Amnistie si gratiere in Decembrie 2020 obligatoriu: CCR si Angajamentul la CEDO

Să ne amintim cum ocolea dl. Tudorel Toader sancționarea României în 2017,

avem aici niște surse:

29 ianuarie 2017 – PRESEDINTELE CEDO CERE SA DAM GRATIEREA – Judecatorul Guido Raimondi, ultim avertisment pentru Romania: “O solutie trebuie gasita. Asa cum a demonstrat Italia ca raspuns la hotararea pilot Torreggiani… unde Guvernul are vointa sa ia masuri, rezultatele se vad rapid”. Venit la Strasbourg sa infiereze gratierea, Klaus Iohannis s-a inmuiat si a dat-o la intors: ”Eu nu exclud gratierea”. Ministrul Justitiei: “Trebuie sa demonstram la CEDO ca putem face”

Mai jos, momentul în  care Toader a angajat statul în a emite o grațiere colectivă.

Astăzi nu s-a realizat nimic, rămânând unica soluție Amnisitia faptelor fără violență. Altfel toate angajamentele înaintate devin acte materiale a unor induceri în eroare a organelor judiciare de la Strasbourg. Un prim semnal serios vine de la CCR, citat de pe luju.ro
CCR a facut publica decizia prin care a distrus referendumul lui Klaus Iohannis privind interzicerea amnistiei si gratierii pentru faptele de coruptie, stabilind ca o asemenea masura incalca drepturile omului. Astfel, in Decizia 464 din 18 iulie 2019, CCR a stabilit ca propunerile lui Iohannis de interzicere a amnistiei si gratierii faptelor de coruptie reprezinta un tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate pentru asemenea infractiuni si vine in contradictie cu principiul egalitatii. Dar nu doar atat. CCR atrage atentia ca o asemenea masura propusa de presedintele Klaus Iohannis desconsidera existenta umana a individului, plansand persoanele care au savarsit fapte de coruptie intr-o situatie de inferioritate, ceea ce nu reprezinta decat o limitare si o afectare adusa demnitatii umane. Practic, interzicerea amnistiei si gratierii faptelor de coruptie ar avea ca efect umilirea, stigmatizarea, persecutarea, ostracizarea, punerea in afara legii sau aplicarea unui tratament dispretuitor fata de o categorie de oameni.

Iata fragmente din decizia CCR:

“30. Modificarea in discutie vizeaza limitarea atributiei Parlamentului si Presedintelui Romaniei de a acorda amnistia, gratierea colectiva sau gratierea individuala, dupa caz, pentru afirmarea unui interes general, respectiv acela de a se da efecte depline prerogativei Statului de a pedepsi [jus puniendi], prin eliminarea, in mod corespunzator, a dreptului sau de a acorda uitarea/ clementa, ceea ce duce la executarea efectiva a pedepselor dispuse sau la considerarea ca executata a pedepsei numai pe considerente care tin de conduita condamnatului in privinta infractiunilor de coruptie ca urmare a hotararilor judecatoresti pronuntate. Revine Curtii Constitutionale sarcina de a stabili in ce masura consacrarea constitutionala a unei interdictii de a acorda amnistie/ gratiere pentru ‘faptele de coruptie’ pune in discutie drepturi sau libertati fundamentale.

31. Curtea retine ca Titlul al II-lea al Constitutiei este intitulat Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale si cuprinde patru capitole, respectiv Dispozitii comune, Drepturile si libertatile fundamentale, indatoririle fundamentale si Avocatul Poporului. Capitolul I – Dispozitii comune reglementeaza principiile care constituie premisa realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale, sens in care principiul egalitatii joaca un rol primordial. Raportat la principiul egalitatii, precum si la intregul catalog de drepturi si libertati fundamentale, Curtea constata ca acestea se intemeiaza pe una dintre valorile supreme ale poporului roman, respectiv demnitatea umana [a se vedea si Decizia nr.1109 din 8 septembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.678 din 9 octombrie 2009]. Prin urmare, chiar daca interdictia generala de acordare a amnistiei sau gratierii in privinta ‘faptelor de coruptie’ vizeaza o latura a puterii publice, Curtea constata ca efectele interdictiei preconizate se repercuteaza asupra principiului egalitatii, garantie a drepturilor si libertatilor fundamenale, si, implicit, asupra demnitatii umane, sursa drepturilor si libertatilor fundamenale, precum si a garantiilor asociate acestora.

32. Locul pe care principiul egalitatii il ocupa in ansamblul dispozitiilor constitutionale ii confera o importanta particulara. Totodata, principiul egalitatii caracterizeaza drepturile si libertatile fundamentale, fiind, in acelasi timp, o garantie a fiecarui drept fundamental in parte, astfel cum rezulta chiar din Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.136. Egalitatea este intr-o stransa corelare cu ansamblul drepturilor si libertatilor fundamentale, astfel incat analiza suprimarii drepturilor si libertatilor fundamentale trebuie sa aiba drept premisa principiul egalitatii, principiu care se afla la baza drepturilor si libertatilor fundamentale.

33. Principiul egalitatii, in componenta sa de nediscriminare, are un continut autonom, o existenta de sine statatoare in sensul ca impune obligatii corespunzatoare in sarcina statului pentru a asigura egalitatea juridica dintre subiectii de drept. Tratamentul discriminatoriu consta in excluderea directa sau indirecta a unor categorii de persoane de la drepturile, libertatile, vocatia, speranta legitima de care se bucura toti ceilalti aflati in situatii similare. Prin urmare, egalitatea nu este o chestiune cantitativa in sensul ca se poate aprecia si raporta doar la un set de drepturi si libertati fundamentale prevazute in Constitutie, ci are si un aspect calitativ, astfel incat poate fi valorizat, in componenta sa privind nediscriminarea, ca fiind un principiu de drept ce promoveaza egalitatea juridica. Prin urmare, intrucat principiul egalitatii tine de esenta si functia demnitatii umane, rezulta ca egalitatea este un element caracterizant si intrinsec al demnitatii umane. In acest sens, Curtea retine ca insusi art.1 teza intai din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata sub auspiciile Organizatiei Natiunilor Unite, prevede ca ‘Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi’, ceea ce evidentiaza componenta de egalitate a demnitatii umane. Rezulta, asadar, ca exista o legatura organica intre valorile supreme ale statului ce vizeaza conditia umana a individului inscrise in art.1 alin.(3) din Constitutie, principiile inerente drepturilor si libertatilor fundamentale, precum si drepturile si libertatile fundamentale expres prevazute de Constitutie, toate acestea constituind standard de referinta in analiza limitelor revizuirii Constitutiei din prisma art.152 alin.(2) din Constitutie.

34. Astfel, analiza Curtii trebuie realizata in doua trepte atunci cand evalueaza suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale sau a garantiilor acestora in sensul art.152 alin.(2) din Constitutie, si anume (1) analiza initiativei de revizuire in raport cu principiile generale care orienteaza intregul catalog al drepturilor si libertatilor fundamentale, principii care se constituie in garantii directoare ale acestora, respectiv (2) analiza initiativei de revizuire in raport cu un drept sau libertate fundamentala aplicabila. Incalcarea principiilor generale antereferite are caracter dirimant si nu mai poate face trecerea la cea de-a doua treapta de analiza, nefiind necesar a fi identificat dreptul sau libertatea fundamentala suprimata pentru ca incalcarea principiului egalitatii afecteaza insusi individul, acesta fiind evaluat si plasat, in baza unor criterii arbitrare, intr-o pozitie de inferioritate.

35. In cauza de fata, ca efect al interdictiei generale stabilite prin textul constitutional preconizat, este evident ca doua categorii de cetateni sunt tratate in mod diferit. Prima categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru infractiuni de coruptie, nu poate beneficia de amnistie, gratiere colectiva sau gratiere individuala, pe cand cea de-a doua categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru orice alte infractiuni decat cele de coruptie, poate beneficia de amnistie, gratiere colectiva sau gratiere individuala. O asemenea diferenta de tratament nu are o justificare obiectiva si rezonabila, intrucat ratiunea amnistiei/ gratierii nu are in vedere, in mod principal, infractiunea savarsita, ci aspecte extrapenale, chiar extrajuridice, de umanitate, de oportunitate, de perceptie publica sau alte circumstante care justifica exercitarea acestei prerogative a statului. Asadar, prin natura lor, masurile antereferite, de principiu, nu tin seama de natura infractiunilor comise, tocmai pentru a se putea constitui in masuri apte sa evite afectarea sau sa redea libertatea individuala, dupa caz.

36. A impune criterii circumstantiale intr-o maniera care sa anihileze insasi ratiunea celor doua institutii de drept penal este contrara principiului egalitatii. Incalcarea principiului egalitatii cetatenilor duce la ostracizarea unei categorii de cetateni, intrucat neaga prerogativa statului de a uita sau ierta fapta comisa, astfel ca libertatea individuala a cetatenilor este apreciata in mod diferit in functie de infractiunea comisa. Acesti cetateni ar deveni discriminati chiar prin declaratia expresa a legii fundamentale, aspect de neacceptat prin prisma principiului egalitatii. De aceea, din perspectiva principiului egalitatii nu exista nicio justificare obiectiva si rationala pentru care masurile de amnistie/ gratiere ale statului sa vizeze numai o parte dintre cetatenii sai, in functie de natura infractiunilor savarsite. Din contra, acestea trebuie sa aiba aplicabilitate generala si abstracta, revenind autoritatilor competente decizia de a le acorda sau de a le refuza. Curtea constata, astfel, incalcarea principiului egalitatii, in componenta sa privind nediscriminarea, ceea ce se constituie, prin prisma art.152 alin.(2) din Constitutie, intr-o suprimare a unei garantii constitutionale asociate drepturilor si libertatilor fundamentale.

37. In sensul celor de mai sus, Curtea retine ca apartin statului atat prerogativa de a pedepsi persoanele care au savarsit infractiuni in sensul tragerii la raspundere penala a acestora, respectiv de a urmari, judeca si aplica pedeapsa corespunzatoare si de a lua masurile necesare executarii pedepsei astfel dispuse, cat si prerogativa de a inlatura raspunderea penala sau executarea pedepsei. Acestea sunt intr-o stransa corelatie in sensul ca fiecare dintre prerogativele antereferite se exercita in plenitudinea lor. Orice exceptie de la exercitarea acestor prerogative ale statului creeaza, de principiu, o lipsa de egalitate intre cetateni, ce poate duce la consacrarea unui tratament juridic diferentiat contrar art.16 din Constitutie, fie sub forma privilegiului, fie sub forma discriminarii. In cauza de fata, Curtea constata ca tratamentul diferentiat aplicat nu are o justificare obiectiva si rezonabila, astfel incat acesta se constituie intr-o discriminare a unei categorii de cetateni, prin excluderea sa de la vocatia abstracta de a beneficia de o masura de clementa a carei acordare tine de autoritatile statului.

38. Curtea retine ca o atare revizuire constitutionala vine in conflict cu conceptia de ansamblu a legiuitorului constituant originar in privinta posibilitatii si modului de acordare a amnistiei/ gratierii. Astfel, acesta a limitat initiativa legislativa a cetatenilor cu privire la amnistie/ gratiere, lasand doar posibilitatea deputatilor/ senatorilor/ Guvernului de a initia in acest sens o propunere legislativa/ un proiect de lege [art.74 alin.(2) din Constitutie]. Aceasta initiativa a fost reglementata numai in competenta reprezentantilor alesi ai poporului, membri ai Parlamentului, si a autoritatilor statului, Guvernul, tocmai pentru a nu permite o apreciere emotionala/ subiectiva din partea cetatenilor si de a elimina posibilitatea initierii unei astfel de propuneri legislative chiar de catre subiectele vizate prin acestea. Prin urmare, atat initierea, cat si adoptarea sa tin de apanajul statului. Totodata, legiuitorul constituant originar, din moment ce a recunoscut o asemenea atributie in sarcina statului, a recunoscut-o in plenitudinea sa, ceea ce inseamna ca amnistia/ gratierea au fost reglementate ca masuri ce privesc totalitatea infractiunilor. Astfel, o asemenea interdictie, limitand in final prerogativa statului de a acorda amnistia/ gratierea, aduce o grava atingere principiului egalitatii cetatenilor, cu consecinta crearii, in mod artificial, a unor situatii juridice diferite, ce aduc in prim plan stigmatizarea sociala a unei categorii de cetateni. Luandu-se prerogativa statului de a asigura o situatie de egalitate juridica intre cetateni – chiar condamnati -, se ajunge la aplicarea unui tratament juridic de nivel constitutional diferit unor cetateni aflati in aceeasi situatie juridica. Faptul ca cetatenii au comis infractiuni de drept comun diferite reprezinta numai un element circumstantial carora nu li se pot asocia consecinte juridice in planul amnistiei/ gratierii. Acesta nu este un criteriu obiectiv si rational care sa justifice un tratament diferentiator, din contra, indica faptul ca trebuie sa se aplice acelasi tratament juridic. Prin urmare, reconfigurarea arhitecturii constitutionale in privinta amnistiei/ gratierii nu tine, asadar, numai de regimul institutiilor statului din moment ce produce efecte directe asupra principiului egalitatii, premisa a asigurarii drepturilor si libertatilor fundamentale.

39. Curtea constata ca o asemenea interdictie constitutionala prestabilita ad aeternam reprezinta o apreciere juridica in privinta unei anumite categorii de infractiuni, respectiv cele de coruptie, categorie care, in sine, cuprinde, din punct de vedere normativ sau al perceptiei publice, elemente variabile. Spre exemplu, din perspectiva normativa, se retine faptul ca Codul penal din 1969 nu cuprindea categoria de infractiuni de coruptie, ci, ulterior, Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.219 din 18 mai 2000, a stabilit ca infractiuni de coruptie cele prevazute la art.254-257 din Codul penal si art.61 si art.82 din lege [art.5 alin.(1)], infractiunile asimilate celor de coruptie sunt cele de la art.10-13 din lege [art.5 alin.(2)] si cele in legatura directa cu infractiunile de coruptie sau cu cele asimilate acestora sunt cele prevazute la art.17 din lege [art.5 alin.(3)]. In prezent, Codul penal cuprinde aceasta categorie [definita ca atare] cu patru infractiuni individualizate, in timp ce Legea nr.78/2000 stabileste ca infractiuni de coruptie cele prevazute la art.289- 292 din Codul penal [art.5 alin.(1)] si infractiunile asimilate celor de coruptie sunt cele de la art.10-13 din lege [art.5 alin.(2)] si nu mai cuprinde infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie sau cu cele asimilate acestora.

40. Din perspectiva perceptiei publice, este de observat ca gravitatea pericolului social al diverselor categorii de infractiuni in decursul timpului suporta aprecieri fluctuante, ceea ce inseamna ca insasi perceptia publica a gravitatii infractiunii savarsite are o dinamica proprie. In consecinta, excluderea de plano a faptelor/ infractiunilor de coruptie de la posibilitatea amnistierii ori gratierii la nivelul reglementarilor constitutionale, lipsind astfel autoritatile competente de a aprecia gravitatea, pericolul si impactul social al acestora de la caz la caz, poate crea situatii de vadita discriminare si de subrezire a autoritatii statului tocmai in exercitarea anumitor prerogative publice in favoarea cetatenilor.

41. Este adevarat ca intr-un moment al evolutiei societatii se poate aprecia – chiar pe calea referendumului consultativ, precum cel din 26 mai 2019 – ca nu trebuie acordate amnistii/ gratieri in privinta tuturor sau anumitor ‘fapte’ penale, insa o atare apreciere are in vedere necesitatea abtinerii autoritatilor competente de a-si exercita puterea discretionara de care se bucura in aceste domenii, si nicidecum limitarea puterii lor discretionare conferita chiar de Constitutie. Prin urmare, analiza de oportunitate si raspunderea politica revine autoritatilor investite de Constitutie cu atributia de a acorda amnistia/ gratierea, printr-o analiza de la caz la caz, de la consideratii de natura pacii sociale/ politicii penale pana la cele umanitare.

42. Astfel, sfera de aplicare a amnistiei/ gratierii nu poate fi limitata printr-o norma constitutionala cu caracter general, intrucat o asemenea limitare contravine in sine art.152 alin.(2) coroborat cu art.16 din Constitutie; obiter dictum, nicio norma cu caracter general de nivelul legii nu ar putea limita sfera de aplicare a amnistiei/ gratierii pentru ca ar fi contrara art.16 din Constitutie. Prin urmare, Curtea constata ca stabilirea cu caracter de principiu a unei limitari cu privire la sfera de aplicare a celor doua institutii de drept penal in sensul interzicerii amnistiei/ gratierii ‘faptelor’ de coruptie nu poate fi realizata nici prin Constitutie si nici printr-o norma juridica infraconstitutionala, o atare reglementare, indiferent de nivelul sau normativ, fiind in sine contrara principiului egalitatii. Astfel, problema de drept constitutional identificata prin prisma principiului egalitatii nu este aceea a nivelului normativ de reglementare, ci al imposibilitatii reglementarii unei astfel de solutii normative, care denatureaza regimul juridic al amnistiei/ gratierii si limiteaza puterea discretionara a Parlamentului sau Presedintelui Romaniei, dupa caz. Rezulta ca nu poate fi impusa o interdictie generala si valabila ad aeternam de acordare a masurilor de amnistie si gratiere colectiva ori gratiere individuala in privinta anumitor categorii de infractiuni, intrucat aprecierea oportunitatii acordarii acestora revine, in exclusivitate, Parlamentului, respectiv Presedintelui Romaniei. De aceea, avand in vedere puterea discretionara de care se bucura, Parlamentul sau Presedintele Romaniei, dupa caz, pot acorda, prin lege sau decret, amnistia sau gratierea colectiva/ individuala numai pentru un anumit cuantum al pedepsei sau pentru anumite infractiuni, fara a se pune problema, in acest caz, a incalcarii art.16 din Constitutie. Astfel, stabilirea in concreto a cuantumului pedepsei si/ sau a infractiunilor pentru care se acorda amnistia sau gratierea revine Parlamentului si Presedintelui Romaniei, dupa caz, cu ocazia adoptarii legii propriu-zise de acordare a amnistiei/ gratierii colective sau a emiterii decretului de gratiere individuala.

43. Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca propunerea legislativa nu respecta justul echilibru intre doua interese generale, si anume cel de a se executa/ a se considera executata o hotarare judecatoreasca de condamnare numai pe considerente care tin de conduita condamnatului, expresie a efectivitatii justitiei penale, si cel al respectarii principiului egalitatii, afectandu-se, astfel, echilibrul sensibil existent intre interesele statului si cele ale societatii.

44. In ceea ce priveste demnitatea umana ca limita a revizuirii Constitutiei, Curtea retine ca art.1 alin.(3) din Constitutie stabileste ca ‘Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate’, ceea ce a dus la calificarea acestui text constitutional ca fiind o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefeaza toate celelalte norme ale Constitutiei [Decizia nr.350 din 7 mai 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.504 din 8 iulie 2015, par.18]. Din formularea textului constitutional rezulta ca acesta opereaza cu trei notiuni/ sintagme distincte, dar interdependente si anume: ‘demnitatea omului’, ‘drepturile si libertatile cetatenilor’ si ‘libera dezvoltare a personalitatii umane’. 45. Astfel cum s-a aratat, Titlul II al Constitutiei nominalizeaza in mod expres drepturile si libertatile fundamentale, acestea fiind o expresie a demnitatii umane. De asemenea, Curtea constata ca libera dezvoltare a personalitatii umane, pe de o parte, se afla in legatura directa cu demnitatea umana, iar, pe de alta parte, elemente din continutul sau normativ se regasesc in Titlul II al Constitutiei. Astfel, libera dezvoltare a personalitatii umane care cuprinde atat o latura activa, exprimata sub forma libertatii de actiune [Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.99], cat si una pasiva [Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.101 si 102 in corelare cu art.26 alin.(2) din Constitutie], aceasta din urma avand rolul de a asigurarea respectarea sferei personale a individului si a exigentelor care stau la baza acesteia. Latura pasiva, aflandu-se in legatura directa cu demnitatea umana, asigura o protectie subsidiara a ‘elementelor constitutive ale personalitatii’ atunci cand drepturile fundamentale numite nu asigura o atare protectie. Totodata, latura pasiva poate cunoaste anumite restrangeri determinate de drepturile celorlalti sau de ordinea constitutionala, pe cand demnitatea umana nu poate cunoaste nicio astfel de limitare, fiind intangibila. Rezulta ca atat drepturile si libertatile fundamentale, cat si libera dezvoltare a personalitatii umane, mai ales sub aspectul laturii sale pasive, se afla intr-o stransa conexiune cu demnitatea umana, care constituie sursa lor.

46. Este adevarat ca Titlul II al Constitutiei nu include demnitatea umana in cadrul drepturilor/ libertatilor fundamentale, ci a valorilor supreme, insa, lipsa calificarii prin chiar textul Constitutiei a demnitatii umane ca fiind un drept fundamental si plasarea acestuia chiar in afara Capitolului II al Constitutiei – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale nu exclude valorizarea sa ca limita a revizuirii Constitutiei in sensul art.152 alin.(2) din Constitutie. Curtea retine ca art.21-52 din Constitutie cuprind numai o enumerare a drepturilor si libertatilor fundamentale, fara ca aceasta sa insemne ca drepturile si libertatile fundamentale sunt limitate la acest catalog. Acestea sunt drepturile si libertatile calificate ca fiind fundamentale, deci cele numite/ nominalizate in mod expres. Prin urmare, in masura in care un text constitutional cuprinde o valoare suprema de natura constitutionala, care reprezinta in sine un principiu director si/ sau un drept/ libertate 10 fundamentala, calificata ca atare de Curtea Constitutionala, catalogul cuprins in Titlul II al Constitutiei se modeleaza in consecinta.

47. Drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si garantiile lor nu pot fi considerate un set difuz de elemente fara nicio legatura intre ele, ci alcatuiesc un sistem coerent si unitar de valori, intemeiat pe demnitatea umana. Pe langa faptul ca drepturile si libertatile fundamentale calificate ca atare in Constitutie se intemeiaza pe demnitatea umana [Decizia nr.1109 din 8 septembrie 2009], aceasta, fiind o valoare suprema a statului roman, nu are numai o valoare proclamativa si nu este golita de continut normativ, ci, din contra, are valoare normativa si poate fi calificata ca fiind un drept fundamental cu un continut distinct ce pune in discutie caracterul si conditia umana a individului. In acest sens, chiar Curtea Constitutionala a statuat ca desconsiderarea principiilor subiective care caracterizeaza fiinta umana este contrara demnitatii umane, facand trimitere, in mod expres, la formula obiect-subiect teoretizata de Tribunalul constitutional federal german in analiza conceptului de demnitate umana [Decizia nr.498 din 17 iulie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.650 din 26 iulie 2018, par.52]. Prin decizia mentionata, Curtea a subliniat faptul ca un anumit cadru normativ nu trebuie sa desconsidere persoana si sa o plaseze intr-un plan secund in raport cu dorinta statului de a tine un dosar electronic de sanatate si/sau de a centraliza diverse date medicale.

48. Din cele de mai sus, rezulta ca orice incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale numite reprezinta o incalcare a demnitatii umane, dat fiind ca este temeiul acestora, ceea ce se constituie intr-o incalcare mijlocita a demnitatii umane, si ca, intrucat demnitatea umana poate fi considerata drept fundamental cu valoare normativa distincta, trebuie acceptata posibilitatea incalcarii nemijlocite a acesteia, distinct de drepturile si libertatile fundamentale prevazute in Constitutie.

49. De altfel, si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca insasi esenta Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este respectul pentru demnitatea umana si libertatea umana [Hotararea din 29 aprilie 2002, pronuntata in cauza Pretty impotriva Regatului Unit, par.65]. Orice atingere adusa demnitatii umane afecteaza esenta Conventiei [Hotararea din 2 iulie 2019, pronuntata in cauza R.S. impotriva Ungariei, par.34].

50. Obiter dictum, Curtea observa ca si Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca ordinea juridica a Uniunii Europene, in mod netagaduit, se straduieste sa asigure respectarea demnitatii umane ca principiu general de drept [Hotararea din 14 octombrie 2004, pronuntata in cauza C-36/02 Omega Spielhallen- und Automatenaufstellungs-GmbH, par.34]. A tolera o astfel de discriminare ar echivala, in ceea ce priveste o astfel de persoana, cu nerespectarea demnitatii si libertatii la care aceasta este indreptatita si pe care Curtea are datoria de a o proteja [Hotararea din 30 aprilie 1996, pronuntata in cauza C-13/94 P impotriva S. si Cornwall County Council, par.22].

51. Curtea Constitutionala federala germana, la randul ei, a stabilit ca demnitatea umana, prevazuta in art.1 alin.(1) din Titlul I – Drepturi fundamentale din Legea fundamentala este un drept fundamental [a se vedea, cu titlu de exemplu, Hotararile BVerfGE 1, 332 (347); 12, 113 (123); 15, 283 (286); 28, 151 (163); 28, 243 (263); 61, 126 (137); sau 109, 133 (151)]. De asemenea, Consiliul Constitutional francez, prin Decizia nr.94-343/344 din 27 iulie 1994, a stabilit ca demnitatea umana este un principiu cu valoare constitutionala [a se vedea si Deciziile nr.2010-25QPC din 16 septembrie 2010 si nr.2015-485QPC din 25 septembrie 2015].

52. Avand in vedere, pe de o parte, art.1 alin.(3) din Constitutie, care califica demnitatea umana drept valoare suprema a statului roman, si, pe de alta parte, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului coroborata cu art.20 alin.(1) din Constitutie, plasat chiar in titlul II al Constitutiei – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale, rezulta ca demnitatea umana este insasi sursa, temeiul si esenta drepturilor si libertatilor fundamentale, astfel ca art.152 alin.(2) din Constitutie prin raportare la demnitatea umana se poate analiza din doua perspective complementare: principiu director in privinta drepturilor si libertatilor fundamentale si drept fundamental distinct, iar intelesul sau bivalent se valorizeaza ca o limita a revizuirii Constitutiei in sensul art.152 alin.(2) din Constitutie. Chiar daca jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene antereferita nu se valorizeaza in cadrul art.20, ci al art.148 din Constitutie [a se vedea Decizia nr.64 din 24 februarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.286 din 28 aprilie 2015, par.30], dar avand in vedere si art.52 alin.(3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit caruia, in masura in care prezenta carta contine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intelesul si intinderea lor sunt aceleasi ca si cele prevazute de conventia mentionata, fara a impiedica dreptul Uniunii sa confere o protectie mai larga [a se vedea mutatis mutandis si Decizia nr.216 din 9 aprilie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.548 din 3 iulie 2019, par.24], nu se poate decat intari ideea ca demnitatea umana este esenta drepturilor si libertatilor fundamentale si ca reprezinta in sine o limita a revizuirii Constitutiei.

53. In acceptiunea demnitatii umane, omul trebuie sa fie scop si subiect al actiunii statului, si nu mijloc sau obiect al acesteia, astfel ca statul nu poate aplica omului un tratament care sa nege calitatea si statutul sau juridic de subiect de drept, intrucat se ajunge la nesocotirea obligatiei de respectare a esentei umane a individului. Este contrara demnitatii umane o conduita etatica ce pune sub semnul intrebarii existenta subiectiva a individului sau daca abtinerea intr-un caz concret are ca rezultat desconsiderarea arbitrara a demnitatii umane. De aceea, sunt incompatibile cu demnitatea umana orice actiuni/ inactiuni care vizeaza sau au ca rezultat desconsiderarea existentei umane a individului, umilirea, stigmatizarea, persecutarea, ostracizarea, punerea in afara legii sau aplicarea unui tratament dispretuitor.

54. Raportat la cauza de fata, Curtea retine ca interdictia generala de a acorda amnistia sau gratierea in privinta ‘faptelor’ de coruptie are drept efect negarea vocatiei persoanelor care au savarsit fapte de coruptie sa beneficieze de actul amnistiei sau gratierii. Un asemenea tratament juridic, indiferent de nivelul sau normativ, desconsidera existenta umana a individului, plasand, din punct de vedere uman, persoanele care au savarsite ‘fapte’ de coruptie intr-o situatie de inferioritate, ceea ce se constituie intr-o limitare a demnitatii lor umane. Propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei limiteaza in mod excesiv puterea statului si a posibilitatii sale de apreciere, ceea ce afecteaza, in mod nepermis, exercitarea puterii publice in favoarea/ beneficiul cetatenilor. Astfel, ca efect al limitarii puterii publice, o categorie de cetateni este privata de o vocatie pe considerente cu caracter circumstantial, contrar demnitatii umane. Curtea constata, astfel, ca masura preconizata reprezinta o desconsiderare a principiilor subiective care caracterizeaza fiinta umana, ceea ce se constituie, prin prisma art.152 alin.(2) din Constitutie, intr-o atingere adusa demnitatii umane.

55. Prin urmare, Curtea constata ca propunerea legislativa nu respecta justul echilibru intre doua interese generale, si anume cel de a se executa/ a se considera executata o hotarare judecatoreasca de condamnare numai pe considerente care tin de conduita condamnatului, expresie a efectivitatii justitiei penale, si cel al respectarii demnitatii umane, afectandu-se, astfel, echilibrul sensibil existent intre interesele statului si cele ale societatii”.

Marius Leontiuc

#2020, #amnistie, #amnistiere, #gratiere, #leontiuc

Noul Cod Penal este în vigoare. Totul despre ce se schimbă

Forum despre aplicarea Noului Cod Penal pentru un proces început anterior Deciziei CCR din 5 mai 2014

Aplicarea legii mai favorabile prin prisma CJUE, ICCJ, CEDO,… argumente pentru neagravarea situatiei in propria cale de atac,… update 12 oct 2014

_____________________________________________

Ultimatum de la Consiliul Europei pentru eliminarea suprapopulării penitenciarelor din România și Serbia.

Se recomandă amnistie

update 17 iul 2014

_____________________________________________

CONTRE PE APLICAREA GLOBALA A LEGII PENALE MAI FAVORABILE – luju.ro

După ce ICCJ a fixat aplicarea legii mai favorabile pe instituții autome, în spiritul milițienesc de tip Monica Macovei, CCR a instituit aplicarea IN INTEGRUM adică global, ceea ce înseamnă de fapt consacrarea retroactivității unei dispoziții nefavorabile. În acest articol mai multe dispute pe subiect. update mai 2014

____________________________________________

ICCJ a fixat institutiile autonome in aplicarea Noilor Coduri. Prescriptia este institutie autonoma »

Decizie istorica si de maxim interes data de completul Hotararilor Preliminare al Inaltei Curti de Casatie si Justitie la 14  Aprilie 2014 : ICCJ a fixat in materie penala ca Noile Coduri Penal si cel de Procedura Penala se aplica prin operatiuni si institutii autonome. Astfel sporul de 1/3 din totalul pedepselor nu se mai poate aplica hotararilor definitive si nici celor in curs de judecata atacate in cai de atac, ca urmare al interventiei noilor legi. De asemenea ICCJ a statuat ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma.… update 15  aprilie 2014

_____________________________________________

Aplicarea noului cod penal prin operațiuni autonome, încă o necunoscută pentru magistrați »

Deși CSM a impus prin minuta  din 4.07.2013 a Grupului de lucru Instituțional pentru pregătirea sistemului Judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri din cadrul CSM, la pagina 5 se dispune diseminarea și însușirea de către toți procurorii și judecătorii al materialului întocmit de conf. Univ. Dr. Florin Streteanu (afișat pe site-ul oficial al Ministerului Justițieihttp://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_07_2013__59722_ro.pdf ).  Cu toate acestea, unii judecători trec peste aceste dispoziții și aplică legea nouă global, adică dispoziții nefavorabile retroactiv, chiar și prin agravarea situației în propriul recurs. update 5 martie 2014 ____________________________________________________________________

Lidia Barac: Înșelăciunea în Convenții a fost dezincriminată de Noul Cod Penal »

 update 5 feb 2014 ____________________________________________________________________

Pentru Judecători: Reducerea pedepsei ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Penal nu determină aplicarea sporurilor de pedeapsă

Am rămas consternat să aflu că o judecătorie din România face prăpăd cu deținuțiii și în interioul contestațiilor la executare… Feb 3 2014

PROPUNERILE DE MODIFICARE A NOILOR CODURI »

Iata proiectul de OUG lansat in dezbatere publica de Ministerul Justitiei

#1-fabruarie-2014, #1-februarie, #2012, #2013, #amnistie, #basescu, #cand-intra-in-vigoare, #ce-e-nou, #ce-se-mai-aude, #cod-penal, #csm, #efectele-noului-cod-penal, #gratiere, #intra-in-vigoare, #intrare-in-vigoare, #justitie, #legea-2862009, #leontiuc, #marius-leontiuc, #mcv, #ministru, #monica-macovei, #noul-cod-penal, #petitie, #pivniceru, #predoiu, #proiect-de-lege, #schengen, #ultimele-noutati, #urgentare

Leontiuc Marius – Directiva 2012/13/UE Dreptul la informare in procesul penal

PARLAMENTUL EUROPEAN SI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
avand in vedere Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, in special articolul 82 alineatul (2),
avand in vedere propunerea Comisiei Europene,
dupa transmiterea proiectului de act legislativ catre parlamente nationale,
avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social European [1],
dupa consultarea Comitetului Regiunilor,
hotarand in conformitate cu procedura legislativa ordinara [2],
intrucat:
(1) Uniunea si-a stabilit obiectivul de a mentine si de a dezvolta un spatiu de libertate, securitate si justitie. In conformitate cu concluziile presedintiei cu ocazia Consiliului European de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999, in special punctul 33, principiul recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti si altor decizii ale autoritatilor judecatoresti ar trebui sa devina fundamentul cooperarii judiciare in materie civila si in materie penala in cadrul Uniunii, deoarece o recunoastere reciproca sporita si apropierea necesara a legislatiei ar facilita cooperarea dintre autoritatile competente, precum si protectia judiciara a drepturilor individuale.
(2) In conformitate cu concluziile de la Tampere, Consiliul a adoptat, la 29 noiembrie 2000, un program de masuri pentru punerea in aplicare a principiului recunoasterii reciproce a hotararilor in materie penala [3]. In introducerea programului se mentioneaza ca principiul recunoasterii reciproce “are drept scop consolidarea cooperarii dintre statele membre, precum si cresterea protectiei drepturilor individuale”.
(3) Punerea in aplicare a principiului recunoasterii reciproce a deciziilor in materie penala implica faptul ca fiecare stat membru are incredere in sistemele de justitie penala ale celorlalte state membre. Intinderea recunoasterii reciproce depinde, in mare masura, de o serie de parametri, care includ mecanisme de protectie a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate si standarde minime comune necesare pentru facilitarea aplicarii principiului recunoasterii reciproce.
(4) Recunoasterea reciproca a deciziilor in materie penala poate functiona in mod eficace doar intr-un climat de incredere, in cadrul caruia nu doar autoritatile judecatoresti, ci toti participantii la procedurile penale considera deciziile autoritatilor judecatoresti din alte state membre ca fiind echivalente celor emise de propriile autoritati, presupunand incredere nu numai in justetea normelor din alte state membre, ci si in faptul ca aceste norme sunt aplicate in mod corect.
(5) Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumita in continuare “Carta”) si articolul 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare “CEDO”) consacra dreptul la un proces echitabil. Articolul 48 alineatul (2) din Carta garanteaza respectarea dreptului la aparare.
(6) Articolul 6 din Carta si articolul 5 din CEDO consacra dreptul la libertatea si la siguranta persoanei. Orice limitare a acestui drept nu trebuie sa depaseasca limitarile permise in conformitate cu articolul 5 din CEDO si deduse din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
(7) Cu toate ca statele membre sunt parti la CEDO, experienta a aratat ca doar acest element nu poate oferi intotdeauna un grad suficient de incredere in sistemele de justitie penala ale altor state membre.
(8) Consolidarea increderii reciproce necesita norme detaliate privind protectia drepturilor si garantiilor procedurale care isi au originea in Carta si in CEDO.
(9) Articolul 82 alineatul (2) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene prevede instituirea unor norme minime aplicabile in statele membre care sa faciliteze recunoasterea reciproca a hotararilor judecatoresti si a deciziilor judiciare, precum si cooperarea judiciara si politieneasca in materie penala la scara transfrontaliera. Articolul respectiv prevede ca “drepturile persoanelor in procedura penala” reprezinta o materie in care pot fi instituite norme minime.
(10) Normele minime comune ar trebui sa aiba ca rezultat sporirea increderii in sistemele de justitie penala ale tuturor statelor membre, fapt ce ar trebui sa conduca la randul sau la o cooperare judiciara mai eficienta intr-un climat de incredere reciproca. Astfel de norme minime comune ar trebui sa se instituie in domeniul informarii in cadrul procedurilor penale.
(11) La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezolutie privind o Foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate in cadrul procedurilor penale [4] (denumita in continuare “Foaia de parcurs”). Adoptand o abordare graduala, Foaia de parcurs solicita adoptarea de masuri referitoare la dreptul la traducere si la interpretare (masura A), dreptul la informare privind drepturile si privind acuzatiile aduse (masura B), dreptul la consiliere juridica si la asistenta juridica (masura C), dreptul de a comunica cu rudele, angajatorii si autoritatile consulare (masura D), precum si garantii speciale pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile (masura E). Foaia de parcurs pune in evidenta faptul ca ordinea prezentarii drepturilor este orientativa, prin urmare poate fi modificata in functie de prioritati. Foaia de parcurs este conceputa in asa fel incat sa functioneze ca un intreg; avantajele acesteia vor fi constatate pe deplin numai atunci cand vor fi puse in aplicare toate partile componente ale acesteia.
(12) La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat Foaia de parcurs si a integrat-o in Programul de la Stockholm – O Europa deschisa si sigura in serviciul cetatenilor si pentru protectia acestora [5] (punctul 2.4). Consiliul European a subliniat caracterul neexhaustiv al Foii de parcurs, invitand Comisia sa studieze elemente suplimentare ale drepturilor procedurale minime ale persoanelor suspectate sau acuzate si sa evalueze daca este necesara analizarea altor aspecte, de exemplu prezumtia de nevinovatie, pentru a promova o mai buna cooperare in domeniu.
(13) Prima masura adoptata in baza Foii de parcurs, in cadrul masurii A, a fost Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind drepturile la interpretare si traducere in cadrul procedurilor penale [6].
(14) Prezenta directiva se refera la masura B din Foaia de parcurs. Aceasta stabileste standarde minime comune ce urmeaza a fi aplicate in domeniul informarii cu privire la drepturi si la acuzare, care vor fi aduse la cunostinta persoanelor suspectate sau acuzate de a fi comis o infractiune, in vederea consolidarii increderii reciproce a statelor membre. Directiva dezvolta drepturile prevazute in Carta, in special articolele 6, 47 si 48 din aceasta, prin intemeierea pe articolele 5 si 6 din CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In prezenta directiva, termenul “acuzare” descrie acelasi concept ca termenul “acuzatie” utilizat in articolul 6 alineatul (1) din CEDO.
(15) In comunicarea sa din 20 aprilie 2010 intitulata “Crearea unui spatiu de libertate, securitate si justitie pentru cetatenii Europei. Plan de actiune pentru punerea in aplicare a Programului de la Stockholm”, Comisia a anuntat ca va prezenta o propunere privind dreptul la informare privind drepturile si informarea privind acuzatiile in 2010.
(16) Prezenta directiva ar trebui sa se aplice persoanelor suspectate si acuzate indiferent de statutul lor juridic, cetatenie sau nationalitate.
(17) In unele state membre, o autoritate, alta decat o instanta cu competente in materie penala, este competenta sa aplice sanctiuni pentru infractiuni relativ minore. Acesta poate fi cazul, de exemplu, pentru infractiunile rutiere care sunt comise la scara larga si care pot fi constatate in urma unui control rutier. In asemenea situatii, nu ar fi rezonabil sa se ceara autoritatii competente sa garanteze toate drepturile care decurg din prezenta directiva. Prin urmare, atunci cand legislatia unui stat membru prevede aplicarea unei sanctiuni pentru infractiuni minore de catre o astfel de autoritate si exista fie dreptul de a introduce o cale de atac, fie posibilitatea ca acea cauza sa fie deferita unei instante cu competente in materie penala, prezenta directiva ar trebui sa se aplice numai in cazul procedurilor desfasurate in fata respectivei instante ca urmare a exercitarii unei astfel de cai de atac sau al deferirii.
(18) Dreptul la informare cu privire la drepturile procedurale, care este consacrat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ar trebui prevazut in mod explicit de prezenta directiva.
(19) Autoritatile competente ar trebui sa informeze cu promptitudine persoanele suspectate sau acuzate cu privire la drepturile respective, asa cum se aplica ele conform dreptului intern, care sunt esentiale pentru garantarea caracterului echitabil al procedurilor, verbal sau in scris, astfel cum se prevede in prezenta directiva. Pentru a permite exercitarea practica si efectiva a acestor drepturi, informatiile ar trebui furnizate cat mai curand in cursul procedurilor si cel tarziu inainte de primul interogatoriu oficial al persoanei suspectate sau acuzate de catre politie sau de catre o alta autoritate competenta.
(20) Prezenta directiva stabileste normele minime relative la informatiile privind drepturile persoanelor suspectate sau acuzate. Acest lucru nu afecteaza informatiile furnizate cu privire la alte drepturi procedurale care deriva din Carta, din CEDO, din dreptul intern si din legislatia aplicabila a Uniunii, astfel cum a fost interpretata de instantele competente. Odata ce s-a furnizat o informare cu privire la un anumit drept, autoritatile competente nu ar trebui obligate sa o repete, cu exceptia situatiei in care circumstantele specifice ale cauzei sau normele specifice din dreptul intern necesita aceasta.
(21) Referirile din prezenta directiva la persoane suspectate sau acuzate care sunt arestate sau retinute ar trebui intelese ca trimitand la orice situatie in care, in cursul procedurilor penale, persoanele suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate in sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din CEDO, astfel cum este interpretat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
(22) In cazul in care persoanele suspectate sau acuzate sunt arestate sau retinute, informatiile privind drepturile procedurale aplicabile ar trebui furnizate printr-o nota scrisa privind drepturile, intocmita intr-un mod usor de inteles, astfel incat sa ajute persoanele respective la intelegerea efectiva a drepturilor de care beneficiaza. O astfel de Nota privind drepturile ar trebui furnizata cu promptitudine fiecarei persoane arestate in momentul lipsirii de libertate prin interventia autoritatilor de aplicare a legii, in contextul procedurilor penale. Nota ar trebui sa cuprinda informatiile de baza privind posibilitatile de contestare a legalitatii arestarii, de obtinere a unei revizuiri a retinerii sau de solicitare a eliberarii provizorii, atunci cand si in masura in care exista astfel de drepturi in legislatia nationala. Pentru a ajuta statele membre sa intocmeasca Nota privind drepturile, un model este prevazut in anexa I. Modelul respectiv este orientativ si poate face obiectul revizuirii in contextul raportului Comisiei privind punerea in aplicare a prezentei directive si, de asemenea, odata cu intrarea in vigoare a tuturor masurilor din Foaia de parcurs. In continutul Notei privind drepturile pot fi incluse si alte drepturi procedurale relevante care se aplica in statele membre.
(23) Conditiile si regulile specifice privind dreptul persoanei suspectate sau acuzate sa informeze o alta persoana in legatura cu arestarea sau retinerea urmeaza sa fie determinate de catre statele membre in cadrul dreptului intern. Dupa cum se mentioneaza in Foaia de parcurs, exercitarea acestui drept nu ar trebui sa aduca atingere cursului normal al procedurilor penale.
(24) Prezenta directiva nu aduce atingere dispozitiilor de drept intern privind siguranta persoanelor retinute in locuri de detentie.
(25) Statele membre ar trebui sa se asigure ca, la furnizarea informatiilor in conformitate cu prezenta directiva, persoanele suspectate sau acuzate beneficiaza, daca este cazul, de traducerea sau interpretarea acestora intr-o limba pe care o inteleg, in conformitate cu standardele prevazute in Directiva 2010/64/UE.
(26) Atunci cand pun la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate informatii in conformitate cu prezenta directiva, autoritatile competente ar trebui sa acorde o atentie deosebita persoanelor care nu pot intelege continutul sau intelesul informatiilor, de exemplu din cauza varstei tinere sau a starii psihice sau fizice.
(27) Persoanele acuzate de savarsirea unei infractiuni ar trebui sa primeasca toate informatiile referitoare la acuzare, astfel incat sa-si poata pregati apararea si sa se garanteze echitatea procedurilor penale.
(28) Informatiile puse la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la fapta penala de a carei comitere sunt suspectate ar trebui sa fie furnizate cu promptitudine, cel tarziu inainte de primul lor interogatoriu oficial, de catre politie sau de catre o alta autoritate competenta si fara a aduce atingere desfasurarii anchetei in curs. Ar trebui furnizata o descriere suficient de detaliata a faptelor, inclusiv, daca se cunosc, a momentului si locului, referitoare la infractiunea de a carei comitere sunt suspectate sau acuzate persoanele, precum si a incadrarii juridice posibile a infractiunii prezumate, avand in vedere etapa procedurilor penale in care se furnizeaza o astfel de descriere, astfel incat sa se garanteze caracterul echitabil al procedurilor mentionate si sa se permita exercitarea efectiva a dreptului la aparare.
(29) In cazul in care, in cursul procedurilor penale, detaliile acuzarii se modifica intr-o masura care sa afecteze in mod substantial pozitia persoanei suspectate sau acuzate, modificarile ar trebui sa i se comunice persoanei respective atunci cand este necesar pentru garantarea caracterului echitabil al procedurilor si la timp pentru a permite exercitarea efectiva a dreptului la aparare.
(30) Documentele si, daca este cazul, fotografiile si inregistrarile audio si video care sunt esentiale pentru contestarea efectiva a legalitatii unei arestari sau detentiei unor persoane suspectate sau acuzate, in conformitate cu dreptul intern, ar trebui sa fie puse la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate sau a avocatilor acestora cel tarziu inainte ca autoritatea judiciara competenta sa fie chemata sa se pronunte cu privire la legalitatea arestarii sau detentiei in conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din CEDO si cu suficient timp inainte pentru a permite exercitarea efectiva a dreptului de a contesta legalitatea arestarii sau detentiei.
(31) In sensul prezentei directive, accesul la mijloacele de proba materiale, definite in conformitate cu dreptul intern, in apararea sau impotriva persoanei suspectate sau acuzate si care sunt in posesia autoritatilor competente in raport cu cauza penala specifica, ar trebui sa includa accesul la materiale cum ar fi documente si, daca este cazul, fotografii si inregistrari audio sau video. Astfel de materiale pot fi incluse intr-un dosar sau detinute de autoritatile competente in orice mod adecvat in conformitate cu dreptul intern.
(32) Accesul la mijloacele de proba materiale, aflate in posesia autoritatilor competente, in apararea sau impotriva persoanei suspectate sau acuzate, astfel cum este prevazut in prezenta directiva, poate fi refuzat, in conformitate cu dreptul intern, in cazul in care astfel de acces poate avea drept consecinta periclitarea grava a vietii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau daca refuzul acestui acces este strict necesar pentru apararea unui interes public important. Decizia prin care se refuza accesul trebuie privita in raport cu drepturile in materie de aparare ale persoanei suspectate sau acuzate, tinand seama de diferitele etape ale procedurilor penale. Restrictiile la acest acces ar trebui interpretate strict si in conformitate cu dreptul la un proces echitabil, prevazut de CEDO si astfel cum este interpretat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
(33) Dreptul de acces la materialele unei cauze ar trebui exercitat fara a aduce atingere dispozitiilor de drept intern privind protectia datelor personale si localizarea persoanelor din programele de protectie a martorilor.
(34) Accesul la materialele cauzei, in conformitate cu prezenta directiva, ar trebui sa fie acordat in mod gratuit, fara a aduce atingere dispozitiilor dreptului intern care prevad plata unor taxe pentru documente care urmeaza sa fie copiate din dosarul cauzei sau pentru transmiterea elementelor de proba persoanelor vizate sau avocatilor acestora.
(35) Atunci cand se furnizeaza informatii in conformitate cu prezenta directiva, autoritatile competente ar trebui sa tina o evidenta in acest scop, in conformitate cu procedurile de tinere a evidentei in vigoare in dreptul intern, fara a face obiectul vreunei obligatii suplimentare de a introduce noi mecanisme sau vreunei sarcini administrative suplimentare.
(36) Persoanele suspectate sau acuzate sau avocatii acestora ar trebui sa aiba dreptul sa conteste, in conformitate cu procedurile din dreptul intern, posibila incapacitate sau refuzul autoritatilor competente de a furniza informatii sau de a prezenta anumite materiale ale cauzei in conformitate cu prezenta directiva. Acest drept nu atrage dupa sine obligatia ca statele membre sa puna la dispozitie o procedura specifica a unei cai de atac, un mecanism separat sau o procedura de plangere pentru contestarea unei astfel de incapacitati sau a unui astfel de refuz.
(37) Fara a aduce atingere independentei judecatoresti si diferentelor organizatorice ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre ar trebui sa ofere sau sa incurajeze oferirea de cursuri de formare adecvate functionarilor competenti din statele membre cu privire la obiectivele prezentei directive.
(38) Statele membre ar trebui sa ia toate masurile necesare pentru a se conforma prezentei directive. O aplicare practica si eficace a unor dispozitii cum ar fi obligatia de a asigura persoanelor suspectate sau acuzate informatiile privind drepturile lor intr-un limbaj simplu si accesibil ar putea fi realizata prin diverse mijloace, inclusiv prin masuri nelegislative, ca, de exemplu, o formare corespunzatoare a autoritatilor competente sau o Nota privind drepturile redactata intr-un limbaj simplu si netehnic, care sa fie usor de inteles de catre o persoana din afara sistemului judiciar care nu cunoaste dreptul procedural penal.
(39) Dreptul la informare in scris cu privire la drepturile in momentul arestarii, prevazut in prezenta directiva, ar trebui sa se aplice, mutatis mutandis, si persoanelor arestate in scopul executarii unui mandat european de arestare, in baza Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre [7]. Pentru a ajuta statele membre sa intocmeasca Nota privind drepturile destinata acestor persoane, un model este prevazut in anexa II. Modelul respectiv este orientativ si poate face obiectul revizuirii in contextul raportului Comisiei privind punerea in aplicare a prezentei directive si, de asemenea, odata cu intrarea in vigoare a tuturor masurilor din Foaia de parcurs.
(40) Prezenta directiva stabileste norme minime. Statele membre pot extinde drepturile mentionate in prezenta directiva in vederea asigurarii unui nivel mai ridicat de protectie si in situatiile care nu sunt tratate in mod expres in prezenta directiva. Nivelul de protectie nu ar trebui sa scada niciodata sub standardele prevazute de CEDO, astfel cum sunt interpretate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
(41) Prezenta directiva respecta drepturile fundamentale si principiile recunoscute de Carta. In special, prezenta directiva urmareste promovarea dreptului la libertate, a dreptului la un proces echitabil si a drepturilor in materie de aparare. Aceasta ar trebui pusa in aplicare in mod corespunzator.
(42) Dispozitiile prezentei directive care corespund drepturilor garantate de CEDO ar trebui sa fie interpretate si puse in aplicare cu respectarea drepturilor respective, astfel cum au fost interpretate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
(43) Deoarece obiectivul prezentei directive, respectiv stabilirea unor standarde minime comune referitoare la dreptul la informare in cadrul procedurilor penale, nu poate fi realizat de statele membre prin actiune unilaterala la nivel national, regional sau local si, prin urmare, avand in vedere dimensiunea si efectele sale, poate fi atins mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta masuri, in conformitate cu principiul subsidiaritatii, astfel cum este prevazut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeana. In conformitate cu principiul proportionalitatii, astfel cum este enuntat in respectivul articol, prezenta directiva nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.
(44) In conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind pozitia Regatului Unit si a Irlandei cu privire la spatiul de libertate, securitate si justitie, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, aceste state membre si-au notificat dorinta de a lua parte la adoptarea si la aplicarea prezentei directive.
(45) In conformitate cu articolele 1 si 2 din Protocolul (nr. 22) privind pozitia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, Danemarca nu participa la adoptarea prezentei directive, nu are obligatii in temeiul acesteia si nu face obiectul aplicarii sale,
ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:
Articolul 1
Obiectul
Prezenta directiva instituie norme privind dreptul la informare al persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor in cadrul procedurilor penale si la acuzarea care le este adusa. Aceasta stabileste, de asemenea, norme privind dreptul la informare al persoanelor vizate de un mandat european de arestare cu privire la drepturile lor.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta directiva se aplica din momentul in care o persoana este informata de catre autoritatile competente ale unui stat membru cu privire la faptul ca este suspectata sau acuzata de savarsirea unei infractiuni, pana in momentul finalizarii procedurilor, prin aceasta intelegandu-se hotararea definitiva in legatura cu intrebarea daca persoana suspectata sau acuzata a comis infractiunea, inclusiv, daca este cazul, pronuntarea sentintei si solutionarea unei cai de atac.
(2) In cazul in care dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sanctiuni pentru infractiuni minore de catre o alta autoritate decat o instanta competenta in materie penala si aplicarea unei astfel de sanctiuni poate fi atacata in fata unei astfel de instante, prezenta directiva se aplica doar in cazul procedurilor desfasurate in fata respectivei instante ca urmare a exercitarii unei astfel de cai de atac.
Articolul 3
Dreptul la informare cu privire la drepturi
(1) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate sunt informate prompt cu privire la cel putin urmatoarele drepturi procedurale, astfel cum se aplica in dreptul intern, pentru a asigura posibilitatea exercitarii efective a drepturilor respective:
(a) dreptul de a fi asistat de un avocat;
(b) orice drept la consiliere juridica gratuita si conditiile pentru obtinerea unei astfel de consilieri;
(c) dreptul de a fi informat cu privire la acuzare, in conformitate cu articolul 6;
(d) dreptul la interpretare si traducere;
(e) dreptul de a pastra tacerea.
(2) Statele membre garanteaza ca informatiile puse la dispozitie in conformitate cu alineatul (1) sunt furnizate oral sau in scris, intr-un limbaj simplu si accesibil, tinand seama de orice nevoie speciala a persoanelor suspectate vulnerabile sau acuzate vulnerabile.
Articolul 4
Nota privind drepturile cu privire la arestare
(1) Statele membre se asigura ca persoanelor suspectate sau acuzate care sunt arestate sau retinute li se furnizeaza cu promptitudine o Nota scrisa privind drepturile. Persoanelor in cauza li se va oferi oportunitatea de a citi Nota privind drepturile si li se va permite sa pastreze aceasta nota pe toata perioada in care sunt private de libertate.
(2) Pe langa informatiile furnizate in conformitate cu articolul 3, Nota privind drepturile mentionata la alineatul (1) din prezentul articol cuprinde informatii cu privire la urmatoarele drepturi, astfel cum se aplica ele in conformitate cu dreptul intern:
(a) dreptul de acces la materialele cauzei;
(b) dreptul de a informa autoritatile consulare si o persoana;
(c) dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta; si
(d) numarul maxim de ore sau de zile pentru care persoana suspectata sau acuzata poate fi privata de libertate inainte de a se ajunge in fata unei autoritati judiciare.
(3) Nota privind drepturile cuprinde, de asemenea, informatii de baza cu privire la orice posibilitate, in temeiul dreptului intern, de a contesta legalitatea arestarii, de a obtine o revizuire a detentiei sau de a solicita eliberarea provizorie.
(4) Nota privind drepturile se redacteaza intr-un limbaj simplu si accesibil. Un model orientativ de Nota privind drepturile este prevazut in anexa I.
(5) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate primesc Nota privind drepturile scrisa in limba pe care o inteleg. In cazul in care Nota privind drepturile nu este disponibila in limba corespunzatoare, persoanele suspectate sau acuzate sunt informate pe cale verbala, intr-o limba pe care o inteleg, cu privire la drepturile de care beneficiaza. Ulterior, persoanele respective trebuie sa primeasca fara intarziere nejustificata Nota privind drepturile, intr-o limba pe care o inteleg.
Articolul 5
Nota privind drepturile in cadrul procedurii privind mandatul european de arestare
(1) Statele membre se asigura ca persoanelor care sunt arestate in scopul executarii unui mandat european de arestare li se furnizeaza cu promptitudine o Nota privind drepturile corespunzatoare, cuprinzand informatii despre drepturile lor in conformitate cu legislatia de punere in aplicare a Deciziei-cadru 2002/584/JAI in statul membru de executare.
(2) Nota privind drepturile se redacteaza intr-un limbaj simplu si accesibil. Un model orientativ de Nota privind drepturile este prevazut in anexa II.
Articolul 6
Dreptul la informare cu privire la acuzare
(1) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate primesc informatii cu privire la fapta penala de a carei comitere aceasta sunt suspectate sau acuzate. Informatiile respective se furnizeaza cu promptitudine si cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor si exercitarea efectiva a dreptului la aparare.
(2) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate care sunt arestate sau retinute sunt informate cu privire la motivele arestarii sau retinerii, inclusiv cu privire la fapta penala de a carei comitere sunt suspectate sau acuzate.
(3) Statele membre se asigura ca, cel tarziu la prezentarea fondului acuzarii in instanta, se ofera informatii detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura si incadrarea juridica a infractiunii, precum si forma de participare a persoanei acuzate.
(4) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu promptitudine cu privire la orice modificare a informatiilor oferite in conformitate cu prezentul articol, acolo unde este necesar pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.
Articolul 7
Dreptul de acces la materialele cauzei
(1) Atunci cand o persoana este arestata si retinuta in orice etapa a procesului penal, statele membre se asigura ca documentele referitoare la cauza specifica, aflate in posesia autoritatilor competente si care sunt esentiale pentru a contesta in mod efectiv, in conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestarii sau retinerii, sunt puse la dispozitia persoanelor arestate sau a avocatilor acestora.
(2) Statele membre se asigura ca autoritatile competente acorda persoanelor suspectate sau invinuite sau avocatilor acestora accesul cel putin la toate mijloacele de proba aflate in posesia lor, indiferent daca sunt in apararea sau impotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor si pentru a pregati apararea.
(3) Fara a aduce atingere alineatului (1), accesul la materialele mentionate la alineatul (2) se acorda in timp util pentru a permite exercitarea efectiva a drepturilor in materie de aparare si cel tarziu la prezentarea fondului acuzarii in instanta. In cazul in care alte mijloace de proba intra in posesia autoritatilor competente, acestea acorda accesul la ele in timp util pentru a putea fi luate in considerare.
(4) Prin derogare de la alineatele (2) si (3), cu conditia ca aceasta sa nu aduca prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi refuzat, in cazul in care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea grava a vietii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau daca refuzul este strict necesar pentru apararea unui interes public important, ca de exemplu in cazurile in care accesul poate prejudicia o ancheta in curs sau poate afecta grav securitatea interna a statului membru in care se desfasoara procedurile penale. Statele membre se asigura ca, in conformitate cu dispozitiile dreptului intern, decizia prin care se refuza accesul la anumite materiale in conformitate cu prezentul alineat este luata de o autoritate judiciara sau poate face, cel putin, obiectul controlului judiciar.
(5) Accesul, astfel cum este mentionat in prezentul articol, se acorda in mod gratuit.
Articolul 8
Verificare si remediere
(1) Statele membre se asigura ca se tine o evidenta a tuturor informatiilor puse la dispozitia persoanelor suspectate sau acuzate in conformitate cu articolele 3-6, in conformitate cu procedura de tinere a evidentelor mentionata in legislatia statului membru respectiv.
(2) Statele membre se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate sau avocatii acestora au dreptul sa conteste, in conformitate cu procedurile din dreptul intern, posibila incapacitate sau refuzul autoritatilor competente de a furniza informatii in conformitate cu prezenta directiva.
Articolul 9
Formarea
Fara a aduce atingere independentei judecatoresti si diferentelor organizatorice ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre solicita celor responsabili de formarea judecatorilor, a procurorilor, a politiei si a personalului judiciar implicat in proceduri penale sa asigure formarea corespunzatoare a acestor persoane cu privire la obiectivele prezentei directive.
Articolul 10
Mentinerea nivelului de protectie
Nicio dispozitie a prezentei directive nu se interpreteaza ca o limitare sau ca o derogare de la oricare dintre drepturile sau garantiile procedurale care sunt asigurate in temeiul Cartei, in temeiul CEDO, in temeiul altor dispozitii relevante de drept international sau in temeiul dreptul intern al oricarui stat membru, care asigura un nivel mai ridicat de protectie.
Articolul 11
Transpunerea
(1) Statele membre asigura intrarea in vigoare a actelor cu putere de lege si a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive pana la 2 iunie 2014.
(2) Statele membre comunica Comisiei textul masurilor respective.
(3) Atunci cand statele membre adopta masurile respective, acestea contin o trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o astfel de trimitere cu ocazia publicarii lor oficiale. Modalitatile de efectuare a unei astfel de trimiteri se stabilesc de statele membre.
Articolul 12
Raportare
Pana la 2 iunie 2015, Comisia prezinta Parlamentului European si Consiliului un raport de evaluare a masurii in care statele membre au adoptat masurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, insotit, daca este necesar, de propuneri legislative.
Articolul 13
Intrarea in vigoare
Prezenta directiva intra in vigoare in a douazecea zi de la data publicarii in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 14
Destinatari
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre, in conformitate cu tratatele.
Adoptata la Strasbourg, 22 mai 2012.
Pentru Parlamentul European
Presedintele
M. Schulz
Pentru Consiliu
Presedintele
N. Wammen
[1] JO C 54, 19.2.2011, p. 48.
[2] Pozitia Parlamentului European din 13 decembrie 2011 (nepublicata inca in Jurnalul Oficial) si Decizia Consiliului din 26 aprilie 2012.
[3] JO C 12, 15.1.2001, p. 10.
[4] JO C 295, 4.12.2009, p. 1.
[5] JO C 115, 4.5.2010, p. 1.
[6] JO L 280, 26.10.2010, p. 1.
[7] JO L 190, 18.7.2002, p. 1.
————————————————–
ANEXA I
+++++ TIFF +++++
Model orientativ de Nota privind drepturile
Scopul unic al acestui model este sa ajute autoritatile nationale in elaborarea unei Note privind drepturile la nivel national. Statele membre nu sunt obligate sa respecte acest model. La elaborarea Notei privind drepturile, statele membre pot modifica prezentul model pentru a-l adapta la normele de drept intern si pentru a adauga alte informatii utile. Nota privind drepturile a statului membru trebuie furnizata in momentul arestarii sau retinerii. Cu toate acestea, aceasta dispozitie nu impiedica statele membre sa le furnizeze persoanelor suspectate sau acuzate informatii scrise si in alte situatii din timpul desfasurarii procedurilor penale.
Daca sunteti arestati sau retinuti, aveti urmatoarele drepturi:
A. ASISTENTA DIN PARTEA UNUI AVOCAT/DREPTUL LA ASISTENTA JUDICIARA
Aveti dreptul sa discutati in mod confidential cu un avocat. Avocatul este independent de politie. Cereti ajutorul politiei daca aveti nevoie sa intrati in legatura cu un avocat, politia va va ajuta. In anumite cazuri, asistenta poate fi gratuita. Solicitati mai multe informatii politiei.
B. INFORMATII PRIVIND ACUZAREA
Aveti dreptul de a sti de ce ati fost arestat sau retinut si de ce fapta anume sunteti suspectat sau acuzat.
C. INTERPRETARE SI TRADUCERE
Daca nu vorbiti sau nu intelegeti limba vorbita de autoritatile politienesti sau de alte autoritati competente, aveti dreptul de a fi asistat de un interpret, in mod gratuit. Interpretul va poate ajuta sa comunicati cu avocatul dumneavoastra si are obligatia de a pastra confidentialitatea comunicarii respective. Aveti dreptul la traducerea cel putin a pasajelor relevante din documentele esentiale, inclusiv ordinul judecatoresc de arestare sau de arest preventiv, invinuirea sau punerea sub acuzare, precum si orice hotarare judecatoreasca. In unele situatii, este posibil sa vi se ofere o traducere orala sau un rezumat.
D. DREPTUL DE A PASTRA TACEREA
In timpul interogatoriului la politie sau in fata altor autoritati competente, nu sunteti obligat sa raspundeti la intrebari legate de presupusa infractiune comisa. Avocatul dumneavoastra va poate ajuta sa luati o decizie in aceasta privinta.
E. ACCESUL LA DOCUMENTE
Daca sunteti arestat si retinut, dumneavoastra (sau avocatul dumneavoastra) aveti dreptul de acces la documentele esentiale de care aveti nevoie pentru a contesta arestarea sau retinerea. Daca cazul este trimis in instanta, dumneavoastra (sau avocatul dumneavoastra) aveti dreptul de acces la mijloacele de proba in apararea sau impotriva dumneavoastra.
F. INFORMAREA UNEI ALTE PERSOANE CU PRIVIRE LA ARESTARE SAU RETINERE/INFORMAREA CONSULATULUI SAU AMBASADEI TARII DUMNEAVOASTRA
Daca sunteti arestat sau retinut, spuneti politiei daca doriti sa informati pe cineva cu privire la retinerea dumneavoastra, de exemplu un membru al familiei sau pe angajatorul dumneavoastra. In anumite cazuri, dreptul de a informa o alta persoana cu privire la retinerea dumneavoastra poate fi restrictionat temporar. In astfel de cazuri, politia va va informa cu privire la aceasta.
Daca sunteti cetatean strain, spuneti politiei daca doriti sa informati autoritatea consulara sau ambasada tarii dumneavoastra cu privire la retinerea dumneavoastra. De asemenea, va rugam sa informati politia daca doriti sa contactati un functionar al autoritatii consulare sau al ambasadei tarii dumneavoastra.
G. ASISTENTA MEDICALA DE URGENTA
Daca sunteti arestat sau retinut, aveti dreptul la asistenta medicala de urgenta. Va rugam sa comunicati politiei daca aveti nevoie de astfel de asistenta.
H. PERIOADA DE PRIVARE DE LIBERTATE
Dupa arestare, puteti fi privat de libertate sau retinut pe o perioada de maximum … [a se completa cu numarul de ore/zile aplicabil]. La sfarsitul acestei perioade, trebuie sa fiti eliberat sau sa fiti audiat de un judecator, care va decide cu privire la retinerea dumneavoastra in continuare. Cereti avocatului dumneavoastra sau judecatorului informatii cu privire la modalitatea de contestare a arestarii dumneavoastra, de revizuire a retinerii sau de solicitare a eliberarii provizorii.
————————————————–
ANEXA II
+++++ TIFF +++++
Model orientativ de Nota privind drepturile persoanei arestate in baza unui mandat european de arestare
Scopul unic al acestui model este sa ajute autoritatile nationale in elaborarea Notei privind drepturile la nivel national. Statele membre nu sunt obligate sa respecte acest model. La elaborarea Notei privind drepturile, statele membre pot modifica modelul pentru a-l adapta la normele de drept intern si pentru a adauga alte informatii utile.
Ati fost arestat in baza unui mandat european de arestare. Aveti urmatoarele drepturi:
A. INFORMATII PRIVIND MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE
Aveti dreptul sa fiti informat cu privire la continutul mandatului european de arestare in baza caruia ati fost arestat.
B. ASISTENTA DIN PARTEA UNUI AVOCAT
Aveti dreptul sa discutati in mod confidential cu un avocat. Un avocat este independent de politie. Cereti ajutorul politiei daca aveti nevoie sa intrati in legatura cu un avocat, politia va va ajuta. In anumite cazuri, asistenta poate fi gratuita. Solicitati mai multe informatii politiei.
C. INTERPRETARE SI TRADUCERE
Daca nu vorbiti sau nu intelegeti limba vorbita de autoritatile politienesti sau de alte autoritati competente, aveti dreptul de a fi asistat de un interpret, in mod gratuit. Interpretul va poate ajuta sa comunicati cu avocatul dumneavoastra si are obligatia de a pastra confidentialitatea comunicarii respective. Aveti dreptul la o traducere a mandatului european de arestare intr-o limba pe care o intelegeti. In unele situatii, este posibil sa vi se ofere o traducere orala sau un rezumat.
D. POSIBILITATEA ACORDULUI
Puteti fi sau nu de acord sa fiti predat statului care a emis mandatul. Acordul dumneavoastra va urgenta procedurile. [Completare posibila din partea anumitor state membre: Poate fi dificil sau imposibil sa va schimbati hotararea intr-o faza ulterioara.] Cereti autoritatilor sau avocatului mai multe informatii.
E. AUDIERE
Daca nu ati fost de acord sa fiti predat, aveti dreptul la o audiere in fata autoritatilor judiciare
L 142/10 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.6.2012 RO

#201213ue, #directiva, #leontiuc

Marius Leontiuc – Anunt www.mariusleontiuc.ro

In curand pe acest site va fi disponibila in romaneste

•    legislatie penala si civila – Austria
•    legislatie penala si civila – Australia
•    legislatie penala si civila – America USA
•    legislatie penala si civila – Anglia
•    legislatie penala si civila – Noua Zeelanda
•    legislatie penala si civila – Franta
•    legislatie penala si civila – Olanda
•    legislatie penala si civila – Spania
•    legislatie penala si civila – Italia
•    legislatie penala si civila – Elvetia
•    legislatie penala si civila – Germania
•    legislatie penala si civila – Canada

vor fi prezentate inclusiv legi speciale privind emigrarea si infintarea de societati comerciale, PFA si ONG, dreptul muncii si drepturile pacientului

Marius Leontiuc are grija de nevoia ta juridica

#marius-leontiuc-cjue-frauda-cedo-legi-straine

Marius Leontiuc – Tribunale si Instante internationale, adrese si informatii

Marius Leontiuc – Instante Internationale:

pagina ta extrem de utila

1. Curtea Europeana a Drepturilor Omului CEDH

formular de sesizare a CEDO

Adresa Curtii Europene a Drepturilor Omului : Monsieur le Greffier de la Cour européenne des Droits de l’ Homme Conseil de l’Europe F–67075 STRASBOURG CEDEX FRANCE EU.

 

2. Curtea de Justitie a Uniunii Europene CJUE

formular sesizare CJUE

Adresa Curtii de Justitie a Uniunii Europene :

Cour de justice de l’Union européenne
L – 2925 Luxembourg EU
Telefon (centrală): (+352) 4303.1 (+352) 4303.1
Fax: (+352) 4303.2600

3. Comisariatul ONU pentru Drepturile Omului OHCHR

 

adresa OHCHR :

Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights (OHCHR)

 

Palais Wilson 52 rue des Pâquis CH-1201 Geneva, Switzerland

OHCHR New York

Fifth Floor
One UN Plaza (DC-1)
44th Street and 1st Avenue
UN Headquarters
New York, NY 10017
USA

4. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului CCPR UNHR

formular de sesizare CCPR Adresa

UNCCPR New YorkUN
One UN Plaza (DC-1)
44th Street and 1st Avenue
UN Headquarters
New York, NY 10017
USA

 

5. Curtea Interamericana a Drepturilor Omului Corte IDH

.

.Adresa

/

/

/Corte Interamericana de Derechos Humanos Avenida 10, Calles 45 y 47 Los Yoses, San Pedro, San José, Costa Rica
Teléfono: (506) 25271600 | Fax: (506) 2234 0584 | corteidh@corteidh.or.cr | Apartado Postal 6906-1000, San José, Costa Rica

6. Curtea de Justitie Internationala ICJ

International Court of Justice
Peace Palace
Carnegieplein 2
2517 KJ The Hague
The Netherlands
Telephone: (+31) (0)70 302 23 23
Telefax: (+31) (0)70 364 99 28

 

7.Curtea Penala Internationala ICC CPIJ

Adresa postala

Po Box 19519
2500 CM,

The Hague

The Netherlands

Pentru vizita sau Audienta la International Criminal Court

Main Entrance Hearings/Visits
Maanweg, 174 Regulusweg
2516 AB, The Hague 2516 AB, The Hague
The Netherlands The Netherlands
Tel. + 31 (0)70 515 8515 Email visits@icc-cpi.int
Fax +31 (0)70 515 8555 Fax +31 (0)70 515 8499
Map More information
–––––––––––––––––––––––––––
Plangerile si Actiunile se inainteaza la adresa:
Information and Evidence Unit
Office of the Prosecutor
Post Office Box 19519
2500 CM The Hague
The Netherlands

email to otp.informationdesk@icc-cpi.int,
fax to +31 70 515 8555.

8.Comisia-Tribunal al Drepturilor Omului din Pacific HRC

jurisprudenta HRC aici

Adresa:

The Office of Human Rights Proceedings
PO Box 6751
Wellesley Street
AUCKLAND 1141

9. Curtea INTERATLANTICA ITLOS

The Registrar
International Tribunal for the Law of the Sea
Am Internationalen Seegerichtshof 1
22609 Hamburg
Germany

Tel.: (49) 40 35607-0
Fax: (49) 40 35607-275
Email

10. Curtea Africana a Drepturilor Omului AFCHPR

• African Court on Human and Peoples’ Rights
  Dodoma Road
  P.O. Box 6274
  Arusha
  United Republic of Tanzania

Tel +255-732-97 95 09 +255-732-97 95 09 / +255-732-97 95 51 +255-732-97 95 51 Fax +255-732-97 95 03
Website: www.african-court.org

11. Comisia Europeana – DG Justice CEJ

Directorate General for Justice: postal address

EUROPEAN COMMISSION DG Justice
B-1049 BRUSSELS

12. Curtea Comuna Africana de Justitie si Arbitraj CCJA

Organisation pour l’Harmonisation
en Afrique du Droit des Affaires

Adresse: 01 B.P. 8702 Abidjan 01, Côte d’Ivoire
Tél. : + 225 20 33 60 51 / 225 20 33 60 52
Fax : + 225 20 33 60 53

/

.

 

13. Comitetul European pentru prevenirea torturii CPT

Secretariat of the CPT

Council of Europe
F-67075 Strasbourg Cedex
France

Tel.: France: 03 88 41 39 39, Int.: +33 3 88 41 39 39
Fax: France: 03 88 41 27 72, Int.: +33 3 88 41 27 72
E-mail: cptdoc@coe.int
Internet: www.cpt.coe.int

14. Comitetul ONU pentru prevenirea torturii CAT

formular de sesizare Comitetul ONU pentru prevenirea torturii

http://www.ohchr.org/Documents/Publications/FactSheet17en.pdf

The Committee against Torture

c/o Centre for Human Rights

United Nations Office

8-14 avenue de la Paix

1211 Geneva 10

Switzerland

15. Comisia de la VENEZIA VENICE COMMISSION

http://www.venice.coe.int/

Venice Commission

Directorate General for Human Rights and Rule of Law (DG-I)

Council of Europe
67075 Strasbourg Cedex
France

Tel.: +33 3 88 41 20 67

Fax: +33 3 88 41 37 38
e-mail: venice@coe.int

16. Comisia Asiatica a Drepturilor Omului AHRC

Asian Human Rights Commission
Unit 701A, Westley Square
48 Hoi Yuen Road
Kwun Tong, KLN
Hong Kong, China

17. Comisia Araba a Drepturilor Omului ACHR

Arab Commission for Human Rights
5, rue Gambetta
92240-Malakoff- France
Tel 0033140921588 Fax 0033146541913
e. mail achr@noos.fr

18. Internationala de Doctrina CECA

19. Curtea Internationala de Arbitraj Paris ICC

.

.

Secrétariat de la Cour internationale d’arbitrage de la CCI
Siège social
38 cours Albert 1er
75008 Paris, France

Tél. : +33 1 49 53 29 05
Fax : +33 1 49 53 29 33
Cliquez ici pour envoyer un message

Secrétariat de la Cour internationale d’arbitrage de la CCI

Bureau Asie

Ms Cheng-Yee Khong

Director and Counsel

Suite 2, 12/F, Fairmont House

8 Cotton Tree Drive

Central

Hong Kong

Tel.: +852 3607 5600

Fax : +852 2523 1619

 

20. Curtea Est-Africana de Justitie EACJ

East African Court of Justice
Leopard Tours Co. Ltd. Building
1st & 3rd Floor,
Along Moshi/Arusha Road
P. O. Box 1096
Arusha, Tanzania
Telephone: +255 27 2506093 +255 27 2506093
Fax: +255 27 2509493
Email: eacj@eachq.org

21. Curtea Caribeana de Justitie CCJ

The Caribbean Court of Justice
134 Henry Street
P. O. Box 1768
Port of Spain
Republic of Trinidad and Tobago

.

.

22.United States Supreme Court USSC

U.S. Mail:Supreme Court of the United States
1 First Street, NE
Washington, DC 20543

Telephone:202-479-3000
TTY:202-479-3472
(Available M-F 9 a.m. to 5 p.m. eastern)

Where to Send Questions or Comments:
For technical questions or to report problems with this website, email: Webmaster

For time sensitive or urgent questions please contact the Public Information Office at the following number:
202-479-3211, Reporters press 1

For general questions that are not time sensitive, email: Public Information Office

Contact the Public Information Office by US Mail:

Public Information Officer
Supreme Court of the United States
1 First Street, NE
Washington, DC 20543

Other Helpful Telephone Numbers

Clerk’s Office: 202-479-3011
Visitor Information Line: 202-479-3030
Opinion Announcements: 202-479-3360

____________________________________________________________

____________________________________________________________

prima biblioteca gratuita legislativa

pentru relatii

mariusleontiuc@aol.com

MARIUS LEONTIUC – drept penal si civil la dispozitia ta

Marius Leontiuc STIRI- Noua Instanta ONU pentru drepturile omului condamna SUA

Statele Unite au fost puse sub „microscopul” comunitatii internationale in privinta respectarii drepturilor omului, in timp ce Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a transmis Washingtonului 228 de recomandari despre cum ar putea sa-si rezolve problemele.

America a fost pentru mult timp liderul global autoimpus pe tema respectarii drepturilor omului, indicand nerespectarea acestor drepturi de catre altii. Dar acum totul s-a schimbat. Potrivit Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, exista nedreptate acum pe pamantul american, scrie Russia Today.

Punctul de vedere a fost prezentat la Geneva, Elvetia, la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, unde a fost analizat comportamentul Washingtonului cu privire la acest aspect.

Consiliul a listat 228 de recomandari prin care Statele Unite ar putea sa-si rezolve problemele semnalate.

„Inchideti Guantanamo si centrele de detentie din intreaga lume, pedepsiti-i pe toti cei care tortureaza, rapesc si executa detinutii in mod arbitrar”, a spus delegatul Venezuelei, German Mundarain Herman.

Statele Unite au respins multe recomandari, numindu-le provocari politice venite din partea unor tari ostile.

Totusi, chiar si aliatii Americii subliniaza greselile grave comise. Franta si Irlanda cer ca prsedintele Barack Obama sa-si respecte promisiunea de a inchide inchisoarea de la Guantanamo. Marea Britanie, Belgia si altii au cerut ca SUA sa renunte la pedeapsa cu moartea.

SUA, care critica deseori adversari precum Siria, Iran si Coreea de Nord pentru oprimarea cetatenilor, trebuie acum sa-si apere practicile domestice precum detentia pe timp nedeterminat, conditiile mizere din inchisori si etichetarea pe baza etniei.

America este tara cu cel mai mare numar de detinuti, aproximativ 2,3 milioane de persoane fiind in spatele gratiilor. Copiii pot fi condamnati la inchisoare pe viata, iar peste 100 de imigranti ilegali au murit in spatele gratiilor, in timp ce asteptau sa fie deportati.

Cresterea discriminarii musulmanilor a devenit o alta pata neagra pe lista SUA privind incalcarile drepturilor omului. Sute au fost arestati in asa numitele atentate dejucate de catre FBI, in care au fost implicati informatori platiti de guvern, acuzati apoi de terorism. Este o practica pe care alte tari o numesc „o capcana”.

http://www.youtube.com/watch?v=cSphEz9wI0M&feature=player_embedded

 

Marius Leontiuc STIRI – Comisia ONU decide daca orientarea sexuala este sau nu drept special fundamental

Comisia ONU pentru Drepturile Omului va dezbate declararea orientării sexuale ca „drept special al omului” de Frank York Această rezolutie ar avea repercusiuni profunde asupra întelegerii notiunilor de familie, sexualitate si gen si îi va afecta pe terapeutii implicati în reorientarea homosexualilor. Comisia Internatională pentru Drepturile Homosexualilor si Lesbienelor (IGLHRC) a reusit în martie-aprilie 2004 să determine Comisia ONU pentru Drepturile Omului (UNCHR) să asculte argumentele potrivit cărora orientarea sexuală ar reprezenta un drept al omului care necesită o evidentiere si o protectie specială din partea Natiunilor Unite. Scopul este „schimbarea atitudinilor si a comportamentului” Comisia ONU pentru Drepturile Omului se va întruni la Geneva între 15 martie si 25 aprilie pentru a discuta o serie de probleme legate de drepturile omului. Va fi analizată si o rezolutie formulată de Comisia Internatională pentru Drepturile Homosexualilor si Lesbienelor care afirmă, printre altele: „Afirmarea faptului că educatia pentru drepturile omului este esentială pentru schimbarea atitudinilor si a comportamentului si pentru promovarea respectului pentru diversitate în societate.” [Comisia ONU pentru Drepturile Omului] „îsi exprimă îngrijorarea fată de încălcarea drepturilor omului în lume pe motive de orientare sexuală.” O agendă de lucru amplă Efortul Comisiei Internatională pentru Drepturile Homosexualilor si Lesbienelor este ghidat de presedintele asociatiei, profesoara de drept si activista lesbiană Paula Ettelbrick. Organizatia ei nu este implicată numai în promovarea comportamentului homosexual ca un drept protejat de O.N.U., ci lucrează si pentru crearea unor noi drepturi în domeniul comportamentului sexual, în particular legalizarea căsătoriilor între persoane de acelasi sex, legalizarea prostitutiei în Brazilia si o protectie legală specială pentru transexuali astfel încât acestia să fie recunoscuti ca persoane de sex opus la locul de muncă. Potrivit lui Ettelbrick, legislatia ar trebui să prevadă si scheme familiale concepute pentru excluderea unui părinte biologic (prin donare de spermă, de pildă). Într-un articol din 2001, ea afirmă: „Schemele familiale ale homosexualilor si lesbienelor care au copii pur si simplu nu se potrivesc structurilor maritale create pentru heterosexuali, pentru cuplurile căsătorite si pentru copiii acestora… Fiecare cuplu de lesbiene care au un copil biologic are automat si o a treia persoană – donatorul/tatăl – care face parte din familie… Este nevoie de modificări semnificative ale legislatiei referitoare la părinti, pentru a include si acest tip de familii.” Astfel, declararea orientării sexuale ca drept al omului protejat de Natiunile Unite va servi la recunoasterea si normalizarea socială a tot felul de structuri familiale noi, care ar include trei membri – cele două mame si donatorul spermei, sau cei doi tati al căror copil a fost conceput de o mamă lesbiană. Ettelbrick si-a exprimat dispretul fată de căsătoria traditională într-un articol intitulat „De când este căsătoria un mijloc de eliberare?” citat în Lesbians, Gay Men and the Law (The New Press, 1993). Obiectivul este acela de a „rearanja radical perceptia societătii asupra realitătii” Ettelbrick scrie: „Sustinând dreptul lor de a se căsători, homosexualii si lesbienele vor trebui să afirme că sunt la fel ca si cuplurile heterosexuale, că au aceleasi obiective si teluri si că doresc să-si aranjeze viata într-o manieră similară. Nu trebuie să scăpăm din vedere obiectivul nostru de a oferi alternative la căsătorie si de a rearanja radical perceptia societătii asupra realitătii.” Publicatia pentru homosexuali The Gay & Lesbian Review Worldwide (1 noiembrie 2003) a publicat un material care detaliază felul în care pot fi folosite Natiunile Unite pentru a promova homosexualitatea la nivel mondial. În „Cum poate promova ONU drepturile homosexualilor”, autorul anonim afirmă că opozitia fată de homosexualitate echivalează cu persecutarea homosexualilor de către nazisti în al doilea război mondial. Telul, explică autorul, este acela de a folosit Comisia ONU pentru Drepturile Omului, precum si Curtea Penală Internatională (ICC) pentru a cere natiunilor să recunoască homosexualitatea ca un drept al omului. Acelasi autor remarcă faptul că decizia Curtii Supreme a SUA de anul trecut de a legaliza sodomia în toate cele 50 de state a inclus „o serie de referiri la decizii ale Curtii Europene pentru Drepturile Omului si la dezincriminarea sodomiei în alte tări, dovedind că evolutiile internationale pot servi ca instrumente eficiente pentru propaganda din SUA. Astfel, asociatiile de homosexuali si lesbiene din SUA trebuie sfătuite să strângă relatiile cu asociatiile din străinătate si să colaboreze pentru crearea unei retele de delegati anume pe lângă ONU.” Profesorul canadian de drept Douglas Sanders, scriind în „Human Rights and Sexual Orientation in International Law” (International Journal of Public Administration, 2002) detaliază erodarea treptată a suveranitătii nationale în domeniul aspectelor sexuale în ultimii douăzeci de ani. Atunci când este identificată pentru recunoastere specială ca „drept al omului”, homosexualitatea devine echivalentă cu heterosexualitatea Sanders remarcă faptul că un caz de referintă legat de orientarea sexuală a fost transat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 1981, când aceasta s-a pronuntat de partea activistilor homosexuali din Irlanda care contestau legea irlandeză care incrimina sodomia. În procesul Dudgoon contra Marea Britanie, instanta a decis că legea respectivă reprezenta o încălcare a drepturilor omului. Apoi, în 1997, instanta a folosit acest caz pentru a anula pedepsele inegale pentru încălcarea legii britanice privind vârsta consimtământului. Evolutii similare au avut loc în Uniunea Europeană, unde Parlamentul European a emis în 1998 o declaratie care condamna Austria, Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Lituania si România pentru tratamentul „incorect” aplicat homosexualilor. O Cartă a Drepturilor Fundamentale emisă de Parlamentul European în 2000 interzice discriminarea si include la exemple si orientarea sexuală. Această tendintă de a identifica homosexualitatea ca drept al omului cu o protectie specială continuă în întreaga Europă. Potrivit lui Sanders, „legislatia internatională se poate dezvolta numai acolo unde au existat reforme la nivelul sistemelor juridice nationale. Reformele din statele occidentale sunt accelerate. Am depăsit faza dezincriminării si chiar pe cea a discriminării. Răspândirea legislatiei care recunoaste relatiile homosexuale constituie astăzi aspectul cel mai vizibil din Occident.” S.U.A. s-a opus ingerintelor Curtii ONU Curtea Penală Internatională a ONU a fost înfiintată în 2002. Când a fost dezbătută pentru prima oară în 1998-99, presedintele Clinton a semnat Statutul de la Roma, documentul prin care se înfiinta instanta. Totusi, în 2002, Departamentul de Stat al Administratiei Bush a informat Natiunile Unite că Statele Unite nu se vor alătura tratatului. De atunci, alte 78 de state au semnat tratatul si si-au plasat suveranitatea natională sub controlul birocratilor de la ONU. Ce înseamnă aceasta? Dacă Comisia Drepturilor Omului va decide că orientarea sexuală este un drept al omului, recunoscut ca special, ea va putea să se folosească de pozitia ei pentru a le declara acestor 78 de state că politicile lor împotriva homosexualitătii sunt ilegale. Acest lucru îi va afecta pe psihologii si psihiatrii din aceste state, care lucrează în domeniul terapiei reparatorii. O decizie favorabilă din partea comisiei ONU va afecta si politicile sociale din Statele Unite, legate de problema homosexualitătii. Pe măsură ce alte state sunt fortate să-si modifice politicile, aceste decizii juridice vor fi citate de către judecătorii americani în cadrul unor decizii împotriva terapiei pentru reorientare sau pentru legi legate de homosexualitate. În februarie 2004, Adunarea Generală a Natiunilor Unite a aprobat numirea judecătoarelor canadiene Louise Arbour ca nou Comisar ONU pentru Drepturile Omului. Arbour îsi va prelua postul în iunie. Ea este cunoscută ca o internationalistă care doreste să folosească Curtea Penală Internatională pentru a impune sanctiuni împotriva tărilor care încalcă ceea ce ONU consideră a fi încălcări ale drepturilor omului. Arbour este văzută în Canada ca sustinătoare a agendei politice a homosexualilor. Într-un caz de 2002 legat de plasarea de cărti pro-homosexualitate în scolile primare, ea s-a declarat de partea activistilor homosexuali si a afirmat că cuplurile de homosexuali nu sunt diferite de cele de heterosexuali. Decizii străine citate în instantele americane Judecătorul Robert Bork arată în cartea sa Coercing Virtue: The Worldwide Rule of Judges că tot mai multi judecători din Statele Unite fac referire la instantele străine atunci când emit decizii. Acest lucru este valabil în special în cazurile legate de homosexualitate sau avort. În decizia Curtii Supreme a SUA în cazul Lawrence contra Texas, care a blocat legile nationale împotriva sodomiei, judecătorii au citat o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Judecătoarea Sandra Day O’Connor este încurajată de această tendintă. Într-un discurs de anul trecut, ea afirma: „Nici o institutie sau autoritate nu mai poate ignora restul lumii”. Ea a declarat că deciziile instantelor străine „nu numai că pot îmbogăti deciziile din SUA, dar se va crea si o importantă bună impresie.” Bork nu vede altă solutie la această tendintă decât numirea unor judecători, la nivel local si national, care să nu sustină agenda politică a homosexualilor. O altă solutie, remarcă unii observatori, este aceea ca Statele Unite să nu semneze nici un tratat al ONU care ar implica renuntarea la suveranitatea natională în favoarea ONU – în special a Curtii Penale Internationale sau Comisiei ONU pentru Drepturile Omului. Persoana care detine functia de la Casa Albă si senatorii americani care au puterea de a ratifica asemenea tratate vor juca un rol esential în a renunta sau nu la suveranitatea Statele Unite în aspectele legate de orientarea sexuală

Marius Leontiuc Declaratia comuna CJUE – CEDO, CJUE va deveni instanta de control judiciar a Cartei in UE

 

. 

.

.

.

.

 

Comunicarea a preşedinţilor şi a Skouris Costa

Delegaţii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi Curtea de Justiţie a     Uniunii Europene (CJUE) din 17 ianuarie 2011 la sediul din urmă, în Luxemburg, ca parte a reuniunilor regulate în ambele jurisdicţii.

.

/

 

Aşa cum se obişnuieşte la aceste reuniuni,au fost discutate subiecte de interes comun . Prima chestiune în cauză o constituie aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a doua privind aderarea Uniunii Europene la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale.

 

1. În ceea ce priveşte Carta, s-a observat că aceasta a câştigat rapid o stare de primă importanţă în jurisprudenţa recentă a CJUE. Într-adevăr, începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi atunci când ia acordat rangul de legislaţia UE primar, Carta a fost citat în treizeci de spețe. Astfel, Carta a devenit text de referinţă şi punct de plecare pentru evaluarea de către CJUE a drepturilor fundamentale, de a recunoaşte acest instrument juridic. Prin urmare, este important să se asigure o mai mare coerenţă între Convenţie şi Cartă în măsura în care Carta conţine drepturi ce corespund celor garantate de Convenţie. Articolul 52 alineatul 3 al Cartei prevede, în plus, că, în acest caz, sensul şi sfera de aplicare a drepturilor garantate de Convenţie şi de Carta sunt aceleaşi. În acest context, o „interpretare paralelă” a celor două texte ar putea fi utilă.

2. Aderarea la UE la Convenţia reprezintă un pas important în evoluţia de protecţie a drepturilor omului în Europa. Statele membre ale UE au stabilit în principiu că aderarea UE la Convenție prin Tratatul de la Lisabona. În ceea ce priveşte Consiliul Europei, Protocolul nr 14 a intrat în vigoare la 1 iunie 2010, modifică secţiunea 59 din Convenţie, astfel încât UE să poată alătura Consiliului Europei. Astfel, actele UE vor fi supuse, ca şi cele din celelalte părţi contractante, controlul exercitat de către CEDO în privinţa drepturilor garantate în Convenţie.
Ca parte a acestui control de convenţionalism, se poate distinge între acţiuni directe şi acţiuni indirecte, şi anume, în primul rând, interogări individuale, aduse direct împotriva măsurilor adoptate de către instituţiile UE, după aderarea acesteia din urmă la convenţie şi, pe de altă parte, cele îndreptate împotriva actelor adoptate de către autorităţile statelor membre ale UE pentru aplicarea sau punerea în aplicare a legislaţiei UE. În primul caz, cerinţa epuizării căilor de recurs interne, prevăzută de articolul 35 alineatul 1 al Convenţiei, va dispune solicitanţilor care doresc să aplice la CEDO pentru a înţelege în prealabil instanţele UE, astfel cum este prevăzut de legislaţia din urmă. Astfel, este garantat faptul că controlul exercitat de către CEDO va fi precedată de control intern realizat de către CEJ, CJUE şi subsidiarităţii, care vor fi respectate.
Cu toate acestea, în al doilea caz, situaţia este mai complexă. Solicitantul aplică în primul rând cauza către instanţele statului membru în cauză, care, în conformitate cu articolul 267 TFUE, şi poate, dacă este cazul, ar trebui să profite de CJUE pentru pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea şi / sau validitatea dispoziţiilor în litigiu ale legislaţiei UE. Dar dacă pentru un motiv, nu a fost realizată o  astfel de pronunţare a unei hotărâri preliminare, CEDO ar putea cere să se pronunţe pe o mişcare care implică dispoziţiile din respectiva lege pe care CJUE nu a avut posibilitatea de a controla acestora de conformitate cu drepturile fundamentale garantate de Cartă.

În toate probabilităţile, această situaţie nu ar trebui să apară frecvent. Faptul că rămâne este previzibil că o astfel de situaţie poate fi realizată, din cauză că procedura preliminară poate fi declanşată de către instanţele naţionale, numai, cu excepţia pieselor, care sunt cu siguranţă în posibilitatea de a sugera o referinţă, dar nu au puterea de a se impune, acest lucru înseamnă că de referinţă nu este în mod normal, un remediu pentru a fi epuizat de către solicitant înainte de a aplica la CEDO, căile de atac.
Dar faptul că principiul subsidiarităţii poat fi îndeplinit, de asemenea, în această situaţie, este necesar să se pună în aplicare în contextul aderării la UE la Convenţie, o procedură flexibilă care să poată asigura că CJUE si CEJ pot efectua controale interne înainte de intervenţia de audit extern de către CEDO. Modalităţile de punere în aplicare a unei astfel de proceduri, care nu necesită o modificare a Convenţiei, ar trebui să să ia în considerare caracteristicile specifice ale controlului judiciar de către aceste două jurisdicţii. În această privinţă, este important ca tipurile de cazuri în care CJUE pot fi făcute fie clar definite. În mod similar, examinarea convenţional al actului în cauză nu ar trebui să reia până când părţile interesate au fost în măsură să evalueze în mod corespunzător de consecinţele posibile pentru a fi trase de la poziţia adoptată de către CJUE şi, după caz, de a prezenta observaţii cu privire la CEDO, în care li se va permite acestora în conformitate cu dispoziţiile care reglementează procedura în faţa sa. Pentru a se asigura că procedura în faţa CEDO este întârziată în mod nejustificat, CJUE ar putea avea să se pronunţe asupra  cauzei în proceduri accelerate.

3. Cele două instanţe se pare util să facă cunoscute gândurile lor, ca parte a negocierilor de aderare în curs între CE şi UE. Acestea sunt hotărâte să continue dialogul cu privire la aceste aspecte care sunt de o importanţă considerabilă pentru calitatea şi coerenţa jurisprudenţei privind protecţia drepturilor fundamentale în Europa.

 

 

#drepturi-fundamentale-in-ue, #marius-leontiuc-cjue-frauda-cedo-aderare-ue-la-cedo

Marius Leontiuc – LEGEA n r . 2 7 / 2 0 1 2 inlaturarea prescriptiei

 

LEGEA n r . 2 7 / 2 0 1 2

 

LEGEA n r . 2 7 / 2 0 1 2
pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. — Codul penal al României, republicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. La articolul 121, alineatul 2 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:
a) infracţiunilor contra păcii şi omenirii, indiferent de data la
care au fost comise;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 174—176 şi al infracţiunilor
intenţionate urmate de moartea victimei,”
2. La articolul 121, după alineatul 2 se introduce un nou
alineat, alineatul 3, cu următorul cuprins:
„Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul
infracţiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b) pentru care nu s-a împlinit
termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în
vigoare a acestei dispoziţii.”
3. La articolul 125, alineatul 2 se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în
cazul:
a) infracţiunilor contra păcii şi omenirii, indiferent de data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 174—176 şi al infracţiunilor
intenţionate urmate de moartea victimei.”
4. La articolul 125, după alineatul 2 se introduce un
nou alineat, alineatul 3, cu următorul cuprins:
„Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici
în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b) pentru care, la
data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit
termenul de prescripţie a executării.”
Art. II. — Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 153, alineatul (2) se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„(2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:
a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război,
indiferent de data la care au fost comise;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor
intenţionate urmate de moartea victimei.”
2. La articolul 153, după alineatul (2) se introduce un
nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul
infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care nu s-a
împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data
intrării în vigoare a acestei dispoziţii.”
3. La articolul 161, alineatul (2) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(2) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale
în cazul:
a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război,
indiferent de data la care au fost comise;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor
intenţionate urmate de moartea victimei.”
4. La articolul 161, după alineatul (2) se introduce un
nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale
nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care,
la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit
termenul de prescripţie a executării.”
Art. III. — Dispoziţiile art, II intră în vigoare la data intrării în
vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
IOAN OLTEAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA
Bucureşti, 16 martie 2012.