Marius Leontiuc – CEDO , Bulfinsky c. Romania

HOTĂRÂREA din 1 iunie 2010, definitivă la 1 septembrie 2010, în Cauza Bulfinsky împotriva României
(Cererea nr. 28.823/04)
În Cauza Bulfinsky împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele si Ann Power, judecători, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 11 mai 2010,
pronuntă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28.823/04) îndreptată împotriva României, prin care un cetătean român, domnul Cristian-Răzvan Bulfinsky (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 2 iulie 2004 în temeiul art. 34 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de maestrul Vasile Topârceanu, avocat din Bucuresti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 11 decembrie 2008, presedintele Sectiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea reclamantului întemeiată pe art. 6 § 1 din Conventie referitoare la inechitatea procedurii penale îndreptate împotriva sa, inechitate determinată de existenta unei înscenări a politiei. S-a hotărât, de asemenea, să se analizeze fondul cauzei în acelasi timp cu admisibilitatea acesteia (art. 29 § 3 din Conventie).
ÎN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a născut în anul 1979 si locuieste în Bucuresti.
5. La începutul lunii aprilie 2002, Directia Generală de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog (politia) a primit informatii conform cărora reclamantul si prietenii săi P.T. si D.C. făceau trafic de droguri. Cei 3 prieteni erau consumatori de ecstasy. La data evenimentelor, reclamantul si D.C. erau studenti.
6. La data de 18 aprilie 2002, politia a cerut parchetului autorizatia de a folosi agenti sub acoperire si un colaborator pentru a investiga pista referitoare la pretinsele activităti infractionale ale suspectilor. În aceeasi zi, Sectia de combatere a coruptiei si criminalitătii organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justitie (Parchetul) a autorizat 2 agenti, denumiti în procedură „Toni” si „Sven” (cel din urmă fiind prezentat reclamantului si prietenilor săi cu numele „Alex”), si un colaborator, „Gotti”, pentru a participa la operatiune.
A. Evenimentele necontestate din 29 aprilie 2002
7. La data de 29 aprilie 2002, Sven s-a întâlnit cu reclamantul, D.C. si P.T. Într-un restaurant (restaurantul E) si a fost de acord să se întâlnească din nou cu ei mai târziu în aceeasi zi.
8. La ora 21,15, reclamantul si P.T. erau asezati împreună cu Alex pe terasa restaurantului M, iar D.C. era asezată la masa alăturată împreună cu câtiva prieteni, când de la mesele alăturate s-au ridicat în picioare câtiva ofiteri de politie îmbrăcati civil si i-au arestat pe cei 3 suspecti. De sub masa reclamantului a fost luată o pungă de plastic galbenă si i s-a verificat continutul; politia a remarcat că aceasta continea pâine, sub care se aflau câteva pachete legate cu bandă maronie ce contineau în total 2.016 tablete albe care ulterior s-au dovedit a fi ecstasy.
9. Cei 3 suspecti au fost arestati sub învinuirea de trafic de droguri. Politia a făcut fotografii si a filmat evenimentele. La stirile serii au fost difuzate imagini din timpul operatiunii.
B. Declaratiile reclamantului, ale lui D.C. si P.T. din timpul procedurii
 10. În momentul arestării sale, D.C. a recunoscut în fata procurorului că ea si P.T. făcuseră trafic de droguri. Cu toate acestea, în fata primei instante, aceasta si-a retras declaratiile, sustinând că a fost constrânsă de politie să le dea, în schimbul promisiunii că va fi eliberată după 10 minute dacă era de acord să declare ceea ce i se spunea.
11. Reclamantul si prietenii săi au sustinut că fuseseră contactati de Gotti, al cărui nume real era Bogdan si care era prieten cu D.C. Acestia le-au furnizat autoritătilor numele complet si adresa acestuia pentru cercetări suplimentare. Gotti le spusese că Alex avea de vânzare diferite obiecte (haine si ceasuri), la preturi rezonabile. În cele din urmă, acestia au hotărât să se întâlnească cu Alex, iar pe 29 aprilie, la ora 16,30, acestia au mers la restaurantul E împreună cu Bogdan. S-au asezat la masă cu Alex, care nu avea marfa la el. Mai târziu în aceeasi zi, cei 3 prieteni se aflau în incinta barului N, unde Bogdan Ie-a spus că Alex se afla la restaurantul M si că putea să se întâlnească din nou cu ei. Reclamantul si Bogdan au plecat cu masina acestuia din urmă. După un timp, ei i-au sunat pe D.C. si pe P.T, care rămăseseră în urmă, si le-au spus că Bogdan uitase o pungă de plastic galbenă sub masa de la bar si i-a întrebat dacă puteau să o aducă la restaurantul M, întrucât continea mâncare pentru sotia lui Bogdan, care era bolnavă.
12. La ora 21,15, reclamantul si Bogdan au sosit la restaurantul M si s-au asezat la masa lui Alex. După 10 minute, P.T, care tinea punga de plastic a lui Bogdan, si D.C. li s-au alăturat. P.T. s-a asezat la masa lui Alex, iar D.C. s-a asezat la masa alăturată împreună cu niste cunostinte.
13. Când Alex a mers la toaletă, au intervenit ofiteri de politie îmbrăcati civil, asteptându-se să găsească exact 2.000 de tablete de ecstasy în punga de sub masă.
14. În declaratiile lor, reclamantul si prietenii săi au insistat asupra faptului că, de fapt, drogurile le fuseseră date agentilor sub acoperire de către politie pentru a servi la realizarea operatiunii sub acoperire. Pentru a-si sustine declaratiile, acestia au arătat că, în ciuda supravegherii lor constante din ultimele câteva zile, politia nu a putut explica de unde obtinuseră drogurile cei 3 prieteni.
C. Procesul penal împotriva reclamantului
1. Rechizitoriul
15. Reclamantul si prietenii săi au fost arestati si luati în custodie în seara zilei de 29 aprilie 2002, sub învinuirea de trafic de droguri. Instantele au mentinut măsura arestării pe perioada întregii proceduri.
16. Parchetul i-a audiat pe reclamant, pe D.C. si pe P.T., precum si pe cei 2 martori oculari care fuseseră prezenti pe terasa restaurantului M si a analizat declaratiile scrise ale lui Toni si Sven. La cererea procurorului, atât apartamentul reclamantului, cât si cel al lui D.C. au fost perchezitionate de politie. Nu s-au găsit droguri sau alte substante ilegale.
Procurorul a concluzionat că, la data de 29 aprilie 2002, Gotti îl informase pe Toni că cele 3 persoane pregăteau o tranzactie cu tablete MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamină). Toni îl contactase după aceea pe Sven, care s-a întâlnit cu suspectii pentru a finaliza tranzactia. Conform declaratiilor lui Sven, suspectii se oferiseră să îi vândă 4.000 de tablete de MDMA la pretul de 4 dolari americani bucata.
17. La data de 21 iunie 2002, procurorul a dispus trimiterea în judecată a reclamantului, a lui P.T. si a lui D.C. sub învinuirea de trafic de droguri, faptă comisă cu încălcarea dispozitiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu modificările si completările ulterioare (Legea nr. 143).
18. De asemenea, procurorul a dispus disjungerea urmăririi penale de cea referitoare la un alt participant la traficul de droguri, Bogdan, care nu fusese încă identificat de politie. La data de 13 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justitie l-a identificat pe Bogdan ca fiind aceeasi persoană cu Gotti si a încheiat urmărirea penală împotriva acestuia.
2. Procedura în fata primei instante
19. În fata Tribunalului Bucuresti au avut loc mai multe termene de judecată.
20. Cei 3 inculpati au negat implicarea lor în traficul de droguri si au sustinut că fuseseră victimele unei înscenări a politiei. Acestia au declarat în mod repetat că Bogdan fusese, de asemenea, prezent la restaurantul M.
21. Avocatii apărării au insistat asupra importantei pe care ar avea-o pentru instantă audierea lui Bogdan în prezenta inculpatilor. De asemenea, au solicitat politiei să prezinte punga si pachetele în care fuseseră găsite tabletele si să preleve amprente digitale de pe acestea. Acestia au considerat că instanta ar trebui să vizioneze înregistrările video ale evenimentelor. În fine, acestia au cerut o confruntare între inculpati pentru a putea demonstra că politia îi supusese presiunilor si le făcuse promisiuni pentru a obtine declaratiile initiale.
Instanta nu a încuviintat această probă.
22. Tribunalul a pronuntat o sentintă în cauză la data de 15 aprilie 2003. Cei 3 inculpati au fost găsiti vinovati de săvârsirea infractiunii de trafic de droguri si condamnati fiecare la 4 ani de închisoare. Instanta a dedus din pedeapsă timpul petrecut în arest preventiv. De asemenea, instanta a confiscat cele 1.965 de tablete de MDMA ce au rămas după efectuarea testelor de laborator.
23. Tribunalul a respins argumentele apărării pe motivul că, în temeiul Legii nr. 143, declaratiile date de agentii sub acoperire si de colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă. Instanta a constatat că declaratiile respective nu fuseseră obtinute în mod ilegal si a considerat că argumentele în sens contrar ale apărării nu puteau pune sub semnul îndoielii aceste probe. De asemenea, instanta a considerat că intentia inculpatilor de a vinde droguri a fost dovedită prin angajarea lor în negocieri cu Toni si Gotti, ceea ce Ie-a permis acestora, la rândul lor, să îl autorizeze pe Sven să facă tranzactia cu inculpatii si să obtină drogurile de la acestia.
Pentru a ajunge la această concluzie instanta s-a bazat pe declaratiile date politiei de către suspecti si de către agentii sub acoperire Toni si Sven, precum si pe declaratiile reclamantului în fata instantei. Aceasta a acordat prioritate declaratiei date de D.C. În timpul cercetărilor, considerând că retragerea declaratiei sale initiale date politiei nu a fost justificată, întrucât aceasta nu a dovedit că a fost constrânsă să dea respectiva declaratie.
3. Procedura în apel
24. Toate părtile au introdus apel împotriva Sentintei din 15 aprilie 2003. Avocatul apărării a reiterat faptul că probele strânse împotriva inculpatilor erau ilegale, că drogurile apartinuseră politiei si că Bogdan ar trebui audiat de instantă.
25. Printr-o decizie din data de 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a mentinut constatările tribunalului cu privire la situatia de fapt din cauză si aprecierea acestuia cu privire la vinovătia participantilor. Cu toate acestea, instanta a considerat că tribunalul făcuse o eroare în determinarea cuantumului pedepsei prin faptul că nu luase în considerare gravitatea infractiunilor comise si faptul că, în calitate de studenti, participantii aveau un nivel de educatie mai ridicat, care ar fi trebuit să le fi permis să înteleagă gravitatea faptelor lor. Prin urmare, instanta a majorat pedeapsa la 12 ani de închisoare pentru fiecare inculpat.
26. Printr-o decizie definitivă din 20 aprilie 2004, înalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursurile inculpatilor si a mentinut decizia curtii de apel.
II. Dreptul intern si international relevant
27. Prevederile relevante din Codul de procedură penală si din Legea nr. 143 sunt descrise în Hotărârea din 29 septembrie 2009, definitivă la 29 decembrie 2009, în Cauza Constantin si Stoian împotriva României, nr. 23.782/06 si nr. 46.629/06, §§ 33-34.
28. Textele Consiliului Europei privind utilizarea tehnicilor speciale de investigatie sunt detaliate în Hotărârea Ramanauskas împotriva Lituaniei [MC], nr. 74.420/01, §§ 35-37, CEDO2008-…
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 din Conventie
29. Reclamantul s-a plâns de faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil în procedura penală îndreptată împotriva sa, afirmând că ar fi avut loc o încălcare a art. 6 §§ 1 si 3 din Conventie, care prevăd următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public […] a cauzei sale, de către o instantă […] care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronuntată în mod public. […]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: […]
(d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării si să obtină citarea si audierea martorilor apărării în aceleasi conditii ca si martorii acuzării;”.
30. Mai precis, reclamantul a sustinut că el si prietenii săi au fost victimele unei înscenări a agentilor sub acoperire si a colaboratorului acestora si că drogurile găsite la locul faptei apartineau politiei. De asemenea, reclamantul s-a plâns de faptul că nu a existat nicio probă legală cu privire la implicarea lor în traficul de droguri si că instantele nu au analizat probe esentiale; mai precis, acestea nu au dispus prelevarea amprentelor digitale de pe punga ce continea drogurile, audierea martorului-cheie Bogdan si analizarea transcrierii convorbirilor telefonice care avuseseră loc între coinculpati si agentii sub acoperire. În plus, acesta a considerat că procurorul si instantele nu au stabilit în mod corect încadrarea juridică a faptei presupus săvârsite.
În temeiul aceluiasi articol, reclamantul s-a plâns că hotărârile judecătoresti nu au fost pronuntate în sedintă publică.
A. Asupra admisibilitătii

31. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, Curtea constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele părtilor
a) Guvernul
32. Guvernul a sustinut punctul de vedere al procurorului cu privire la situatia de fapt, astfel cum a fost confirmat de instantele interne.
33. Acesta a prezentat o descriere detaliată a procedurii interne privind operatiunile politienesti sub acoperire si a subliniat că un sistem care să permită astfel de operatiuni era uzual în multe tări europene, fiind recomandat de Consiliul Europei si de Uniunea Europeană în anumite situatii.
34. În ceea ce priveste situatia de fapt din cauza de fată, Guvernul a negat existenta unei înscenări a politiei si a considerat că probele depuse la dosar îi sustin argumentele.
35. De asemenea, Guvernul a respins sustinerile referitoare la inechitatea procedurii. În opinia sa, instantele au interpretat în mod detaliat probele si si-au prezentat concluziile în mod amănuntit.
36. Mai mult chiar, spre deosebire de Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei (9 iunie 1998, Culegere de hotărâri si decizii 1998-IV), în cauza de fată instantele nu si-au întemeiat hotărârile numai pe declaratiile agentilor sub acoperire, ci si pe declaratiile pârâtilor, date în diferitele stadii ale procedurii.
37. În fine, citând Hotărârea Klaas împotriva Germaniei (22 septembrie 1993, § 29, seria A nr. 269), Guvernul a subliniat că, în mod normal, nu intră în competenta Curtii Europene să substituie propria sa apreciere asupra situatiei de fapt celei făcute de instantele interne si că, în principiu, le revine acestor instante să aprecieze probele administrate în fata lor.
b) Reclamantul
38. Reclamantul a sustinut că în dosar nu existau probe concludente că luase parte la traficul de droguri si a reiterat că în momentul arestării asupra sa nu s-au găsit droguri.
39. Acesta a argumentat că nu participase la nicio operatiune ce presupunea vânzarea de droguri, având în vedere că drogurile au trecut din mâinile unuia dintre agentii de politie în mâinile celuilalt, fără nicio intentie de a le vinde. După părerea sa, a fost vorba doar despre o operatiune a politiei în vederea strângerii de probe. Reclamantul a reiterat că instantele nu au analizat înregistrările video sau audio ale operatiunii, că nu s-au luat amprente digitale de pe punga ce continea drogurile si că nu a avut loc nicio confruntare între inculpati si agentii sub acoperire si colaboratorul acestora, care nu au fost niciodată audiati de procuror sau de instante.
2. Aprecierea Curtii
40. Curtea reiterează jurisprudenta sa recentă referitoare la art. 6 din Conventie, în care a făcut o distinctie detaliată între conceptul de înscenare si utilizarea tehnicilor legale ale activitătilor sub acoperire si a reafirmat obligatia instantelor interne de a face o analiză atentă a materialului aflat la dosar atunci când un acuzat invocă o înscenare din partea politiei. În acest context, Curtea a mai stabilit si că rolul său, potrivit art. 6 § 1 din Conventie, nu este să stabilească dacă anumite mijloace de probă au fost obtinute ilegal, ci mai degrabă să analizeze dacă o astfel de „ilegalitate” a avut drept consecintă încălcarea unui alt drept protejat prin Conventie; astfel, Curtea trebuie să analizeze calitatea aprecierilor făcute de instantele interne cu privire la pretinsa înscenare si să se asigure că acestea au asigurat în mod adecvat dreptul la apărare al inculpatului, în special dreptul la proceduri contradictorii si la egalitatea armelor (vezi Ramanauskas, mentionată mai sus, §§ 49-61; Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, §§ 34-35,1 iulie 2008, si Bykov împotriva Rusiei [MC], nr. 4.378/02, §§ 88-93, 10 martie 2009).
41. Pentru a stabili dacă, în cauza de fată, agentii de politie sub acoperire s-au limitat sau nu la „investigarea activitătii infractionale într-un mod esentialmente pasiv” (vezi Ramanauskas, mentionată mai sus, § 55), Curtea tine seama de o serie de considerente. Nu există niciun indiciu că reclamantul sau coinculpatii ar fi fost implicati anterior în infractiuni legate de droguri. Curtea observă că autoritătile nu au oferit detalii si nu au făcut trimitere la nicio probă obiectivă referitoare la comportamentul infractional al suspectilor înainte de incidentele din data de 29 aprilie 2002. Mai mult chiar, nu s-au găsit droguri nici în posesia reclamantului, nici la el acasă (vezi paragraful 16 de mai sus).
42. De asemenea, Curtea observă că părtile au dat interpretări diferite evenimentelor ce au avut loc la data de 29 aprilie 2002. În opinia autoritătilor, reclamantul si coinculpatii săi acceptaseră să intermedieze tranzactia. Cu toate acestea, reclamantul, sustinând că a fost vorba despre o înscenare a politiei, a declarat că nu stia ce contine punga, care, de fapt, îi apartinea colaboratorului politiei, Bogdan; de asemenea, reclamantul a mai sustinut că drogurile din pungă apartineau politiei.
43. În lumina acestor interpretări divergente, este esential pentru Curte să analizeze procedura în care a fost invocat capătul de cerere privind provocarea, pentru a se asigura că drepturile apărării au fost asigurate în mod adecvat, în special dreptul la o procedură contradictorie si la egalitatea armelor [vezi Ramanauskas, §§ 60-61, si Malininas, § 34, ambele mentionate mai sus, si Khudobin împotriva Rusiei, nr. 59.696/00, § 133, CEDO 2006-XII (extrase)].
44. În condamnarea reclamantului si a coinculpatilor săi, instantele s-au bazat exclusiv pe probele obtinute în cadrul urmăririi penale, si anume pe rapoartele scrise ale agentilor sub acoperire si pe declaratiile suspectilor, precum si pe mărturiile inculpatilor în fata primei instante.
Instantele nu au răspuns cererilor apărării de a se administra probe, în special cu privire la implicarea si rolul lui Bogdan, nici solicitării de a fi prelevate amprente digitale de pe pungile ce contineau drogurile sau de a analiza înregistrările evenimentelor. În plus, instantele nu i-au audiat pe agentii sub acoperire. Astfel, apărarea nu a avut nicio ocazie de a adresa întrebări martorilor. De asemenea, instantele au hotărât să acorde prioritate declaratiilor obtinute de anchetatori si au considerat că cele date în fata instantei de fond au fost false.
45. În lumina sustinerilor inculpatilor cu privire la implicarea politiei, instantele interne nu ar fi putut să asigure respectarea principiului echitătii si, în special, a celui al egalitătii armelor fără a-i audia pe Bogdan si pe agentii de politie sub acoperire si fără a le permite pârâtilor să adreseze întrebări acestor persoane, măcar în scris. Mai mult chiar, instanta ar fi trebuit să analizeze sau cel putin să ofere explicatii mai detaliate cu privire la motivul respingerii celorlalte cereri de administrare de probe.
46. Curtea nu poate retine in abstracta prioritatea ce ar trebui acordată declaratiilor date de un martor în sedintă publică si sub jurământ în raport cu declaratiile aceluiasi martor date în cursul urmăririi penale, chiar dacă cele două sunt contradictorii (vezi Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, § 78, Culegere de hotărâri si decizii 1996-11). Totusi, Curtea consideră că motivarea oferită de tribunal pentru justificarea prioritătii acordate declaratiilor lui D.C. În fata anchetatorilor ar putea ridica o problemă în ceea ce priveste respectarea drepturilor apărării.
47. În fine, Curtea observă maniera sumară în care instantele interne au respins sustinerile privind înscenarea de către politie. Aceasta retine că elementul comun al interpretărilor divergente ale părtilor asupra situatiei de fapt din cauză este că reclamantul si prietenii săi au negociat cu Gotti/Bogdan si apoi s-au întâlnit cu Sven.
48. În concluzie, desi tine seama de importanta si de dificultătile sarcinii anchetatorilor, Curtea consideră, tinând cont de cele de mai sus, că instantele interne nu au cercetat suficient sustinerile referitoare la înscenare. Pentru aceste motive, procedura reclamantului a fost lipsită de caracterul echitabil cerut de art. 6 din Conventie.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Conventie din acest punct de vedere.
49. Mai mult, Curtea consideră că concluzia de mai sus face inutilă analizarea celorlalte capete de cerere.
II. Asupra celorlalte pretinse încălcări ale Conventiei
50. Reclamantul consideră că, în circumstantele spetei, pedeapsa la care a fost condamnat a constituit o încălcare a art. 3 din Conventie.
51. De asemenea, acesta a formulat câteva capete de cerere, în temeiul art. 5 din Conventie, cu privire la arestarea sa si arestul său preventiv, în special cu privire la impunerea acestei măsuri preventive si a prelungirii sale repetate de către instante.
52. Reclamantul s-a plâns că pedeapsa sa a fost majorată de curtea de apel numai pentru că era student, lucru care, după părerea sa, a constituit o discriminare ce intră sub incidenta art. 6 § 1 din Conventie coroborat cu art. 14.
53. În temeiul art. 7 din Conventie, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost condamnat pentru o infractiune ce nu a existat niciodată, în măsura în care a fost victima unei înscenări.
54. În opinia Curtii, capetele de cerere pe care reclamantul Ie-a formulat în temeiul art. 3, 7 si 14 din Conventie sunt doar o reiterare a celor deja formulate si analizate în temeiul art. 6.
În plus, Curtea apreciază că, desi o persoană poate fi umilită prin simplul fapt că a fost condamnată penal, ceea ce este relevant în sensul art. 3 din Conventie este că persoana ar trebui să fie umilită nu pur si simplu prin condamnarea sa, ci de executarea pedepsei (vezi Tyrer împotriva Regatului Unit, 25 aprilie 1978, § 30, seria A nr. 26). În cauza de fată, nimic nu indică o astfel de umilintă, iar reclamantul nu a reusit să îsi sustină alegatiile în sens contrar. În fine, Curtea observă că infractiunea pentru care a fost condamnat reclamantul este incriminată prin Legea nr. 143. Capătul de cerere întemeiat pe art. 7 din Conventie este asadar nefondat.
55. Prin urmare, în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa si în măsura în care este competentă să se pronunte asupra aspectelor invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio urmă de încălcare a drepturilor si libertătilor prevăzute în Conventie sau în protocoalele sale.
Rezultă că această parte a plângerii este vădit neîntemeiată si trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
56. În ceea ce priveste capetele de cerere formulate în temeiul art. 5 din Conventie, Curtea observă că arestarea preventivă a reclamantului s-a finalizat odată cu pronuntarea Sentintei din 15 aprilie 2003, adică cu mai mult de 6 luni înainte de depunerea cererii de fată la data de 2 iulie 2004 [vezi Mujea împotriva României (dec), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002, si Negoescu împotriva României (dec), nr. 55.450/00, 17 martie 2005].57. Rezultă că acest capăt de cerere a fost introdus tardiv si trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicării art. 41 din Conventie
58. Conform art. 41 din Conventie:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si dacă dreptul intern al înaltei părti contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecintelor acestei încălcări, Curtea acordă părtii lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabilă.”
A. Prejudiciu
59. Reclamantul a solicitat suma de 109.000 euro (EUR) ca daune materiale, detaliată după cum urmează:

• 4.000 EUR reprezintă salariul pe care l-ar fi câstigat din anul 2002 până în anul 2004 dacă ar fi continuat să ocupe locul de muncă pe care îl avea la data arestării sale;
• 105.000 EUR reprezintă salariul pe care l-ar fi câstigat din anul 2004, când avea să absolve studiile universitare, si până în prezent.

De asemenea, reclamantul a solicitat suma de 105.000 EUR ca daune morale.
60. Guvernul a argumentat că reclamantul nu si-a justificat pretentiile si că nu există nicio legătură de cauzalitate între acestea si condamnarea sa.De asemenea, acesta a considerat că simpla constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, o reparatie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral pretins de reclamant.În fine, Guvernul a subliniat că, în cazul în care Curtea ar constata că procedura penală nu a fost echitabilă, Codul de procedură penală prevedea posibilitatea redeschiderii procedurii în fata instantelor interne.
61. Curtea retine că reclamantul are optiunea de a solicita redeschiderea procedurii în temeiul dreptului intern.
În ceea ce priveste prejudiciul invocat de reclamant, Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată si prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge acest capăt de cerere. Pe de altă parte, Curtea îi alocă reclamantului suma de 10.000 EUR ca daune morale.
B. Cheltuieli de judecată
62. Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată.
C. Dobânzi moratorii
63. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilitătii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveste art. 6 § 1 din Conventie si inadmisibilă în rest;
2. hotărăste că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotărăste că nu are rost să analizeze celelalte capete de cerere întemeiate pe art. 6 din Conventie;
4. hotărăste:
a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 10.000 EUR (zece mii euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, sumă ce va fi convertită în moneda natională a statului pârât la cursul de schimb valabil la data plătii;
b) ca, începând de la expirarea termenului mentionat mai sus si până la efectuarea plătii, această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilitătii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de satisfactie echitabilă în rest.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la data de 1 iunie 2010, în aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
presedinte

 Santiago Quesada,
grefier