Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (versiunea consolidată) 41998A0126 (02)
Monitorul Oficial C 027, 26/01/1998, p. 0034 – 0046
NOTĂ PRELIMINARĂ
Prin semnarea la 29 noiembrie 1996 a Convenţiei de aderare a Republicii Austria, Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Convenţia de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi a celor două Protocoale pentru interpretarea ei de către Curtea de Justiţie s-a realizat dorinţa de a se obţine o versiune consolidată a Convenţiei de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi ale celor două Protocoale adiţionale.
Aceste texte sunt însoţite de trei Declaraţii, una întocmită în 1980 privind necesitatea compatibilităţii între măsurile care trebuie adoptate de către Comunitate la reglementările alternative din legislaţie şi din Convenţie. A doua a fost întocmită de asemenea în 1980 privind interpretarea de către Curtea de Justiţie şi a treia din 1996, s-a referit la conformitatea cu procedura prevăzută în articolul 23 al Convenţiei de la Roma privind transportul naval al bunurilor.
Textul tipărit în această ediţie a fost elaborat de către Secretariatul General al Consiliului, în ale cărui arhive sunt depuse originalele documentelor menţionate. Totuşi trebuie remarcat că acest text nu este obligatoriu. Textele oficiale ale documentelor consolidate se găsesc în următoarele monitoare oficiale.
Anexă
Convenţia de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (1) prezentată spre semnare la Roma în 19 iunie 1980
PREAMBUL
ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE ale Tratatului formând Comunitatea Economică Europeană,
DORIND ca în domeniul dreptului privat internaţional să continue procesul de unificare a legii, care a fost deja promulgată în interiorul Comunităţii şi în special în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor,
Dorind să stabilească reglementări uniforme privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale,
AU CONVENIT DUPĂ CUM URMEAZĂ:
TITLUL I
SCOPUL CONVENŢIEI
Art. 1. Scopul Convenţiei
1. Reglementările din prezenta Convenţie se aplică obligaţiilor contractuale în orice situaţie care implică o alegere între legile din state diferite.
2. Aceste reglementări nu se vor aplica:
(a) problemelor privind statutul personal sau capacitatea juridică a persoanelor fizice, fără a aduce atingere art. 11,
(b) obligaţiilor contractuale privind:
- testamente şi succesiuni,
- regimurile matrimoniale,
- drepturilor şi obligaţiilor provenite din afara unei relaţii familiale, de paternitate, căsătoriei sau afinităţi, inclusiv obligaţiile la pensii de întreţinere referitoare la copii nelegitimi,
(c) obligaţiilor provenite din cambie, cecuri şi bilete la ordin şi alte documente negociabile în măsura în care obligaţiile născute din astfel de alte documente negociabile depăşesc caracterul lor negociabil,
(d) acordurilor de arbitraj şi alegere a instanţei,
(e) problemelor reglementate de dreptul societăţilor, asociaţiilor şi al altor persoane juridice, precum înfiinţarea, prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică, organizarea internă sau lichidarea unor societăţi, asociaţii şi al altor persoane juridice şi răspunderea juridică personală a asociaţilor şi membrilor pentru astfel de obligaţii ale societăţii, asociaţiei şi altor persoane juridice,
(f) problemei dacă un intermediar poate angaja, faţă de terţi, persoana în contul căreia ea pretinde că acţionează sau problemei dacă un organ al societăţii, asociaţiei sau al persoanei juridice poate angaja, faţă de terţi, această societate, asociaţie sau persoană juridică,
(g) constituirii de trusturi şi relaţii între fondatori, administratori şi beneficiari,
(h) obţinerii probelor şi procedurile, fără a aduce atingere articolului 14,
3. Reglementările prezentei Convenţii nu se aplică contractelor de asigurări care acoperă riscurile existente în teritoriile statelor membre ale Comunităţii Economice Europene. În vederea determinării dacă un risc este situat în acele teritorii instanţa trebuie să aplice legea internă.
4. Paragraful precedent nu se aplică la contractele de reasigurare.
Art. 2. Aplicarea legii statelor necontractante.
Orice lege menţionată în această Convenţie trebuie să fie aplicată indiferent dacă este sau nu lege în statul contractant.
TITLUL II
REGLEMENTĂRI UNIFORME
Art. 3. Libertatea alegerii
1. Un contract trebuie să se supună legii alese de către părţi. Alegerea trebuie exprimată sau demonstrată cu o certitudine rezonabilă în termenii contractuali ori în funcţie de circumstanţele cazului. Părţile prin alegerea lor pot selecta legea aplicabilă în integralitatea sau numai o parte aferentă numai contractului.
2. Părţile pot oricând să convină ca un contract să fie supus unei alte legi decât cea care era valabilă anterior, indiferent datorită unei alegeri anterioare conform prezentului articol sau a altor prevederi ale Convenţiei. Orice variantă a părţilor privind legea care va fi aplicată efectuată după încheierea contractului nu trebuie să aducă prejudicii valabilităţii sale formale conform art. 9 sau să aibă un efect contrar asupra drepturilor unor terţe părţi.
3. Faptul că părţile au ales o lege străină, indiferent dacă este însoţită sau nu de alegerea unei instanţe străine, atunci când toate elementele relevante ale situaţiei din acel moment al alegerii sunt legate numai de un singur stat, nu trebuie să prejudicieze aplicarea reglementările legale din ţara care prin contract nu poate fi derogată de la acestea şi denumite mai jos “reglementări obligatorii”.
4. Existenţa şi valabilitatea consimţământului părţilor privind alegerea legii aplicabile vor fi determinate în conformitate cu prevederile articolelor 8, 9 şi 11.
Art.4. Legea aplicabilă în lipsa alegerii
1. În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu art. 3, contractul se va supune legii statului de care contractul este mai strâns legat. Totuşi o parte separată a contractului, care este mai strâns legată de celălalt stat poate pe cale de excepţie să fie supusă legii celeilalte ţări.
2. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 5 din prezentul articol, se prezumă că un contract are legăturile cele mai strânse cu statul unde partea trebuie să execute prestaţia caracteristică are, la momentul încheierii contractului, reşedinţa sa obişnuită ori, în cazul unei societăţi, asociaţii sau persoane juridice, îşi are sediul central. Totuşi, dacă un contract este încheiat în exercitarea activităţii profesionale a acestei părţi, acest stat este cel unde este situat sediul principal al afacerii sau dacă potrivit contractului, prestaţia trebuie executată printr-un loc al afacerii, altul decât sediul principal, statul în care acest alt loc al afacerii este situat.
3. Indiferent de prevederile paragrafului 2 din prezentul articol, în măsura în care obiectul contractului este un drept real imobiliar sau dreptul de a folosi un imobil, se prezumă că acel contract este mai strâns legat de statul în care se găseşte imobilul.
4. Un contract referitor la transportul de bunuri nu va fi supus prezumţiei din paragraful 2. Într-un astfel de contract, dacă statul în care în momentul încheierii contractului transportatorul îşi are sediul său principal de activitate coincide cu statul în care are loc încărcarea sau locul de descărcare sau sediul principal al expeditorului, se prezumă că acel contract este mai strâns legat de acel stat. În cadrul aplicării acestui paragraf contractul singular de tip charter-party şi alte contracte al căror principal scop este transportul de bunuri trebuie tratate drept contracte de transport de bunuri.
5. Paragraful 2 nu se va aplica dacă natura executării nu poate fi determinată şi prezumţiile din paragrafele 2, 3 şi 4 nu vor fi luate în considerare dacă din împrejurări rezultă că acel contract este mai strâns legat de celălat stat.
Art.5. Contractele încheiate de consumatori
1. Acest articol se aplică unui contract al cărui obiect este livrarea de bunuri mobile corporale sau servicii către o persoană (consumator) pentru un scop aflat în afara activităţii sau profesiei sale sau la un contract pentru acordarea unui credit pentru acel obiect.
2. Fără a ţine seama de prevederile articolului 3, alegerea legii făcută de către părţi nu trebuie să aibă drept rezultat privarea consumatorului de protecţia garantată lui prin regulamentele obligatorii din ţara în care el îşi are reşedinţa obişnuită:
- dacă în acea ţară încheierea contractului a fost precedată de o invitaţie specifică adresată lui sau prin publicitate şi el a executat în acel stat toate etapele necesare din partea lui pentru încheierea contractului, sau
- dacă cealaltă parte sau agentul său a primit o comandă din partea consumatorului în acel stat, sau
- dacă contractul se referă la vânzare de bunuri şi consumatorul călătoreşte din acel stat către alt stat şi de aici a expediat comanda sa, presupunând că acest transport al consumatorului a fost aranjat de către vânzător în scopul determinării consumatorului de a cumpăra.
3. Fără a ţine seama de prevederile articolului 4, un contract la care acest articol se aplică, trebuie ca în absenţa unei alegeri în conformitate cu articolul 3, acesta să fie supus legislaţiei din statul în care consumatorul îşi are reşedinţa obişnuită şi dacă acestea cad sub incidenţa condiţiilor descrise în paragraful 2 din prezentul articol.
4. Acest articolul nu se va aplica:
(a) unui contract de transport,
(b) unui contract de furnizare de servicii, în cazul în care serviciile vor fi furnizate consumatorului, exclusiv într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa obişnuită.
5. Fără a ţine seama de prevederile paragrafului 4, prezentul articol va fi aplicat unui contract în care pentru un preţ inclusiv este prevăzută o combinare a călătoriei şi a cazării.
Art.6. Contractele individuale de muncă.
1. Fără a ţine seama de prevederile articolului 3, într-un contract de individual de muncă, alegerea legii făcută de către părţi nu trebuie să aibă drept rezultat privarea angajatului de protecţia garantată lui prin regulilor obligatorii din legea care s-ar aplica conform paragrafului 2 în absenţa alegerii.
2. Fără a ţine seama de prevederile articolului 4 şi în absenţa alegerii conform articolului 3, un contract individual de muncă trebuie să fie supus:
(a) legii ţării în care în mod obişnuit angajatul îşi desfăşoară munca sa pentru îndeplinirea contractului, chiar dacă este angajat temporar în altă ţară, sau
(b) dacă angajatul nu îşi desfăşoară munca în mod obişnuit într-un anumit stat, se va aplica legea statului în care se găseşte sediul celui care l-a angajat, cu excepţia cazului în care din împrejurări reiese că acel contract integral este mai strâns legat de un alt stat, în care caz contractul va fi supus legii acestui stat.
Art.7. Dispoziţii imperative
1. În cazul aplicării conform prezentei Convenţii a legii unui stat, trebuie să aibă efect asupra reglementărilor obligatorii din legea celuilalt stat de care situaţia este strâns legată, dacă şi în măsura în care conform legii ultimului stat, aceste reglementări trebuie aplicate indiferent de legea căreia i se supune contractul. Luând în considerare efectul acestor reglementări obligatorii, trebuie acordată atenţie naturii lor şi scopului şi consecinţelor aplicării sau neaplicării lor.
2. Nimic din prezenta Convenţie nu poate restricţiona aplicarea reglementării legii forumului în situaţia în care acestea sunt obligatorii indiferent de legea altfel aplicabilă contractului.
Art. 8 Consimţământul şi validitatea de fond
1. Existenţa şi validitatea unui contract sau a oricărui termen dintr-un contract, vor fi determinate de legea căreia va fi supus conform prezentei Convenţii dacă acel contract sau termen au fost valabile.
2. Totuşi o parte se poate baza pe legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită şi să declare că nu a consimţit, dacă din împrejurări apare că nu ar fi rezonabil să fie determinat efectul comportării sale în conformitate cu legea menţionată în paragraful precedent.
Art.9. Valabilitatea formală
1. Un contract încheiat între persoane care se găsesc în acelaşi stat este valabil sub aspectul formei dacă satisface condiţiile de formă ale legii care îi guvernează fondul în virtutea prezentei convenţii sau ale legii statului în care el a fost încheiat.
2. Un contract încheiat între persoane care se găsesc în state diferite este valabil sub aspectul formei dacă satisface condiţiile de formă ale legii care guvernează fondul fie în virtutea prezentei Convenţii, fie ale legii unuia din aceste state.
3. În cazul în care contractul este încheiat de către un reprezentant, statul în care reprezentantul acţionează este statul relevant în ceea ce priveşte scopurile paragrafului 1 şi 2.
4. Un act juridic unilateral privind un contract încheiat sau care urmează a fi încheiat este valabil cât priveşte forma dacă îndeplineşte condiţiile legii care reglementează sau reglementa fondul contractului în virtutea prezentei convenţii sau ale legii statelor în care acest act a fost făcut.
5. Prevederile paragrafelor precedente nu se aplică unui contract, la care se aplică articolul 5, încheiat în condiţiile descrise în paragraful 2 al articolului 5. Valabilitatea formală a unui astfel de contract este dată de legea statului în care consumatorul îşi are reşedinţa sa obişnuită.
6. Fără a ţine seama de paragrafele 1 la 4 din prezentul articol, un contract al cărui obiect îl reprezintă un drept real imobiliar sau un drept de a folosi un imobil va fi supus reglementărilor obligatorii de formă impuse de legea statului în care se găseşte imobilul dacă prin acea lege acele condiţii sunt impuse indiferent de statul în care a fost încheiat contractul şi indiferent de legea căreia i se supune contractul.
Art.10. Domeniul de aplicare a legii contractului
1. Legea aplicabilă unui contract în conformitate cu articolele 3-6 şi 12 din prezenta Convenţie se va referi în special la:
(a) interpretare
(b) executare
(c) în limitele competenţelor date unei instanţe prin legea de procedură, consecinţele încălcării, inclusiv impunerea unor daune în măsura în care acestea sunt supuse reglementărilor legale,
(d) diferitele căi de stingere a obligaţiilor, dar şi prescrierea şi limitarea unor acţiuni,
(e) consecinţele nulităţii contractului.
2. În legătură cu modul de executare şi etapelor care trebuie parcurse în eventualitatea unei neexecutări trebuie luată în considerare legea statului în care are loc executarea.
Art. 11. Incapacitatea
Într-un contract încheiat între persoane care se găsesc în acelaşi stat, o persoană fizică care ar avea capacitate juridică în temeiul legii acelui stat poate invoca incapacitatea sa rezultând dintr-o altă lege numai dacă cealaltă parte din contract a cunoscut această incapacitate în momentul încheierii contractului sau nu a luat cunoştinţă despre aceasta din cauza unei neglijenţe.
Art.12. Cesiunea de creanţă
1. Obligaţiile reciproce ale cedentului şi cesionarului în caz de cesiune voluntară a dreptului către o altă persoană (”debitor”) vor fi supuse legii care se aplică conform Convenţiei contractului dintre cedent şi cesionar.
2. Legea care reglementează dreptul la care se referă cesiunea va determina şi condiţiile cesiunii, relaţia dintre cedent şi debitor, condiţiile în care poate fi invocată cesiunea contra debitorului şi orice problemă prin care obligaţiile debitorului au fost stinse.
Art.13. Subrogarea
1. Atunci când o persoană (”creditorul”) are o pretenţie faţă de alta (”debitor”) şi o terţă persoană are obligaţia să-l satisfacă pe creditor pentru a se degreva de acea obligaţie, legea căreia i se supune terţa persoană pentru a-l satisface pe creditor trebuie să determine în ce măsură terţa persoană este îndreptăţită să exercite în tot sau în parte asupra debitorului drepturile pe care le avea creditorul faţă de debitor în temeiul legii care se aplica relaţiei lor.
2. Aceleaşi reguli se aplică atunci când mai multe persoane sunt subiectul aceleiaşi pretenţii contractuale şi una dintre ele l-a satisfăcut pe creditor.
Art.14. Proba contractului
1. Legea cărei i se supune contractul conform prezentei Convenţii se aplică în măsura în care legea contractelor cuprinde reguli care ridică prezumţii legale sau determină sarcina probei.
2. Un contract sau un act care se intenţionează a avea efect juridic trebuie să prezinte probe în orice mod de dovedire recunoscut de legea forumului sau prin orice altă lege la care se referă articolul 9 în baza căreia contractul sau actul este formal valabil, cu condiţia ca un astfel de mod de dovedire să poată fi administrat de către forum.
Art.15. Excluderea retrimiterii
Aplicarea legii în orice stat menţionată prin prezenta Convenţie înseamnă aplicarea reglementărilor legale în vigoare în acel stat altele decât reglementările ei de drept privat internaţional.
Art. 16. Ordinea publică
Aplicarea unei reglementări legislative din orice stat menţionată în prezenta Convenţie poate fi refuzată numai dacă o astfel de aplicare este evident incompatibilă cu ordinea publică a forului.
Art.17. Efectul neretroactiv
Prezenta Convenţie va fi aplicată de statele contractante la contractele încheiate după data la care Convenţia intră în vigoare în respectivul stat.
Art.18. Interpretarea uniformă
Pentru interpretarea şi aplicarea uniformă a reglementărilor precedente, trebuie să se ţină seama de caracterul lor internaţional şi de dorinţa de a se atinge o uniformitate în interpretarea şi aplicarea lor.
Art.19. Statele cu mai mult de un sistem legislativ
1. În cazul în care un stat cuprinde mai multe entităţi teritoriale şi fiecare dintre acestea au reglementări legislative proprii în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale, fiecare entitate teritorială va fi considerată drept un stat în scopul identificării legii aplicabile conform prezentei Convenţii.
2. Un stat în cadrul căruia diferitele entităţi teritoriale au reglementări legislative proprii în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale, acesta nu va fi obligat să aplice prezenta Convenţie în cazul conflictelor cauzate exclusiv între legile din astfel de entităţi.
Art.20. Prioritatea legislaţiei comunitare
Prezenta Convenţie nu trebuie să afecteze prevederile care, în privinţa unor probleme particulare, impun alegerea reglementărilor legale privind obligaţiile contractuale şi care sunt sau vor fi cuprinse în legile instituţiilor din Comunitatea Europeană sau în legile naţionale armonizate pentru implementarea unor astfel de legi.
Art.21. Relaţia cu alte convenţii
Prezenta Convenţie nu trebuie să afecteze aplicarea convenţiilor internaţionale la care statul contractant este sau va deveni parte.
Art.22. Rezerve
1. Orice stat contractant poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării, să-şi rezerve dreptul de a nu aplica:
(a) prevederile articolului 7 (1)
(b) prevederile articolului 10 (1) (e).
2. Când notifică extinderea aplicării Convenţiei conform art. 27 alin. (2), orice stat contractant poate, de asemenea, să formuleze una sau mai multe rezerve, cu efectul limitat la toate sau unele dintre teritoriile menţionate în extindere.
3. Orice stat contractant poate în orice moment retrage orice rezervă făcută; rezerva va înceta a avea efect în prima zi a celei de a treia luni după notificarea retragerii.
TITLUL III
PREVEDERI FINALE
Art.23.
1. Dacă după data la care Convenţia a intrat în vigoare pentru un stat contractant, acest stat doreşte să adopte un nou mod de alegere a reglementărilor legale în ceea ce priveşte o anumită categorie de contracte din cadrul prezentei Convenţii, el trebuie să comunice intenţia sa celorlalte state semnatare prin intermediul Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene.
2. Orice stat semnatar poate, în decurs de şase luni de la data comunicării adresate Secretarului General, să-i ceară organizarea de consultări între statele semnatare pentru a se ajunge la un acord.
3. Dacă nici un stat semnatar nu a solicitat consultări în decursul acestei perioade sau dacă în decurs de doi ani după comunicare adresată Secretarului General nu s-a ajuns la un acord în cursul consultărilor, statul contractant poate să modifice legea sa în sensul indicat. Măsurile luate de acel stat trebuie să fie aduse la cunoştinţa celorlalte state semnatare prin intermediul Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene.
Art.24.
1. Dacă după data la care Convenţia a intrat în vigoare pentru un stat contractant, acest stat doreşte să devină parte într-o convenţie multilaterală, al cărui scop principale sau unul dintre scopurile sale principale îl constituie impunerea unor reglementări de drept privat internaţional referitoare la vreuna din problemele supuse prezentei Convenţii, se va aplica procedura stabilită prin articolul 23. Totuşi perioada de doi ani, la care se referă paragraful 2 al acelui articol, se va reduce la un an.
2. Procedura la care se referă paragraful precedent nu trebuie urmată dacă un stat contractant sau unul din Comunitatea Europeană este deja parte la o convenţie multilaterală sau dacă obiectivul său este să revizuiască o convenţie la care statul implicat este deja parte sau dacă este o convenţie încheiată în cadrul Tratatelor stabilitate de Comunitatea Europeană.
Art. 25.
Dacă un stat contractant consideră că unificarea atinsă prin prezenta Convenţie este prejudiciată prin încheierea de acordul neacoperite de articolul 24 (1) statul poate solicita Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene să organizeze de consultări între statele semnatare ale prezentei Convenţii.
Art. 26.
Orice stat contractant poate solicita revizuirea prezentei Convenţii. În acest caz preşedintele Consiliului Comunităţii Europene va convoca o conferinţă pentru revizuire.
Art.27.
Art.28.
1. Prezenta Convenţie va sta la dispoziţie din data de 19 iunie 1980 pentru semnarea de către statele părţi ale Tratatului de constituire a Comunităţii Economice Europene.
2. Prezenta Convenţie trebuie să fie supusă ratificării, acceptării sau aprobării statelor semnatare. Documentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene.
Art.29.
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în prima zi a celei de a treia luni după depunerea unui număr de şapte documente de ratificare, acceptare sau aprobare.
2. Prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat semnatar, care îl va ratifica, accepta sau aproba la o dată ulterioară, în prima zi a celei de a treia luni de la depunerea documentelor sale de ratificare, acceptare sau aprobare.
Art.30.
1. Prezenta Convenţie va rămâne în vigoare timp de 10 ani de la data intrării în vigoare în conformitate cu articolul 29 (1), chiar pentru statele în care a intrat în vigoare la o dată ulterioară.
2. Dacă nu există vreo denunţare Convenţia va fi reînnoită tacit la fiecare cinci ani.
3. Un stat contractant care doreşte s-o denunţe, trebuie ca cel puţin cu şase luni înainte de expirarea perioadei de 10 ani, sau după caz, să notifice aceasta Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene. Denunţarea poate fi limitată la orice teritoriu în care Convenţia a fost extinsă printr-o declaraţie conform articolului 27 (2) (6).
4. Denunţarea va avea efect numai în legătură cu statul care a făcut notificarea. Convenţia va rămâne în vigoare între toate celelalte state contractante.
Art.31.
Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene va notifica statelor părţi din Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene despre:
(a) semnăturile
(b) depunerea fiecărui document de ratificare, acceptare sau aprobare,
(c) data intrării în vigoare a prezentei Convenţii,
(d) comunicările făcute în baza articolelor 23, 24, 25, 26 şi 30,
(e) rezervările şi retragerile la care se referă articolul 22.
Art.32.
Protocolul anexat la această convenţie face parte integrantă din aceasta.
Art. 33.
Prezenta convenţie a fost redactată într-un singur exemplar original în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, irlandeză şi italiană, aceste texte fiind egal autentice şi vor fi depuse la Secretariatul Consiliului Comunităţii Europene. Secretarul General va transmite o copie autentificată a acestora Guvernului din fiecare stat semnatar.
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezenta Convenţie.
Făcut la Roma la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute optzeci.
(semnăturile plenipotenţiarilor).
Leontiuc Marius - official site 