CODUL PENAL AL ROMÂNIEI actual *** Republicat

CODUL PENAL AL ROMÂNIEI   *** Republicat

  

    Textul Codului penal, republicat în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, a fost actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 2 iunie 2005, respectiv:

    – Legea nr. 143/2000;

    – Legea nr. 197/2000;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 456/2001;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 20/2002;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 61/2002;

    – Legea nr. 456/2001;

    – Legea nr. 20/2002;

    – Legea nr. 61/2002;

    – Legea nr. 169/2002;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 160/2005;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2002, aprobată prin Legea nr. 574/2002;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 143/2002, aprobată prin Legea nr. 45/2003;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/2005;

    – Legea nr. 85/2005;

    – Legea nr. 160/2005.

    Sunt indicate în text toate prevederile care au fost declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale.

    Nu au fost incluse în textul actualizat următoarele acte normative care, deşi se referă la încadrarea sau sancţionarea anumitor infracţiuni prevăzute în Codul penal, nu conţin modificări explicite ale acestui cod:

    – Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic;

    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.141/2001 pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice.

PARTEA GENERALĂ

TITLUL I

LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE

CAP. 1

DISPOZIŢII PRELIMINARE

ART. 1

Scopul legii penale

Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.

ART. 2

Legalitatea incriminării

Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.

CAP. 2

LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE

Secţiunea I

Aplicarea legii penale în spaţiu

ART. 3

Teritorialitatea legii penale

Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.

ART. 4

Personalitatea legii penale

Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară.

ART. 5

Realitatea legii penale

Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra siguranţei statului român sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării.

Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.

ART. 6

Universalitatea legii penale

Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvârşite în afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă:

a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită;

b) făptuitorul se află în ţară.

Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în cazul când s-a obţinut extrădarea lui.

Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care infractorul a săvârşit infracţiunea, există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.

ART. 7

Legea penală şi convenţiile internaţionale

Dispoziţiile cuprinse în art. 5 şi 6 se aplică, dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.

ART. 8

Imunitatea de jurisdicţie

Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.

ART. 9

Extrădarea

Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.

Secţiunea II

Aplicarea legii penale în timp

ART. 10

Activitatea legii penale

Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

ART. 11

Neretroactivitatea legii penale

Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.

ART. 12

Retroactivitatea legii penale

Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi.

ART. 13

Aplicarea legii penale mai favorabile

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.

ART. 14

Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive

Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

Pedepsele complimentare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.

Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.

ART. 15

Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive

Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.

Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime.

ART. 16

Aplicarea legii penale temporare

Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.

TITLUL II

INFRACŢIUNEA

CAP. 1

DISPOZIŢII GENERALE

ART. 17

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

Infracţiune este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

ART. 18

Pericolul social al faptei

Faptă care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

ART. 18^1

Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91.

ART. 19

Vinovăţia

Vinovăţie există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă.

1. Fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

2. Fapta este săvârşită din culpă când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Fapta constând într-o acţiune săvârşită din culpă constituie infracţiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres aceasta.

Fapta constând într-o inacţiune constituie infracţiune fie că este săvârşită cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul când legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie.

CAP. 2

TENTATIVA

ART. 20

Conţinutul tentativei

Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.

Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.

ART. 21

Pedepsirea tentativei

Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta.

Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

ART. 22

Desistarea şi împiedicarea rezultatului

Este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.

CAP. 3

PARTICIPAŢIA

ART. 23

Participanţii

Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.

ART. 24

Autorul

Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

ART. 25

Instigatorul

Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

ART. 26

Complicele

Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

ART. 27

Pedeapsa în caz de participaţie

Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.

ART. 28

Circumstanţele personale şi reale

Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi.

Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

ART. 29

Instigarea neurmată de executare

Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

Actele arătate în alineatul precedent nu se sancţionează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mică, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie altă faptă prevăzută de legea penală.

ART. 30

Împiedicarea săvârşirii faptei

Participantul nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia. Dacă actele săvârşite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru această faptă.

ART. 31

Participaţia improprie

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie.

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Dispoziţiile art. 28 – 30 se aplică în mod corespunzător.

CAP. 4

PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

ART. 32

Formele pluralităţii

Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.

ART. 33

Concursul de infracţiuni

Concurs de infracţiuni există:

a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni;

b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.

ART. 34

Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni

În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;

d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziţiei de la lit. c).

Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.

ART. 35

Pedeapsa complimentară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de infracţiuni

Dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complimentară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.

Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natură diferită, sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.

Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea.

Măsurile de siguranţă de natură deosebită, luate în cazul infracţiunilor concurente, se cumulează.

ART. 36

Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente

Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35.

Dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.

Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.

Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

ART. 37

Recidiva

Recidivă există în următoarele cazuri:

a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an;

b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;

c) când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. 1 este detenţiunea pe viaţă.

Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2, se poate ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii.

ART. 38

Condamnările care nu atrag starea de recidivă

La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;

a^1) infracţiunile săvârşite din culpă;

b) infracţiunile amnistiate;

c) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.

De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

ART. 39

Pedeapsa în caz de recidivă

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mări până la 7 ani.

Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.

În cazul săvârşirii unei infracţiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se înţelege pedeapsa care se execută, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare.

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din alineatele precedente.

Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) şi dispoziţiile din alin. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b).

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

ART. 40

Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivă

Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.

ART. 41

Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe

În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni.

Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.

ART. 42

Pedeapsa pentru infracţiunea continuată

Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor potrivit dispoziţiilor art. 34.

ART. 43

Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă

Dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.

CAP. 5

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

ART. 44

Legitima apărare

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.

Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

    Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.

Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

ART. 45

Starea de necesitate

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de necesitate.

Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc.

Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

ART. 46

Constrângerea fizică şi constrângerea morală

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

De asemenea, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

ART. 47

Cazul fortuit

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

ART. 48

Iresponsabilitatea

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

ART. 49

Beţia

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe.

Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.

ART. 50

Minoritatea făptuitorului

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.

ART. 51

Eroarea de fapt

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.

Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.

TITLUL III

PEDEPSELE

CAP. 1

DISPOZIŢII GENERALE

ART. 52

Pedeapsa şi scopul ei

Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.

CAP. 2

CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR

ART. 53

Felurile pedepselor

Pedepsele sunt principale, complimentare şi accesorii.

1. Pedepsele principale sunt:

a) detenţiunea pe viaţă;

b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;

    c) amenda de la 1.000.000 lei la 500.000.000 lei.

2. Pedepsele complimentare sunt:

a) interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani;

b) degradarea militară.

3. Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege.

CAP. 3

PEDEPSELE PRINCIPALE

Secţiunea I

Detenţiunea pe viaţă

ART. 54

Regimul detenţiunii pe viaţă

Detenţiunea pe viaţă se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare.

Regimul executării pedepsei detenţiunii pe viaţă este reglementat în legea privind executarea pedepselor.

ART. 55

Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică aceluia care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.

În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani.

ART. 55^1

Liberarea condiţionată

Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale.

Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin. 1.

Pedeapsa se consideră executată, dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracţiune, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 61.

ART. 55^2

Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire

În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.

Secţiunea II

Închisoarea

ART. 56

Regimul general al executării pedepsei

Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligaţia condamnaţilor de a presta o muncă utilă, dacă sunt apţi pentru aceasta, pe acţiunea educativă ce trebuie desfăşurată faţă de condamnaţi, pe respectarea de către aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.

Toate aceste mijloace trebuie folosite în aşa fel încât să conducă la reeducarea celor condamnaţi.

După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, condamnaţii nu au obligaţia de a munci în timpul executării pedepsei; ei pot fi admişi la muncă dacă cer aceasta.

ART. 57

Regimul de deţinere

Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deţinere anume destinate.

Femeile condamnate la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnaţii bărbaţi.

Minorii condamnaţi la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.

ART. 58

Regimul de muncă

Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepţia muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care şi aceste din urmă munci sunt remunerate.

Normele, timpul de muncă şi remuneraţia muncii condamnaţilor sunt cele stabilite prin lege.

Din remuneraţia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administraţiei locului de deţinere. Aceste părţi, precum şi modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.

ART. 59

Liberarea condiţionată

După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.

În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.

ART. 59^1

Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă

Cel condamnat pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni din culpă poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.

Dispoziţiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiţionată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile art. 59.

Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.

ART. 60

Liberarea condiţionată în cazuri speciale

Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.

Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.

Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, pot fi liberate condiţionat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.

Dacă pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor intenţionate.

Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare, care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă se socotesc în raport cu totalul pedepselor.

În toate cazurile, la calculul fracţiunii de pedeapsă se ţine seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

Dispoziţiile art. 59 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.

ART. 61

Efectele liberării condiţionate

Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.

Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.

ART. 62

Executarea pedepsei într-o închisoare militară

Executarea pedepsei închisorii care nu depăşeşte 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum şi în cazurile când instanţa judecătorească, ţinând seama de împrejurările cauzei şi de persoana condamnatului, dispune aceasta.

Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidenţiat în mod deosebit, reducerea poate depăşi o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei.

Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiţionat.

Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa care pronunţă condamnarea pentru această infracţiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 şi 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deţinere.

După executarea pedepsei potrivit alin. 1 – 3 sau după graţierea totală ori după graţierea restului de pedeapsă, cel condamnat este reabilitat de drept.

Dispoziţiile alineatelor precedente sunt aplicabile şi celor care au devenit militari în termen după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o închisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezervă, pedeapsa se execută într-un loc de deţinere.

Secţiunea III

Amenda

ART. 63

Stabilirea amenzii

Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat să o plătească.

    Ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 1.500.000 lei, iar maximul de 100.000.000 lei.

    Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 3.000.000 lei şi maximul special de 150.000.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 5.000.000 lei şi maximul special de 300.000.000 lei.

În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. c).

Amenda se stabileşte ţinându-se seama de dispoziţiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale.

ART. 63^1

Înlocuirea pedepsei amenzii

Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

CAP. 4

PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII

Secţiunea I

Pedepsele complimentare

ART. 64

Interzicerea unor drepturi

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

    c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;

d) drepturile părinteşti;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.

ART. 65

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Condiţia arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

ART. 66

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

ART. 67

Degradarea militară

Pedeapsa complimentară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă.

Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.

Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.

ART. 68

Abrogat.

ART. 69

Abrogat.

ART. 70

Abrogat.

Secţiunea II

Pedepsele accesorii

ART. 71

Conţinutul şi executarea pedepsei accesorii

Pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64.

Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul când s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cu excepţiile prevăzute în art. 86^8, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) fiind lăsată la aprecierea instanţei.

CAP. 5

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Secţiunea I

Dispoziţii generale

ART. 72

Criteriile generale de individualizare

La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de dispoziţiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât şi pentru proporţionalizarea acesteia.

Secţiunea II

Circumstanţele atenuante şi agravante

ART. 73

Circumstanţe atenuante

Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante:

a) depăşirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;

b) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

ART. 74

Împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante

Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:

a) conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;

b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;

c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.

Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.

ART. 75

Circumstanţe agravante

Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:

a) săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună;

    b) săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public;

c) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;

d) săvârşirea infracţiunii din motive josnice;

e) săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei;

f) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate.

Instanţa poate reţine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav.

ART. 76

Efectele circumstanţelor atenuante

În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează:

a) când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;

b) când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;

c) când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;

d) când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general;

    e) când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 2.500.000 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 2.000.000 lei;

    f) când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putând fi redusă până la 1.500.000 lei în cazul când minimul special este de 5.000.000 lei sau mai mare, ori până la minimul general, când minimul special este sub 5.000.000 lei.

În cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complimentară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată.

ART. 77

Circumstanţe atenuante în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă

Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dacă există circumstanţe atenuante, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

ART. 78

Efectele circumstanţelor agravante

În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 5 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult jumătate din maximul special.

ART. 79

Indicarea circumstanţelor

Orice împrejurare reţinută ca circumstanţă atenuantă sau ca circumstanţă agravantă trebuie arătată în hotărâre.

ART. 80

Concursul între cauzele de agravare şi de atenuare

În caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă.

În caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

În cazul aplicării concomitente a dispoziţiilor cu privire la circumstanţe agravante, recidivă şi concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi 25 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic, şi 30 de ani, dacă maximul special pentru cel puţin una dintre infracţiuni este mai mare de 10 ani.

Secţiunea III

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

ART. 81

Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate

Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).

    Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2.

*) În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă până la pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată.

––––

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 463/1997, a stabilit că dispoziţiile art. 81 alin. 4 sunt neconstituţionale.

ART. 82

Termenul de încercare

Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.

Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.

ART. 83

Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni

Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.

La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.

ART. 84

Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile

Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.

ART. 85

Anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior

Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.

Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

ART. 86

Reabilitarea în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei

Dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, el este reabilitat de drept.

Secţiunea III^1

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

ART. 86^1

Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;

c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).

    Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani.

*) Dispoziţiile art. 81 alin. 4 şi 5 se aplică şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

––––

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 25/1998, a stabilit că dispoziţiile art. 86^1 alin. 4 sunt neconstituţionale cât priveşte trimiterea la prevederile art. 81 alin. 4.

ART. 86^2

Termenul de încercare

Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani.

Dispoziţiile art. 82 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

ART. 86^3

Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la lit. a).

Instanţa poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligaţii:

a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;

b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă;

c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;

d) să nu intre în legătură cu anumite persoane;

e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;

f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă conform alin. 3 lit. a) – f) se face de organele prevăzute în alin. 1 lit. a) şi aceleaşi organe sesizează instanţa în caz de neîndeplinire a obligaţiilor pentru luarea măsurilor în condiţiile art. 86^4 alin. 2.

ART. 86^4

Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Dispoziţiile art. 83 şi 84 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Dacă cel condamnat nu îndeplineşte măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei, sau să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.

ART. 86^5

Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Dispoziţiile art. 85 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 3 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 86^1. În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

ART. 86^6

Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Dacă cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86^4, el este reabilitat de drept.

Secţiunea III^2

Executarea pedepsei la locul de muncă

ART. 86^7

Condiţii de aplicare

În cazul în care instanţa, ţinând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare, apreciază că sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unităţii şi dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani;

b) cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38.

Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni este de cel mult 3 ani închisoare şi sunt întrunite celelalte condiţii prevăzute în alineatul precedent.

    Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani.

Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul în care condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei.

ART. 86^8

Modul de executare

Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii:

a) din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestată, cu excepţia sporurilor acordate pentru activitatea desfăşurată în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase, se reţine o cotă de 15 – 40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor şi cu îndatoririle condamnatului pentru întreţinerea altor persoane, care se varsă la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitele reţinerii se reduc la jumătate;

b) drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reţinerea cotei prevăzute la lit. a);

c) durata executării pedepsei nu se consideră vechime în muncă;

d) nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decât prin hotărârea instanţei de judecată;

e) condamnatul nu poate fi promovat;

f) condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport cu fapta săvârşită nu poate ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv-educative ori de gestiune.

Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales.

Instanţa poate dispune ca cel condamnat să respecte şi una sau mai multe din obligaţiile prevăzute în art. 86^3.

Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei.

Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat îşi desfăşoară activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspendă.

În cazul executării pedepsei într-o altă unitate decât cea în care îşi desfăşura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se execută fără a se încheia contract de muncă.

Dispoziţiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător şi în cazul condamnatului care nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei.

În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecăţii sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa se execută la locul de muncă, după trecerea în rezervă a acestuia.

ART. 86^9

Revocarea executării pedepsei la locul de muncă

Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă. Pedeapsa se aplică potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. 1 şi 2 sau, după caz, ale art. 40.

Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate dispune şi pentru această infracţiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc şi pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.

Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea pedepsei într-un loc de deţinere.

Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă şi, ţinând seama de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă şi de dispoziţiile art. 72, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 81 sau 86^1.

Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revocă potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsă rămas neexecutat se execută într-un loc de deţinere.

ART. 86^10

Anularea executării pedepsei la locul de muncă

Dacă cel condamnat mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul de muncă sau considerată executată, instanţa, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 86^7, anulează executarea pedepsei la locul de muncă.

Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracţiunea descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsa se stabileşte, după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni sau recidivă.

La scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori, după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispoziţiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se ţine seama dacă una din pedepse se execută la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deţinere.

ART. 86^11

Încetarea executării pedepsei

Dacă cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o bună conduită, a fost disciplinat şi stăruitor în muncă, instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau a condamnatului.

Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă, dispoziţiile art. 61 şi 86^10 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Secţiunea IV

Calculul pedepselor

ART. 87

Durata executării

Durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.

Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.

Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.

În durata executării pedepsei închisorii la locul de muncă nu intră timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă.

ART. 88

Computarea reţinerii şi a arestării preventive

Timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.

Scăderea reţinerii şi a arestării preventive se face şi în caz de condamnare la amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii.

ART. 89

Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării

În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsă, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române.

TITLUL IV

ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE

ART. 90

Condiţiile înlocuirii

Instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an sau amendă ori s-au săvârşit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215^1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 100.000 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500.000 lei;

b) fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social redus şi nu a produs urmări grave;

c) paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată până la pronunţarea hotărârii;

d) din atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii rezultă că acesta regretă fapta;

e) sunt suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă.

Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ. Condamnarea se consideră inexistentă în situaţiile prevăzute în art. 38.

    ART. 91

    Sancţiunile cu caracter administrativ

    Când instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una dintre următoarele sancţiuni cu caracter administrativ:

    a) mustrarea;

    b) mustrarea cu avertisment;

    c) amenda de la 100.000 lei la 10.000.000 lei.

ART. 92

Abrogat.

ART. 93

Abrogat.

ART. 94

Abrogat.

ART. 95

Abrogat.

ART. 96

Abrogat.

ART. 97

Abrogat.

ART. 98

Înlocuirea în caz de pluralitate de infractori sau de infracţiuni

În caz de participaţie, înlocuirea răspunderii penale poate avea loc numai pentru acei făptuitori faţă de care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentul titlu.

Înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pentru fiecare infracţiune aflată în concurs sunt îndeplinite condiţiile de înlocuire a răspunderii penale.

TITLUL V

MINORITATEA

ART. 99

Limitele răspunderii penale

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

ART. 100

Consecinţele răspunderii penale

Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

ART. 101

Măsurile educative

Măsurile educative care se pot lua faţă de minor sunt:

a) mustrarea;

b) libertatea supravegheată;

c) internarea într-un centru de reeducare;

d) internarea într-un institut medical-educativ.

ART. 102

Mustrarea

Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia că dacă va săvârşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

ART. 103

Libertatea supravegheată

Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.

Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

Instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii:

a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;

b) să nu intre în legătură cu anumite persoane;

c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.

Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.

După luarea măsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea la care este angajat şi, după caz, instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţă.

Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.

Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.

ART. 104

Internarea într-un centru de reeducare

Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.

Măsura internării se ia faţă de minorul în privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare.

ART. 105

Internarea într-un institut medical-educativ

Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.

ART. 106

Durata măsurilor

Măsurile prevăzute în art. 104 şi 105 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. Măsura prevăzută în art. 105 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Instanţa, dispunând ridicarea măsurii prevăzute în art. 105, poate, dacă este cazul, să ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare.

La data când minorul devine major, instanţa poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.

ART. 107

Liberarea minorului înainte de a deveni major

Dacă a trecut cel puţin un an de la data internării în centrul de reeducare şi minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguinţă la învăţătură şi la însuşirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.

ART. 108

Revocarea liberării sau internării minorului

Dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării.

Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care se apreciază că este cazul să i se aplice pedeapsa închisorii, instanţa revocă internarea. În cazul când nu este necesară o pedeapsă, se menţine măsura internării şi se revocă liberarea.

ART. 109

Pedepsele pentru minori

Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Limitele pedepselor se reduc la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani.

Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani.

Pedepsele complimentare nu se aplică minorului.

Condamnările pronunţate pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi.

ART. 110

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

În caz de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.

ART. 110^1

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control

O dată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condiţiile art. 110, instanţa poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103 alin. 3, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prevăzute în art. 86^3.

Dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 şi 86 se aplică în mod corespunzător.

Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 103 alin. 3 poate atrage revocarea suspendării condiţionate. În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, potrivit art. 86^3, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 86^4 alin. 2.

Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în caz de liberare condiţionată a minorului.

TITLUL VI

MĂSURILE DE SIGURANŢĂ

CAP. 1

DISPOZIŢII GENERALE

ART. 111

Scopul măsurilor de siguranţă

Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.

Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.

Măsurile de siguranţă se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurii prevăzute în art. 112 lit. d).

ART. 112

Felurile măsurilor de siguranţă

Măsurile de siguranţă sunt:

a) obligarea la tratament medical;

b) internarea medicală;

c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie;

d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi;

e) expulzarea străinilor;

f) confiscarea specială;

    g) interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată.

CAP. 2

REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ

ART. 113

Obligarea la tratament medical

Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.

Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.

Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.

Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.

ART. 114

Internarea medicală

Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire.

Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.

ART. 115

Interzicerea unei funcţii sau profesii

Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupaţie.

Această măsură poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.

ART. 116

Interzicerea de a se afla în anumite localităţi

Când persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puţin un an a mai fost condamnată pentru alte infracţiuni, dacă instanţa constată că prezenţa acesteia în localitatea unde a săvârşit infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol grav pentru societate, poate lua faţă de această persoană măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localităţi anume determinate prin hotărârea de condamnare.

Condiţia ca făptuitorul să fi fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni nu se cere, când se pronunţă o condamnare mai mare de 5 ani.

Această măsură poate fi luată pe o durată până la 5 ani şi poate fi prelungită dacă pericolul social subzistă. Prelungirea nu poate depăşi durata măsurii luate iniţial.

În cazul infracţiunilor de furt, tâlhărie, speculă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, cerşetorie, prostituţie, viol, relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex şi perversiune sexuală, măsura de siguranţă poate fi luată oricare ar fi pedeapsa aplicată, durata sau cuantumul acesteia şi chiar dacă făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni.

Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dar numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.

ART. 117

Expulzarea

Cetăţeanului străin care a comis o infracţiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării.

Dispoziţia alineatului precedent se aplică şi persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliu în ţară.

În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.

ART. 118

Confiscarea specială

Sunt supuse confiscării speciale:

a) lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală;

b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului;

c) lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor;

d) lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

e) lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.

    ART. 118^1

    Interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată

    Când persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puţin un an pentru loviri sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice, săvârşite asupra membrilor familiei, dacă instanţa constată că prezenţa acesteia în locuinţa familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei, poate lua faţă de această persoană măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei, la cererea părţii vătămate. Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 2 ani.

TITLUL VII

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII

CAP. 1

AMNISTIA ŞI GRAŢIEREA

ART. 119

Efectele amnistiei

Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârşită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.

Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

ART. 120

Efectele graţierii

Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară.

Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată, se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată.

Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.

Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative.

CAP. 2

PRESCRIPŢIA

ART. 121

Prescripţia răspunderii penale

Prescripţia înlătură răspunderea penală.

Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii.

ART. 122

Termenele de prescripţie a răspunderii penale

Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;

b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.

Termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

ART. 123

Întreruperea cursului prescripţiei

Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.

După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.

ART. 124

Prescripţia specială

Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

ART. 125

Prescripţia executării pedepsei

Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.

Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale pronunţate pentru infracţiunile contra păcii şi omenirii.

ART. 126

Termenele de prescripţie a executării pedepsei

Termenele de prescripţie a executării pedepsei sunt:

a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani;

b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;

c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.

Termenul de prescripţie a executării sancţiunilor cu caracter administrativ prevăzute în art. 18^1 şi în art. 91 este de un an.

Termenele arătate în alin. 1 se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar cele arătate în alin. 2 curg de la rămânerea definitivă a hotărârii sau, după caz, de la data când poate fi pusă în executare, potrivit legii, ordonanţa prin care s-a aplicat sancţiunea.

În cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau, după caz, a executării pedepsei la locul de muncă, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă.

Măsurile de siguranţă nu se prescriu.

ART. 127

Întreruperea cursului prescripţiei executării

Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.

Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.

ART. 128

Suspendarea cursului prescripţiei

Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.

Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.

Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

ART. 129

Termenele de prescripţie pentru minori

Termenele de prescripţie a răspunderii penale şi a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori.

ART. 130

Prescripţia executării pedepsei care a înlocuit pedeapsa detenţiunii pe viaţă

Executarea pedepsei închisorii, atunci când aceasta înlocuieşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se prescrie în 20 de ani. Termenul de prescripţie curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiunea pe viaţă.

CAP. 3

LIPSA PLÂNGERII PREALABILE ŞI ÎMPĂCAREA PĂRŢILOR

ART. 131

Lipsa plângerii prealabile

În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.

Retragerea plângerii prealabile, de asemenea, înlătură răspunderea penală.

Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele.

Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei.

În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

ART. 132

Împăcarea părţilor

Împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă.

Împăcarea este personală şi produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea produce efecte şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

CAP. 4

REABILITAREA

ART. 133

Efectele reabilitării

Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.

Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente ale forţelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.

De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia celei prevăzute în art. 112 lit. d).

ART. 134

Reabilitarea de drept

Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit nici o altă infracţiune.

ART. 135

Reabilitarea judecătorească

Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţa judecătorească:

a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;

b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;

c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;

d) în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei cu închisoare.

Procurorul general poate dispune, în cazuri excepţionale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.

ART. 136

Calculul termenului de reabilitare

Termenele prevăzute în art. 134 şi 135 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Pentru cei condamnaţi la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.

În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere.

ART. 137

Condiţiile reabilitării judecătoreşti

Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:

a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;

b) îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;

c) a avut o bună conduită;

d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri, sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.

Când instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia de la lit. d), dar aceasta nu se datoreşte relei-voinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

ART. 138

Reînnoirea cererii de reabilitare

În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decât după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi după un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.

Condiţiile arătate în art. 137 trebuie să fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.

Când respingerea cererii se bazează pe lipsă de forme, ea poate fi reînnoită potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.

ART. 139

Anularea reabilitării

Reabilitarea judecătorească va fi anulată când după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o altă condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare.

TITLUL VIII

ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ

ART. 140

Dispoziţii generale

Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie din cele arătate în prezentul titlu, înţelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel.

ART. 141

Legea penală

Prin „lege penală” se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete.

ART. 142

Teritoriul

Prin termenul „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” şi „teritoriul ţării” se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia.

ART. 143

Infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării

Prin „infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării” se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română.

Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.

ART. 144

Săvârşirea unei infracţiuni

Prin „săvârşirea unei infracţiuni” sau „comiterea unei infracţiuni” se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

ART. 145

Public

Prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

    ART. 146

    Consecinţe deosebit de grave

    Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.

ART. 147

Funcţionar public şi funcţionar

Prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

Prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

ART. 148

Abrogat.

ART. 149

Rude apropiate

„Rude apropiate” sunt ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.

Dispoziţiile din legea penală privitoare la rude apropiate, în limitele prevăzute de alineatul precedent, se aplică în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cât şi descendenţilor acesteia şi în raport cu rudele fireşti, iar în caz de înfiere cu efecte restrânse, înfiatului cât şi descendenţilor acestuia şi în raport cu rudele înfietorului.

    ART. 149^1

    Membru de familie

    Prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.

ART. 150

Secrete de stat şi înscrisuri oficiale

„Secrete de stat” sunt documentele şi datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului.

„Înscris oficial” este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi.

ART. 151

Arme

„Arme” sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.

Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.

ART. 152

Fapta săvârşită în public

Fapta se consideră săvârşită „în public” atunci când a fost comisă:

a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană;

b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;

c) în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;

d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;

e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.

ART. 153

Timp de război

„Timp de război” este intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la începerea operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.

ART. 154

Calculul timpului

La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore şi săptămâna de 7 zile. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.

PARTEA SPECIALĂ

TITLUL I

INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI STATULUI

ART. 155

Trădarea

Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 156

Trădarea prin ajutarea inamicului

Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război:

a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apărării;

b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtării războiului;

c) procură duşmanului oameni, valori şi materiale de orice fel;

d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea duşmanului ori să slăbească puterea de lupta a forţelor armate române sau a armatelor aliate,

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează cetăţeanul român sau persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război, luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor săi.

ART. 157

Trădarea prin transmitere de secrete

Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deţinerea de asemenea documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Aceleaşi fapte, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul şi importanţa lor fac ca fapta săvârşită să pericliteze siguranţa statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 158

Acţiunile duşmănoase contra statului

Faptele prevăzute în art. 155 şi în art. 156, săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 159

Spionajul

Faptele prevăzute în art. 157, săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 160

Atentatul care pune în pericol siguranţa statului

Atentatul săvârşit contra vieţii, integrităţii corporale ori sănătăţii unei persoane care îndeplineşte o activitate importantă de stat sau altă activitate publică importantă, în împrejurări care fac ca fapta să pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 161

Atentatul contra unei colectivităţi

Atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 162

Subminarea puterii de stat

Acţiunea armată de natură să slăbească puterea de stat se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Orice alte acţiuni violente săvârşite de mai multe persoane împreună, de natură să atragă aceleaşi urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 163

Actele de diversiune

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalaţiilor industriale, maşinilor, căilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţie, construcţiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacă fapta este de natură să aducă în orice mod atingere siguranţei statului, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 164

Abrogat.

ART. 165

Subminarea economiei naţionale

Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referă art. 145, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia naţională, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 166

Propaganda în favoarea statului totalitar

Propaganda în vederea instaurării unui stat totalitar, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Propaganda constă în răspândirea, în mod sistematic, sau în apologia unor idei, concepţii sau doctrine cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi.

ART. 166^1

Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni care pot pune în pericol sub orice formă ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fapta de a îndemna publicul la săvârşirea faptelor prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă fapta prevăzută în alin. 2 a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a îndemnat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin violenţă a ordinii constituţionale se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 167

Complotul

Iniţierea sau constituirea unei asociaţii sau grupări în scopul săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 155 – 163, 165 şi 166^1, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociaţii sau grupări se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre infracţiunile care intră în scopul asociaţiei sau grupării.

Dacă faptele prevăzute în alin. 1 au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Nu se pedepseşte persoana care, săvârşind fapta prevăzută în alin. 1 sau 3, o denunţă mai înainte de a fi fost descoperită.

ART. 168

Compromiterea unor interese de stat

Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă fapta este de natură a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 168^1

Comunicarea de informaţii false

Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

ART. 169

Divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului

Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancţionează deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului.

Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârşite de orice altă persoană, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.

ART. 170

Nedenunţarea

Omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 155 – 163, 165, 166^1 şi 167 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Omisiunea de a denunţa, săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată, nu se pedepseşte.

Nu se pedepseşte persoana care mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.

ART. 171

Infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin

Infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau demnităţii, săvârşite împotriva reprezentantului unui stat străin, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită, al cărei maxim se sporeşte cu 2 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare la dorinţa exprimată de guvernul străin.

ART. 172

Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei

Participantul la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu nu se pedepseşte, dacă denunţă în timp util săvârşirea infracţiunii, astfel ca să fie împiedicată consumarea ei, sau dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii şi apoi o denunţă.

Participantul care, după ce urmărirea penală a început ori infractorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora, se sancţionează cu o pedeapsă ale cărei limite se reduc la jumătate.

ART. 173

Sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării

Tentativa infracţiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.

Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159 – 163, 165, 166, 166^1 şi art. 158 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului.

Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Tăinuirea şi favorizarea săvârşite de soţ sau de o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155 – 163, 165, 166^1 şi 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 3 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.

TITLUL II

INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI

CAP. 1

INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII, INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI SĂNĂTĂŢII

Secţiunea I

Omuciderea

ART. 174

Omorul

Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 175

Omorul calificat

Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) asupra soţului sau unei rude apropiate;

d) profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra;

e) prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane;

f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;

g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;

h) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;

i) în public,

se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 176

Omorul deosebit de grav

Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

a) prin cruzimi;

b) asupra a două sau mai multor persoane;

c) de către o persoană care a mai săvârşit un omor;

d) pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii;

e) asupra unei femei gravide;

f) asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora,

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 177

Pruncuciderea

Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

ART. 178

Uciderea din culpă

Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta săvârşită din culpă, de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate.

Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani.

ART. 179

Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Când fapta prevăzută în alineatul precedent s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Secţiunea II

Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii

ART. 180

Lovirea sau alte violenţe

Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

    Faptele prevăzute la alin. 1 săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

    Faptele prevăzute la alin. 2 săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă.

    Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 1^1 şi 2^1 acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

    Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

ART. 181

Vătămarea corporală

Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

    Fapta prevăzută la alin. 1 săvârşită asupra membrilor familiei se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

    Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 1^1 acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

    Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

    ART. 182

    Vătămarea corporală gravă

    Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani.

    Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

    Tentativa faptei prevăzute în alin. 3 se pedepseşte.

ART. 183

Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180 – 182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

ART. 184

Vătămarea corporală din culpă

    Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 şi 2^1, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută la art. 181, săvârşite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

    Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

    Dacă faptele prevăzute la alin. 3 şi 4 sunt săvârşite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani, în cazul alin. 3, şi închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul alin. 4.

Pentru faptele prevăzute în alin. 1 şi 3, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Secţiunea III

Avortul

ART. 185

Provocarea ilegală a avortului

Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;

c) dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni,

se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

În cazul când fapta prevăzută în alin. 2 şi 3 a fost săvârşită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic, potrivit art. 64 lit. c).

Tentativa se pedepseşte.

Nu se pedepseşte întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:

a) dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel;

b) în cazul prevăzut în alin. 1 lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale;

c) în cazul prevăzut în alin. 2, când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale.

ART. 186

Abrogat.

ART. 187

Abrogat.

ART. 188

Abrogat.

CAP. 2

INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI

    ART. 189

    Lipsirea de libertate în mod ilegal

    Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

    În cazul în care fapta este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

    Cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani se sancţionează şi lipsirea de libertate a unei persoane săvârşită în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei.

    Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani.

    Dacă faptele prevăzute la alin. 1 – 4 se săvârşesc de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul alin. 1, închisoarea de la 7 la 18 ani, în cazul alin. 2 şi 3, închisoarea de la 10 la 20 de ani, în cazul alin. 4.

    Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.

    Tentativa faptelor prevăzute la alin. 1 – 4 se pedepseşte.

    Constituie tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii faptei prevăzute la alin. 4.

ART. 190

Sclavia

Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 191

Supunerea la muncă forţată sau obligatorie

Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o muncă obligatorie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

ART. 192

Violarea de domiciliu

    Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

    În cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Pentru fapta prevăzută în alin. 1, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

ART. 193

Ameninţarea

Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

ART. 194

Şantajul

Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

ART. 195

Violarea secretului corespondenţei

Deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

ART. 196

Divulgarea secretului profesional

Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

CAP. 3

INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ

ART. 197

Violul

    Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă:

    a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

    b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;

    b^1) victima este membru al familiei;

    c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

    Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

    Alineatul 5 *** Abrogat

    ART. 198

    Actul sexual cu un minor

    Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15 – 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

    Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Dacă faptele prevăzute în alin. 1 – 3 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. 1 – 4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 199

Seducţia

Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

    ART. 200 *** Abrogat

    ART. 201

    Perversiunea sexuală

    Actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal public se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.

    Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15 – 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

    Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Dacă faptele prevăzute în alin. 2, 3 şi 3^1 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Dacă fapta prevăzută în alin. 1 – 4 are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 202

Corupţia sexuală

    Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

    Când actele prevăzute în alin. 1 se săvârşesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.

    Dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

    Ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

ART. 203

Incestul

Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    ART. 203^1

    Hărţuirea sexuală

    Hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere, în scopul de a obţine satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

    ART. 204

    Sancţionarea tentativei

    Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 197, 198 şi 201 – 203 se pedepseşte.

CAP. 4

INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII

ART. 205

Insulta

    Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu amendă.

Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

ART. 206

Calomnia

    Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu amendă de la 2.500.000 lei la 130.000.000 lei.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

ART. 207

Proba verităţii

Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie.

TITLUL III

INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

ART. 208

Furtul

Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani.

Se consideră bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică, precum şi înscrisurile.

Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane.

De asemenea, constituie furt luarea în condiţiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.

ART. 209

Furtul calificat

Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;

c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra;

e) într-un loc public;

f) într-un mijloc de transport în comun;

g) în timpul nopţii;

h) în timpul unei calamităţi;

i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

    Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind:

    a) un bun care face parte din patrimoniul cultural;

    b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.

    Furtul privind următoarele categorii de bunuri:

    a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;

    b) componente ale sistemelor de irigaţii;

    c) componente ale reţelelor electrice;

    d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;

    e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;

    f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;

    g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;

    h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani.

Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    În cazul prevăzut la alin. 3 lit. a), sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau oricăror altor dispozitive de prindere ori perforare.

ART. 210

Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă

Furtul săvârşit intre soţi ori între rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui său, ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se urmăreşte numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

ART. 211

Tâlhăria

Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.

    Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:

    a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

    b) în timpul nopţii;

    c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani.

    Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită:

    a) de două sau mai multe persoane împreună;

    b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă;

    c) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;

    d) în timpul unei calamităţi;

    e) a avut vreuna din urmările arătate în art. 182.

Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 212

Pirateria

Jefuirea prin acte de violenţă săvârşite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.

Dacă pirateria a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani.

Pirateria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi când infracţiunea de piraterie s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.

ART. 213

Abuzul de încredere

Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă.

*) Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

––––

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 177/1998, a stabilit că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului”, prevăzută la art. 213 alin. 2, este neconstituţională.

ART. 214

Gestiunea frauduloasă

Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobândi un folos material se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

*) Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

––––

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 5/1999, a stabilit că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului”, prevăzută la art. 214 alin. 3, este neconstituţională.

ART. 215

Înşelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 215^1

Delapidarea

Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.

În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 216

Însuşirea bunului găsit

Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului.

ART. 217

Distrugerea

Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă.

În cazul în care bunul are deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la 10 ani.

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă şi a conductelor magistrale de alimentare cu apă, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 10 ani.

Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se săvârşeşte prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.

Dispoziţiile prevăzute în alin. 2, 3 şi 4 se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.

*) Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

––––

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 150/1999, a stabilit că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului”, prevăzută la art. 217 alin. 6, este neconstituţională.

ART. 218

Distrugerea calificată

Dacă faptele prevăzute în art. 217 au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.

ART. 219

Distrugerea din culpă

Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează distrugerea ori degradarea din culpă a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă şi a conductelor magistrale de alimentare cu apă, dacă a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora.

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 6 ani, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Când dezastrul ori consecinţele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului sau a săvârşirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun ori de către personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

ART. 220

Tulburarea de posesie

Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.

*) Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

––––

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 165/1999, a stabilit că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului” din art. 220 alin. 4 este neconstituţională.

ART. 221

Tăinuirea

Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 7 ani, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit.

Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.

ART. 222

Sancţionarea tentativei

Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 208 – 212, 215, 215^1, 217 şi 218 se pedepseşte.

TITLUL IV

INFRACŢIUNI CONTRA AVUTULUI OBŞTESC

ART. 223

Abrogat

ART. 224

Abrogat

ART. 225

Abrogat

ART. 226

Abrogat

ART. 227

Abrogat

ART. 228

Abrogat

ART. 229

Abrogat

ART. 230

Abrogat

ART. 231

Abrogat

ART. 232

Abrogat

ART. 233

Abrogat

ART. 234

Abrogat

ART. 235

Abrogat

TITLUL V

INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

ART. 236

Ofensa adusă unor însemne

Orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Manifestarea prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

ART. 236^1

Defăimarea ţării sau a naţiunii

Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

ART. 237

Abrogat.

    ART. 238 *** Abrogat

Ofensa adusă autorităţii

ART. 239

Ultrajul

    Alineatul 1 *** Abrogat

    Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani.

    Lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi vătămarea corporală săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 7 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârşite împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.

    ART. 239^1

    Cazuri speciale de pedepsire

    În cazul infracţiunilor de pedepsire prevăzute în art. 180 – 182, 189 şi 193 săvârşite împotriva soţului, copiilor sau părinţilor persoanelor prevăzute în art. 239 alin. 4, în scop de intimidare sau de răzbunare pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, maximul pedepsei se majorează cu o treime.

ART. 240

Uzurparea de calităţi oficiale

Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

ART. 241

Portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive

Purtarea, fără drept, de decoraţii, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

ART. 242

Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unui organ sau unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

Distrugerea din culpă a vreunuia dintre înscrisurile prevăzute în alineatul precedent, care prezintă o valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 sunt săvârşite de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, maximul pedepselor prevăzute în aceste alineate se majorează cu un an.

Tentativa infracţiunii prevăzute în alin. 1 se pedepseşte.

ART. 243

Ruperea de sigilii

Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

ART. 244

Sustragerea de sub sechestru

Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

ART. 245

Abrogat.

TITLUL VI

INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

CAP. 1

INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL

ART. 246

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

ART. 247

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

ART. 248

Abuzul în serviciu contra intereselor publice

Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

ART. 248^1

Abuzul în serviciu în formă calificată

Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 249

Neglijenţa în serviciu

Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

ART. 250

Purtarea abuzivă

Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile alin. 1 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

ART. 251

Abrogat.

ART. 252

Neglijenţa în păstrarea secretului de stat

Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane să afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor statului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

ART. 253

Abrogat.

ART. 254

Luarea de mită

Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

ART. 255

Darea de mită

Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Dispoziţiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 şi 3.

ART. 256

Primirea de foloase necuvenite

Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

ART. 257

Traficul de influenţă

Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Dispoziţiile art. 256 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

ART. 258

Fapte săvârşite de alţi funcţionari

Dispoziţiile art. 246 – 250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.

CAP. 2

INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI

ART. 259

Denunţarea calomnioasă

Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.

ART. 260

Mărturia mincinoasă

Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.

Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa potrivit art. 76.

Dispoziţiile alin. 1 – 3 se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului.

ART. 261

Încercarea de a determina mărturia mincinoasă

Încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dispoziţiile din alineatul precedent se aplică şi în cazul în care fapta este săvârşită faţă de un expert sau de un interpret.

ART. 261^1

Împiedicarea participării în proces

Împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârşită prin violenţă, ameninţare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei rude apropiate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 7 ani.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 262

Nedenunţarea unor infracţiuni

Omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 215^1, 217 alin. 2 – 4, art. 218 alin. 1 şi art. 276 alin. 3 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Fapta prevăzută în alin. 1, săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată, nu se pedepseşte.

Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.

ART. 263

Omisiunea sesizării organelor judiciare

Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

ART. 264

Favorizarea infractorului

Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.

ART. 265

Omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare

Fapta de a nu aduce la cunoştinţă organelor judiciare a unor împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovăţiei unei persoane trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute în arest preventiv pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă prin aducerea la cunoştinţă, persoana care are această obligaţie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soţul său sau pentru o rudă apropiată.

ART. 266

Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă

Reţinerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret.

ART. 267

Supunerea la rele tratamente

Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

ART. 267^1

Tortura

Fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani.

Tentativa se pedepseşte.

Nici o împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura; de asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autorităţi publice.

Faptele prevăzute în alin. 1 nu constituie infracţiunea de tortură dacă durerea sau suferinţele rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.

ART. 268

Represiunea nedreaptă

Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna pe o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

ART. 269

Evadarea

Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Dacă fapta este săvârşită prin folosire de violenţe, de arme sau de alte instrumente ori de către doua sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani.

Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăşi maximul general al închisorii.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 270

Înlesnirea evadării

Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă fapta s-a săvârşit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Înlesnirea evadării în condiţiile art. 269 alin. 2 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacă fapta este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă fapta este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Înlesnirea evadării săvârşită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte.

ART. 271

Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti

Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti, prin ameninţare faţă de organul de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârşită prin acte de violenţă, pedeapsa este de la unu la 7 ani.

Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte prin ameninţare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârşită prin acte de violenţă, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c) şi d), se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

    ART. 272

    Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri

    Reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

CAP. 3

INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI CIRCULAŢIEI PE CĂILE FERATE

ART. 273

Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă

Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Când fapta prevăzută în alineatul precedent a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

ART. 274

Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă

Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar putea pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Dacă îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea cu ştiinţă arătată în alin. 1 a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 275

Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate

Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate de către angajaţii care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.

Când prin faptele prevăzute în alineatele precedente s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 276

Distrugerea şi semnalizarea falsă

Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea de acte de semnalizare falsă sau săvârşirea oricăror alte acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul executării serviciului, dacă aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de accident sau de catastrofă de cale ferată.

În cazul când faptele prevăzute în alineatele precedente au avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Săvârşirea din culpă a faptelor arătate în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte în cazul alin. 1 şi 2 cu închisoare de la unu la 5 ani, iar în cazul alin. 3, cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, şi închisoare de la 10 la 15 ani dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată.

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în acest articol este săvârşită de către un angajat al căilor ferate, la maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă se poate adăuga un spor până la 2 ani, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei.

Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1 – 3 se pedepseşte.

ART. 277

Accidentul şi catastrofa de cale ferată

Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea importantă adusă materialului rulant de cale sau altor instalaţii feroviare în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate.

Catastrofa de cale ferată constă în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredinţate pentru transport.

ART. 278

Punerea în mişcare a acţiunii penale

Acţiunea penală pentru faptele prevăzute în art. 273 alin. 1, art. 274 alin. 1 şi art. 275 alin. 1 şi 2 se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate.

CAP. 4

INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

ART. 279

Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

    Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului.

    Se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:

    a) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme;

    b) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor prevăzute la alin. a), precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantităţi mari.

    Portul de arme, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 279^1

Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive

Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute în alin. 1 au produs pericol public, au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182 ori au cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute în alin. 3 au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În cazul în care faptele prevăzute în alin. 1 şi 3 au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ameninţarea, adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Dacă fapta prevăzută în alin. 6 este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 280

Nerespectarea regimului materiilor explozive

Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Când faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Faptele prevăzute în alin. 1 şi 2, dacă au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta prevăzută în alin. 1, dacă a cauzat o pagubă materială.

În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ameninţarea, adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Fapta de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, săvârşită în condiţiile arătate în art. 279^1 alin. 7, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în acel alineat.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 280^1

Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri

Înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă pierderea bunului pentru patrimoniul sau pentru fondul prevăzut în alineatul precedent a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi o altă infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se majorează cu 3 ani.

Fapta prevăzută în alin. 1 nu se pedepseşte, iar în cazul faptelor prevăzute în alin. 2 pedeapsa nu se majorează, dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă, făptuitorul înlătură rezultatul infracţiunii făcând ca bunul să reintre în acel patrimoniu sau fond.

ART. 281

Exercitarea fără drept a unei profesii

Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

    ART. 281^1

Nerespectarea regimului transportului rutier public

    Efectuarea transportului rutier public fără licenţă de transport, fără licenţă de execuţie pentru vehicul sau fără licenţă de execuţie pentru traseu, după caz, ori cu licenţe cu valabilitatea expirată se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau amendă.

    Persoana care dispune efectuarea transportului rutier public în condiţiile prevăzute la alin. 1 sau consimte la efectuarea acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori amendă.

    Eliberarea, cu ştiinţă, a unei licenţe de transport rutier public, a unei licenţe de execuţie pentru vehicul sau a unei licenţe de execuţie pentru traseu, fără respectarea legii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

TITLUL VII

INFRACŢIUNI DE FALS

CAP. 1

FALSIFICAREA DE MONEDE, TIMBRE SAU DE ALTE VALORI

ART. 282

Falsificarea de monede sau de alte valori

Falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor falsificate arătate în alineatul precedent, sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.

Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au cauzat o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 283

Falsificarea de timbre, mărci sau de bilete de transport

Falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional, ori punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 284

Falsificarea de valori străine

Dispoziţiile cuprinse în acest capitol se aplică şi în cazul când infracţiunea priveşte monede sau timbre ale altor state ori alte valori străine.

ART. 285

Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori

Fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282 – 284 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

CAP. 2

FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE

ART. 286

Falsificarea instrumentelor oficiale

Falsificarea unui sigiliu, unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc unităţile la care se referă art. 145 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 287

Folosirea instrumentelor oficiale false

Folosirea instrumentelor false arătate în art. 286 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Folosirea fără drept a unui sigiliu ori a unei ştampile cu stema ţării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

CAP. 3

FALSURI ÎN ÎNSCRISURI

ART. 288

Falsul material în înscrisuri oficiale

Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârşit de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 289

Falsul intelectual

Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 290

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 291

Uzul de fals

Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

ART. 292

Falsul în declaraţii

Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

ART. 293

Falsul privind identitatea

Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau a menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept.

ART. 294

Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii

Folosirea fără drept a emblemei sau denumirii de „Crucea Roşie” ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme ori denumiri, dacă fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

Dacă fapta se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

TITLUL VIII

INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE

ART. 295

Specula

Săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:

a) cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole care potrivit dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular;

b) cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revânzării, dacă ceea ce ar rezulta din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale, obiectul comerţului particular;

c) – Abrogat;

d) – Abrogat,

se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

ART. 296

Înşelăciunea la măsurătoare

Înşelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 297

Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor

    Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 7 ani.

Dacă mărfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau substituire, vătămătoare sănătăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 313.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 298

Divulgarea secretului economic

Divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent este săvârşită de altă persoană, oricare ar fi modul prin care a ajuns să cunoască datele sau informaţiile, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

ART. 299

Contrafacerea obiectului unei invenţii

Contrafacerea sau folosirea, fără drept, a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

ART. 300

Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute

Punerea în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

ART. 301

Concurenţa neloială

Fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

ART. 302

Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export

Efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

ART. 302^1

Deturnarea de fonduri

Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 302^2

Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri

Efectuarea oricăror operaţiuni de import de deşeuri ori reziduuri de orice natură sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul ţării, fără respectarea dispoziţiilor legale, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă faptele prevăzute în alineatul precedent au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna din urmările arătate în art. 182 ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

TITLUL IX

INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

CAP. 1

INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI

ART. 303

Bigamia

Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Faptele prevăzute în prezentul articol nu se sancţionează dacă prima sau cea de-a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.

ART. 304

Adulterul

Fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de căsătorie se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a soţului nevinovat.

Soţul nevinovat poate cere oricând încetarea urmăririi penale sau a procesului penal, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, încetarea executării pedepsei.

Proba adulterului se poate face numai prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante sau prin scrisori care emană de la soţul vinovat.

Urmărirea sau procesul penal încetează şi în caz de moarte a soţului care a făcut plângerea, precum şi în caz de anulare a căsătoriei soţului vinovat.

Urmărirea penală nu poate începe dacă fapta a fost comisă după îndemnul sau încurajarea celuilalt soţ, sau dacă viaţa conjugală era întreruptă în fapt şi soţii trăiau despărţiţi.

Dispoziţiile art. 27 nu sunt aplicabile.

ART. 305

Abandonul de familie

    Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:

    a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;

    b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;

    c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,

    se pedepseşte, în cazurile prevăzute la lit. a) şi b), cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut la lit. c), cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81.

Revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.

    ART. 306

    Relele tratamente aplicate minorului

    Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 307

Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului

Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

CAP. 2

INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE

ART. 308

Zădărnicirea combaterii bolilor

Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

ART. 309

Contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit

Transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex sau prin acte de perversiune sexuală, de către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA – de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.

ART. 309^1

Sustragerea de la tratament medical

Sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, în cazul infracţiunii de contaminare venerică, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

    ART. 310

    Răspândirea bolilor la animale sau plante

    Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor sau alte urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

    ART. 311

    Infectarea apei

    Infectarea prin orice mijloace a surselor şi reţelelor de apă, dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

ART. 312*)

Traficul de stupefiante

Producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită organizat, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse ori substanţe în locuri anumite se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

––––

*) Prin art. 32 din Legea nr. 143/2000 s-au abrogat dispoziţiile art. 312 din Codul penal, în ceea ce priveşte produsele sau substanţele stupefiante.

ART. 313

Falsificarea de alimente sau alte produse

    Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând că sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii.

    Punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă necesită îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

    În cazul în care prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesită pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale ori vreuna din consecinţele prevăzute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Tentativa infracţiunilor prevăzute la alin. 1 şi 2 se pedepseşte.

CAP. 3

INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA ASISTENŢA CELOR ÎN PRIMEJDIE

ART. 314

Punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji

    Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinţa de a se îngriji, de către acela care o are sub pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.

Este apărată de pedeapsă persoana care, după săvârşirea faptei, îşi reia de bună-voie îndatoririle.

ART. 315

Lăsarea fără ajutor

Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

ART. 316

Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare

Neînştiinţarea autorităţii de către cel ce găseşte o persoană abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusă în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

CAP. 4

ALTE INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

ART. 317

Propaganda naţionalist-şovină

Propaganda naţionalist-şovină, aţâţarea urii de rasă sau naţionale, dacă fapta nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 166, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

ART. 318

Împiedicarea libertăţii cultelor

Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta de a obliga o persoană, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale vreunui cult, sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.

ART. 319

Profanarea de morminte

Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

ART. 320

Tulburarea folosinţei locuinţei

Fapta prin care se tulbură în mod repetat folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se împiedică normala folosinţă a locuinţei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

    ART. 321

    Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

    Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

    Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

ART. 322

Încăierarea

Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, cel care a săvârşit această faptă se pedepseşte pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se reduce cu un an. Ceilalţi participanţi la încăierare se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.

În cazul prevăzut în alin. 2, dacă nu se cunoaşte care dintre participanţi a săvârşit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.

Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale, sau care a încercat să despartă pe alţii, să respingă un atac ori să apere pe altul.

ART. 323

Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni

Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.

Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. 1, care denunţă autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul asocierii.

ART. 324

Instigarea publică şi apologia infracţiunilor

Fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

Dacă fapta prevăzută în alin. 1 este săvârşită de un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori de către o persoană dintre cele prevăzute în art. 160, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Purtarea în public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează lăudarea în public a celor care au săvârşit infracţiuni sau a infracţiunilor săvârşite de aceştia.

ART. 325

Răspândirea de materiale obscene

Fapta de a vinde sau răspândi, precum şi de a confecţiona ori deţine, în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

ART. 326

Cerşetoria

Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani.

ART. 327

Vagabondajul

Fapta persoanei care nu are locuinţă statornică şi nici mijloace de trai şi care, deşi are capacitate de a munci, nu exercită în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie, ori nu prestează nici o altă muncă pentru întreţinerea sa, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani.

ART. 328

Prostituţia

Fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

    ART. 329

    Proxenetismul

    Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Dacă fapta prevăzută în alin. 1 sau 2 este săvârşită faţă de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracţiunii prevăzute la alin. 1 – 3 şi cele care au fost dobândite prin săvârşirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

    Tentativa se pedepseşte.

ART. 330

Jocul de noroc

Organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc pentru public, fără autorizare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează organizarea sau îngăduirea în mod obişnuit a jocurilor de noroc, într-o casă particulară, în scopul de a realiza foloase materiale.

TITLUL X

INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIEI

CAP. 1

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE MILITARI

Secţiunea I

Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare

ART. 331

Absenţa nejustificată

Absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore dar nu mai mult de 3 zile, a militarului, în termen sau concentrat, până la gradul de sergent inclusiv, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

Pedeapsa aplicată militarului în termen se execută într-o închisoare militară.

În timp de război, absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

ART. 332

Dezertarea

Absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu, care depăşeşte 3 zile, a oricărui militar, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.

În timp de război, absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

ART. 333

Călcarea de consemn

Călcarea regulilor serviciului de gardă, de pază, de însoţire sau de securitate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi părăsirea comenzii sau oricărui alt post de către militar.

Călcarea consemnului de către santinela aflată în serviciu de gardă sau de pază pe lângă depozitele de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontieră ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Faptele de mai sus săvârşite în timp de război se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.

ART. 334

Insubordonarea

Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Dacă fapta este săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de un militar angajat, de doi sau mai mulţi militari împreună ori în faţa trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

În timp de război, pedeapsa pentru fapta prevăzută în alin. 1 este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. 2, de la 3 la 12 ani.

ART. 335

Lovirea sau insulta superiorului

Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

În cazul în care cel lovit se găseşte în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

Insulta superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an.

Dacă faptele de mai sus sunt săvârşite în timp de război, maximul pedepselor se sporeşte cu 2 ani.

ART. 336

Lovirea sau insulta inferiorului

Lovirea inferiorului ori subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an.

Insulta inferiorului ori subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni.

Dispoziţiile alin. 1 şi 2 nu se aplică în timp de război, dacă faptele au fost determinate de o necesitate militară.

ART. 337

Punerea în mişcare a acţiunii penale

Acţiunea penală pentru infracţiunile din prezenta secţiune se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

Secţiunea II

Infracţiuni pe câmpul de luptă

ART. 338

Capitularea

Predarea în mâinile inamicului de către comandant a forţelor militare pe care le comandă, lăsarea în mâinile duşmanului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca aceasta să fi fost determinată de condiţiile de luptă, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

ART. 339

Părăsirea câmpului de luptă

Părăsirea câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona, săvârşite în timpul luptei, ori predarea în captivitate, sau săvârşirea altor asemenea fapte de natură a servi cauza duşmanului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea III

Infracţiuni specifice aviaţiei şi marinei militare

ART. 340

Zborul neautorizat

Zborul cu o aeronavă aparţinând forţelor armate ale statului român, fără prealabilă autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se periclitează securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a cauzat urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a cauzat un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 341

Părăsirea navei

Părăsirea unei nave militare în caz de naufragiu, de către comandant, mai înainte de a-şi fi exercitat până la capăt îndatoririle de serviciu, precum şi de către orice persoană ce face parte din echipajul navei, fără ordinul comandantului, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Aceeaşi faptă săvârşită în timp de război se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 342

Părăsirea comenzii

Părăsirea comenzii de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, în situaţii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvârşit în timpul luptei, de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 343

Neluarea măsurilor necesare în operaţiile navale

Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care fără a fi fost oprit prin vreun ordin, sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o avea, nu ia măsurile necesare să atace, să lupte împotriva duşmanului, să ajute o navă a statului român sau a unei ţări aliate urmărită de duşman ori angajată în luptă, sau nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi duşman, ori nu urmăreşte navele de război sau comerciale ale duşmanului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 344

Coborârea pavilionului

Coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza duşmanului, săvârşită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum şi de către orice altă persoană ambarcată, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 345

Coliziunea

Fapta comandantului unei nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, prin care s-a cauzat, din culpă, o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca urmare avarierea gravă a navei sau alte urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

În cazul în care fapta prevăzută în alineatul precedent a fost săvârşită cu intenţie, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În timp de război, fapta prevăzută în alin. 2 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 346

Sancţionarea tentativei

Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 340, 341, 342, 344 şi 345 alin. 2 şi 3 se pedepseşte.

ART. 347

Infracţiuni privitoare la aeronave

Dispoziţiile art. 341 – 346 se aplică în mod corespunzător şi în ce priveşte aeronavele militare.

CAP. 2

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE MILITARI SAU DE CIVILI

ART. 348

Sustragerea de la serviciul militar

Fapta persoanei care îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în timp de război cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

ART. 349

Defetismul

Răspândirea sau publicarea în timp de război de zvonuri sau informaţii false, exagerate sau tendenţioase relative la situaţia economică şi politică a ţării, la starea morală a populaţiei în legătură cu declararea şi mersul războiului, precum şi săvârşirea altor asemenea fapte de natură să slăbească rezistenţa morală a populaţiei, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 350

Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă

Jefuirea pe câmpul de luptă a morţilor sau răniţilor de obiectele aflate asupra lor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta arătată în alineatul precedent, care, fără să fie săvârşită pe câmpul de luptă, este urmarea unor operaţii de război.

ART. 351

Folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul operaţiilor militare

Folosirea, fără drept, în timp de război şi în legătură cu operaţiile militare, a emblemei ori denumirii de „Crucea Roşie” sau a celor asimilate acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

ART. 352

Sustragerea de la rechiziţii militare

Refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia forţelor armate bunurile legal rechiziţionate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii, ori nedeclararea la recensământ a bunurilor supuse rechiziţionării, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

În cazul când fapta se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

CAP. 3

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE CIVILI

ART. 353

Sustragerea de la recrutare

Sustragerea de la recrutare în timp de pace se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Sustragerea de la recrutare în timp de război se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

ART. 354

Neprezentarea la încorporare sau concentrare

Neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştinţare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi.

În timp de mobilizare sau război, precum şi în caz de chemare urgentă, expres prevăzută în ordinul de chemare, termenele de prezentare vor fi cele specificate în ordin. În caz de neprezentare, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Termenele de prezentare prevăzute în alineatele precedente se sporesc cu 10 zile în cazul în care cei chemaţi se află în străinătate.

ART. 355

Punerea în mişcare a acţiunii penale

Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

TITLUL XI

INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII

ART. 356

Propaganda pentru război

Propaganda pentru război, răspândirea de ştiri tendenţioase sau inventate, de natură să servească aţâţării la război, sau orice alte manifestări în favoarea dezlănţuirii unui război, săvârşite prin grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 357

Genocidul

Săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;

b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului;

c) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;

d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului;

e) transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă colectivitate sau în alt grup,

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta este săvârşită în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 358

Tratamentele neomenoase

Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea faţă de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) constrângerea de a servi în forţele armate ale adversarului;

b) luarea de ostateci;

c) deportarea;

d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;

e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.

Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sunt săvârşite în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

ART. 359

Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri

Distrugerea în întregime sau în parte:

a) a clădirilor, a oricăror alte construcţii sau a navelor care servesc de spitale;

b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia;

c) a depozitelor de materiale sanitare,

dacă toate acestea poartă semnele distinctive reglementare, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează însuşirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniţilor sau bolnavilor căzuţi sub puterea adversarului.

Tot astfel se sancţionează distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a oricăror alte bunuri.

ART. 360

Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale

Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică ori arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi în general a oricăror valori culturale ale popoarelor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează jefuirea sau însuşirea sub orice formă a vreuneia dintre valorile culturale arătate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupaţie militară.

ART. 361

Sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării

Tentativa infracţiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.

Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Tăinuirea şi favorizarea săvârşite de soţ sau de o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 357 şi 358 alin. 3 şi 4 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 2 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.

DISPOZIŢII FINALE

ART. 362

Dispoziţiile din partea generală a acestui cod se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, afară de cazul când legea dispune altfel.

ART. 363

Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1969.

NOTĂ:

Potrivit art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996, dispoziţiile prevăzute în această lege referitoare la liberarea condiţionată nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepţia celor care s-au sustras de la executare.

Potrivit art. II alin. 2 din Legea nr. 140/1996, dispoziţiile art. 39 alin. 6 din Codul penal sunt aplicabile şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu pedeapsa închisorii.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 214/1997, a stabilit că dispoziţiile art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal sunt neconstituţionale.

–––––

#actual, #codul-penal-al-romanie, #republicat

Marius Leontiuc – Legea nr.151 din 23 iulie 2012 pentru ratificarea amendamentului aprobat la cea de a 13-a Reuniune anuala a Consiliului Guvernatorilor, prin Rezolutia nr. 131, adoptata la Tirana la 19 iunie 2011, la Acordul de infiintare a Bancii pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre, semnat la Atena la 30 decembrie 1994

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 26 iulie 2012

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC
Se ratifică amendamentul aprobat la cea de a 13-a Reuniune anuală a Consiliului Guvernatorilor, prin Rezoluţia nr. 131, adoptată la Tirana la 19 iunie 2011, la Acordul de înfiinţare a Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, semnat la Atena la 30 decembrie 1994, ratificat prin Legea nr. 67/1996.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

#banca-pentru-comert-si-dezvoltare-a-marii-negre, #legea-nr-4512012, #marius-leontiuc