanei juridice atunci cand are calitatea de faptuitor;

h) a fost retrasa plingerea prealabila ori partile s-au impacat, in cazul

infractiunilor pentru care retragerea plingerii sau impacare partilor inlatura

raspunderea penala;

i) s-a dispus inlocuirea raspunderii penale;

i^1) exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege;

j) exista autoritatea de lucru judecat. Impiedicarea produce efecte chiar daca

faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridica.

(2) In cazul prevazut la lit. f), actiunea poate fi pusa in miscarea ulterior in

conditii legale.

––––-

Lit. i^1) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie

2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Lit. g) a alin. (1) al art. 10 a fost modificata de pct. 1 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Clasarea, scoaterea de sub urmarire, incetarea urmaririi penale, achitarea si

incetarea procesului penal.

ART. 11

Cind se constata existenta vreunuia din cazurile prevazute in art. 10:

1. In cursul urmaririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare

penala sau din oficiu, dispune:

a) clasarea, cind nu exista invinuit in cauza;

b) scoaterea de sub urmarire, in cazurile prevazute in art. 10 lit. a)-e), cind

exista invinuit sau inculpat in cauza;

c) incetarea urmaririi penale, in cazurile prevazute in art. 10 lit. f)-h), i^1)

si j), cand exista invinuit sau inculpat in cauza.

2. In cursul judecatii instanta pronunta:

a) achitarea in cazurile prevazute in art. 10 lit. a)-e);

b) incetarea procesului penal in cazurile prevazute in art. 10 lit. f)-j).

–––––

Lit. c) a pct. 1 al art. 11 a fost modificata de pct. 2 al art. I din LEGEA nr.

356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Sesizarea altor organe decit cele judiciare

ART. 12

In cazurile aratate in art. 10 lit. b), d) si e), procurorul care dispune

clasarea sau scoaterea de sub urmarire, ori instanta de judecata care pronunta

achitarea, daca apreciaza ca fapta ar putea atrage masuri ori sanctiuni altele decit

cele prevazute de legea penala, sesizeaza organul competent.

Continuarea procesului penal in caz de amnistie, prescriptie sau retragere a

plangerii prealabile ori de existenta a unei cauze de nepedepsire

ART. 13

(1) In caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile, precum

si in cazul existentei unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate

cere continuarea procesului penal.

(2) Daca se constata vreunul din cazurile prevazute in art. 10 lit. a)-e),

procurorul dispune scoaterea de sub urmarire, iar instanta de judecata pronunta

achitarea.

(3) Daca nu se constata vreunul dintre cazurile prevazute in art. 10 alin. 1

lit. a)-e), procurorul dispune incetarea urmaririi penale, cu exceptia cazului

prevazut in art. 10 alin. 1 lit. i), iar instanta de judecata pronunta incetarea

procesului penal.

––––-

Denumirea marginala si alin. (1) si (3) ale art. 13 au fost modificate de LEGEA

nr. 281 din 24 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Sectiunea II

Actiunea civila

Obiectul si exercitarea actiunii civile

ART. 14

(1) Actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului,

precum si a partii responsabile civilmente.

(2) Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale in cadrul procesului

penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila.

(3) Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile:

a) in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare

savirsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori partiala a unui inscris si

prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despagubiri banesti, in masura in care repararea in natura nu

este cu putinta.

(4) De asemenea, se acorda despagubiri banesti pentru folosul de care a fost

lipsita partea civila.

(5) Actiunea civila poate avea ca obiect si tragerea la raspundere civila pentru

repararea daunelor morale, – potrivit legii civile.

––––-

Alin. (5) al art. 14 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Constituirea ca parte civila

ART. 15

(1) Persoana vatamata se poate constitui parte civila in contra invinuitului sau

inculpatului si persoanei responsabile civilmente.

(2) Constituirea ca parte civila se poate face in cursul urmaririi penale,

precum si in fata instantei de judecata pina la citirea actului de sesizare.

(3) Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin

infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa in calitate de parte

vatamata in aceeasi cauza.

(4) Actiunea civila este scutita de taxa de timbru.

Partea responsabila civilmente

ART. 16

(1) Introducerea in procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate

avea loc, la cerere sau din oficiu, fie in cursul urmaririi penale, fie in fata

instantei de judecata pina la citirea actului de sesizare.

(2) Persoana responsabila civilmente poate interveni in procesul penal pina la

terminarea cercetarii judecatoresti la prima instanta, luind procedura din stadiul

in care se afla in momentul interventiei.

(3) Partea responsabila civilmente are, in ce priveste actiunea civila, toate

drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.

Exercitarea din oficiu a actiunii civile

ART. 17

(1) Actiunea civila se porneste si se exercita si din oficiu, cand cel vatamat

este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu

restransa.

(2) In acest scop, organul de urmarire penala sau instanta de judecata va cere

persoanei vatamate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, dupa caz, persoanei care

ii incuviinteaza actele, sa prezinte situatia cu privire la intinderea pagubei

materiale si a daunelor morale, precum si date cu privire la faptele prin care

acestea au fost pricinuite.

(3) Instanta este obligata sa se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei si

a daunelor morale, chiar daca persoana vatamata nu este constituita parte civila.

––––-

Art. 17 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

––––-

A se vedea DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 80 din 20 mai 1999 , publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 14 iulie 1999.

Sustinerea actiunii civile de catre procuror

ART. 18

(1) Procurorul poate sustine in fata instantei actiunea civila pornita de

persoana vatamata.

(2) Cand cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu

capacitate de exercitiu restransa, procurorul, cand participa la judecata, este

obligat sa sustina interesele civile ale acesteia, chiar daca nu este constituita

parte civila.

––––-

Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

––––-

A se vedea DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 80 din 20 mai 1999 , publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 14 iulie 1999.

Actiunea adresata instantei civile

ART. 19

(1) Persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila in procesul penal

poate introduce la instanta civila actiune pentru repararea pagubei materiale si a

daunelor morale pricinuite prin infractiune.

(2) Judecata in fata instantei civile se suspenda pina la rezolvarea definitiva

a cauzei penale.

(3) De asemenea, poate sa porneasca actiune in fata instantei civile persoana

vatamata care s-a constituit parte civila sau pentru care s-a pornit din oficiu

actiunea civila in procesul penal, dar acesta a fost suspendat. In caz de reluare a

procesului penal, actiunea introdusa la instanta civila se suspenda.

(4) Persoana vatamata care a pornit actiunea in fata instantei civile poate sa

paraseasca aceasta instanta si sa se adreseze organului de urmarire penala sau

instantei de judecata, daca punerea in miscare a actiunii penale a avut loc ulterior

sau procesul penal a fost reluat dupa suspendare. Parasirea instantei civile nu

poate avea loc daca aceasta a pronuntat o hotarire chiar nedefinitiva.

––––-

Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Cazuri speciale de rezolvare a actiunii civile

ART. 20

(1) Persoana vatamata constituita parte civila in procesul penal poate sa

porneasca actiune in fata instantei civile, daca instanta penala, prin hotarirea

ramasa definitiva, a lasat nesolutionata actiunea civila.

(2) In cazurile in care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, daca se

constata din probe noi ca paguba si daunele morale nu au fost integral reparate,

diferenta poate fi ceruta pe calea unei actiuni la instanta civila.

(3) De asemenea, persoana vatamata se poate adresa cu actiune la instanta civila

pentru repararea pagubelor materiale si a daunelor morale care s-au nascut ori s-au

descoperit dupa pronuntarea hotararii penale de prima instanta.

––––-

Alin. (2) si (3) ale art. 20 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie

2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Exercitarea actiunii civile de catre sau fata de succesori

ART. 21

(1) Actiunea civila ramine in competenta instantei penale in caz de deces al

uneia din parti, introducindu-se in cauza mostenitorii acesteia.

(2) Daca una dintre parti este o persoana juridica, in caz de reorganizare a

acesteia se introduc in cauza succesorii in drepturi, iar in caz de desfiintare sau

de dizolvare se introduc in cauza lichidatorii.

–––––

Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Autoritatea hotaririi penale in civil si efectele hotaririi civile si penal

ART. 22

(1) Hotarirea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in

fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a

persoanei care a savirsit-o si a vinovatiei acesteia.

(2) Hotarirea definitiva a instantei civile prin care a fost solutionata

actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat in fata organului de urmarire

penala si a instantei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei

care a savirsit-o si a vinovatiei acesteia.

Sectiunea III

Partile in procesul penal

Inculpatul

ART. 23

Persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in

procesul penal si se numeste inculpat.

Alte parti in procesul penal

ART. 24

(1) Persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau

materiala, daca participa in procesul penal, se numeste parte vatamata.

(2) Persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal

se numeste parte civila.

(3) Persoana chemata in procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile,

pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului, se numeste parte

responsabila civilmente.

TITLUL II

COMPETENTA

Capitolul I

FELURILE COMPETENTEI

Sectiunea I

Competenta dupa materie si dupa calitatea persoanei

Art. 25

Competenta judecatoriei

Judecatoria judeca in prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante.

Judecatoria solutioneaza si alte cazuri anume prevazute de lege.

modificat de

Lege nr. 281/2003 – privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale din 24 iunie 2003, M. Of. 468/2003 ;

Art. 26

Competenta tribunalului militar

Tribunalul militar:

1. judeca in prima instanta:

a) infractiunile prevazute in art. 331–352 din Codul penal, precum si alte infractiuni savarsite in legatura cu indatoririle de serviciu, comise de militari pana la gradul de colonel inclusiv, cu exceptia celor date in competenta altor instante;

b)abrogata.

2. judeca si solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

modificat de

Lege nr. 356/2006 – pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, M. Of. 677/2006 ;

Lege nr. 281/2003 – privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale din 24 iunie 2003, M. Of. 468/2003 ;

Art. 27

Competenta tribunalului

Tribunalul:

1. judeca in prima instanta:

a) infractiunile prevazute de Codul penal in art. 174–177, art. 179, art. 189 alin. 3–5, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257, art. 266–270, art. 2791, art. 312 si art. 317, precum si infractiunea de contrabanda, daca a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive;

b) infractiunile savarsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

c)abrogata;

d) infractiunile privind traficul si consumul ilicit de droguri;

e) infractiunea de bancruta frauduloasa, daca fapta priveste sistemul bancar;

e1) infractiunile de spalare a banilor si infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare.

f) alte infractiuni date prin lege in competenta sa;

2. Abrogat;

3. ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva sentintelor pronuntate de judecatorii privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate, precum si recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in materia masurilor preventive, a liberarii provizorii sau a masurilor asiguratorii, a hotararilor penale pronuntate de judecatorii in materia executarii hotararilor penale sau a reabilitarii, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege;

4. solutioneaza conflictele de competenta ivite intre judecatoriile din circumscriptia sa, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

modificat de

Lege nr. 202/2010 – privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010 ;

Lege nr. 356/2006 – pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, M. Of. 677/2006 ;

Ordonanta de urgenta nr. 190/2005 – pentru realizarea unor masuri necesare in procesul de integrare europeana din 21 noiembrie 2005, M. Of. 1179/2005 ;

Ordonanta de urgenta nr. 109/2003 – privind modificarea Codului de procedura penala din 24 octombrie 2003, M. Of. 748/2003 ;

Lege nr. 281/2003 – privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale din 24 iunie 2003, M. Of. 468/2003 ;

Ordonanta de urgenta nr. 58/2002 – privind modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal referitoare la infractiuni contra demnitatii si infractiuni contra autoritatii, precum si a unor dispozitii din Codul de procedura penala din 23 mai 2002, M. Of. 351/2002 ;

Ordonanta de urgenta nr. 207/2000 – privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala din 15 noiembrie 2000, M. Of. 594/2000 ;

Ordonanta de urgenta nr. 207/2000 – privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala din 15 noiembrie 2000, M. Of. 594/2000 ;

Art. 28

Competenta tribunalului militar teritorial

Tribunalul militar teritorial:

1. judeca in prima instanta:

a) infractiunile mentionate in art. 27 pct. 1 lit. a)–e1), savarsite in legatura cu indatoririle de serviciu, de militari pana la gradul de colonel inclusiv;

b) alte infractiuni date prin lege in competenta sa;

Abrogat.

3. ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele militare privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate, precum si recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de tribunalul militar in materia masurilor preventive, a liberarii provizorii sau a masurilor asiguratorii, a hotararilor penale pronuntate de tribunalul militar in materia executarii hotararilor penale sau a reabilitarii, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege;

4. solutioneaza conflictele de competenta ivite intre tribunalele militare din circumscriptia sa, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

modificat de

Lege nr. 202/2010 – privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010 ;

Lege nr. 356/2006 – pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, M. Of. 677/2006 ;

Lege nr. 281/2003 – privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale din 24 iunie 2003, M. Of. 468/2003 ;

Art. 281

Competenta Curtii de Apel

Curtea de Apel:

1. judeca in prima instanta:

a) infractiunile prevazute de Codul penal in art. 155–173 si infractiunile privind siguranta nationala a Romaniei prevazute in legi speciale;

a1) infractiunile prevazute de Codul penal in art. 2531 , art. 273–276 cand s-a produs o catastrofa de cale ferata si art. 356–361;

b) infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale si de procurorii de la parchetele care functioneaza pe langa aceste instante, precum si de avocati, notari publici, executori judecatoresti si de controlorii financiari ai Curtii de Conturi;

b1) infractiunile savarsite de sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii si de ceilalti membri ai inaltului cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

b2) infractiunile savarsite de magistratii asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante;

b3) infractiunile savarsite de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului.

c)Abrogata;

d) alte infractiuni date prin lege in competenta sa;

e) Abrogata.

f) Abrogata.

2. ca instanta de apel, judeca apelurile impotriva hotararilor penale pronuntate in prima instanta de tribunale;

3. ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in prima instanta, cu exceptia celor date in competenta tribunalului, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege;

4. solutioneaza conflictele de competenta ivite intre tribunale sau intre judecatorii si tribunale din circumscriptia sa ori intre judecatorii din circumscriptia unor tribunale diferite aflate in circumscriptia Curtii, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

5. solutioneaza cererile prin care s-a solicitat extradarea sau transferul persoanelor condamnate in strainatate.

modificat de

Lege nr. 202/2010 – privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010 ;

Lege nr. 79/2007 – pentru modificarea art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura penala din 26 martie 2007, M. Of. 225/2007 ;

Lege nr. 356/2006 – pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, M. Of. 677/2006 ;

Lege nr. 281/2003 – privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale din 24 iunie 2003, M. Of. 468/2003 ;

Lege nr. 756/2001 – asupra transferarii persoanelor condamnate in strainatate din 27 decembrie 2001, M. Of. 2/2002 ;

Lege nr. 296/2001 – privind extradarea din 7 iunie 2001, M. Of. 326/2001 ;

Art. 282

Competenta Curtii Militare de Apel

Curtea Militara de Apel:

1. judeca in prima instanta:

a) infractiunile prevazute de Codul penal in art. 155–173 si art. 356–361, savarsite de militari;

b) infractiunile savarsite de judecatorii tribunalelor militare si ai tribunalelor militare teritoriale, precum si de procurorii militari de la parchetele militare de pe langa aceste instante;

c) alte infractiuni date prin lege in competenta sa;

2. ca instanta de apel, judeca apelurile impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunalele militare teritoriale;

3. ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de tribunalul militar in prima instanta, cu exceptia celor date in competenta tribunalului militar teritorial, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege;

4. solutioneaza conflictele de competenta ivite intre tribunalele militare teritoriale sau intre tribunalele militare si tribunalele militare teritoriale ori intre tribunalele militare din raza de competenta a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

modificat de

Lege nr. 202/2010 – privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010 ;

Lege nr. 281/2003 – privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale din 24 iunie 2003, M. Of. 468/2003

Competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie

ART. 29

Inalta Curte de Casatie si Justitie:

1. judeca in prima instanta:

a) infractiunile savirsite de senatori si deputati;

b) infractiunile savirsite de membrii Guvernului;

c) infractiunile savarsite de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii

Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului;

d) infractiunile savarsite de maresali, amirali, generali si chestori;

e) infractiunile savirsite de sefii cultelor religioase organizate in conditiile

legii si de ceilalti membri ai Inaltului Cler, care au cel putin rangul de arhiereu

sau echivalent al acestuia;

e^1) infractiunile savarsite de catre membrii Consiliului Superior al

Magistraturii;

f) infractiunile savarsite de judecatorii si magistratii asistenti de la Inalta

Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea

Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste

instante si de procurorii Parchetului National Anticoruptie;

g) alte cauze date prin lege in competenta sa;

2. ca instanta de recurs, judeca:

a) recursurile impotriva hotaririlor penale pronuntate, in prima instanta, de

curtile de apel si Curtea Militara de Apel;

b) recursurile impotriva hotaririlor penale pronuntate, ca instante de apel, de

curtile de apel si Curtea Militara de Apel;

c) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, in prima instanta, de

sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si alte cazuri

prevazute de lege.

3. judeca recursurile in interesul legii;

4. abrogat;

5. solutioneaza:

a) conflictele de competenta in cazurile in care Inalta Curte de Casatie si

Justitie este instanta superioara comuna;

b) cazurile in care cursul justitiei este intrerupt;

c) cererile de stramutare;

d) alte cazuri anume prevazute de lege.

––––-

Lit. c), d) si f) ale pct. 1 al art. 29 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din

24 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Lit. c) a pct. 2 al art. 29 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Lit. d) a pct. 5 al art. 29 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Pct. 4 al art. 29 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 576 din 14

decembrie 2004 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.223 din 20 decembrie 2004.

Lit. c) a pct. 1 al art. 29 a fost modificata de pct. 15 al art. I din LEGEA nr.

356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Lit. e^1) a pct. 1 al art. 29 a fost introdusa de pct. 16 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Sectiunea II

Competenta teritoriala

Competenta pentru infractiunile savirsite in tara

ART. 30

(1) Competenta dupa teritoriu este determinata de:

a) locul unde a fost savirsita infractiunea;

b) locul unde a fost prins faptuitorul;

c) locul unde locuieste faptuitorul;

d) locul unde locuieste persoana vatamata.

(2) Judecarea cauzei revine aceleia dintre instantele competente potrivit alin.

1, in a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala.

(3) Cand urmarirea penala se efectueaza de catre Parchetul de pe langa Inalta

Curte de Casatie si Justitie sau de catre parchetele de pe langa curtile de apel ori

de pe langa tribunale sau de catre un organ de cercetare central ori judetean,

procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevazute in

alin. 1 ii revine competenta de a judeca, tinand seama ca, in raport cu

imprejurarile cauzei, sa fie asigurata buna desfasurare a procesului penal.

(4) Prin „locul savirsirii infractiunii” se intelege locul unde s-a desfasurat

activitatea infractionala, in totul sau in parte, ori locul unde s-a produs

rezultatul acesteia.

––––

Alin. (3) al art. 30 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Competenta pentru infractiunile savirsite in strainatate

ART. 31

(1) Infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii se judeca, dupa caz, de

catre instantele civile sau militare in a caror circumscriptie isi are domiciliul

sau locuieste faptuitorul. Daca acesta nu are domiciliul si nici nu locuieste in

Romania, iar fapta este de competenta judecatoriei, se judeca de Judecatoria

Sectorului 2, iar in celelalte cazuri, de instanta competenta dupa materie si

calitatea persoanei, din municipiul Bucuresti, afara de cazul cand prin lege se

dispune altfel.

(2) Infractiunea savirsita pe o nava este de competenta instantei in a carei

circumscriptie se afla primul port roman in care ancoreaza nava, afara de cazul in

care prin lege se dispune altfel.

(3) Infractiunea savirsita pe o aeronava este de competenta instantei in a carei

circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul roman.

(4) Daca nava nu ancoreaza intr-un port roman sau daca aeronava nu aterizeaza pe

teritoriul roman, competenta este cea prevazuta in alin. 1, afara de cazul in care

prin lege se dispune altfel.

––––

Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Sectiunea III

Competenta in caz de indivizibilitate si conexitate

Reunirea cauzelor

ART. 32

In caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata in prima instanta, daca

are loc in acelasi timp pentru toate faptele si pentru toti faptuitorii, se

efectueaza de aceeasi instanta.

Cazurile de indivizibilitate

ART. 33

Este indivizibilitate:

a) cind la savirsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

b) cind doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite prin acelasi act;

c) in cazul infractiunii continuate sau in orice alte cazuri cind doua sau mai

multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune.

Cazurile de conexitate

ART. 34

Este conexitate:

a) cind doua sau mai multe infractiuni sint savirsite prin acte diferite, de una

sau de mai multe persoane impreuna, in acelasi timp si in acelasi loc;

b) cind doua sau mai multe infractiuni sint savirsite in timp ori in loc

diferit, dupa o prealabila intelegere intre infractori;

c) cind o infractiune este savirsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde

comiterea altei infractiuni, ori este savirsita pentru a inlesni sau a asigura

sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului altei infractiuni;

d) cind intre doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea

cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justitiei.

Competenta in caz de indivizibilitate sau conexitate

ART. 35

(1) In caz de indivizibilitate sau conexitate, daca competenta in raport cu

diferitii faptuitori ori diferitele fapte apartine, potrivit legii, mai multor

instante de grad egal, competenta de a judeca toate faptele si pe toti faptuitorii

revine instantei mai intii sesizate, iar daca competenta dupa natura faptelor sau

dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta de a

judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare in grad.

(2) Daca dintre instante una este civila, iar alta militara, competenta revine

instantei civile.

(3) Daca instanta militara este superioara in grad, competenta revine instantei

civile echivalente in grad cu instanta militara.

(4) Competenta de a judeca cauzele reunite ramane dobandita instantei, chiar

daca pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competenta acestei

instante s-a dispus disjungerea sau incetarea procesului penal ori s-a pronuntat

achitarea.

(5) Tainuirea, favorizarea infractorului si nedenuntarea unor infractiuni sunt

de competenta instantei care judeca infractiunea la care acestea se refera, iar daca

competenta dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit,

competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare in grad.

––––

Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (2), (3), (4) si (5) ale art. 35 au fost modificate de pct. 17 al art. I

din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7

august 2006.

Instanta competenta a hotari reunirea cauzelor

ART. 36

(1) Reunirea cauzelor se hotaraste de instanta careia ii revine competenta de

judecata, potrivit dispozitiilor art. 35.

(2) In cazul prevazut in art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotaraste de

instanta militara, care trimite dosarul instantei civile careia ii revine

competenta.

––––-

Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Cazuri speciale

ART. 37

(1) In cazurile de indivizibilitate prevazute in art. 33 lit. a) si b), precum

si in cele de conexitate, cauzele sint reunite daca ele se afla in fata primei

instante de judecata, chiar dupa desfiintarea hotaririi cu trimitere de catre

instanta de apel sau dupa casarea cu trimitere de catre instanta de recurs.

(2) Cauzele se reunesc si la instantele de apel, precum si la cele de recurs, de

acelasi grad, daca se afla in acelasi stadiu de judecata.

(3) In cazul de indivizibilitate prevazut in art. 33 lit. c), cauzele trebuie sa

fie reunite intotdeauna.

Disjungerea

ART. 38

In cazul de indivizibilitate prevazut in art. 33 lit. a), precum si in toate

cazurile de conexitate, instanta poate dispune, in interesul unei bune judecati,

disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre

infractiuni sa se faca separat.

Sectiunea IV

Dispozitii comune

Exceptii de necompetenta

ART. 39

(1) Exceptia de necompetenta materiala si cea de necompetenta dupa calitatea

persoanei pot fi ridicate in tot cursul procesului penal, pina la pronuntarea

hotaririi definitive.

(2) Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pina la citirea

actului de sesizare in fata primei instante de judecata.

(3) Exceptiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre

parti, sau puse in discutia partilor din oficiu.

Competenta in caz de schimbare a calitatii inculpatului

ART. 40

(1) Cand competenta instantei este determinata de calitatea inculpatului,

instanta ramane competenta sa judece chiar daca inculpatul, dupa savarsirea

infractiunii, nu mai are acea calitate, in cazurile cand:

a) fapta are legatura cu atributiile de serviciu ale faptuitorului;

b) s-a dat o hotarare in prima instanta.

(2) Dobandirea calitatii dupa savarsirea infractiunii nu determina schimbarea

competentei, cu exceptia infractiunilor savarsite de persoanele prevazute in art. 29

pct. 1.

––––

Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de articolul 1 punctul 2 din ORDONANTA DE

URGENTA nr. 109 din 24 octombrie 2003 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 748 din

26 octombrie 2003.

––––-

A se vedea si DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 67 din 13 februarie 2003 ,

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 21 martie 2003.

Competenta in caz de schimbare a incadrarii juridice sau a calificarii

ART. 41

(1) Instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramine competenta a o judeca

chiar daca constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este

de competenta instantei inferioare.

(2) Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita in cursul

judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instantei de judecata, afara de cazul cind

prin acea lege s-ar dispune altfel.

Declinarea de competenta

ART. 42

(1) Instanta de judecata care isi declina competenta trimite dosarul instantei

de judecata aratata ca fiind competenta prin hotarirea de declinare.

(2) Daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa

calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele

indeplinite si poate mentine masurile dispuse de instanta desesizata.

(3) In cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori

masurile dispuse se mentin.

(4) Hotarirea de declinare a competentei nu este supusa apelului si nici

recursului.

Conflictul de competenta

ART. 43

(1) Cind doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi

cauza ori isi declina competenta, conflictul pozitiv sau negativ de competenta se

solutioneaza de instanta ierarhic superioara comuna.

(2) Cind conflictul de competenta se iveste intre o instanta civila si una

militara, solutionarea conflictului este de competenta Inaltei Curti de Casatie si

Justitie.

(3) Instanta ierarhic superioara comuna este sesizata in caz de conflict

pozitiv, de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta, iar in caz de

conflict negativ, de catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta.

(4) In toate cazurile, sesizarea se poate face si de procuror sau de parti.

(5) Pina la solutionarea conflictului pozitiv de competenta judecata se

suspenda.

(6) Instanta care si-a declinat competenta ori s-a declarat competenta cea din

urma ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta.

(7) Instanta ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de

competenta cu citarea partilor.

(8) Cind instanta sesizata cu solutionarea conflictului de competenta constata

ca acea cauza este de competenta altei instante decit cele intre care a intervenit

conflictul si fata de care nu este instanta superioara comuna trimite dosarul

instantei superioare comune.

(9) Instanta careia i s-a trimis cauza prin hotarirea de stabilire a competentei

nu se mai poate declara necompetenta, afara de cazul in care, in urma noii situatii

de fapt ce rezulta din completarea cercetarii judecatoresti, se constata ca fapta

constituie o infractiune data prin lege in competenta altei instante.

(10) Instanta careia i s-a trimis cauza aplica in mod corespunzator dispozitiile

art. 42 alin. 2.

Chestiuni prealabile

ART. 44

(1) Instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila de care

depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura ei acea chestiune este de

competenta altei instante.

(2) Chestiunea prealabila se judeca de catre instanta penala, potrivit regulilor

si mijloacelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chestiune.

(3) Hotarirea definitiva a instantei civile, asupra unei imprejurari ce

constituie o chestiune prealabila in procesul penal, are autoritate de lucru judecat

in fata instantei penale.

Dispozitii care se aplica la urmarirea penala

ART. 45

(1) Dispozitiile cuprinse in art. 30-36, 38, 40, 42 si 44 se aplica in mod

corespunzator si in cursul urmaririi penale.

(1^1) Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplica in faza de urmarire penala.

(1^2) Declinarea de competenta se dispune prin ordonanta.

(2) Cind nici unul din locurile aratate in art. 30 alin. 1 nu este cunoscut,

competenta revine organului de urmarire penala care a fost mai intii sesizat.

(3) In caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste in ordinea enumerarii

de la art. 30 alin. 1.

(4) Daca in raport cu vreunul din criteriile aratate in art. 30 alin. 1 sint

competente mai multe organe de urmarire penala, competenta revine organului care a

fost mai intii sesizat.

(5) Urmarirea penala a infractiunilor savirsite in conditiile prevazute in art.

31 se efectueaza de catre organul de urmarire penala din circumscriptia instantei

competente sa judece cauza.

(6) Conflictul de competenta intre doi sau mai multi procurori se rezolva de

catre procurorul superior comun acestora. Cind conflictul se iveste intre doua sau

mai multe organe de cercetare penala, competenta se stabileste de catre procurorul

care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala a acestor organe.

––––

Alin. (1^1) si (1^2) ale art. 45 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie

2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (1^1) al art. 45 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 356

din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

CAP. II

INCOMPATIBILITATEA SI STRAMUTAREA

Sectiunea I

Incompatibilitatea

Rudenia intre judecatori

ART. 46

Judecatorii care sunt soti, rude sau afini intre ei, pana la gradul al patrulea

inclusiv, nu pot face parte din acelasi complet de judecata.

––––

Art. 46 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Judecator care s-a pronuntat anterior

ART. 47

(1) Judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate

participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac sau la judecarea cauzei

dupa desfiintarea hotararii cu trimitere in apel sau dupa casarea cu trimitere in

recurs.

(2) De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care sia

exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data in acea

cauza.

––––

Alin. (1) al art. 47 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Alte cauze de incompatibilitate

ART. 48

(1) Judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca, daca in cauza

respectiva:

a) a pus in miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea in judecata ori a

pus concluzii in calitate de procuror la instanta de judecata, a solutionat

propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul

urmaririi penale;

b) a fost reprezentant sau aparator al vreuneia din parti;

c) a fost expert sau martor;

d) exista imprejurari din care rezulta ca este interesat sub orice forma, el,

sotul sau vreo ruda apropiata.

e) sotul, ruda sau afinul sau, pana la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat

acte de urmarire penala, a supravegheat urmarirea penala, a solutionat propunerea de

arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, in cursul urmaririi

penale;

f) este sot, ruda sau afin, pana la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre

parti sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

g) exista dusmanie intre el, sotul sau una dintre rudele sale pana la gradul al

patrulea inclusiv si una dintre parti, sotul sau rudele acesteia pana la gradul al

treilea inclusiv;

h) este tutore sau curator al uneia dintre parti;

i) a primit liberalitati de la una dintre parti, avocatul sau mandatarul

acesteia.

(2) Judecatorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze in

caile de atac, atunci cand sotul, ruda ori afinul sau pana la gradul al patrulea

inclusiv a participat, ca judecator sau procuror, la judecarea aceleiasi cauze.

––––

Lit. a) a art. 48 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Lit. a) a art. 48 a fost modificata prin art. 1, pct. 3 din ORDONANTA DE URGENTA

nr. 109 din 24 octombrie 2003 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26

octombrie 2003.

Lit. a) a art. 48 a fost modificata de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Lit. e)-i) ale art. 48 au fost introduse de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 356

din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Alin. (2) al art. 48 a fost introdus de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penala, a

magistratului-asistent si a grefierului

ART. 49

(1) Dispozitiile art. 46 se aplica procurorului si magistratului-asistent sau,

dupa caz, grefierului de sedinta, cand cauza de incompatibilitate exista intre ei

sau intre vreunul dintre ei si unul dintre membrii completului de judecata.

(2) Dispozitiile privind cazurile de incompatibilitate prevazute in art. 48

alin. 1 lit. b)-i) si alin. 2 se aplica procurorului, persoanei care efectueaza

cercetarea penala, magistratului-asistent si grefierului de sedinta.

(3) Procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei in prima

instanta nu poate pune concluzii la judecarea ei in caile de atac.

(4) Persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la

refacerea acesteia, cand refacerea este dispusa de instanta.

––––-

Denumirea marginala a art. 49 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie

2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (1) – (3) ale art. 49 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie

2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (3) al art. 49 a fost modificat de articolul 1 punctul 4 din ORDONANTA DE

URGENTA nr. 109 din 24 octombrie 2003 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 748 din

26 octombrie 2003.

Alin. (2) si (4) ale art. 49 au fost modificate de pct. 25 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Abtinerea

ART. 50

(1) Persoana incompatibila este obligata sa declare, dupa caz, presedintelui

instantei, procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau procurorului

ierarhic superior, ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea

cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

(2) Declaratia de abtinere se face de indata ce persoana obligata la aceasta a

luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate.

Recuzarea

ART. 51

(1) In cazul in care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere,

poate fi recuzata atit in cursul urmaririi penale cit si in cursul judecatii, de

oricare dintre parti, de indata ce partea a aflat despre existenta cazului de

incompatibilitate.

(2) Recuzarea se formuleaza oral sau in scris, cu aratarea pentru fiecare

persoana in parte a cazului de incompatibilitate invocat si a tuturor temeiurilor de

fapt cunoscute la momentul recuzarii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei

judecatori care compun completul de judecata.

(3) Nerespectarea conditiilor prevazute in alin. 2 sau recuzarea aceleiasi

persoane pentru acelasi caz de incompatibilitate si pentru temeiuri de fapt

cunoscute la data formularii unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsa

atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constata de completul in fata

caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat.

(4) Completul in fata caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea

judecatorului recuzat, se pronunta asupra masurilor preventive.

––––-

Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Alin. (3) si (4) ale art. 51 au fost introduse de pct. 27 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Procedura de solutionare in cursul judecatii

ART. 52

(1) Abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent

sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara

participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat.

(2) Examinarea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare se face de

indata, ascultindu-se procurorul cind este prezent in instanta, iar daca se gaseste

necesar, si partile, precum si persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.

(3) Cind abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevazut in art. 46 si 49 alin.

1, instanta, admitind recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate in

mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.

(4) In caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili in ce masura

actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

(5) Cand pentru solutionarea abtinerii sau a recuzarii nu se poate alcatui

completul potrivit alin. 1, abtinerea sau recuzarea se solutioneaza de instanta

ierarhic superioara. In cazul in care gaseste intemeiata abtinerea sau recuzarea si,

din cauza abtinerii sau recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecata la

instanta competenta sa solutioneze cauza, instanta ierarhic superioara desemneaza

pentru judecarea cauzei o instanta egala in grad cu instanta in fata careia s-a

formulat abtinerea sau recuzarea.

(5^1) Este inadmisibila recuzarea judecatorului chemat sa decida asupra

recuzarii.

(6) Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin

care s-a admis recuzarea, nu sint supuse nici unei cai de atac.

(7) Abrogat.

––––

Alin. (1) si (5) ale art. 52 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie

2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (5^1) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (7) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (7) al art. 52 a fost modificat de LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 mai 2004.

Alin. (7) al art. 52 a fost abrogat de ORDONANTA DE URGENTA nr. 55 din 25 iunie

2004 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 1 iulie 2004.

Alin. (5) si (5^1) ale art. 52 au fost modificate de pct. 28 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Procedura de solutionare in cursul urmaririi penale

ART. 53

(1) In cursul urmaririi penale, asupra abtinerii sau recuzarii persoanei care

efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se pronunta procurorul care

supravegheaza cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.

(2) Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza cercetarea penala

se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. In cazul in care cererea este

adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este obligata sa o

inainteze impreuna cu lamuririle necesare, in termen de 24 de ore, procurorului,

fara a intrerupe cursul cercetarii penale.

(3) Procurorul este obligat sa solutioneze cererea in cel mult 3 zile, printr-o

ordonanta.

(4) Cererea de recuzare care priveste pe procuror se solutioneaza in acelasi

termen si in aceleasi conditii de procurorul ierarhic superior.

(5) Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozitiilor din alin. 3 si 4, care se

aplica in mod corespunzator.

––––

Alin. (1) al art. 53 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Incompatibilitatea expertului si interpretului

ART. 54

(1) Dispozitiile art. 48, 50, 51, 52 si 53 se aplica in mod corespunzator

expertului si interpretului.

(2) Calitatea de expert este incompatibila cu aceea de martor in aceeasi cauza.

Calitatea de martor are intiietate.

(3) Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori in aceeasi cauza nu

constituie un motiv de recuzare.

Sectiunea II

Stramutarea judecarii cauzei penale

Temeiul stramutarii

ART. 55

(1) Inalta Curte de Casatie si Justitie stramuta judecarea unei cauze de la

instanta competenta la o alta instanta egala in grad, in cazul in care

impartialitatea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor cauzei,

dusmaniilor locale sau calitatii partilor, cand exista pericolul de tulburare a

ordinii publice ori cand una dintre parti are o ruda sau un afin pana la gradul al

patrulea inclusiv printre judecatori sau procurori, asistentii judiciari sau

grefierii instantei.

(2) In cursul judecatii stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, de

procuror sau de ministrul justitiei.

––––-

Alin. (1) si (2) ale art. 55 au fost modificate de pct. 29 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Cererea si efectele ei

ART. 56

(1) Cererea de stramutare se adreseaza Inaltei Curti de Casatie si Justitie si

trebuie motivata. Inscrisurile pe care se sprijina cererea se alatura la aceasta,

cind sint detinute de partea care cere stramutarea.

(2) In cerere se face mentiune daca in cauza se gasesc arestati.

(3) Suspendarea judecarii cauzei poate fi dispusa numai de catre completul de

judecata investit cu judecarea cererii de stramutare.

(4) Abrogat.

––––

Alin. (4) al art. 56 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (3) al art. 56 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Alin. (4) al art. 56 a fost abrogat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

––––

A se vedea si DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 82 din 8 martie 2001, publicata

in MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 iunie 2001.

Procedura de informare

ART. 57

(1) Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie cere, pentru lamurirea

instantei, informatii de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care

se afla cauza a carei stramutare se cere, comunicindu-i totodata termenul fixat

pentru judecarea cererii de stramutare.

(2) Cind Inalta Curte de Casatie si Justitie este instanta ierarhic superioara,

informatiile se cer Ministerului Justitiei.

(3) In cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceeasi

cauza, cererea de informatii este facultativa.

Instiintarea partilor

ART. 58

(1) Presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia

masuri pentru incunostintarea partilor despre introducerea cererii de stramutare,

despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia, cu mentiunea ca partile pot

trimite memorii si se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.

(2) In informatiile trimise Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face

mentiune expresa despre efectuarea incunostintarilor, atasindu-se si dovezile de

comunicare a acestora.

(3) Cind in cauza a carei stramutare se cere sint arestati, presedintele dispune

desemnarea unui aparator din oficiu.

Examinarea cererii

ART. 59

(1) Examinarea cererii de stramutare se face in sedinta publica.

(2) Cind partile se infatiseaza, se asculta si concluziile acestora.

–––––

Alin. (1) al art. 59 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Solutionarea cererii

ART. 60

(1) Inalta Curte de Casatie si Justitie dispune, prin incheiere motivata,

admiterea sau respingerea cererii.

(2) In cazul in care gaseste cererea intemeiata, dispune stramutarea judecarii

cauzei, hotarind totodata in ce masura actele indeplinite in fata instantei de la

care s-a stramutat cauza se mentin.

(3) Aceasta instanta va fi instiintata de indata despre admiterea cererii de

stramutare.

(4) Daca instanta la care se afla cauza a carei stramutare se cere a procedat

intre timp la judecarea cauzei, hotarirea pronuntata este desfiintata prin efectul

admiterii cererii de stramutare.

(5) Incheierea prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie dispune asupra

stramutarii nu este supusa niciunei cai de atac.

–––––

Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Alin. (5) al art. 60 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Repetarea cererii

ART. 61

Stramutarea cauzei nu poate fi ceruta din nou, afara de cazul cind noua cerere

se intemeiaza pe imprejurari necunoscute Inaltei Curti de Casatie si Justitie la

solutionarea cererii anterioare sau ivite dupa aceasta.

Desemnarea altei instante pentru judecarea cauzei

ART. 61^1

(1) Procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala poate cere

Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa desemneze o instanta egala in grad cu cea

careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, care sa fie

sesizata in cazul in care se va emite rechizitoriul.

(2) Dispozitiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 si 2 si art. 61 se aplica in

mod corespunzator.

(3) Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza cererea in camera de

consiliu, in termen de 15 zile.

(4) Inalta Curte de Casatie si Justitie dispune, prin incheiere motivata, fie

respingerea cererii, fie admiterea cererii si desemnarea unei instante egale in grad

cu cea careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, care sa fie

sesizata in cazul in care se va emite rechizitoriul.

(5) Incheierea prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza

cererea nu este supusa niciunei cai de atac.

–––––-

Art. 61^1 a fost introdus de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie

2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

TITLUL III

PROBELE SI MIJLOACELE DE PROBA

CAP. I

DISPOZITII GENERALE

Lamurirea cauzei prin probe

ART. 62

In vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de

judecata sint obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.

Probele si aprecierea lor

ART. 63

(1) Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea

existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a

savirsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a

cauzei.

(2) Probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se

face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii

tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului.

––––

Alin. (2) al art. 63 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

––––

A se vedea si DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 171 din 23 mai 2001 , publicata

in MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 16 iulie 2001.

Mijloacele de proba

ART. 64

(1) Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca

proba sint: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile partii

vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile

martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele

materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si

expertizele.

(2) Mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul

penal.

––––

Alin. (2) al art. 64 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Sarcina administrarii probelor

ART. 65

(1) Sarcina administrarii probelor in procesul penal revine organului de

urmarire penala si instantei de judecata.

(2) La cererea organului de urmarire penala ori a instantei de judecata, orice

persoana care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata sa

le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze.

Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor

ART. 66

(1) Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este

obligat sa-si dovedeasca nevinovatia.

(2) In cazul cind exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are

dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.

––––

Denumirea marginala si alin. (1) ale art. 66 au fost modificate de LEGEA nr. 281

din 24 iunie 2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Concludenta si utilitatea probei

ART. 67

(1) In cursul procesului penal partile pot propune probe si cere administrarea

lor.

(2) Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa, daca proba

este concludenta si utila.

(3) Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.

Interzicerea mijloacelor de constringere

ART. 68

(1) Este oprit a se intrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de

constringere, precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul de a se obtine probe.

(2) De asemenea, este oprit a determina o persoana sa savirseasca sau sa

continue savirsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe.

Indicii temeinice

ART. 68^1

Sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta

presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare

sau acte de urmarire penala a savarsit fapta.

–––––-

Art. 68^1 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie

2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

CAP. II

MIJLOACELE DE PROBA

Sectiunea I

Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului

Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului

ART. 69

Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal

pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sint coroborate cu fapte si

imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Intrebari si lamuriri prealabile

ART. 70

(1) Invinuitul sau inculpatul, inainte de a fi ascultat, este intrebat cu

privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele

parintilor, cetatenie, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatie, adresa la

care locuieste efectiv, antecedente penale si alte date pentru stabilirea situatiei

sale personale.

(2) Invinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunostinta fapta care

formeaza obiectul cauzei, incadrarea juridica a acesteia, dreptul de a avea un

aparator, precum si dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i-se totodata

atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa. Daca invinuitul sau

inculpatul da o declaratie, i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la

fapta si la invinuirea ce i se aduce in legatura cu aceasta.

(3) Daca invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaratie, organul de

urmarire penala, inainte de a-l asculta, ii cere sa dea o declaratie, scrisa

personal, cu privire la invinuirea ce i se aduce.

(4) Invinuitului sau inculpatului i se aduce la cunostinta si obligatia sa

anunte in scris, in termen de 3 zile, orice schimbare a locuintei pe parcursul

procesului penal.

––––

Alin. (2) si (3) ale art. 70 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie

2003 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Alin. (1) si (2) ale art. 70 au fost modificate de pct. 37 al art. I din LEGEA

nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august

2006.

Alin. (4) al art. 70 a fost introdus de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Modul de ascultare

ART. 71

(1) Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.

In cursul urmaririi penale, daca sint mai multi invinuiti sau inculpati, fiecare

este ascultat fara sa fie de fata ceilalti.

(2) Invinuitul sau inculpatul este mai intii lasat sa declare tot ce stie in

cauza.

(3) Ascultarea invinuitului sau inculpatului nu poate incepe cu citirea sau

reamintirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior in cauza.

(4) Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa de

mai inainte, insa se poate servi de insemnari asupra amanuntelor greu de retinut.

Conditii ale ascultarii invinuitului sau inculpatului

ART. 71^1

Daca, in timpul ascultarii invinuitului sau inclupatului, acesta acuza

simptomele unei boli care i-ar putea pune viata in pericol, ascultarea se intrerupe,

iar organul judiciar ia masuri pentru ca acesta sa fie consultat de un medic.

Ascultarea se reia imediat ce medicul decide ca viata invinuitului sau inculpatului

nu este in pericol.

–––––

Art. 71^1 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie

2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Intrebari cu privire la fapta

ART. 72

(1) Dupa ce invinuitul sau inculpatul a facut declaratia, i se pot pune

intrebari cu privire la fapta care formeaza obiectul cauzei si la invinuirea ce i se

aduce. De asemenea, este intrebat cu privire la probele pe care intelege sa le

propuna.

(2) In cursul judecatii dispozitiile art. 323 alin. 2 si 3 se aplica in mod

corespunzator.

–––––

Alin. (2) al art. 72 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 356 din

21 iulie 2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Consemnarea declaratiilor

ART. 73

(1) Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza in scris. In

fiecare declaratie se vor consemna, totodata, ora inceperii si ora incheierii

ascultarii invinuitului sau inculpatului. Declaratia scrisa se citeste acestuia, iar

daca cere, i se da sa o citeasca. Cand este de acord cu continutul ei, o semneaza pe

fiecare pagina si la sfarsit.

(2) Cind invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza sa semneze, se face

mentiune in declaratia scrisa.

(3) Declaratia scrisa este semnata si de organul de urmarire penala care a

procedat la ascultarea invinuitului sau inculpatului ori de presedintele completului

de judecata si de grefier, precum si de interpret cind declaratia a fost luata

printr-un interpret.

(4) Daca invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaratiile sale

sau are de facut completari, rectificari sau precizari, acestea se consemneaza si se

semneaza in conditiile aratate in prezentul articol.

––––

Alin. (1) al art. 73 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Ascultarea invinuitului sau inculpatului la locul unde se afla

ART. 74

Ori de cate ori invinuitul sau inculpatul se gaseste in imposibilitate de a se

prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmarire penala sau instanta de judecata

procedeaza la ascultarea acestuia la locul unde se afla, cu exceptia cazurilor in

care legea prevede altfel.

––––

Art. 74 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Sectiunea II

Declaratiile partii vatamate, partii civile si ale partii responsabile

civilmente

Declaratiile celorlalte parti din proces

ART. 75

Declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile

civilmente facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai

in masura in care sint coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul

probelor existente in cauza.

Explicatii prealabile

ART. 76

(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia sa cheme,

spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vatamare prin infractiune, precum si

persoana civilmente responsabila.

(2) Inainte de ascultare, persoanei vatamate i se pune in vedere ca poate

participa in proces ca parte vatamata, iar daca a suferit o paguba materiala sau o

dauna morala, ca se poate constitui parte civila. De asemenea, i se atrage atentia

ca declaratia de participare in proces ca parte vatamata sau de constituire ca parte

civila se poate face in tot cursul urmaririi penale, iar in fata primei instante de

judecata, pana la citirea actului de sesizare.

––––

Alin. (2) al art. 76 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003

publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Modul de ascultare

ART. 77

Ascultarea partii vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente

se face potrivit dispozitiilor privitoare la ascultarea invinuitului sau

inculpatului, care se aplica in mod corespunzator.

Modalitati speciale de ascultare a partii vatamate si a partii civile

ART. 77^1

(1) In cazul in care poate fi periclitata viata, integritatea corporala sau

libertatea partii vatamate ori a partii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia,

procurorul ori, dupa caz, instanta de judecata poate incuviinta ca aceasta sa fie

ascultata fara a fi prezenta fizic la locul unde se afla organul care efectueaza

urmarirea penala sau, dupa caz, in locul in care se desfasoara sedinta de judecata,

prin intermediul mijloacelor tehnice prevazute in alineatele urmatoare.

(2) La solicitarea organului judiciar sau a partii vatamate ori a partii civile

ascultate in conditiile prevazute in alin. 1, la luarea declaratiei poate participa

un consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor, care

are obligatia de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat

cunostinta in timpul audierii. Organul judiciar are obligatia sa aduca la cunostinta

partii vatamate sau a partii civile dreptul de a solicita audierea in prezenta unui

consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor.

(3) Partea vatamata sau partea civila poate fi ascultata prin intermediul unei

retele video si audio.

(4) In cursul judecatii, partile si aparatorii acestora pot adresa intrebari, in

mod nemijlocit, partii vatamate sau partii civile ascultate in conditiile alin. 1-3.

Intrebarile se pun in ordinea prevazuta in art. 323 alin. 2. Presedintele

completului respinge intrebarile care nu sunt utile si concludente judecarii cauzei.

(5) Declaratia partii vatamate sau a partii civile, ascultata in conditiile

aratate in alin. 1-3, se inregistreaza prin mijloace tehnice video si audio si se

reda integral in forma scrisa, fiind semnata de organul judiciar, de partea vatamata

sau partea civila ascultata, precum si de consilierul de protectie a victimelor si

reintegrare sociala a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunandu-se la

dosarul cauzei.

(6) Suportul pe care a fost inregistrata declaratia partii vatamate sau a partii

civile, in original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, dupa caz, al instantei de

judecata, se pastreaza la sediul acestora.

(7) Dispozitiile art. 75-77 si ale art. 86^5 se aplica in mod corespunzator.

–––––

Art. 77^1 a fost introdus de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie

2006 , publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Sectiunea III

Declaratiile martorilor

Martorul

ART. 78

Persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de

natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal poate fi ascultata in

calitate de martor.

Ascultarea persoanei obligate a pastra secretul profesional

ART. 79

(1) Persoana obligata a pastra secretul profesional nu poate fi ascultata ca

martor cu privire la faptele si imprejurarile de care a luat cunostinta in

exercitiul profesiei, fara incuviintarea persoanei sau a unitatii fata de care este

obligata a pastra secretul.

(2) Calitatea de martor are intiietate fata de calitatea de aparator, cu privire

la faptele si imprejurarile pe care acesta le-a cunoscut inainte de a fi devenit

aparator sau reprezentant al vreuneia dintre parti.

Ascultarea sotului si a rudelor apropiate

ART. 80

(1) Sotul si rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sint obligate

sa depuna ca martori.

(2) Organele judiciare vor aduce aceasta la cunostinta persoanelor aratate in

alineatul precedent, de indata ce au fost indeplinite dispozitiile alin. 3 din art.

84.

Martor minor

ART. 81

Minorul poate fi ascultat ca martor. Pina la virsta de 14 ani ascultarea lui se

face in prezenta unuia dintre parinti ori a tutorelui sau a persoanei careia ii este

incredintat minorul spre crestere si educare.

Persoana vatamata

ART. 82

Persoana vatamata poate fi ascultata ca martor, daca nu este constituita parte

civila sau nu participa in proces ca parte vatamata.

Obligatia de prezentare

ART. 83

Persoana chemata ca martor este obligata sa se infatiseze la locul, ziua si ora

aratate in citatie si are datoria sa declare tot ce stie cu privire la faptele

cauzei.

Intrebari prealabile

ART. 84

(1) Martorul este intrebat mai intii despre nume, prenume, etate, adresa si

ocupatie.

(2) In caz de indoiala asupra identitatii martorului, aceasta se stabileste prin

orice mijloc de proba.

(3) Martorul va fi apoi intrebat daca este sot sau ruda a vreuneia dintre parti

si in ce raporturi se afla cu acestea, precum si daca a suferit vreo paguba de pe

urma infractiunii.

Juramintul martorului

ART. 85

(1) Inainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramint: „Jur ca voi

spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute

Dumnezeu!”.

(2) In timpul depunerii juramintului martorul tine mina pe cruce sau pe biblie.

(3) Referirea la divinitate din formula juramintului se schimba potrivit

credintei religioase a martorului.

(4) Martorului de alta religie decit cea crestina nu ii sint aplicabile

prevederile alin. 2. Martorul fara confesiune va depune urmatorul juramint: „Jur pe

onoare si constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce

stiu”.

(5) Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramintul

vor rosti in fata instantei urmatoarea formula: „Ma oblig ca voi spune adevarul si

ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu”.

(6) Situatiile la care se refera alin. 3, 4 si 5 se retin de organul judiciar pe

baza afirmatiilor facute de martor.

(7) Dupa depunerea juramintului sau dupa rostirea formulei prevazute in alin. 5,

se va pune in vedere martorului ca, daca nu va spune adevarul, savirseste

infractiunea de marturie mincinoasa.

(8) Despre toate acestea se face mentiune in declaratia scrisa.

(9) Minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramint; i se atrage insa

atentia sa spuna adevarul.

Modul si limitele ascultarii martorului

ART. 86

(1) Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata care sint

faptele sau imprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor, cerindui-

se sa declare tot ce stie cu privire la acestea.

(2) Dupa ce martorul a facut declaratii, i se pot pune intrebari cu privire la

faptele si imprejurarile care trebuie constatate in cauza, cu privire la persoana

partilor, precum si in ce mod a luat cunostinta despre cele declarate.

(3) Dispozitiile art. 71-74 se aplica in mod corespunzator si la ascultarea

martorului.

Protectia datelor de identificare a martorului

ART. 86^1

(1) Daca exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii reale

a martorului sau a localitatii acestuia de domiciliu ori de resedinta ar fi

periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea lui ori a altei persoane,

martorului i se poate incuviinta sa nu declare aceste date, atribuindu-i-se o alta

identitate sub care urmeaza sa apara in fata organului judiciar.

(2) Aceasta masura poate fi dispusa de catre procuror in cursul urmaririi

penale, iar in cursul judecatii de instanta, la cererea motivata a procurorului, a

martorului sau a oricarei alte persoane indreptatite.

(3) Datele despre identitatea reala a martorului se consemneaza intr-un procesverbal,

care va fi pastrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat

efectuarea urmaririi penale ori, dupa caz, la sediul instantei, intr-un loc special,

in plic sigilat, in conditii de maxima siguranta. Procesul-verbal va fi semnat de

cel care a inaintat cererea, precum si de cel care a dispus masura.

(4) Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi prezentate

procurorului sau, dupa caz, completului de judecata, in conditii de stricta

confidentialitate.

(5) In toate cazurile, documentele privind identitatea reala a martorului vor fi

introduse in dosarul penal numai dupa ce procurorul, prin ordonanta sau, dupa caz,

instanta, prin incheiere, a constatat ca a disparut pericolul care a determinat

luarea masurilor de protectie a martorului.

(6) Declaratiile martorilor carora li s-a atribuit o alta identitate, redate in

procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum si declaratia

martorului, consemnata in cursul judecatii si semnata de procurorul care a fost

prezent la ascultarea martorului si de presedintele completului de judecata,

potrivit art. 86^2 alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevarului numai in masura

in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor

existente in cauza.

(7) Pot fi audiati ca martori carora li s-a atribuit o alta identitate si

investigatorii sub acoperire.

(8) Dispozitiile prevazute in alin. 1-6 se aplica si expertilor.

––––

Art. 86^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicata in

MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Modalitati speciale de ascultare a martorul

ART. 86^2

(1) In situatiile prevazute in art. 86^1, procurorul sau, dupa caz, instanta de

judecata poate incuviinta ca martorul sa fie ascultat fara a fi prezent fizic la

locul unde se afla organul de urmarire penala ori in sala in care se desfasoara

sedinta de judecata, prin intermediul mijloacelor tehnice prevazute in alineatele

urmatoare.

(2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat in conditiile

alin. 1, la luarea declaratiei poate participa un consilier de protectie a

victimelor si reintegrare sociala a infractorilor, care are obligatia de a pastra

secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunostinta in timpul

audierii. Organul judiciar are obligatia