Convenţia nr. 95/1949privind protecţia salariului
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii
şi care s-a întrunit aici la 8 iunie 1949 în cea de-a treizeci şi doua sesiune a sa,
după ce a hotărât să adopte diferite propuneri referitoare la protecţia salariului, problemă
care constituie cel de-al şaptelea punct al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărât ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
adoptă, la 1 iulie 1949, convenţia următoare, care se va numi „Convenţie asupra protecţiei
salariului, 1949”.
Articolul 1
În sensul prezentei convenţii, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau
modul de calcul, remunerarea sau câştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani şi
stabilite prin acordul părţilor sau de către legislaţia naţională, pe care cel care angajează le
datorează unui lucrător în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca
efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează
a fi prestate.
Articolul 2
1. Prezenta convenţie se aplică tuturor persoanelor cărora li se plăteşte sau trebuie să li
se plătească un salariu.
2. Autoritatea competentă, după consultarea organizaţiilor celor care angajează şi a
organizaţiilor lucrătorilor, acolo unde asemenea organizaţii există şi sunt direct interesate,
va putea excepta de la aplicarea totalităţii sau a unora dintre dispoziţiile prezentei
convenţii categoriile de persoane care muncesc în astfel de împrejurări şi condiţii de
angajare încât aplicarea totală sau parţială a amintitelor dispoziţii nu s-ar putea face în
mod convenabil şi care nu sunt folosite la munci manuale sau care sunt folosite la servicii
casnice sau alte ocupaţii asemănătoare.
3. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării
prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, orice categorie de persoane pe care îşi propune să le excepteze
de la aplicarea totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile convenţiei, în conformitate cu
prevederile paragrafului precedent. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să
procedeze la aplicarea de excepţii decât pentru categoriile de persoane astfel indicate.
4. Orice stat membru care a indicat în primul său raport anual categoriile de persoane pe
care îşi propune să le excepteze de la aplicarea totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile
1
DECRET Nr. 284 din 11 mai 1973 pentru ratificarea unor convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii prezentei convenţii va trebui ca în rapoartele ulterioare să indice categoriile de persoane
pentru care renunţă la dreptul de a recurge la dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului
articol, precum şi orice progres realizat în scopul aplicării prezentei convenţii la aceste
categorii de persoane.
Articolul 3
1. Salariile plătibile în bani vor fi achitate exclusiv în monedă având curs legal, iar plata
sub formă de bilete la ordin, bonuri, cupoane sau sub orice altă formă considerată că
reprezintă moneda având curs legal va fi interzisă.
2. Autoritatea competentă va putea să permită sau să prevadă plata salariului prin cec tras
asupra unei bănci sau prin cec ori mandat poştal, atunci când acest mod de plată se
practică în mod curent sau se face necesar datorită unor împrejurări speciale, când este
prevăzut de un contract colectiv ori o hotărâre arbitrală, sau când, în lipsa unor astfel de
dispoziţii, lucrătorul consimte.
Articolul 4
1. Legislaţia naţională, contractele colective sau hotărârile arbitrale pot permite plata
parţială în natură a salariului în industriile sau profesiile unde acest mod de plată se
practică în mod curent sau este preferat datorită naturii industriei sau profesiei în cauză.
Plata salariului sub formă de băuturi alcoolice sau de droguri vătămătoare nu va fi admisă
în nici un caz.
2. În cazurile în care este permisă plata parţială în natură a salariului, vor fi luate măsuri
corespunzătoare pentru ca:
a) prestaţiile în natură să folosească personal lucrătorului şi familiei sale şi să fie conforme
cu interesele acestora;
b) valoarea acestor prestaţii să fie justă şi rezonabilă.
Articolul 5
Salariul va fi plătit direct lucrătorului în cauză, cu excepţia cazurilor când legislaţia
naţională, un contract colectiv sau o hotărâre arbitrală dispune altfel, sau când lucrătorul în
cauză acceptă un alt procedeu.
Articolul 6
Se interzice celui care angajează să restrângă în orice fel libertatea lucrătorului de a
dispune după voia sa de propriul salariu.
Articolul 7
1. Atunci când în cadrul unei întreprinderi există economate pentru vânzarea de mărfuri
către lucrători sau servicii destinate să furnizeze acestora diferite prestaţii, asupra
lucrătorilor în cauză nu va putea fi exercitată nici o constrângere pentru a folosi aceste
economate sau servicii. 2. Atunci când nu este posibil accesul la alte magazine sau servicii, autoritatea
competentă va lua măsuri corespunzătoare pentru a obţine ca mărfurile şi serviciile să fie
vândute şi, respectiv, furnizate la preţuri juste şi rezonabile, sau pentru ca economatele
sau serviciile înfiinţate de către cel care angajează să nu fie exploatate în scopul obţinerii
de beneficii, ci în interesul lucrătorilor interesaţi.
Articolul 8
1. Reţinerile din salariu nu vor fi autorizate decât în condiţiile şi limitele prescrise de
legislaţia naţională sau stabilite printr-un contract colectiv ori o hotărâre arbitrală.
2. Lucrătorii vor trebui să fie informaţi, în modul pe care autoritatea competentă îl va
considera cel mai corespunzător, asupra condiţiilor şi limitelor în care asemenea reţineri
vor putea fi efectuate.
Articolul 9
Este interzisă orice reţinere din salariu al cărei scop este să asigure o plată directă sau
indirectă de un lucrător către cel care angajează, reprezentantului acestuia sau unui
intermediar (cum ar fi un agent însărcinat să recruteze forţă de muncă), în vederea
obţinerii sau păstrării unui serviciu.
Articolul 10
1. Salariul nu va putea fi poprit sau cesionat decât în limitele şi modalităţile prevăzute de
către legislaţia naţională.
2. Salariul trebuie să fie protejat contra popririi sau cesiunii, în măsura considerată
necesară pentru asigurarea întreţinerii lucrătorului şi a familiei sale.
Articolul 11
1. În caz de faliment sau de lichidare judiciară a unei întreprinderi, lucrătorii folosiţi în
cadrul acesteia vor avea rang de creditori privilegiaţi, fie pentru salariile care le sunt
datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau
lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia naţională, fie pentru salariile care nu
depăşesc un nivel stabilit de către legislaţia naţională.
2. Salariul constituind o creanţă privilegiată va fi plătit integral mai înainte ca creditorii
ordinari să poată revendica cota-parte ce li se cuvine.
3. Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salariu, faţă de celelalte
creanţe privilegiate, trebuie să fie determinată de către legislaţia naţională.
Articolul 12
1. Salariul va fi plătit la intervale regulate. Dacă nu există alte aranjamente satisfăcătoare
care să asigure plata salariului la intervale regulate, intervalele la care salariul trebuie să
fie plătit vor fi stabilite de către legislaţia naţională sau fixate printr-un contract colectiv sau
- hotărâre arbitrală. 2. La desfacerea contractelor de muncă, lichidarea finală a întregului salariu datorat va fi
efectuată în conformitate cu legislaţia naţională, cu prevederile unui contract colectiv ori cu
cele ale unei hotărâri arbitrale sau, în lipsa acestora, într-un termen rezonabil, ţinându-se
seama de dispoziţiile contractului individual de muncă.
Articolul 13
1. Plata salariului, atunci când este făcută în bani, va fi efectuată numai în zilele lucrătoare
şi la locul de muncă sau în apropierea acestuia, afară numai dacă legislaţia naţională, un
contract colectiv ori o hotărâre arbitrală nu dispun altfel sau dacă alte aranjamente, de
care lucrătorii interesaţi au cunoştinţă, par mai potrivite.
2. Plata salariului este interzisă în localurile în care se consumă băuturi alcoolice sau în
alte localuri asemănătoare şi, dacă prevenirea abuzurilor o impune, în magazinele de
vânzare cu amănuntul sau în locurile de distracţie, cu excepţia cazurilor în care
persoanele cărora li se plăteşte salariul fac serviciul chiar în aceste localuri.
Articolul 14
Dacă este cazul, vor fi luate măsuri eficace în vederea informării lucrătorilor într-un mod
corespunzător şi uşor de înţeles:
a) asupra condiţiilor de salarizare care li se vor aplica, şi aceasta înainte de a fi angajaţi
sau cu prilejul oricăror schimbări ale condiţiilor de angajare;
b) cu ocazia fiecărei plăţi de salariu, asupra elementelor componente ale salariului, pe
perioada de plată considerată, în măsura în care aceste elemente sunt susceptibile de
modificări.
Articolul 15
Legislaţia care aplică dispoziţiile prezentei convenţii trebuie:
a) să fie adusă la cunoştinţa celor interesaţi;
b) să precizeze persoanele însărcinate cu asigurarea aplicării acestei legislaţii;
c) să prevadă sancţiuni corespunzătoare în caz de infracţiune;
d) să prevadă, în toate cazurile în care este necesar, ţinerea de state de salarii, într-o
formă şi potrivit unei metode corespunzătoare.
Articolul 16
Rapoartele anuale care trebuie să fie prezentate potrivit articolului 22 din Constituţia
Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor conţine informaţii complete asupra măsurilor luate
în vederea aplicării dispoziţiilor prezentei convenţii.
Articolul 17
1. Atunci când teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau când, datorită
dispersării populaţiei sau gradului de dezvoltare a acesteia, autoritatea competentă
consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate, după consultarea
organizaţiilor celor care angajează şi ale lucrătorilor interesaţi, acolo unde asemenea organizaţii există, să excludă acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei,
fie cu excepţiile pe care le consideră necesare pentru anumite întreprinderi sau anumite
munci.
2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării
prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile
prezentului articol, precum şi motivele respective. Drept urmare, nici un stat membru nu va
putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decât pentru regiunile pe care le va
indica în acest mod.
3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să reconsidere,
la intervale care nu depăşesc 3 ani şi consultându-se cu organizaţiile celor care angajează
şi ale lucrătorilor, interesate, acolo unde asemenea organizaţii există, posibilitatea de a
extinde aplicarea prezentei convenţii asupra regiunilor exceptate în virtutea paragrafului 1.
4. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice, în
rapoartele sale anuale, regiunile pentru care renunţă la aplicarea amintitelor dispoziţii şi
progresele pe care le-a realizat în vederea aplicării treptate a prezentei convenţii în acele
regiuni.
Articolul 18
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului
Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
Articolul 19
1. Prezenta convenţie nu va obliga decât statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a
Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel
puţin două ratificări din partea statelor membre.
3. Drept urmare, această convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12
luni de la data înregistrării ratificării sale.
Articolul 20
1. Declaraţiile care vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii,
în conformitate cu paragraful 2 al articolului 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a
Muncii, vor trebui să facă cunoscute:
a) teritoriile pentru care statul membru interesat se angajează ca dispoziţiile convenţiei să
fie aplicate fără modificări;
b) teritoriile pentru care el se angajează ca dispoziţiile convenţiei să fie aplicate cu
modificări, şi în ce constau acele modificări;
c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi motivele neaplicării acesteia; d) teritoriile pentru care el îşi rezervă dreptul de a hotărî în aşteptarea unei analize mai
aprofundate a situaţiei privitoare la acele teritorii.
2. Angajamentele menţionate la alineatele a) şi b) ale primului paragraf din prezentul
articol vor fi considerate parte integrantă a ratificării şi vor avea efecte identice.
3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe în întregime sau în
parte la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară în virtutea alineatelor b), c) şi d) ale
primului paragraf din prezentul articol.
4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi
denunţată în conformitate cu dispoziţiile articolului 22, să comunice directorului general o
nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să
facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.
Articolul 21
1. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în
conformitate cu paragrafele 4 şi 5 ale articolului 35 din Constituţia Organizaţiei
Internaţionale a Muncii trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate în
teritoriu cu sau fără modificări; atunci când declaraţia menţionează că dispoziţiile
convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau
acele modificări.
2. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională interesată vor putea să renunţe,
total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată
într-o declaraţie anterioară.
3. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională interesată vor putea, în cursul
perioadelor în care convenţia poate fi denunţată în conformitate cu dispoziţiile articolului
22, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel
termenii unei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea
acestei convenţii.
Articolul 22
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea
unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act
comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta.
Denunţarea nu va avea efect decât după expirarea termenului de un an de la înregistrarea
ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care într-un termen de un an de
la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent nu va face uz de
facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă
de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei
perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol. Articolul 23
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre
ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi
denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
2. Notificând statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care ia fost comunicată, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei
asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
Articolul 24
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al
Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta
Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, declaraţiile
şi actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
Articolul 25
Ori de câte ori se va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional
al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi
va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii
totale sau parţiale a acesteia.
Articolul 26
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau
parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin
drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 22 de mai sus, denunţarea
imediată a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în
vigoare;
b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie
va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru
statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
Articolul 27
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
Leontiuc Marius - official site 