Posted by: leontiucmarius | May 19, 2012

Marius Leontiuc – DIRECTIVA 2006/112/CE A CONSILIULUI

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 1

DIRECTIVA 2006/112/CE A CONSILIULUI

din 28 noiembrie 2006

privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special

articolul 93,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,

întrucât:

(1) Directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind

armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele

pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată:

baza unitară de evaluare (1) a fost modificată în mod substanțial

în mai multe etape. La efectuarea noilor modificări ale directivei

menționate anterior, este de dorit, din motive de claritate și raționalizare,

ca directiva menționată să fie reformată.

(2) Textul reformat va include toate dispozițiile încă aplicabile ale

Directivei 67/227/CEE a Consiliului din 11 aprilie 1967 privind

armonizarea legislațiilor statelor membre privind impozitele pe

cifra de afaceri (2). Prin urmare, această directivă se abrogă.

(3) În vederea asigurării prezentării acestor prevederi într-o formă

clară și logică, în conformitate cu principiul unei mai bune legiferări,

este necesară reformarea structurii și formulării directivei,

deși acest lucru nu antrenează, în principiu, modificări de fond în

legislația existentă. Cu toate acestea, un număr mic de modificări

substanțiale sunt inerente exercițiului de reformare și este necesar

să fie, totuși, efectuate. În cazul în care asemenea modificări sunt

efectuate, acestea sunt enumerate în totalitate în cadrul dispozițiilor

care reglementează transpunerea și intrarea în vigoare.

(4) Realizarea obiectivului privind înființarea unei piețe interne

presupune aplicarea în statele membre a legislației privind impozitele

pe cifra de afaceri care sa nu denatureze condițiile concurenței

sau să împiedice libera circulație a bunurilor și serviciilor.

Prin urmare, este necesară realizarea acestei armonizări a legislației

privind impozitele pe cifra de afaceri prin intermediul unui

sistem privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), astfel încât să se

elimine, pe cât posibil, factorii care pot denatura condițiile concurenței,

atât la nivel național, cât și la nivel comunitar.

(5) Un sistem privind TVA atinge cel mai înalt grad de simplitate și

neutralitate atunci când taxa este percepută într-un mod cât mai

general posibil și atunci când sfera sa de aplicare acoperă toate

etapele producției și distribuției, precum și prestarea de servicii.

Prin urmare, adoptarea unui sistem comun care să se aplice și

comerțului cu amănuntul este în interesul pieței interne și al

statelor membre.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 2

(1) JO L 145, 13.6.1977, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată

prin Directiva 2006/98/CE (JO L 221, 21.8.2006, p. 9).

(2) JO 71, 14.4.1967, p. 1301. Directivă, astfel cum a fost modificată prin

Directiva 69/463/CEE (JO L 320, 20.12.1969, p. 34).

(6) Este necesar ca acest proces să se efectueze în etape, întrucât

armonizarea impozitelor pe cifra de afaceri determină în statele

membre modificări în structura fiscală și consecințe apreciabile în

domeniile bugetar, economic și social.

(7) Sistemul comun privind TVA este necesar să conducă, chiar și în

cazul în care cotele și scutirile nu sunt pe deplin armonizate, la o

neutralitate în domeniul concurenței, astfel încât, pe teritoriul

fiecărui stat membru, bunurile și serviciile similare să suporte

aceeași sarcină fiscală, indiferent de lungimea lanțului de

producție și de distribuție.

(8) În temeiul Deciziei 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din

29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii ale Comunităților

Europene (1), bugetul Comunităților Europene este

necesar să fie finanțat în totalitate, fără să aducă atingere altor

venituri, din resursele proprii ale Comunităților. Acestea din urmă

este necesar să includă resursele provenite din TVA și obținute

prin aplicarea unei cote uniforme a taxei la baze de stabilire

determinate în mod uniform și în conformitate cu normele comunitare.

(9) Este esențial a se prevedea o perioadă de tranziție care să permită

adaptarea treptată a legislațiilor naționale în domeniile

menționate.

(10) În respectiva perioadă de tranziție, operațiunile intracomunitare

efectuate de persoane impozabile, altele decât persoanele scutite

de la plata impozitului, sunt impozitate în statul membru de

destinație, în conformitate cu respectivele cote și în condițiile

stabilite de către statul membru respectiv.

(11) De asemenea, este necesar ca, în perioada de tranziție respectivă,

achizițiile intracomunitare de o anumită valoare efectuate de

persoane scutite de la plata impozitului sau de persoane juridice

neimpozabile, anumite vânzări intracomunitare la distanță și

livrarea de mijloace de transport noi persoanelor fizice sau organismelor

scutite de la plata impozitului sau neimpozabile să fie

impozitate în statul membru de destinație, în conformitate cu

respectivele cote și în condițiile stabilite de către statul membru

respectiv, în măsura în care operațiunile respective pot cauza, în

absența unor dispoziții speciale, denaturări semnificative ale

concurenței între statele membre.

(12) Din motive legate de condițiile lor geografice, economice și

sociale, anumite teritorii sunt excluse din sfera de aplicare a

prezentei directive.

(13) Pentru a spori caracterul nediscriminatoriu al taxei, termenul

„persoană impozabilă” se definește astfel încât statele membre

să îl poată utiliza pentru a include persoanele care efectuează în

mod ocazional anumite operațiuni.

(14) Termenul „operațiune taxabilă” poate conduce la dificultăți, în

special în ceea ce privește operațiunile considerate ca fiind

operațiuni taxabile. Prin urmare, conceptele în cauză este

necesar să fie clarificate.

(15) În vederea facilitării schimburilor comerciale intracomunitare în

domeniul lucrărilor privind bunurile mobile corporale, este

necesar a stabili regimuri fiscale aplicabile operațiunilor

respective atunci când acestea sunt efectuate pentru un client

care este identificat în scopuri de TVA într-un alt stat membru

decât cel în care operațiunea este efectuată fizic.

(16) O operațiune de transport de pe teritoriul unui stat membru este

considerată un transport intracomunitar de bunuri în cazul în care

este legat direct de o operațiune de transport efectuată între state

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 3

(1) JO L 253, 7.10.2000, p. 42.

membre, pentru a simplifica nu numai principiile și regimurile de

impozitare a serviciilor de transport intern respective, ci și

normele aplicabile serviciilor auxiliare și serviciilor prestate de

intermediari care participă la prestarea diferitelor servicii.

(17) Stabilirea locului efectuării operațiunilor taxabile poate conduce

la conflicte între statele membre privind jurisdicția, în special în

ceea ce privește livrarea de bunuri care necesită montaj sau

prestarea de servicii. Deși locul unde se desfășoară o prestare

de servicii este considerat în principiu ca fiind locul unde prestatorul

și-a stabilit locul de desfășurare a activității sale

economice, acesta este definit ca aflându-se în statul membru al

clientului, în special în cazul anumitor servicii prestate între

persoane impozabile al căror cost este inclus în prețul bunurilor.

(18) Este necesar a clarifica definiția locului impozitării pentru

anumite operațiuni efectuate la bordul navelor, aeronavelor sau

trenurilor în timpul unui transport de călători în cadrul Comunității.

(19) Electricitatea și gazul sunt considerate bunuri în scopuri de TVA.

Cu toate acestea, este foarte dificilă determinarea locului livrării.

Pentru a evita dubla impozitare sau neimpozitarea și pentru a

realiza o piață internă veritabilă fără bariere legate de regimul

TVA, locul livrării de gaz, prin sistemul de distribuție a gazelor

naturale, sau de electricitate, înainte ca bunurile să atingă etapa

finală de consum, este necesar să fie, prin urmare, locul în care

clientul și-a stabilit sediul activității economice. Livrarea de electricitate

și de gaz în etapa finală, adică de la comercianți și

distribuitori către consumatorul final, se impozitează la locul

unde clientul utilizează și consumă efectiv bunurile.

(20) În cazul închirierii unor bunuri mobile corporale, aplicarea

normei generale conform căreia prestările de servicii sunt impozitate

în statul membru în care este stabilit prestatorul poate

conduce la o denaturare semnificativă a concurenței în cazul în

care locatorul și locatarul sunt stabiliți în state membre diferite,

iar cotele de impozitare din statele respective diferă. Prin urmare,

este necesar a stabili că locul prestării unui serviciu este locul în

care clientul și-a stabilit sediul activității economice sau în care

dispune de un sediu comercial fix pentru care a fost furnizat

serviciul sau, în absența acestora, locul unde își are domiciliul

stabil sau reședința obișnuită.

(21) Cu toate acestea, în ceea ce privește închirierea de mijloace de

transport, este necesar, din motive de control, a se aplica cu

strictețe norma generală și a se considera, astfel, locul prestării

ca fiind locul în care prestatorul și-a stabilit sediul activității

economice.

(22) Toate serviciile de telecomunicații consumate în Comunitate se

impozitează pentru a preveni denaturarea concurenței în acest

domeniu. În acest scop, serviciile de telecomunicații prestate

persoanelor impozabile stabilite în Comunitate sau clienților

stabiliți în țări terțe se impozitează, în principiu, la locul în

care este stabilit clientul serviciilor. Cu toate acestea, pentru a

asigura impozitarea uniformă a serviciilor de telecomunicații

prestate de persoane impozabile stabilite în teritorii terțe sau în

țări terțe unor persoane neimpozabile stabilite în Comunitate și

care sunt efectiv utilizate sau exploatate în Comunitate, este

necesar ca statele membre să prevadă ca locul prestării să fie în

Comunitate.

(23) De asemenea, pentru a preveni denaturări ale concurenței,

serviciile de televiziune și de radiodifuziune și serviciile

prestate pe cale electronică din teritorii terțe sau țări terțe unor

persoane stabilite în Comunitate sau din Comunitate unor clienți

stabiliți în teritorii terțe sau țări terțe se impozitează la locul de

stabilire al clientului.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 4

(24) Conceptele de fapt generator și exigibilitate a TVA este necesar

să fie armonizate în cazul în care introducerea sistemului comun

privind TVA și orice modificare ulterioară a acestuia produc

efecte în același timp în toate statele membre.

(25) Baza de impozitare se armonizează astfel încât aplicarea TVA

operațiunilor taxabile să conducă la rezultate comparabile în

toate statele membre.

(26) Cu scopul de a preveni pierderea de venituri fiscale prin

operațiuni realizate de părțile legate între ele în scopul obținerii

de avantaje fiscale, este necesar, în condiții limitate specifice, ca

statele membre să aibă posibilitatea de a interveni în ceea ce

privește baza de impozitare a livrărilor de bunuri sau prestărilor

de servicii și a achizițiilor intracomunitare de bunuri.

(27) Pentru combaterea evaziunii fiscale sau a fraudei, este necesar ca

statele membre să aibă posibilitatea de a include în baza de

impozitare a unei operațiuni care implică prelucrarea aurului de

investiții furnizat de un client valoarea aurului de investiții

respectiv în cazul în care, prin prelucrarea sa, aurul își pierde

calitatea de aur de investiții. Este necesar ca atunci când aplică

aceste măsuri, statele membre să dispună de un anumit grad de

discreție.

(28) Pentru evitarea denaturărilor, eliminarea controalelor fiscale la

frontiere implică nu numai o bază unitară de stabilire, ci și o

aliniere suficientă între statele membre în ceea ce privește

numărul de cote și nivelurile cotelor.

(29) Cota standard de TVA în vigoare în diferitele state membre,

combinată cu mecanismul sistemului de tranziție, asigură funcționarea

sistemului la un nivel acceptabil. Pentru a preîntâmpina

ca divergențe în cotele standard de TVA aplicate de statele

membre să conducă la dezechilibre structurale în Comunitate și

la denaturări ale concurenței în anumite sectoare de activitate, se

fixează o cotă standard minimă de 15 %, sub rezerva unor

revizuiri.

(30) Este necesar ca pentru a păstra caracterul neutru al TVA, cotele

aplicate de statele membre să permită, ca regulă generală,

deducerea TVA aplicate în etapa anterioară.

(31) În perioada de tranziție, este necesar să fie permise anumite

derogări privind numărul și nivelul cotelor.

(32) Este necesar ca pentru o mai bună apreciere a impactului cotelor

reduse, Comisia să pregătească un raport de evaluare privind

impactul cotelor reduse aplicate serviciilor prestate la nivel

local, în special în ceea ce privește crearea de locuri de muncă,

creșterea economică și funcționarea corespunzătoare a pieței

interne.

(33) Este necesar ca pentru a combate problema șomajului, statelor

membre care doresc acest lucru să li se permită să experimenteze

funcționarea și impactul, în ceea ce privește crearea de locuri de

muncă, ale unei reduceri a cotei TVA aplicate serviciilor cu mare

aport de forță de muncă. Reducerea respectivă poate micșora, de

asemenea, tendințele întreprinderilor în cauză de a intra sau de a

se menține în economia subterană.

(34) Cu toate acestea, o asemenea reducere a cotei TVA nu este lipsită

de riscuri pentru buna funcționare a pieței interne și pentru

caracterul neutru al taxei. Prin urmare, este necesar a se

prevedea introducerea unei proceduri de autorizare pe o

perioadă fixă, dar suficient de lungă, pentru a permite evaluarea

impactului cotelor reduse aplicate serviciilor prestate local. Pentru

ca o astfel de măsură să rămână verificabilă și limitată, sfera ei de

aplicare se definește cu strictețe.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 5

(35) Este necesar a se elabora o listă comună a scutirilor, astfel încât

resursele proprii ale Comunităților să poată fi colectate într-un

mod uniform în toate statele membre.

(36) Atât în beneficiul persoanelor obligate la plata TVA, cât și al

autorităților administrative competente, metodele de aplicare a

TVA anumitor livrări și achizițiilor intracomunitare de produse

supuse accizelor este necesar să fie aliniate cu procedurile și

obligațiile privind declararea în cazul expedierilor de astfel de

produse într-un alt stat membru prevăzute de Directiva

92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul

general al produselor supuse accizelor și privind deținerea,

circulația și monitorizarea acestor produse (1).

(37) Livrarea de gaz prin sistemul de distribuție a gazelor naturale și

livrarea de electricitate sunt impozitate la locul de stabilire al

clientului. Prin urmare, este necesar ca pentru a evita dubla impozitare,

importul de astfel de produse să fie scutit de TVA.

(38) În ceea ce privește faptele generatoare de pe piața internă legate

de schimburile comerciale intracomunitare de bunuri efectuate în

perioada de tranziție de persoane impozabile nestabilite pe teritoriul

statului membru în care are loc achiziția intracomunitară de

bunuri, inclusiv operațiunile în lanț, este necesar a se prevedea

măsuri de simplificare care să asigure un tratament egal în toate

statele membre. În acest sens, este necesar să se armonizeze

dispozițiile privind sistemul de impozitare și persoană obligată

la plata TVA datorată pentru asemenea operațiuni. Cu toate

acestea, este necesar să se excludă, în principiu, din regimurile

respective, bunurile care sunt destinate a fi livrate în etapa de

vânzare cu amănuntul.

(39) Dispozițiile care reglementează deducerile este necesar să fie

armonizate în măsura în care ele afectează sumele efectiv

colectate. Proporția de deducere este necesar să fie calculată în

mod similar în toate statele membre.

(40) Regimul care permite regularizarea deducerilor pentru bunurile de

capital pe întreaga durată de viață a activului, în funcție de

utilizarea sa efectivă, este necesar să poată fi aplicat, de

asemenea, anumitor servicii asemănătoare bunurilor de capital.

(41) Este necesar a se preciza care sunt persoanele obligate la plata

TVA, în special în cazul serviciilor prestate de o persoană care nu

este stabilită în statul membru în care este datorată TVA.

(42) Este necesar ca statele membre să fie în măsură, în anumite

cazuri, să desemneze destinatarul livrărilor de bunuri sau al prestărilor

de servicii ca persoană obligată la plata TVA. Această

măsură permite statelor membre să simplifice normele și să

combată evaziunea fiscală și frauda din sectoarele identificate și

privind anumite tipuri de operațiuni.

(43) Este necesar ca statele membre să aibă libertatea deplină de a

desemna persoanele obligate la plata TVA la import.

(44) Este necesar ca statele membre să poată adopta dispoziții care să

prevadă că altă persoană decât persoana obligată la plata TVA

este responsabilă solidar de plata taxei.

(45) Obligațiile persoanelor impozabile este necesar să fie armonizate

pe cât posibil, pentru a asigura garanțiile necesare pentru

colectarea TVA într-un mod uniform în toate statele membre.

(46) Utilizarea facturării electronice este necesar să permită autorităților

fiscale să-și desfășoare activitățile de monitorizare. Este

necesar, prin urmare, pentru a asigura funcționarea corespun-

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 6

(1) JO L 76, 23.3.1992, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată

prin Directiva 2004/106/CE (JO L 359, 4.12.2004, p. 30).

zătoare a pieței interne, elaborarea unei liste, armonizate la nivel

comunitar, cu detaliile care se menționează pe facturi și stabilirea

unui număr de regimuri comune care reglementează utilizarea

facturării electronice și depozitarea electronică a facturilor,

precum și autofacturarea și externalizarea operațiunilor de

facturare.

(47) Sub rezerva unor condiții pe care le stabilesc, statele membre au

obligația de a permite elaborarea electronică a anumitor declarații

și deconturi și să poată solicita utilizarea mijloacelor electronice.

(48) Necesitatea unei reduceri a formalităților administrative și

statistice care sunt îndeplinite de întreprinderi, în special de întreprinderile

mici și mijlocii, este necesar să fie armonizată cu

punerea în aplicare a unor măsuri eficiente de control și cu

nevoia, atât din motive economice, cât și fiscale, de a menține

calitatea instrumentelor statistice comunitare.

(49) Este necesar să li se permită statelor membre să continue

aplicarea regimurilor lor speciale pentru întreprinderi mici, în

conformitate cu dispoziții comune și în vederea unei armonizări

sporite.

(50) Statele membre este necesar să-și păstreze libertatea de a aplica

un regim special cuprinzând reduceri forfetare a TVA aferentă

intrărilor pentru fermierii care nu intră sub incidența regimului

normal. Este necesar să fie stabilite principiile de bază ale

regimului special respectiv și să fie adoptată o metodă comună

de calculare a valorii adăugate de respectivii fermieri, pentru

colectarea resurselor proprii.

(51) Este necesar a se adopta un sistem comunitar de impozitare

aplicabil bunurilor second-hand, operelor de artă, antichităților

și obiectelor de colecție, cu scopul de a evita dubla impozitare

și denaturarea concurenței între persoanele impozabile.

(52) Aplicarea normelor comune privind TVA aurului reprezintă un

obstacol important în calea utilizării acestuia pentru investiții

financiare și justifică, prin urmare, aplicarea unui regim fiscal

special, pentru a consolida, de asemenea, competitivitatea internațională

a pieței comunitare a aurului.

(53) Livrarea de aur de investiții este în mod inerent similară altor

instrumente financiare care sunt scutite de TVA. În consecință,

scutirea pare a fi tratamentul fiscal cel mai adecvat pentru

livrările de aur de investiții.

(54) Definiția aurului de investiție este necesar să includă monedele de

aur a căror valoare reflectă în principal prețul aurului conținut.

Din motive de transparență și certitudine juridică, este necesar să

fie elaborată o listă anuală a monedelor care intră sub incidența

regimului aplicabil aurului de investiție, care oferă garanții operatorilor

ce tranzacționează asemenea monede. Lista respectivă este

necesar să nu aducă atingere scutirii monedelor care nu sunt

incluse în listă, dar care îndeplinesc criteriile stabilite de

prezenta directivă.

(55) Pentru a preveni evaziunea fiscală și a atenua în același timp

sarcina financiară aferentă livrării de aur cu grad de puritate

superior unui anumit nivel, este justificat a se permite statelor

membre să desemneze clientul ca persoană obligată la plata TVA.

(56) Pentru a facilita respectarea obligațiilor fiscale de către operatorii

care prestează servicii pe cale electronică și care nu sunt stabiliți

și nici nu sunt obligați să fie identificați în scopuri de TVA în

Comunitate, este necesar să fie stabilit un regim special. În cadrul

regimului respectiv, orice operator care prestează asemenea

servicii pe cale electronică persoanelor neimpozabile din Comunitate,

în cazul în care nu este altfel identificat în scopuri de TVA

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 7

în Comunitate, este necesar să aibă posibilitatea de a opta pentru

identificare într-un singur stat membru.

(57) Este de dorit ca dispozițiile privind serviciile de radiodifuziune și

televiziune și anumite servicii prestate pe cale electronică să fie

instituite doar temporar și să fie revizuite, pe baza experienței,

după o scurtă perioadă de timp.

(58) Este necesar a promova aplicarea uniformă a dispozițiilor

prezentei directive și, în acest scop, este necesar să se instituie

un comitet consultativ pentru taxa pe valoare adăugată pentru a se

permite statelor membre și Comisiei să coopereze strâns.

(59) Este necesar, în anumite limite și sub rezerva anumitor condiții,

ca statele membre să poată introduce sau continua să aplice

măsuri speciale de derogare de la prezenta directivă, cu scopul

de a simplifica perceperea taxei sau de a preveni anumite forme

de evaziune fiscală sau fraudă.

(60) Pentru a evita situația de incertitudine a unui stat membru care a

depus o cerere de derogare în ceea ce privește planurile Comisiei

ca răspuns la cererea respectivă, este necesar să se stabilească

termene în care Comisia are obligația de a prezenta Consiliului

fie o propunere de autorizare, fie o comunicare în care să își

expună obiecțiile.

(61) Este esențial a se asigura aplicarea uniformă a sistemului privind

TVA. Este necesar să se adopte măsuri de punere în aplicare

pentru realizarea acestui obiectiv.

(62) Este necesar ca măsurile respective să abordeze, în special,

problema dublei impozitări a operațiunilor transfrontaliere care

poate apărea ca urmare a divergențelor dintre statele membre în

aplicarea normelor care reglementează locul efectuării operațiunilor

taxabile.

(63) Cu toate că sfera de aplicare a măsurilor respective este limitată,

aceste măsuri pot avea un impact bugetar care poate fi semnificativ

pentru unul sau mai multe state membre. Prin urmare, este

justificat dreptul Consiliului de a-și exercita competențele de

executare.

(64) Ținând seama de sfera lor limitată de aplicare, măsurile de punere

în aplicare este necesar să fie adoptate de către Consiliu hotărând

în unanimitate la propunerea Comisiei.

(65) Întrucât, din aceste motive, obiectivele prezentei directive nu pot

fi atinse în mod suficient de statele membre și pot fi realizate,

prin urmare, mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate

adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității

prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul

proporționalității, prevăzut la articolul menționat anterior,

prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru

atingerea obiectivelor respective.

(66) Obligația de a transpune prezenta directivă în legislația națională

este necesar să se limiteze la dispozițiile care reprezintă o modificare

de fond în raport cu directivele anterioare. Obligația de

transpunere în legislația națională a dispozițiilor nemodificate

decurge din directivele anterioare.

(67) Este necesar ca prezenta directivă să nu aducă atingere obligațiilor

statelor membre legate de termenele de transpunere în

legislația națională a directivelor prevăzute în anexa XI partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 8

CUPRINS

TITLUL I — OBIECT ȘI SFERĂ DE APLICARE

TITLUL II — SFERĂ DE APLICARE TERITORIALĂ

TITLUL III — PERSOANE IMPOZABILE

TITLUL IV — OPERAȚIUNI TAXABILE

Capitolul 1 — Livrarea de bunuri

Capitolul 2 — Achiziția intracomunitară de bunuri

Capitolul 3 — Prestarea de servicii

Capitolul 4 — Importul de bunuri

TITLUL V — LOCUL OPERAȚIUNILOR TAXABILE

Capitolul 1 — Locul livrării de bunuri

Secțiunea 1 — Livrarea de bunuri fără transport

Secțiunea 2 — Livrarea de bunuri cu transport

Secțiunea 3 — Livrarea de bunuri la bordul navelor, aeronavelor

sau trenurilor

Secțiunea 4 — Livrarea de bunuri prin sistemele de distribuție

Capitolul 2 — Locul unei achiziții intracomunitare de bunuri

Capitolul 3 — Locul de prestare a serviciilor

Secțiunea 1 — Definiții

Secțiunea 2 — Norme generale

Secțiunea 3 — Dispoziții speciale

Subsecțiunea 1 — Prestarea de servicii de către intermediari

Subsecțiunea 2 — Prestarea de servicii legate de bunuri imobile

Subsecțiunea 3 — Prestarea de servicii de transport

Subsecțiunea 4 — Prestarea de servicii culturale, artistice, sportive,

științifice, educaționale, de divertisment și de alte

servicii similare, de servicii auxiliare transportului,

precum și de servicii de evaluare a bunurilor

mobile și privind efectuarea de lucrări asupra

acestora

Subsecțiunea 5 — Prestarea de servicii de restaurant și catering

Subsecțiunea 6 — Închirierea mijloacelor de transport

Subsecțiunea 7 — Prestarea de servicii de restaurant și catering pentru

consum la bordul navelor, al aeronavelor sau al

trenurilor

Subsecțiunea 8 — Prestarea de servicii electronice către persoane

neimpozabile

Subsecțiunea 9 — Prestarea de servicii către persoane neimpozabile în

afara Comunității

Subsecțiunea 10 — Evitarea dublei impozitări sau a neimpozitării

Capitolul 4 — Locul importului de bunuri

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 9

TITLUL VI — FAPT GENERATOR ȘI EXIGIBILITATEA TVA

Capitolul 1 — Dispoziții generale

Capitolul 2 — Livrarea de bunuri și prestarea de servicii

Capitolul 3 — Achiziția intracomunitară de bunuri

Capitolul 4 — Importul de bunuri

TITLUL VII — BAZĂ DE IMPOZITARE

Capitolul 1 — Definiție

Capitolul 2 — Livrarea de bunuri sau prestarea de servicii

Capitolul 3 — Achiziția intracomunitară de bunuri

Capitolul 4 — Importul de bunuri

Capitolul 5 — Dispoziții diverse

TITLUL VIII — COTE

Capitolul 1 — Aplicarea cotelor

Capitolul 2 — Structura și nivelul cotelor

Secțiunea 1 — Cota standard

Secțiunea 2 — Cote reduse

Secțiunea 3 — Dispoziții speciale

Capitolul 3 — Dispoziții temporare pentru anumite servicii cu un

mare aport de forță de muncă

Capitolul 4 — Dispoziții speciale aplicabile până la adoptarea

unor regimuri definitive

Capitolul 5 — Dispoziții temporare

TITLUL IX — SCUTIRI

Capitolul 1 — Dispoziții generale

Capitolul 2 — Scutiri pentru anumite activități de interes general

Capitolul 3 — Scutiri pentru alte activități

Capitolul 4 — Scutiri pentru operațiunile intracomunitare

Secțiunea 1 — Scutiri legate de livrarea de bunuri

Secțiunea 2 — Scutiri pentru achizițiile intracomunitare de bunuri

Secțiunea 3 — Scutiri pentru anumite servicii de transport

Capitolul 5 — Scutiri la import

Capitolul 6 — Scutiri la export

Capitolul 7 — Scutiri legate de transportul internațional

Capitolul 8 — Scutiri referitoare la anumite operațiuni asimilate

exporturilor

Capitolul 9 — Scutiri pentru prestările de servicii efectuate de

către intermediari

Capitolul 10 — Scutiri pentru operațiunile legate de comerțul

internațional

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 10

Secțiunea 1 — Antrepozite vamale, alte antrepozite decât antrepozitele

vamale și regimuri similare

Secțiunea 2 — Operațiuni scutite în vederea exportului și în cadrul

schimburilor comerciale dintre statele membre

Secțiunea 3 — Dispoziții comune secțiunilor 1 și 2

TITLUL X — DEDUCERI

Capitolul 1 — Originea și sfera de aplicare a dreptului de

deducere

Capitolul 2 — Pro rata de deducere

Capitolul 3 — Restricții privind dreptul de deducere

Capitolul 4 — Norme care reglementează exercitarea dreptului de

deducere

Capitolul 5 — Ajustarea deducerilor

TITLUL XI — OBLIGAȚIILE PERSOANELOR IMPOZABILE

ȘI ALE ANUMITOR PERSOANE NEIMPOZABILE

Capitolul 1 — Obligația de plată

Secțiunea 1 — Persoane obligate la plata TVA către autoritățile

fiscale

Secțiunea 2 — Modalități de plată

Capitolul 2 — Identificare

Capitolul 3 — Facturare

Secțiunea 1 — Definiție

Secțiunea 2 — Noțiunea de factură

Secțiunea 3 — Emiterea facturilor

Secțiunea 4 — Conținutul facturilor

Secțiunea 5 — Transmiterea facturilor prin mijloace electronice

Secțiunea 6 — Măsuri de simplificare

Capitolul 4 — Contabilitate

Secțiunea 1 — Definiție

Secțiunea 2 — Obligații generale

Secțiunea 3 — Obligații specifice legate de stocarea tuturor

facturilor

Secțiunea 4 — Dreptul de acces la facturile stocate prin mijloace

electronice într-un alt stat membru

Capitolul 5 — Declarații

Capitolul 6 — Declarații recapitulative

Capitolul 7 — Dispoziții diverse

Capitolul 8 — Obligații privind anumite operațiuni de import și

export

Secțiunea 1 — Operațiuni de import

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —11

Secțiunea 2 — Operațiuni de export

TITLUL XII — REGIMURI SPECIALE

Capitolul 1 — Regimul special pentru întreprinderile mici

Secțiunea 1 — Proceduri simplificate pentru impunere și colectare

Secțiunea 2 — Scutiri sau diminuări treptate

Secțiunea 3 — Raportare și reexaminare

Capitolul 2 — Regimul comun forfetar pentru producători agricoli

Capitolul 3 — Regimul special pentru agențiile de turism

Capitolul 4 — Regimuri speciale pentru bunuri second-hand,

obiecte de artă, obiecte de colecție și antichități

Secțiunea 1 — Definiții

Secțiunea 2 — Regimul special pentru comercianți persoane impozabile

Subsecțiunea 1 — Regimul marjei

Subsecțiunea 2 — Regimul tranzitoriu pentru mijloacele de transport

second-hand

Secțiunea 3 — Regimul special pentru vânzările prin licitație

publică

Secțiunea 4 — Măsuri de prevenire a denaturărilor concurenței și a

evaziunii fiscale

Capitolul 5 — Regimul special pentru aurul de investiții

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Secțiunea 2 — Scutire de TVA

Secțiunea 3 — Opțiune de impozitare

Secțiunea 4 — Tranzacții pe o piață reglementată a lingourilor de

aur

Secțiunea 5 — Drepturi și obligații speciale ale comercianților de

aur de investiții

Capitolul 6 — Regim special pentru persoanele impozabile nestabilite

care prestează servicii pe cale electronică

unor persoane neimpozabile

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Secțiunea 2 — Regim special pentru serviciile furnizate pe cale

electronică

TITLUL XIII — DEROGĂRI

Capitolul 1 — Derogări aplicate până la adoptarea regimurilor

definitive

Secțiunea 1 — Derogări pentru statele care erau membre ale

Comunității la 1 ianuarie 1978

Secțiunea 2 — Derogări pentru statele care au aderat la Comunitate

după 1 ianuarie 1978

Secțiunea 3 — Dispoziții comune secțiunilor 1 și 2

Capitolul 2 — Derogări supuse autorizării

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 12

Secțiunea 1 — Măsuri de simplificare și măsuri de prevenire a

evaziunii fiscale sau a fraudei

Secțiunea 2 — Acorduri internaționale

TITLUL XIV — DISPOZIȚII DIVERSE

Capitolul 1 — Măsuri de punere în aplicare

Capitolul 2 — Comitetul TVA

Capitolul 3 — Cursuri de schimb

Capitolul 4 — Alte impozite, drepturi și taxe

TITLUL XV — DISPOZIȚII FINALE

Capitolul 1 — Regim tranzitoriu pentru impozitarea schimburilor

comerciale dintre statele membre

Capitolul 2 — Măsuri tranzitorii aplicabile în contextul aderării la

Uniunea Europeană

Capitolul 3 — Transpunere și intrare în vigoare

ANEXA I — LISTA ACTIVITĂȚILOR PREVĂZUTE LA ARTICOLUL

13 ALINEATUL (1) AL TREILEA

PARAGRAF

ANEXA II — LISTA ORIENTATIVĂ A SERVICIILOR FURNIZATE

PE CALE ELECTRONICĂ MENȚIONATE

LA ARTICOLUL 58 ȘI LA ARTICOLUL 59

PRIMUL PARAGRAF LITERA (K)

ANEXA III — LISTA LIVRĂRILOR DE BUNURI ȘI PRESTĂRILOR

DE SERVICII CĂRORA LE POT FI

APLICATE COTELE REDUSE PREVĂZUTE LA

ARTICOLUL 98

ANEXA IV — LISTA SERVICIILOR PREVĂZUTE LA ARTICOLUL

106

ANEXA V — CATEGORII DE BUNURI REGLEMENTATE DE

ALTE REGIMURI DE ANTREPOZIT DECÂT

ANTREPOZITUL VAMAL PREVĂZUTE LA

ARTICOLUL 160 ALINEATUL (2)

ANEXA VI — LISTA LIVRĂRILOR DE BUNURI ȘI PRESTĂRILOR

DE SERVICII PREVĂZUTE LA

ARTICOLUL 199 ALINEATUL (1) LITERA (d)

ANEXA VII — LISTA ACTIVITĂȚILOR DE PRODUCȚIE

AGRICOLĂ PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 295

ALINEATUL (1) PUNCTUL 4

ANEXA VIII — LISTA ORIENTATIVĂ A SERVICIILOR AGRICOLE

PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 295 ALINEATUL

(1) PUNCTUL 5

ANEXA IX — OBIECTE DE ARTĂ, OBIECTE DE COLECȚIE

ȘI ANTICHITĂȚI PREVĂZUTE LA ARTICOLUL

311 ALINEATUL (1) PUNCTELE 2, 3 ȘI 4

Partea A — Obiecte de artă

Partea B — Obiecte de colecție

Partea C — Antichități

ANEXA X — LISTA OPERATIUNILOR SUPUSE DEROGĂRILOR

PREVĂZUTE LA ARTICOLELE 370, 371

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 13

ȘI 380-390

Partea A — Operațiuni pe care statele membre pot continua să

le impoziteze

Partea B — Operațiuni pe care statele membre pot continua să

le scutească

ANEXA XI

Partea A — Directive abrogate și modificările succesive ale

acestora

Partea B — Termene de transpunere în legislația națională (la

care se face referire la articolul 411)

ANEXA XII — TABEL DE CORESPONDENȚĂ

TITLUL I

OBIECT ȘI SFERĂ DE APLICARE

Articolul 1

(1) Prezenta directivă stabilește sistemul comun privind taxa pe

valoarea adăugată (TVA).

(2) Principiul sistemului comun privind TVA presupune aplicarea

asupra bunurilor și serviciilor a unei taxe generale de consum exact

proporțională cu prețul bunurilor și serviciilor, indiferent de numărul

de operațiuni care au loc în procesul de producție și de distribuție

anterior etapei în care este percepută taxa.

La fiecare operațiune, TVA, calculată la prețul bunurilor sau serviciilor

la o cotă aplicabilă bunurilor sau serviciilor respective, este exigibilă

după deducerea valorii TVA suportate direct de diferitele componente

ale prețului.

Sistemul comun privind TVA se aplică până la etapa de vânzare cu

amănuntul, inclusiv.

Articolul 2

(1) Următoarele operațiuni sunt supuse TVA:

(a) livrarea de bunuri efectuate cu titlu oneros pe teritoriul unui stat

membru de către o persoană impozabilă care acționează ca atare;

(b) achiziția intracomunitară de bunuri efectuată cu titlu oneros pe teritoriul

unui stat membru de către:

(i) o persoană impozabilă care acționează ca atare sau o persoană

juridică neimpozabilă, în cazul în care vânzătorul este o

persoană impozabilă care acționează ca atare și care nu poate

beneficia de scutirea pentru întreprinderi mici prevăzută la articolele

282-292 și care nu este reglementată de articolul 33

sau 36;

(ii) în cazul mijloacelor de transport noi, o persoană impozabilă

sau o persoană juridică neimpozabilă ale cărei alte achiziții nu

sunt supuse TVA în temeiul articolului 3 alineatul (1) sau orice

altă persoană neimpozabilă;

(iii) în cazul produselor supuse accizelor, atunci când accizele la

achiziția intracomunitară sunt exigibile, în temeiul Directivei

92/12/CEE, pe teritoriul statului membru, o persoană impozabilă

sau o persoană juridică neimpozabilă ale cărei alte

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 14

achiziții nu sunt supuse TVA în temeiul articolului 3 alineatul

(1);

(c) prestarea de servicii efectuată cu titlu oneros pe teritoriul unui stat

membru de către o persoană impozabilă care acționează ca atare;

(d) importul de bunuri.

(2) (a) În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), sunt considerate

„mijloace de transport” următoarele mijloace de transport, în

cazul în care sunt destinate transportului de persoane sau de

bunuri:

(i) vehiculele terestre cu motor a căror capacitate depășește

48 centimetri cubi sau a căror putere depășește 7,2

kilowați;

(ii) navele care depășesc 7,5 metri în lungime, cu excepția

navelor utilizate pentru navigația în largul mării și care

transportă călători cu plată și a navelor utilizate pentru

activități comerciale, industriale sau de pescuit sau

pentru salvare și asistență pe mare sau pentru pescuitul

de coastă;

(iii) aeronavele a căror greutate la decolare depășește 1 550

kilograme, cu excepția aeronavelor utilizate de companii

aeriene care operează cu plată, în principal, pe rute internaționale;

(b)Aceste mijloace de transport sunt considerate „noi” în cazul:

(i) vehiculelor terestre cu motor, atunci când livrarea are loc

în termen de șase luni de la data primei puneri în folosință

sau atunci când vehiculul a parcurs maximum 6 000 de

kilometri;

(ii) navelor, atunci când livrarea are loc în termen de trei luni

de la data primei puneri în folosință sau atunci când nava a

efectuat deplasări a căror durată totală nu depășește 100 de

ore;

(iii) aeronavelor, atunci când livrarea are loc în termen de trei

luni de la data primei puneri în folosință sau atunci când

aeronava a zburat maximum 40 de ore;

(c) statele membre stabilesc condițiile în care pot fi considerate ca

stabilite datele prevăzute la litera (b).

M7

(3) „Produse supuse accizelor” înseamnă produsele energetice,

alcoolul și băuturile alcoolice, precum și tutunul prelucrat, astfel cum

sunt definite de legislația comunitară în vigoare, cu excepția gazului

livrat prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul

Comunității sau prin orice rețea conectată la un astfel de sistem.

B

Articolul 3

(1) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i),

nu sunt supuse TVA următoarele operațiuni:

(a) achiziția intracomunitară de bunuri efectuată de către o persoană

impozabilă sau de către o persoană juridică neimpozabilă, atunci

când livrarea de astfel de bunuri pe teritoriul statului membru de

achiziție este scutită în temeiul articolelor 148 și 151;

(b) achiziția intracomunitară de bunuri, alta decât cea prevăzută la litera

(a) și la articolul 4 și alta decât achiziția de mijloace de transport noi

sau de produse supuse accizelor, efectuată de către o persoană

impozabilă pentru activitățile sale agricole, forestiere sau de

pescuit supuse regimului forfetar comun pentru producători

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 15

agricoli sau de către o persoană impozabilă care efectuează doar

livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care TVA nu este

deductibilă sau de către o persoană juridică neimpozabilă.

(2) Alineatul (1) litera (b) se aplică numai în cazul în care sunt

îndeplinite următoarele condiții:

(a) în anul calendaristic curent, valoarea totală a achizițiilor intracomunitare

de bunuri nu depășește un plafon pe care îl stabilesc statele

membre, dar care nu poate fi mai mic de 10 000 EUR sau echivalentul

acestei sume în monedă națională;

(b) în anul calendaristic anterior, valoarea totală a achizițiilor intracomunitare

de bunuri nu a depășit plafonul prevăzut la litera (a).

Plafonul care servește ca referință constă în valoarea totală, fără TVA

datorată sau achitată în statul membru din care a început expedierea sau

transportul bunurilor, a achizițiilor intracomunitare de bunuri prevăzute

la alineatul (1) litera (b).

(3) Statele membre acordă persoanelor impozabile și persoanelor

juridice neimpozabile eligibile în temeiul alineatului (1) litera (b)

dreptul de a opta pentru regimul general prevăzut la articolul 2

alineatul (1) litera (b) punctul (i).

Statele membre stabilesc norme detaliate pentru exercitarea opțiunii

prevăzute la primul paragraf, care, în orice caz, acoperă o perioadă de

doi ani calendaristici.

Articolul 4

Pe lângă operațiunile prevăzute la articolul 3, nu sunt supuse TVA

următoarele operațiuni:

(a) achiziția intracomunitară de bunuri second-hand, obiecte de artă,

obiecte de colecție sau antichități, astfel cum sunt definite la

articolul 311 alineatul (1) punctele 1-4, atunci când vânzătorul

este un comerciant persoană impozabilă care acționează ca atare și

atunci când TVA a fost aplicată bunurilor în statul membru din care

a început expedierea sau transportul acestora, în conformitate cu

regimul marjei prevăzut la articolele 312-325;

(b) achiziția intracomunitară de mijloace de transport second-hand,

astfel cum sunt definite la articolul 327 alineatul (3), atunci când

vânzătorul este un comerciant persoană impozabilă care acționează

ca atare și atunci când TVA a fost aplicată mijloacelor de transport

în statul membru din care a început expedierea sau transportul

acestora, conform regimului tranzitoriu pentru mijloace de

transport second-hand;

(c) achiziția intracomunitară de bunuri second-hand, obiecte de artă,

obiecte de colecție sau antichități, astfel cum sunt definite la

articolul 311 alineatul (1) punctele 1-4, atunci când vânzătorul

este un organizator de vânzări prin licitație publică, ce acț

ionează

ca atare, și atunci când TVA a fost aplicată bunurilor în statul

membru din care a început expedierea sau transportul acestora,

conform regimului special pentru vânzări prin licitație publică.

TITLUL II

SFERĂ DE APLICARE TERITORIALĂ

Articolul 5

În sensul aplicării prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

(1) „Comunitate” și „teritoriul Comunității” înseamnă teritoriile statelor

membre definite la punctul 2;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 16

(2) „stat membru” și „teritoriul unui stat membru” înseamnă teritoriul

fiecărui stat membru al Comunității căruia i se aplică Tratatul de

instituire a Comunității Europene, în conformitate cu articolul 299

din tratat, cu excepția oricărui teritoriu dintre cele prevăzute la

articolul 6 din prezenta directivă;

(3) „teritorii terțe” înseamnă teritoriile prevăzute la articolul 6;

(4) „țară terță” înseamnă orice stat sau teritoriu căruia nu i se aplică

tratatul.

Articolul 6

(1) Prezenta directivă nu se aplică următoarelor teritorii care fac parte

din teritoriul vamal al Comunității:

(a) Muntele Athos;

(b) Insulele Canare;

(c) teritoriile franceze de peste mări;

(d) Insulele Åland;

(e) Insulele anglo-normande.

(2) Prezenta directivă nu se aplică următoarelor teritorii care nu fac

parte din teritoriul vamal al Comunității:

(a) Insula Heligoland;

(b) teritoriul Büsingen:

(c) Ceuta;

(d) Melilla;

(e) Livigno;

(f) Campione d’Italia;

(g) apele italiene ale Lacului Lugano.

Articolul 7

(1) Ținând seama de convențiile și tratatele încheiate cu Franța,

Regatul Unit și, respectiv, Cipru, Principatul Monaco, Insula Man și

zonele Akrotiri și Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit nu

sunt considerate, în sensul aplicării prezentei directive, ca țări terțe.

(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că

operațiunile provenite din Principatul Monaco sau destinate acestui

teritoriu sunt considerate operațiuni provenite din Franța sau destinate

acestei țări, că operațiunile provenite din Insula Man sau destinate

acestui teritoriu sunt considerate operațiuni provenite din Regatul Unit

sau destinate acestei țări și că operațiunile provenite din zonele Akrotiri

și Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit sau destinate acestor

zone sunt considerate operațiuni provenite din Cipru sau destinate

acestei țări.

Articolul 8

În cazul în care Comisia consideră că dispozițiile prevăzute la articolele

6 și 7 nu mai sunt justificate, în special în ceea ce privește concurența

loială sau resursele proprii, prezintă Consiliului propuneri în consecință.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 17

TITLUL III

PERSOANE IMPOZABILE

Articolul 9

(1) „Persoană impozabilă” înseamnă orice persoană care, în mod

independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent

de scopul sau rezultatele activității respective.

Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care

prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile

prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată „activitate

economică”. Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul

obținerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată

activitate economică.

(2) Pe lângă persoanele prevăzute la alineatul (1), orice persoană

care, în mod ocazional, livrează un mijloc de transport nou, expediat

sau transportat clientului de către vânzător sau client sau în numele

vânzătorului sau al clientului la o destinație situată în afara teritoriului

unui stat membru, dar pe teritoriul Comunității, este considerată o

persoană impozabilă.

Articolul 10

Condiția prevăzută la articolul 9 alineatul (1) ca activitatea economică să

fie efectuată „în mod independent” exclude de la plata TVA salariații și

alte persoane în măsura în care acestea sunt legate de un angajator

printr-un contract de muncă sau prin orice alte legături juridice care

dau naștere relației angajator-angajat în ceea ce privește condițiile de

muncă, remunerarea și răspunderea angajatorului.

Articolul 11

După consultarea comitetului consultativ pentru taxa pe valoarea

adăugată (denumit în continuare „comitetul TVA”), fiecare stat

membru poate considera ca persoană impozabilă unică orice persoane

stabilite pe teritoriul statului membru respectiv care, fiind independente

din punct de vedere juridic, sunt strâns legate între ele prin legături

financiare, economice și organizaționale.

Un stat membru care își exercită opțiunea prevăzută la primul paragraf

poate adopta orice măsuri considerate necesare pentru prevenirea

evaziunii fiscale sau a fraudei prin utilizarea prezentei dispoziții.

Articolul 12

(1) Statele membre pot considera ca persoană impozabilă orice

persoană care efectuează, în mod ocazional, o operațiune legată de

activitățile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf și,

în special, una dintre următoarele operațiuni:

(a) livrarea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe

care se află clădirea, înaintea primei ocupări;

(b) livrarea de terenuri construibile.

(2) În sensul alineatului (1) litera (a), „clădire” înseamnă orice

structură fixată pe pământ sau în pământ.

Statele membre pot stabili norme detaliate de aplicare a criteriului

prevăzut la alineatul (1) litera (a) în cazul transformărilor de clădiri și

pot stabili definiția noțiunii de „teren pe care se află o clădire”.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 18

Statele membre pot aplica alte criterii decât cel al primei ocupări,

precum perioada scursă între data terminării construcției și data primei

livrări sau perioada scursă între data primei ocupări și data următoarei

livrări, cu condiția ca perioadele respective să nu depășească cinci ani și,

respectiv, doi ani.

(3) În sensul alineatului (1) litera (b), „teren construibil” înseamnă

orice teren neamenajat sau amenajat, definit ca atare de statele membre.

Articolul 13

(1) Statele, autoritățile regionale și locale și alte organisme de drept

public nu sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile sau

operațiunile în care se angajează ca autorități publice, chiar și atunci

când colectează taxe, redevențe, contribuții sau plăți în legătură cu

activitățile sau operațiunile respective.

Cu toate acestea, atunci când se angajează în asemenea activități sau

operațiuni, ele sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile

sau operațiunile respective în măsura în care calitatea lor de persoane

neimpozabile determină denaturări semnificative ale concurenței.

În orice caz, organismele de drept public sunt considerate persoane

impozabile în ceea ce privește activitățile prevăzute în anexa I, cu

condiția ca activitățile respective să nu fie efectuate la o scară neglijabilă.

19ț___M7

(2) Statele membre pot considera drept activități ale unor autorități

publice activitățile organismelor de drept public care sunt exceptate în

temeiul articolelor 132, 135, 136 și 371, al articolelor 374-377, al

articolului 378 alineatul (2), al articolului 379 alineatul (2) sau al articolelor

380-390b.

B

TITLUL IV

OPERAȚIUNI TAXABILE

CAPITOLUL 1

Livrarea de bunuri

Articolul 14

(1) „Livrare de bunuri” înseamnă transferul dreptului de a dispune de

bunuri corporale în calitate de proprietar.

(2) Pe lângă operațiunea prevăzută la alineatul (1), fiecare dintre

următoarele operațiuni este considerată livrare de bunuri:

(a) transferul, printr-un ordin emis de o autoritate publică sau în numele

unei autorități publice sau în condițiile prevăzute de lege, al

dreptului de proprietate asupra unui bun cu plată unei compensații;

(b) predarea efectivă a bunurilor în temeiul unui contract de închiriere a

bunurilor pe o anumită perioadă sau de vânzare cu plată în rate a

bunurilor, care prevede că, în condiții normale, dreptul de

proprietate este dobândit cel mai târziu la plata ultimei rate;

(c) transferul de bunuri în temeiul unui contract de comision la

cumpărare sau vânzare.

(3) Statele membre pot considera predarea anumitor lucrări de

construcții ca o livrare de bunuri.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 19

Articolul 15

M7

(1) Electricitatea, gazul, energia destinată încălzirii sau răcirii și

bunurile de aceeași natură sunt considerate bunuri corporale.

B

(2) Statele membre pot considera ca bunuri corporale următoarele:

(a) anumite drepturi asupra bunurilor imobile;

(b) drepturile in rem care îi conferă titularului dreptul de a utiliza

bunurilor imobile;

(c) acțiunile sau interesele echivalente cu acțiunile care îi conferă deținătorului,

de jure sau de facto, drepturi de proprietate sau de posesie

asupra unor bunuri imobile sau asupra unei părți a acestora.

Articolul 16

Utilizarea de către o persoană impozabilă a bunurilor care fac parte din

activele activității sale economice în interes propriu sau în interesul

personalului său, transferul lor gratuit sau, mai general, utilizarea lor

în alte scopuri decât cele legate de desfășurarea activității economice

sunt considerate livrări ca livrări cu titlu oneros atunci când taxa

aferentă bunurilor respective sau părților componente ale bunurilor

respective a fost dedusă total sau parțial.

Cu toate acestea, utilizarea bunurilor ca mostre sau pentru oferirea de

cadouri de mică valoare în scopul desfășurării activității nu este considerată

livrare cu titlu oneros.

Articolul 17

(1) Transferul de către o persoană impozabilă a unor bunuri care fac

parte din activele activității sale economice către un alt stat membru este

considerat livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros.

„Transfer către alt stat membru” înseamnă expedierea sau transportul de

bunuri mobile corporale de către persoana impozabilă sau în numele

acesteia, în scopul desfășurării activității sale, către o destinație din afara

teritoriului statului membru în care se află bunurile, dar în interiorul

Comunității.

(2) Expedierile sau transporturile în scopul oricăreia dintre următoarele

tranzacții nu sunt considerate transfer către alt stat membru:

(a) livrarea de bunuri de către persoana impozabilă pe teritoriul statului

membru în care se încheie expedierea sau transportul, în condițiile

stabilite la articolul 33;

(b) livrarea de bunuri, în vederea instalării sau montării de către

furnizor sau în numele acestuia, realizată de către persoana impozabilă

pe teritoriul statului membru în care se încheie expedierea sau

transportul bunurilor, în condițiile stabilite la articolul 36;

(c) livrarea de bunuri de către persoana impozabilă la bordul unei nave,

al unei aeronave sau al unui tren în cursul unei operațiuni de

transport de călători, în condițiile stabilite la articolul 37;

M7

(d) livrarea de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul

Comunității sau prin orice rețea conectată la un astfel de sistem,

livrarea de electricitate sau de energie destinată încălzirii sau răcirii

prin intermediul rețelelor de încălzire sau de răcire, în conformitate

cu condițiile prevăzute de articolele 38 și 39;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 20

(e) livrarea de bunuri de către persoana impozabilă pe teritoriul statului

membru, în condițiile stabilite la articolele 138, 146, 147, 148, 151

sau 152;

(f) prestarea unui serviciu realizată pentru persoana impozabilă și

constând în prelucrarea fizică a bunurilor în cauză efectuată pe

teritoriul statului membru în care se încheie expedierea sau transportul

bunurilor, cu condiția ca bunurile, după prelucrare, să fie

returnate persoanei impozabile respective în statul membru din

care au fost expediate sau transportate inițial;

(g) utilizarea temporară a bunurilor pe teritoriul statului membru în care

se încheie expedierea sau transportul acestora, în scopul prestării de

servicii de către persoana impozabilă stabilită în statul membru in

care a început expedierea sau transportul bunurilor;

(h) utilizarea temporară a bunurilor, pe o perioadă care nu depășește

douăzeci și patru de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în care

importul acelorași bunuri dintr-o țară terță în vederea utilizării lor

temporare este reglementată de regimuri de admitere temporară cu

scutire completă de drepturi de import.

(3) În cazul în care una dintre condițiile care reglementează eligibilitatea

în temeiul alineatului (2) nu mai este îndeplinită, se consideră că

bunurile au fost transferate în alt stat membru. În asemenea cazuri, se

consideră că transferul are loc în momentul în care condiția încetează să

mai fie îndeplinită.

Articolul 18

Statele membre pot considera ca o livrare de bunuri efectuată cu titlu

oneros fiecare dintre următoarele tranzacții:

(a) utilizarea de către o persoană impozabilă în scopul desfășurării activității

sale economice a bunurilor produse, construite, extrase,

prelucrate, cumpărate sau importate în cadrul activității respective,

în cazul în care TVA aferentă bunurilor respective nu este deductibilă

în întregime, în cazul în care acestea sunt achiziționate de la

altă persoană impozabilă;

(b) utilizarea bunurilor de către o persoană impozabilă într-un domeniu

de activitate neimpozabil, atunci când TVA aferentă bunurilor

respective a fost dedusă total sau parțial la achiziția acestora sau

la utilizarea lor în conformitate cu litera (a);

(c) cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 19, păstrarea bunurilor

de către o persoană impozabilă sau de către succesorii acesteia

atunci când ea încetează să mai desfășoare o activitate economică

impozabilă, în cazul în care TVA aferentă bunurilor respective a

fost dedusă total sau parțial la achiziția acestora sau la utilizarea lor

în conformitate cu litera (a).

Articolul 19

În cazul unui transfer, indiferent dacă este efectuat cu titlu oneros sau

nu, sau sub formă de aport la o societate, al tuturor activelor sau al unei

părți a acestora, statele membre pot considera că nu a avut loc nici o

livrare de bunuri și că persoana căreia îi sunt transferate bunurile este

succesorul cedentului.

Statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a preveni denaturarea

concurenței, în cazul în care beneficiarul este o persoană

parțial impozabilă. De asemenea, acestea pot adopta orice măsuri

necesare pentru prevenirea evaziunii fiscale sau a fraudei prin

aplicarea prezentului articol.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 21

CAPITOLUL 2

Achiziția intracomunitară de bunuri

Articolul 20

„Achiziție intracomunitară de bunuri” înseamnă obținerea dreptului de a

dispune, ca și un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau

transportate către persoana care achiziționează aceste bunuri, de către

furnizor, sau de către persoana care achiziționează bunurile sau în

numele acestora, într-un alt stat membru decât cel in care a început

expedierea sau transportul bunurilor.

Atunci când bunurile achiziționate de o persoană juridică neimpozabilă

sunt expediate sau transportate dintr-un teritoriu terț sau dintr-o țară terță

și importate de persoana juridică neimpozabilă respectivă într-un alt stat

membru decât cel în care este se încheie expedierea sau transportul, se

consideră că bunurile au fost expediate sau transportate din statul

membru de import. Statul membru respectiv acordă importatorului

desemnat sau recunoscut în temeiul articolului 201 ca persoană

obligată la plata TVA, o rambursare a TVA achitate pentru importul

bunurilor, cu condiția ca importatorul să facă dovada faptului că

achiziția sa a fost supusă TVA în statul membru în care se încheie

expedierea sau transportul bunurilor.

Articolul 21

Utilizarea de către o persoană impozabilă, în scopul desfășurării activității

sale economice, a unor bunuri expediate sau transportate de

persoana impozabilă respectivă sau în numele acesteia din alt stat

membru, în care bunurile au fost produse, extrase, prelucrate,

cumpărate sau achiziționate în sensul articolului 2 alineatul (1) litera

(b) sau în care au fost importate de persoana impozabilă respectivă în

scopul desfășurării activității sale economice este considerată o achiziție

intracomunitară de bunuri efectuată cu titlu oneros.

M6

Articolul 22

Se consideră ca fiind achiziție intracomunitară de bunuri efectuată cu

titlu oneros utilizarea de către forțele armate ale unui stat care este parte

la Tratatul Atlanticului de Nord, pentru uzul acestora sau pentru

personalul civil care le însoțește, a unor bunuri la a căror achiziție nu

s-au aplicat regulile generale de impozitare care guvernează piața internă

a unui stat membru, atunci când importul bunurilor în cauză nu poate

beneficia de scutirea prevăzută la articolul 143 alineatul (1) litera (h).

B

Articolul 23

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că o

operațiune care a fost considerată ca o livrare de bunuri, în cazul în

care a fost efectuată pe teritoriul lor de o persoană impozabilă care

acționează ca atare, este considerată o achiziție intracomunitară de

bunuri.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 22

CAPITOLUL 3

Prestarea de servicii

Articolul 24

(1) „Prestare de servicii” înseamnă orice operațiune care nu constituie

o livrare de bunuri.

(2) „Servicii de telecomunicații” înseamnă servicii care au ca obiect

transmiterea, emiterea și recepția de semnale, înscrisuri, imagini și

sunete sau de informații de orice natură prin cablu, radio, mijloace

optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului

de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmiteri, emiteri sau

recepții, inclusiv furnizarea accesului la rețelele mondiale de informații

.

Articolul 25

O prestare de servicii poate consta, între altele, in una dintre următoarele

operațiuni:

(a) cesiunea de bunuri necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu

obiectul unui drept de proprietate;

(b) obligația de a se abține de la o acțiune sau o situație sau de a tolera

o acțiune sau o situație;

(c) prestarea de servicii efectuată pe baza unui ordin emis de o autoritate

publică sau în numele unei autorități publice sau potrivit legii.

Articolul 26

(1) Fiecare dintre următoarele tranzacții este considerată o prestare de

servicii efectuată cu plată:

(a) utilizarea în folosul propriu a bunurilor care constituie o parte din

activele folosite în cadrul unei activități economice de către

persoanele impozabile sau de către personalul acestora sau, mai

general, utilizarea acestora în alte scopuri decât pentru desfășurarea

activității sale, atunci când TVA aferentă bunurilor respective a fost

dedusă total sau parțial;

(b) prestarea gratuită de servicii de către persoanele impozabile în

folosul propriu sau al personalului acestora, sau, mai general, în

alte scopuri decât cele de activitate.

(2) Statele membre pot deroga de la dispozițiile alineatului (1), cu

condiția ca această derogare să nu conducă la denaturarea concurenței.

Articolul 27

Pentru a preveni denaturarea concurenței și după consultarea comitetului

TVA, statele membre pot asimila unei prestări de servicii efectuate cu

plata, prestarea de către o persoană impozabilă a unui serviciu în scopul

desfășurării activității sale economice, atunci când TVA aferentă unui

astfel de serviciu nu este deductibilă în întregime în cazul în care

serviciul este prestat de o altă persoană impozabilă.

Articolul 28

Atunci când o persoană impozabilă care acționează în nume propriu, dar

în contul unei alte persoane ia parte la o prestare de servicii, se

consideră că ea a primit și a prestat ea însăși serviciile respective.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 23

Articolul 29

Articolul 19 se aplică în mod similar prestărilor de servicii.

CAPITOLUL 4

Importul de bunuri

Articolul 30

„Import de bunuri” înseamnă intrarea în Comunitate a unor bunuri care

nu se află în liberă circulație în sensul articolului 24 din tratat.

Pe lângă operațiunea prevăzută la primul paragraf, este considerată

import de bunuri și intrarea în Comunitate a bunurilor care se află în

liberă circulație, provenite dintr-un teritoriu terț care face parte din

teritoriul vamal al Comunității.

TITLUL V

LOCUL OPERAȚIUNILOR TAXABILE

CAPITOLUL 1

Locul livrării de bunuri

S e c ț i u n e a 1

L i v r a r e a d e b u n u r i f ă r ă t r a n s p o r t

Articolul 31

În cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate, locul livrării

este considerat a fi locul unde se găsesc bunurile la momentul la care

este efectuată livrarea.

S e c ț i u n e a 2

L i v r a r e a d e b u n u r i c u t r a n s p o r t

Articolul 32

Atunci când bunurile sunt expediate sau transportate de furnizor sau de

client sau de o terță persoană, locul livrării este considerat a fi locul

unde se găsesc bunurile la momentul la care începe expedierea sau

transportul bunurilor către client.

Cu toate acestea, în cazul în care expedierea sau transportul bunurilor

începe într-un teritoriu terț sau într-o țară terță, atât locul livrării de către

importatorul desemnat sau recunoscut în temeiul articolului 201 ca fiind

persoană obligată la plata TVA, cât și locul oricărei livrări ulterioare

sunt considerate a fi situate în statul membru de import al bunurilor.

Articolul 33

(1) Prin derogare de la articolul 32, locul livrării de bunuri expediate

sau transportate de furnizor sau în numele acestuia dintr-un alt stat

membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul

bunurilor, este considerat a fi locul unde se află bunurile la momentul

la care se încheie expedierea sau transportul bunurilor la client, în cazul

în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 24

(a) livrarea de bunuri este efectuată pentru o persoană impozabilă sau o

persoană juridică neimpozabilă ale cărei achiziții intracomunitare de

bunuri nu sunt supuse TVA în temeiul articolului 3 alineatul (1) sau

pentru orice altă persoană neimpozabilă;

(b) bunurile livrate nu sunt mijloace de transport noi sau bunuri livrate

după asamblare sau instalare, cu sau fără funcționare de probă, de

către furnizor sau în numele acestuia.

(2) În cazul în care bunurile livrate sunt expediate sau transportate

dintr-un teritoriu terț sau dintr-o țară terță și importate de furnizor întrun

alt stat membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul

bunurilor la client, se consideră că bunurile au fost expediate sau

transportate din statul membru de import.

Articolul 34

(1) În cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții, articolul 33

nu se aplică livrărilor de bunuri care sunt expediate sau transportate în

totalitate în același stat membru, atunci când statul membru respectiv

este cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor:

(a) bunurile livrate nu sunt produse supuse accizelor;

(b) valoarea totală, fără TVA, a livrărilor respective efectuate în

condițiile stabilite la articolul 33 în statul membru în cauză nu

depășește în nici un an calendaristic 100 000 EUR sau echivalentul

acestei sume în moneda națională;

(c) valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri, altele decât

produsele supuse accizelor, efectuate în condițiile stabilite la

articolul 33 în statul membru în cauză nu au depășit în anul calendaristic

anterior 100 000 EUR sau echivalentul acestei sume în

moneda națională.

(2) Statul membru pe teritoriul căruia se află bunurile în momentul la

care se încheie expedierea sau transportul acestora la client poate limita

plafonul prevăzut la alineatul (1) la 35 000 EUR sau la echivalentul

acestei sume în monedă națională, în cazul în care statul membru

respectiv consideră că plafonul de 100 000 EUR poate provoca denaturări

semnificative ale concurenței.

Statele membre care își exercită opțiunea prevăzută la primul paragraf

adoptă măsurile necesare pentru a informa în mod corespunzător autoritățile

publice competente ale statului membru din care începe expedierea

sau transportul bunurilor.

(3) Comisia prezintă Consiliului, de îndată ce este posibil, un raport

privind funcționarea plafonului special de 35 000 EUR prevăzut la

alineatul (2), însoțit, după caz, de propuneri corespunzătoare.

(4) Statul membru pe al cărui teritoriu se află bunurile la momentul

la care începe expedierea sau transportul lor acordă persoanelor impozabile

care efectuează livrări de bunuri ce pot beneficia de dispozițiile

alineatului (1) dreptul de a opta ca locul livrării bunurilor să fie stabilit

în conformitate cu articolul 33.

Statele membre respective stabilesc normele privind exercitarea opțiunii

prevăzute la primul paragraf, care acoperă în orice caz doi ani calendaristici.

Articolul 35

Articolele 33 și 34 nu se aplică livrărilor de bunuri second-hand, obiecte

de artă, obiecte de colecție sau antichități, astfel cum sunt definite la

articolul 311 alineatul (1) punctele 1-4, și nici livrărilor de mijloace de

transport second-hand, astfel cum sunt definite la articolul 327 alineatul

(3), supuse TVA în conformitate cu regimurile speciale relevante.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 25

Articolul 36

În cazul în care bunurile expediate sau transportate de furnizor, de client

sau de o terță persoană sunt instalate sau asamblate, cu sau fără funcționare

de probă, de către furnizor sau în numele acestuia, locul livrării

este considerat a fi locul unde bunurile sunt instalate sau asamblate.

În cazul în care instalarea sau asamblarea este efectuată într-un alt stat

membru decât cel al furnizorului, statul membru pe al cărui teritoriu este

efectuată instalarea sau montarea adoptă măsurile necesare pentru a

evita dubla impozitare în statul membru respectiv.

S e c ț i u n e a 3

L i v r a r e a d e b u n u r i l a b o r d u l n a v e l o r ,

a e r o n a v e l o r s a u t r e n u r i l o r

Articolul 37

(1) În cazul în care bunurile sunt livrate la bordul navelor, aeronavelor

sau trenurilor pe parcursul unui transport de călători efectuat

în Comunitate, locul livrării este considerat a fi punctul de plecare al

transportului de călători.

(2) În sensul alineatului (1), „partea unui transport de călători

efectuat în Comunitate” înseamnă partea unui transport efectuat, fără

o escală în afara Comunității, între punctul de plecare și punctul de

sosire al transportului de călători.

„Locul de plecare al unui transport de călători” înseamnă primul punct

de îmbarcare a călătorilor prevăzut în Comunitate, eventual după o

oprire în afara Comunității.

„Locul de sosire al unui transport de călători” înseamnă ultimul punct

de debarcare prevăzut în Comunitate pentru călătorii care s-au îmbarcat

în interiorul Comunității, eventual înaintea unei opriri în afara Comunității.

În cazul unei transport dus-întors, traseul de retur este considerat o

operațiune separată de transport.

(3) Comisia prezintă Consiliului, de îndată ce este posibil, un raport,

însoțit, după caz, de propuneri corespunzătoare, privind locul impozitării

livrării de bunuri destinate consumului la bord și al prestării de servicii,

inclusiv servicii de restaurant, pentru călătorii aflați la bordul navelor,

aeronavelor sau trenurilor.

Până la adoptarea propunerilor menționate la primul paragraf, statele

membre pot scuti sau pot continua să scutească, cu drept de deducere

a TVA achitate în etapa anterioară, livrările de bunuri destinate

consumului la bord pentru care locul impozitării este stabilit în conformitate

cu alineatul (1).

M7

S e c ț i u n e a 4

L i v r ă r i l e d e g a z p r i n t r – u n s i s t e m d e g a z e

n a t u r a l e , l i v r ă r i l e d e e l e c t r i c i t a t e , d e e n e r g i e

d e s t i n a t ă î n c ă l z i r i i s a u r ă c i r i i p r i n i n t e r m e d i u l

r e ț e l e l o r d e î n c ă l z i r e și de ră c i r e

Articolul 38

(1) În cazul livrării de gaz prin intermediul unui sistem de gaze

naturale situat pe teritoriul Comunității sau prin orice rețea conectată

la un astfel de sistem, al livrării de electricitate, sau al livrării de energie

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 26

destinate încălzirii sau răcirii prin intermediul rețelelor de încălzire sau

de răcire către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării este

considerat a fi locul în care acel comerciant persoană impozabilă își

are sediul activității economice sau un sediu fix pentru care se

livrează bunurile sau, în absența unui astfel de sediu, locul în care își

are domiciliul stabil sau reședința sa obișnuită.

(2) În sensul alineatului (1), „comerciant persoană impozabilă”

înseamnă o persoană impozabilă a cărei activitate principală, în ceea

ce privește cumpărarea de gaz, de electricitate și de energie destinată

încălzirii sau răcirii, constă în revânzarea acestor produse și al cărei

consum propriu de astfel de produse este neglijabil.

Articolul 39

În cazul livrării de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe

teritoriul Comunității sau prin orice rețea conectată la un astfel de

sistem, al livrării de electricitate sau de energie destinată încălzirii sau

răcirii prin intermediul rețelelor de încălzire sau de răcire, în cazul în

care unei astfel de livrări nu i se aplică articolul 38, locul livrării este

considerat a fi locul în care cumpărătorul utilizează și consumă efectiv

bunurile.

Atunci când cumpărătorul nu consumă efectiv gazul, electricitatea,

energia destinată încălzirii sau răcirii sau le consumă doar parțial, se

consideră că bunurile neconsumate în cauză au fost utilizate și

consumate în locul în care cumpărătorul își are sediul activității

economice sau un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În

absența unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat și a

consumat bunurile în locul în care își are domiciliul stabil sau

reședința obișnuită.

B

CAPITOLUL 2

Locul unei achiziții intracomunitare de bunuri

Articolul 40

Locul unei achiziții intracomunitare de bunuri este considerat a fi locul

unde se încheie expedierea sau transportul bunurilor către persoana care

le achiziționează.

Articolul 41

Fără să aducă atingere articolului 40, locul unei achiziții intracomunitare

de bunuri menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i) este

considerat a fi situat pe teritoriul statului membru care a emis numărul

de identificare în scopuri de TVA sub care a efectuat achiziția persoana

care a achiziționat bunurile, cu excepția cazului în care persoana care

achiziționează bunurile dovedește că achiziția a fost supusă TVA în

conformitate cu articolul 40.

În cazul în care achiziția este supusă TVA în conformitate cu primul

paragraf, ulterior în temeiul articolului 40 achiziția fiind supusă TVA în

statul membru în care se încheie transportul sau expediția bunurilor,

baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în statul membru

care a emis numărul de identificare în scopuri de TVA sub care a

efectuat achiziția persoana care a achiziționat bunurile.

M7

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 27

Articolul 42

Articolul 41 primul paragraf nu se aplică și se consideră că TVA a fost

aplicată achiziției intracomunitare de bunuri în conformitate cu

articolul 40 atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) persoana care a achiziționat bunurile dovedește că a efectuat

achiziția intracomunitară în scopul unei livrări ulterioare, pe teritoriul

statului membru identificat în conformitate cu articolul 40,

pentru care persoana căreia îi sunt livrate bunurile a fost

desemnată ca persoană obligată la plata TVA în conformitate cu

articolul 197;

(b) persoana care a achiziționat bunurile a îndeplinit obligațiile

prevăzute la articolul 265 privind depunerea declarației recapitulative.

M3

CAPITOLUL 3

Locul de prestare a serviciilor

S e c ț i u n e a 1

D e f i n i ț i i

Articolul 43

În vederea aplicării normelor referitoare la locul de prestare a serviciilor:

1. O persoană impozabilă care desfășoară și activități sau operațiuni

care nu sunt considerate livrări de bunuri sau prestări de servicii

impozabile în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) este considerată

persoană impozabilă pentru toate serviciile care i-au fost

prestate;

2. O persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de

TVA este considerată persoană impozabilă.

S e c ț i u n e a 2

N o r m e g e n e r a l e

Articolul 44

Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care

acționează ca atare este locul unde respectiva persoană și-a stabilit

sediul activității sale economice. Cu toate acestea, în cazul în care

aceste servicii sunt furnizate către un sediu comercial fix al persoanei

impozabile, aflat în alt loc decât sediul activității sale economice, locul

de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu

comercial fix. În absența unui astfel de loc sau sediu comercial fix,

locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă

care primește aceste servicii își are domiciliul stabil sau reședința

obișnuită.

Articolul 45

Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul

unde prestatorul și-a stabilit sediul activității sale economice. Cu toate

acestea, în cazul în care aceste servicii sunt prestate de la un sediu

comercial fix al prestatorului, aflat în alt loc decât sediul activității

sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află

respectivul sediu comercial fix. În absența unui astfel de loc sau sediu

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 28

fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul își are

domiciliul stabil sau reședința obișnuită.

S e c ț i u n e a 3

D i s p o z i ț i i s p e c i a l e

S u b s e c ț i u n e a 1

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i d e c ă t r e i n t e r m e d i a r i

Articolul 46

Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă, de către

un intermediar care acționează în numele și în contul altei persoane, este

locul în care este efectuată operațiunea principală în conformitate cu

prezenta directivă.

S u b s e c ț i u n e a 2

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i l e g a t e d e b u n u r i i m o b i l e

Articolul 47

Locul de prestare a serviciilor legate de bunuri imobile, inclusiv

serviciile prestate de experți și agenți imobiliari, de cazare în sectorul

hotelier sau în sectoare cu funcție similară, precum tabere de vacanță

sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de

utilizare a bunurilor imobile și de servicii de pregătire și coordonare a

lucrărilor de construcții, de exemplu, serviciile prestate de arhitecți și de

societățile care asigură supravegherea pe șantier, este locul unde este

situat bunul imobil respectiv.

S u b s e c ț i u n e a 3

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i d e t r a n s p o r t

Articolul 48

Locul de prestare a serviciilor de transport de călători este locul unde

are loc transportul, în funcție de distanțele parcurse.

Articolul 49

Locul de prestare a serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul

intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile, este locul

unde are loc transportul, proporțional cu distanțele parcurse.

Articolul 50

Locul de prestare a serviciilor de transport intracomunitar de bunuri

către persoane neimpozabile este locul de plecare a transportului.

Articolul 51

„Transport intracomunitar de bunuri” înseamnă orice transport de bunuri

pentru care locul de plecare și locul de sosire sunt situate pe teritoriile a

două state membre diferite.

M3

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 29

„Loc de plecare” înseamnă locul unde începe efectiv transportul de

bunuri, indiferent de distanțele parcurse pentru a ajunge la locul unde

se găsesc bunurile, iar „loc de sosire” înseamnă locul unde se încheie

efectiv transportul de bunuri.

Articolul 52

Statele membre pot să nu aplice TVA pentru aceea parte din serviciul de

transport intracomunitar de bunuri către persoane neimpozabile care

constă în traversarea de ape ce nu fac parte din teritoriul Comunității.

S u b s e c ț i u n e a 4

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i c u l t u r a l e , a r t i s t i c e ,

s p o r t i v e , ș t i i n ț i f i c e , e d u c a ț i o n a l e , d e

d i v e r t i s m e n t ș i d e a l t e s e r v i c i i s i m i l a r e , d e

s e r v i c i i a u x i l i a r e t r a n s p o r t u l u i , p r e c u m și de

s e r v i c i i d e e v a l u a r e a b u n u r i l o r mo b i l e ș i

p r i v i n d e f e c t u a r e a d e l u c r ă r i a s u p r a a c e s t o r a

Articolul 53

Locul de prestare a serviciilor principale și auxiliare legate de activități

culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment sau

de alte activități similare, cum ar fi târgurile și expozițiile, inclusiv

serviciile prestate de organizatorii acestor activități, este locul în care

respectivele activități se desfășoară efectiv.

Articolul 54

Locul de prestare a următoarelor servicii către persoane neimpozabile

este locul unde aceste servicii sunt prestate efectiv:

(a) activități auxiliare transportului, precum încărcarea, descărcarea,

manipularea și alte activități similare;

(b) evaluări ale bunurilor mobile corporale și lucrări efectuate asupra

acestora.

S u b s e c ț i u n e a 5

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i d e r e s t a u r a n t ș i c a t e r i n g

Articolul 55

Locul de prestare a serviciilor de restaurant și catering, în afara celor

prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe

parcursul unei părți a unei operațiuni de transport de călători efectuate

în cadrul Comunității, este locul unde aceste servicii sunt prestate

efectiv.

S u b s e c ț i u n e a 6

Î n c h i r i e r e a mi j l o a c e l o r d e t r a n s p o r t

Articolul 56

(1) Locul de închiriere pe termen scurt a unui mijloc de transport este

locul în care mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziția

clientului.

M3

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 30

(2) În sensul alineatului (1), „termen scurt” înseamnă posesia sau

utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de

maximum treizeci de zile și, în cazul ambarcațiunilor maritime, pe o

perioadă de maximum nouăzeci de zile.

S u b s e c ț i u n e a 7

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i d e r e s t a u r a n t ș i c a t e r i n g

p e n t r u c o n s u m l a b o r d u l n a v e l o r , a l

a e r o n a v e l o r s a u a l t r e n u r i l o r

Articolul 57

(1) Locul de prestare a serviciilor de restaurant și catering furnizate

efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei

părți a unei operațiuni de transport de călători efectuată în Comunitate

este locul de plecare a transportului de călători.

(2) În sensul alineatului (1), „parte a unei operațiuni de transport de

călători efectuată în Comunitate” înseamnă acea parte a operațiunii

efectuate, fără escală în afara Comunității, între punctul de plecare și

punctul de sosire a transportului de călători.

„Punctul de plecare a unui transport de călători” înseamnă primul punct

stabilit pentru îmbarcarea călătorilor în interiorul Comunității, dacă este

cazul după o oprire în afara Comunității.

„Punctul de sosire a unui transport de călători” înseamnă ultimul punct

stabilit pentru debarcarea în interiorul Comunității a călătorilor care s-au

îmbarcat în Comunitate, dacă este cazul înaintea unei opriri în afara

Comunității.

În cazul unei călătorii dus-întors, traseul de retur este considerat o

operațiune de transport separată.

S u b s e c ț i u n e a 8

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i e l e c t r o n i c e c ă t r e p e r s o a n e

n e i m p o z a b i l e

Articolul 58

Locul de prestare a serviciilor furnizate pe cale electronică, în special a

celor prevăzute în anexa II, atunci când sunt prestate către persoane

neimpozabile stabilite într-un stat membru sau care își au domiciliul

stabil sau reședința obișnuită într-un stat membru, de către o persoană

impozabilă care și-a stabilit sediul activității economice în afara Comunității

sau care deține în afara Comunității un sediu comercial fix de

unde prestează serviciile sau care, în absența unui astfel de sediu al

activității economice sau sediu comercial fix, își are domiciliul stabil

sau reședința obișnuită în afara Comunității, este locul în care persoana

neimpozabilă este stabilită sau își are domiciliul stabil sau reședința

obișnuită.

În cazul în care furnizorul unui serviciu și clientul său comunică prin

intermediul poștei electronice, acest lucru nu înseamnă, în sine, că

serviciul furnizat este un serviciu furnizat pe cale electronică.

M3

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 31

S u b s e c ț i u n e a 9

P r e s t a r e a d e s e r v i c i i c ă t r e p e r s o a n e

n e i m p o z a b i l e î n a f a r a Comu n i t ă ț i i

Articolul 59

Locul de prestare a următoarelor servicii către o persoană neimpozabilă

care este stabilită sau își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în

afara Comunității este locul unde respectiva persoană este stabilită, își

are domiciliul stabil sau reședința obișnuită:

(a) transferurile și cesiunile de drepturi de autor, brevete, licențe, mărci

și alte drepturi similare;

(b) serviciile de publicitate;

(c) serviciile prestate de consultanți, ingineri, birouri de consultanță,

avocați, contabili și alte servicii similare, precum și prelucrările de

date și furnizarea de informații;

(d) obligațiile de a se abține de la desfășurarea, totală sau parțială, a

unei activități economice sau a unui drept prevăzut la prezentul

articol;

(e) operațiunile bancare, financiare și de asigurări, inclusiv de reasigurări,

cu excepția închirierii de seifuri;

(f) punerea la dispoziție de personal;

(g) închirierea de bunuri mobile corporale, cu excepția tuturor

mijloacelor de transport;

M7

(h) acordarea accesului la un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul

Comunității sau la o rețea conectată la un astfel de sistem, la rețeaua

de electricitate sau la rețelele de încălzire sau de răcire, sau la

transportul și distribuția prin intermediul acestor sisteme sau

rețele, precum și prestarea altor servicii direct legate de acestea;

M3

(i) serviciile de telecomunicații;

(j) serviciile de radiodifuziune și televiziune;

(k) serviciile furnizate pe cale electronică, în special cele prevăzute în

anexa II.

În cazul în care prestatorul unui serviciu și clientul său comunică prin

intermediul poștei electronice, acest lucru nu înseamnă, în sine, că

serviciul prestat este un serviciu prestat pe cale electronică.

S u b s e c ț i u n e a 1 0

E v i t a r e a d u b l e i i m p o z i t ă r i s a u a n e imp o z i t ă r i i

Articolul 59a

Pentru a evita dubla impozitare, neimpozitarea sau denaturarea concurenței,

statele membre pot considera, în ceea ce privește serviciile al

căror loc de prestare este reglementat de articolele 44, 45, 56, și 59,

(a) locul prestării unuia sau a tuturor serviciilor respective, în cazul în

care este situat pe teritoriul lor, ca fiind situat în afara Comunității,

atunci când utilizarea și exploatarea efectivă a serviciilor au loc în

afara Comunității;

(b) locul prestării unuia sau a tuturor serviciilor respective, în cazul în

care este situat în afara Comunității, ca fiind situat pe teritoriul lor,

M3

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 32

atunci când utilizarea și exploatarea efectivă a serviciilor au loc pe

teritoriul lor.

Cu toate acestea, prezenta dispoziție nu se aplică serviciilor prestate pe

cale electronică în cazul în care respectivele servicii sunt prestate unor

persoane neimpozabile nestabilite în Comunitate.

Articolul 59b

Statele membre aplică articolul 59a litera (b) serviciilor de telecomunicații,

radiodifuziune și televiziune, prevăzute la articolul 59 primul

paragraf litera (j), care sunt prestate unor persoane neimpozabile

stabilite într-un stat membru sau care își au domiciliul stabil sau

reședința obișnuită într-un stat membru, de către o persoană impozabilă

care și-a stabilit sediul activității economice în afara Comunității sau

care deține în afara Comunității un sediu comercial fix de unde

prestează serviciile sau care, în absența unui astfel de sediu al activității

economice sau sediu comercial fix, își are domiciliul stabil sau reședința

obișnuită în afara Comunității.

B

CAPITOLUL 4

Locul importului de bunuri

Articolul 60

Locul importului de bunuri este statul pe al cărui teritoriu se află

bunurile la momentul intrării lor în Comunitate.

Articolul 61

Prin derogare de la articolul 60, în cazul în care, la intrarea în Comunitate,

bunurile care nu se află în liberă circulație intră sub unul dintre

regimurile sau se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 156

sau sub regimuri de admitere temporară cu scutire totală de drepturi de

import sau sub regimuri de tranzit extern, locul importului bunurilor

respective este statul membru pe al cărui teritoriu bunurile nu mai

intră sub incidența regimurilor sau situațiilor respective.

În mod similar, în cazul în care, la intrarea în Comunitate, bunurile care

se află în liberă circulație sunt plasate într-unul dintre regimurile sau se

află în una dintre situațiile prevăzute la articolele 276 și 277, locul

importului este statul membru pe al cărui teritoriu bunurile nu mai

intră sub incidența regimurilor sau situațiilor respective.

TITLUL VI

FAPT GENERATOR ȘI EXIGIBILITATEA TVA

CAPITOLUL 1

Dispoziții generale

Articolul 62

În sensul prezentei directive:

(1) „fapt generator” înseamnă faptul prin care sunt realizate condițiile

legale necesare pentru ca TVA să devină exigibilă;

M3

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 33

(2) TVA devine „exigibilă” atunci când autoritatea fiscală dobândește în

temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la

persoană obligată la plata acesteia, chiar dacă plata acestei taxe

poate fi amânată.

CAPITOLUL 2

Livrarea de bunuri și prestarea de servicii

Articolul 63

Faptul generator intervine și TVA devine exigibilă atunci când sunt

livrate bunurile sau sunt prestate serviciile.

Articolul 64

(1) Atunci când determină decontări sau plăți succesive, livrarea de

bunuri, alta decât cea constând în închirierea de bunuri pe o anumită

perioadă de timp sau vânzarea de bunuri cu plată în rate, în conformitate

cu articolul 14 alineatul (2) litera (b), si prestarea de servicii sunt considerate

efectuate la expirarea perioadelor la care se referă decontările sau

plățile respective.

M4

(2) Prestările de servicii pentru care taxa este datorată de către beneficiarul

serviciilor în conformitate cu articolul 196, care sunt prestate în

mod continuu pe o perioadă mai mare de un an și care nu determină

decontări sau plăți în cursul acestei perioade se consideră efectuate la

expirarea fiecărui an calendaristic, atât timp cât prestarea de servicii nu

a încetat.

Statele membre pot prevedea că, în anumite cazuri, altele decât cele

prevăzute la alineatul (1), livrarea continuă de bunuri sau prestarea

continuă de servicii pe o anumită perioadă de timp se consideră

efectuată cel puțin la expirarea unui termen de un an.

B

Articolul 65

În cazul în care plata este făcută înainte de livrarea bunurilor sau

prestarea de servicii, TVA devine exigibilă la încasarea plății și la

suma încasată.

Articolul 66

Prin derogare de la articolele 63, 64 și 65, statele membre pot prevedea

ca TVA să devină exigibilă, pentru anumite operațiuni sau anumite

categorii de persoane impozabile, la una din următoarele date:

(a) cel târziu la data emiterii facturii;

(b) cel târziu la data încasării plății;

(c) atunci când nu se emite o factură sau când aceasta este emisă târziu,

într-un termen determinat de la data la care intervine faptul

generator.

M4

Cu toate acestea, derogarea prevăzută la primul paragraf nu se aplică

prestărilor de servicii pentru care taxa este datorată de către beneficiarul

serviciilor în conformitate cu articolul 196.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 34

Articolul 67

(1) Atunci când, în conformitate cu condițiile stabilite la

articolul 138, bunurile expediate sau transportate într-un alt stat

membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor

sunt livrate în regim de scutire de TVA sau atunci când bunurile sunt

transferate in regim de scutire de TVA într-un alt stat membru de către

o persoană impozabilă în scopul desfășurării activității sale economice,

TVA devine exigibilă în cea de a cincisprezeceazi a lunii următoare

celei în care intervine faptul generator.

(2) Prin derogare de la alineatul (1), TVA devine exigibilă la

emiterea facturii prevăzute la articolul 220, în cazul în care factura

este emisă înainte de cea de a cincisprezecea zi a lunii următoare

celei în care intervine faptul generator.

CAPITOLUL 3

Achiziția intracomunitară de bunuri

Articolul 68

Faptul generator intervine atunci când este efectuată achiziția intracomunitară

de bunuri.

Achiziția intracomunitară de bunuri este considerată a fi efectuată atunci

când livrarea de bunuri similare pe teritoriul statului membru respectiv

este considerată a fi efectuată.

Articolul 69

(1) În cazul achiziției intracomunitare de bunuri, TVA devine

exigibilă în cea de a cincisprezeceazi a lunii următoare celei în care

intervine faptul generator.

(2) Prin derogare de la alineatul (1), TVA devine exigibilă la

emiterea facturii prevăzute la articolul 220, în cazul în care factura

este emisă înainte de cea de a cincisprezeceazi a lunii următoare celei

în care intervine faptul generator.

CAPITOLUL 4

Importul de bunuri

Articolul 70

Faptul generator intervine și TVA devine exigibilă atunci când bunurile

sunt importate.

Articolul 71

(1) Atunci când, la introducerea în Comunitate, bunurile sunt plasate

într-unul dintre regimurile sau se află în una dintre situațiile prevăzute la

articolele 156, 276 și 277 sau sub regimuri de admitere temporară cu

scutire totală de drepturi de import sau sub regimuri de tranzit extern,

faptul generator intervine și TVA devine exigibilă doar în momentul în

care bunurile nu mai intră sub incidența regimurilor sau situațiilor

respective.

Cu toate acestea, atunci când bunurile importate sunt supuse drepturi

vamale, prelevărilor agricole sau unor taxe similarestabilite în cadrul

unei politici comune, faptul generator intervine și TVA devine

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 35

exigibilă în momentul în care intervine faptul generator privind taxele

respective, iar drepturile respective devin exigibile.

(2) Atunci când bunurile importate nu sunt supuse nici uneia dintre

drepturile prevăzute la alineatul (1) al doilea paragraf, statele membre

aplică, în ceea ce privește faptul generator și momentul la care TVA

devine exigibilă, dispozițiile în vigoare care reglementează drepturile

vamale.

TITLUL VII

BAZĂ DE IMPOZITARE

CAPITOLUL 1

Definiție

Articolul 72

În sensul prezentei directive, „valoare de piață” înseamnă suma totală pe

care, pentru obținerea bunurilor sau serviciilor în cauză la momentul

respectiv, un client aflat în aceeași etapă de comercializare la care are

loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii este necesar să o

plătească în condiții de concurență loială, unui furnizor sau prestator

independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau

prestarea este supusă taxei.

Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de

servicii comparabilă, „valoarea de piață” înseamnă:

(1) pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât prețul de

cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare sau, în absența

unui preț de cumpărare, prețul de cost, stabilit la momentul livrării;

(2) pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile

complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului.

CAPITOLUL 2

Livrarea de bunuri sau prestarea de servicii

Articolul 73

Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, altele decât cele

prevăzute la articolele 74-77, baza de impozitare include toate

elementele care reprezintă contrapartida obținută sau care urmează să

fie obținută de către furnizor sau prestator, în schimbul livrării sau al

prestării, de la client sau de la un terț, inclusiv subvenții direct legate de

prețul livrării sau al prestării.

Articolul 74

Atunci când o persoană impozabilă utilizează sau dispune de bunuri

care fac parte din activele activității economice sau atunci când

bunurile sunt deținute de o persoană impozabilă sau de către succesorii

acesteia după ce activitatea sa economică impozabilă încetează, în

conformitate cu articolele 16 și 18, baza de impozitareeste prețul de

cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare sau, în absența

unui preț de cumpărare, prețul de cost, stabilite la momentul la care

are loc utilizarea, dispunerea sau păstrarea.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 36

Articolul 75

Pentru prestarea de servicii, prevăzută la articolul 26, atunci când

bunurile care fac parte din activele unei activități economice sunt

utilizate în scopuri personale sau serviciile sunt efectuate cu titlu

gratuit, baza de impozitare este reprezentată de costul complet al

persoanei impozabile pentru prestarea serviciilor.

Articolul 76

Pentru livrarea de bunuri constând într-un transfer în alt stat membru,

baza de impozitare este prețul de cumpărare al bunurilor sau al unor

bunuri similare sau, în absența unui preț de cumpărare, prețul de cost,

stabilite la momentul efectuării transferului.

Articolul 77

Pentru prestarea de către o persoană impozabilă a unui serviciu în

scopul desfășurării activității sale economice, în conformitate cu

articolul 27, baza de impozitare este reprezentată de valoarea de piață

a serviciului prestat.

Articolul 78

Baza de impozitare include următoarele elemente:

(a) impozite, drepturi, prelevări și taxe, cu excepția TVA în sine;

(b) cheltuieli accesorii cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare,

transport și asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului

sau beneficiarului.

În sensul primului paragraf litera (b), statele membre pot considera drept

cheltuieli accesorii cheltuielile care fac obiectul unei înțelegeri separate.

Articolul 79

Baza de impozitare nu cuprinde următoarele elemente:

(a) reduceri de preț cu titlu de sconturi pentru plată anticipată;

(b) reduceri de preț și rabaturi acordate clientului și obținute de acesta

la momentul livrării;

(c) sume primite de o persoană impozabilă de la client, reprezentând

decontarea cheltuielilor efectuate în numele și în contul clientului și

înregistrate în contabilitate într-un cont tranzitoriu.

ste necesar ca persoana impozabilă să facă dovada sumei efective a

cheltuielilor prevăzute la primul paragraf litera (c) și nu poate deduce

TVA care poate fi eventual aplicată acestora.

Articolul 80

(1) Pentru a preveni evaziunea fiscală sau frauda, statele membre pot

adopta măsuri în oricare dintre următoarele cazuri pentru a se asigura că,

pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii care implică familia

sau legături personale apropiate, legături organizaționale, de proprietate,

de afiliere, financiare sau juridice, astfel cum sunt definite de statul

membru, baza de impozitare este considerată valoarea de piață:

(a) atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piață

liberă, iar beneficiarul livrării sau al prestării nu are drept complet

de deducere în temeiul articolelor 167-171 și articolelor 173-177;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 37

(b) atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piață, iar

furnizorul sau prestatorul nu are un drept complet de deducere în

temeiul articolelor 167-171 și articolelor 173-177, iar livrarea sau

prestarea este supusă unei scutiri în temeiul articolelor 132, 135,

136, 371, 375, 376, 377, articolului 378 alineatul (2), articolului 379

alineatul (2) sau M7 articolele 380-390b ◄;

(c) atunci când contrapartida este mai mare decât valoarea de piață, iar

furnizorul sau prestatorul nu are drept complet de deducere în

temeiul articolelor 167-171 și articolelor 173-177.

În sensul primului paragraf, legăturile juridice pot include relația dintre

un angajator și un angajat sau familia angajatului sau orice alte persoane

care îi sunt apropiate.

(2) Atunci când statele membre își exercită opțiunea prevăzută la

alineatul (1), ele pot restricționa categoriile de furnizori/prestatori sau

beneficiari cărora li se aplică măsurile.

(3) Statele membre informează comitetul TVA cu privire la măsurile

legislative naționale adoptate în temeiul alineatului (1), în măsura în

care nu sunt măsuri autorizate de Consiliu înainte de 13 august 2006

în conformitate cu articolul 27 alineatele (1)-(4) din Directiva

77/388/CEE și care sunt menținute în temeiul alineatului (1) din

prezentul articol.

Articolul 81

Statele membre care, la 1 ianuarie 1993, nu își exercitau opțiunea în

temeiul articolului 98 de a aplica o cotă redusă pot prevedea, în cazul în

care își exercită opțiunea în temeiul articolului 89, că, pentru livrarea de

obiecte de artă, prevăzută la articolul 103 alineatul (2), este necesar ca

baza de impozitare să fie egală cu o fracțiune din suma stabilită în

conformitate cu articolele 73, 74, 76, 78 și 79.

Fracțiunea prevăzută la primul paragraf este stabilită astfel încât TVA

astfel datorată să fie egală cu cel puțin 5 % din suma stabilită în conformitate

cu articolele 73, 74, 76, 78 și 79.

Articolul 82

Statele membre pot prevedea că, pentru livrarea de bunuri și prestarea

de servicii, este necesar ca baza de impozitare să includă valoarea

aurului de investiții scutit în sensul articolului 346, care a fost

furnizat de client pentru a fi utilizat ca bază de prelucrare și care,

drept urmare, își pierde calitatea de aur de investiții scutit atunci când

bunurile sunt livrate și serviciile sunt prestate. Valoarea care se

utilizează este valoarea de piață a aurului de investiții la momentul la

care bunurile sunt livrate și serviciile sunt prestate.

CAPITOLUL 3

Achiziția intracomunitară de bunuri

Articolul 83

Pentru achiziția intracomunitară de bunuri, baza de impozitare se

stabilește în funcție de aceleași elemente utilizate în conformitate cu

capitolul 1 în scopul determinării bazei de impozitare pentru livrarea

acelorași bunuri pe teritoriul statului membru în cauză. În cazul operațiunilor

considerate achiziții intracomunitare de bunuri, prevăzute la

articolele 21 și 22, baza de impozitare este reprezentată de prețul de

cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare sau, în absența unui

preț de cumpărare, prețul de cost, stabilite la momentul livrării.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 38

Articolul 84

(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

accizele datorate sau achitate de persoana care efectuează achiziția intracomunitară

a unui produs supus accizelor sunt incluse în baza de impozitare

în conformitate cu articolul 78 primul paragraf litera (a).

(2) Atunci când, după efectuarea achiziției intracomunitare de bunuri,

persoana care a achiziționat bunurile obține o rambursare a accizelor

achitateîn statul membru în care a început expedierea sau transportul

bunurilor, baza de impozitare este redusă în mod corespunzător în statul

membru pe al cărui teritoriu s-a efectuat achiziția.

CAPITOLUL 4

Importul de bunuri

Articolul 85

Pentru importurile de bunuri, baza de impozitare este valoarea în vamă,

stabilită în conformitate cu dispozițiile comunitare în vigoare.

Articolul 86

(1) Baza de impozitare include următoarele elemente, în măsura în

care acestea nu sunt deja incluse:

(a) impozite, drepturi, prelevări și alte taxe datorate în afara statului

membru de import și cele datorate ca urmare a importului,

exceptând TVA care este percepută;

(b) cheltuieli accesorii, precum comisioane, cheltuieli de ambalare,

transport și asigurare, care intervin până la primul loc de destinație

pe teritoriul statului membru de import, precum și cele care decurg

din transportul către alt loc de destinație din Comunitate, în cazul în

care locul respectiv este cunoscut la momentul apariției faptului

generator.

(2) În sensul alineatului (1) litera (b), „primul loc de destinație”

înseamnă locul menționat pe scrisoarea de trăsură sau pe orice alt

document în baza căruia bunurile sunt importate în statul membru de

import. În cazul în care nu există o asemenea mențiune, primul loc de

destinație este considerat a fi locul primului transfer al încărcăturii în

statul membru de import.

Articolul 87

Baza de impozitare nu include următoarele elemente:

(a) reduceri de preț cu titlu de sconturi pentru plată anticipată;

(b) reduceri de preț și rabaturi acordate clientului și obținute de către

acesta la momentul importului.

Articolul 88

Atunci când bunurile exportate temporar din Comunitate sunt reimportate

după ce au suferit, în afara Comunității, procese de reparație,

prelucrare, adaptare, confecționare sau reprelucrare, statele membre iau

măsuri pentru a se asigura că regimul fiscal al bunurilor în scopuri de

TVA este același cu cel aplicabil în cazul în care procesele de reparație,

prelucrare, adaptare, confecționare sau reprelucrare au fost efectuate pe

teritoriul lor.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 39

Articolul 89

Statele membre care, la 1 ianuarie 1993, nu își exercitau opțiunea în

temeiul articolului 98 de a aplica o cotă redusă pot prevedea că, pentru

importul de obiecte de artă, obiecte de colecție și antichități, astfel cum

sunt definite la articolul 311 alineatul (1) punctele 2, 3 și 4, este necesar

ca baza de impozitare să fie egală cu o fracțiune din suma stabilită în

conformitate cu articolele 85, 86 și 87.

Fracțiunea prevăzută la primul paragraf este stabilită în așa fel încât

TVA astfel datorată să fie egală cu cel puțin 5 % din suma stabilită

în conformitate cu articolele 85, 86 și 87.

CAPITOLUL 5

Dispoziții diverse

Articolul 90

(1) În cazul anulării, al refuzului sau al neplății totale sau parțiale sau

în cazul în care prețul este redus după livrare, baza de impozitare se

reduce, în consecință, în condițiile stabilite de statele membre.

(2) În cazul neplății totale sau parțiale, statele membre pot deroga de

la alineatul (1).

Articolul 91

(1) Atunci când elementele utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare

la import sunt exprimate într-o altă monedă decât cea a statului

membru în care este efectuată evaluarea, cursul de schimb se stabilește

în conformitate cu dispozițiile comunitare care reglementează calcularea

valorii în vamă.

(2) Atunci când elementele utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare

a unei alte operațiuni decât importul de bunuri sunt exprimate

într-o altă monedă decât cea a statului membru în care este efectuată

evaluarea, cursul de schimb aplicabil este ultimul curs de vânzare înregistrat,

la momentul la care TVA devine exigibilă, pe piața valutară sau

pe piețele valutare cele mai reprezentative ale statului membru în cauză

sau un curs stabilit în raport cu cel de pe piața sau piețele respective, în

conformitate cu normele stabilite de statul membru în cauză.

Cu toate acestea, pentru unele dintre operațiunile prevăzute la primul

paragraf sau pentru anumite categorii de persoane impozabile, statele

membre pot utiliza cursul de schimb stabilit în conformitate cu dispozițiile

comunitare în vigoare care reglementează calcularea valorii în

vamă.

Articolul 92

În ceea ce privește costurile ambalajelor returnabile, statele membre pot

adopta una dintre următoarele măsuri:

(a) excluderea lor din baza de impozitare și adoptarea măsurilor

necesare pentru a se asigura că suma respectivă este regularizată

în cazul în care ambalajul nu este returnat;

(b) includerea lor în baza de impozitare și adoptarea măsurilor necesare

pentru a se asigura că suma respectivă este regularizat în cazul în

care ambalajul este efectiv returnat.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 40

TITLUL VIII

COTE

CAPITOLUL 1

Aplicarea cotelor

Articolul 93

Cota aplicabilă operațiunilor taxabile este cea în vigoare la momentul

survenirii faptului generator.

Cu toate acestea, în următoarele situații, cota aplicabilă este cea în

vigoare la momentul la care TVA devine exigibilă:

(a) în cazurile prevăzute la articolele 65 și 66;

(b) în cazul unei achiziții intracomunitare de bunuri;

(c) pentru importul de bunuri, în cazurile prevăzute la articolul 71

alineatul (1) al doilea paragraf și la articolul 71 alineatul (2).

Articolul 94

(1) Cota aplicabilă unei achiziții intracomunitare de bunuri este cea

aplicabilă livrării de bunuri similare pe teritoriul statului membru.

(2) Sub rezerva opțiunii prevăzute la articolul 103 alineatul (1) de

aplicare a unei cote reduse la importul de obiecte de artă, obiecte de

colecție sau antichități, cota aplicabilă importului de bunuri este cea

aplicabilă livrării de bunuri similare pe teritoriul statului membru.

Articolul 95

În cazul în care cotele se modifică, statele membre pot efectua regularizări,

în cazurile prevăzute la articolele 65 și 66, pentru a ține seama de

cota aplicabilă la momentul la care bunurile au fost livrate sau serviciile

au fost prestate.

De asemenea, statele membre pot adopta toate măsurile tranzitorii

adecvate.

CAPITOLUL 2

Structura și nivelul cotelor

S e c ț i u n e a 1

Co t a s t a n d a r d

Articolul 96

Statele membre aplică o cotă standard a TVA, care este fixată de fiecare

stat membru ca procent din baza de impozitare și care este aceeași

pentru livrarea de bunuri și pentru prestarea de servicii.

Articolul 97

(1) De la 1 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010, cota standard

nu poate fi mai mică de 15 %.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 41

(2) Consiliul decide, în conformitate cu articolul 93 din tratat, în

privința nivelului cotei standard aplicate după 31 decembrie 2010.

S e c ț i u n e a 2

Cot e r e d u s e

Articolul 98

(1) Statele membre pot aplica fie una, fie două cote reduse.

(2) Cotele reduse se aplică numai livrărilor de bunuri sau prestărilor

de servicii din categoriile prevăzute în anexa III.

M3

Cotele reduse nu se aplică serviciilor furnizate pe cale electronică.

B

(3) La aplicarea cotelor reduse prevăzute la alineatul (1) pentru

categorii de bunuri, statele membre pot utiliza Nomenclatura

combinată pentru a delimita în mod precis categoria în cauză.

Articolul 99

(1) Cotele reduse se fixează ca procent din baza de impozitare, care

nu poate fi mai mic de 5 %.

(2) Fiecare cotă redusă este astfel stabilită încât valoarea TVA care

rezultă din aplicarea cotei să permită în mod normal deducerea completă

a TVA deductibile în temeiul articolelor 167-171 și articolelor 173-177.

Articolul 100

Pe baza unui raport al Comisiei, Consiliul revizuiește din doi în doi ani,

începând din 1994, sfera de aplicare a cotelor reduse.

În conformitate cu articolul 93 din tratat, Consiliul poate decide modificarea

listei de bunuri și servicii stabilite în anexa III.

Articolul 101

Până la 30 iunie 2007, Comisia prezintă Parlamentului European și

Consiliului un raport de evaluare globală privind impactul cotelor

reduse aplicate serviciilor prestate local, inclusiv servicii de restaurant,

în special în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, creșterea

economică și buna funcționare a pieței interne, pe baza unui studiu

efectuat de un grup economic de reflecție independent.

S e c ț i u n e a 3

D i s p o z i ț i i s p e c i a l e

M7

Articolul 102

După consultarea Comitetului pentru TVA, fiecare stat membru poate

aplica o cotă redusă pentru livrarea de gaze naturale, electricitate sau de

energie pentru încălzirea urbană.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 42

Articolul 103

(1) Statele membre pot prevedea ca respectiva cotă redusă sau una

dintre cotele reduse pe care le aplică în conformitate cu articolele 98 și

99 să se aplice, de asemenea, importului de obiecte de artă, obiecte de

colecție și antichități, astfel cum sunt definite la articolul 311 alineatul

(1) punctele 2, 3 și 4.

(2) În cazul în care statele membre își exercită opțiunea în temeiul

alineatului (1), ele pot aplica, de asemenea, cota redusă următoarelor

operațiuni:

(a) livrarea de obiecte de artă, de către creatorul lor sau de către

succesorii acestuia;

(b) livrarea de obiecte de artă, în mod ocazional, de către o persoană

impozabilă alta decât un comerciant persoană impozabilă, atunci

când obiectele de artă au fost importate de persoana impozabilă

însăși sau atunci când acestea i-au fost livrate de creatorul lor sau

de succesorii lui sau atunci când acestea i-au conferit dreptul de

deducere totală a TVA.

Articolul 104

Austria poate aplica, în comunele Jungholz și Mittelberg (Kleines

Walsertal), o a doua cotă standard mai mică decât cota corespunzătoare

aplicată în restul Austriei, dar nu mai mică de 15 %.

M5

Articolul 104a

Ciprul poate aplica una dintre cele două cote reduse, prevăzute la

articolul 98, furnizării de gaz petrolier lichefiat (GPL) în rezervoare

cilindrice.

Articolul 105

(1) Portugalia poate aplica una dintre cele două cote reduse,

prevăzute la articolul 98, taxelor pentru utilizarea podurilor din zona

Lisabonei.

(2) Portugalia poate aplica, în cazul operațiunilor efectuate în

regiunile autonome Azore și Madeira și al importurilor directe în

aceste regiuni, cote mai mici decât cele aplicate pe continent.

__________

B

CAPITOLUL 4

Dispoziții speciale aplicabile până la adoptarea unor regimuri

definitive

Articolul 109

Până la introducerea regimurilor definitive prevăzute la articolul 402, se

aplică dispozițiile stabilite în prezentul capitol.

Articolul 110

Statele membre care, la 1 ianuarie 1991, acordau scutiri cu drept de

deducere a TVA achitate în etapa anterioară sau aplicau cote reduse

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 43

inferioare valorii minime stabilite la articolul 99 pot continua să acorde

scutirile respective sau să aplice cotele reduse respective.

Este necesar ca scutirile și cotele reduse prevăzute la primul paragraf să

fie în conformitate cu legislația comunitară și să fi fost adoptate din

motive sociale clar definite și în favoarea consumatorului final.

Articolul 111

În condițiile stabilite la articolul 110 al doilea paragraf, scutirile cu drept

de deducere a TVA achitate în etapa anterioară pot continua să fie

acordate în următoarele cazuri:

(a) de către Finlanda pentru livrările de ziare și periodice vândute prin

abonament și pentru tipărirea de publicații distribuite membrilor

asociațiilor de interes public;

(b) de către Suedia pentru livrarea de ziare, inclusiv jurnale radiodifuzate

și înregistrate pe casete pentru persoanele cu deficiențe de

vedere, de produse farmaceutice furnizate spitalelor sau pe bază de

rețetă și pentru producția de periodice ale organizațiilor fără scop

lucrativ sau pentru prestarea de alte servicii legate de acestea.

Articolul 112

În cazul în care dispozițiile articolului 110 cauzează pentru Irlanda

denaturări ale concurenței în livrarea de produse energetice pentru

încălzire sau iluminat, Irlanda poate fi autorizată de Comisie, în cazul

unei cereri exprese, să aplice o cotă redusă acestor livrări, în conformitate

cu articolele 98 și 99.

În cazul prevăzut la primul paragraf, Irlanda prezintă o cerere Comisiei,

însoțită de toate informațiile necesare. În cazul în care Comisia nu a

adoptat o decizie în termen de trei luni de la primirea cererii, se

consideră că Irlanda este autorizată să aplice cotele reduse propuse.

Articolul 113

Statele membre care, la 1 ianuarie 1991, în conformitate cu legislația

comunitară, acordau scutiri cu drept de deducere a TVA achitate în

etapa anterioară sau aplicau cote reduse inferioare valorii minime

stabilite la articolul 99, pentru alte bunuri și servicii decât cele

prevăzute în anexa III, pot să aplice cota redusă sau una dintre cele

două cote reduse prevăzute la articolul 98 livrării de astfel de bunuri sau

prestării de astfel de servicii.

Articolul 114

(1) Statele membre care, la 1 ianuarie 1993, au fost obligate să

mărească cu peste 2 % cota lor standard în vigoare la 1 ianuarie 1991

pot aplica o cotă redusă inferioară valorii minime stabilite la articolul 99

livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii din categoriile prevăzute în

anexa III.

M5

Statele membre menționate la primul paragraf pot aplica, de asemenea,

această cotă pentru îmbrăcămintea și încălțămintea pentru copii și pentru

locuințe.

B

(2) Statele membre nu se pot prevala de alineatul (1) pentru a

introduce scutiri cu drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 44

Articolul 115

Statele membre care, la 1 ianuarie 1991, aplicau o cotă redusă pentru

îmbrăcămintea sau încălțămintea pentru copii sau pentru locuințe pot

continua să aplice această cotă pentru livrarea acestor bunuri sau

pentru prestarea acestor servicii.

__________

B

Articolul 117

M5

__________

B

(2) Austria poate aplica una dintre cele două cote reduse prevăzute la

articolul 98 închirierii de bunuri imobile în scopuri rezidențiale, cu

condiția ca respectiva cotă să nu fie mai mică de 10 %.

Articolul 118

Statele membre care, la 1 ianuarie 1991, aplicau o cotă redusă livrării de

bunuri sau prestării de servicii altele decât cele prevăzute în anexa III

pot aplica respectiva cotă redusă sau una dintre cele două cote reduse

prevăzute la articolul 98 livrării de bunuri sau prestării de servicii în

cauză, cu condiția ca respectiva cotă să nu fie mai mică de 12 %.

Primul paragraf nu se aplică livrării de bunuri second-hand, obiecte de

artă, obiecte de colecție sau antichități, astfel cum sunt definite la

articolul 311 alineatul (1) punctele 1-4, supuse TVA în conformitate

cu regimul marjei prevăzut la articolele 312-325 sau cu regimurile

pentru vânzări prin licitație publică.

Articolul 119

În sensul aplicării articolului 118, Austria poate aplica o cotă redusă

vinurilor produse într-o exploatație agricolă de către producătorulfermier,

cu condiția ca respectiva cotă să nu fie mai mică de 12 %.

Articolul 120

Grecia poate să aplice cote cu până la 30 % mai mici decât cotele

corespunzătoare aplicate în Grecia continentală în departamentele

Lesbos, Chios, Samos, Dodecanese și Cyclades și în insulele Thassos,

Sporades de Nord, Samothrace și Skiros.

Articolul 121

Statele membre care, la 1 ianuarie 1993, considerau lucrările efectuate în

baza unui contract ca livrare de bunuri pot aplica serviciilor realizate în

baza unui contract cota aplicabilă bunurilor obținute după efectuarea

lucrărilor.

În sensul aplicării primului alineat, „serviciile realizate în baza unui

contract” înseamnă predarea de către un contractor clientului său a

unor bunuri mobile fabricate sau asamblate de contractor din

materiale sau obiecte care i-au fost încredințate de către client în acest

scop, indiferent dacă o parte din materialele utilizate a fost furnizată de

către contractor.

M5

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 45

Articolul 122

Statele membre pot aplica o cotă redusă livrărilor de plante vii sau de

alte produse de floricultură, inclusiv bulbi, rădăcini și produse similare,

flori tăiate și frunze ornamentale, și livrărilor de lemn folosit ca lemn

pentru foc.

CAPITOLUL 5

Dispoziții temporare

M2

Articolul 123

Republica Cehă poate continua să aplice, până la 31 decembrie 2010, o

cotă redusă de cel puțin 5 % pentru prestarea de lucrări de construcție

aferente clădirilor rezidențiale care nu se desfășoară în cadrul unei

politici sociale, cu excepția materialelor de construcție.

__________

B

Articolul 125

(1) Cipru poate continua să acorde, până la M2 31 decembrie

2010 ◄, o scutire cu drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară

pentru livrările de produse farmaceutice și produse alimentare

pentru consum uman, cu excepția diferitelor tipuri de înghețată și a

produselor similare, precum și a produselor alimentare sărate (chipsuri

sau baghete din cartofi, foietaje și produse similare ambalate pentru

consum uman fără preparare suplimentară).

M5

__________

M2 __________

B

Articolul 127

Malta poate continua să acorde, până la M2 31 decembrie 2010 ◄,

o scutire cu drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară pentru

livrările de produse alimentare pentru consum uman și farmaceutice.

M2

Articolul 128

(1) Polonia poate să acorde, până la 31 decembrie 2010, o exonerare

cu drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară pentru livrările

de anumite cărți și periodice de specialitate.

M5

__________

M2

(3) Polonia poate continua să aplice, până la 31 decembrie 2010, o

cotă redusă de cel puțin 3 % furnizării de produse alimentare astfel cum

se menționează în anexa III punctul 1.

(4) Polonia poate continua să aplice, până la 31 decembrie 2010, o

cotă redusă de cel puțin 7 % prestării serviciilor de construcție, renovare

și transformare a locuințelor, nefurnizate în cadrul unei politici sociale,

cu excepția materialelor de construcție, precum și livrării, înainte de

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 46

prima ocupare, a clădirilor rezidențiale sau a unor părți de clădiri rezidențiale,

astfel cum se menționează la articolul 12 alineatul (1) litera (a).

B

Articolul 129

M5

__________

B

(2) Slovenia poate continua să aplice, până la M2 31 decembrie

2010 ◄, o cotă redusă de cel puțin 5 % prestării de lucrări de

construcție, renovare și întreținere a clădirilor rezidențiale nefurnizate

în cadrul unei politici sociale, exceptând materialele de construcții.

M2

__________

B

TITLUL IX

SCUTIRI

CAPITOLUL 1

Dispoziții generale

Articolul 131

Scutirile prevăzute la capitolele 2-9 se aplică fără să aducă atingere altor

dispoziții comunitare și în conformitate cu condițiile pe care statele

membre le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă și directă

a acestor scutiri și de a preveni orice posibilă evaziune, fraudă sau abuz.

CAPITOLUL 2

Scutiri pentru anumite activități de interes general

Articolul 132

(1) Statele membre scutesc următoarele tranzacții:

(a) prestarea de servicii și livrarea de bunuri accesorii acestora, altele

decât serviciile de transport de călători și serviciile de telecomunicații,

efectuate de către serviciile poștale publice;

(b) spitalizarea și îngrijirea medicală și activitățile conexe asigurate de

organisme de drept public sau, în condiții sociale comparabile celor

aplicabile organismelor de drept public, asigurate de spitale, centre

de tratament medical sau diagnoză și alte instituții de natură

similară recunoscute în mod corespunzător;

(c) prestarea de îngrijiri medicale în exercitarea profesiunilor medicale

și paramedicale, astfel cum sunt definite de statul membru în cauză;

(d) livrarea de organe, sânge și lapte, de proveniență umană;

(e) prestarea de servicii efectuată în cadrul profesiei lor de către tehnicienii

dentari și livrarea de proteze dentare de către dentiști și

tehnicieni dentari;

(f) prestarea de servicii de către grupuri independente de persoane,

care efectuează o activitate scutită de TVA sau pentru care nu

sunt persoane impozabile, în scopul prestării către membrii lor a

serviciilor necesare în mod direct desfășurării activității respective,

M2

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 47

atunci când grupurile în cauză se rezumă să solicite membrilor lor

rambursarea exactă a părții lor din cheltuielile comune, cu condiția

ca scutirea respectivă să nu fie susceptibilă de a cauza denaturări

ale concurenței;

(g) prestarea de servicii și livrarea de bunuri direct legate de ajutorul

social și securitatea socială, inclusiv cele prestate și livrate de

cămine de bătrâni, de organisme de drept public sau de alte

organisme recunoscute de statul membru în cauză ca având un

caracter social;

(h) prestarea de servicii și livrarea de bunuri direct legate de protecția

copiilor și a tinerilor, de către organisme de drept public sau de alte

organizații recunoscute de statul membru în cauză ca având un

caracter social;

(i) educația copiilor și a tinerilor, învățământul școlar sau universitar,

formarea și reconversia profesională, inclusiv prestarea de servicii

și livrarea de bunuri strâns legate de acestea, de către organisme de

drept public care au acest scop sau de alte organizații recunoscute

de statul membru în cauză ca având scopuri similare;

(j) pregătirea particulară oferită de profesori și la nivel de învățământ

școlar și universitar;

(k) punerea la dispoziție de personal de către instituțiile religioase sau

filozofice în scopul activităților prevăzute la literele (b), (g), (h) și

(i) și în scopul asistenței spirituale;

(l) prestarea de servicii, precum și livrarea de bunuri strâns legate de

acestea, în folosul membrilor, în schimbul unei cotizații stabilite în

conformitate cu statutul lor, de către organizațiile fără scop lucrativ

care urmăresc obiective de ordin politic, sindical, religios, patriotic,

filozofic, filantropic sau civic, cu condiția ca scutirea respectivă să

nu fie susceptibilă de a cauza denaturări ale concurenței;

(m) prestarea anumitor servicii strâns legate de sport și educația fizică

de către organizații fără scop lucrativ persoanelor care practică

sportul sau educația fizică;

(n) prestarea anumitor servicii culturale, precum și livrarea de bunuri

strâns legate de acestea, de către organisme de drept public sau de

alte organisme culturale recunoscute de statul membru în cauză;

(o) prestarea de servicii și livrarea de bunuri de către organizații ale

căror activități sunt scutite în temeiul literelor (b), (g), (h), (i), (l),

(m) și (n), cu ocazia evenimentelor destinate strângerii de fonduri și

organizate exclusiv în beneficiul lor, cu condiția ca scutirea

respectivă să nu fie susceptibilă de a cauza denaturări ale concurenței;

(p) prestarea de servicii de transport pentru persoanele bolnave sau

accidentate în vehicule special destinate acestui scop, de către

organisme autorizate corespunzător;

(q) alte activități decât cele de natură comercială efectuate de organismele

publice de radio și televiziune.

(2) În sensul alineatului (1) litera (o), statele membre pot introduce

orice restricții necesare, în special în ceea ce privește numărul faptelor

sau suma fondurilor care dau dreptul la scutire.

Articolul 133

Statele membre pot acorda altor organisme decât cele de drept public

fiecare dintre scutirile prevăzute la articolul 132 alineatul (1) literele (b),

(g), (h), (i), (l), (m) și (n) sub rezerva respectării, în fiecare caz în parte,

a uneia sau mai multora dintre următoarele condiții:

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 48

(a) nu este necesar ca organismele în cauză să urmărească în mod

sistematic obținerea unui profit, iar orice profituri eventuale nu se

distribuie, ci se alocă în scopul continuării sau îmbunătățirii serviciilor

prestate;

(b) este necesar ca organismele în cauză să fie gestionate și administrate

în mod esențial cu titlu gratuit de către persoane care nu au, fie prin

ele însele, fie prin intermediari, interese directe sau indirecte în

rezultatele activităților respective;

(c) organismele în cauză au obligația de a practica prețuri aprobate de

autoritățile publice sau care nu depășesc asemenea prețuri aprobate

sau, pentru operațiunile care nu sunt supuse aprobării, prețuri mai

mici decât cele practicate pentru operațiuni similare de întreprinderile

comerciale supuse TVA;

(d) este necesar ca scutirile să nu fie susceptibile de a cauza denaturări

ale concurenței în dezavantajul întreprinderilor comerciale supuse

TVA.

Statele membre care, în temeiul anexei E la Directiva 77/388/CEE, la

1 ianuarie 1989 aplicau TVA operațiunilor prevăzute la articolul 132

alineatul (1) literele (m) și (n) pot aplica, de asemenea, condițiile

prevăzute la primul paragraf litera (d), atunci când livrările de bunuri

sau prestările de servicii respective de către organisme de drept public

sunt scutite.

Articolul 134

Livrarea de bunuri sau prestarea de servicii nu este scutită, în temeiul

articolului 132 alineatul (1) literele (b), (g), (h), (i), (l), (m) și (n), în

următoarele cazuri:

(a) atunci când livrarea sau prestarea nu este esențială pentru operațiunile

scutite;

(b) atunci când scopul principal al livrării sau prestării este obținerea de

venituri suplimentare pentru organismul în cauză prin operațiuni

care se află în concurență directă cu cele efectuate de întreprinderile

comerciale supuse TVA.

CAPITOLUL 3

Scutiri pentru alte activități

Articolul 135

(1) Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

(a) tranzacțiile de asigurare și reasigurare, inclusiv serviciile conexe

prestate de brokerii și agenții de asigurări;

(b) acordarea și negocierea de credite și gestionarea creditelor de către

persoana care le acordă;

(c) negocierea de garanții de credit sau de alte garanții sau orice tranzacții

cu astfel de garanții, precum și gestionarea garanțiilor de

credit de către persoana care acordă creditul;

(d) operațiuni, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau

conturile curente, plăți, viramente, creanțe, cecuri și alte instrumente

negociabile, exceptând recuperarea creanțelor;

(e) operațiuni, inclusiv negocierea, privind monede, bancnote și monede

utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepția obiectelor de colecție,

și anume monede de aur, argint sau din alt metal sau bancnote care

nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede

de interes numismatic;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 49

(f) operațiuni, inclusiv negocierea, dar exceptând gestionarea sau

păstrarea, cu acțiuni, titluri de participare, obligațiuni și alte valori

mobiliare, dar exceptând documentele reprezentând titluri de

proprietate asupra bunurilor și drepturile sau valorile mobiliare

prevăzute la articolul 15 alineatul (2);

(g) gestionarea de fonduri comune de plasament, așa cum sunt definite

de statele membre;

(h) livrarea la valoarea nominală de timbre poștale utilizate de către

serviciile poștale pe teritoriul lor, de timbre fiscale sau de alte

timbre similare;

(i) pariuri, loterii și alte forme de jocuri de noroc, sub rezerva condițiilor

și restricțiilor stabilite de fiecare stat membru;

(j) livrarea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe

care se află clădirea, alta decât livrarea prevăzută la articolul 12

alineatul (1) litera (a);

(k) livrarea de terenuri pe care nu s-au ridicat construcții alta decât

livrarea de terenuri construibile prevăzută la articolul 12 alineatul

(1) litera (b);

(l) leasingul sau închirierea de bunuri imobile.

(2) Sunt excluse de la scutirea prevăzută la alineatul (1) litera (l)

următoarele operațiuni:

(a) prestarea de servicii de cazare, definită de legislația statelor membre,

în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcție similară, inclusiv

cazări în tabere de vacanță sau în locuri amenajate pentru camping;

(b) închirierea de spații pentru parcarea vehiculelor;

(c) închirierea de echipamente și instalații fixate definitiv;

(d) închirierea de seifuri.

Statele membre pot aplica excluderi suplimentare din sfera de aplicare a

scutirii prevăzute la alineatul (1) punctul (l).

Articolul 136

Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

(a) livrarea de bunuri utilizate exclusiv pentru o activitate scutită în

temeiul articolelor 132, 135, 371, 375, 376 și 377, articolului 378

alineatul (2), articolului 379 alineatul (2) și M7 articolele 380-

390b ◄, în cazul în care bunurile respective nu au făcut obiectul

unui drept de deducere;

(b) livrarea de bunuri la a căror achiziție sau utilizare taxa pe valoarea

adăugată aferentă nu a fost deductibilă, în temeiul articolului 176.

Articolul 137

(1) Statele membre pot acorda persoanelor impozabile dreptul de a

opta pentru impozitarea următoarelor operațiuni:

(a) operațiunile financiare prevăzute la articolul 135 alineatul (1) literele

(b)-(g);

(b) livrarea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe

care se află clădirea, alta decât livrarea prevăzută la articolul 12

alineatul (1) litera (a);

(c) livrarea de terenuri pe care nu s-au ridicat construcții, alta decât

livrarea de terenuri construibile prevăzută la articolul 12 alineatul

(1) litera (b);

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 50

(d) leasingul sau închirierea de bunuri imobile.

(2) Statele membre stabilesc normele de exercitare a opțiunii

prevăzute la alineatul (1).

Statele membre pot limita sfera de aplicare a dreptului de opțiune

menționat anterior.

CAPITOLUL 4

Scutiri pentru operațiunile intracomunitare

S e c ț i u n e a 1

S c u t i r i l e g a t e d e l i v r a r e a d e b u n u r i

Articolul 138

(1) Statele membre scutesc livrarea de bunuri expediate sau transportate

către o destinație aflată în afara teritoriului lor respectiv, dar

în cadrul Comunității, de către vânzător sau persoana care achiziționează

bunurile sau în numele acestora, pentru o altă persoană impozabilă sau

pentru o persoană juridică neimpozabilă care acționează ca atare într-un

alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul

bunurilor.

(2) Pe lângă livrarea de bunuri prevăzută la alineatul (1), statele

membre scutesc următoarele operațiuni:

(a) livrarea de mijloace de transport noi, expediate sau transportate

clientului la o destinație aflată în afara teritoriului lor respectiv,

dar în cadrul Comunității, de către vânzător sau client sau în

numele acestora, pentru persoane impozabile sau pentru persoane

juridice neimpozabile ale căror achiziții intracomunitare de bunuri

nu se supun TVA în temeiul articolului 3 alineatul (1) sau pentru

orice altă persoană neimpozabilă;

(b) livrarea de bunuri supuse accizelor, expediate sau transportate

clientului la o destinație din afara teritoriului lor respectiv, dar în

cadrul Comunității, de către vânzător sau client sau în numele

acestora, pentru persoane impozabile sau pentru persoane juridice

neimpozabile ale căror achiziții intracomunitare de bunuri altele

decât produsele supuse accizelor nu se supun TVA în temeiul articolului

3 alineatul (1), atunci când produsele respective au fost

expediate sau transportate în conformitate cu articolul 7 alineatele

(4) și (5) sau cu articolul 16 din Directiva 92/12/CEE;

(c) livrarea de bunuri, constând dintr-un transfer către un alt stat

membru, care beneficiază de scutire în temeiul alineatului (1) și al

literelor (a) și (b) în cazul în care a fost efectuată pentru altă

persoană impozabilă.

Articolul 139

(1) Scutirea prevăzută la articolul 138 alineatul (1) nu se aplică

livrării de bunuri efectuate de persoane impozabile care beneficiază de

scutirea pentru întreprinderi mici prevăzută la articolele 282-292.

Scutirea respectivă nu se aplică nici livrării de bunuri către persoanele

impozabile sau persoanele juridice neimpozabile ale căror achiziții intracomunitare

de bunuri nu se supun TVA în temeiul articolului 3 alineatul

(1).

(2) Scutirea prevăzută la articolul 138 alineatul (2) litera (b) nu se

aplică livrării de produse supuse accizelor efectuate de către persoane

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 51

impozabile care beneficiază de scutirea pentru întreprinderi mici

prevăzută la articolele 282-292.

(3) Scutirea prevăzută la articolul 138 alineatul (1) și la articolul 138

alineatul (2) literele (b) și (c) nu se aplică livrării de bunuri supuse TVA

în conformitate cu regimul marjei prevăzut la articolele 312-325 sau cu

regimurile speciale pentru vânzările prin licitație publică.

Scutirea prevăzută la articolul 138 alineatul (1) și la articolul 138

alineatul (2) litera (c) nu se aplică livrării de mijloace de transport

second-hand, astfel cum sunt definite la articolul 327 alineatul (3),

supuse TVA în conformitate cu regimurile tranzitorii pentru mijloace

de transport second-hand.

S e c ț i u n e a 2

S c u t i r i p e n t r u a c h i z i ț i i l e i n t r a c o m u n i t a r e d e

b u n u r i

Articolul 140

Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

(a) achiziția intracomunitară de bunuri a căror livrare de către persoane

impozabile este scutită în toate circumstanțele pe teritoriul lor

respectiv;

M6

(b) achiziția intracomunitară de bunuri al căror import este scutit în

toate circumstanțele în temeiul articolului 143 alineatul (1) literele

(a), (b), (c) și (e)-(l);

B

(c) achiziția intracomunitară de bunuri atunci când, în temeiul articolelor

170 și 171, persoana care achiziționează bunurile beneficiază

în toate circumstanțele de rambursarea totală a TVA datorate în

temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b).

Articolul 141

Fiecare stat membru adoptă măsuri specifice pentru a se asigura că TVA

nu este aplicată achiziției intracomunitare de bunuri pe teritoriul lui,

efectuată în conformitate cu articolul 40, atunci când sunt îndeplinite

următoarele condiții:

(a) achiziția de bunuri este efectuată de către o persoană impozabilă

care nu este stabilită în statul membru în cauză, dar este înregistrată

în scopuri de TVA în alt stat membru;

(b) achiziția de bunuri este efectuată în scopul unei livrări ulterioare a

bunurilor respective, în statul membru în cauză, de către persoana

impozabilă prevăzută la litera (a);

(c) bunurile astfel achiziționate de către persoana impozabilă prevăzută

la litera (a) sunt expediate sau transportate direct, dintr-un alt stat

membru decât cel în care persoana este identificată în scopuri de

TVA, persoanei căreia urmează să-i efectueze livrarea ulterioară;

(d) persoana căreia urmează să-i fie efectuată livrarea ulterioară este o

altă persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă,

identificată în scopuri de TVA în statul membru în cauză;

(e) destinatarul prevăzut la litera (d) a fost desemnat în conformitate cu

articolul 197 ca persoana obligată la plata TVA pentru livrarea

efectuată de persoana impozabilă nestabilită în statul membru în

care este datorată taxa.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 52

S e c ț i u n e a 3

S c u t i r i p e n t r u a n u m i t e s e r v i c i i d e t r a n s p o r t

Articolul 142

Statele membre pot scuti prestarea de servicii de transport intracomunitar

de bunuri către și dinspre insulele care formează regiunile

autonome Azore și Madeira, precum și prestarea de servicii de

transport de bunuri între insulele respective.

CAPITOLUL 5

Scutiri la import

Articolul 143

M6

(1) Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

B

(a) importul definitiv de bunuri a căror livrare de către o persoană

impozabilă este scutită în toate circumstanțele pe teritoriul lor

respectiv;

(b) importul final de bunuri reglementat de Directivele 69/169/CEE (1),

83/181/CEE (2) și 2006/79/CE (3) ale Consiliului;

(c) importul definitiv de bunuri în liberă circulație dintr-un teritoriu terț

care face parte din teritoriul vamal comunitar, care beneficiază de

scutire în temeiul literei (b) în cazul în care au fost importate în

sensul articolului 30 primul paragraf;

(d) importul de bunuri expediate sau transportate dintr-un teritoriu terț

sau dintr-o țară terță într-un alt stat membru decât cel în care se

încheie expedierea sau transportul bunurilor, atunci când livrarea

bunurilor respective de către importatorul desemnat sau recunoscut

în temeiul articolului 201 ca persoană obligată la plata TVA este

scutită în temeiul articolului 138;

(e) reimportul, de către persoana care le-a exportat, de bunuri în starea

în care au fost exportate, atunci când respectivele bunuri sunt

scutite de drepturi vamale;

(f) importul, în cadrul regimurilor diplomatice și consulare, de bunuri

scutite de drepturi vamale;

M7

(fa) importul de bunuri de către Comunitatea Europeană, Comunitatea

Europeană a Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca

Europeană de Investiții sau de către organismele instituite de

Comunități cărora li se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965

privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, în

limitele și condițiile stabilite de protocolul respectiv și de acordurile

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 53

(1) Directiva 69/169/CEE a Consiliului din 28 mai 1969 privind armonizarea

dispozițiilor stabilite prin acțiuni legislative, de reglementare sau administrative

referitoare la scutirea de impozitul pe cifra de afaceri și de accize

percepute la import în contextul traficului internațional de călători (JO

L 133, 4.6.1969, p. 6). Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată

prin Directiva 2005/93/CE (JO L 346, 29.12.2005, p. 16).

(2) Directiva 83/181/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 de stabilire a domeniului

de aplicare a articolului 14 alineatul (1) litera (d) din Directiva

77/388/CEE privind scutirea de la taxa pe valoarea adăugată a anumitor

importuri finale de bunuri (JO L 105, 23.4.1983, p. 38). Directivă, astfel

cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.

(3) Directiva 2006/79/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind scutirea de

impozit la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial din

țări terțe (versiune codificată) (JO L 286, 17.10.2006, p. 15).

de punere în aplicare a respectivului protocol sau de acordurile de

sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenței;

(g) importul de bunuri de către organismele internaționale, altele decât

cele menționate la litera (fa), recunoscute ca atare de autoritățile

publice ale statului membru gazdă sau de către membri ai respectivelor

organisme, în limitele și condițiile stabilite de convențiile

internaționale de instituire a organismelor sau de acordurile de

sediu;

B

(h) importul de bunuri, în statele membre părți la Tratatul Atlanticului

de Nord, de către forțele armate ale altor state părți la tratatul în

cauză în scopul utilizării de către forțele respective sau de către

personalul civil care le însoțește sau pentru aprovizionarea

popotelor sau cantinelor lor atunci când forțele respective

participă la o acțiune comună de apărare;

(i) importul de bunuri de către forțele armate ale Regatului Unit

staționate în insula Cipru în temeiul Tratatului de constituire a

Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru utilizare de către

forțele respective sau de către personalul civil care le însoțește

sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor lor;

(j) importul, efectuat în porturi de către întreprinderi de pescuit

maritim, de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau după ce

au fost conservate în vederea comercializării, dar înainte de a fi

livrate;

(k) importul de aur de către băncile centrale;

M7

(l) importul de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale sau

prin orice rețea conectată la un astfel de sistem sau importul de gaz

introdus de pe o navă care transportă gaz într-un sistem de gaze

naturale sau într-o rețea de conducte cu alimentare din amonte,

importul de electricitate sau de energie destinată încălzirii sau

răcirii prin intermediul rețelelor de încălzire sau de răcire.

M6

(2) Scutirea prevăzută la alineatul (1) litera (d) se aplică în cazurile în

care importul este urmat de livrarea bunurilor scutite în temeiul articolului

138 alineatul (1) și alineatul (2) litera (c), numai dacă, la data

importului, importatorul a pus la dispoziția autorităților competente ale

statului membru al importului cel puțin informațiile următoare:

(a) numărul său de identificare TVA atribuit în statul membru în care

are loc importul sau numărul de identificare TVA al reprezentantului

său fiscal, care este obligat la plata TVA, atribuit în

statul membru în care are loc importul;

(b) numărul de identificare TVA al clientului, căruia îi sunt livrate

produsele în conformitate cu articolul 138 alineatul (1), atribuit în

alt stat membru sau propriul număr de identificare TVA, atribuit în

statul membru în care se încheie expedierea sau transportul

produselor, atunci când acestea sunt transferate în conformitate cu

articolul 138 alineatul (2) litera (c);

(c) dovada faptului că produsele importate sunt destinate să fie transportate

sau expediate din statul membru în care se face importul

spre un alt stat membru.

Cu toate acestea, statele membre pot dispune ca dovada menționată la

litera (c) să fie prezentată autorităților competente numai la cerere.

M7

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 54

Articolul 144

Statele membre scutesc prestarea de servicii legate de importul de

bunuri atunci când valoarea serviciilor în cauză este inclusă în baza

de impozitare în conformitate cu articolul 86 alineatul (1) litera (b).

Articolul 145

(1) Comisia prezintă Consiliului, după caz și de îndată ce este

posibil, propuneri pentru delimitarea sferei de aplicare a scutirilor

prevăzute la articolele 143 și 144 și de stabilire a normele de punere

în aplicare a scutirilor respective.

(2) Până la intrarea în vigoare a normelor prevăzute la alineatul (1),

statele membre pot menține în vigoare dispozițiile lor naționale.

Statele membre își pot adapta dispozițiile naționale astfel încât să reducă

la minimum denaturarea concurenței și, în special, să prevină neimpozitarea

sau dubla impozitare în Comunitate.

Statele membre pot utiliza orice proceduri administrative pe care le

consideră cele mai adecvate pentru realizarea scutirii.

(3) Comisiei îi sunt notificate de către statele membre, iar Comisia, la

rândul ei, informează celelalte state membre în mod corespunzător,

dispozițiile de drept intern în vigoare, în măsura în care acestea nu au

fost încă notificate, și cele pe care statele membre le adoptă în temeiul

alineatului (2).

CAPITOLUL 6

Scutiri la export

Articolul 146

(1) Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

(a) livrarea de bunuri expediate sau transportate la o destinație din afara

Comunității de către vânzător sau în contul acestuia;

(b) livrarea de bunuri expediate sau transportate la o destinație din afara

Comunității de către un client nestabilit pe teritoriul lor respectiv

sau în contul acestuia, cu excepția bunurilor transportate de client

însuși pentru echiparea și alimentarea ambarcațiunilor de agrement

și a aeronavelor private sau a altor mijloace de transport de uz

privat;

(c) livrarea de bunuri către organisme autorizate care le exportă în afara

Comunității în cadrul activităților lor umanitare, caritabile sau

educative desfășurate în afara Comunității;

(d) prestarea de servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile

achiziționate sau importate în scopul efectuării lucrărilor în cauză

în cadrul Comunității și expediate sau transportate în afara Comunității

de către prestator, de către clientul care nu este stabilit pe

teritoriul lor respectiv sau în contul oricăruia dintre aceștia;

(e) prestarea de servicii, inclusiv transportul și operațiunile accesorii

acestuia, dar exceptând prestarea de servicii scutite în conformitate

cu articolele 132 și 135, atunci când acestea sunt legate direct de

exportul sau importul bunurilor reglementate de articolul 61 și

articolul 157 alineatul (1) litera (a).

(2) Scutirea prevăzută la alineatul (1) litera (c) poate fi acordată prin

rambursarea TVA.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 55

Articolul 147

(1) Atunci când livrarea de bunuri prevăzută la articolul 146 alineatul

(1) litera (b) se referă la bunuri transportate în bagajele personale ale

călătorilor, scutirea se aplică numai în cazul respectării următoarelor

condiții:

(a) pasagerul nu este stabilit în Comunitate;

(b) bunurile sunt transportate în afara Comunității înainte de sfârșitul

celei de-a treia luni următoare celei în care a fost efectuată livrarea;

(c) valoarea totală a livrării, inclusiv TVA, este mai mare de 175 EUR

sau echivalentul în monedă națională, stabilită anual prin aplicarea

ratei de conversie obținute în prima zi lucrătoare a lunii octombrie

cu efect de la data de 1 ianuarie a anului următor.

Cu toate acestea, statele membre pot scuti o livrare cu valoare totală

inferioară sumei prevăzute la primul paragraf litera (c).

(2) În sensul alineatului (1), „un călător care nu este stabilit în Comunitate”

înseamnă un călător al cărui domiciliu permanent sau a cărui

reședință obișnuită nu este situată în Comunitate. În acest caz,

„domiciliu stabil sau reședință obișnuită” înseamnă locul menționat ca

atare în pașaport, carte de identitate sau alt document recunoscut ca

document de identitate de către statul membru pe al cărui teritoriu are

loc livrarea.

Dovada exportului este furnizată prin factură sau prin alt document

înlocuitor, avizate de biroul vamal prin care au ieșit bunurile din Comunitate.

Fiecare stat membru trimite Comisiei specimene ale ștampilelor pe care

le utilizează pentru avizarea prevăzută la al doilea paragraf. Comisia

transmite informațiile respective autorităților fiscale ale celorlalte state

membre.

CAPITOLUL 7

Scutiri legate de transportul internațional

Articolul 148

Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

(a) livrarea de bunuri pentru alimentarea și aprovizionarea navelor

utilizate pentru navigația în largul mării și pentru transportul de

călători cu plată sau utilizate pentru activități comerciale, industriale

sau de pescuit sau pentru salvare ori asistență pe mare sau pentru

pescuitul de coastă, exceptând, în cazul navelor utilizate pentru

pescuitul de coastă, proviziile de la bordul navelor;

(b) livrarea de bunuri pentru alimentarea și aprovizionarea navelor de

război, incluse la codul 8906 10 00 din Nomenclatura Combinată

(NC), care părăsesc teritoriul lor către porturi sau puncte de

ancorare din afara statului membru în cauză;

(c) livrarea, modificarea, repararea, întreținerea, navlosirea și închirierea

navelor prevăzute la litera (a) și livrarea, închirierea, repararea și

întreținerea echipamentelor, inclusiv echipamente de pescuit, încorporate

sau utilizate pe navele respective;

(d) prestarea de servicii altele decât cele prevăzute la litera (c), pentru

satisfacerea nevoilor directe ale navelor prevăzute la litera (a) sau a

încărcăturilor lor;

(e) livrarea de bunuri pentru alimentarea și aprovizionarea aeronavelor

utilizate de companiile aeriene care efectuează în principal transport

internațional cu plată;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 56

(f) livrarea, modificarea, repararea, întreținerea și închirierea aeronavelor

prevăzute la litera (e) și livrarea, închirierea, repararea și

întreținerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aeronavele

respective;

(g) prestarea altor servicii decât cele prevăzute la litera (f), pentru satisfacerea

nevoilor directe ale aeronavelor prevăzute la litera (e) sau a

încărcăturilor lor.

Articolul 149

Portugalia poate considera ca transport internațional transportul maritim

și aerian între insulele care formează regiunile autonome Azore și

Madeira și între aceste regiuni și continent.

Articolul 150

(1) Comisia prezintă Consiliului, după caz și de îndată ce este

posibil, propuneri de delimitare a sferei de aplicare a scutirilor

prevăzute la articolul 148 și de stabilire a normelor de punere în

aplicare a scutirilor respective.

(2) Până la intrarea în vigoare a dispozițiilor prevăzute la alineatul

(1), statele membre pot limita sfera de aplicare a scutirilor prevăzute la

articolul 148 literele (a) și (b).

CAPITOLUL 8

Scutiri referitoare la anumite operațiuni asimilate exporturilor

Articolul 151

(1) Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

(a) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii în cadrul relațiilor diplomatice

și consulare;

M7

(aa) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către Comunitatea

Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Banca

Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții sau către organismele

instituite de Comunități cărora li se aplică Protocolul din

8 aprilie 1965 privind privilegiile și imunitățile Comunităților

Europene, în limitele și condițiile stabilite de protocolul respectiv

și de acordurile de punere în aplicare ale respectivului protocol sau

de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea

concurenței;

(b) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii destinate organismelor

internaționale, altele decât cele menționate la litera (aa), recunoscute

ca atare de autoritățile publice ale statelor membre

gazdă, și membrilor acestor organisme, în limitele și condițiile

stabilite de convențiile internaționale de instituire a organismelor

sau de acordurile de sediu;

B

(c) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii într-un stat membru care

este parte la Tratatul Atlanticului de Nord, destinate fie forțelor

armate ale celorlalte state părți la tratatul respectiv pentru utilizarea

de către forțele în cauză sau de către personalul civil care le

însoțește, fie pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor

acestora atunci când forțele respective participă la o acțiune

comună de apărare;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 57

(d) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către un alt stat

membru, destinate forțelor armate ale unui stat care este parte la

Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât statul membru de

destinație însuși, pentru utilizarea de către forțele în cauză sau de

către personalul civil care le însoțește sau pentru aprovizionarea

popotelor sau cantinelor lor atunci când forțele respective participă

la la o acțiune comună de apărare;

(e) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii forțelor armate ale

Regatului Unit staționate în insula Cipru în temeiul Tratatului de

stabilire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru utilizare de

către forțele respective sau de către personalul civil care le

însoțește sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor

acestora.

Până la adoptarea unor norme fiscale comune, scutirile prevăzute la

primul paragraf se supun limitelor stabilite de statul membru gazdă.

(2) În cazurile în care bunurile nu sunt expediate sau transportate în

afara statului membru în care are loc livrarea și în cazul serviciilor,

scutirea poate fi acordată prin rambursarea TVA.

Articolul 152

Statele membre scutesc livrarea de aur către băncile centrale.

CAPITOLUL 9

Scutiri pentru prestările de servicii efectuate de către intermediari

Articolul 153

Statele membre scutesc prestarea de servicii efectuată de către intermediari,

care acționează în numele și în contul altei persoane, atunci

când aceștia participă la operațiunile prevăzute la capitolele 6, 7 și 8 sau

la operațiunile efectuate în afara Comunității.

Scutirile prevăzute la primul paragraf nu se aplică agențiilor de turism

care, în numele și în contul călătorilor, prestează servicii care sunt

efectuate în alte state membre.

CAPITOLUL 10

Scutiri pentru operațiunile legate de comerțul internațional

S e c ț i u n e a 1

An t r e p o z i t e v a m a l e , a l t e a n t r e p o z i t e d e c â t

a n t r e p o z i t e l e v a m a l e ș i r e g imu r i s i m i l a r e

Articolul 154

În sensul prezentei secțiuni, „alte antrepozite decât antrepozitele

vamale” înseamnă, în cazul produselor supuse accizelor, locurile

definite ca antrepozite fiscale la articolul 4 litera (b) din Directiva

92/12/CEE și, în cazul produselor nesupuse accizelor, locurile definite

ca atare de statele membre.

Articolul 155

Fără să aducă atingere altor dispoziții fiscale comunitare, statele membre

pot adopta, după consultarea comitetului TVA, măsuri speciale pentru

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 58

scutirea tuturor sau a unora dintre operațiunile prevăzute în prezenta

secțiune, cu condiția ca măsurile respective să nu vizeze o utilizare

finală sau un consum final și ca valoarea TVA datorate la transferul

din regimurile sau situațiile prevăzute în prezenta secțiune să corespundă

valorii taxei datorate în cazul în care fiecare dintre operațiunile

respective a fost impozitată pe teritoriul lor.

Articolul 156

(1) Statele membre pot scuti următoarele operațiuni:

(a) livrarea de bunuri destinate prezentării în vamă și plasate după caz,

în depozit temporar;

(b) livrarea de bunuri destinate plasării într-o zonă liberă sau într-un

antrepozit liber;

(c) livrarea de bunuri destinate plasării sub regim de antrepozit vamal

sau regim de perfecționare activă;

(d) livrarea de bunuri destinate admiterii în apele teritoriale pentru a fi

încorporate în platforme de foraj sau de producție, în scopul

construirii, reparării, întreținerii, transformării sau echipării acestor

platforme, sau pentru a conecta aceste platforme de foraj sau de

producție la continent;

(e) livrarea de bunuri destinate admiterii în apele teritoriale pentru

alimentarea și aprovizionarea platformelor de foraj sau de producție.

(2) Locurile prevăzute la alineatul (1) sunt cele definite ca atare de

dispozițiile vamale comunitare în vigoare.

Articolul 157

(1) Statele membre pot scuti următoarele operațiuni:

(a) importul de bunuri destinate plasării sub un regim de antrepozit,

altul decât antrepozitul vamal;

(b) livrarea de bunuri destinate plasării, pe teritoriul lor, sub un regim

de antrepozit, altul decât antrepozitul vamal.

(2) Statele membre nu pot prevedea alte regimuri de antrepozit decât

antrepozitul vamal pentru bunurile care nu sunt supuse accizelor atunci

când bunurile respective sunt destinate livrării în etapa de vânzare cu

amănuntul.

Articolul 158

(1) Prin derogare de la articolul 157 alineatul (2), statele membre pot

prevedea alte regimuri de antrepozit decât antrepozitul vamal în următoarele

cazuri:

(a) atunci când bunurile sunt destinate magazinelor duty-free în scopul

livrării către călători care le transporta în bagajele personale si care

utilizează aeronavele sau navele maritime pentru a călători în

teritorii terțe sau țări terțe, atunci când livrarea respectivă este

scutită în temeiul articolului 146 alineatul (1) litera (b);

(b) atunci când bunurile sunt destinate persoanelor impozabile în scopul

livrării către călătorii de la bordul unei aeronave sau nave în cursul

unui zbor sau al unei traversări maritime atunci când locul de sosire

este situat în afara Comunității;

(c) atunci când bunurile sunt destinate persoanelor impozabile în scopul

efectuării de livrări scutite de TVA în temeiul articolului 151.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 59

(2) Atunci când statele membre își exercită opțiunea de scutire

prevăzută la alineatul (1) litera (a), ele adoptă măsurile necesare

pentru a asigura aplicarea corectă și simplă a scutirii respective și

pentru a preveni evaziunea, frauda sau abuzul.

(3) În sensul alineatului (1) litera (a), „magazin duty-free” înseamnă

orice unitate situată într-un aeroport sau port care îndeplinește condițiile

stabilite de autoritățile publice competente.

Articolul 159

Statele membre pot scuti prestarea de servicii aferente livrărilor de

bunuri prevăzute la articolul 156, articolul 157 alineatul (1) litera (b)

sau articolul 158.

Articolul 160

(1) Statele membre pot scuti următoarele operațiuni:

(a) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii efectuate în locurile

prevăzute la articolul 156 alineatul (1) atunci când, pe teritoriul

lor, încă se aplică una dintre situațiile specificate la alineatul

respectiv;

(b) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii efectuate în locurile

prevăzute la articolul 157 alineatul (1) litera (b) sau la

articolul 158, atunci când, pe teritoriul lor, încă se aplică una

dintre situațiile specificate la articolul 157 alineatul (1) litera (b)

sau la articolul 158 alineatul (1).

(2) În cazul în care statele membre își exercită opțiunea în temeiul

alineatului (1) litera (a) pentru tranzacțiile efectuate în antrepozite

vamale, ele adoptă măsurile necesare pentru a prevedea alte regimuri

de antrepozit decât antrepozitul vamal care permit aplicarea alineatului

(1) litera (b) acelorași operațiuni atunci când acestea se referă la

bunurile enumerate în anexa V și sunt efectuate în alte antrepozite

decât antrepozitele vamale.

Articolul 161

Statele membre pot scuti livrarea următoarelor bunuri și prestarea de

servicii aferente:

(a) livrarea de bunuri prevăzute la articolul 30 primul paragraf, bunurile

rămânând în regim de admitere temporară cu scutire totală de

drepturi de import sau în regim de tranzit extern;

(b) livrarea de bunuri prevăzute la articolul 30 al doilea paragraf,

bunurile rămânând în regim de tranzit comunitar intern prevăzut

la articolul 276.

Articolul 162

Atunci când statele membre își exercită opțiunea prevăzută în prezenta

secțiune, ele adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că achiziția

intracomunitară de bunuri destinate plasării sub unul din regimurile sau

în una din situațiile prevăzute la articolul 156, articolul 157 alineatul (1)

litera (b) sau articolul 158 este reglementată de aceleași dispoziții

precum livrarea de bunuri efectuată pe teritoriul lor în aceleași condiții.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 60

Articolul 163

În cazul în care bunurile nu mai sunt reglementate de regimurile sau

situațiile prevăzute în prezenta secțiune, rezultând astfel un import în

temeiul articolului 61, statul membru de import adoptă măsurile

necesare pentru a preveni dubla impozitare.

S e c ț i u n e a 2

Ope r a ț i u n i s c u t i t e î n v e d e r e a e x p o r t u l u i și în

c a d r u l s c h i m b u r i l o r c o m e r c i a l e d i n t r e s t a t e l e

m e m b r e

Articolul 164

(1) Statele membre pot scuti, după consultarea comitetului TVA,

următoarele operațiuni efectuate de o persoană impozabilă sau

destinate acesteia, până la o valoare egală cu valoarea exporturilor

efectuate de persoana în cauză în cele 12 luni anterioare:

(a) achizițiile intracomunitare de bunuri efectuate de persoana impozabilă

și importurile și livrările de bunuri destinate persoanei impozabile

în vederea exportului lor din Comunitate în starea în care se

află sau după prelucrare;

(b) prestările de servicii aferente activității de export a persoanei impozabile.

(2) Atunci când statele membre își exercită opțiunea de scutire în

temeiul alineatului (1), ele aplică scutirea respectivă, după consultarea

comitetului TVA, și operațiunilor legate de livrările efectuate de

persoana impozabilă, în condițiile stabilite la articolul 138, până la o

valoare egală cu valoarea livrărilor efectuate de persoana în cauză, în

aceleași condiții, în cele 12 luni anterioare.

Articolul 165

Statele membre pot stabilit o valoare maximă comună pentru operațiunile

scutite în temeiul articolului 164.

S e c ț i u n e a 3

D i s p o z i ț i i c o m u n e s e c ț i u n i l o r 1 și 2

Articolul 166

Comisia prezintă Consiliului, după caz și de îndată ce este posibil,

propuneri privind regimuri comune de aplicare a TVA în cazul operațiunilor

prevăzute la secțiunile 1 și 2.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 61

TITLUL X

DEDUCERI

CAPITOLUL 1

Originea și sfera de aplicare a dreptului de deducere

Articolul 167

Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă

devine exigibilă.

Articolul 168

În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor

taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are

dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a

deduce din valoarea TVA, pe care are obligația de a o plăti, următoarele

sume:

(a) TVA datorată sau achitată în statul membru în cauză pentru bunurile

care îi sunt sau care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care

îi sunt sau urmează a-i fi prestate de o altă persoană impozabilă;

(b) TVA datorată pentru operațiunile asimilate livrărilor de bunuri sau

prestărilor de servicii în temeiul articolului 18 litera (a) și articolului

27;

(c) TVA datorată pentru achizițiile intracomunitare de bunuri în temeiul

articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i);

(d) TVA datorată pentru operațiunile asimilate achizițiilor intracomunitare

în conformitate cu articolele 21 și 22;

(e) TVA datorată sau achitată pentru importul de bunuri în statul

membru în cauză.

M7

Articolul 168a

(1) În cazul unui bun imobil care face parte din activele persoanei

impozabile și care este folosit de către persoana impozabilă atât în

scopul activității economice, cât și pentru folosința sa personală sau

cea a personalului său sau, mai general, în alte scopuri decât cele

aferente activității sale economice, TVA-ul pentru cheltuielile aferente

respectivului bun imobil este deductibil în conformitate cu principiile

prevăzute la articolele 167, 168, 169 și 173, numai în proporția care

corespunde utilizării sale în scopuri aferente activității economice a

persoanei impozabile.

Prin derogare de la articolul 26, modificările în ceea ce privește

proporția de utilizare a unui bun imobil menționată la primul paragraf

sunt luate în considerare în conformitate cu principiile prevăzute la

articolele 184-192, astfel cum sunt aplicate în statul membru respectiv.

(2) Statele membre pot, de asemenea, aplica alineatul (1) în ceea ce

privește TVA-ul pentru cheltuielile aferente altor bunuri care fac parte

din activele întreprinderii, pe care le vor preciza.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 62

Articolul 169

Pe lângă deducerea prevăzută la articolul 168, persoana impozabilă are

dreptul să deducă TVA prevăzută la articolul respectiv în măsura în care

bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul următoarelor operațiuni:

(a) operațiuni legate de activitățile prevăzute la articolul 9 alineatul (1)

al doilea paragraf, efectuate în afara statului membru în care taxa

este datorată sau achitată, pentru care TVA este deductibilă în cazul

în care operațiunile sunt efectuate în statul membru respectiv;

(b) operațiuni scutite în temeiul articolelor 138, 142 sau 144, articolelor

146-149, articolelor 151, 152, 153 sau 156, articolului 157 alineatul

(1) litera (b), articolelor 158-161 sau articolului 164;

(c) operațiuni scutite în temeiul articolului 135 alineatul (1) literele (a)-

(f), atunci când clientul este stabilit în afara Comunității sau atunci

când operațiunile respective sunt în legătură directă cu bunuri care

urmează a fi exportate din Comunitate.

Articolul 170

M3

Toate persoanele impozabile care, în sensul articolului 1 din Directiva

86/560/CEE (1), al articolului 2 punctul 1 și al articolului 3 din Directiva

2008/9/CE (2) și al articolului 171 din prezenta directivă, nu sunt

stabilite în statul membru în care cumpără bunuri și servicii sau

importă bunuri supuse TVA au dreptul de a obține o rambursare a

TVA în cauză, în măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în

următoarele scopuri:

B

(a) operațiunile prevăzute la articolul 169;

(b) operațiunile pentru care taxa este datorată doar de către client în

conformitate cu articolele 194-197 sau cu articolul 199.

Articolul 171

M3

(1) TVA este rambursată persoanelor impozabile care sunt stabilite

într-un alt stat membru decât statul membru în care cumpără bunuri și

servicii sau importă bunuri supuse TVA, în conformitate cu normele

detaliate stabilite în Directiva 2008/9/CE.

B

(2) TVA este rambursată persoanelor impozabile care nu sunt

stabilite pe teritoriul Comunității în conformitate cu normele de

aplicare stabilite de Directiva 86/560/CEE.

Persoanele impozabile prevăzute la articolul 1 din Directiva 86/560/CEE

sunt considerate, de asemenea, în sensul aplicării directivei menționate

anterior, persoane impozabile care nu sunt stabilite în Comunitate atunci

când, în statul membru în care ele cumpără bunuri și servicii sau

importă bunuri supuse TVA, au efectuat doar livrarea de bunuri sau

prestarea de servicii unui destinatar desemnat ca persoană obligată la

plata TVA în conformitate cu articolele 194-197 sau cu articolul 199.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 63

(1) A treisprezecea directivă 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986

privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe

cifra de afaceri – Proceduri privind rambursarea taxei pe valoare adăugată

către persoanele impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunității (JO

L 326, 21.11.1986, p. 40).

(2) Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a

normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută

în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat

membru decât statul membru în care se face rambursarea (JO L 44,

20.2.2008, p. 23).

(3) Directiva 86/560/CEE nu se aplică:

(a) cuantumurilor TVA care, conform legislației statului membru în

care se face rambursarea, au fost facturate incorect;

(b) cuantumurilor TVA facturate pentru livrări de bunuri care sunt sau

pot fi scutite de TVA în temeiul articolului 138 sau al articolului

146 alineatul (1) litera (b).

Articolul 171a

În loc să acorde o rambursare, în temeiul Directivelor 86/560/CEE sau

2008/9/CE, pentru acele livrări de bunuri sau prestări de servicii către o

persoană impozabilă, pentru care respectiva persoană este obligată să

plătească TVA conform articolelor 194-197 sau 199, statele membre pot

să autorizeze deducerea taxei respective în temeiul procedurii stabilite la

articolul 168. Pot fi menținute restricțiile care sunt deja în vigoare în

temeiul articolului 2 alineatul (2) și al articolului 4 alineatul (2) din

Directiva 86/560/CEE.

În acest scop, statele membre pot să excludă persoana impozabilă care

are obligația de a plăti TVA de la procedura de rambursare, în temeiul

Directivelor 86/560/CEE sau 2008/9/CE.

B

Articolul 172

(1) Orice persoană care este considerată persoană impozabilă prin

faptul că livrează, în mod ocazional, un mijloc de transport nou în

condițiile stabilite la articolul 138 alineatul (1) și articolul 138

alineatul (2) litera (a) are dreptul de a deduce, în statul membru în

care are loc livrarea, TVA inclusă în prețul de cumpărare sau achitată

pentru importul sau achiziția intracomunitară a mijlocului de transport

respectiv, până la o valoare care nu depășește valoarea TVA pe care este

necesar să o plătească în cazul în care livrarea nu este scutită.

Dreptul de deducere apare și poate fi exercitat doar în momentul livrării

mijlocului de transport nou.

(2) Statele membre stabilesc normele de aplicare a alineatului (1).

CAPITOLUL 2

Pro rata de deducere

Articolul 173

(1) În cazul bunurilor sau serviciilor utilizate de o persoană impozabilă

atât pentru operațiuni care dau drept de deducere în conformitate

cu articolele 168, 169 și 170, cât și pentru operațiuni care nu dau drept

de deducere a TVA, deducerea este permisă numai pentru partea din

TVA care poate fi atribuită primelor tranzacții.

Pro rata de deducere se stabilește, în conformitate cu articolele 174 și

175, pentru toate operațiunile efectuate de persoana impozabilă.

(2) Statele membre pot adopta următoarele măsuri:

(a) să autorizeze persoanele impozabile să stabilească o pro rata pentru

fiecare sector al activității sale, cu condiția să țină evidente contabile

distincte pentru fiecare sector;

(b) să oblige persoana impozabilă să stabilească o pro rata pentru

fiecare sector al activității sale și să țină evidențe contabile

distincte pentru fiecare sector;

M3

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 64

(c) să autorizeze sau să oblige persoana impozabilă să efectueze

deducerea pe baza utilizării tuturor bunurilor și serviciilor sau a

unei părți a acestora;

(d) să autorizeze sau să oblige persoana impozabilă să efectueze

deducerea în conformitate cu norma stabilită la alineatul (1)

primul paragraf, pentru toate bunurile și serviciile utilizate pentru

toate operațiunile prevăzute la paragraful menționat anterior;

(e) să prevadă ca, atunci când TVA care nu poate fi dedusă de către

persoana impozabilă este nesemnificativă, aceasta să fie considerată

nulă.

Articolul 174

(1) Pro rata de deducere este compusă dintr-un raport cuprinzând

următoarele sume:

(a) la numărător, valoarea totală, fără TVA, a cifrei de afaceri anuale,

aferente operațiunilor care dau drept de deducere conform articolelor

168 și 169;

(b) la numitor, valoarea totală, fără TVA, a cifrei de afaceri anuale

aferente operațiunilor incluse la numărător și operațiunilor care nu

dau drept de deducere.

Statele membre pot include la numitor valoarea subvențiilor, altele decât

cele legate direct de prețul livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii

prevăzute la articolul 73.

(2) Prin derogare de la alineatul (1), următoarele sume sunt excluse

de la calculul pro rata de deducere:

(a) valoarea cifrei de afaceri aferente livrărilor de bunuri de capital

utilizate de persoana impozabilă în scopul desfășurării activității

sale economice;

(b) valoarea cifrei de afaceri aferente operațiunilor imobiliare și

financiare accesorii;

(c) valoarea cifrei de afaceri aferente operațiunilor prevăzute la

articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(g) în măsura în care operațiunile

în cauză sunt accesorii.

(3) Atunci când statele membre își exercită opțiunea în temeiul articolului

191 de a nu solicita ajustarea pentru bunurile de capital, ele pot

include transferurile de bunuri de capital în calculul pro rata de

deducere.

Articolul 175

(1) Pro rata de deducere se determină anual, se stabilește ca procent

și se rotunjește la o cifră care nu depășește următorul număr întreg.

(2) Pro rata provizorie pentru un an este cea calculată pe baza operațiunilor

anului anterior. În absența oricăror astfel de operațiuni sau

atunci când acestea sunt nesemnificative ca valoare, pro rata este

estimată provizoriu, sub controlul autorităților fiscale, de către

persoana impozabilă pe baza previziunilor proprii.

Cu toate acestea, statele membre pot continua să aplice normele în

vigoare la 1 ianuarie 1979 sau, în cazul statelor membre care au

aderat la Comunitate după data menționată anterior, la data aderării lor.

(3) Deducerile efectuate pe baza pro rata provizorie sunt regularizate

la stabilirea pro rata definitivă, în cursul anului următor.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 65

CAPITOLUL 3

Restricții privind dreptul de deducere

Articolul 176

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, stabilește

cheltuielile care nu dau drept de deducere a TVA. Nu se acordă

dreptul de deducere a taxei pentru cheltuielile care nu sunt legate

strict de activitatea economică desfășurată, precum cheltuielile de lux,

divertisment sau spectacole.

Până la intrarea în vigoare a dispozițiilor prevăzute la primul paragraf,

statele membre pot continua să aplice toate excluderile prevăzute de

legislațiile lor naționale la 1 ianuarie 1979 sau, în cazul statelor

membre care au aderat la Comunitate după data menționată anterior,

la data aderării lor.

Articolul 177

După consultarea comitetului TVA, fiecare stat membru poate exclude

total sau parțial, din motive economice conjuncturale, din sistemul de

deduceri toate sau o parte din bunurile de capital sau alte bunuri.

Pentru a menține condiții identice de concurență, statele membre, în loc

de a refuza deducerea, pot impozita bunurile fabricate de persoana

impozabilă însăși sau bunurile pe care aceasta le-a cumpărat în Comunitate

sau pe care le-a importat, astfel încât impozitul să nu depășească

valoarea TVA care se aplică achiziției de bunuri similare.

CAPITOLUL 4

Norme care reglementează exercitarea dreptului de deducere

Articolul 178

Pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă este

necesar să îndeplinească următoarele condiții:

(a) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (a), în ceea ce

privește livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceasta are

obligația de a deține o factură emisă în conformitate cu articolele

220-236 și cu articolele 238, 239 și 240;

(b) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (b), în ceea ce

privește operațiunile asimilate livrărilor de bunuri sau prestărilor de

servicii, aceasta are obligația de a îndeplini formalitățile stabilite de

fiecare stat membru;

(c) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (c), în ceea ce

privește achiziția intracomunitară de bunuri, aceasta are obligația

de a include în declarația privind TVA prevăzută la articolul 250

toate informațiile necesare pentru calcularea valorii TVA datorate

pentru achizițiile sale intracomunitare de bunuri și are obligația de a

deține o factură emisă în conformitate cu articolele 220-236;

(d) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (d), în ceea ce

privește operațiunile asimilate achizițiilor intracomunitare de bunuri,

are obligația de a îndeplini formalitățile stabilite de fiecare stat

membru;

(e) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (e), în ceea ce

privește importul de bunuri, are obligația de a deține un document

de import care o desemnează ca destinatar sau importator și care

menționează valoarea TVA datorate sau permite calcularea valorii

respective;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 66

(f) atunci când este obligată să plătească TVA în calitate de client în

cazul aplicării articolelor 194-197 sau articolului 199, are obligația

de a îndeplini formalitățile stabilite de fiecare stat membru.

Articolul 179

Persoana impozabilă efectuează deducerea scăzând din valoarea totală a

TVA datorate pentru o anumită perioadă fiscală valoarea totală a TVA

pentru care, în aceeași perioadă, dreptul de deducere a apărut și este

exercitat în conformitate cu articolul 178.

Cu toate acestea, statele membre pot solicita ca persoanele impozabile

care efectuează operațiuni ocazionale definite la articolul 12 să-și

exercite dreptul de deducere doar la momentul livrării.

Articolul 180

Statele membre pot autoriza o persoană impozabilă să efectueze o

deducere pe care nu a efectuat-o în conformitate cu articolele 178 și

179.

Articolul 181

Statele membre pot autoriza o persoană impozabilă care nu deține o

factură emisă în conformitate cu articolele 220-236 să efectueze

deducerea prevăzută la articolul 168 litera (c) pentru achizițiile sale

intracomunitare de bunuri.

Articolul 182

Statele membre stabilesc condițiile și normele de aplicare a articolelor

180 și 181.

Articolul 183

Atunci când, pentru o anumită perioadă fiscală, valoarea deducerilor

depășește valoarea TVA datorate, statele membre pot fie efectua o

rambursare, fie reporta excedentul în perioada următoare, în condițiile

pe care le stabilesc.

Cu toate acestea, statele membre pot refuza rambursarea sau reportarea

în cazul în care valoarea excedentului este nesemnificativă.

CAPITOLUL 5

Ajustarea deducerilor

Articolul 184

Deducerea inițială este regularizată atunci când este mai mare sau mai

mică decât cea la care are dreptul persoana impozabilă.

Articolul 185

(1) Regularizarea se efectuează în special atunci când, după

întocmirea declarației privind TVA, apar modificări ale factorilor

utilizați la stabilirea sumei de dedus, de exemplu atunci când se

anulează cumpărări sau se obțin reduceri de preț.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 67

(2) Prin derogare de la alineatul (1), nu se efectuează regularizări în

cazul operațiunilor rămase total sau parțial neachitate sau în cazul

distrugerii, pierderii sau furtului demonstrate sau confirmate în mod

corespunzător sau în cazul bunurilor preluate pentru oferirea de

cadouri de mică valoare sau de eșantioane, în conformitate cu

articolul 16.

Cu toate acestea, în cazul operațiunilor rămase total sau parțial

neachitate sau în cazul furtului, statele membre pot solicita efectuarea

regularizării.

Articolul 186

Statele membre stabilesc normele de aplicare a articolelor 184 și 185.

Articolul 187

(1) În cazul bunurilor de capital, regularizarea este operată pe o

perioadă de cinci ani, incluzând anul în care bunurile au fost achiziționate

sau fabricate.

Cu toate acestea, statele membre își pot baza regularizarea pe o perioadă

de cinci ani compleți de la data la care bunurile sunt utilizate prima

dată.

În cazul bunurilor imobile achiziționate ca bunuri de capital, perioada de

regularizarere poate fi prelungită până la 20 de ani.

(2) Regularizarea anuală se efectuează numai pentru o cincime din

TVA aplicată bunurilor de capital sau, în cazul prelungirii perioadei de

regularizare, pentru o fracțiune corespunzătoare din TVA.

Regularizarea prevăzută la primul paragraf se efectuează în funcție de

modificările dreptului de deducere în anii următori față de anul în care

bunurile au fost achiziționate, fabricate sau, după caz, utilizate prima

dată.

Articolul 188

(1) În cazul în care sunt livrate în perioada de regularizare, bunurile

de capital sunt considerate ca și când au fost utilizate pentru activitatea

economică a persoanei impozabile până la expirarea perioadei de regularizare.

Activitatea economică este considerată impozabilă în întregime în

cazurile în care livrarea de bunuri de capital este impozabilă.

Activitatea economică este considerată scutită în întregime în cazurile în

care livrarea de bunuri de capital este scutită.

(2) Regularizare prevăzută la alineatul (1) se efectuează o singură

dată pentru perioada de timp rămasă din perioada de regularizare. Cu

toate acestea, atunci când livrarea de bunuri de capital este scutită,

statele membre pot să nu solicite o regularizare în măsura în care

cumpărătorul este o persoană impozabilă care utilizează bunurile de

capital respective doar pentru operațiuni care dau drept de deducere.

Articolul 189

Pentru aplicarea articolelor 187 și 188, statele membre pot adopta următoarele

măsuri:

(a) definirea conceptului de bunuri de capital;

(b) precizarea valorii TVA care este luată în considerare pentru regularizare;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 68

(c) adoptarea oricăror măsuri necesare pentru a se asigura că regularizarea

nu creează avantaje nejustificate;

(d) permiterea simplificărilor administrative.

Articolul 190

În sensul articolelor 187, 188, 189 și 191, statele membre pot considera

ca bunuri de capital serviciile care au caracteristici similare celor

atribuite în mod normal bunurilor de capital.

Articolul 191

În cazul în care, în orice stat membru, efectul practic al aplicării articolelor

187 și 188 este neglijabil, statul membru în cauză poate opta,

după consultarea comitetului TVA, să nu aplice dispozițiile respective,

ținând seama de impactul global al TVA în statul membru în cauză și de

necesitatea unei simplificări administrative și cu condiția să nu rezulte

denaturări ale concurenței.

Articolul 192

Atunci când o persoană impozabilă trece de la regimul normal de

impozitare la un regim special sau viceversa, statele membre adoptă

toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoana impozabilă

respectivă nu beneficiază de avantaje nejustificate sau nu suferă

prejudicii nejustificate.

TITLUL XI

OBLIGAȚIILE PERSOANELOR IMPOZABILE ȘI ALE ANUMITOR

PERSOANE NEIMPOZABILE

CAPITOLUL 1

Obligația de plată

S e c ț i u n e a 1

P e r s o a n e o b l i g a t e l a p l a t a TVA c ă t r e a u t o r i t ă ț i l e

f i s c a l e

M3

Articolul 192a

În sensul prezentei secțiuni, o persoană impozabilă care are un sediu

comercial fix pe teritoriul statului membru în care trebuie plătită taxa

este considerată persoană impozabilă care nu este stabilită în acel stat

membru atunci când se întrunesc următoarele condiții:

(a) persoana livrează bunuri sau prestează servicii supuse TVA pe teritoriul

statului membru respectiv;

(b) sediul pe care furnizorul îl are pe teritoriul statului membru

respectiv nu participă la respectiva livrare/prestare.

B

Articolul 193

TVA se plătește de orice persoană impozabilă ce efectuează o livrare de

bunuri sau o prestare de servicii impozabilă, cu excepția cazului în care

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 69

se plătește de o altă persoană în conformitate cu articolele 194-199 și

articolul 202.

Articolul 194

(1) În cazul în care livrarea de bunuri sau prestarea de servicii impozabilă

este efectuată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în

statul membru în care are obligația de a plăti TVA, statele membre au

posibilitatea de a prevedea ca persoană obligată la plata TVA să fie

persoana căreia i-au fost furnizate bunurile sau serviciile.

(2) Statele membre stabilesc condițiile de punere în aplicare a

alineatului (1).

Articolul 195

TVA este datorată de orice persoană identificată în scopuri de TVA în

statul membru în care taxa este datorată și căreia îi sunt livrate bunurile

în circumstanțele prevăzute la articolele 38 sau 39, în cazul în care

livrările sunt efectuate de o persoană impozabilă care nu este stabilită

în statul membru respectiv.

M3

Articolul 196

TVA este datorată de orice persoană impozabilă sau persoană juridică

neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA și căreia îi sunt prestate

serviciile prevăzute la articolul 44, atunci când serviciile sunt prestate de

o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul statului membru

respectiv.

B

Articolul 197

(1) TVA este datorată de persoana căreia îi sunt livrate bunurile, în

cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții:

(a) operațiunea taxabilă este o livrare de bunuri efectuată în conformitate

cu condițiile stabilite la articolul 141;

(b) persoana căreia îi sunt livrate bunurile este o altă persoană impozabilă

sau o persoană juridică neimpozabilă, identificată în scopuri

de TVA în statul membru în care este efectuată livrarea;

(c) factura emisă de persoana impozabilă nestabilită în statul membru în

care este stabilită persoana căreia îi sunt livrate bunurile este

întocmită în conformitate cu articolele 220-236.

(2) Atunci când un reprezentant fiscal este desemnat ca persoană

obligată la plata TVA în temeiul articolului 204, statele membre pot

prevedea o derogare de la alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 198

(1) În cazul în care operațiuni specifice referitoare la aurul de

investiții între o persoană impozabilă ce operează pe o piață reglementată

a lingourilor de aur și o altă persoană impozabilă ce nu

operează pe respectiva piață sunt impozitate în temeiul articolului 352,

statele membre desemnează clientul ca persoană obligată la plata TVA.

În cazul în care clientul care nu operează pe piața reglementată a

lingourilor de aur este o persoană impozabilă ce este necesar să fie

înregistrată în scopuri TVA în statul membru în care se datorează

taxa doar în ceea ce privește operațiunile prevăzute la articolul 352,

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 70

vânzătorul îndeplinește obligațiile fiscale în numele clientului, în conformitate

cu legislația statului membru respectiv.

(2) Atunci când o livrare de aur sub formă de materie primă sau de

produse semiprelucrate de o puritate mai mare sau egală cu 325 miimi

sau o livrare de aur de investiții, astfel cum este definit la articolul 344

alineatul (1), este efectuată de o persoană impozabilă ce exercită una

dintre opțiunile prevăzute la articolele 348, 349 și 350, statele membre

pot desemna clientul ca persoană obligată la plata TVA.

(3) Statele membre stabilesc procedurile și condițiile pentru punerea

în aplicare a alineatelor (1) și (2).

Articolul 199

(1) Statele membre pot prevedea ca persoană obligată la plata TVA

să fie persoana impozabilă destinatară a următoarelor operațiuni:

(a) lucrări de construcții, inclusiv servicii de reparații, curățenie, întreținere,

transformare și demolare legate de bunuri imobile, precum și

livrarea de lucrări de construcții considerate ca o livrare de bunuri în

temeiul articolului 14 alineatul (3);

(b) punerea la dispoziție a personalului ce participă la activități

prevăzute la litera (a);

(c) livrarea de bunuri imobile, în conformitate cu articolul 135 alineatul

(1) literele (j) și (k), în cazul în care furnizorul a optat pentru

impozitarea livrării în temeiul articolului 137;

(d) livrarea de materiale uzate, materiale uzate ce nu se pot reutiliza în

aceeași stare, rebuturi, deșeuri industriale și neindustriale, deșeuri

reciclabile, deșeuri transformate parțial și anumite bunuri și servicii,

enumerate în anexa VI;

(e) livrarea de bunuri oferite în garanție de o persoană impozabilă altei

persoane impozabile, în executarea respectivei garanții;

(f) livrarea de bunuri efectuată după cesionarea unui drept de rezervare

de proprietate unui cesionar care exercită acest drept;

(g) livrarea unui bun imobil vândut de un debitor împotriva căruia s-a

pronunțat o hotărâre în cadrul unei proceduri de vânzare silită.

(2) Atunci când se aplică opțiunea prevăzută la alineatul (1), statele

membre pot specifica livrările de bunuri și servicii reglementate și categoriile

de furnizori sau beneficiari pentru care se pot aplica aceste

măsuri.

(3) În sensul alineatului (1), statele membre pot adopta următoarele

măsuri:

(a) să prevadă ca o persoană impozabilă care desfășoară și activități sau

operațiuni care nu sunt considerate livrări de bunuri sau prestări de

servicii impozabile în conformitate cu articolul 2 să fie considerată

persoană impozabilă pentru livrările primite în conformitate cu

alineatul (1) din prezentul articol;

(b) să prevadă ca un organism public neimpozabil să fie considerat

persoană impozabilă pentru livrările primite în conformitate cu

alineatul (1) literele (e), (f) și (g).

(4) Statele membre informează comitetul TVA cu privire la măsurile

legislative naționale adoptate în temeiul alineatului (1), în măsura în

care nu sunt măsuri autorizate de Consiliu înainte de 13 august 2006

în conformitate cu articolul 27 alineatele (1)-(4) din Directiva

77/388/CEE și care sunt menținute în temeiul alineatului (1) din

prezentul articol.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 71

Articolul 200

Orice persoană ce efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri

impozabilă datorează TVA.

Articolul 201

La import, TVA este datorată de orice persoane desemnate sau recunoscute

ca persoane obligate la plata taxei de către statul membru de

import.

Articolul 202

TVA este datorată de orice persoană responsabilă de ieșirea bunurilor

din regimurile sau situațiile enumerate la articolele 156, 157, 158, 160 și

161.

Articolul 203

TVA este datorată de orice persoană ce menționează această taxă pe o

factură.

Articolul 204

(1) În cazul în care, în temeiul articolelor 193-197 și articolelor 199

și 200,persoană obligată la plata TVA este o persoană impozabilă care

nu este stabilită în statul membru în care TVA este datorată, statele

membre pot permite persoanei respective să numească un reprezentant

fiscal ca persoană obligată la plata TVA.

De asemenea, în cazul în care o operațiune taxabilă este efectuată de o

persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care TVA

este datorată și nu există, cu țara în care este stabilită sau își are sediul

persoana impozabilă, nici un instrument juridic referitor la asistența

reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de

Directiva 76/308/CEE (1) și de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 (2),

statele membre pot adopta măsuri în temeiul cărora persoană obligată

la plata TVA este un reprezentant fiscal numit de persoana impozabilă

nestabilită în statul membru respectiv.

Cu toate acestea, statele membre nu pot aplica opțiunea prevăzută la al

doilea paragraf unei persoane impozabile nestabilite, în sensul articolului

358 punctul 1, care a optat pentru regimul special pentru servicii

furnizate pe cale electronică.

(2) Opțiunea prevăzută la alineatul (1) primul paragraf este supusă

condițiilor și procedurilor stabilite de fiecare stat membru.

Articolul 205

În situațiile prevăzute la articolele 193-200 și articolele 202, 203 și 204,

statele membre pot prevedea ca o altă persoană decât persoană obligată

la plata TVA să fie ținută răspunzătoare în mod solidar pentru plata

TVA.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 72

(1) Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistența

reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații,

drepturi, taxe și alte măsuri (JO L 73, 19.3.1976, p. 18). Directivă, astfel

cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(2) Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003

privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată

(JO L 264, 15.10.2003, p. 1). Regulament astfel cum a fost modificat prin

Regulamentul (CE) nr. 885/2004 (JO L 168, 1.5.2004, p. 1).

S e c ț i u n e a 2

Mod a l i t ă ți de plată

Articolul 206

Orice persoană impozabilă obligată la plata TVA are obligația de a plăti

valoarea netă a TVA cu ocazia depunerii declarației privind TVA

prevăzute la articolul 250. Cu toate acestea, statele membre pot stabili

o altă dată pentru plata respectivei sume sau pot solicita efectuarea unor

plăți provizorii anticipate.

Articolul 207

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

persoanele considerate ca persoane obligate la plata TVA în locul

unei persoane impozabile nestabilite pe teritoriul lor respectiv, în

conformitate cu articolele 194-197 și articolele 199 și 204, îndeplinesc

obligațiile de plată stabilite în prezenta secțiune.

De asemenea, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se

asigura că persoanele care, în conformitate cu articolul 205, sunt

ținute răspunzătoare în mod solidar pentru plata TVA își îndeplinesc

respectivele obligații de plată.

Articolul 208

Atunci când statele membre desemnează cumpărătorul de aur de

investiții ca persoană obligată la plata TVA în temeiul articolului 198

alineatul (1) sau dacă, în cazul aurului sub formă de materie primă,

produse semiprelucrate sau aur de investiție, astfel cum este definit la

articolul 344 alineatul (1), statele membre recurg la opțiunea prevăzută

la articolul 198 alineatul (2) de a desemna clientul ca persoană obligată

la plata TVA, acestea adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

persoana respectivă îndeplinește obligațiile de plată stabilite în prezenta

secțiune.

Articolul 209

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

persoanele juridice neimpozabile care sunt obligate la plata TVA

datorată pentru achiziții intracomunitare de bunuri, în conformitate cu

articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i), îndeplinesc obligațiile de

plată stabilite în prezenta secțiune.

Articolul 210

Statele membre adoptă modalitățile de plată a TVA pentru achizițiile

intracomunitare de mijloace de transport noi, prevăzute la articolul 2

alineatul (1) litera (b) punctul (ii), și pentru achizițiile intracomunitare

de produse supuse accizelor, prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera

(b) punctul (iii).

Articolul 211

Statele membre stabilesc modalitățile de plată în ceea ce privește

importul de bunuri.

În special, statele membre pot prevedea ca, în cazul importului de

bunuri efectuat de către persoane impozabile sau anumite categorii de

astfel de persoane, de către persoane obligate la plata TVA sau de

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 73

anumite categorii de astfel de persoane, TVA datorată pentru import să

nu fie achitată la momentul importului, cu condiția să fie menționată ca

atare în declarația privind TVA ce se depune în conformitate cu

articolul 250.

Articolul 212

Statele membre pot scuti persoanele impozabile de la plata TVA

datorate, în cazul în care suma este nesemnificativă.

CAPITOLUL 2

Identificare

Articolul 213

(1) Orice persoană impozabilă declară când începe, își modifică sau

încetează activitatea ca persoană impozabilă.

Statele membre permit și pot solicita ca declarația să se facă prin

mijloace electronice, în condițiile pe care le stabilesc.

(2) Fără a aduce atingere alineatului (1) primul paragraf, orice

persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce efectuează

achiziții intracomunitare de bunuri ce nu sunt supuse TVA în temeiul

articolului 3 alineatul (1) are obligația de a declara că efectuează aceste

achiziții, în cazul în care condițiile pentru a nu le supune taxei, stabilite

de dispoziția respectivă, nu mai sunt îndeplinite.

Articolul 214

(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

următoarele persoane sunt identificate printr-un număr individual:

(a) orice persoană impozabilă, cu excepția celor prevăzute la articolul 9

alineatul (2), care desfășoară, pe teritoriul statului respectiv, livrări

de bunuri sau prestări de servicii care dau drept de deducere a taxei,

altele decât livrările de bunuri sau prestările de servicii pentru care

se plătește TVA exclusiv de clientul sau de persoana căreia îi sunt

destinate bunurile sau serviciile, în conformitate cu articolele 194-

197 și articolul 199;

(b) orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce

efectuează achiziții intracomunitare de bunuri supuse TVA în

temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) și orice persoană impozabilă

sau persoană juridică neimpozabilă ce exercită opțiunea

prevăzută la articolul 3 alineatul (3) de a-și supune TVA achizițiile

intracomunitare;

(c) orice persoană impozabilă care efectuează, pe teritoriul său

respectiv, achiziții intracomunitare de bunuri în scopul unor

operațiuni legate de activitățile prevăzute la articolul 9 alineatul

(1) al doilea paragraf și pe care le efectuează în afara respectivului

teritoriu;

M3

(d) orice persoană impozabilă care, pe teritoriul său respectiv, primește

servicii pentru care are obligația de a plăti TVA în temeiul articolului

196;

(e) orice persoană impozabilă, stabilită pe teritoriul său respectiv, care

furnizează servicii pe teritoriul altui stat membru, pentru care numai

beneficiarul serviciilor are obligația de a plăti TVA în temeiul articolului

196.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 74

(2) Statele membre nu au obligația de a identifica anumite persoane

impozabile care desfășoară tranzacții ocazional, prevăzute la

articolul 12.

Articolul 215

Fiecare număr de identificare în scopuri de TVA cuprinde un prefix în

conformitate cu codul ISO 3166 — alfa 2 — prin care se identifică

fiecare stat membru ce a atribuit respectivul număr.

Cu toate acestea, Grecia poate utiliza prefixul „EL”.

Articolul 216

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

sistemele lor de identificare permit identificarea persoanelor impozabile

prevăzute la articolul 214 și pentru a asigura corecta aplicare a

regimului tranzitoriu de impozitare a operațiunilor intracomunitare

prevăzut la articolul 402.

CAPITOLUL 3

Facturare

S e c ț i u n e a 1

D e f i n i ț i e

Articolul 217

În sensul prezentului capitol, „transmitere sau punere la dispoziție pe

cale electronică” înseamnă transmiterea sau punerea la dispoziție destinatarului

a datelor, prin echipamente electronice de procesare (inclusiv

compresie digitală) și stocare, și utilizând mijloace prin cablu, unde

radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.

S e c ț i u n e a 2

No ț i u n e a d e f a c t u r ă

Articolul 218

În sensul prezentei directive, statele membre acceptă documentele sau

mesajele pe suport de hârtie sau în format electronic ca facturi, în cazul

în care îndeplinesc condițiile stabilite în prezentul capitol.

Articolul 219

Orice document sau mesaj ce modifică factura inițială și se referă la

aceasta în mod specific și fără echivoc este asimilat unei facturi.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 75

S e c ț i u n e a 3

E m i t e r e a f a c t u r i l o r

Articolul 220

Orice persoană impozabilă se asigură că o factură este emisă fie de

propria persoană sau de clientul său, fie de un terț, în numele său și

în contul său, în următoarele cazuri:

(1) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii pe care le-a

efectuat către altă persoană impozabilă persoană impozabilă sau

persoană juridică neimpozabilă;

(2) pentru livrări de bunuri prevăzute la articolul 33;

(3) pentru livrări de bunuri efectuate în conformitate cu condițiile

prevăzute la articolul 138;

(4) pentru orice avans care i-a fost achitat înainte ca una dintre livrările

de bunuri prevăzute la punctele 1, 2 și 3 să fi fost efectuată;

(5) pentru orice avans care i-a fost achitat de către altă persoană impozabilă

sau persoană juridică neimpozabilă înainte de încheierea

prestării de servicii.

Articolul 221

(1) Statele membre pot impune persoanelor impozabile obligația de a

emite o factură pentru livrările de bunuri și prestările de servicii

efectuate pe teritoriul lor, altele decât cele prevăzute la articolul 220.

În ceea ce privește facturile prevăzute la primul paragraf, statele membre

pot impune mai puține obligații decât cele prevăzute la articolele 226,

230, 233, 244 și 246.

(2) Statele membre pot scuti persoanele impozabile de la obligația

prevăzută la articolul 220 de a emite o factură pentru livrările de bunuri

sau prestările de servicii pe care le-au efectuat pe teritoriile lor și care

sunt scutite, cu sau fără dreptul la deducerea TVA achitate în stadiul

anterior, în temeiul articolelor 110 și 111, articolului 125 alineatul (1),

articolului 127, articolului 128 alineatul (1), articolelor 132, 135, 136,

371, 375, 376 și 377, articolului 378 alineatul (2), articolului 379

alineatul (2) și M7 articolele 380-390b ◄.

Articolul 222

Statele membre pot impune limite de timp persoanelor impozabile

pentru emiterea de facturi, atunci când aceste persoane livrează bunuri

sau prestează servicii pe teritoriul lor.

Articolul 223

În conformitate cu condițiile ce urmează să fie stabilite de statele

membre pe teritoriul cărora se livrează bunuri sau se prestează

servicii, se poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe

livrări separate de bunuri sau prestări diferite de servicii.

Articolul 224

(1) Facturile pot fi întocmite de client pentru livrarea de bunuri sau

prestarea de servicii furnizate de o persoană impozabilă, în cazul în care

există un acord prealabil între cele două părți și cu condiția ca fiecare

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 76

factură să facă obiectul unei proceduri de acceptare de către persoana

impozabilă care livrează bunurile sau prestează serviciile.

(2) Statele membre pe teritoriul cărora se efectuează livrarea de

bunuri sau prestarea de servicii stabilesc termenii și condițiile acordurilor

prealabile și procedurile de acceptare între persoana impozabilă

și client.

(3) Statele membre pot impune condiții suplimentare persoanelor

impozabile ce livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul lor în

ceea ce privește emiterea facturilor de către client. În special, acestea pot

solicita ca respectivele facturi să se emită în numele și în contul

persoanei impozabile.

Condițiile prevăzute la primul paragraf este necesar să fie întotdeauna

aceleași, indiferent de locul de stabilire al clientului.

Articolul 225

Statele membre pot impune condiții specifice persoanelor impozabile ce

livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul lor în cazurile în care

partea terță sau clientul, care emite facturile, este stabilit(ă) într-o țară cu

care nu există nici un instrument juridic referitor la asistența reciprocă

având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva

76/308/CEE și de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003.

S e c ț i u n e a 4

C on ț i n u t u l f a c t u r i l o r

Articolul 226

Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale prevăzute de prezenta

directivă, este necesar să se menționeze doar următoarele detalii în

scopuri TVA pe facturile emise în temeiul articolelor 220 și 221:

(1) data emiterii;

(2) un număr secvențial, bazat pe una sau mai multe serii, ce identifică

în mod unic factura;

(3) numărul de identificare în scopuri de TVA prevăzut la

articolul 214, pe baza căruia persoana impozabilă a livrat

bunurile sau a prestat serviciile;

(4) numărul de identificare în scopuri de TVA al clientului, prevăzut

la articolul 214, pe baza căruia clientul a beneficiat de o livrare de

bunuri sau o prestare de servicii pentru care are obligația de a plăti

TVA sau a beneficiat de o livrare de bunuri, astfel cum este

prevăzută la articolul 138;

(5) numele și adresa complete ale persoanei impozabile și ale

clientului;

(6) cantitatea și natura bunurilor livrate sau volumul și natura serviciilor

prestate;

(7) data la care s-a efectuat sau încheiat livrarea de bunuri sau

prestarea de servicii sau data la care s-a efectuat plata avansului

prevăzut la punctele 4 și 5 din articolul 220, în măsura în care se

poate determina respectiva dată, iar aceasta diferă de data emiterii

facturii;

(8) baza impozabilă pentru fiecare cotă sau scutire, prețul unitar fără

TVA și orice reduceri de preț și rabaturi, în cazul în care acestea

nu sunt incluse în prețul unitar;

(9) cota TVA aplicată;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 77

(10) valoarea TVA de plată, cu excepția cazului în care se aplică un

regim special pentru care prezenta directivă exclude o astfel de

mențiune;

(11) în cazul unei scutiri sau atunci când clientul este persoană obligată

la plata TVA, trimiterea la dispoziția aplicabilă din prezenta

directivă sau la dispoziția corespunzătoare de drept intern sau

orice altă trimitere prin care se arată că livrarea de bunuri sau

prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de

taxare inversă;

(12) în cazul livrării unui mijloc de transport nou, efectuate în conformitate

cu condițiile stabilite la articolul 138 alineatul (1) și

alineatul (2) litera (a), datele enumerate la articolul 2 alineatul

(2) litera (b);

(13) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de

turism, trimiterea la dispozițiile corespunzătoare de drept intern

sau orice altă trimitere prin care se arată că regimul special a

fost aplicat;

(14) în cazul în care se aplică unul dintre regimurile speciale aplicabile

bunurilor second-hand, obiectelor de artă, articolelor de colecție și

antichităților, trimiterea la articolele 313, 326 sau 333 sau la dispozițiile

corespunzătoare de drept intern sau orice altă trimitere prin

care se arată că unul dintre regimurile în cauză a fost aplicat;

(15) în cazul în care debitorul de TVA este un reprezentant fiscal în

sensul articolului 204, numărul de identificare în scopuri de TVA,

prevăzut la articolul 214, al respectivului reprezentant fiscal

împreună cu numele și adresa complete ale acestuia.

Articolul 227

Statele membre pot solicita persoanelor impozabile, stabilite pe teritoriul

lor și care efectuează pe teritoriul lor livrări de bunuri și prestări de

servicii, să indice numărul de identificare în scopuri de TVA, prevăzut

la articolul 214, al clientului în alte situații decât cele prevăzute la

articolul 226 punctul 4.

Articolul 228

Statele membre pe teritoriul cărora se livrează bunuri sau se prestează

servicii pot autoriza omisiunea unor detalii obligatorii din documentele

sau mesajele asimilate unei facturi în temeiul articolului 219.

Articolul 229

Statele membre nu solicită semnarea facturilor.

Articolul 230

Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă, cu condiția

ca valoarea TVA de plată să fie exprimată în moneda națională a

statului membru în care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de

servicii, utilizând mecanismul de conversie stabilit la articolul 91.

Articolul 231

În scopul controlului, statele membre pot solicita traducerea în limbile

lor naționale a facturilor pentru livrările de bunuri sau prestările de

servicii efectuate pe teritoriul lor și a facturilor primite de persoanele

impozabile stabilite pe teritoriul lor.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 78

S e c ț i u n e a 5

T r a n s m i t e r e a f a c t u r i l o r p r i n mi j l o a c e

e l e c t r o n i c e

Articolul 232

Facturile emise în temeiul secțiunii 2 se pot trimite pe suport de hârtie

sau se pot transmite sau pune la dispoziție prin mijloace electronice, sub

rezerva acceptării de către destinatar.

Articolul 233

(1) Facturile trimise sau puse la dispoziție prin mijloace electronice

sunt acceptate de statele membre, cu condiția ca autenticitatea originii și

integritatea conținutului acestora să fie garantate prin una dintre

metodele următoare:

(a) printr-o semnătură electronică avansată în sensul articolului 2

punctul 2 din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și

a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar

pentru semnăturile electronice (1);

(b) printr-un schimb electronic de date (electronic data interchange

EDI), astfel cum a fost definit la articolul 2 din Recomandarea

1994/820/CE a Comisiei din 19 octombrie 1994 privind aspectele

juridice ale schimbului electronic de date (2), în cazul în care

acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin

care se garantează autenticitatea originii și integritatea datelor.

Cu toate acestea, facturile pot fi trimise sau puse la dispoziție și prin alte

mijloace electronice, sub rezerva acceptării de către statele membre în

cauză.

(2) În sensul alineatului (1) primul paragraf litera (a), statele membre

pot solicita ca semnătura electronică avansată să se bazeze pe un

certificat calificat și să fie creată de un dispozitiv securizat de creare

a semnăturii în sensul articolului 2 punctele 6 și 10 din Directiva

1999/93/CE.

(3) În sensul alineatului (1) primul paragraf litera (b), statele membre

pot, de asemenea, să solicite trimiterea unui document suplimentar

centralizator pe suport de hârtie, sub rezerva condițiilor pe care le

stabilesc.

Articolul 234

Statele membre nu pot impune persoanelor impozabile care livrează

bunuri sau prestează servicii pe teritoriul lor alte obligații sau formalități

în legătură cu trimiterea sau punerea la dispoziție a facturilor prin

mijloace electronice.

Articolul 235

Statele membre pot stabili condiții specifice pentru facturile emise prin

mijloace electronice în privința livrării de bunuri sau prestării de servicii

pe teritoriul lor dintr-o țară cu care nu există nici un instrument juridic

privind asistența reciprocă având o sferă de aplicare similară celei

prevăzute de Directiva 76/308/CEE și de Regulamentul (CE) nr.

1798/2003.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 79

(1) JO L 13, 19.1.2000, p. 12.

(2) JO L 338, 28.12.1994, p. 98.

Articolul 236

În cazul în care unele loturi ce conțin mai multe facturi sunt trimise sau

puse la dispoziția aceluiași destinatar prin mijloace electronice, detaliile

comune diferitelor facturi se pot menționa o singură dată, în cazul în

care, pentru fiecare factură, toate informațiile sunt accesibile.

Articolul 237

Până la 31 decembrie 2008, Comisia prezintă un raport și, după caz, o

propunere de modificare a condițiilor aplicabile facturării electronice,

pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice viitoare din acest domeniu.

S e c ț i u n e a 6

Mă s u r i d e s i m p l i f i c a r e

Articolul 238

(1) În urma consultării comitetului TVA, statele membre pot

prevedea, în condițiile pe care le pot stabili, că unele dintre informațiile

solicitate în temeiul articolelor 226 și 230, sub rezerva dispozițiilor pe

care statele membre le pot adopta în conformitate cu articolele 227, 228

și 231, nu este necesar să fie menționate pe facturile emise pentru

livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate pe teritoriul lor,

în următoarele cazuri:

(a) în cazul în care valoarea facturii este scăzută;

(b) în cazul în care practica administrativă sau comercială din sectorul

de activitate în cauză sau condițiile tehnice de emitere a facturilor

fac dificilă respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 226 și 230.

(2) În orice caz, facturile este necesar să cuprindă următoarele

informații:

(a) data emiterii;

(b) identificarea persoanei impozabile;

(c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;

(d) valoarea TVA de plată sau informațiile necesare pentru calcularea

acesteia.

(3) Simplificarea prevăzută la alineatul (1) nu se poate aplica operațiunilor

prevăzute la articolele 20, 21, 22, 33, 36, 138 și 141.

Articolul 239

În cazurile în care statele membre recurg la opțiunea, prevăzută la

articolul 272 alineatul (1) primul paragraf litera (b), de a nu aloca un

număr de identificare în scopuri de TVA persoanelor impozabile care nu

desfășoară operațiunile prevăzute la articolele 20, 21, 22, 33, 36, 138 și

141 și atunci când unui furnizor sau unui client nu i-a fost alocat un

număr de identificare de acest tip, acesta este necesar să fie înlocuit pe

factură cu un alt număr denumit cod de înregistrare fiscală, astfel cum a

fost definit de statele membre în cauză.

Articolul 240

În cazul în care persoana impozabilă a primit un număr de identificare

în scopuri de TVA, statele membre care recurg la opțiunea prevăzută la

articolul 272 alineatul (1) primul paragraf litera (b), pot, de asemenea, să

solicite ca factura să cuprindă următoarele informații:

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 80

(1) pentru prestarea de servicii prevăzute la articolele 44, 47, 50, 53, 54

și 55, și livrarea de bunuri prevăzute la articolele 138 și 141,

numărul de identificare în scopuri de TVA și codul de înregistrare

fiscală ale furnizorului;

(2) pentru alte livrări de bunuri sau prestări de servicii, doar codul de

înregistrare fiscală al furnizorului sau doar numărul de identificare

în scopuri de TVA al acestuia.

CAPITOLUL 4

Contabilitate

S e c ț i u n e a 1

D e f i n i ț i e

Articolul 241

În sensul prezentului capitol, „stocarea prin mijloace electronice a unei

facturi” înseamnă stocarea datelor prin echipamente electronice de

procesare (inclusiv compresie digitală) și de stocare, și utilizând

mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.

S e c ț i u n e a 2

O b l i g a ț i i g e n e r a l e

Articolul 242

Fiecare persoană impozabilă ține o contabilitate suficient de detaliată

pentru a permite aplicarea TVA și controlarea aplicării TVA de către

autoritățile fiscale.

Articolul 243

(1) Fiecare persoană impozabilă ține un registru cu bunurile pe care

le-a expediat sau transportat sau care au fost expediate sau transportate

în contul său, la o destinație aflată în afara teritoriului statului membru

de plecare, însă în cadrul Comunității, în scopurile operațiunilor

constând în lucrări asupra respectivelor bunuri sau utilizarea lor

temporară, prevăzute la articolul 17 alineatul (2) literele (f), (g) și (h).

(2) Fiecare persoană impozabilă ține o contabilitate suficient de

detaliată pentru a permite identificarea bunurilor care i-au fost

expediate din alt stat membru de către o persoană impozabilă identificată

în scopuri de TVA în respectivul stat membru sau în contul

acesteia și care fac obiectul unor prestări de servicii reprezentând

expertize sau lucrări efectuate asupra bunurilor în cauză, prevăzute la

articolul 52 litera (c).

S e c ț i u n e a 3

Obl i g a ț i i s p e c i f i c e l e g a t e d e s t o c a r e a t u t u r o r

f a c t u r i l o r

Articolul 244

Fiecare persoană impozabilă se asigură de stocarea copiilor facturilor pe

care le-a emis sau care au fost emise de un client ori care au fost emise

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 81

de un terț în numele său și în contul său, precum și a tuturor facturilor

pe care le-a primit.

Articolul 245

(1) În sensul prezentei directive, persoana impozabilă poate decide

locul de stocare a tuturor facturilor, cu condiția de a pune la dispoziție

facturile sau informațiile stocate în conformitate cu articolul 244, autorităților

competente, fără întârziere nejustificată, oricând acestea solicită

acest lucru.

(2) Statele membre pot solicita persoanelor impozabile stabilite pe

teritoriul lor să le fie comunicat locul de stocare, în cazul în care

acesta se află în afara teritoriului lor.

De asemenea, statele membre pot solicita persoanelor impozabile,

stabilite pe teritoriul lor, să păstreze în acest spațiu facturile pe care

le-au emis sau care au fost emise de clienții lor sau de părți terțe, în

numele și în contul lor, precum și toate facturile pe care le-au primit,

atunci când stocarea nu se efectuează prin mijloace electronice ce

garantează accesul on-line complet la datele în cauză.

Articolul 246

Este necesar ca autenticitatea originii și integritatea conținutului

facturilor stocate, precum și lizibilitatea acestora, să fie asigurate pe

toată perioada de stocare.

În ceea ce privește facturile prevăzute la articolul 233 alineatul (1) al

doilea paragraf, detaliile pe care le conțin nu se pot modifica și este

necesar să rămână lizibile pe perioada de stocare.

Articolul 247

(1) Fiecare stat membru stabilește perioada în cursul căreia

persoanele impozabile au obligația de a asigura stocarea facturilor

pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pe teritoriul său și

a facturilor primite de persoane impozabile stabilite pe teritoriul său.

(2) Pentru a asigura îndeplinirea condițiilor stabilite la articolul 246,

statul membru prevăzut la alineatul (1) poate solicita ca facturile să fie

stocate în forma originală în care au fost trimise sau puse la dispoziție,

pe suport de hârtie sau în format electronic. De asemenea, în cazul

facturilor stocate prin mijloace electronice, statul membru poate

solicita și stocarea datelor ce garantează autenticitatea originii și integritatea

conținutului lor, în conformitate cu articolul 246 primul

paragraf.

(3) Statul membru prevăzut la alineatul (1) poate stabili condiții

specifice de interzicere sau de limitare a stocării facturilor într-o țară

cu care nu există nici un instrument juridic referitor la asistența

reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de

Directiva 76/308/CEE și de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 sau la

dreptul de acces pe cale electronică, de descărcare și de utilizare

prevăzut la articolul 249.

Articolul 248

În condițiile pe care le stabilesc, statele membre pot solicita stocarea

facturilor primite de persoanele neimpozabile.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 82

S e c ț i u n e a 4

D r e p t u l d e a c c e s l a f a c t u r i l e s t o c a t e p r i n

m i j l o a c e e l e c t r o n i c e î n t r – u n a l t s t a t membru

Articolul 249

În cazul în care o persoană impozabilă stochează facturi pe care le emite

sau le primește prin mijloace electronice ce garantează accesul on-line la

date, iar locul de stocare se află într-un alt stat membru decât cel în care

este stabilită, autoritățile competente din statul membru în care persoana

respectivă este stabilită au, în sensul prezentei directive, dreptul de acces

la facturi prin mijloace electronice, de descărcare și de utilizare a

acestora, în limitele stabilite de normele statului membru în care

persoana impozabilă este stabilită și în măsura în care autoritățile

respective solicită acest lucru în scopul controlului.

CAPITOLUL 5

Declarații

Articolul 250

(1) Fiecare persoană impozabilă depune o declarație privind TVA în

care se menționează toate informațiile necesare pentru a calcula taxa

exigibilă și deducerile de efectuat, inclusiv, în măsura în care acest

lucru este necesar pentru stabilirea bazei impozabile, valoarea totală a

operațiunilor referitoare la această taxă și la aceste deduceri, precum și

valoarea operațiunilor scutite.

(2) Statele membre permit și pot solicita depunerea declarației

privind TVA prevăzute la alineatul (1) prin mijloace electronice, în

condițiile pe care le stabilesc.

Articolul 251

În afară de informațiile prevăzute la articolul 250, declarația privind

TVA referitor la o perioadă fiscală dată, cuprinde următoarele date:

(a) valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri prevăzute la

articolul 138 pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei

perioade fiscale;

(b) valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri prevăzute la articolele

33 și 36 desfășurate pe teritoriul altui stat membru, pentru

care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei perioade fiscale, în

cazul în care locul unde a început expedierea sau transportul

bunurilor este situat în statul membru în care este necesar să fie

depusă declarația;

(c) valoarea totală, fără TVA, a achizițiilor intracomunitare de bunuri

sau a operațiunilor asimilate acestora, în temeiul articolelor 21 sau

22, efectuate în statul membru în care declarația este necesar să fie

depusă și pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei

perioade fiscale;

(d) valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri prevăzute la articolele

33 și 36 efectuate în statul membru în care declarația este

necesar să fie depusă și pentru care TVA a devenit exigibilă în

cursul acestei perioade fiscale, în cazul în care locul în care a

început expedierea sau transportul bunurilor este situat pe teritoriul

altui stat membru;

(e) valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri efectuate în statul

membru în care este necesar să fie depusă declarația pentru care

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 83

persoana impozabilă a fost desemnată ca persoană obligată la plata

TVA în conformitate cu articolul 197, și pentru care TVA a devenit

exigibilă în cursul acestei perioade fiscale.

Articolul 252

(1) Declarația privind TVA se depune până la un termen ce este

necesar să fie stabilit de statele membre. Termenul respectiv nu se

poate fixa la mai mult de două luni de la încheierea fiecărei perioade

fiscale.

(2) Fiecare stat membru stabilește perioada fiscală la o lună, două

luni sau trei luni.

Cu toate acestea, statele membre pot stabili diferite perioade fiscale, cu

condiția ca perioadele respective să nu depășească un an.

Articolul 253

Suedia poate aplica o procedură simplificată pentru întreprinderile mici

și mijlocii, prin care persoanele impozabile care desfășoară doar

operațiuni taxabile la nivel național pot depune declarații de TVA la

trei luni de la încheierea perioadei anuale de impunere directă.

Articolul 254

În cazul livrărilor de mijloace de transport noi efectuate în conformitate

cu condițiile menționate la articolul 138 alineatul (2) litera (a) de către o

persoană impozabilă identificată în scopuri de TVA pentru un client

neidentificat în scopuri de TVA sau de către o persoană impozabilă,

astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (2), statele membre

adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că vânzătorul comunică

toate informațiile necesare pentru a permite aplicarea TVA și controlul

acestei aplicări de către autoritățile fiscale.

Articolul 255

În cazul în care statele membre desemnează clientul aurului de investiții

ca persoană obligată la plata TVA în temeiul articolului 198 alineatul

(1) sau dacă, în cazul aurului sub formă de materie primă, produse

semifabricate sau aur de investiții, definit la articolul 344 alineatul

(1), statele membre își exercita opțiunea prevăzută la articolul 198

alineatul (2) de a desemna clientul ca persoană obligată la plata TVA,

acestea adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că respectivul client

respectă obligațiile legate de depunerea declarației privind TVA,

prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 256

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

persoanele considerate ca persoane obligate la plata TVA în locul

persoanelor impozabile nestabilite pe teritoriul lor, în conformitate cu

articolele 194-197 și cu articolul 204, respectă obligațiile referitoare la

depunerea declarațiilor privind TVA, în conformitate cu prezentul

capitol.

Articolul 257

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

persoanele juridice neimpozabile care sunt persoane obligate la plata

TVA datorată pentru achiziții intracomunitare de bunuri, în conformitate

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 84

cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i), respectă obligațiile

referitoare la depunerea de declarații privind TVA, în temeiul dispozițiilor

prezentului capitol.

Articolul 258

Statele membre stabilesc norme de aplicare pentru depunerea declarațiilor

privind TVA pentru achizițiile intracomunitare de mijloace de

transport noi, în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul

(ii), și pentru achizițiile intracomunitare de produse supuse accizelor,

în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (iii).

Articolul 259

Statele membre pot solicita persoanelor care efectuează achiziții intracomunitare

de mijloace de transport noi în temeiul articolului 2 alineatul

(1) litera (b) punctul (ii) să furnizeze, la depunerea declarațiilor privind

TVA, toate informațiile necesare pentru aplicarea TVA și controlul

aplicării TVA de către autoritățile fiscale.

Articolul 260

Statele membre stabilesc modalitățile de declarare în ceea ce privește

importurile de bunuri.

Articolul 261

(1) Statele membre pot solicita persoanei impozabile să depună o

declarație care să cuprindă toate informațiile menționate la articolele

250 și 251 pentru toate operațiunile desfășurate în anul precedent.

Declarația respectivă furnizează toate informațiile necesare oricăror

ajustări.

(2) Statele membre permit și pot solicita depunerea declarației

prevăzute la alineatul (1) prin mijloace electronice, în condițiile pe

care le stabilesc.

CAPITOLUL 6

Declarații recapitulative

M3

Articolul 262

Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA depune o

declarație recapitulativă în care menționează:

(a) clienții înregistrați în scopuri de TVA, cărora le-a livrat bunuri în

condițiile menționate la articolul 138 alineatul (1) și alineatul (2)

litera (c);

(b) persoanele înregistrate în scopuri de TVA cărora le-a livrat bunuri,

care la rândul lor i-au fost livrate prin intermediul achizițiilor intracomunitare

menționate la articolul 42;

(c) persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile înregistrate

în scopuri de TVA, cărora le-a prestat servicii, altele

decât serviciile care sunt scutite de TVA în statul membru în care

operațiunea este impozabilă și pentru care beneficiarul are obligația

de a plăti TVA în temeiul articolului 196.

M4

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 85

Articolul 263

(1) Declarația recapitulativă se întocmește pentru fiecare lună calendaristică

într-un termen care nu depășește o lună și în conformitate cu

procedurile care urmează a fi stabilite de statele membre.

(1a) Cu toate acestea, statele membre pot autoriza persoanele impozabile,

în condițiile și limitele pe care le pot stabili, să opteze pentru

depunerea declarațiilor recapitulative pentru fiecare trimestru calendaristic,

într-un termen care nu depășește o lună de la sfârșitul trimestrului,

atunci când valoarea totală trimestrială, fără TVA, a livrărilor de bunuri

menționate la articolul 264 alineatul (1) litera (d) și la articolul 265

alineatul (1) litera (c) nu depășește nici pentru trimestrul calendaristic

respectiv, nici pentru vreunul dintre cele patru trimestre precedente

suma de 50 000 EUR sau contravaloarea acestei sume în moneda

națională.

Posibilitatea prevăzută la primul paragraf încetează a fi aplicabilă odată

cu sfârșitul lunii în care valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri

menționate la articolul 264 alineatul (1) litera (d) și la articolul 256

alineatul (1) litera (c) depășește, pentru trimestrul în curs, suma de

50 000 EUR sau contravaloarea acesteia în moneda națională. În acest

caz, se întocmește declarația recapitulativă pentru luna sau lunile scurse

de la începutul trimestrului, într-un termen care nu depășește o lună.

(1b) Până la 31 decembrie 2011, statele membre pot fixa suma

prevăzută la alineatul (1a) la 100 000 EUR sau la contravaloarea

acesteia în moneda națională.

(1c) Statele membre pot, în condițiile și limitele pe care le pot stabili,

să autorizeze persoanele impozabile, în cazul prestărilor de servicii

menționate la articolul 264 alineatul (1) litera (d), să depună declarația

recapitulativă pentru fiecare trimestru calendaristic într-un termen care

nu depășește o lună de la sfârșitul trimestrului.

Statele membre pot, în special, solicita persoanelor impozabile care

efectuează livrările de bunuri sau prestările de servicii menționate la

articolul 264 alineatul (1) litera (d) să depună declarația recapitulativă

în termenul care rezultă din aplicarea alineatelor (1) și (1b).

(2) Statele membre autorizează și pot solicita ca declarația recapitulativă

menționată la alineatul (1) să fie depusă prin transferul electronic

al fișierului, în condițiile stabilite de acestea.

B

Articolul 264

(1) Declarația recapitulativă cuprinde următoarele informații:

M3

(a) numărul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile

din statul membru în care trebuie depusă declarația recapitulativă,

pe baza căruia respectiva persoană a efectuat livrarea de bunuri în

condițiile menționate la articolul 138 alineatul (1) și a prestat

servicii impozabile în condițiile stabilite la articolul 44;

(b) numărul de identificare în scopuri de TVA al persoanei care achiziționează

bunurile sau primește serviciile în alt stat membru decât

cel în care trebuie depusă declarația recapitulativă, pe baza căruia iau

fost furnizate bunurile sau prestate serviciile;

B

(c) numărul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile,

din statul membru în care se depune declarația recapitulativă și pe

baza căruia a efectuat un transfer în alt stat membru, în conformitate

cu articolul 138 alineatul (2) litera (c), precum și numărul

prin care este identificată în statul membru în care s-a încheiat

expedierea sau transportul;

M4

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 86

(d) pentru fiecare persoană care a achiziționat bunuri sau a primit

servicii, valoarea totală a livrărilor de bunuri și valoarea totală a

prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă;

B

(e) pentru livrările de bunuri ce constau din transferuri spre alt stat

membru, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) litera (c),

valoarea totală a livrărilor, determinată în conformitate cu

articolul 76;

(f) valoarea ajustărilor efectuate în temeiul articolului 90.

M4

(2) Valoarea menționată la alineatul (1) litera (c) se declară pentru

perioada de depunere stabilită în conformitate cu articolul 263 alineatele

(1)-(1c), în cursul căreia TVA a devenit eligibil.

Valoarea menționată la alineatul (1) litera (f) se declară pentru perioada

de depunere stabilită în conformitate cu articolul 263 alineatele (1)-(1c),

în cursul căreia regularizarea a fost comunicată clientului.

B

Articolul 265

(1) În cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, prevăzute la

articolul 42, persoana impozabilă identificată în scopuri de TVA în

statul membru care i-a atribuit numărul de identificare în scopuri de

TVA pe baza căruia a efectuat aceste achiziții menționează în mod

clar următoarele informații în declarația recapitulativă:

(a) numărul de identificare în scopuri de TVA în statul membru

respectiv și pe baza căruia s-a efectuat achiziția și livrarea ulterioară

de bunuri;

(b) numărul de identificare în scopuri de TVA, în statul membru în care

s-a încheiat expedierea sau transportul de bunuri, al destinatarului

livrării ulterioare efectuate de persoana impozabilă;

(c) pentru fiecare destinatar al livrării ulterioare, valoarea totală, fără

TVA, a livrărilor efectuate de persoana impozabilă în statul membru

în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor.

M4

(2) Valoarea menționată la alineatul (1) litera (c) se declară pentru

perioada de depunere stabilită în conformitate cu articolul 263 alineatele

(1)-(1b), în cursul căreia TVA a devenit eligibil.

B

Articolul 266

Prin derogare de la articolele 264 și 265, statele membre pot prevedea

ca declarațiile recapitulative să conțină informații suplimentare.

Articolul 267

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că

persoanele care, în conformitate cu articolele 194 și 204, sunt considerate

ca persoane obligate la plata taxei în locul unei persoane impozabile

care nu este stabilită pe teritoriul lor, îndeplinesc obligația de a

depune declarația recapitulativă în temeiul prezentului capitol.

Articolul 268

Statele membre pot cere ca persoanele impozabile care, pe teritoriul lor,

efectuează achiziții intracomunitare de bunuri sau operațiuni asimilate

M3

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 87

achizițiilor intracomunitare de bunuri, în temeiul articolelor 21 sau 22,

să depună declarații ce cuprind informații cu privire la achizițiile în

cauză, cu condiția ca, totuși, declarațiile să nu fie solicitate pentru o

perioadă care să nu fie mai mică de o lună.

Articolul 269

Hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, Consiliul poate

autoriza orice stat membru să introducă măsurile speciale prevăzute la

articolele 270 și 271 pentru a simplifica obligația, prevăzută de

prezentul capitol, de a depune o declarație recapitulativă. Respectivele

măsuri nu pot aduce atingere monitorizării corespunzătoare a operațiunilor

intracomunitare.

Articolul 270

În baza autorizației prevăzute la articolul 269, statele membre pot

permite persoanelor impozabile să depună declarații recapitulative

anuale în care să se indice numerele de identificare TVA din alt stat

membru, ale beneficiarilor livrărilor de bunuri efectuate de respectivele

persoane impozabile, în condițiile menționate la articolul 138 alineatul

(1) și alineatul (2) litera (c), în cazul în care persoanele impozabile

îndeplinesc următoarele trei condiții:

(a) valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri și prestărilor

de servicii nu depășește, cu mai mult de 35 000 EUR sau

echivalentul în monedă națională, valoarea cifrei de afaceri anuale

care servește drept referință pentru aplicarea scutirii pentru întreprinderile

mici prevăzute la articolele 282-292;

(b) valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri efectuate

în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 138 nu depășește

15 000 EUR sau echivalentul în monedă națională;

(c) nici una dintre livrările de bunuri efectuate în conformitate cu

condițiile prevăzute la articolul 138 nu este o livrare de mijloace

de transport noi.

Articolul 271

În baza autorizației prevăzute la articolul 269, statele membre care

stabilesc la peste trei luni perioada fiscală pentru care persoanele impozabile

au obligația de a depune declarația privind TVA prevăzut la

articolul 250 pot permite persoanelor respective să depună declarații

recapitulative pentru aceeași perioadă, în cazul în care persoanele impozabile

respective îndeplinesc următoarele trei condiții:

(a) valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri și prestărilor

de servicii nu depășește 200 000 EUR sau echivalentul în

monedă națională;

(b) valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri efectuate

în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 138 nu depășește

15 000 EUR sau echivalentul în monedă națională;

(c) nici una dintre livrările de bunuri efectuate în conformitate cu

condițiile prevăzute la articolul 138 nu este o livrare de mijloace

de transport noi.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 88

CAPITOLUL 7

Dispoziții diverse

Articolul 272

(1) Statele membre pot scuti următoarele persoane impozabile de

anumite sau de toate obligațiile prevăzute la capitolele 2-6:

(a) persoanele impozabile ale căror achiziții intracomunitare de bunuri

nu se supun TVA în baza articolului 3 alineatul (1);

(b) persoanele impozabile care nu efectuează nici una dintre operațiunile

prevăzute la articolele 20, 21, 22, 33, 36, 138 și 141;

(c) persoanele impozabile care efectuează numai livrări de bunuri sau

prestări de servicii care sunt scutite în conformitate cu articolele

132, 135 și 136, articolelor 146-149 și articolelor 151, 152 sau 153;

(d) persoanele impozabile care beneficiază de scutirea pentru întreprinderi

mici prevăzută la articolele 282-292;

(e) persoanele impozabile care beneficiază de regimul comun forfetar

pentru producători agricoli.

Statele membre nu pot scuti persoanele impozabile prevăzute la primul

paragraf litera (b) de la obligațiile de facturare prevăzute la articolele

220-236 și articolele 238, 239 și 240.

(2) În cazul în care statele membre exercită opțiunea prevăzută la

alineatul (1) primul paragraf litera (e), acestea adoptă măsurile

necesare pentru a asigura aplicarea corectă a regimului tranzitoriu de

impunere a operațiunilor intracomunitare.

(3) Statele membre pot scuti persoanele impozabile altele decât

persoanele impozabile prevăzute la alineatul (1) de anumite obligații

de a ține evidențe, prevăzute la articolul 242.

Articolul 273

Statele membre pot impune alte obligații pe care le consideră necesare

pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea,

sub rezerva cerinței de tratament egal al operațiunilor interne și operațiunilor

efectuate între statele membre de către persoane impozabile și

cu condiția ca respectivele obligații să nu genereze, în comerțul între

statele membre, unele formalități în legătură cu trecerea frontierelor.

Opțiunea prevăzută la primul paragraf nu poate fi considerată ca bază de

plecare pentru a impune obligații de facturare suplimentare față de cele

stabilite la capitolul 3.

CAPITOLUL 8

Obligații privind anumite operațiuni de import și export

S e c ț i u n e a 1

O p e r a ț i u n i d e i m p o r t

Articolul 274

Articolele 275, 276 și 277 se aplică importurilor de bunuri aflate în

liberă circulație, care intră în Comunitate dintr-un teritoriu terț ce face

parte din teritoriul vamal al Comunității.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 89

Articolul 275

Formalitățile privind importul bunurilor prevăzute la articolul 274 sunt

identice cu cele stabilite de dispozițiile vamale comunitare în vigoare

pentru importul de bunuri pe teritoriul vamal al Comunității.

Articolul 276

În cazul în care expedierea sau transportul bunurilor prevăzute la

articolul 274 se încheie într-un punct situat în afara statului membru

de intrare în Comunitate, bunurile respective circulă în Comunitate pe

baza regimului de tranzit comunitar stabilit de dispozițiile vamale comunitare

în vigoare, în măsura în care au făcut obiectul unei declarații de

plasare sub regimul vamal respectiv la intrarea în Comunitate.

Articolul 277

În cazul în care, la intrarea în Comunitate, bunurile prevăzute la

articolul 274 se află în una dintre situațiile care le-ar permite, în cazul

în care sunt importate în sensul articolului 30 primul paragraf, să fie

reglementate de unul dintre regimurile sau de una dintre situațiile

prevăzute la articolul 156 sau de un regim de admitere temporară cu

scutire totală de drepturi de import, statele membre adoptă măsurile

necesare pentru a se asigura că bunurile pot rămâne în Comunitate în

aceleași condiții ca cele stabilite pentru aplicarea respectivelor regimuri

sau situații.

S e c ț i u n e a 2

O p e r a ț i u n i d e e x p o r t

Articolul 278

Articolele 279 și 280 se aplică exportului de bunuri aflate în liberă

circulație care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru

către un teritoriu terț ce face parte din teritoriul vamal al Comunității.

Articolul 279

Formalitățile legate de exportul de bunuri prevăzute la articolul 278 de

pe teritoriul Comunității sunt aceleași ca în cazul celor stabilite de

dispozițiile vamale comunitare în vigoare pentru exportul de bunuri de

pe teritoriul vamal al Comunității.

Articolul 280

În cazul bunurilor exportate temporar din Comunitate pentru a fi reimportate,

statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că,

în momentul reimportării în Comunitate, aceste bunuri pot fi reglementate

de aceleași dispoziții care se pot aplica în cazul în care au

fost exportate temporar de pe teritoriul vamal al Comunității.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 90

TITLUL XII

REGIMURI SPECIALE

CAPITOLUL 1

Regimul special pentru întreprinderile mici

S e c ț i u n e a 1

P r o c e d u r i s i m p l i f i c a t e p e n t r u i m p u n e r e ș i

c o l e c t a r e

Articolul 281

Statele membre care pot întâmpina dificultăți în aplicarea regimurilor

normale privind TVA întreprinderilor mici, datorită activităților sau

structurii acestora, pot să aplice, în condițiile și limitele pe care le pot

stabili și după consultarea comitetului TVA, proceduri simplificate de

impunere și colectare a TVA, precum regimuri forfetare, cu condiția de

a nu rezulta o reducere a taxei.

S e c ț i u n e a 2

S c u t i r i s a u d i m i n u ă r i t r e p t a t e

Articolul 282

Scutirile și diminuările treptate de taxe prevăzute în prezenta secțiune se

aplică livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii efectuate de întreprinderile

mici.

Articolul 283

(1) Regimurile prevăzute în prezenta secțiune nu se aplică următoarelor

operațiuni:

(a) operațiuni efectuate ocazional, prevăzute la articolul 12;

(b) livrări de mijloace de transport noi efectuate în condițiile prevăzute

la articolul 138 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a);

(c) livrări de bunuri sau prestări de servicii efectuate de o persoană

impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care TVA

este datorată.

(2) Statele membre pot exclude și alte operațiuni, decât cele

prevăzute la alineatul (1), de la regimurile prevăzute în prezenta

secțiune.

Articolul 284

(1) Statele membre care și-au exercitat opțiunea prevăzută la

articolul 14 din Directiva 67/228/CEE a Consiliului din 11 aprilie

1967 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la

impozitele pe cifra de afaceri – Structura și procedurile de aplicare a

sistemului comun privind taxa pe valoarea adăugată (1) pentru a

introduce scutiri sau diminuări treptate de taxe, pot menține aceste

scutiri sau diminuări și modalitățile de aplicare, în cazul în care

respectă regulile privind TVA.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 91

(1) JO 71, 14.4.1967, p. 1303/67. Directivă abrogată prin Directiva 77/388/CEE.

(2) Statele membre care, la 17 mai 1977, au scutit persoanele impozabile

a căror cifră de afaceri anuală era mai mică decât echivalentul în

monedă națională a 5 000 unități de cont europene la cursul de schimb

de la acea dată, pot crește acest plafon până la 5 000 EUR.

Statele membre care au aplicat diminuarea treptată a taxelor nu pot nici

să majoreze plafonul acestei scutiri, nici să facă mai favorabile condițiile

de acordare a acesteia.

Articolul 285

Statele membre care nu și-au exercitat opțiunea prevăzută la articolul 14

din Directiva 67/228/CEE pot acorda o scutire de taxe persoanelor

impozabile a cărora cifră de afaceri anuală nu depășește 5 000 EUR

sau echivalentul în monedă națională.

Statele membre prevăzute la primul paragraf pot acorda o diminuare

treptată a taxelor persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri

depășește plafonul stabilit pentru aplicarea acesteia.

Articolul 286

Statele membre care, la 17 mai 1977, au scutit persoanele impozabile a

căror cifră de afaceri anuală era mai mare sau egală cu echivalentul în

monedă națională a 5 000 unități de cont europene la cursul de schimb

de la acea dată, pot majora acest plafon pentru a menține valoarea

scutirii în termeni reali.

Articolul 287

Statele membre care au aderat după 1 ianuarie 1978 pot scuti persoanele

impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în

monedă națională a următoarelor sume, la cursul de schimb din ziua

aderării lor:

1. Grecia: 10 000 unități de cont europene;

2. Spania: 10 000 ECU;

3. Portugalia: 10 000 ECU;

4. Austria: 35 000 ECU;

5. Finlanda: 10 000 ECU;

6. Suedia: 10 000 ECU;

7. Republica Cehă: 35 000 EUR;

8. Estonia: 16 000 EUR;

9. Cipru: 15 600 EUR;

10. Letonia: 17 200 EUR;

11. Lituania: 29 000 EUR;

12. Ungaria: 35 000 EUR;

13. Malta: 37 000 EUR, în cazul în care activitatea economică constă în

principal în livrarea de bunuri, 24 300 EUR, în cazul în care activitatea

economică constă în principal în prestarea de servicii cu o

valoare adăugată scăzută (input-uri ridicate), și 14 600 EUR în alte

cazuri, și anume prestările de servicii cu o valoare adăugată ridicată

(input-uri scăzute);

14. Polonia: 10 000 EUR;

15. Slovenia: 25 000 EUR;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 92

16. Slovacia: 35 000 EUR;

M7

17. Bulgaria: 25 600 EUR;

18. România: 35 000 EUR.

B

Articolul 288

Cifra de afaceri ce servește drept referință în scopul aplicării regimului

prevăzut în prezenta secțiune se constituie din următoarele sume,

exclusiv TVA:

1. valoarea livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii, în măsura în

care sunt impozitate;

2. valoarea operațiunilor care sunt scutite, cu dreptul de deducere a

TVA achitată în stadiul anterior, în temeiul articolelor 110 sau

111, articolului 125 alineatul (1), articolului 127 sau articolului

128 alineatul (1);

3. valoarea operațiunilor care sunt scutite în temeiul articolelor 146-149

și articolelor 151, 152 sau 153;

4. valoarea operațiunilor imobiliare, operațiunilor financiare prevăzute

la articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(g), și valoarea serviciilor de

asigurare, cu excepția cazului în care aceste operațiuni au caracterul

de operațiuni accesorii.

Cu toate acestea, cesiunile de active fixe corporale sau necorporale ale

unei întreprinderi nu se iau în considerare în scopul calculării cifrei de

afaceri.

Articolul 289

Persoanele impozabile scutite de TVA nu au dreptul de a deduce TVA

în conformitate cu articolele 167-171 și cu articolele 173-177 și nu pot

menționa TVA pe facturile lor.

Articolul 290

Persoanele impozabile care au dreptul la scutire de TVA pot opta fie

pentru regimul normal de aplicare a TVA, fie pentru procedurile simplificate

prevăzute la articolul 281. În acest caz, ele beneficiază de orice

treptată a taxelor prevăzută de legislația națională.

Articolul 291

Sub rezerva aplicării articolului 281, persoanele impozabile care beneficiază

de diminuarea treptată sunt considerate persoane impozabile

supuse regimului normal de TVA.

Articolul 292

Regimul prevăzut în prezenta secțiune se aplică până la o dată ce

urmează să fie stabilită de Consiliu în conformitate cu articolul 93 din

tratat, care nu poate fi ulterioară datei de intrare în vigoare a regimului

definitiv prevăzut la articolul 402.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 93

S e c ț i u n e a 3

Rap o r t a r e ș i r e e x a m i n a r e

Articolul 293

Din patru în patru ani, de la adoptarea prezentei directive, Comisia

prezintă Consiliului, pe baza informațiilor obținute de la statele

membre, un raport privind aplicarea prezentului capitol, precum și,

după caz și luând în seamă necesitatea de a asigura convergența pe

termen lung a reglementărilor naționale, propuneri cu privire la următoarele

puncte:

1. îmbunătățiri ale regimului special pentru întreprinderile mici;

2. adaptarea sistemelor naționale, în ceea ce privește scutirile și diminuările

treptate ale taxelor;

3. adaptarea plafoanelor prevăzute în secțiunea 2.

Articolul 294

Consiliul decide, în conformitate cu articolul 93 din tratat, dacă este

necesar un regim special pentru întreprinderi mici în cadrul regimului

definitiv și, după caz, stabilește limitele și condițiile comune de aplicare

a regimului respectiv.

CAPITOLUL 2

Regimul comun forfetar pentru producători agricoli

Articolul 295

(1) În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

1. „producător agricol” înseamnă orice persoană impozabilă care își

desfășoară activitatea într-o întreprindere agricolă, forestieră sau de

pescuit;

2. „întreprindere agricolă, forestieră sau de pescuit” înseamnă o întreprindere

considerată ca atare de fiecare stat membru în cadrul activităților

de producție menționate în anexa VII;

3. „producător agricol forfetar” înseamnă orice producător agricol

căruia i se aplică regimul forfetar prevăzut în prezentul capitol;

4. „produse agricole” înseamnă bunuri care rezultă din activitățile

menționate în anexa VII, produse de o întreprindere agricolă,

forestieră sau de pescuit din fiecare stat membru;

5. „servicii agricole” înseamnă servicii, în special cele menționate în

anexa VIII, prestate de un producător agricol care își folosește forța

de muncă sau echipamentele utilizate în mod normal în întreprinderea

agricolă, forestieră sau de pescuit și care contribuie în

mod normal la realizarea producției agricole;

6. „TVA impusă anterior” înseamnă valoarea TVA totală pentru

bunurile și serviciile cumpărate de toate întreprinderile agricole,

forestiere și de pescuit din fiecare stat membru, supuse regimului

forfetar, în măsura în care această taxă este deductibilă în conformitate

cu articolele 167, 168 și 169 și cu articolele 173-177 pentru

un producător agricol supus regimului normal de TVA;

7. „procente de compensare în cotă forfetară” înseamnă procentelestabilite

de statele membre în conformitate cu articolele 297, 298 și 299

și aplicate de aceste state în cazurile menționate la articolul 300

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 94

pentru a permite producătorilor agricoli forfetari să beneficieze de

compensarea forfetară a TVA impusă anterior;

8. „compensare în cotă forfetară” înseamnă suma rezultată din aplicarea

procentelor de compensare în cotă forfetară a cifrei de afaceri a

producătorului agricol forfetar în cazurile menționate la articolul 300.

(2) Activitățile de transformare a produselor ce derivă în principal din

producția agricolă, în care se utilizează mijloace folosite în mod normal

în întreprinderile agricole, forestiere sau de pescuit, sunt considerate

activități de producție agricolă menționate în anexa VII.

Articolul 296

(1) În cazul în care aplicarea regimului normal de TVA asupra

producătorilor agricoli sau a regimului special prevăzut la capitolul 1

întâmpină dificultăți, statele membre pot aplica producătorilor agricoli,

în conformitate cu prezentul capitol, un regim forfetar având scopul de a

compensa TVA aplicată achizițiilor de bunuri și prestărilor de servicii

efectuate de producătorii agricoli forfetari.

(2) Fiecare stat membru poate exclude de la regimul forfetar anumite

categorii de producători agricoli, precum și producători agricoli pentru

care aplicarea regimului normal de TVA sau a procedurilor simplificate

prevăzute la articolul 281 nu întâmpină dificultăți administrative.

(3) Fiecare producător agricol forfetar poate opta, sub rezerva

regulilor și condițiilor stabilite de fiecare stat membru, pentru

aplicarea regimului normal de TVA sau, după caz, a procedurilor

simplificate prevăzute la articolul 281.

Articolul 297

După caz, statele membre stabilesc procentele de compensare în cotă

forfetară . Statele membre pot fixa procente diferite pentru domeniul

forestier, pentru diversele subdiviziuni ale agriculturii și pescuitului.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre procentele de

compensare în cotă forfetară stabilite în conformitate cu primul

paragraf înainte de aplicarea acestora.

Articolul 298

Procentele de compensare în cotă forfetară se calculează pe baza statisticilor

macroeconomice realizate exclusiv asupra producătorilor agricoli

forfetari pentru cei trei ani anteriori.

Procentele se pot rotunji cu o jumătate de punct în sus sau în jos. Statele

membre pot, de asemenea, reduce aceste procente până la zero.

Articolul 299

Procentele de compensare în cotă forfetară nu pot avea efectul de a

genera pentru producătorii agricoli forfetari rambursări mai mari decât

TVA impusă anterior.

Articolul 300

Procentele de compensare în cotă forfetară se aplică prețurilor, exclusiv

TVA, ale următoarelor bunuri și servicii:

1. produse agricole livrate de producători agricoli forfetari altor

persoane impozabile decât cele supuse, în statul membru în care

aceste produse au fost livrate, acestui regim forfetar;

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 95

2. produse agricole livrate de producători agricoli forfetari, în condițiile

menționate la articolul 138, persoanelor juridice neimpozabile ale

cărora achiziții intracomunitare de bunuri sunt supuse TVA, în

temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b), în statul membru în

care se încheie expedierea sau transportul respectivelor produse

agricole;

3. servicii agricole prestate de producători agricoli forfetari altor

persoane impozabile decât cele supuse, în statul membru în care

au fost prestate serviciile, acestui regim forfetar.

Articolul 301

(1) În cazul livrării de produse agricole sau al prestării de servicii

agricole menționate la articolul 300, statele membre stabilesc că fie

clientul, fie autoritățile publice au obligația de a efectua plățile

compensării în cotă forfetară.

(2) În ceea ce privește orice livrare de produse agricole sau prestare

de servicii agricole, altele decât cele prevăzute la articolul 300, se

consideră că este clientul cel care are obligația de a efectua plata

compensării în cotă forfetară.

Articolul 302

În cazul în care un producător agricol forfetar are dreptul la o

compensare în cotă forfetară, acesta nu are dreptul la deducerea TVA

pentru activitățile reglementate de respectivul regim forfetar.

Articolul 303

(1) În cazul în care un client persoană impozabilă plătește

compensarea forfetară în temeiul articolului 301 alineatul (1), acesta

are dreptul, în condițiile stabilite la articolele 167, 168 și 169, precum

și la articolele 173-177 și în conformitate cu procedurile stabilite de

statele membre, de a deduce valoarea compensării din TVA pe care

are obligația de a o plăti în statul membru în care efectuează operațiunile

impozitate.

(2) Statele membre rambursează clientului valoarea compensării în

cotă forfetară pe care acesta a achitat-o pentru oricare dintre următoarele

operațiuni:

(a) livrarea produselor agricole, efectuată în condițiile menționate la

articolul 138, persoanelor impozabile sau persoanelor juridice neimpozabile,

acționând în această calitate în alt stat membru pe teritoriul

căruia achizițiile intracomunitare de bunuri pe care le efectuează

sunt supuse TVA în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera

(b);

(b) livrarea produselor agricole, efectuată în condițiile menționate la

articolele 146, 147, 148 și 156, la articolul 157 alineatul (1) litera

(b) și la articolele 158, 160 și 161, unui client persoană impozabilă

stabilit în afara Comunității, în măsura în care produsele respective

sunt folosite de clientul în cauză în scopul operațiunilor prevăzute la

articolul 169 literele (a) și (b) sau în scopul prestărilor de servicii

considerate ca fiind efectuate pe teritoriul statului membru în care

este stabilit clientul și pentru care TVA este plătibilă doar de client

în temeiul articolului 196;

(c) prestarea de servicii agricole unui client persoană impozabilă stabilit

în Comunitate, dar în alt stat membru, sau unui client persoană

impozabilă stabilit în afara Comunității, în măsura în care serviciile

sunt folosite de client în scopul operațiunilor prevăzute la

articolul 169 literele (a) și (b) sau în scopul prestărilor de servicii

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 96

considerate ca fiind desfășurate pe teritoriul statului membru în care

este stabilit clientul și pentru care TVA este plătibilă doar de client

în temeiul articolului 196.

(3) Statele membre stabilesc metoda pe baza căreia se efectuează

rambursările prevăzute la alineatul (2). Statele membre pot aplica, în

special, dispozițiile Directivelor 79/1072/CEE și 86/560/CEE.

Articolul 304

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru verificarea plăților

compensării în cotă forfetară efectuate către producătorii agricoli

forfetari.

Articolul 305

Atunci când statele membre aplică acest regim forfetar, acestea au

obligația de a adopta toate măsurile necesare pentru a se asigura că

livrarea de produse agricole între statele membre, efectuată în condițiile

menționate la articolul 33, este întotdeauna impozitată în același fel, fie

că livrarea este efectuată de un producător agricol forfetar, fie de altă

persoană impozabilă.

CAPITOLUL 3

Regimul special pentru agențiile de turism

Articolul 306

(1) Statele membre aplică un regim special de TVA, în conformitate

cu prezentul capitol, operațiunilor efectuate de agențiile de turism care

acționează față de clienți în nume propriu și folosesc, pentru realizarea

operațiunilor de turism, livrări de bunuri sau prestări de servicii oferite

de alte persoane impozabile.

Acest regim special nu se aplică agențiilor de turism care acționează

exclusiv ca intermediari și cărora li se aplică articolul 79 primul paragraf

litera (c) în scopul calculării sumei impozabile.

(2) În sensul prezentului capitol, tur-operatorii sunt considerați

agenții de turism.

Articolul 307

Operațiunile efectuate, în condițiile prevăzute la articolul 306, de o

agenție de turism pentru realizarea unei călătorii se consideră ca un

serviciu unic prestat de o agenție de turism unui client.

Serviciul unic se impozitează în statul membru în care agenția de turism

și-a stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la

care agenția de turism a efectuat prestarea de servicii.

Articolul 308

Baza de impozitare și prețul fără TVA, în sensul articolului 226 punctul

8, pentru serviciul unic prestat de agenția de turism este marja agenției

de turism, și anume, diferența dintre valoarea totală, fără TVA, ce este

achitată de client și costul efectiv suportat de agenția de turism pentru

livrarea de bunuri sau prestarea de servicii asigurate de alte persoane

impozabile, în cazul în care respectivele operațiuni sunt direct în beneficiul

clientului.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 97

Articolul 309

În cazul în care operațiunile pentru care agenția de turism a recurs la

alte persoane impozabile sunt realizate de acestea în afara Comunității,

prestarea de servicii efectuată de agenția de turism se consideră ca

activitate intermediară scutită în conformitate cu articolul 153.

În cazul în care operațiunile sunt realizate atât în Comunitate, cât și în

afara acesteia, doar partea serviciilor agenției de turism aferente operațiunilor

efectuate în afara Comunității poate fi scutită.

Articolul 310

TVA percepută agenției de turism de alte persoane impozabile pentru

operațiunile prevăzute la articolul 307 și care sunt direct în beneficiul

clientului nu sunt deductibile sau rambursabile în nici un stat membru.

CAPITOLUL 4

Regimuri speciale pentru bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte

de colecție și antichități

S e c ț i u n e a 1

D e f i n i ț i i

Articolul 311

(1) În sensul prezentului capitol și fără a aduce atingere altor

dispoziții comunitare, se aplică următoarele definiții:

1. „bunuri second-hand” înseamnă bunuri mobile corporale, care pot fi

reutilizate, în aceeași stare sau după reparații, altele decât obiecte de

artă, obiecte de colecție sau antichități și altele decât metale prețioase

sau pietre prețioase, astfel cum sunt definite de statele membre;

2. „obiecte de artă” înseamnă obiectele enumerate în anexa IX partea A;

3. „obiecte de colecție” înseamnă obiectele enumerate în anexa IX

partea B;

4. „antichități” înseamnă obiectele enumerate în anexa IX partea C;

5. „comerciant persoană impozabilă” înseamnă orice persoană impozabilă

care, în cursul activității sale economice, cumpără sau

afectează pentru nevoile întreprinderii sale sau importă, în scopul

revânzării, bunuri second-hand, obiecte de artă, articole de colecție

sau antichități, fie că respectiva persoană impozabilă acționează în

nume propriu sau în contul altei persoane, în temeiul unui contract pe

baza căruia se plătește un comision la cumpărare sau la vânzare;

6. „organizator al unei vânzări prin licitație publică” înseamnă orice

persoană impozabilă care, în cursul activității sale economice, oferă

bunuri spre vânzare prin licitație publică în vederea remiterii acestora

ofertantului celui mai competitiv;

7. „comitent al unui organizator al unei vânzări prin licitație publică”

înseamnă orice persoană care transmite bunuri unui organizator al

unei vânzări prin licitație publică în temeiul unui contract pe baza

căruia se plătește un comision la vânzare.

(2) Statele membre nu consideră ca obiecte de artă obiectele

enumerate la punctele 5, 6 sau 7 din anexa IX partea A.

(3) Contractul pe baza căruia se plătește comision la vânzare,

prevăzut la alineatul (1) punctul 7, este necesar să prevadă că organizatorul

vânzării propune bunurile pentru licitație publică în nume

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 98

propriu, dar în contul comitentului său, și remite bunurile, în nume

propriu, dar în contul comitentului său, ofertantului celui mai competitiv

căruia îi sunt adjudecate bunurile în cadrul licitației publice.

S e c ț i u n e a 2

R e g i m s p e c i a l p e n t r u c o m e r c i a n ț i p e r s o a n e

i m p o z a b i l e

S u b s e c ț i u n e a 1

Re g i m u l ma r j e i

Articolul 312

În sensul prezentei subsecțiuni, se aplică următoarele definiții:

1. „preț de vânzare” înseamnă tot ceea ce constituie contraprestația

obținută sau care urmează să fie obținută de comerciantul persoană

impozabilăde la client sau de la o parte terță, inclusiv subvenții direct

legate de operațiune, impozite, drepturi, prelevări și taxe și cheltuieli

neprevăzute, precum cheltuieli cu comisioane, cheltuieli de ambalare,

de transport și de asigurare percepute de comerciantul impozabil

clientului, dar cu excepția sumelor prevăzute la articolul 79;

2. „preț de cumpărare” înseamnă tot ceea ce constituie contravaloarea,

în sensul punctului 1, obținută sau care urmează să fie obținută de la

comerciantul persoană impozabilă de către furnizorul său.

Articolul 313

(1) În ceea ce privește livrarea de bunuri second-hand, obiecte de

artă, articole de colecție sau antichități efectuată de comercianți impozabili,

statele membre aplică un regim special pentru impozitarea marjei

de profit realizate de comerciantul impozabil, în conformitate cu dispozițiile

prezentei subsecțiuni.

(2) Până la introducerea regimului definitiv prevăzut la articolul 402,

regimul prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol nu se aplică

livrării de mijloace de transport noi efectuate în condițiile menționate

la articolul 138 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a).

Articolul 314

Regimul marjei se aplică livrării de către un comerciant persoană impozabilă

a unor bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecție

sau antichități, în cazul în care respectivele bunuri i-au fost livrate în

Comunitate de una dintre următoarele persoane:

(a) o persoană neimpozabilă;

(b) altă persoană impozabilă, în măsura în care livrarea de bunuri de

către aceasta este scutită în temeiul articolului 136;

(c) altă persoană impozabilă, în măsura în care livrarea de bunuri de

către aceasta face obiectul unei scutiri pentru întreprinderi mici,

prevăzută la articolele 282-292 și se referă la bunuri de capital;

(d) alt comerciant persoană impozabilă, în măsura în care TVA a fost

aplicată livrării de bunuri de către acesta în conformitate cu regimul

marjei.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 99

Articolul 315

Baza impozabilă pentru livrarea de bunuri prevăzută la articolul 314 este

marja de profit realizată de comerciantul persoană impozabilă, din care

se scade valoarea TVA aferentă marjei de profit.

Marja de profit a comerciantului persoană impozabilă este egală cu

diferența dintre prețul de vânzare solicitat de comerciantul persoană

impozabilă pentru bunuri și prețul de cumpărare.

Articolul 316

(1) Statele membre acordă comercianților persoane impozabile

dreptul de a opta pentru aplicarea regimului marjei următoarelor

operațiuni:

(a) livrarea de obiecte de artă, obiecte de colecție sau antichități, pe

care însuși comerciantul persoană impozabilă le-a importat;

(b) livrarea de obiecte de artă unui comerciant persoană impozabilă de

către autori sau succesorii în drepturi ai acestora;

(c) livrarea de obiecte de artă unui comerciant persoană impozabilă de

către o persoană impozabilă, alta decât un comerciant persoană

impozabilă, în cazul în care livrarea respectivă a fost supusă cotei

reduse, în temeiul articolului 103.

(2) Statele membre stabilesc norme de exercitare a opțiunii prevăzute

la alineatul (1), care, în orice caz, se referă la o perioadă de cel puțin doi

ani calendaristici.

Articolul 317

În cazul în care un comerciant persoană impozabilă exercită opțiunea

prevăzută la articolul 316, baza impozabilă se determină în conformitate

cu articolul 315.

În ceea ce privește livrarea de obiecte de artă, obiecte de colecție sau

antichități pe care le-a importat comerciantul persoană impozabilă

însuși, prețul de cumpărare ce se ia în considerare pentru calcularea

marjei de profit este egal cu baza impozabilă la import, determinată

în conformitate cu articolele 85-89, la care se adaugă TVA datorată

sau achitată la import.

Articolul 318

(1) Pentru a simplifica procedura de colectare a taxei și după

consultarea comitetului TVA, statele membre pot prevedea că, pentru

anumite operațiuni sau pentru anumite categorii de comercianți persoane

impozabile, baza impozabilă pentru livrările de bunuri supuse regimului

marjei urmează a fi determinată pentru fiecare perioadă impozabilă în

cursul căreia comerciantul persoană impozabilă are obligația de a

depune declarația privind TVA prevăzută la articolul 250.

În cazul unei prevederi adoptate în conformitate cu primul paragraf,

baza impozabilă pentru livrările de bunuri cărora li se aplică aceeași

cotă a TVA este marja totală de profit realizată de comerciantul

persoană impozabilă din care se scade valoarea TVA aferentă marjei

respective.

(2) Marja totală de profit este egală cu diferența dintre următoarele

două valori:

(a) valoarea totală a livrărilor de bunuri supuse regimului marjei de

profit și efectuate de comerciantul persoană impozabilă în cursul

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —100

perioadei fiscale cuprinse în declarație, și anume, totalul prețurilor

de vânzare;

(b) valoarea totală a achizițiilor de bunuri, prevăzute la articolul 314,

efectuate de comerciantul persoană impozabilă în cursul perioadei

fiscale cuprinse în declarație, și anume, totalul prețurilor de

cumpărare.

(3) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că acei

comercianți persoane impozabile prevăzuți la alineatul (1) nu beneficiază

de un avantaj nejustificat sau nu suportă prejudicii nejustificate.

Articolul 319

Comerciantul persoană impozabilă poate aplica regimul normal de TVA

oricărei livrări reglementate de regimul marjei.

Articolul 320

(1) În cazul în care un comerciant persoană impozabilă aplică

regimul normal de TVA livrării unui obiect de artă, obiect de colecție

sau o antichitate pe care el însuși le-a importat, acesta are dreptul de a

deduce din TVA, pe care are obligația de a o plăti, TVA datorată sau

achitată la import.

În cazul în care comerciantul persoană impozabilă aplică regimul normal

de TVA livrării unui obiect de artă de către autor sau succesorul în

drepturi ai acestuia sau de către o persoană impozabilă, alta decât un

comerciant persoană impozabilă, comerciantul persoană impozabilă are

dreptul de a deduce din TVA, pe care are obligația de a o plăti, TVA

datorată sau achitată pentru obiectul de artă care i-a fost livrat.

(2) Dreptul de deducere apare în momentul în care devine exigibilă

TVA datorată pentru livrarea în privința căreia comerciantul persoană

impozabilă optează pentru aplicarea regimului normal de TVA.

Articolul 321

În cazul în care se efectuează în condițiile menționate la articolele 146,

147, 148 sau 151, livrarea de bunuri second-hand, obiecte de artă,

obiecte de colecție sau antichități supusă regimului marjei este scutită.

Articolul 322

În măsura în care bunurile sunt folosite în scopul livrărilor efectuate de

comerciantul persoană impozabilă și supuse regimului marjei, comerciantul

respectiv nu poate deduce următoarele din TVA pe care are

obligația de a o plăti:

(a) TVA datorată sau achitată pentru obiectele de artă, obiectele de

colecție sau antichitățile pe care el însuși le-a importat;

(b) TVA datorată sau achitată pentru obiectele de artă care i-au fost sau

urmează să-i fie livrate de autorul lor sau de succesorii în drepturi ai

acestuia;

(c) TVA datorată sau achitată pentru obiectele de artă care i-au fost sau

urmează să-i fie livrate de o persoană impozabilă, alta decât un

comerciant persoană impozabilă.

Articolul 323

Persoanele impozabile nu pot deduce din TVA pe care au obligația de a

o plăti TVA datorată sau achitată pentru bunurile care le-au fost livrate

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —101

sau urmează să le fie livrate de un comerciant persoană impozabilă, în

măsura în care livrarea bunurilor respective de comerciantul persoană

impozabilă se supune regimului marjei.

Articolul 324

În cazul în care comerciantul persoană impozabilă aplică atât regimul

normal de TVA, cât și regimul marjei, acesta are obligația de a ține

evidenția separată a operațiunilor care fac obiectul fiecărui regim, în

conformitate cu normele stabilite de statele membre.

Articolul 325

Comerciantul persoană impozabilă nu poate să menționeze, în mod

distinct, pe facturile pe care le emite TVA aferentă livrărilor de

bunuri cărora le aplică regimul marjei.

S u b s e c ț i u n e a 2

R e g i m u l t r a n z i t o r i u p e n t r u m i j l o a c e l e d e

t r a n s p o r t s e c o n d – h a n d

Articolul 326

Statele membre care, la 31 decembrie 1992, aplicau un regim special de

impunere diferit de regimul marjei pentru livrările de mijloace de

transport second-hand de către comercianți impozabili continuă să

aplice acest regim, până la introducerea regimului definitiv prevăzut la

articolul 402, în măsura în care acest regim respectă sau este adaptat

pentru a respecta condițiile stabilite în prezenta subsecțiune.

Danemarca este autorizată să introducă regimul de impunere prevăzut la

primul paragraf.

Articolul 327

(1) Acest regim tranzitoriu se aplică livrărilor de mijloace de

transport second-hand efectuate de comercianți persoane impozabile și

supuse regimului marjei.

(2) Acest regim tranzitoriu nu se aplică livrării de mijloace de

transport noi efectuate în condițiile menționate la articolul 138

alineatul (1) și alineatul (2) litera (a).

(3) În sensul alineatului (1), vehiculele terestre, navele și aeronavele

prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) sunt considerate „mijloace

de transport second-hand”, dacă sunt bunuri second-hand care nu îndeplinesc

condițiile necesare pentru a fi considerate mijloace de transport

noi.

Articolul 328

TVA datorată pentru fiecare livrare prevăzută la articolul 327 este egală

cu valoarea TVA care este datorată în cazul în care livrarea respectivă

este supusă regimului normal de TVA, din care se scade valoarea TVA

considerată ca fiind inclusă de comerciantul persoană impozabilă în

prețul de cumpărare al mijlocului de transport.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —102

Articolul 329

TVA considerată ca fiind inclusă de comerciantul persoană impozabilă

în prețul de cumpărare al mijlocului de transport se calculează în conformitate

cu următoarea metodă:

(a) prețul de cumpărare luat în considerare este prețul de cumpărare în

sensul articolului 312 punctul 2;

(b) se consideră că acest preț de cumpărare, achitat de comerciantul

persoană impozabilă, include TVA datorată, în cazul în care

furnizorul comerciantului persoană impozabilă aplică regimul

normal de TVA pentru livrarea respectivă;

(c) cota care se ia în considerare este cota aplicabilă, în temeiul articolului

93, în statul membru pe teritoriul căruia se consideră că este

situat locul de livrare către comerciantul persoană impozabilă,

determinat în conformitate cu articolele 31 și 32.

Articolul 330

TVA datorată pentru fiecare livrare de mijloace de transport, prevăzută

la articolul 327 alineatul (1), determinată în conformitate cu

articolul 328, nu poate fi mai mică decât valoarea TVA datorată, în

cazul în care livrarea respectivă este supusă regimului marjei de profit.

Statele membre pot stabili, dacă livrarea este supusă regimului marjei de

profit, că marja nu poate fi mai mică decât 10 % din prețul de vânzare

în sensul articolului 312 punctul 1.

Articolul 331

Persoanele impozabile nu pot deduce din TVA pe care au obligația de a

o plăti TVA datorată sau achitată pentru mijloacele de transport secondhand

care le-au fost livrate de un comerciant persoană impozabilă, în

măsura în care livrarea bunurilor respective de către comerciantul

persoană impozabilă este supusă TVA în conformitate cu prezentul

regim tranzitoriu.

Articolul 332

Comerciantul persoană impozabilă nu poate menționa separat pe

facturile pe care le emite TVA aferentă livrărilor cărora le aplică

regimul tranzitoriu.

S e c ț i u n e a 3

R e g i m u l s p e c i a l p e n t r u v â n z ă r i l e p r i n l i c i t a ț i e

p u b l i c ă

Articolul 333

(1) În conformitate cu dispozițiile prezentei secțiuni, statele membre

pot aplica un regim special pentru impozitarea marjei de profit realizate

de un organizator de vânzare prin licitație publică, în ceea ce privește

livrarea de mărfuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecție sau

antichități de către organizatorul respectiv, acționând în nume propriu și

în contul persoanelor prevăzute la articolul 334, în temeiul unui contract

pe baza căruia se plătește comision la vânzarea prin licitație publică a

bunurilor în cauză.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —103

(2) Regimul prevăzut la alineatul (1) nu se aplică livrării de mijloace

de transport noi efectuate în conformitate cu condițiile menționate la

articolul 138 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a).

Articolul 334

Acest regim special se aplică livrărilor efectuate de un organizator al

unei vânzări prin licitație publică, acționând în nume propriu, în contul

uneia dintre următoarele persoane:

(a) o persoană neimpozabilă;

(b) altă persoană impozabilă, în măsura în care livrarea de bunuri,

efectuată de aceasta în conformitate cu contractul pe baza căruia

se plătește comision la vânzare, este scutită în temeiul articolului

136;

(c) altă persoană impozabilă, în măsura în care livrarea de bunuri,

efectuată de aceasta în conformitate cu contractul pe baza căruia

se plătește comision la vânzare, face obiectul unei scutiri pentru

întreprinderi mici, prevăzută la articolele 282-292 și se referă la

bunuri de capital;

(d) un comerciant persoană impozabilă, în măsura în care TVA a fost

aplicată în conformitate cu regimul marjei de profit livrării de

bunuri, efectuate de acesta în conformitate cu contractul pe baza

căruia se plătește comision la vânzare.

Articolul 335

Livrarea de bunuri unei persoane impozabile care este organizator de

vânzări prin licitație publică se consideră că are loc atunci când are loc

vânzarea respectivelor bunuri prin licitație publică.

Articolul 336

Baza impozabilă pentru fiecare livrare de bunuri prevăzută în prezenta

secțiune este suma totală facturată în conformitate cu articolul 339 achizitorului

de către organizatorul vânzării prin licitație publică, din care se

scade:

(a) valoarea netă achitată sau care urmează să fie achitată de organizatorul

vânzării prin licitație publică comitentului său, determinată

în conformitate cu articolul 337;

(b) valoarea TVA plătibilă de organizatorul vânzării prin licitație

publică pentru livrarea sa.

Articolul 337

Valoarea netă achitată sau care se achită de organizatorul vânzării prin

licitație publică comitentului său este egală cu diferența dintre prețul de

licitație al bunurilor și valoarea comisionului obținut sau care este

obținut de organizatorul vânzării prin licitație publică de la comitentul

său în conformitate cu contractul pe baza căruia se plătește comision la

vânzare.

Articolul 338

Organizatorii vânzărilor prin licitație publică ce livrează bunuri în

conformitate cu condițiile menționate la articolele 333 și 334 au

obligația de a indica în contabilitatea lor, în conturi tranzitorii, următoarele

informații:

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —104

(a) sumele obținute sau care urmează a fi obținute de la cumpărătorul

bunurilor;

(b) sumele rambursate sau care urmează a fi rambursate vânzătorului

bunurilor.

Este necesar ca sumele prevăzute la primul paragraf să fie justificate în

mod corespunzător.

Articolul 339

Organizatorul vânzării prin licitație publică are obligația de a emite

cumpărătorului o factură pe care să se menționeze în mod distinct

următoarele informații:

(a) prețul de licitație al bunurilor;

(b) impozitele, drepturile, prelevările și taxele;

(c) cheltuielile accesorii, precum cheltuielile pentru comisioane,

costurile de ambalare, de transport și de asigurare, solicitate de

organizator cumpărătorului bunurilor.

Pe factura emisă de organizatorul vânzării prin licitație publică nu este

necesar să se menționeze, în mod distinct, TVA.

Articolul 340

(1) Organizatorul vânzării prin licitație publică căruia i-au fost

transmise bunurile în temeiul unui contract pe baza căruia se plătește

comision la vânzarea prin licitație publică are obligația de a prezenta o

declarație comitentului său.

Declarația emisă de organizatorul vânzării prin licitație publică este

necesar să specifice separat valoarea operațiunii, respectiv prețul de

licitație a bunurilor din care se scade valoarea comisionului obținut

sau care urmează a fi obținut de la comitent.

(2) Declarația întocmită în conformitate cu alineatul (1) ține locul

facturii pe care comitentul, în cazul în care este o persoană impozabilă,

are obligația de a o emite organizatorului vânzării prin licitație publică

în conformitate cu articolul 220.

Articolul 341

Statele membre care aplică regimul prevăzut în prezenta secțiune aplică,

de asemenea, regimul respectiv livrărilor de mijloace de transport

second-hand, astfel cum sunt definite la articolul 327 alineatul (3),

efectuate de un organizator de vânzări prin licitație publică, acționând

în nume propriu, în temeiul unui contract pe baza căruia se plătește un

comision la vânzarea respectivelor bunuri prin licitație publică, în contul

unui comerciant persoană impozabilă, în măsura în care respectivele

livrări efectuate de comerciantul persoană impozabilă s-ar supune

TVA în conformitate cu regimul tranzitoriu pentru mijloace de

transport second-hand.

S e c ț i u n e a 4

Mă s u r i d e p r e v e n i r e a d e n a t u r ă r i l o r c o n c u r e n ț e i

ș i a e v a z i u n i i f i s c a l e

Articolul 342

Statele membre pot adopta măsuri privind dreptul de deducere pentru a

se asigura că acei comercianți persoane impozabile supuși regimului

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —105

special în conformitate cu secțiunea 2 nu beneficiază de avantaje nejustificate

sau nu suportă prejudicii nejustificate.

Articolul 343

Hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, Consiliul poate

autoriza orice stat membru să introducă măsuri speciale pentru

combaterea evaziunii fiscale, în conformitate cu care TVA datorată în

temeiul regimului marjei de profit nu poate fi mai mică decât valoarea

TVA datorată, în cazul în care marja de profit este egală cu un anumit

procentaj din prețul de vânzare.

Procentajul din prețul de vânzare se fixează ținând seama de marjele de

profit normale realizate de operatori economici din sectorul în cauză.

CAPITOLUL 5

Regimul special pentru aurul de investiții

S e c ț i u n e a 1

D i s p o z i ț i i g e n e r a l e

Articolul 344

(1) În sensul prezentei directive și fără a aduce atingere altor

dispoziții comunitare, „aurul de investiții” înseamnă:

1. aur, sub forma unei bare sau a unei plachete, de o greutate acceptată

pe piața lingourilor de aur, având o puritate mai mare sau egală cu

995 miimi, reprezentat sau nu prin hârtii de valoare;

2. monede de aur de o puritate mai mare sau egală cu 900 miimi și

reconfecționate după 1800, care au sau au avut un curs legal în țara

de origine și care se vând în mod normal la un preț care nu depășește

valoarea de piață liberă a aurului din monede cu mai mult de 80 %.

(2) Statele membre pot exclude din acest regim special barele sau

plachetele mici cu o greutate de cel mult 1 g.

(3) În sensul prezentei directive, monedele prevăzute la alineatul (1)

punctul 2 nu se consideră ca fiind vândute în scop numismatic.

Articolul 345

Din 1999, fiecare stat membru informează anual Comisia, până la 1

iulie, cu privire la monedele care îndeplinesc criteriile stabilite la

articolul 344 alineatul (1) punctul 2 și care se comercializează în

statul membru respectiv. În fiecare an, înainte de 1 decembrie,

Comisia publică o listă completă a monedelor în cauză în seria „C” a

Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. Se consideră că monedele

incluse în lista publicată îndeplinesc criteriile respective în cursul

anului pentru care lista a fost publicată.

S e c ț i u n e a 2

S c u t i r e d e TVA

Articolul 346

Statele membre scutesc de TVA livrarea, achiziția intracomunitară și

importul aurului de investiție, inclusiv aurul de investiție reprezentat

de certificate pentru aurul nominalizat sau nenominalizat sau negociat

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —106

în conturi de aur și cuprinzând în special, împrumuturile în aur și swapurile

cu aur care conferă un drept de proprietate sau de creanță asupra

aurului de investiții, precum și operațiunile privind aurul de investiții

constând in contracte futures și contracte la termen ce implică un

transfer al dreptului de proprietate sau de creanță asupra aurului de

investiții.

Articolul 347

Statele membre scutesc serviciile agenților care acționează în numele și

în contul altei persoane, atunci când intervin în livrarea aurului de

investiții pentru comitentul lor.

S e c ț i u n e a 3

Opț i u n e d e i m p o z i t a r e

Articolul 348

Statele membre acordă persoanelor impozabile care produc aur de

investiții sau transformă aurul în aur de investiții dreptul de a opta

pentru impozitarea livrărilor de aur de investiții altei persoane impozabile

care, altfel, este scutită în temeiul articolului 346.

Articolul 349

(1) Statele membre pot acorda persoanelor care, în cadrul activității

lor economice, livrează în mod normal aur în scopuri industriale, dreptul

de a opta pentru impozitarea livrărilor de bare sau plachete de aur, în

conformitate cu articolul 344 alineatul (1) punctul 1, către o altă

persoană impozabilă care, altfel, este scutită în temeiul articolului 346.

(2) Statele membre pot restrânge sfera de aplicare a opțiunii

prevăzute la alineatul (1).

Articolul 350

În cazul în care furnizorul a exercitat dreptul de a opta pentru impozitare,

în temeiul articolelor 348 și 349, statele membre permit agentului

să opteze pentru impozitarea serviciilor prevăzute la articolul 347.

Articolul 351

Statele membre stabilesc norme de exercitare a opțiunilor prevăzute în

prezenta secțiune și informează Comisia în consecință.

S e c ț i u n e a 4

T r a n z a c ț i i p e o p i a ț ă r e g l e m e n t a t ă a l i n g o u r i l o r

d e a u r

Articolul 352

După consultarea comitetului TVA, fiecare stat membru poate aplica

TVA unor tranzacții specifice privind aurul de investiții care au loc în

statul membru respectiv între persoane impozabile care operează pe o

piață a lingourilor de aur reglementată de statul membru în cauză sau

între o astfel de persoană impozabilă și o altă persoană impozabilă, care

nu operează pe piața respectivă. Cu toate acestea, statul membru nu

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —107

poate aplica TVA pentru livrările efectuate în condițiile menționate la

articolul 138 sau pentru exporturile de aur de investiții.

Articolul 353

Statele membre care, în temeiul articolului 352, impozitează operațiunile

între persoane impozabile care operează pe o piață reglementată a

lingourilor de aur autorizează, în scopul simplificării, suspendarea

taxei ce urmează a fi colectată și scutesc persoanele impozabile de

obligația de a ține evidența privind TVA.

S e c ț i u n e a 5

D r e p t u r i și obligaț i i s p e c i a l e a l e c o m e r c i a n ț i l o r

de aur de investiț i i

Articolul 354

În cazul în care livrarea ulterioară de aur de investiții este scutită în

temeiul prezentului capitol, persoana impozabilă are dreptul de a deduce

următoarele sume:

(a) TVA datorată sau achitată pentru aurul de investiții ce i-a fost livrat

de o persoană care a exercitat opțiunea prevăzută la articolele 348 și

349 sau ce i-a fost livrat în conformitate cu secțiunea 4;

(b) TVA datorată sau achitată în legătură cu o livrare al cărei beneficiar

este sau în legătură cu o achiziție intracomunitară sau un import pe

care l-a efectuat, de aur altul decât cel de investiții, și care ulterior

este transformat de către sine sau în numele său în aur de investiții;

(c) TVA datorată sau achitată pentru serviciile ce i-au fost furnizate,

constând în schimbarea formei, greutății sau purității aurului,

inclusiv ale aurului de investiții.

Articolul 355

Persoanele impozabile care produc aur de investiții sau transformă aurul

în aur de investiții au dreptul de a deduce TVA datorată sau achitată

pentru furnizarea, achiziția intracomunitară sau importul de bunuri sau

servicii în legătură cu producția sau transformarea aurului respectiv, ca

și când livrarea ulterioară de aur scutită în temeiul articolului 346 este

impozitată.

Articolul 356

(1) Statele membre se asigură, în cazul comercianților de aur de

investiție, că aceștia țin, cel puțin, o contabilitate a tuturor operațiunilor

importante efectuate asupra aurului de investiție și păstrează documentele

pe baza cărora se pot identifica clienții respectivelor operațiuni.

Comercianții păstrează informațiile prevăzute la primul paragraf pentru

o perioadă de cel puțin cinci ani.

(2) Statele membre pot accepta obligații echivalente pe baza unor

măsuri adoptate în temeiul altei legislații comunitare, precum

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în

scopul spălării banilor și finanțării terorismului (1), pentru a respecta

cerințele prevăzute la alineatul (1).

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —108

(1) JO L 309, 25.11.2005, p. 15.

(3) Statele membre pot stabili obligații mai stricte, în special, în ceea

ce privește păstrarea unor registre speciale de evidența.

CAPITOLUL 6

Regim special pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează

servicii pe cale electronică unor persoane neimpozabile

S e c ț i u n e a 1

D i s p o z i ț i i g e n e r a l e

M3

Articolul 357

Prezentul capitol se aplică până la 31 decembrie 2014.

B

Articolul 358

În sensul prezentului capitol și fără a aduce atingere altor dispoziții, se

aplică următoarele definiții:

1. „persoană impozabilă nestabilită” înseamnă o persoană impozabilă

care nu și-a stabilit sediul activității economice pe teritoriul Comunității

și care nu dispune un sediu comercial fix și care nu este

obligată, în alt mod, să fie identificată în temeiul articolului 214;

M3

2. „servicii electronice” și „servicii furnizate pe cale electronică”

înseamnă serviciile prevăzute la articolul 59 primul paragraf litera

(k);

B

3. „stat membru de identificare” înseamnă statul membru ales de

persoana impozabilă nestabilită pentru declararea momentului

începerii activității ca persoană impozabilă pe teritoriul Comunității,

în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol;

M3

4. „stat membru de consum” înseamnă statul membru în care se

consideră că sunt prestate serviciile electronice, în conformitate cu

articolul 58;

B

5. „declarație privind TVA” înseamnă declarația care conține informațiile

necesare pentru a stabili valoarea TVA datorată în fiecare

stat membru.

S e c ț i u n e a 2

R e g i m s p e c i a l p e n t r u s e r v i c i i l e f u r n i z a t e p e c a l e

e l e c t r o n i c ă

Articolul 359

Statele membre permit oricărei persoane impozabile nestabilite care

furnizează servicii electronice unei persoane neimpozabile care este

stabilită într-un stat membru sau care își are domiciliul permanent sau

reședința obișnuită într-un stat membru, să folosească acest regim

special. Regimul în cauză se aplică tuturor serviciilor electronice

furnizate în Comunitate.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —109

Articolul 360

Persoana impozabilă nestabilită declară statului membru de identificare

când își începe sau încetează activitatea ca persoană impozabilă sau își

modifică activitatea astfel încât nu mai îndeplinește condițiile necesare

pentru utilizarea regimului special respectiv. Persoana în cauză

comunică informațiile respective prin mijloace electronice.

Articolul 361

(1) Informațiile pe care persoana impozabilă nestabilită are obligația

de a le furniza statului membru de identificare în momentul în care își

începe o activitate impozabilă cuprind următoarele detalii:

(a) denumire;

(b) adresa poștală;

(c) adresele electronice, inclusiv site-urile web;

(d) codul fiscal național, după caz;

(e) o declarație că persoana nu este înregistrată în scopuri de TVA în

Comunitate.

(2) Persoana impozabilă nestabilită comunică statului membru de

identificare orice schimbare a informațiilor furnizate.

Articolul 362

Statul membru de identificare alocă persoanei impozabile nestabilite un

număr individual de identificare în scopuri de TVA și îi comunică

respectivul număr prin mijloace electronice. Pe baza informațiilor

utilizate pentru această identificare, statele membre de consum pot

recurge la propriile sisteme de identificare.

Articolul 363

Statul membru de identificare radiază persoana impozabilă nestabilită

din registrul de identificare în următoarele situații:

(a) în cazul în care notifică statului membru respectiv că nu mai

furnizează servicii electronice;

(b) în cazul în care se poate aprecia, prin alte mijloace, că activitățile

sale impozabile au încetat;

(c) în cazul în care nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru

utilizarea acestui regim special;

(d) în cazul în care, în mod sistematic, nu respectă regulile privind

regimul special.

Articolul 364

Persoana impozabilă nestabilită prezintă statului membru de identificare,

prin mijloace electronice, o declarație privind TVA, pentru fiecare

trimestru calendaristic, indiferent dacă s-au furnizat sau nu servicii electronice.

Declarația privind TVA este necesar să fie depusă în termen de

20 de zile de la încheierea perioadei fiscale cuprinse în declarație.

Articolul 365

Declarația privind TVA conține numărul de identificare și, pentru

fiecare stat membru de consum în care TVA este datorată, valoarea

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 110

totală, fără TVA, a prestărilor de servicii electronice efectuate în cursul

perioadei fiscale și valoarea totală a TVA corespunzătoare. De

asemenea, declarația este necesar să cuprindă cotele aplicabile ale

TVA și TVA totală datorată.

Articolul 366

(1) Sumele înscrise pe declarația privind TVA se exprimă în euro.

Statele membre care nu au adoptat moneda euro pot solicita ca sumele

înscrise pe declarația de TVA să se exprime în moneda lor națională. În

cazul în care s-au utilizat alte monede pentru prestarea de servicii,

persoana impozabilă nestabilită utilizează, în scopul completării declarației

privind TVA, cursul de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei

fiscale.

(2) Conversia se efectuează prin aplicarea cursurilor de schimb

publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau, în

cazul în care nici un curs nu este publicat în acea zi, pentru următoarea

zi de publicare.

Articolul 367

Persoana impozabilă nestabilită plătește TVA în momentul depunerii

declarației privind TVA.

Plata se efectuează într-un cont bancar în euro, desemnat de statul

membru de identificare. Statele membre care nu au adoptat moneda

euro pot solicita ca plata să se efectueze într-un cont bancar în

moneda lor națională.

Articolul 368

Persoana impozabilă nestabilită care folosește acest regim special nu

poate deduce TVA în temeiul articolului 168 din prezenta directivă.

Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (1) din Directiva

86/560/CEE, persoanei impozabile în cauză i se acordă o rambursare

în conformitate cu respectiva directivă. Articolul 2 alineatele (2) și (3) și

articolul 4 alineatul (2) din Directiva 86/560/CEE nu se aplică rambursărilor

pentru servicii electronice reglementate de acest regim special.

Articolul 369

(1) Persoana impozabilă nestabilită păstrează un registru cu operațiunile

reglementate de acest regim special. Registrul respectiv este

necesar să fie suficient de detaliat pentru a permite autorităților fiscale

ale statului membru de consum să verifice exactitatea declarației privind

TVA.

(2) Registrul prevăzut la alineatul (1) este necesar să fie pus la

dispoziție prin mijloace electronice, la cerere, statului membru de identificare

și statului membru de consum.

Respectivul registru este necesar să fie păstrat pentru o perioadă de zece

ani de la sfârșitul anului în cursul căruia s-a efectuat operațiunea.

B

2006L0112— RO —15.01.2010 — 008.001— 111

TITLUL XIII

DEROGĂRI

CAPITOLUL 1

Derogări aplicate până la adoptarea regimurilor definitive

S e c ț i u n e a 1

D e r o g ă r i p e n t r u s t a t e l e c a r e e r a u me m b r e a l e

Comuni t ă ț i i l a 1 i a n u a r i e 1 9 7 8

Articolul 370

Statele membre care, la 1 ianuarie 1978, impozitau operațiunile

enumerate în anexa X partea A pot continua să impoziteze respectivele

operațiuni.

Articolul 371

Statele membre care, la 1 ianuarie 1978, scuteau operațiunile enumerate

în anexa X partea B pot continua să scutească respectivele operațiuni, în

condițiile aplicabile în statul membru în cauză la data respectivă.

Articolul 372

Statele membre care, la 1 ianuarie 1978, aplicau dispozițiile de derogare

de la principiul deducerii imediate instituit prin articolul 179 primul

paragraf pot continua să aplice respectivele dispoziții.

Articolul 373

Statele membre care, la 1 ianuarie 1978, aplicau dispozițiile de derogare

de la articolul 28 sau de la articolul 79 primul paragraf litera (c) pot

continua să aplice respectivele dispoziții.

Articolul 374

Prin derogare de la articolele 169 și 309, statele membre care, la

1 ianuarie 1978, scuteau, fără dreptul de deducere a TVA achitate în

stadiul anterior, serviciile agențiilor de turism, astfel cum sunt prevăzute

la articolul 309, pot continua să scutească respectivele servicii. De

asemenea, derogarea respectivă se aplică și agențiilor de turism care

acționează în numele și în contul călătorului.

S e c ț i u n e a 2

D e r o g ă r i p e n t r u s t a t e l e c a r e a u a d e r a t l a

C o m u n i t a t e d u p ă 1 i a n u a r i e 1 9 7 8

Articolul 375

Grecia poate continua să scutească operațiunile enumerate în anexa X

partea B punctele 2, 8, 9, 11 și 12, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la 1 ianuarie 1987.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 112

Articolul 376

Spania poate continua să scutească prestările de servicii efectuate de

autori, enumerate în anexa X partea B punctul 2, și operațiunile

menționate în anexa X partea B punctele 11 și 12, în conformitate cu

condițiile aplicabile în statul membru respectiv la 1 ianuarie 1993.

Articolul 377

Portugalia poate continua să scutească operațiunile enumerate în anexa

X partea B punctele 2, 4, 7, 9, 10 și 13, în conformitate cu condițiile

aplicabile în statul membru respectiv la 1 ianuarie 1989.

Articolul 378

(1) Austria poate continua să impoziteze operațiunile enumerate în

anexa X partea A punctul 2.

(2) Atâta timp cât aceleași scutiri se aplică în oricare din statele

membre care erau parte din Comunitate la 31 decembrie 1994,

Austria poate, în conformitate cu condițiile aplicabile în statul

membru respectiv la data aderării, să continue să scutească următoarele

operațiuni:

(a) operațiunile enumerate în anexa X partea B punctele 5 și 9;

(b) cu drept de deducere a TVA achitată în stadiul anterior, toate operațiunile

de transport internațional de persoane, efectuate pe calea

aerului, pe cale maritimă sau pe cale navigabilă interioară, altele

decât operațiunile de transport de persoane pe Lacul Constance.

Articolul 379

(1) Finlanda poate continua să impoziteze operațiunile enumerate în

anexa X partea A punctul 2, atâta timp cât aceleași operațiuni sunt

impozitate în oricare dintre statele membre care făceau parte din Comunitate

la 31 decembrie 1994.

(2) Finlanda poate, în conformitate cu condițiile aplicabile în statul

membru respectiv la data aderării, continua să scutească furnizarea de

servicii de către autori, artiști și artiști interpreți și executanți, enumerate

în anexa X partea B punctul 2 și operațiunile enumerate în anexa X

partea B punctele 5, 9 și 10, atâta timp cât aceleași scutiri se aplică în

oricare din statele membre care făceau parte din Comunitate la

31 decembrie 1994.

Articolul 380

Suedia poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, prestarea de servicii

de către autori, artiști și artiști-interpreți sau executanți, enumerate în

anexa X partea B punctul 2 și operațiunile enumerate în anexa X partea

B punctele 1, 9 și 10, atâta timp cât aceleași scutiri se acordă în oricare

dintre statele membre care făceau parte din Comunitate la 31 decembrie

1994.

Articolul 381

Republica Cehă poate continua să scutească, în conformitate cu

condițiile aplicabile în statul membru respectiv la data aderării, transportul

internațional de persoane, prevăzut în anexa X partea B punctul

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 113

10, atâta timp cât aceleași scutiri se acordă în oricare dintre statele

membre care făceau parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

Articolul 382

Estonia poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, transportul internațional

de persoane, prevăzut în anexa X partea B punctul 10, atâta timp

cât aceleași scutiri se acordă în oricare dintre statele membre care făceau

parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

Articolul 383

Cipru poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, următoarele

operațiuni:

(a) furnizarea de terenuri de construcții, prevăzută în anexa X partea B

punctul 9, până la 31 decembrie 2007;

(b) transportul internațional de persoane, prevăzut în anexa X partea B

punctul 10, atâta timp cât aceeași scutire se aplică în oricare dintre

statele membre care făceau parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

Articolul 384

Atâta timp cât aceleași scutiri se acordă în oricare dintre statele membre

care făceau parte din Comunitate la 30 aprilie 2004, Letonia poate, în

conformitate cu condițiile aplicabile în statul membru respectiv la data

aderării, continua să scutească următoarele operațiuni:

(a) prestarea de servicii de către autori, artiști și artiști-interpreți sau

executanți, prevăzută în anexa X partea B punctul 2;

(b) transportul internațional de persoane, prevăzut în anexa X partea B

punctul 10.

Articolul 385

Lituania poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, transportul internațional

de persoane, prevăzut în anexa X partea B punctul 10, atâta timp

cât aceleași scutiri se acordă în oricare dintre statele membre care făceau

parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

Articolul 386

Ungaria poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, transportul internațional

de persoane, prevăzut în anexa X partea B punctul 10, atâta timp

cât aceleași scutiri se acordă în oricare dintre statele membre care făceau

parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

Articolul 387

Atâta timp cât aceleași scutiri se acordă în oricare dintre statele membre

care făceau parte din Comunitate la 30 aprilie 2004, Malta poate, în

conformitate cu condițiile aplicabile în statul membru respectiv la data

aderării, continua să scutească următoarele operațiuni:

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 114

(a) fără drept de deducere a TVA achitate în stadiul anterior, furnizarea

de apă de către un organism de drept public, prevăzută la punctul 8

din anexa X partea B;

(b) fără drept de deducere a TVA achitate în stadiul anterior, livrarea de

construcții și terenuri de construcții, prevăzută la punctul 9 din

anexa X partea B;

(c) fără drept de deducere a TVA achitate în stadiul anterior, transportul

de persoane pe cale navigabilă interioară, transportul internațional

de persoane și transportul maritim interinsular intern, prevăzute la

punctul 10 din anexa X partea B.

Articolul 388

Polonia poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, transportul internațional

de persoane, prevăzut în anexa X partea B punctul 10, atâta timp

cât aceeași scutire se acordă în oricare dintre statele membre care făceau

parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

Articolul 389

Slovenia poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, transportul internațional

de persoane, prevăzut în anexa X partea B punctul 10, atâta timp

cât aceeași scutire se acordă în oricare dintre statele membre care făceau

parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

Articolul 390

Slovacia poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile

în statul membru respectiv la data aderării, transportul internațional

de persoane, prevăzut în anexa X partea B punctul 10, atâta timp

cât aceeași scutire se acordă în oricare dintre statele membre care făceau

parte din Comunitate la 30 aprilie 2004.

M7

Articolul 390a

În conformitate cu condițiile aplicate în Bulgaria la data aderării sale,

acest stat membru poate să continue să scutească transportul internațional

de persoane, astfel cum se menționează la punctul 10 din anexa X

partea B, atât timp cât aceeași scutire este aplicată în oricare dintre

statele membre care făceau parte din Comunitate la 31 decembrie 2006.

Articolul 390b

În conformitate cu condițiile aplicate în România la data aderării, acest

stat membru poate să continue să scutească transportul internațional de

persoane, astfel cum se menționează la punctul 10 din anexa X partea

B, atât timp cât aceeași scutire este aplicată în oricare dintre statele

membre care făceau parte din Comunitate la 31 decembrie 2006.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 115

S e c ț i u n e a 3

D i s p o z i ț i i c o m u n e s e c ț i u n i l o r 1 și 2

Articolul 391

Statele membre care scutesc operațiunile prevăzute la articolele 371,

375, 376 sau 377, la articolul 378 alineatul (2), la articolul 379

alineatul (2) sau la M7 articolele 380-390b ◄ pot acorda

persoanelor impozabile dreptul de a opta pentru impozitarea respectivelor

operațiuni.

Articolul 392

În ceea ce privește livrarea de construcții și teren de construcții achiziționate

în scopul revânzării de către o persoană impozabilă pentru care

nu a fost deductibilă TVA la cumpărare, statele membre pot prevedea că

baza de impozitare este diferența dintre prețul de vânzare și prețul de

cumpărare.

Articolul 393

(1) În vederea facilitării tranziției spre regimul definitiv prevăzut la

articolul 402, pe baza unui raport întocmit de Comisie, Consiliul reexaminează

situația în ceea ce privește derogările prevăzute la secțiunile 1

și 2 și, hotărând în conformitate cu articolul 93 din tratat, decide

eventuala eliminare a uneia sau a tuturor derogărilor.

(2) În temeiul regimului definitiv, transportul de persoane se impozitează

în statul membru de plecare pentru partea călătoriei efectuată în

Comunitate, în conformitate cu nomele ce urmează a fi stabilite de

Consiliu, hotărând în conformitate cu articolul 93 din tratat.

CAPITOLUL 2

Derogări supuse autorizării

S e c ț i u n e a 1

Mă s u r i d e s i m p l i f i c a r e și mă s u r i d e p r e v e n i r e a

e v a z i u n i i f i s c a l e s a u a f r a u d e i

Articolul 394

Statele membre care, la 1 ianuarie 1977, aplicau măsuri speciale pentru

a simplifica procedura de colectare a TVA sau de prevenire a anumitor

forme de evaziune fiscală sau de fraudă pot să le mențină, cu condiția să

fi notificat în consecință acest lucru Comisiei înainte de 1 ianuarie 1978

și ca asemenea măsuri de simplificare să respecte criteriul stabilit la

articolul 395 alineatul (1) al doilea paragraf.

Articolul 395

(1) Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate

autoriza orice stat membru să introducă măsuri speciale de derogare de

la dispozițiile prezentei directive, în scopul simplificării procedurii de

colectare a TVA sau al prevenirii anumitor forme de evaziune fiscală

sau de fraudă.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 116

Măsurile destinate simplificării procedurii de colectare a TVA nu pot

influența, decât în mică măsură, valoarea globală a încasărilor din

impozite ale statelor membre, colectate în stadiul consumului final.

(2) Un stat membru care dorește să introducă măsurile prevăzute la

alineatul (1) trimite o cerere Comisiei și îi furnizează acesteia toate

datele necesare. În cazul în care Comisia consideră că nu dispune de

toate informațiile necesare, aceasta contactează statul membru în cauză

în termen de două luni de la primirea cererii și precizează informațiile

suplimentare care sunt necesare.

Odată ce Comisia dispune de toate informațiile pe care le consideră

necesare pentru evaluarea cererii, aceasta informează, în consecință,

statul membru solicitant în termen de o lună și transmite cererea, în

limba de origine, celorlalte state membre.

(3) În termen de trei luni de la transmiterea notificării prevăzute la

alineatul (2) al doilea paragraf, Comisia prezintă Consiliului fie o

propunere corespunzătoare, fie, în cazul în care cererea privind

derogarea ridică obiecții din partea sa, o comunicare în care sunt

expuse obiecțiile sale.

(4) În orice caz, procedura stabilită la alineatele (2) și (3) se încheie

în termen de opt luni de la primirea cererii de către Comisie.

S e c ț i u n e a 2

A c o r d u r i i n t e r n a ț i o n a l e

Articolul 396

(1) Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate

autoriza orice stat membru să încheie cu o țară terță sau cu un organism

internațional un acord ce poate conține derogări de la prezenta directivă.

(2) Un stat membru care dorește să încheie un acord în temeiul

alineatului (1), trimite o cerere Comisiei și îi furnizează acesteia toate

informațiile necesare. În cazul în care Comisia consideră că nu dispune

de toate informațiile necesare, aceasta contactează statul membru în

cauză în termen de două luni de la primirea cererii și precizează informațiile

suplimentare care sunt necesare.

Odată ce Comisia dispune de toate informațiile pe care le consideră

necesare pentru evaluarea cererii, aceasta informează, în consecință,

statul membru solicitant în termen de o lună și transmite cererea, în

limba de origine, celorlalte state membre.

(3) În termen de trei luni de la transmiterea notificării prevăzute la

alineatul (2) al doilea paragraf, Comisia prezintă Consiliului fie o

propunere corespunzătoare, fie, în cazul în care cererea privind

derogarea ridică obiecții din partea sa, o comunicare în care sunt

expuse obiecțiile sale.

(4) În orice caz, procedura stabilită la alineatele (2) și (3) se încheie

în termen de opt luni de la primirea cererii de către Comisie.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 117

TITLUL XIV

DISPOZIȚII DIVERSE

CAPITOLUL 1

Măsuri de punere în aplicare

Articolul 397

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, adoptă

măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive.

CAPITOLUL 2

Comitetul TVA

Articolul 398

(1) Se înființează un comitet consultativ privind taxa pe valoare

adăugată, denumit „comitetul TVA”.

(2) Comitetul TVA este format din reprezentanți ai statelor membre

și ai Comisiei.

Președintele comitetului este un reprezentant al Comisiei.

Secretariatul comitetului este asigurat de Comisie.

(3) Comitetul TVA își adoptă regulamentul de procedură.

(4) În afară de punctele care fac obiectul consultării în temeiul

prezentei directive, comitetul TVA examinează problemele semnalate

de președinte, din proprie inițiativă sau la cererea reprezentantului

unui stat membru, care se referă la aplicarea dispozițiilor comunitare

privind TVA.

CAPITOLUL 3

Cursuri de schimb

Articolul 399

Fără a aduce atingere altor dispoziții speciale, echivalentul în monedă

națională a sumelor în euro precizate în prezenta directivă se determină

pe baza cursului de schimb al euro aplicabil la 1 ianuarie 1999. Statele

membre care au aderat la Uniunea Europeană după data respectivă, care

nu au adoptat euro ca monedă unică, utilizează cursul de schimb al euro

aplicabil la data aderării lor.

Articolul 400

Când se face conversia sumelor prevăzute la articolul 399 în monedă

națională, statele membre pot ajusta sumele rezultate în urma conversiei

respective fie în plus, fie în minus cu până la 10 %.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 118

CAPITOLUL 4

Alte impozite, drepturi și taxe

Articolul 401

Fără să contravină altor dispoziții ale legislației comunitare, prezenta

directivă nu împiedică niciun stat membru sa păstreze sau sa

introducă taxe pe contractele de asigurări, taxe asupra jocurilor de

noroc și pe pariurile sportive, accize, taxe de timbru sau, mai general,

orice taxe, drepturi sau impozite care nu se pot caracteriza ca taxe pe

cifra de afaceri, cu condiția ca prin colectarea acestor impozite, drepturi

și taxe să nu se dea naștere, în comerțul între statele membre, unele

formalități legate de trecerea frontierelor.

TITLUL XV

DISPOZIȚII FINALE

CAPITOLUL 1

Regim tranzitoriu pentru impozitarea schimburilor comerciale dintre

statele membre

Articolul 402

(1) Regimul prevăzut de prezenta directivă pentru impozitarea schimburilor

comerciale dintre statele membre este tranzitoriu și este înlocuit

de regimul definitiv bazat, în principiu, pe impozitarea în statul membru

de origine a livrării bunurilor sau prestării serviciilor.

(2) După examinarea raportului prevăzut la articolul 404, ajungânduse

la concluzia că se îndeplinesc condițiile de tranziție la regimul

definitiv, Consiliul, hotărând în conformitate cu articolul 93 din tratat,

adoptă dispozițiile necesare pentru intrarea în vigoare și funcționarea

regimului definitiv.

Articolul 403

Consiliul adoptă, în conformitate cu articolul 93 din tratat, directive

corespunzătoare în scopul completării sistemului comun de TVA și, în

special, al restrângerii progresive sau eliminării derogărilor de la

respectivul sistem.

Articolul 404

Din patru în patru ani, de la adoptarea prezentei directive, Comisia

prezintă, pe baza informațiilor obținute de la statele membre, un

raport Parlamentului European și Consiliului privind funcționarea

sistemului comun al TVA în statele membre și, în special, privind

funcționarea regimului tranzitoriu de impozitare a schimburilor

comerciale dintre statele membre. După caz, raportul este însoțit de

propuneri privind regimul definitiv.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 — 008.001— 119

CAPITOLUL 2

Măsuri tranzitorii aplicabile în contextul aderării la Uniunea

Europeană

Articolul 405

În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

1. „Comunitate” înseamnă teritoriul Comunității astfel cum este definit

la articolul 5 punctul 1 înainte de aderarea noilor state membre;

2. „noi state membre” înseamnă teritoriul statelor membre care au

aderat la Uniunea Europeană după 1 ianuarie 1995, definit pentru

fiecare dintre statele membre respective la articolul 5 punctul 2;

3. „Comunitatea extinsă” înseamnă teritoriul Comunității definit la

articolul 5 punctul 1, după aderarea noilor state membre.

Articolul 406

Dispozițiile în vigoare în momentul în care bunurile erau plasate sub

regim de admitere temporară, cu scutirea totală de drepturile de import,

sau sub unul dintre regimurile ori în una din situațiile prevăzute la

articolul 156 sau sub regimuri ori în situații similare în unul dintre

noile state membre, continuă să se aplice până când bunurile nu mai

sunt reglementate de aceste regimuri sau situații după data aderării, în

cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții:

(a) bunurile au pătruns în Comunitate sau în unul dintre noile state

membre înainte de data aderării;

(b) bunurile se aflau, la intrarea în Comunitate sau în unul dintre noile

state membre, sub unul dintre aceste regimuri sau în una dintre

aceste situații;

(c) bunurile nu au ieșit de sub incidența regimurilor sau situațiilor

respective, înainte de data aderării.

Articolul 407

Dispozițiile în vigoare în momentul în care bunurile erau plasate sub

regim de tranzit vamal continuă să se aplice până când bunurile nu mai

sunt reglementate de acest regim după data aderării, în cazul în care se

îndeplinesc următoarele condiții:

(a) bunurile erau plasate, înainte de data aderării, sub regim de tranzit

vamal;

(b) bunurile nu au ieșit de sub incidența regimului respectiv, înainte de

data aderării.

Articolul 408

(1) Următoarele operațiuni sunt asimilate unui import de bunuri, în

cazul în care se demonstrează că sunt în liberă circulație în unul dintre

noile state membre sau în Comunitate:

(a) scoaterea, inclusiv scoaterea neregulată, a bunurilor de sub regimul

de admitere temporară, sub care au fost plasate înainte de data

aderării, în condițiile prevăzute la articolul 406;

(b) scoaterea, inclusiv scoaterea neregulată, a bunurilor de sub unul

dintre regimurile sau din una dintre situațiile prevăzute la

articolul 156 sau de sub regimuri sau din situații similare, sub

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —120

care au fost plasate înainte de data aderării, în condițiile prevăzute la

articolul 406;

(c) încetarea unuia dintre regimurile prevăzute la articolul 407, inițiat

înainte de data aderării pe teritoriul unuia dintre noile state membre,

în scopul livrării de bunuri efectuate cu titlu oneros înainte de acea

dată pe teritoriul respectivului stat membru de către o persoană

impozabilă, acționând în acea calitate;

(d) orice neregulă sau infracțiune comisă în cursul unui regim de tranzit

vamal, inițiat în condițiile prevăzute la litera (c).

(2) În afară de cazul prevăzut la alineatul (1), utilizarea după data

aderării pe teritoriul unui stat membru, de către o persoană impozabilă

sau neimpozabilă, a bunurilor ce i-au fost livrate înainte de data aderării

pe teritoriul Comunității sau al unui nou stat membru, se consideră ca

import de bunuri, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții:

(a) livrarea respectivelor bunuri a fost scutită sau era susceptibilă de a fi

scutită, fie în temeiul articolului 146 alineatul (1) literele (a) și (b),

fie în temeiul unei dispoziții similare, în noile state membre;

(b) bunurile nu erau importate în unul dintre noile state membre sau în

Comunitate înainte de data aderării.

Articolul 409

În cazurile prevăzute la articolul 408 alineatul (1), locul importului în

sensul articolului 61 este statul membru pe teritoriul căruia bunurile

încetează de a mai fi sub incidența regimurilor sau a situațiilor care le

reglementau înainte de data aderării.

Articolul 410

(1) Prin derogare de la articolul 71, importul de bunuri, în sensul

articolului 408, se efectuează fără a exista un fapt generator de taxe, în

cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții:

(a) bunurile importate sunt expediate sau transportate în afara Comunității

extinse;

(b) bunurile importate, în sensul articolului 408 alineatul (1) litera (a),

nu sunt mijloace de transport și sunt reexpediate sau transportate în

statul membru din care au fost exportate și persoanei care le-a

exportat;

(c) bunurile importate, în sensul articolului 408 alineatul (1) litera (a),

sunt mijloace de transport care au fost achiziționate sau importate

înainte de data aderării, în condițiile generale de impozitare în

vigoare pe piața internă a unuia dintre noile state membre sau a

unuia dintre statele membre ale Comunității, sau care nu au beneficiat,

la export, de scutirea de TVA sau de rambursarea TVA.

(2) Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (c) se consideră îndeplinită

în următoarele cazuri:

(a) atunci când data primei dări în folosință a mijlocului de transport

era cu mai mult de opt ani înainte de data aderării la Uniunea

Europeană.

(b) când valoarea impozitului exigibil, la import, este nesemnificativă.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —121

CAPITOLUL 3

Transpunere și intrare în vigoare

Articolul 411

(1) Directiva 67/227/CEE și Directiva 77/388/CEE sunt abrogate,

fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de

transpunere în legislația națională și de aplicare a respectivelor directive,

menționate în anexa XI partea B.

(2) Trimiterile la directivele abrogate se înțeleg ca trimiteri la

prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență

din anexa XII.

Articolul 412

(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative

necesare pentru a se conforma articolului 2 alineatul (3), articolului

44, articolului 59 alineatul (1), articolului 399 și anexei III

punctul 18 cu efect de la 1 ianuarie 2008. Statele membre comunică

de îndată Comisiei textul acestor dispoziții, precum și un tabel de

corespondență între aceste dispoziții și prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o

trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea

trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea

de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor

dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat

de prezenta directivă.

Articolul 413

Prezenta directivă intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Articolul 414

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —122

ANEXA I

LISTA ACTIVITĂȚILOR PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 13

ALINEATUL (1) AL TREILEA PARAGRAF

1. Serviciile de telecomunicații;

2. furnizarea de apă, gaz, electricitate și de energie termică;

3. transportul de bunuri;

4. serviciile portuare și aeroportuare;

5. transportul de persoane;

6. livrarea de bunuri noi fabricate în vederea vânzării;

7. operațiunile agențiilor agricole de intervenție efectuate asupra produselor

agricole și în temeiul regulamentelor privind organizarea comună a pieței

respectivelor produse;

8. organizarea târgurilor și expozițiilor cu caracter comercial;

9. antrepozitarea;

10. activitățile birourilor comerciale de publicitate;

11. activitățile agențiilor de turism;

12. administrarea magazinelor destinate personalului, cooperativelor, cantinelor

de întreprinderi și a altor unități similare;

13. activități efectuate de organismele de radio și televiziune, în măsura în care

acestea nu sunt scutite în temeiul articolului 132 alineatul (1) litera (q).

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —123

ANEXA II

M3

LISTA ORIENTATIVĂ A SERVICIILOR FURNIZATE PE CALE

ELECTRONICĂ MENȚIONATE LA ARTICOLUL 58 ȘI LA

ARTICOLUL 59 PRIMUL PARAGRAF LITERA (K)

B

1. Furnizarea și găzduirea de site-uri de Internet, mentenanță la distanță a

programelor și echipamentelor;

2. furnizarea de software și actualizarea acestora;

3. furnizarea de imagini, texte și informații și punerea la dispoziție a unor baze

de date;

4. furnizarea de muzică, filme și jocuri, inclusiv de jocuri de noroc și pariuri, și

de emisiuni sau de manifestări politice, culturale, artistice, sportive, științifice

și de divertisment;

5. furnizarea de servicii de învățământ la distanță.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —124

ANEXA III

LISTA LIVRĂRILOR DE BUNURI ȘI PRESTĂRILOR DE SERVICII

CĂRORA LE POT FI APLICATE COTELE REDUSE PREVĂZUTE LA

ARTICOLUL 98

1. Alimentele (inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice) destinate

consumului uman și animal; animalele vii, semințele, plantele și ingredientele

utilizate în mod normal în prepararea alimentelor; produsele

utilizate în mod normal pentru a completa sau înlocui alimentele;

2. furnizarea apei;

3. produsele farmaceutice de tipul celor utilizate pentru îngrijirea sănătății,

prevenirea bolilor și ca tratament în scopuri medicale și veterinare,

inclusiv produsele folosite în scopul contracepției și protecției igienice

feminine;

4. echipamentele medicale, materialele auxiliare și alte aparate destinate

atenuării sau tratării handicapurilor, pentru utilizarea personală exclusivă

a persoanelor cu handicap, inclusiv repararea respectivelor bunuri, și

livrarea de scaune de copii pentru automobil;

5. transportul de persoane și al bagajelor acestora;

M5

6. livrarea, inclusiv împrumutul de către librării, a cărților pe toate tipurile de

suport fizic (inclusiv broșuri, pliante și imprimate similare, albume, cărți de

desenat sau de colorat pentru copii, partituri imprimate sau în manuscris,

hărți și hărți hidrografice sau similare), ziare și periodice, altele decât

materialele destinate în totalitate sau în mod predominant publicității;

B

7. dreptul de intrare la spectacole, teatre, circuri, târguri, parcuri de distracții,

concerte, muzee, grădini zoologice, cinematografe, expoziții și manifestări

și instituții culturale similare;

8. receptarea serviciilor de radiodifuziune și televiziune;

9. furnizarea de servicii de către scriitori, compozitori și artiști-interpreți sau

executanți sau drepturile de autor de care beneficiază;

10. livrarea, construirea, renovarea și transformarea locuințelor, ca parte a

politicii sociale;

M5

10a. renovarea și repararea locuințelor private, cu excepția materialelor care

reprezintă o parte semnificativă a valorii serviciului prestat;

10b. curățarea geamurilor și curățarea locuințelor private;

B

11. livrarea de bunuri și prestarea de servicii de tipul celor utilizate în producția

agricolă, cu excepția bunurilor de capital, precum utilajele sau clădirile;

12. cazarea în hoteluri și unități similare, inclusiv cazarea pentru vacanță și

închirierea unor locuri în campinguri sau pe terenuri destinate parcării

rulotelor;

M5

12a. serviciile de restaurant și de catering, cu posibilitatea de a exclude

furnizarea de băuturi (alcoolice și/sau nealcoolice);

B

13. drepturile de intrare la evenimente sportive;

14. drepturile de utilizare a instalațiilor sportive;

15. livrarea de bunuri și prestarea de servicii de către organizații recunoscute ca

având un caracter social de către statele membre și angajate în activități de

asistență și securitate socială, în măsura în care respectivele operațiuni nu

sunt scutite în temeiul articolelor 132, 135 și 136;

16. prestarea de servicii de către pompele funebre și crematorii, precum și

furnizarea de bunuri conexe;

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —125

17. serviciile de îngrijire medicală și dentară și de tratament termal, în măsura

în care serviciile respective nu sunt scutite în temeiul articolului 132

alineatul (1) literele (b)-(e);

18. prestarea de servicii furnizate pentru curățarea străzilor, colectarea și

tratarea deșeurilor menajere, altele decât prestarea acestor servicii de către

organismele prevăzute la articolul 13.

M5

19. serviciile minore de reparare a bicicletelor, a încălțămintei și articolelor din

piele, a îmbrăcămintei și țesăturilor folosite în gospodării (inclusiv lucrări

de reparare și modificare);

20. serviciile de îngrijire la domiciliu, precum asistența la domiciliu și îngrijirea

copiilor, a vârstnicilor, a bolnavilor sau a persoanelor cu handicap;

21. coafură.

__________

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —126

ANEXA V

CATEGORII DE BUNURI REGLEMENTATE DE ALTE REGIMURI DE

ANTREPOZIT DECÂT ANTREPOZITUL VAMAL PREVĂZUTE LA

ARTICOLUL 160 ALINEATUL (2)

Codul NC Denumirea mărfurilor

1. 0701 Cartofi

2. 0711 20 Măsline

3. 0801 Nuci de cocos, nuci de Brazilia și anacard

4. 0802 Alte fructe cu coajă lemnoasă

5. 0901 11 00 Cafea, neprăjită

0901 12 00

6. 0902 Ceai

7. 1001-1005 Cereale

1007-1008

8. 1006 Orez decorticat

9. 1201-1207 Semințe, fructe și semințe oleaginoase

(inclusiv semințe de soia)

10. 1507-1515 Uleiuri și grăsimi vegetale și fracțiunile

acestora, brute, rafinate, dar nemodificate

din punct de vedere chimic

11. 1701 11 Zahăr brut

1701 12

12. 1801 Cacao boabe și brizuri de boabe, crude sau

prăjite

13. 2709 Uleiuri minerale (inclusiv propanul și

butanul; precum și uleiuri brute de petrol)

2710

2711 12

2711 13

14. Capitolele 28 și 29 Produse chimice în vrac

15. 4001 Cauciuc, sub forme primare sau de plăci, foi

sau benzi

4002

16. 5101 Lână

17. 7106 Argint

18. 7110 11 00 Platină (paladiu, rodiu)

7110 21 00

7110 31 00

19. 7402 Cupru

7403

7405

7408

20. 7502 Nichel

21. 7601 Aluminiu

22. 7801 Plumb

23. 7901 Zinc

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —127

Codul NC Denumirea mărfurilor

24. 8001 Staniu

25. ex 8112 92 Indiu

ex 8112 99

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —128

ANEXA VI

LISTA LIVRĂRILOR DE BUNURI ȘI PRESTĂRILOR DE SERVICII

PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 199 ALINEATUL (1) LITERA (d)

1. Livrarea de deșeuri, rebuturi și materiale uzate feroase și neferoase, inclusiv

livrarea de produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea

metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora;

2. livrarea de produse semiprelucrate feroase și neferoase și anumite servicii de

prelucrare asociate;

3. livrarea de reziduuri și alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase și

neferoase, aliajele acestora, zgură, cenușă, scorie și reziduuri industriale ce

conțin metale sau aliajele lor și prestarea de servicii de selecție, tăiere, fragmentare

și presare a acestor produse;

4. livrarea de deșeuri feroase și neferoase, precum și talaș, piliturilor, deșeuri de

materiale reciclabile și materiale reciclabile uzate constând în cioburi de sticlă,

sticlă, hârtie, hârtie cartonată și carton, material textil, os, piele, piele artificială,

pergament, piei și piei netăbăcite, tendoane și ligamente, par, funii,

frânghii, cabluri, cauciuc și plastic și anumite servicii de prelucrare a acestora;

5. livrarea materialelor prevăzute în prezenta anexă după transformare sub forma

unei operațiuni de curățare, polizare, selecție, tăiere, fragmentare, presare sau

turnare în lingouri;

6. livrarea materiilor secundare rezultate din prelucrarea materialelor de bază.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —129

ANEXA VII

LISTA ACTIVITĂȚILOR DE PRODUCȚIE AGRICOLĂ PREVĂZUTE

LA ARTICOLUL 295 ALINEATUL (1) PUNCTUL 4

1. Cultura:

(a) agricultură generală, inclusiv viticultură;

(b) cultura pomilor fructiferi (inclusiv măsline) și a legumelor, florilor și

plantelor ornamentale, atât în aer liber, cât și în sere;

(c) producția de ciuperci, condimente, semințe și material săditor;

(d) exploatarea pepinierelor;

2. creșterea animalelor de fermă alături de cultivarea solului:

(a) creșterea animalelor;

(b) creșterea păsărilor;

(c) creșterea iepurilor;

(d) apicultura;

(e) sericicultura;

(f) helicicultura;

3. silvicultura;

4. pescuitul:

(a) pescuitul în apă dulce;

(b) piscicultura;

(c) creșterea midiilor, stridiilor și a altor moluște și crustacee;

(d) creșterea broaștelor.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —130

ANEXA VIII

LISTA ORIENTATIVĂ A SERVICIILOR AGRICOLE PREVĂZUTE LA

ARTICOLUL 295 ALINEATUL (1) PUNCTUL 5

1. Lucrările de cultivare, de secerare, de cosire, de treierare, de balotare, de

strângere și recoltare, de însămânțare și de plantare;

2. ambalarea și condiționarea, precum uscarea, curățarea, măcinarea, dezinfectarea

și însilozarea produselor agricole;

3. depozitarea produselor agricole;

4. îngrijirea, creșterea și îngrășarea animalelor domestice;

5. închirierea, în scopul agriculturii, a echipamentelor utilizate în mod normal în

exploatațiile agricole, forestiere sau piscicole;

6. asistența tehnică;

7. distrugerea buruienilor și dăunătorilor plantelor, tratarea plantelor și terenurilor

prin pulverizare;

8. exploatarea instalațiilor de irigare și de drenare;

9. tunderea pomilor, tăierea pomilor și alte servicii forestiere.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —131

ANEXA IX

OBIECTE DE ARTĂ, OBIECTE DE COLECȚIE ȘI ANTICHITĂȚI

PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 311 ALINEATUL (1) PUNCTELE 2, 3 și 4

PARTEA A

Obiecte de artă

1. Tablouri, colaje și planșe decorative similare, picturi și desene, executate în

totalitate manual de către artist, altele decât planurile și desenele efectuate de

arhitecți, ingineri și alte desene industriale, comerciale, topografice sau

similare, articole manufacturate decorate manual, pânze pictate pentru

decoruri de teatre, fundaluri de ateliere sau pentru utilizări similare (cod NC

9701);

2. gravuri, stampe și litografii originale, fiind imprimate produse în număr limitat

direct în alb-negru sau color a uneia sau mai multor planșe executate în

totalitate manual de către artist, indiferent de tehnica sau materialul utilizate,

cu excepția oricărui procedeu mecanic sau fotomecanic (cod NC 9702 00 00);

3. sculpturi și statui originale, din orice material, cu condiția ca producțiile

respective să fie executate în totalitate de artist; mulaje de sculptură a căror

producție este limitată la opt copii și supravegheată de către artist sau

succesorii în drepturi ai acestuia (cod NC 9703 00 00); în mod excepțional,

în cazurile determinate de statele membre, pentru mulajele de sculpturi

produse înainte de 1 ianuarie 1989, limita de opt copii poate fi depășită;

4. tapiserii (cod NC 5805 00 00) și textile murale (cod NC 6304 00 00) realizate

manual pe baza unor desene originale furnizate de artiști, cu condiția să nu

existe un număr mai mare de opt copii din fiecare;

5. exemplare unice de ceramică executate în totalitate de către artist și semnate

de acesta;

6. emailuri pe cupru, executate în totalitate manual, limitate la opt copii semnate

de artist sau atelierul de artă, cu excepția articolelor de bijuterie, de orfevrărie

și argintărie;

7. fotografii realizate de artist, imprimate de acesta sau sub supravegherea lui,

semnate și numerotate în limita a 30 de copii, în toate formatele și pe toate

suporturile.

PARTEA B

Obiecte de colecție

1. Timbre poștale, timbre fiscale, mărci poștale, plicuri „prima zi”, serii poștale

complete și similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici

destinate să aibă curs (cod NC 9704 00 00);

2. colecții și piese de colecție de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau

care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau

numismatic (cod NC 9705 00 00).

PARTEA C

Antichități

Bunurile, altele decât obiectele de artă sau obiectele de colecție, cu o vechime

mai mare de 100 de ani (cod NC 9706 00 00).

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —132

ANEXA X

M7

LISTA OPERAȚIUNILOR CARE FAC OBIECTUL DEROGĂRILOR

MENȚIONATE LA ARTICOLELE 370 ȘI 371 ȘI LA ARTICOLELE

375-390b

B

PARTEA A

Operațiuni pe care statele membre pot continua să le impoziteze

1. Prestarea de servicii efectuate în cadrul profesiei lor de către tehnicienii

dentari, precum și furnizarea de proteze dentare de către dentiști și tehnicieni

dentari;

2. activitățile organismelor publice de radio și televiziune, altele decât cele de

natură comercială;

3. livrarea de clădiri sau părți ale acestora ori a terenului unde sunt construite,

altele decât cele prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (a), în cazul în

care sunt efectuate de către persoane impozabile care aveau dreptul la

deducerea TVA achitate anterior pentru clădirea în cauză;

4. prestarea serviciilor agențiilor de turism, prevăzute la articolul 306, precum și

cele ale agențiilor de turism care acționează în numele și în contul călătorului,

pentru călătorii în afara Comunității.

PARTEA B

Operațiuni pe care statele membre pot continua să le scutească

1. Perceperea drepturilor de intrare la evenimente sportive;

2. prestarea de servicii de către autori, artiști, artiști-interpreți și executanți,

avocați și alț

i reprezentanți ai profesiunilor liberale, altele decât profesiunile

medicale și paramedicale, cu excepția următoarelor:

(a) cedări de brevete, mărci comerciale și alte drepturi similare și concesionarea

de licențe privind aceste drepturi;

(b) lucrări, altele decât prelucrarea în lohn, efectuate asupra unor bunuri

mobile corporale, realizate pentru o persoană impozabilă;

(c) servicii de pregătire și coordonare a executării lucrărilor de construcție,

precum serviciile furnizate de arhitecți și de birourile de supraveghere a

lucrărilor;

(d) servicii de publicitate comercială;

(e) transportul și depozitarea bunurilor, precum și servicii accesorii;

(f) închirierea unor bunuri mobile corporale unei persoane impozabile;

(g) furnizarea de personal unei persoane impozabile;

(h) prestarea de servicii de către consultanți, ingineri, birouri de planificare

și servicii similare în domeniile științific, economic sau tehnic;

(i) respectarea unei obligații de a nu exercita, în totalitate sau parțial, o

activitate profesională sau un drept prevăzut la literele (a)-(h) sau litera

(j);

(j) serviciile agenților de expediere, brokerilor, agenților de afaceri și ale

altor intermediari independenți, în măsura în care se referă la livrările sau

importurile de bunuri sau la prestarea de servicii prevăzute la literele (a)-

(i);

3. prestarea de servicii de telecomunicații și livrarea de bunuri accesorii respectivelor

prestări, efectuate de serviciile publice poștale;

4. prestarea de servicii de către pompele funebre și crematorii și livrarea de

bunuri accesorii acestor servicii;

5. operațiuni efectuate de persoane cu handicap vizual sau de ateliere pentru

persoane cu handicap vizual, cu condiția ca aceste scutiri să nu genereze o

denaturare semnificativă a concurenței;

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —133

6. livrarea de bunuri și prestarea de servicii efectuate organismelor oficiale

responsabile cu construcția, amenajarea și întreținerea cimitirelor, sepulturilor

și monumentelor comemorative ale victimelor de război;

7. operațiuni realizate de spitale, nereglementate de articolul 132 alineatul (1)

litera (b);

8. furnizarea apei de către un organism de drept public;

9. livrarea unei clădiri sau a unor părți a acesteia ori a terenului pe care este

construită, efectuată înainte de prima ocupare a acestora, și livrarea de teren

de construcție, în temeiul articolului 12;

10. transportul de persoane și, în măsura în care transportul de persoane este

scutit, transportul de bunuri, precum bagaje sau automobile, care însoțesc

călătorii, sau prestarea de servicii în legătură cu transportul de persoane;

11. livrarea, modificarea, repararea, întreținerea și închirierea aeronavelor

utilizate de instituțiile de stat, inclusiv echipamentele încorporate sau

utilizate în aceste aeronave;

12. livrarea, modificarea, repararea, întreținerea, și navlosirea navelor de război;

13. prestarea serviciilor agențiilor de turism, prevăzute la articolul 306, precum și

cele ale agențiilor de turism care acționează în numele și în contul călătorului,

pentru călătorii în Comunitate.

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —134

ANEXA XI

PARTEA A

Directive abrogate și modificările succesive ale acestora

1. Directiva 1/67/CEE (JO L 71, 14.4.1967, p. 1301)

Directiva 77/388/CEE

2. Directiva 1/77/CEE (JO L 145, 13.6.1977, p. 1301)

Directiva 78/583/CEE (JO L 194, 19.7.1978, p. 16)

Directiva 80/368/CEE (JO L 90, 3.4.1980, p. 41)

Directiva 84/386/CEE (JO L 208, 3.8.1984, p. 58)

Directiva 89/465/CEE (JO L 226, 3.8.1989, p. 21)

Directiva 91/680/CEE (JO L 376, 31.12.1991, p. 1) – (cu excepția articolului

2)

Directiva 92/77/CEE (JO L 316, 31.10.1992, p. 1)

Directiva 92/111/CEE (JO L 384, 30.12.1992, p. 47)

Directiva 94/4/CEE (JO L 60, 3.3.1994, p. 14) – (numai articolul 2)

Directiva 94/5/CE (JO L 60, 3.3.1994, p. 16)

Directiva 94/76/CE (JO L 365, 31.12.1994, p. 53)

Directiva 95/7/CE (JO L 102, 5.5.1995, p. 18)

Directiva 96/42/CE (JO L 170, 9.7.1996, p. 34)

Directiva 96/95/CE (JO L 338, 28.12.1996, p. 89)

Directiva 98/80/CE (JO L 281, 17.10.1998, p. 31)

Directiva 1999/49/CE (JO L 139, 2.6.1999, p. 27)

Directiva 1999/59/CE (JO L 162, 26.6.1999, p. 63)

Directiva 1999/85/CE (JO L 277, 28.10.1999, p. 34)

Directiva 2000/17/CE (JO L 84, 5.4.2000, p. 24)

Directiva 2000/65/CE (JO L 269, 21.10.2000, p. 44)

Directiva 2001/4/CE (JO L 22, 24.1.2001, p. 17)

Directiva 2001/115/CE (JO L 15, 17.1.2002, p. 24)

Directiva 2002/38/CE (JO L 128, 15.5.2002, p. 41)

Directiva 2002/93/CE (JO L 331, 7.12.2002, p. 27)

Directiva 2003/92/CE (JO L 260, 11.10.2003, p. 8)

Directiva 2004/7/CE (JO L 27, 30.1.2004, p. 44).

Directiva 2004/15/CE (JO L 52, 21.2.2004, p. 61)

Directiva 2004/66/CE (JO L 168, 1.5.2004, p. 35) – (numai punctul V al

anexei)

Directiva 2005/92/CE (JO L 345, 28.12.2005, p. 19)

Directiva 2006/18/CE (JO L 51, 22.2.2006, p. 12)

Directiva 2006/58/CE (JO L 174, 28.6.2006, p. 5)

Directiva 2006/69/CEE (JO L 221, 12.8.2006, p. 9) – (numai articolul 1)

Directiva 2006/98/CE JO L 363, 20.12.2006, p. 129 – (numai punctul 2 al

anexei)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —135

PARTEA B

Termene de transpunere în legislația națională

(la care se face referire la articolul 411)

Directiva Termen limită pentru transpunere

Directiva 67/227/CEE 1 ianuarie 1970

Directiva 77/388/CEE 1 ianuarie 1978

Directiva 78/583/CEE 1 ianuarie 1979

Directiva 80/368/CEE 1 ianuarie 1979

Directiva 84/386/CEE 1 iulie 1985

Directiva 89/465/CEE 1 ianuarie 1990

1 ianuarie 1991

1 ianuarie 1992

1 ianuarie 1993

1 ianuarie 1994 pentru Portugalia

Directiva 91/680/CEE 1 ianuarie 1993

Directiva 92/77/CEE 31 decembrie 1992

Directiva 92/111/CEE 1 ianuarie 1993

1 ianuarie 1994

1 octombrie 1993 pentru Germania

Directiva 94/4/CE 1 aprilie 1994

Directiva 94/5/CE 1 ianuarie 1995

Directiva 94/76/CE 1 ianuarie 1995

Directiva 95/7/CE 1 ianuarie 1996

1 ianuarie pentru Germania și Luxemburg

Directiva 96/42/CE 1 ianuarie 1995

Directiva 96/95/CE 1 ianuarie 1997

Directiva 98/80/CE 1 ianuarie 2000

Directiva 1999/49/CE 1 ianuarie 1999

Directiva 1999/59/CE 1 ianuarie 2000

Directiva 1999/85/CE —

Directiva 2000/17/CE —

Directiva 2000/65/CE 31 decembrie 2001

Directiva 2001/4/CE 1 ianuarie 2001

Directiva 2001/115/CE 1 ianuarie 2004

Directiva 2002/38/CE 1 iulie 2003

Directiva 2002/93/CE —

Directiva 2003/92/CE 1 ianuarie 2005

Directiva 2004/7/CE 30 ianuarie 2004

Directiva 2004/15/CE —

Directiva 2004/66/CE 1 mai 2004

Directiva 2005/92/CE 1 ianuarie 2006

Directiva 2006/18/CE —

Directiva 2006/58/CE 1 iulie 2006

Directiva 2006/69/CE 1 ianuarie 2008

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —136

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —137

ANEXA XII

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 1, primul alineat Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1, al doilea și al treilea

alineat

Articolul 2, primul, al doilea și al

treilea alineat

Articolul 1 alineatul (2), primul, al

doilea și al treilea paragraf

Articolele 3, 4 și 6 —

Articolul 1 —

Articolul 2, punctul (1) Articolul 2 alineatul (1), literele (a)

și (c)

Articolul 2, punctul (2) Articolul 2 alineatul (1) litera (d)

Articolul 3 alineatul (1) prima liniuță Articolul 5, punctul (2)

Articolul 3 alineatul (1) a doua liniuță Articolul 5, punctul (1)

Articolul 3 alineatul (1) a treia liniuță Articolul 5, punctele (3) și (4)

Articolul 3 alineatul (2) —

Articolul 3 alineatul (3), primul paragraf,

prima liniuță

Articolul 6 alineatul (2), literele (a)

și (b)

Articolul 3 alineatul (3), primul paragraf,

a doua liniuță

Articolul 6 alineatul (2) literele (c) și

(d)

Articolul 3 alineatul (3), primul paragraf,

a treia liniuță

Articolul 6 alineatul (2), literele (f) și

(g)

Articolul 3 alineatul (3), al doilea

paragraf, prima liniuță

Articolul 6 alineatul (1), litera (b)

Articolul 3 alineatul (3), al doilea

paragraf, a doua liniuță

Articolul 6 alineatul (1), litera (c)

Articolul 3 alineatul (3), al doilea

paragraf, a treia liniuță

Articolul 6 alineatul (1), litera (a)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —138

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 3 alineatul (4), primul paragraf,

prima și a doua liniuță

Articolul 7 alineatul (1)

Articolul 3 alineatul (4), al doilea

paragraf, prima și a treia liniuță

Articolul 7 alineatul (2)

Articolul 3 alineatul (5) Articolul 8

Articolul 4 alineatele (1) și (2) Articolul 9 alineatul (1), primul și al

doilea paragraf

Articolul 4 alineatul (3), primul paragraf,

teza introductivă

Articolul 12 alineatul (1), litera (a)

Articolul 4 alineatul (3), primul paragraf,

a doua teza

Articolul 12 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 4 alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 12 alineatul (2), al treilea

paragraf

Articolul 4 alineatul (3), al treilea

paragraf

Articolul 12 alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 4 alineatul (3), litera (b), primul

paragraf

Articolul 12 alineatul (1), litera (b)

Articolul 4 alineatul (3), litera (b), al

doilea paragraf

Articolul 12 alineatul (3)

Articolul 4 alineatul (4), primul paragraf Articolul 10

Articolul 4 alineatul (4), al doilea și al

treilea paragraf

Articolul 11, primul și al doilea

paragraf

Articolul 4 alineatul (5), primul, al doilea

și al treilea paragraf

Articolul 13 alineatul (1), primul, al

doilea și al treilea paragraf

Articolul 4 alineatul (5), primul paragraf Articolul 13 alineatul (2)

Articolul 5 alineatul (1) Articolul 14 alineatul (1)

Articolul 5 alineatul (2) Articolul 15 alineatul (1)

Articolul 5 alineatul (3), literele (a), (b) și

(c)

Articolul 15 alineatul (2), literele (a),

(b) și (c)

Articolul 5 alineatul (4), literele (a), (b) și

(c)

Articolul 14 alineatul (2), literele (a),

(b) și (c)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —139

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 5 alineatul (5) Articolul 14 alineatul (3)

Articolul 5 alineatul (6), prima și a doua

teză

Articolul 16, primul și al doilea

paragraf

Articolul 5 alineatul (7), literele (a), (b) și

(c)

Articolul 18 alineatul (3), literele (a),

(b) și (c)

Articolul 5 alineatul (8), teza introductivă Articolul 19, primul paragraf

Articolul 5 alineatul (8), a doua și a treia

teză

Articolul 19, al doilea paragraf

Articolul 6 alineatul (1), primul paragraf Articolul 24 alineatul (1)

Articolul 6 alineatul (1), al doilea

paragraf, prima, a doua și a treia liniuță

Articolul 25, literele (a), (b) și (c)

Articolul 6 alineatul (2), primul paragraf,

literele (a) și (b)

Articolul 26 alineatul (1), literele (a)

și (b)

Articolul 6 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 26 alineatul (2)

Articolul 6 alineatul (3) Articolul 27

Articolul 6 alineatul (4) Articolul 28

Articolul 6 alineatul (5) Articolul 29

Articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b) Articolul 30, primul și al doilea

paragraf

Articolul 7 alineatul (2) Articolul 60

Articolul 7 alineatul (3), primul și al

doilea paragraf

rticolul 61, primul și al doilea

paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (a), teza

introductivă

Articolul 32, primul paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (a), a doua

și a treia teză

Articolul 36, primul și al doilea

paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (b) Articolul 31

Articolul 8 alineatul (1) litera (c), primul

paragraf

Articolul 37 alineatul (1)

Articolul 8 alineatul (1) litera (c), al

doilea paragraf, prima liniuță

Articolul 37 alineatul (2), primul

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —140

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 8 alineatul (1) litera (c), al

doilea paragraf, a doua și a treia liniuță

Articolul 37 alineatul (2), al doilea și

al treilea paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (c), al

treilea paragraf

Articolul 37 alineatul (2), al patrulea

paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (c), al

patrulea paragraf

Articolul 37 alineatul (3), primul

paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (c), al

cincilea paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (c), al

șaselea paragraf

Articolul 37 alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (d), primul

și al doilea paragraf

Articolul 38 alineatele (1) și (2)

Articolul 8 alineatul (1) litera (e), teza

introductivă

Articolul 39, primul paragraf

Articolul 8 alineatul (1) litera (e), a doua

și a treia teză

Articolul 39, al doilea paragraf

Articolul 8 alineatul (2) Articolul 32, al doilea paragraf

Articolul 9 alineatul (1) Articolul 43

Articolul 9 alineatul (2), teza introductivă —

Articolul 9 alineatul (2) litera (a) Articolul 45

Articolul 9 alineatul (2) litera (b) Articolul 46

Articolul 9 alineatul (2) litera (c), prima

și a doua liniuță

Articolul 52, literele (a) și (b)

Articolul 9 alineatul (2) litera (c), al

treilea și al patrulea paragraf

Articolul 52 litera (c)

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), de la

prima la a șasea liniuță

Articolul 56 alineatul (1) literele (a)-

(f)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —141

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), a șaptea

liniuță

Articolul 56 alineatul (1) punctul (1)

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), a opta

liniuță

Articolul 56 alineatul (1) litera (g)

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), a noua

liniuță

Articolul 56 alineatul (1), litera (h)

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), a zecea

liniuță, teza introductivă

Articolul 56 alineatul (1) litera (i)

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), a zecea

liniuță, a doua teză

Articolul 24 alineatul (2)

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), a zecea

liniuță, a treia teză

Articolul 56 alineatul (1) litera (i)

Articolul 9 alineatul (2) litera (e), a

unsprezecea și a douăsprezecea liniuță

Articolul 56 alineatul (1) literele (j)

și (k)

Articolul 9 alineatul (2) litera (f) Articolul 57 alineatul (1)

Articolul 9 alineatul (3) Articolul 58, primul și al doilea

paragraf

Articolul 9 alineatul (3) literele (a) și (b) Articolul 58, primul paragraf, literele

(a) și (b)

Articolul 9 alineatul (4) Articolul 59 alineatele (1) și (2)

Articolul 10 alineatul (1) literele (a) și (b) Articolul 62, punctele (1) și (2)

Articolul 10 alineatul (2), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 63

Articolul 10 alineatul (2), primul, a doua

și a treia teză

Articolul 64 alineatele (1) și (2)

Articolul 10 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 65

Articolul 10 alineatul (2), al treilea

paragraf, prima, a doua și a treia liniuță

Articolul 66, literele (a), (b) și (c)

Articolul 10 alineatul (3), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 70

Articolul 10 alineatul (3), primul

paragraf, a doua teză

Articolul 71 alineatul (1), primul

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —142

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 10 alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 71 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 10 alineatul (3), al treilea

paragraf

Articolul 71 alineatul (2)

Articolul 11(A) alineatul (1) litera (a) Articolul 73

Articolul 11(A) alineatul (1) litera (b) Articolul 74

Articolul 11(A) alineatul (1) litera (c) Articolul 75

Articolul 11(A) alineatul (1) litera (d) Articolul 77

Articolul 11(A) alineatul (2) litera (a) Articolul 78, primul paragraf, litera

(a)

Articolul 11(A) alineatul (2) litera (b),

teza introductivă

Articolul 78, primul paragraf, litera

(b)

Articolul 11(A) alineatul (2) litera (b), a

doua teză

Articolul 78, al doilea paragraf

Articolul 11(A) alineatul (3) literele (a) și

(b)

Articolul 79, primul paragraf, literele

(a) și (b)

Articolul 87, literele (a) și (b)

Articolul 11(A) alineatul (3) litera (c),

teza introductivă

Articolul 79, primul paragraf, litera

(c)

Articolul 11(A) alineatul (3) litera (c), a

doua teză

Articolul 79, al doilea paragraf

Articolul 11(A) alineatul (4), primul și al

doilea paragraf

Articolul 81, primul și al doilea

paragraf

Articolul 11(A) alineatul (5) Articolul 82

Articolul 11(A) alineatul (6), primul

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 80 alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 11(A) alineatul (6), primul

paragraf, a doua teză

Articolul 80 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 11(A) alineatul (6), al doilea

paragraf

Articolul 80 alineatul (1), primul

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —143

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 11(A) alineatul (6), al treilea

paragraf

Articolul 80 alineatul (2)

Articolul 11(A) alineatul (6), al patrulea

paragraf

Articolul 80 alineatul (3)

Articolul 11(A) alineatul (7), primul și al

doilea paragraf

Articolul 72, primul și al doilea

paragraf

Articolul 11(B) alineatul (1) Articolul 85

Articolul 11(B) alineatul (3) litera (a) Articolul 86 alineatul (1) litera (a)

Articolul 11(B) alineatul (3) litera (b),

primul paragraf

Articolul 86 alineatul (1) litera (b)

Articolul 11(B) alineatul (3) litera (b), al

doilea paragraf

Articolul 86 alineatul (2)

Articolul 11(B) alineatul (3) litera (b), al

treilea paragraf

Articolul 86 alineatul (1) litera (b)

Articolul 11(B) alineatul (4) Articolul 87

Articolul 11(B) alineatul (5) Articolul 88

Articolul 11(B) alineatul (6), primul și al

doilea paragraf

Articolul 89, primul și al doilea

paragraf

Articolul 11(C) alineatul (1), primul și al

doilea paragraf

Articolul 90 alineatele (1) și (2)

Articolul 11(C) alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 91 alineatul (1)

Articolul 11(C) alineatul (2), al doilea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 91 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

Articolul 11(C) alineatul (3), prima și a

doua liniuță

Articolul 92, literele (a) și (b)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —144

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 12 alineatul (1) Articolul 93, primul paragraf

Articolul 12 alineatul (1) litera (a) Articolul 93, al doilea paragraf, litera

(a)

Articolul 12 alineatul (1) litera (b) Articolul 93, al doilea paragraf, litera

(c)

Articolul 12 alineatul (2), prima și a doua

liniuță

Articolul 95, primul și al doilea

paragraf

Articolul 12 alineatul (3) litera (a), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 96

Articolul 12 alineatul (3) litera (a), primul

paragraf, a doua teză

Articolul 97 alineatul (1)

Articolul 12 alineatul (3) litera (a), al

doilea paragraf

Articolul 97 alineatul (2)

Articolul 12 alineatul (3) litera (a), al

treilea paragraf, teza introductivă

Articolul 98 alineatul (1)

Articolul 12 alineatul (3) litera (a), al

treilea paragraf, a doua teză

Articolul 98 alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 99 alineatul (1)

Articolul 12 alineatul (3) litera (a), al

patrulea paragraf

Articolul 98 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 12 alineatul (3) litera (b), teza

introductivă

Articolul 102, primul paragraf

Articolul 12 alineatul (3) litera (b), a treia

și a patra teză

Articolul 102, al doilea paragraf

Articolul 12 alineatul (3) litera (c), primul

paragraf

Articolul 103 alineatul (1)

Articolul 12 alineatul (3) litera (c), al

doilea paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 103 alineatul (2), literele

(a) și (b)

Articolul 12 alineatul (4), primul paragraf Articolul 99 alineatul (2)

Articolul 12 alineatul (4), al doilea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 100, primul și al doilea

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —145

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 12 alineatul (4), al treilea

paragraf

Articolul 101

Articolul 12 alineatul (5) Articolul 94 alineatul (2)

Articolul 12 alineatul (6) Articolul 105

Articolul 13(A) alineatul (1), teza introductivă

Articolul 131

Articolul 13(A) alineatul (1) literele (a)-

(n)

Articolul 132 alineatul (1) literele

(a)-(n)

Articolul 13(A) alineatul (1) litera (o),

teza introductivă

Articolul 132 alineatul (1) litera (o)

Articolul 13(A) alineatul (1) litera (o), a

doua teză

Articolul 132 alineatul (2)

Articolul 13(A) alineatul (1) literele (p) și

(q)

Articolul 132 alineatul (1), literele

(p) și (q)

Articolul 13(A) alineatul (2) litera (a),

prima și patra liniuță

Articolul 133 literele (a)-(d)

Articolul 13(A) alineatul (2) litera (b),

prima și a doua liniuță

Articolul 134, literele (a) și (b)

Articolul 13(B), teza introductivă Articolul 131

Articolul 13(B) litera (a) Articolul 131 alineatul (1) litera (a)

Articolul 13(B) litera (b), primul paragraf Articolul 135 alineatul (1) punctul

(1)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —146

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 13(B) litera (b), primul paragraf,

punctele (1)-(4)

Articolul 135 alineatul (2), primul

paragraf, literele (a)-(d)

Articolul 13(B) litera (b), al doilea

paragraf

Articolul 135 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 13(B) litera (c) Articolul 136, literele (a) și (b)

Articolul 13(B) litera (d) —

Articolul 13(B) litera (d), punctele (1)-(5) Articolul 135 alineatul (1), literele

(b)-(f)

Articolul 13(B) litera (d), punctul (5),

prima și a doua liniuță

Articolul 135 alineatul (1) litera (f)

Articolul 13(B) litera (d), punctul (6) Articolul 135 alineatul (1) litera (g)

Articolul 13(B) literele (e)-(h) Articolul 135 alineatul (1) literele

(h)-(k)

Articolul 13(C), primul paragraf, punctul

(a)

Articolul 137 alineatul (1) litera (d)

Articolul 13(C), primul paragraf, punctul

(b)

Articolul 137 alineatul (1), literele

(a), (b) și (c)

Articolul 13(C), al doilea paragraf Articolul 137 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

Articolul 14 alineatul (1), teza introductivă

Articolul 131

Articolul 14 alineatul (1) litera (a) Articolul 140 litera (a)

Articolul 14 alineatul (1) litera (d), primul

și al doilea paragraf

Articolul 143 literele (b) și (c)

Articolul 14 alineatul (1) litera (e) Articolul 143 litera (e)

Articolul 14 alineatul (1) litera (g), de la

prima la a patra liniuță

Articolul 143 literele (f)-(i)

Articolul 14 alineatul (1) litera (h) Articolul 143 litera (j)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —147

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 14 alineatul (1) litera (i) Articolul 144

Articolul 14 alineatul (1) litera (j) Articolul 143 litera (k)

Articolul 14 alineatul (1) litera (k) Articolul 143 alineatul (1)

Articolul 14 alineatul (2), primul paragraf Articolul 145 alineatul (1)

Articolul 14 alineatul (2), al doilea

paragraf, prima, a doua și a treia liniuță

Articolul 145 alineatul (2), primul, al

doilea și al treilea paragraf

Articolul 14 alineatul (2), al treilea

paragraf

Articolul 145 alineatul (3)

Articolul 15, teza introductivă Articolul 131

Articolul 15, punctul (1) Articolul 146 alineatul (1) litera (a)

Articolul 15, punctul (2), primul paragraf Articolul 146 alineatul (1) litera (b)

Articolul 15 punctul (2), al doilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 147 alineatul (1), primul

paragraf, literele (a) și (b)

Articolul 15 punctul (2), al doilea

paragraf, a treia liniuță, prima parte a

tezei

Articolul 147 alineatul (1), primul

paragraf, litera (c)

Articolul 15 punctul (2), al doilea

paragraf, a treia liniuță, a doua parte a

tezei

Articolul 147 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 15 punctul (2), al treilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 147 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

Articolul 15 punctul (2), al patrulea

paragraf

Articolul 147 alineatul (2), al treilea

paragraf

Articolul 15, punctul (3) Articolul 146 alineatul (1) litera (d)

Articolul 15, punctul (4), primul paragraf,

subpunctele (a) și (b)

Articolul 148 litera (a)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —148

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 15, punctul (4), primul paragraf,

subpunctul (c)

Articolul 148 litera (b)

Articolul 15 punctul (4), al doilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 150 alineatele (1) și (2)

Articolul 15, punctul (5) Articolul 148 litera (c)

Articolul 15, punctul (6) Articolul 148 litera (f)

Articolul 15, punctul (7) Articolul 148 litera (e)

Articolul 15, punctul (8) Articolul 148 litera (d)

Articolul 15, punctul (9) Articolul 148 litera (g)

Articolul 15 punctul (10), primul

paragraf, de la prima la a patra liniuță

Articolul 151 alineatul (1), primul

paragraf, literele (a)-(d)

Articolul 15 punctul (10), al doilea

paragraf

Articolul 151 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 15, punctul (10), al treilea

paragraf

Articolul 151 alineatul (2)

Articolul 15, punctul (11) Articolul 152

Articolul 15, punctul (12), teza introductivă

Articolul 146 alineatul (1) litera (c)

Articolul 15, punctul (12), a doua teză Articolul 146 alineatul (2)

Articolul 15, punctul (13) Articolul 146 alineatul (1) litera (e)

Articolul 15, punctul (14), primul și al

doilea paragraf

Articolul 153, primul și al doilea

paragraf

Articolul 15, punctul (15) Articolul 149

Articolul 16 alineatul (1) —

Articolul 16 alineatul (2) Articolul 164 alineatul (1)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —149

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 16 alineatul (3) Articolul 166

Articolul 17 alineatul (1) Articolul 167

Articolul 17 alineatele (2), (3) și (4) —

Articolul 17 alineatul (5), primul și al

doilea paragraf

Articolul 173 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 17 alineatul (5), al treilea

paragraf literele (a)-(e)

Articolul 173 alineatul (2) literele

(a)-(e)

Articolul 17 alineatul (6) Articolul 176

Articolul 17 alineatul (7), prima și a doua

teză

Articolul 177, primul și al doilea

paragraf

Articolul 18 alineatul (1) —

Articolul 18 alineatul (2), primul și al

doilea paragraf

Articolul 179, primul și al doilea

paragraf

Articolul 18 alineatul (3) Articolul 180

Articolul 18 alineatul (4), primul și al

doilea paragraf

Articolul 183, primul și al doilea

paragraf

Articolul 19 alineatul (1), primul

paragraf, prima liniuță

Articolul 174 alineatul (1), primul

paragraf, litera (a)

Articolul 19 alineatul (1), primul

paragraf, a doua liniuță, teza introductivă

Articolul 174 alineatul (1), primul

paragraf, litera (b)

Articolul 19 alineatul (1), primul

paragraf, a doua liniuță, a doua teză

Articolul 174 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 19 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 175 alineatul (1)

Articolul 19 alineatul (2), teza introductivă

Articolul 174 alineatul (2) litera (a)

Articolul 19 alineatul (2), a doua teză Articolul 174 alineatul (2), literele

(a) și (b)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —150

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 19 alineatul (2), a treia teză Articolul 174 alineatul (3)

Articolul 19 alineatul (3), primul

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 175 alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 19 alineatul (3), primul

paragraf, a treia teză

Articolul 175 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 19 alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 175 alineatul (3)

Articolul 20 alineatul (1), teza introductivă

Articolul 186

Articolul 20 alineatul (1) litera (a) Articolul 184

Articolul 20 alineatul (1) litera (b), prima

parte a tezei introductive

Articolul 185 alineatul (1)

Articolul 20 alineatul (1) litera (b), a

doua parte a tezei introductive

Articolul 185 alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 20 alineatul (1) litera (b), a

doua teză

Articolul 185 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 20 alineatul (2), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 187 alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 20 alineatul (2), primul

paragraf, a doua și a treia teză

Articolul 187 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

Articolul 20 alineatul (2), al doilea și al

treilea paragraf

Articolul 187 alineatul (1), al doilea

și al treilea paragraf

rticolul 20 alineatul (3), primul paragraf,

teza introductivă

Articolul 188 alineatul (1), primul

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —151

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 20 alineatul (3), primul

paragraf, a doua teză

Articolul 188 alineatul (1), al doilea

și al treilea paragraf

Articolul 20 alineatul (3), primul

paragraf, a treia teză

Articolul 188 alineatul (2)

Articolul 20 alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 188 alineatul (2)

Articolul 20 alineatul (4), primul

paragraf, de la prima la a patra liniuță

Articolul 189 literele (a)-(d)

Articolul 20 alineatul (4), al doilea

paragraf

Articolul 190

rticolul 20 alineatul (5) Articolul 191

Articolul 20 alineatul (6) Articolul 192

Articolul 21 —

Articolul 22 —

Articolul 22a Articolul 249

Articolul 23, primul paragraf Articolul 211, primul paragraf

Articolul 260

Articolul 23, al doilea paragraf Articolul 211, al doilea paragraf

Articolul 24 alineatul (1) Articolul 281

Articolul 24 alineatul (2) Articolul 292

Articolul 24 alineatul (2) litera (a), primul

paragraf

Articolul 284 alineatul (1)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —152

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 24 alineatul (2) litera (a), al

doua și al treilea paragraf

Articolul 284 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

Articolul 24 alineatul (2) litera (b), prima

și a doua teză

Articolul 285, primul și al doilea

paragraf

Articolul 24 alineatul (2) litera (c) Articolul 286

Articolul 24 alineatul (3), primul paragraf Articolul 282

Articolul 24 alineatul (3), al doilea

paragraf, teza introductivă

Articolul 283 alineatul (2)

Articolul 24 alineatul (3), al doilea

paragraf, a doua teză

Articolul 283 alineatul (1) litera (a)

Articolul 24 alineatul (4), primul paragraf Articolul 288, primul paragraf,

punctele (1)-(4)

Articolul 24 alineatul (4), al doilea

paragraf

Articolul 288, al doilea paragraf

Articolul 24 alineatul (5) Articolul 289

Articolul 24 alineatul (6) Articolul 290

Articolul 24 alineatul (7) Articolul 291

Articolul 24 alineatul (8) literele (a), (b)

și (c)

Articolul 293, punctele (1), (2) și (3)

Articolul 24 alineatul (9) Articolul 294

Articolul 24a, primul paragraf, de la

prima la a douăsprezecea liniuță

Articolul 287, punctele (7)-(16)

Articolul 25 alineatul (1) Articolul 296 alineatul (1)

Articolul 25 alineatul (2), de la prima la a

opta liniuță

Articolul 295 alineatul (1), punctele

(1)-(8)

Articolul 25 alineatul (3), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 297, primul paragraf, teza

introductivă, și al doilea paragraf

Articolul 25 alineatul (3), primul

paragraf, a doua teză

Articolul 298, primul paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —153

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 25 alineatul (3), primul

paragraf, a treia teză

Articolul 299

Articolul 25 alineatul (3), primul

paragraf, a patra și a cincea teză

Articolul 298, al doilea paragraf

Articolul 25 alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 297 primul paragraf, a

doua teză

Articolul 25 alineatul (4), primul paragraf Articolul 272 alineatul (1), primul

paragraf, litera (e)

Articolul 25 alineatele (5) și (6) —

Articolul 25 alineatul (7) Articolul 304

Articolul 25 alineatul (8) Articolul 301 alineatul (2)

Articolul 25 alineatul (9) Articolul 296 alineatul (2)

Articolul 25 alineatul (10) Articolul 296 alineatul (3)

Articolul 25 alineatele (11) și (12) —

Articolul 26 alineatul (1), prima și a doua

teză

Articolul 306 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 26 alineatul (1), a treia teză Articolul 306 alineatul (2)

Articolul 26 alineatul (2), prima și a doua

teză

Articolul 307, primul și al doilea

paragraf

Articolul 26 alineatul (2), a treia teză Articolul 308

Articolul 26 alineatul (3), prima și a doua

teză

Articolul 309, primul și al doilea

paragraf

Articolul 26 alineatul (4) Articolul 310

Articolul 24a(A) litera (a), primul

paragraf

Articolul 311 alineatul (1), punctul

(2)

Articolul 24a(A) litera (a), al doilea

paragraf

Articolul 311 alineatul (2)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —154

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 26a(A) literele (b) și (c) Articolul 311 alineatul (1), punctele

(3) și (4)

Articolul 26a(A) litera (d) Articolul 311 alineatul (1), punctul

(1)

Articolul 26a(A) literele (e) și (f) Articolul 311 alineatul (1), punctele

(5) și (6)

Articolul 26a(A) litera (g), teza introductivă

Articolul 311 alineatul (1), punctul

(7)

Articolul 26a(A) litera (g), prima și a

doua liniuță

Articolul 311 alineatul (3)

Articolul 26a(B) alineatul (1) Articolul 313 alineatul (1)

Articolul 26a(B) alineatul (2) Articolul 314

Articolul 26a(A) alineatul (2), prima și a

doua liniuță

Articolul 314 literele (a)-(d)

Articolul 26a(B) alineatul (3), primul

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 315, primul și al doilea

paragraf

Articolul 26a(B) alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 312

Articolul 26a(B) alineatul (3), al doilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 312, punctele (1) și (2)

Articolul 26a(B) alineatul (4), primul

paragraf

Articolul 316 alineatul (1)

Articolul 26a(B) alineatul (4), primul

paragraf literele (a), (b) și (c)

Articolul 316 alineatul (1), literele

(a), (b) și (c)

Articolul 26a(B) alineatul (4), al doilea

paragraf

Articolul 316 alineatul (2)

Articolul 26a(B) alineatul (4), al treilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 317, primul și al doilea

paragraf

Articolul 26a(B) alineatul (5) Articolul 321

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —155

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 26a(B) alineatul (6) Articolul 323

Articolul 26a(B) alineatul (7) Articolul 322

Articolul 26a(B) alineatul (7) literele (a),

(b) și (c)

Articolul 322, literele (a), (b) și (c)

Articolul 26a(B) alineatul (8) Articolul 324

Articolul 26a(B) alineatul (9) Articolul 325

Articolul 26a(A) alineatul (10), primul și

al doilea paragraf

Articolul 318 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 26a(B) alineatul (10), al treilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 318 alineatul (2), literele

(a) și (b)

Articolul 26a(B) alineatul (10), al

patrulea paragraf

Articolul 318 alineatul (3)

Articolul 26a(B) alineatul (11), primul

paragraf

Articolul 319

Articolul 26a(B) alineatul (11), al doilea

paragraf litera (a)

Articolul 320 alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 26a(B) alineatul (11), al doilea

paragraf literele (b) și (c)

Articolul 320 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 26a(B) alineatul (11), al treilea

paragraf

Articolul 320 alineatul (2)

Articolul 26a(C) alineatul (1), teza introductivă

Articolul 333 alineatul (1)

Articolul 334

Articolul 26a(C) alineatul (1), de la prima

la a patra liniuță

Articolul 334 literele (a)-(d)

Articolul 26a(C) alineatul (2), prima și a

doua liniuță

Articolul 336, literele (a) și (b)

Articolul 26a(C) alineatul (3) Articolul 337

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —156

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 26a(C) alineatul (4), primul

paragraf, prima, a doua și a treia liniuță

Articolul 339, primul paragraf,

literele (a), (b) și (c)

Articolul 26a(C) alineatul (4), al doilea

paragraf

Articolul 339, al doilea paragraf

Articolul 26a(C) alineatul (5), primul și al

doilea paragraf

Articolul 340 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 26a(C) alineatul (5), al treilea

paragraf

Articolul 340 alineatul (2)

Articolul 26a(C) alineatul (6), primul

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 338, primul paragraf,

literele (a) și (b)

Articolul 26a(C) alineatul (6), al doilea

paragraf

Articolul 338, al doilea paragraf

Articolul 26a(C) alineatul (7) Articolul 335

Articolul 26a(D), teza introductivă —

Articolul 26a(D) litera (a) Articolul 313 alineatul (2)

Articolul 333 alineatul (2)

Articolul 26a(D) litera (b) Articolul 4, literele (a) și (c)

Articolul 26a(D) litera (c) Articolul 35

Articolul 139 alineatul (3), primul

paragraf

Articolul 26b(A), primul paragraf,

punctul (i), teza introductivă

Articolul 344 alineatul (1), punctul

(1)

Articolul 26b(A), primul paragraf,

punctul (i), a doua teză

Articolul 344 alineatul (2)

Articolul 26b(A), primul paragraf,

punctul (ii), prima și a patra teză

Articolul 344 alineatul (1), punctul

(2)

Articolul 26b(A), al doilea paragraf Articolul 344 alineatul (3)

Articolul 26b(A), al treilea paragraf Articolul 345

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —157

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 26b(B), primul paragraf Articolul 346

Articolul 26b(B), al doilea paragraf Articolul 347

Articolul 26b(C), primul paragraf Articolul 348

Articolul 26b(C), al doilea paragraf,

prima și a doua teză

Articolul 349 alineatele (1) și (2)

Articolul 26b(C), al treilea paragraf Articolul 350

Articolul 26b(C), al patrulea paragraf Articolul 351

Articolul 26b(D) alineatul (1) literele (a),

(b) și (c)

Articolul 354, literele (a), (b) și (c)

Articolul 26b(D) alineatul (2) Articolul 355

Articolul 26b(E), primul și al doilea

paragraf

Articolul 356 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 26b(E), al treilea și al patrulea

paragraf

Articolul 356 alineatele (2) și (3)

Articolul 26b(F), teza introductivă Articolul 198 alineatele (2) și (3)

Articolul 26b(F), a doua teză Articolele 208 și 255

Articolul 26b(G) alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 352

Articolul 26b(G) alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 26b(G) alineatul (2) Articolul 353

Articolul 26b(G) alineatul (2) litera (b),

prima și a doua teză

Articolul 198 alineatele (1) și (3)

Articolul 26c(A) literele (a)-(e) Articolul 358, punctele (1)-(5)

Articolul 26c(B) alineatul (1) Articolul 359

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —158

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 26c(B) alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 360

Articolul 26c(B) alineatul (2), al doilea

paragraf, prima parte a tezei introductive

Articolul 361 alineatul (1)

Articolul 26c(B) alineatul (2), al doilea

paragraf, a doua parte a tezei introductive

Articolul 361 alineatul (1) literele

(a)-(e)

Articolul 26c(B) alineatul (2), al doilea

paragraf, a doua teză

Articolul 361 alineatul (2)

Articolul 26c(B) alineatul (3), primul și al

doilea paragraf

Articolul 362

Articolul 26c(B) alineatul (4) literele (a)-

(d)

Articolul 363 literele (a)-(d)

Articolul 26c(B) alineatul (5), primul

paragraf

Articolul 364

Articolul 26c(B) alineatul (5), al doilea

paragraf

Articolul 365

Articolul 26c(B) alineatul (6), primul

paragraf

Articolul 366 alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 26c(B) alineatul (6), a doua și a

treia teză

Articolul 366 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 26c(B) alineatul (6), al patrulea

paragraf

Articolul 366 alineatul (2)

Articolul 26c(B) alineatul (7), teza introductivă

Articolul 367, primul paragraf

Articolul 26c(B) alineatul (7), a doua și a

treia teză

Articolul 367, al doilea paragraf

Articolul 26c(B) alineatul (8) Articolul 368

Articolul 26c(B) alineatul (9), teza introductivă

Articolul 369 alineatul (1)

Articolul 26c(B) alineatul (9), a doua și a

treia teză

Articolul 369 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —159

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 26c(B) alineatul (10) Articolul 204 alineatul (1), al treilea

paragraf

Articolul 27 alineatul (1), prima și a doua

teză

Articolul 395 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 27 alineatul (2), prima și a doua

teză

Articolul 395 alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 27 alineatul (2), a treia teză Articolul 395 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 27 alineatele (3) și (4) Articolul 395 alineatele (3) și (4)

Articolul 27 alineatul (5) Articolul 394

Articolul 28 alineatele (1) și (1a) —

Articolul 28 alineatul (2), teza introductivă

Articolul 109

Articolul 28 alineatul (2) litera (a), primul

paragraf

Articolul 110, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28 alineatul (2) litera (a), al

doilea paragraf

Articolul 28 alineatul (2) litera (a), al

treilea paragraf, teza introductivă

Articolul 112, primul paragraf

Articolul 28 alineatul (2) litera (a), al

treilea paragraf, a doua și a treia teză

Articolul 112, al doilea paragraf

Articolul 28 alineatul (2) litera (b) Articolul 113

Articolul 28 alineatul (2) litera (b), prima

și a doua teză

Articolul 114 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 28 alineatul (2) litera (c), a treia

teză

Articolul 114 alineatul (2)

Articolul 28 alineatul (2) litera (d) Articolul 115

Articolul 28 alineatul (2) litera (e), primul

și al doilea paragraf

Articolul 118, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28 alineatul (2) litera (f) Articolul 120

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —160

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28 alineatul (2) litera (g) —

Articolul 28 alineatul (2) litera (h), primul

și al doilea paragraf

Articolul 121, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28 alineatul (2) litera (i) Articolul 122

Articolul 28 alineatul (2) litera (j) Articolul 117 alineatul (2)

Articolul 28 alineatul (2) litera (k) Articolul 116

Articolul 28 alineatul (3) litera (a) Articolul 370

Articolul 28 alineatul (3) litera (b) Articolul 371

Articolul 28 alineatul (3) litera (c) Articolul 391

Articolul 28 alineatul (3) litera (d) Articolul 372

Articolul 28 alineatul (3) litera (e) Articolul 373

Articolul 28 alineatul (3) litera (f) Articolul 392

Articolul 28 alineatul (3) litera (g) Articolul 374

Articolul 28 alineatul (3a) Articolul 376

Articolul 28 alineatele (4) și (5) Articolul 393 alineatele (1) și (2)

Articolul 28 alineatul (6), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 106, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28 alineatul (6), primul

paragraf, a doua teză

rticolul 106, al treilea paragraf

Articolul 28 alineatul (6), al doilea

paragraf literele (a), (b) și (c)

Articolul 107, primul paragraf,

literele (a), (b) și (c)

Articolul 28 alineatul (6), al doilea

paragraf litera (d)

Articolul 107, al doilea paragraf

Articolul 28 alineatul (6), al treilea

paragraf

Articolul 107, al doilea paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —161

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28 alineatul (6), al patrulea

paragraf literele (a), (b) și (c)

Articolul 108, literele (a), (b) și (c)

Articolul 28 alineatul (6), al cincilea și al

șaselea paragraf

Articolul 28a alineatul (1), teza introductivă

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 28a alineatul (1) litera (a),

primul paragraf

Articolul 2 alineatul (1) litera (b)

punctul (i)

Articolul 28a alineatul (1) litera (a), al

doilea paragraf

Articolul 3 alineatul (1)

Articolul 28a alineatul (1) litera (a), al

treilea paragraf

Articolul 3 alineatul (3)

Articolul 28a alineatul (1) litera (b) Articolul 2 alineatul (1) litera (b)

punctul (ii)

Articolul 28a alineatul (1) litera (c) Articolul 2 alineatul (1) litera (b)

punctul (iii)

Articolul 28a alineatul (1a) litera (a) Articolul 3 alineatul (1) litera (a)

Articolul 28a alineatul (1a) litera (b),

primul paragraf, prima liniuță

Articolul 3 alineatul (1) litera (b)

Articolul 28a alineatul (1a) litera (b),

primul paragraf, a doua și a treia liniuță

Articolul 3 alineatul (2), primul

paragraf, literele (a) și (b)

Articolul 28a alineatul (1a) litera (b), al

doilea paragraf

Articolul 3 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 28a alineatul (2), teza introductivă

Articolul 28a alineatul (2) litera (a) Articolul 2 alineatul (2), litera (a)

punctele (i), (ii) și (iii)

Articolul 28a alineatul (2) litera (b),

primul paragraf

Articolul 2 alineatul (2), litera (b)

Articolul 28a alineatul (2) litera (b),

primul paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 2 alineatul (2), litera (b)

punctele (i), (ii) și (iii)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —162

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28a alineatul (2) litera (b), al

doilea paragraf

Articolul 2 alineatul (2), litera (c)

Articolul 26a alineatul (3), primul și al

doilea paragraf

Articolul 20, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28a alineatul (4), primul

paragraf

Articolul 9 alineatul (2)

Articolul 28a alineatul (4), al doilea

paragraf, prima liniuță

Articolul 172 alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 28a alineatul (4), al doilea

paragraf, a doua liniuță

Articolul 172 alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 28a alineatul (4), al treilea

paragraf

Articolul 172 alineatul (2)

Articolul 28a alineatul (5) litera (b),

primul paragraf

Articolul 17 alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 28a alineatul (5) litera (b), al

doilea paragraf

Articolul 17 alineatul (1), al doilea

paragraf și alineatul (2), teza introductivă

Articolul 28a alineatul (5) litera (b), al

doilea paragraf, prima liniuță

Articolul 17 alineatul (2), literele (a)

și (b)

Articolul 28a alineatul (5) litera (b), al

doilea paragraf, a doua liniuță

Articolul 17 alineatul (2) litera (c)

Articolul 28a alineatul (5) litera (b), al

doilea paragraf, a treia liniuță

Articolul 17 alineatul (2) litera (e)

Articolul 28a alineatul (5) litera (b), al

doilea paragraf, a cincea, a șasea și a

șaptea liniuță

Articolul 17 alineatul (2), literele (f),

(g) și (h)

Articolul 28a alineatul (5) litera (b), al

doilea paragraf, a opta liniuță

Articolul 17 alineatul (2) litera (d)

Articolul 28a alineatul (5) litera (b), al

treilea paragraf

Articolul 17 alineatul (3)

Articolul 28a alineatul (6), primul

paragraf

Articolul 21

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —163

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28a alineatul (6), al doilea

paragraf

Articolul 22

Articolul 28a alineatul (7) Articolul 23

Articolul 28b(A) alineatul (1) Articolul 40

Articolul 28b(A) alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

Articolul 41, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28b(A) alineatul (2), al treilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 42, literele (a) și (b)

Articolul 28b(B) alineatul (1), primul

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 33 alineatul (1), literele (a)

și (b)

Articolul 28b(B) alineatul (1), al doilea

paragraf

Articolul 33 alineatul (2)

Articolul 28b(B) alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 34 alineatul (1) litera (a)

Articolul 28b(B) alineatul (2), primul

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 34 alineatul (1) literele (b)

și (c)

Articolul 28b(B) alineatul (2), al doilea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 34 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

Articolul 28b(B) alineatul (2), al treilea

paragraf, teza introductiva

Articolul 34 alineatul (3)

Articolul 28b(B) alineatul (2), al treilea

paragraf, a doua și a treia teză

Articolul 28b(B) alineatul (3), primul și

al doilea paragraf

Articolul 34 alineatul (4), primul și

al doilea paragraf

Articolul 28b(C) alineatul (1), prima

liniuță, primul paragraf

Articolul 48, primul paragraf

Articolul 28b(C) alineatul (1), prima

liniuță, al doilea paragraf

Articolul 49

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —164

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28b(C) alineatul (1), a doua și a

treia liniuță

Articolul 48, al doilea și al treilea

alineat

Articolul 28b(C) alineatele (2) și (3) Articolul 47, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28b(C) alineatul (4) Articolul 51

Articolul 28b(D) Articolul 53

Articolul 28b(E) alineatul (1), primul și al

doilea paragraf

Articolul 50, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28b(E) alineatul (2), primul și al

doilea paragraf

Articolul 54, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28b(E) alineatul (3), primul și al

doilea paragraf

Articolul 44, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28b(F), primul și al doilea

paragraf

Articolul 55, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28c(A), teza introductivă Articolul 131

Articolul 28c(A) litera (a), primul

paragraf

Articolul 138 alineatul (1)

Articolul 28c(A) litera (a), al doilea

paragraf

Articolul 139 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

Articolul 28c(A) litera (b) Articolul 138 alineatul (2) litera (a)

Articolul 28c(A) litera (c), primul

paragraf

Articolul 138 alineatul (2) litera (b)

Articolul 28c(A) litera (c), al doilea

paragraf

Articolul 139 alineatul (2)

Articolul 28c(A) litera (d) Articolul 138 alineatul (2) litera (c)

Articolul 28c(B), teza introductivă Articolul 131

Articolul 28c(B) literele (a), (b) și (c) Articolul 140, literele (a), (b) și (c)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —165

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28c(C) Articolul 142

Articolul 28c(D), primul paragraf Articolul 143 litera (d)

Articolul 28c(D), al doilea paragraf Articolul 131

Articolul 28c(E) punctul (1), prima

liniuță, înlocuiește articolul 16 alineatul

(1)

— alineatul (1), primul paragraf Articolul 155

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

A

Articolul 157 alineatul (1) litera (a)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf literele (a), (b) și

(c)

Articolul 156 alineatul (1) literele

(a), (b) și (c)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf litera (d), prima și

a doua liniuță

Articolul 156 alineatul (1) literele (d)

și (e)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf litera (e), primul

paragraf

Articolul 157 alineatul (1) litera (b)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf litera (e), al doilea

paragraf, prima liniuță

Articolul 154

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf litera (e), al doilea

paragraf, a doua liniuță, teza introductivă

Articolul 154

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf litera (e), al doilea

paragraf, a doua liniuță, a doua teză

Articolul 157 alineatul (2)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf litera (e), al treilea

paragraf, prima liniuță

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —166

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, primul paragraf litera (e), al treilea

paragraf, a doua, a treia și a patra

liniuță

Articolul 158 alineatul (1) literele

(a), (b) și (c)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

B, al doilea paragraf

Articolul 156 alineatul (2)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

C

Articolul 159

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

D, primul paragraf literele (a) și (b)

Articolul 160 alineatul (1) literele (a)

și (b)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

D, al doilea paragraf

Articolul 160 alineatul (2)

— alineatul (1), primul paragraf, punctul

E, prima și a doua liniuță

Articolul 161 literele (a) și (b)

— alineatul (1), al doilea paragraf Articolul 202

— alineatul (1), al treilea paragraf Articolul 163

Articolul 28c(E) punctul (1), a doua

liniuță, adaugă alineatul (1a) la

articolul 16

— alineatul (1a) Articolul 162

Articolul 28c(E) punctul (2), prima

liniuță, modifică articolul 16 alineatul (2)

— alineatul (2), primul paragraf Articolul 164 alineatul (1)

Articolul 28c(E) punctul (2), a doua

liniuță, adaugă al doilea și al treilea

paragraf la articolul 16 alineatul (2)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —167

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (2), al doilea paragraf Articolul 164 alineatul (2)

— alineatul (2), al treilea paragraf Articolul 165

Articolul 28c(E) punctul (3), de la prima

la a cincea liniuță

Articolul 141 literele (a)-(e)

Articolul 28d alineatul (1), prima și a

doua teză

Articolul 68, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28d alineatele (2) și (3) Articolul 69 alineatele (1) și (2)

Articolul 28d alineatul (4), primul și al

doilea paragraf

Articolul 67 alineatele (1) și (2)

Articolul 28e alineatul (1), primul

paragraf

Articolul 83

Articolul 28e alineatul (1), al doilea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 84 alineatele (1) și (2)

Articolul 28e alineatul (2) Articolul 76

Articolul 28e alineatul (3) Articolul 93, al doilea paragraf, litera

(b)

Articolul 28e alineatul (4) Articolul 94 alineatul (1)

Articolul 28f, punctul (1) înlocuiește

articolul 17 alineatele (2), (3) și (4)

— alineatul (2), litera (a) Articolul 168 litera (a)

— alineatul (2), litera (b) Articolul 168 litera (e)

— alineatul (2), litera (c) Articolul 168 literele (b) și (d)

— alineatul (2), litera (d) Articolul 168 litera (c)

— alineatul (3), literele (a), (b) și (c) Articolul 169 literele (a) și (b)

Articolul 170 literele (a) și (b)

— alineatul (4), primul paragraf, teza

introductivă

Articolul 171 alineatul (1), primul

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —168

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (4), primul paragraf, a doua

teză

Articolul 171 alineatul (2), primul

paragraf

— alineatul (4), al doilea paragraf litera

(a)

Articolul 171 alineatul (1), al doilea

paragraf

— alineatul (4), al doilea paragraf litera

(b)

Articolul 171 alineatul (2), al doilea

paragraf

— alineatul (4), al doilea paragraf litera

(c)

Articolul 171 alineatul (3)

Articolul 28f, punctul (2) înlocuiește

articolul 18 alineatul (1)

— lineatul (1), litera (a) Articolul 178 litera (a)

— alineatul (1), litera (b) Articolul 178 litera (e)

— alineatul (1), litera (c) Articolul 178 literele (b) și (d)

— alineatul (1), litera (d) Articolul 178 litera (f)

— alineatul (1), litera (e) Articolul 178 litera (c)

Articolul 28f, punctul (3) adaugă

alineatul (3a) la articolul 18

— alineatul (3a), prima parte a tezei Articolul 181

— alineatul (3a), a doua parte a tezei Articolul 182

Articolul 28g înlocuiește articolul 21

— alineatul (1) litera (a), primul

paragraf

Articolul 193

— alineatul (1) litera (a), al doilea

paragraf

Articolul 194 alineatele (1) și (2)

— alineatul (1), litera (b) Articolul 196

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —169

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (1) litera (c), primul

paragraf, prima, a doua și a treia

liniuță

Articolul 197 alineatul (1), literele

(a), (b) și (c)

— alineatul (1) litera (c), al doilea

paragraf

Articolul 197 alineatul (2)

— alineatul (1), litera (d) Articolul 203

— alineatul (1), litera (e) Articolul 200

— alineatul (1), litera (f) Articolul 195

— alineatul (2) —

— alineatul (2) litera (a), teza introductivă

Articolul 204 alineatul (1), primul

paragraf

— alineatul (2) litera (a), a doua teză Articolul 204 alineatul (2)

— alineatul (2), litera (b) Articolul 204 alineatul (1), al doilea

paragraf

— alineatul (2) litera (c), primul

paragraf

Articolul 199 alineatul (1) literele

(a)-(g)

— alineatul (2) litera (c), al doilea, al

treilea și a patrulea paragraf

Articolul 199 alineatele (2), (3) și (4)

— alineatul (3) Articolul 205

— alineatul (4) Articolul 201

Articolul 28h înlocuiește articolul 22

— alineatul (1), alineatul (a), prima și a

doua teză

Articolul 213 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

— alineatul (1), litera (b) Articolul 213 alineatul (2)

— alineatul (1) litera (c), prima liniuță,

teza introductivă

Articolul 214 alineatul (1) litera (a)

— alineatul (1) litera (c), prima liniuță, a

doua teză

Articolul 214 alineatul (2)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —170

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (1) litera (c), a doua și a

treia liniuță

Articolul 214 alineatul (1) literele (b)

și (c)

— alineatul (1), alineatul (d), prima și a

doua teză

Articolul 215, primul și al doilea

paragraf

— alineatul (1), litera (e) Articolul 216

— alineatul (2), litera (a) Articolul 242

— alineatul (2) litera (b), prima și a

doua liniuță

Articolul 243 alineatele (1) și (2)

— alineatul (3) litera (a), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 220, punctul (1)

— alineatul (3) litera (a), primul

paragraf, a doua teză

Articolul 220, punctele (2) și (3)

— alineatul (3) litera (a), al doilea

paragraf

Articolul 220, punctele (3) și (4)

— alineatul (3) litera (a), al treilea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 221 alineatul (1), primul și

al doilea paragraf

— alineatul (3) litera (a), al patrulea

paragraf

Articolul 221 alineatul (2)

— alineatul (3) litera (a), al cincilea

paragraf, teza introductivă

Articolul 219

— alineatul (3) litera (a), al cincilea

paragraf, a doua teză

Articolul 228

— alineatul (3) litera (a), al șaselea

paragraf

Articolul 222

— alineatul (3) litera (a), al șaptelea

paragraf

Articolul 223

— alineatul (3) litera (a), al treilea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 224 alineatele (1) și (2)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —171

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (3) litera (a), al nouălea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 224 alineatul (3), primul

paragraf

— alineatul (3) litera (a), al nouălea

paragraf, a treia teză

Articolul 224 alineatul (3), al doilea

paragraf

— alineatul (3) litera (a), al zecelea

paragraf

Articolul 225

— alineatul (3) litera (b), primul

paragraf, de la prima la a douăsprezecea

liniuță

Articolul 226, punctele (1)-(12)

— alineatul (3) litera (b), primul

paragraf, a treisprezecea liniuță

Articolul 226, punctele (13) și (14)

— alineatul (3) litera (b), primul

paragraf, a paisprezecea liniuță

Articolul 226, punctul (15)

— alineatul (3) litera (b), al doilea

paragraf

Articolul 227

— alineatul (3) litera (b), al treilea

paragraf

Articolul 229

— alineatul (3) litera (b), al patrulea

paragraf

Articolul 230

— alineatul (3) litera (b), al cincilea

paragraf

Articolul 231

— alineatul (3) litera (c), primul

paragraf

Articolul 232

— alineatul (3) litera (c), al doilea

paragraf, teza introductivă

Articolul 233 alineatul (1), primul

paragraf

— alineatul (3) litera (c), al doilea

paragraf, prima liniuță, teza introductivă

Articolul 233 alineatul (1), primul

paragraf, litera (a)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —172

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (3) litera (c), al doilea

paragraf, prima liniuță, a doua teză

Articolul 233 alineatul (2)

— alineatul (3) litera (c), al doilea

paragraf, a doua liniuță, teza introductivă

Articolul 233 alineatul (1), primul

paragraf, litera (b)

— alineatul (3) litera (c), al doilea

paragraf, a doua liniuță, a doua teză

Articolul 233 alineatul (3)

— alineatul (3) litera (c), al treilea

paragraf, teza introductivă

Articolul 233 alineatul (1), al doilea

paragraf

— alineatul (3) litera (c), al treilea

paragraf, a doua teză

Articolul 237

— alineatul (3) litera (c), al patrulea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 234

— alineatul (3) litera (c), al cincilea

paragraf

Articolul 235

— alineatul (3) litera (c), al șaselea

paragraf

Articolul 236

— alineatul (3) litera (d), primul

paragraf

Articolul 244

— alineatul (3) litera (d), al doilea

paragraf, teza introductivă

Articolul 245 alineatul (1)

— alineatul (3) litera (d), al doilea

paragraf, a doua și a treia teză

Articolul 245 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

— alineatul (3) litera (d), al treilea

paragraf, prima și a doua teză

Articolul 246, primul și al doilea

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —173

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (3) litera (d), al cincilea și al

șaselea paragraf

Articolul 247 alineatele (1), (2) și (3)

— alineatul (3) litera (d), al șaptelea

paragraf

Articolul 248

— alineatul (3) litera (e), primul

paragraf

Articolele 217 și 241

— alineatul (3) litera (e), al doilea

paragraf

Articolul 218

— alineatul (4) litera (a), prima și a

doua teză

Articolul 252 alineatul (1)

— alineatul (4) litera (a), a treia și a

patra teză

Articolul 252 alineatul (2), primul și

al doilea paragraf

— alineatul (4) litera (a), a cincea teză Articolul 250 alineatul (2)

— alineatul (4) litera (b) Articolul 250 alineatul (1)

— alineatul (4) litera (c), prima liniuță,

primul și al doilea paragraf

Articolul 251 literele (a) și (b)

— alineatul (4) litera (c), a doua liniuță,

primul paragraf

Articolul 251 litera (c)

— alineatul (4) litera (c), a doua liniuță,

al doilea paragraf

Articolul 251 alineatul (1) literele (d)

și (e)

— alineatul (5) Articolul 206

— alineatul (6) litera (a), prima și a

doua teză

Articolul 261 alineatul (1)

— alineatul (6) litera (a), a treia teză Articolul 261 alineatul (2)

— alineatul (6) litera (b), primul

paragraf

Articolul 262

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —174

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (6) litera (b), al doilea

paragraf, teza introductivă

Articolul 263 alineatul (1), primul

paragraf

— alineatul (6) litera (b), al doilea

paragraf, a doua teză

Articolul 263 alineatul (2)

— alineatul (6), litera (b), al treilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 264 alineatul (1), literele

(a) și (b)

— alineatul (6) litera (b), al treilea

paragraf, a treia liniuță, teza introductivă

Articolul 264 alineatul (1) litera (d)

— alineatul (6) litera (b), al treilea

paragraf, a treia liniuță, a doua teză

Articolul 264 alineatul (2), primul

paragraf

— alineatul (6), litera (b), al patrulea

paragraf, prima liniuță

Articolul 264 alineatul (1) literele (c)

și (e)

— alineatul (6) litera (b), al patrulea

paragraf, a doua liniuță, teza introductivă

Articolul 264 alineatul (1) litera (f)

— alineatul (6) litera (b), al patrulea

paragraf, a doua liniuță, a doua teză

Articolul 264 alineatul (2), al doilea

paragraf

— alineatul (6) litera (b), al cincilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 265 alineatul (1), literele

(a) și (b)

— alineatul (6) litera (b), al cincilea

paragraf, a treia liniuță, teza introductivă

Articolul 265 alineatul (1) litera (c)

— alineatul (6) litera (b), al cincilea

paragraf, a treia liniuță, a doua teză

Articolul 265 alineatul (2)

— alineatul (6) litera (c), prima liniuță Articolul 263 alineatul (1), al doilea

paragraf

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —175

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (6) litera (c), a doua liniuță Articolul 266

— alineatul (6) litera (d) Articolul 254

— alineatul (6) litera (e), primul

paragraf

Articolul 268

— alineatul (6) litera (e), al doilea

paragraf

Articolul 259

— alineatul (7), prima parte a tezei Articolul 207, primul paragraf

Articolul 256

Articolul 267

— alineatul (7), a doua parte a tezei Articolul 207, al doilea paragraf

— alineatul (8), primul și al doilea

paragraf

Articolul 273, primul și al doilea

paragraf

— alineatul (9) litera (a), primul

paragraf, prima liniuță

Articolul 272 alineatul (1), primul

paragraf, litera (c)

— alineatul (9) litera (a), primul

paragraf, a doua liniuță

Articolul 272 alineatul (1), primul

paragraf, literele (a) și (d)

— alineatul (9) litera (a), primul

paragraf, a treia liniuță

Articolul 272 alineatul (1), primul

paragraf, litera (b)

— alineatul (9) litera (a), al doilea

paragraf

Articolul 272 alineatul (1), al doilea

paragraf

— alineatul (9) litera (b) Articolul 272 alineatul (3)

— alineatul (9) litera (c) Articolul 212

— alineatul (9) litera (d), primul

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 238 alineatul (1), literele

(a) și (b)

— alineatul (9) litera (d), al doilea

paragraf, prima și a patra liniuță

Articolul 238 alineatul (2), literele

(a)-(d)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —176

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (9) litera (d), al treilea

paragraf

Articolul 238 alineatul (3)

— alineatul (9) litera (e), primul

paragraf

Articolul 239

— alineatul (9) litera (e), al doilea

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 240, punctele (1) și (2)

— alineatul (10) Articolele 209 și 257

— alineatul (11) Articolele 210 și 258

— alineatul (12), teza introductivă Articolul 269

— alineatul (12) litera (a), prima, a doua

și a treia liniuță

Articolul 270 literele (a), (b) și (c)

— alineatul (12) litera (b), prima, a doua

și a treia liniuță

Articolul 271 literele (a), (b) și (c)

Articolul 28i adaugă al treilea paragraf la

articolul 24 alineatul (3)

— alineatul (3), al treilea paragraf Articolul 283 alineatul (1) literele (b)

și (c)

Articolul 28j, punctul (1) adaugă al doilea

paragraf la articolul 25 alineatul (4)

— alineatul (4), al doilea paragraf Articolul 272 alineatul (2)

Articolul 28j, punctul (2) înlocuiește

articolul 25 alineatele (5) și (6)

— alineatul (5), primul paragraf, literele

(a), (b) și (c)

Articolul 300, punctele (1), (2) și (3)

— alineatul (5), al doilea paragraf Articolul 302

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —177

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

— alineatul (6), litera (a), primul

paragraf, teza introductivă

Articolul 301 alineatul (1)

— alineatul (6), litera (a), primul

paragraf, a doua teză

Articolul 303 alineatul (1)

— alineatul (6) litera (a), al doilea

paragraf, prima, a doua și a treia

liniuță

Articolul 303 alineatul (2) literele

(a), (b) și (c)

— alineatul (6) litera (a), al treilea

paragraf

Articolul 303 alineatul (3)

— alineatul (6) litera (b) Articolul 301 alineatul (1)

Articolul 28j, punctul (3) adaugă al doilea

paragraf la articolul 25 alineatul (9)

— alineatul (9), al doilea paragraf Articolul 305

Articolul 28k, punctul (1), primul

paragraf

Articolul 28k, punctul (1), al doilea

paragraf, litera (a)

Articolul 158 alineatul (3)

Articolul 28k, punctul (1), al doilea

paragraf, literele (b) și (c)

Articolul 28k, punctele (2) (3) și (4) —

Articolul 28k, punctul (5) Articolul 158 alineatul (2)

Articolul 28l, primul paragraf —

Articolul 28l, al doilea și al treilea alineat Articolul 402 alineatele (1) și (2)

Articolul 28l, al patrulea paragraf —

Articolul 28m Articolul 399, primul paragraf

Articolul 28n —

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —178

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28o alineatul (1), teza introductivă

Articolul 326, primul paragraf

Articolul 28o alineatul (1) litera (a), teza

introductivă

Articolul 327 alineatele (1) și (3)

Articolul 28o alineatul (1) litera (a), a

doua teză

Articolul 327 alineatul (2)

Articolul 28o alineatul (1) litera (b) Articolul 328

Articolul 28o alineatul (1) litera (c),

prima, a doua și a treia liniuță

Articolul 329 literele (a), (b) și (c)

Articolul 28o alineatul (1) litera (d),

primul și al doilea paragraf

Articolul 330, primul și al doilea

paragraf

Articolul 28o alineatul (1) litera (e) Articolul 332

Articolul 28o alineatul (1) litera (f) Articolul 331

Articolul 28o alineatul (1) litera (g) Articolul 4 litera (b)

Articolul 28o alineatul (1) litera (h) Articolul 35

Articolul 139 alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 28o alineatul (2) Articolul 326, al doilea paragraf

Articolul 28o alineatul (3) Articolul 341

Articolul 28o alineatul (4) —

Articolul 28p alineatul (1), prima, a doua

și a treia liniuță

Articolul 405, punctele (1), (2) și (3)

Articolul 28p alineatul (2) Articolul 406

Articolul 28p alineatul (3), primul

paragraf, prima și a doua liniuță

Articolul 407 literele (a) și (b)

Articolul 28p alineatul (3), al doilea

paragraf

Articolul 28p alineatul (4), literele (a)-(d) Articolul 408 alineatul (1), literele

(a)-(d)

Articolul 28p alineatul (5), prima și a

doua liniuță

Articolul 408 alineatul (2), literele

(a) și (b)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —179

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 28p alineatul (6) Articolul 409

Articolul 28p alineatul (7), primul

paragraf, literele (a), (b) și (c)

Articolul 410 alineatul (1) literele

(a), (b) și (c)

Articolul 28p alineatul (7), al doilea

paragraf, prima liniuță

Articolul 28p alineatul (7), al doilea

paragraf, a doua, a treia și a patra liniuță

Articolul 410 alineatul (2) literele

(a), (b) și (c)

Articolul 29 alineatele (1)-(4) Articolul 398 alineatele (1)-(4)

Articolul 29a Articolul 397

Articolul 30 alineatul (1) Articolul 396 alineatul (1)

Articolul 30 alineatul (2), prima și a doua

teză

Articolul 396 alineatul (2), primul

paragraf

Articolul 30 alineatul (2), a treia teză Articolul 396 alineatul (2), al doilea

paragraf

Articolul 30 alineatele (3) și (4) Articolul 396 alineatele (3) și (4)

Articolul 31 alineatul (1) —

Articolul 31 alineatul (2) Articolul 400

Articolul 33 alineatul (1) Articolul 401

Articolul 33 alineatul (2) Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 33a alineatul (1), teza introductivă

Articolul 274

Articolul 33a alineatul (1) litera (a) Articolul 275

Articolul 33a alineatul (1) litera (b) Articolul 276

Articolul 33a alineatul (1) litera (c) Articolul 277

Articolul 33a alineatul (2), teza introductivă

Articolul 278

Articolul 33a alineatul (2) litera (a) Articolul 279

Articolul 33a alineatul (2) litera (b) Articolul 280

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —180

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Articolul 34 Articolul 404

Articolul 35 Articolul 403

Articolele 36 și 37 —

Articolul 38 Articolul 414

Anexa A, punctele (I), (1) și (2) Anexa VII, punctul (1) literele (a) și

(b)

Anexa A, punctele (I) și (3) Anexa VII, punctul (1) literele (c) și

(d)

Anexa A, punctele (I), (1) și (6) Anexa VII, punctul (2) literele (a)-(f)

Anexa A, punctele (III) și (IV) Anexa VII, punctele (3) și (4)

Anexa A punctele (IV) și (1)-(4) Anexa VII, punctul (4) literele (a)-

(d)

Anexa A, punctul V Articolul 295 alineatul (2)

Anexa B, teza introductivă Articolul 295 alineatul (1), punctul

(5)

Anexa B, de la prima la a noua liniuță Anexa VIII, punctele (1)-(9)

Anexa C —

Anexa D, punctele (1)-(13) Anexa I, punctele (1)-(13)

Anexa E, punctul (2) Anexa X, partea A, punctul (1)

Anexa E, punctul (7) Anexa X, partea A, punctul (2)

Anexa E, punctul (11) Anexa X, partea A, punctul (3)

Anexa E, punctul (15) Anexa X, partea A, punctul (4)

Anexa F, punctul (1) Anexa X, partea B, punctul (1)

Anexa F, punctul (2) Anexa X, partea B, punctul (2)

literele (a)-(j)

Anexa F, punctele (5)-(8) Anexa X, partea B, punctele (3)-(6)

Anexa F, punctul (10) Anexa X, partea B, punctul (7)

Anexa F, punctul (12) Anexa X, partea B, punctul (8)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —181

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Anexa F, punctul (16) Anexa X, partea B, punctul (9)

Anexa F, punctul (17), primul și al doilea

paragraf

Anexa X, partea B, punctul (10)

Anexa F, punctul (23) Anexa X, partea B, punctul (11)

Anexa F, punctul (25) Anexa X, partea B, punctul (12)

Anexa F, punctul (27) Anexa X, partea B, punctul (13)

Anexa G, punctele (1) și (2) Articolul 391

Anexa H, primul paragraf Articolul 98 alineatul (3)

Anexa H, al doilea paragraf, teza introductivă

Anexa H, al doilea paragraf, punctele (1)-

(6)

Anexa III, punctele (1)-(6)

Anexa H, al doilea paragraf, punctul (7),

primul și al doilea paragraf

Anexa III, punctele (7) și (8)

Anexa H, al doilea paragraf, punctele (8)-

(17)

Anexa III, punctele (9)-(18)

Anexa I, teza introductivă —

Anexa I, litera (a), de la prima la a șaptea

liniuță

Anexa IX, partea A, punctele (1)-(7)

Anexa I, litera (b), prima și a doua liniuță Anexa IX, partea B, punctele (1) și

(2)

Anexa I, litera (c) Anexa IX, partea C

Anexa J, teza introductivă Anexa V, teza introductivă

Anexa J Anexa V, punctele (1)-(25)

Anexa K, punctul (1), prima, a doua și a

treia liniuță

Anexa IV, punctul (1) literele (a), (b)

și (c)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —182

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Anexa K, punctele (2)-(5) Anexa IV, punctele (2)-(5)

Anexa L, al primul paragraf, punctele (1)-

(5)

Anexa II, punctele (1)-(5)

Anexa L, al doilea paragraf Articolul 56 alineatul (2)

Anexa M, literele (a)-(f) Anexa VI, punctele (1)-(6)

Articolul 1, punctul (1), al

doilea paragraf, al Directivei

89/465/CEE

Articolul 133, al doilea paragraf

Articolul 2 al Directivei 94/5/

CE

Articolul 342

Articolul 3, prima și a doua

teză, al Directivei 94/5/CE

Articolul 343, primul și al doilea

paragraf

Articolul 4 al Directivei 2002/

38/CE

Articolul 56 alineatul (3)

Articolul 57 alineatul (2)

Articolul 357

Articolul 5 al Directivei 2002/

38/CE

Anexa VIII, partea (II), punctul

(2) litera (a), din actul de

aderare al Greciei

Articolul 287, punctul (1)

Anexa VIII, partea (II), punctul

(2) litera (b), din actul de

aderare al Greciei

Articolul 375

Anexa XXXII, partea (IV),

punctul (3) litera (a), prima și

a doua liniuță, teza introductivă,

din actul de aderare al Spaniei și

al Portugaliei

Articolul 287, punctele (2) și (3)

Anexa XXXII, partea (IV),

punctul (3) litera (b), primul

paragraf, din actul de aderare

al Spaniei și al Portugaliei

Articolul 377

nexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (b), primul paragraf,

din actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 104

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —183

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (b), primul paragraf,

din actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 287, punctul (4)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (b), primul paragraf,

din actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 117 alineatul (1)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (g), primul paragraf,

din actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 119

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (h), primul paragraf,

prima și a doua liniuță, din

actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 378 alineatul (1)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (i), primul paragraf,

prima liniuță, din actul de

aderare al Austriei, Finlandei și

Suediei

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (i), primul paragraf, a

doua și a treia liniuță, din actul

de aderare al Austriei, Finlandei

și Suediei

Articolul 378 alineatul (2), literele

(a) și (b)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (j), din actul de aderare

al Austriei, Finlandei și Suediei

Articolul 287, punctul (5)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (l), primul paragraf,

din actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 111 litera (a)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —184

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (m), primul paragraf,

din actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 379 alineatul (1)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (n), primul paragraf,

prima și a doua liniuță, din

actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 379 alineatul (2)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (x), prima liniuță, din

actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 253

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (x), a doua liniuță, din

actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 287, punctul (6)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (z), primul paragraf,

din actul de aderare al Austriei,

Finlandei și Suediei

Articolul 111 litera (b)

Anexa XV, partea (IX), punctul

(2) litera (a)a), primul paragraf,

prima și a doua liniuță, din actul

de aderare al Austriei, Finlandei

și Suediei

Articolul 380

Protocolul nr. 2 al actului de

aderare al Austriei, Finlandei și

Suediei privind insulele Åland

Articolul 6 alineatul (1) litera (d)

Anexa V alineatul (5) punctul

(1) litera (a) al actului de

aderare din 2003 al Republicii

Cehe, Estoniei, Ciprului,

Letoniei, Lituaniei, Ungariei,

Maltei, Poloniei, Sloveniei și

Slovaciei

Articolul 123

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —185

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Anexa V alineatul (5), punctul

(1) litera (b), din actul de

aderare din 2003

Articolul 381

Anexa VI alineatul (7), punctul

(1) litera (a), din actul de

aderare din 2003

Articolul 124

Anexa VI alineatul (7), punctul

(1) litera (b), din actul de

aderare din 2003

Articolul 382

Anexa VII alineatul (7), punctul

(1), primul și al doilea paragraf,

din actul de aderare din 2003

Articolul 125 alineatele (1) și (2)

Anexa VII alineatul (7), punctul

(1), al treilea paragraf, din actul

de aderare din 2003

Anexa VII alineatul (7), punctul

(1), al patrulea paragraf, din

actul de aderare din 2003

Articolul 383 litera (a)

Anexa VII alineatul (7), punctul

(1), al cincilea paragraf, din

actul de aderare din 2003

Anexa VII alineatul (7), punctul

(1), al șaselea paragraf, din actul

de aderare din 2003

Articolul 383 litera (b)

Anexa VIII alineatul (7),

punctul (1) litera (a), din actul

de aderare din 2003

Anexa VIII alineatul (7),

punctul (1) litera (b), din actul

de aderare din 2003

Articolul 384 litera (a)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —186

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Anexa VIII alineatul (7),

punctul (1), al treilea paragraf,

din actul de aderare din 2003

Articolul 384 litera (b)

Anexa IX alineatul (8), punctul

(1), din actul de aderare din

2003

Articolul 385

Anexa X alineatul (7), punctul

(1) litera (a) subpunctele (i) și

(ii), din actul de aderare din

2003

Articolul 126 literele (a) și (b)

Anexa X alineatul (7), punctul

(1) litera (c), din actul de

aderare din 2003

Articolul 386

Anexa XI alineatul (7), punctul

(1), din actul de aderare din

2003

Articolul 127

Anexa XI alineatul (7), punctul

(2) litera (a), din actul de

aderare din 2003

Articolul 387 litera (c)

Anexa XI alineatul (7), punctul

(2) litera (b), din actul de

aderare din 2003

Articolul 387 litera (a)

Anexa XI alineatul (7), punctul

(2) litera (c), din actul de

aderare din 2003

Articolul 387 litera (b)

Anexa XII alineatul (9), punctul

(1) litera (a), din actul de

aderare din 2003

Articolul 128 alineatele (1) și (2)

Anexa XII alineatul (9), punctul

(1) litera (b), din actul de

aderare din 2003

Articolul 128 alineatele (3), (4) și (5)

B

2006L0112 —RO — 15.01.2010 —008.001 —187

Directiva 67/227/CEE Directiva 77/388/CEE Directive rectificative Alte acte Prezenta directivă

Anexa XII alineatul (9), punctul

(2), din actul de aderare din

2003

Articolul 388

Anexa XIII alineatul (9),

punctul (1) litera (a), din actul

de aderare din 2003

Articolul 129 alineatele (1) și (2)

Anexa XIII alineatul (9),

punctul (1) litera (b), din actul

de aderare din 2003

Articolul 389

Anexa XIV alineatul (7), primul

paragraf, din actul de aderare

din 2003

Articolul 130 literele (a) și (b)

Anexa XIV alineatul (7), al

doilea paragraf, din actul de

aderare din 2003

Anexa XIV alineatul (7), al

treilea paragraf, din actul de

aderare din 2003

Articolul 390


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: