Posted by: leontiucmarius | May 17, 2012

Marius Leontiuc – OHCHR cauza Munaf v. Romania, CCPR Comis ONU , 21 august 2009

sursa http://www.unhcr.org/refworld/publisher,HRC,,ROM,4acf500d2,0.html

Mohammad Munaf  v. România

Distribuitor Comitetul ONU pentru Drepturile Omului (HRC)
Ţara România | Statele Unite ale Americii
Data publicării douăzeci şi unu august 2009
Referirea / Document Simbol CCPR/C/96/D/1539/2006
Cite ca Mohammad Munaf v. România, CCPR/C/96/D/1539/2006, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului (HRC), 21 august 2009, disponibil la: http://www.unhcr.org/refworld/docid/4acf500d2 html [accesat 17 mai 2012].
Comentarii Afişarea în şablonul documentului ONU Original: ENGLEZĂ

Mohammad Munaf, v. România
Comitetul pentru Drepturile Omului
Nouăzeci şi şasea sesiune
Treisprezece-31 iulie 2009
ANEXA
Punctele de vedere ale Comitetului pentru Drepturile Omului în temeiul articolului 5, paragraful 4,

a Protocolului opţional la

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice

– Nouăzeci şi-a şasea privind

Comunicarea nr 1539/2006 *

Inscrisa de: Mohammad Munaf (reprezentat de un avocat, doamna Amy L. Magid)

Presupusa victimă: Autorul

Stat parte: România

Data comunicării: 13 decembrie 2006 (depunerea iniţială)

Comitetul pentru Drepturile Omului, înfiinţat în temeiul articolului 28 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,

Reuniunea la 30 iulie 2009,

După ce a încheiat examinarea de comunicare nr 1539/2006, prezentată la Comitetul pentru Drepturile Omului, în numele lui Mohammad Munaf de domnul în cadrul Protocolului facultativ la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice,

După ce a luat în considerare toate informaţiile puse la dispoziţie în scris de către autor de comunicare, şi parte de stat,

Adoptă următoarele:

Vizualizari prevăzute la articolul 5, alineatul 4 din Protocolul Opţional

1.1 autor este dl Mohammad Munaf, cetăţean irakian-american dublu si un musulman sunnit, care este în prezent deţinut la “Camp Cropper”, Bagdad, în “custodia fizică”, a Forţei Multinaţionale – Irak (MNF-I) şi / sau ofiţeri militari americani, şi se aşteaptă o revizuire a cazului său de către instanţa inferioară. [1] El pretinde a fi o victimă a încălcării de către România a articolului 6, articolul 7, articolul 9, articolul 10, alineatele 1 şi 2, precum şi articolul 14, alineatele 2 şi 3 (b), (d), şi (e ), din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice [2]. Autorul este reprezentat de un avocat de Robins, Kaplan, Miller şi Ciresi, Minneapolis, Statele Unite ale Americii.

1.2 La 21 decembrie 2006, în conformitate cu articolul 92 din normele Comitetului de procedură (măsuri provizorii), raportor al Comitetului special pentru noile servicii de comunicare şi măsurile provizorii solicitate parte statului de a asigura, în măsura posibilului, şi prin orice canale le-a considerat oportun , să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura că integritatea vieţii, siguranţa şi personală a autorului şi a familiei sale au fost protejate, astfel încât să se evite daune ireparabile pentru a le, în timp ce acest caz a fost în considerare de către Comitetul de, şi să informeze Comisia pentru măsurile luate de statul parte în conformitate cu această decizie.

1.3 La 7 februarie 2007, în răspuns la cererea raportorului Special, partidul de stat a prezentat, printre altele, că se opune pedepsei cu moartea, că a solicitat extrădarea de autor la Statul-parte pentru a raspunde acuzatiilor penale, ci că, prin nici o vina din proprie, autorul nu a fost extrădat (a se vedea alin. 4.6 de mai jos). Este, de asemenea, a susţinut că, deoarece cererea Comitetului în conformitate cu Articolul 92, demersurile următoare au fost făcute de către Ambasada Română de la Bagdad la Ministerul irakian al Afacerilor Externe şi Comandamentul de MNF-I: Ambasada a declarat că România a fost angajat la eliminarea a pedepsei cu moartea şi a ratificat toate tratatele relevante în această privinţă, că nici o acţiune ar trebui să fie luate pentru a pune în pericol viaţa şi integritatea personală a autorului, şi că pedeapsa cu moartea nu ar trebui să fie impusă asupra lui. Pentru a Comandamentului de MNF-I este, de asemenea, a declarat că, “România a considerat că este oportun ca domnul Munaf rămâne în custodia Forţei Multi-National.” Este, de asemenea, a susţinut că, în conformitate cu propriile sale informaţii, nu există nici un indiciu că familia autorului este sub nici o ameninţare din România şi nu au cerut ei înşişi nici o protecţie din partea autorităţilor statului-parte.

Faptele prezentate de către autor

2.1 În martie 2005, autorul şi familia sa (soţia şi copii română) au fost trăiesc în România. La 15 martie 2005, autorul a călătorit în Irak cu trei jurnalişti români, ca traducător şi ghid. Pe sau aproximativ 28 martie 2005, călătorii au fost răpiţi de către forţele armate necunoscute. Un grup irakian să se identifice ca “Muadh Ibn Jabal Brigada”, a afirmat public responsabilitatea pentru răpire. Ostaticii au fost ţinuţi în captivitate de 55 de zile. La data de sau despre 22 mai 2005, au fost eliberaţi toţi, fără prejudiciu şi dus la Ambasada română din Bagdad, Irak. Ambasada română predat imediat pe autor la “Marea Statele ofiţeri militari”, în a cărei custodie a rămas de atunci.

2.2 personalul militar din SUA transportate autorului de a “Camp Cropper”, un centru de detenţie situat la Aeroportul Internaţional din Bagdad. Potrivit autorului, în timp ce în detenţie de la “Camp Cropper”, el a fost ameninţat cu tortura şi supus unor “abuzuri şi maltratarea”, atât de oficialii americani şi români care au încercat să constrângă declaraţii de la el. Pentru mai mult de şapte luni, a fost ţinut în izolare completă într-o cutie mica, cum ar fi celule. Familia sa a fost ameninţată de către oficialii americani şi români. Oficialii a spus autorul că, dacă el nu a mărturisit la un rol în răpirea ziariştilor români, el, sora sa (care locuieşte în Irak), şi soţia sa (a cărei reşedinţă actuală este neclară) vor fi agresaţi sexual. Autorul susţine că alţi deţinuţi din “Camp Cropper” au, de asemenea, a fost bătut şi torturat. El a fost supus la căutări dureroase şi umilitoare de persoana sa, şi îşi petrece 23 de ore pe zi, în regim de izolare într-o celulă de măsurare de aproximativ doi metri pătraţi. Timp de o oră în fiecare zi, el este eliberat într-o “cuşcă” cu barbati acuzati de omor, care-l ameninţă cu violenţă. Toate posesiunile sale au fost scoase de la el, cu excepţia lui copie a Coranului şi el este obligat să poarte un costum galben rezervat pentru prizonieri condamnaţi.

2.3 La 12 octombrie 2006, după aproximativ şaisprezece luni de detenţie şi maltratări pretinsa de la Camp Cropper, autorul a fost prezentat, împreună cu alte cinci inculpaţi, la Tribunalul Penal Central din Irak (“CCCI”), pentru a face faţă tarifelor pentru presupusa implicare în răpire. El a fost reprezentat de un avocat privat angajat. Autorul susţine că în timpul acestor proceduri nu a fost prezumat nevinovat, că el nu a fost permis să contactaţi consilierul său american (deşi el a fost reprezentat de un avocat local), că el nu a fost acordat suficient timp şi mijloace pentru pregătirea apărării sale; că el nu a fost permis să treacă-examineze martorii împotriva sa sau să cheme martori în numele său propriu.

Înainte de acţiunea 2.4, un judecător de la CCCI a spus avocatul autorului privat că acuzaţiile împotriva sa ar fi scăzut, ca Ambasada română nu a venit înainte de a sprijini urmăririi penale, o condiţie necesară pentru desfăşurarea unei astfel de taxe. Potrivit autorului, pentru că el a fost acuzat de răpirea a cetăţenilor români, în conformitate cu legislaţia irakiană, CCCI nu a putut-l condamne, fără o plângere formală din partea Guvernului român. În timpul procedurilor în faţa CCCI, un locotenent american a făcut o plângere oficială împotriva autorului. El a susţinut că România l-au autorizat să facă plângere în numele său şi de a solicita ca autorul să fie condamnat la moarte. El a susţinut că autorizaţia a fost documentat într-o scrisoare semnată. Această scrisoare nu a fost prezentat în instanţă şi nici autorul, nici avocatul său a văzut-o vreodată. În plus, un general american a declarat în şedinţă publică că toţi inculpaţii au fost vinovaţi şi ar trebui să fie condamnat la moarte. Potrivit autorului, la acest punct, judecătorul a solicitat toată lumea, cu excepţia asistenţii săi judiciare şi locotenent american şi General, să părăsească sala de judecată. Astfel, atât el, cât şi avocatul său au fost excluse din sala de judecată pentru o parte a procedurii. După cincisprezece minute, sfatul şi inculpaţii au fost readmisă, după care inculpaţii au fost condamnaţi de răpire şi condamnat la moarte prin spânzurare.

2.5 La 15 octombrie 2006, cativa membri ai familiei au vizitat autor în detenţie, în timpul care le-a informat că a fost supus la rele tratamente ulterior la pedeapsa cu moartea lui. Un soldat american supravegheat de vizita, dupa care a informat familia că nu vizitele viitoare sau apeluri telefonice ar fi permis. De mai bine de o lună de la această vizită, autorul a fost ţinut în detenţie incommunicado.

2.6 Potrivit autorului, statul-parte, deşi a afirmat că nu a autoriza orice ofiţer american de a vorbi în numele său, în timpul procedurii CCCI, a luat nici o acţiune oficială pentru a clarifica această problemă cu autorităţile irakiene. La 2 noiembrie 2006, un comunicat de presă a fost doar emis de Ministerul român al Justiţiei, precizând că nu a autorizat nici un oficial american pentru a reprezenta guvernul România în timpul procedurii în faţa CCCI. Potrivit autorului, în ciuda cunoaşterii partidului statului de condamnare sale şi sentinţa, nu a reuşit să ia orice altă acţiune pentru a interveni în numele său. La 23 noiembrie 2006, partidul de stat obţinut cu succes o video-conferinţă cu autorul de a obţine mărturia sa în legătură cu procedurile penale în România, în care a fost numit în calitate de pârât pentru rolul său în presupusa răpire. Potrivit autorului, în ciuda unor astfel de negocieri de succes cu custode sale, statul-parte a făcut nici un efort pentru a asigura eliberarea sa sau să-l protejeze de tortură, studiu, fără proces sau de moarte iminentă.

De la 2,7 la momentul depunerii comunicarea sa, recursul autorului de condamnarea sa a fost încă pendinte în faţa Curţii de Casaţie din Irak. Autorul se temeau că, dacă recursul a fost respinsă el va fi plasat sub controlul guvernului din Irak, şi ar fi supus la un tratament mult mai rău decât cel înregistrat la data de, ceea ce ar echivala cu tortura. Potrivit autorului, Biroul pentru Drepturile Omului Misiunii de Asistenţă a ONU în Irak, sa documentat în mod constant utilizarea pe scară largă a torturii acolo. Human Rights Watch a raportat, de asemenea, că majoritatea acuzaţiile de maltratare a deţinuţilor implica Ministerul irakian de Interne. Musulmanii, cum ar fi autorul experimenta un tratament deosebit de dur. Autorul se teme că, în cazul în care recursul său nu reuşeşte, el va fi în cele din urmă executat prin spânzurare.

Plângerea

3.1 Autorul susţine încălcări ale Pactului bazate pe eşecul partidului statului de a acţiona cu privire la autor [3]. El pretinde o încălcare a articolului 6, ca parte statul nu a făcut anchetă şi a solicitat nici o asigurare înainte de a permite ofiţerilor americani să-l elimina din siguranţa Ambasadei Române. Ea a făcut nici o anchetă şi a solicitat nici o asigurare cu privire la condiţiile de detenţie şi de tratament în Camp Cropper şi a făcut nici o anchetă şi a luat nici o acţiune pentru a proteja de autor de la procedura CCCI, care nu aveau garanţii din cauza procesului. Statul-parte a fost cunoştinţă de dovezi implicarea forţelor SUA în abuzurile şi tortura deţinuţilor când acesta a autorizat transferul său la custodia SUA. Chiar şi după ce învaţă că un ofiţer american a aparut la proces, pretinzând a fi apar pe numele a partidului stat şi depunerea unei plângeri, în care el a cerut ca autorul să fie condamnat la moarte, partidul de stat nu a făcut anchetă şi nu a luat nici măsuri pentru a clarifica poziţia sa. Pedeapsa a fost aplicată în mod ilegal în urma unei urmărire penală care a procedat, pe baza de autoritatea unui ofiţer american fals, dar nici statul parte sa angajat anchete adecvate şi nici nu au luat măsuri pentru a proteja viaţa lui. Autorul a fost condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu implica pierderi de vieţi omeneşti şi nu poate fi considerată o “infracţiune mai gravă”, în sensul articolului 6, alineatul 2. Prin faptul că nu a actului, statul-parte stabilită legătura crucială în lanţul de cauzalitate care ar face posibilă executarea lui. Astfel, a încălcat şi continuă să încalce dreptul său la viaţă în conformitate cu articolul 6.

3.2 Autorul susţine încălcări ale articolelor 7 şi 10, paragraful 1, ca decizia partidului statului să-l transfere la custodia de ofiţeri din SUA fără a solicita asigurări, precum şi eşecul său ulterior de a lua orice acţiune să-l protejeze, a condus la el fiind supus la tratamente crude, inumane şi degradante (a se vedea para.2.2 de mai sus). De la condamnarea sa, autorul a avut sarcina suplimentară a cunoştinţelor pe care el a fost condamnat la moarte, şi de faptul că el este obligat să poarte un costum galben-l aduce aminte de statutul său ca un prizonier condamnat. El susţine că a suferit deja un prejudiciu ireparabil psihologică, şi, dacă el pierde recursul său, el va fi supus la daune în continuare de către şiiţi, conduse de forţele de securitate irakiene şi în cele din urmă spânzurat, ceea ce ar constitui în sine o încălcare a articolului 7 din Pactul , ca urmare a suferinţei şi a prelungit agonia această metodă de executare poate provoca. Chiar şi atunci când spânzurare se efectuează în mod cât mai umană, moartea instantanee apare foarte rar. În Irak, în cazul în care draperii, sunt efectuate în secret şi călăii să înveţe prin încercare şi eroare, autorul susţine că victimele pot rămâne constient ca se sufoca lent la moarte. El susţine, de asemenea, o încălcare a articolului 10, paragraful 2, ca el nu a fost separat de deţinuţii condamnaţi înainte de a condamnării sale.

3.3 Autorul pretinde o încălcare a articolului 9 din pact, ca parte statul înmânat arbitrar autor asupra autorităţilor americane care încalcă dreptul său la libertate şi securitate personală. El susţine, de asemenea, încălcări ale articolului 14, care rezultă din procedurile judiciare irakiene, care, pretinde el să rămână în curs de desfăşurare în timp ce recursului său este în curs, ca parte statul ar putea să ia măsuri pentru a corecta erori judiciare care a avut loc în cursul procedurii din 12 octombrie 2006. El susţine că drepturile sale au fost încălcate: Articolul 14, paragraful 2, ca el nu a fost prezumat nevinovat, articolul 14, alineatul 3 litera (b), ca el nu a fost permis să vorbească cu avocatul său american, şi, deşi el a fost reprezentat de un avocat, el nu a fost acordat suficient timp şi mijloace pentru pregătirea apărării sale; articolul 14, alineatul 3 (e), ca el nu a fost permis să treacă examinarea martorilor împotriva sa sau să prezinte orice martorilor în numele său propriu, şi la articolul 14, alineatul 3 (d), ca atât el, cât şi avocatul său au fost excluse din sala de judecată pentru o parte a procedurii. În cazul în care statul-parte a informat CCCI că nu susţine urmărirea penală a autorului, procedurile şi, astfel, implicit, încălcările acestea ar fi putut fi evitate.

3.4 În ceea ce priveşte epuizarea căilor de recurs interne, deoarece autorul a fost transferat imediat la custodia fizică a ofiţerilor militari americani, au existat şi continuă să existe nici căile de atac interne pentru el de a contesta decizia partidului de stat pentru a permite lui îndepărtarea şi de transfer de la Ambasada, precum şi eşecul acesteia de a interveni în procedurile penale irakiene în numele său. Chiar dacă au fost disponibile căi de atac judiciare, el nu a avut acces la ele în virtutea încarcerării sale. El a solicitat intervenţia partidului stat, în special prin trimiterea de mai multe scrisori la Ambasada română din Washington, dar nu a reuşit să răspundă. El a informat, de asemenea, statul-parte de intenţia sa de a depune o plângere în faţa Comisiei, în cazul în care statul-parte a refuzat să ia orice acţiune în numele său. Guvernul Statelor Unite afirmă că el este în custodia legală a MNF – I, de care România este membru. Ca urmare, instanţele din SUA au refuzat până acum să-şi afirme habeas corpus jurisdicţia asupra oricărei custozi SUA.

Starea partidului depunerea cu privire la admisibilitatea

4.1 La data de 5 martie 2007, statul-parte a contestat admisibilitatea comunicării, pe motiv că nu a fost insuficientă putere de avocat; că autorul nu era în jurisdicţia statului parte (extra-teritorialitate), că el nu a fost o ” victimă “în sensul de Protocolul Opţional, că el nu a reuşit să dovedească afirmaţiile sale, că el nu a reuşit să epuizeze căile de atac interne, şi că el a abuzat de dreptul de transmitere.

4.2 În fapt, cu privire la evenimentele care au avut loc în Irak, statul-parte susţine că, la 22 mai 2005, cei patru ostatici au fost lansate ca urmare a unei operaţiuni care implică un efort militar sub comanda MNF-I – singura autoritate militară străină permis pe teritoriul Irakului, în funcţie de relevante rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU. Ostaticii au fost aduse imediat de MNF-I la sediul Ambasadei Române din Bagdad. Autorităţile române, “a luat cele trei cetăţeni români în stare de arest”, în timp ce autorul (american-irakian naţională) a rămas “, sub autoritatea şi protecţia de MNF-I”. În aceeaşi zi, autorul a fost informaţi de către MNF – I. La 23 mai 2005, MNF-I-am reţinut pe suspiciunea de a fi reprezentat o ameninţare la adresa securităţii în Irak. De atunci, el a fost reţinut de MNF-I trupele de la centrul de detenţie “Camp Cropper”. Statul-parte susţine că nu există o prezenţă românească în această unitate facilitate. Acesta este exclusiv condus de armata SUA. [4]

4.3 La 17 mai 2005, autorităţile judiciare române a iniţiat proceduri penale împotriva autorului privind tarifele de încălcări ale legii penale române pe probleme de terorism, cu privire la răpirea. [5] Lucrările s-au bazat pe principiul de “teritorialităţii”, deoarece unele dintre presupusele acte pregătitoare şi executivă ar fi fost efectuate pe teritoriul românesc, şi principiul de “personalitate”, având în vedere că victimele au fost cetăţeni români. Autorul a fost acuzat de acte de terorism şi de a fi cu un complice în răpirea ar fi organizat de către unul OH

4.4 procurorii români au participat la unele dintre investigaţiile efectuate în Bagdad, cu aprobarea autorităţilor judiciare irakiene. Ei au interogat şi au luat declaraţii de la autor cu privire la următoarele zile: 30-31 mai 2005; douăzeci şi şase au 27 iulie 2005; paisprezece-15 septembrie 2005, şi la 18 noiembrie 2006. Ei au observat că autorul a fost bine tratat şi că a beneficiat de alimente decente şi condiţii adecvate de igienă personală. Ei nu au observat nici un semn de constrângere sau de rele tratamente fizice sau psihologice. Autorul nu a ridicat nici o pretenţie împotriva MNF-1authorities, nici nu a atrage atenţia asupra lor de la acte de tortură sau de rele tratamente la care el, acum, susţine el a fost supus în timpul detenţiei. Declaraţiile au fost fie luate în prezenţa avocatului autorului irakian sau român (care sa deplasat la Bagdad pentru unele dintre interogatoriile). Nu a fost, de asemenea, un reprezentant al SUA, de la “Camp Cropper”, prezent în timpul interogatoriilor care au toate cele atestate la respectarea drepturilor de autor civile şi politice. Toate interogatorii au audio / video de înregistrat. Nici unul dintre avocaţii săi au contestat declaraţiile, nici nu pretind că s-au dat sub constrângere.

4.5 procurorii români de mandat a fost doar pentru a asculta declaraţiile autorului relevante pentru cazurile aduse în faţa autorităţilor judiciare române. Ei nu au fost împuternicite să profite de către autorităţile judiciare irakiene cu un caz împotriva autorului. Statul parte confirmă faptul că o declaraţie a fost făcută în numele Ministerului Justiţiei de la 2 noiembrie 2006, în care sa afirmat că a “nu este autorizat nici un oficial american pentru a reprezenta România în cursul procedurii legale privind irakian Mohammad Munaf, domnul”. În plus, reprezentanţii români de la Ambasada din Irak nu a avut nici cunoştinţe de proces, sau a autorizaţiei de presupusa ar fi dat de către autorităţile române pentru a ofiţer militar american. Ambasadorul român în Irak, a negat orice cunoaştere a procesului, precizând că el a contactat autorităţile americane şi irakiene pentru a cere informaţii, dar nu a avut succes. Purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Afacerilor Externe a emis, de asemenea, o declaraţie în acelaşi sens.

4.6 Statul-parte, de asemenea, se referă la eforturile sale de a avea autorului transferat în custodie pe cale de extrădare. La 24 septembrie 2005, Ministerul român al Justiţiei a primit, de la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de extrădare a autorului, adresate autorităţilor americane competente în temeiul unei convenţii bilaterale privind extrădarea. La 25 septembrie 2005, cererea a fost transmisă de Ambasada SUA la Bucureşti. Autorităţile americane nu au adere la cerere, aşa cum au considerat că sunt îndeplinite condiţiile stabilite în tratatul bilateral nu au fost îndeplinite: în special, a fost acuzat nici pe teritoriul Statelor Unite, nici pe un teritoriu ocupat sau controlat de SUA extrădarea lui a fost, de asemenea, considerat imposibil, ca nu exista nici un acord de extrădare bilaterale dintre România şi Irak şi, în orice caz, este Constituţia din Irak interzice extrădarea propriilor cetăţeni.

4.7 La 19 decembrie 2005, 20 martie 2006 26 aprilie 2006, 26 iulie 2006, 16 octombrie 2006, 7 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a emis cereri către autorităţile judiciare irakiene pentru audierea autorului prin videoconferinţă, cu privire la procedurilor în România. Nici un răspuns concludent a fost primit de către autorităţile irakiene, cu excepţia că, din moment ce autorul a fost în custodia forţelor de MNF-I, autorităţile sale nu au fost în măsură să răspundă la solicitările partidului stat. În mod similar, atunci când a abordat de către autorităţile române în mai multe rânduri (decembrie 2005, 21 martie 2006, 4 mai 2006, şi 24 mai 2006), autorităţile americane au considerat că astfel de cereri ar trebui să fie îndreptate către autorităţile irakiene. În urma cererilor repetate către autorităţile irakiene, o video-conferinţă a fost permis să aibă loc la 23 noiembrie 2006, la Curtea de Apel Bucureşti, cu ajutorul a MNF-I şi a Ambasadei SUA la Bagdad.

4.8 La 20 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a decis că autorul ar trebui să fie audiate la 27 martie 2007, printr-o comisie rogatorie. aAutoritatea Ministerul român al Justiţiei a solicitat asistenţă din partea autorităţilor irakiene în acest scop şi a solicitat o copie a dosarului de autor înainte de a CCCI. Cu toate acestea, Ministerul irakian al Justiţiei a declarat că nu există nici temeiuri juridice pentru a proceda cu cererea, şi că video-conferinţă din 23 noiembrie 2006 a fost o favoare acordată ex gratia în România.

4.9 Pe admisibilitatea comunicării actuale, statul-parte susţine că nici o putere de reprezentare au fost furnizate de autorul însuşi. Autorizaţiei de sfatul de a acţiona în numele său au fost furnizate de catre sora lui, care nu oferă nici o dovadă că ea a fost autorizat să acţioneze în numele său. În ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia, ca autorul este deţinut incommunicado, el este împiedicat de la a da o autorizaţie expresă de a consilia, statul-parte susţine că autorul are contacte periodice cu familia sa, precum şi a avocaţilor săi din Irak şi română, pe care el ar putea s-au autorizat să acţioneze în numele său. Astfel, din punct de statul-parte de vedere, comunicarea este inadmisibil ca o chestiune prag în conformitate cu articolul 1 al Protocolului opţional pentru lipsă de autorizaţie suficientă. [6]

4.10 stat parte susţine că comunicarea este inadmisibilă în temeiul articolului 1 din Protocolul Opţional şi a articolului 2, paragraful 1, din Conventie, ca autorul nu a fost pe teritoriul său şi nu a fost sub jurisdicţia acesteia [7]. Acesta susţine că autorul nu a fost supus jurisdicţiei sale din 15 martie 2005, când a părăsit partidul de stat pentru a merge în Irak, împreună cu trei jurnalişti din România. România nu a fost niciodată o putere de ocupaţie în Irak, o circumstanţă care ar putea fi ridicat problema românesc extra-teritorială se află pe teritoriul irakian şi asupra cetăţenilor săi. Deoarece eliberarea sa de la răpirea a fost în custodia forţei de MNF-I internaţionale care acţionează pe teritoriul Irakului, cu acordul şi la solicitarea autorităţilor irakiene, în timp ce el a fost judecat de către CCCI – o instanţă naţională a Irakului, care funcţionează în conformitate cu legislaţia irakiană. Sub pertinente rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, MNF-I şi Guvernul din Irak a mai convenit că fostul va menţine custodia fizică de pre-proces deţinuţi de aşteptare pentru urmărirea penală în instanţele irakiene în conformitate cu legislaţia irakiană, având în vedere faptul că mulţi irakian penitenciare au fost deteriorate sau distruse în timpul războiului. Autorul nu a fost niciodată sub controlul autorităţii şi eficientă a partidului stat, de la sosirea sa în Irak, ca unica autoritate straine asupra teritoriului irakian aparţine MNF-I, care acţionează sub mandat ONU. Faptul că Statul-parte nu a reuşit în eforturile sale de a aduce autorului sub jurisdicţia sa să acuzaţi în România sau chiar pentru a obţine o copie a dosarului penal autorului în Irak (par. 4.6 de mai sus), demonstrează lipsa de autoritate sau de control asupra autor de către statul-parte, de la care lipsa de competenţă asupra îl urmează.

4.11 Autorul însuşi a admis, în comunicarea sa că el nu este sub jurisdicţia statului-parte, ci în “custodia fizică” de “ofiţeri militari americani”, ca parte a MNF-I. Acest lucru este demonstrat de apel autorului numai la tribunalele din Statele Unite pentru a încerca să împiedice livrarea de către autorităţile SUA la Camp Cropper către autorităţile irakiene. În acest sens, se referă la deciziile instanţelor SUA, care a afirmat că el a fost “în custodia unei entităţi multinaţionale”, şi, astfel, nici sub jurisdicţia Statelor Unite, nici parte de stat.

4.12 Statul-parte contestă faptul că Ambasada română “a permis”, ofiţeri militari americani sa ia in custodie de autor. Eliberare a ostaticilor “a fost asigurată de MNF-I, şi nu de către ofiţeri militari americani. Prezenţa sa în Ambasada română nu are nici o semnificaţie juridică, el a rămas în custodia MNF-I şi nu a fost niciodată transferat de jure sau de facto în jurisdicţia statului-parte. Autorităţile române au avut niciun motiv pentru a cere custodia a autorului, ca la momentul de plecare de la ambasada a fost doar pentru a fi supuse unei proceduri de debriefing MNF-I. Deoarece nu a existat nici o informaţie la momentul respectiv pentru a indica deschiderea viitoare a urmăririi penale împotriva sa în Irak, autorităţile statului-parte nu a putut fi cunoscut la acel moment, dacă au existat motive serioase să creadă că el a fost la risc de tortură, rele tratamente sau o condamnare la moarte, astfel cum este prevăzut în Comentariu Comitetului General 31. Nu a fost nici un motiv pentru autorităţile statului-parte de a solicita ca acesta să fie dat în custodia lor pentru a răspunde acuzaţiilor împotriva sa în România pentru implicarea sa în răpirea. Doar a doua zi a fost el arestat sub acuzaţia de participare la răpirea celor trei jurnalişti români. Potrivit parte de stat, autorul “a cerut să meargă la Ambasada SUA”, din care unul ar putea deduce că aceasta a fost voinţa lui de a părăsi Ambasada română.

4.13 În ceea ce priveşte dependenţa autorului privire la articolul 22 din Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice pentru a stabili o legătură de cauzalitate de răspundere Statul-parte pentru autor, statul parte susţine că acest articol se referă la inviolabilitatea spaţiilor Ambasadei numai şi nu se aplică la Ambasada de personal, care intră sub incidenţa diferite articole ale Convenţiei de la Viena. Prezenţa autorului pentru o perioadă scurtă de timp în Ambasada nu este echivalent în temeiul Convenţiei de la Viena sau orice alte dispoziţii de drept internaţional la Ambasada luându-l în custodie. Personalul ambasadei a dat acordul lor de a reprezentanţilor MNF-I să intre în incintele Ambasadei, astfel că autorităţile române ar putea lua cele trei cetăţeni români în custodia lor. Autorul nu a fost niciodată luat în custodie. Declaraţia de presă, emis la 22 mai 2005, de către preşedintele de România, în care el a afirmat că, “cele trei cetăţeni români şi ghidul lor au fost livrate la autoritatea Ambasadei Române”, ar trebui să fie înţeles ca un simplu mesaj de reasigurare pentru poporul român şi termenul de “autoritate”, nu ar trebui să fie luate în considerare în sensul juridic al acesteia sau asimilat cu “custodie”. Acest lucru este sprijinit de o altă linie, în acelaşi comunicat de presă care a declarat că “autorităţile române au preluat custodia a cetăţenilor români şi se garanteze siguranţa lor, până la întoarcerea acasă a acestora.” (Sublinierea noastră) stat parte se referă la o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a demonstra că autorul nu a reuşit să invoce orice principiu de drept internaţional, în conformitate cu care acesta ar putea fi considerate la intră sub jurisdicţia română, pe baza numai că România a făcut parte din o coaliţie multi-naţională, atunci când securitatea în zona în care acţiunile au avut loc presupusele a fost atribuit SUA şi comanda generală a coaliţiei a fost investită în Statele Unite [8].

4.14 Statul-parte susţine că autorul nu este o victimă în sensul articolului 1 din Protocolul Opţional, în afirmaţiile sale sunt derivate din ipoteze cu privire la posibile evenimente viitoare, care nici măcar nu au început la timp autorul a părăsit Ambasada. Statul-parte reiterează faptul că, la momentul în care autorul a părăsit ambasada, autorul nu a făcut obiectul unei proceduri penale în Irak şi nu a existat nici un mandat de arestare emis împotriva lui de MNF-I. Ca o regulă generală, o parte de stat nu este necesar pentru a garanta drepturile persoanelor în altă jurisdicţie şi încălcări ale Pactului poate să apară în cazul în care o persoană în circumstanţe similare, este înmânat doar în cazul în care, la acel moment statul ar putea stabili un risc de o încălcare – o consecinţă necesară şi previzibilă [9]. În acest caz, faptele de la originea de comunicare – de procedură penală în Irak, detenţie preventivă în custodie de MNF-I şi pedeapsa cu moartea – a început după predarea presupusa peste, independent de acţiunile presupuse ale partidului de stat .

4.15 Statul-parte susţine că comunicarea este inadmisibilă pentru lipsa de fundamentare, ca autorul nu reuşeşte să demonstreze, fie modul în care presupusul său predarea la MNF-I a determinat cursul ulterior al evenimentelor sau în cazul în care şi legătura de cauzalitate între acest stabili predarea viitorul său situaţie. Nu a fost demonstrat modul în care detenţia sa actuală este arbitrară, şi el a furnizat nici o dovadă care să susţină afirmaţia sa că a fost torturat şi / sau maltrataţi în detenţie. Într-adevăr, cererile de rele tratamente au fost contrazise de concluziile procurorilor români care l-au întâlnit în Bagdad. Statul-parte susţine că autorul a reuşit să demonstreze modul în care acţiunile sale invocate afectat dreptul său la un proces echitabil. El a beneficiat de reprezentare juridică şi-a exercitat dreptul de a revizui. Statul parte susţine că, contrar a ceea ce autorul invocă, s-ar părea de la punctul 3 din Legea irakian privind procedurile penale care atitudinea victimelor sau atitudinea partidului de stat victimei nu exercită nicio influenţă asupra iniţierea, dezvoltarea sau încetarea proceduri penale, şi că autorul a fost condamnat la moarte au luat în considerare gravitatea acţiunilor sale şi indiferent de orice autorizaţie de victime sau de statul lor de origine.

4.16 La problema de epuizarea căilor de atac interne, acesta este prezentat faptul că, în ciuda mai multor întâlniri cu procurorii români, nu autorul a menţionat că el a fost maltratat de către membrii români ai forţei multinaţionale. Dimpotrivă, el a declarat în mod expres că nu a avut pretenţii faţă de autorităţile statului-parte. El a fost asistat de un avocat ales de familia sa, şi în nici un moment acest avocat a atrage atenţia procurorilor români, sau orice alte autorităţi române, la posibile semne de violenţă. Autorităţile statului-parte judiciare posibilitatea de a examina şi urmări penale împotriva membrilor români ai forţelor multinaţionale, din oficiu sau la cerere. În plus, autorul nu a reuşit să ofere Statul-parte posibilitatea de redresare pretinsa încălcare a dreptului său la un proces echitabil cu privire la problema de cerere locotenent american de autorizare, ca el nu a solicitat instanţelor irakiene să pună la îndoială român autorităţile cu privire la existenţa şi limitele acestei autorizaţii. Statul-parte nu a fost înştiinţat oficial despre această autorizaţie şi nici nu a solicitat să intervină. Avocaţii de sora autorului a solicitat, prin intermediul partidului statului Washington Ambasada, intervenţia statului parte în procesul penal din Irak, dar această cerere nu a venit de la o autoritate oficială în Irak. Ambasada a răspuns, totuşi, că autorizaţia menţionată nu există şi că acest răspuns ar putea fi folosit în cadrul procedurii penale, în scopul de a determina o cerere oficială din partea instanţelor irakiene. Nu exista nici o cale legală pentru stat parte de a avea acces la procedura sau la dosarul autorului în Irak, iar celălalt a fost singura opţiune de a prezenta public poziţia, pe care a făcut-o prin intermediul mass-media.

4.17 În cele din urmă, statul-parte susţine că comunicarea este inadmisibilă pentru un abuz de dreptul de transmitere, astfel cum a fost depusă înainte de Comitetul de aproape un an şi jumătate după ce autorul a fost condamnat la moarte de către autorităţile judiciare irakiene, deşi el a fost conştient de riscul de o astfel de teză de la începutul procesului. Este, de asemenea, susţine că a fost depusă de comunicare, deoarece cererea de sfatul de la Ambasada română din Washington, pentru a face o declaraţie oficială la instanţele irakiene că România s-au opus impunerii pedepsei cu moartea, nu a fost la care au aderat.

Comentariile autorului

5.1 La 21 mai 2007, consilier pentru autorul comentat la prezentarea statului-parte. Pe de valabilitate a procurii, consilier susţine că în orice moment relevante pentru elaborarea şi depunerea plângerii, autorul a fost reţinut de la “Camp Cropper”, şi a fost refuzat accesul la avocat din SUA, şi accesul la familia sa şi a lui irakian sfat a fost limitat. Ca urmare, el nu a putut să depună o plângere în numele său propriu sau de a numi direct avocat curent să depună o plângere în numele său. Acesta este motivul pentru care sora autorului depus o putere de avocat pentru a acţiona în numele său.

5.2 În problema teritorialităţii, autorul se referă la articolul 2 al Pactului, care impune o taxă pe statelor părţi de a proteja, “toate persoanele de pe teritoriul lor”, precum şi, “toate persoanele aflate sub controlul lor”. Astfel, distincţie parte de stat, între “autoritate” şi de “arest” este lipsită de sens ca parte statul are datoria de a proteja autorului momentul în care a intrat pe teritoriul inviolabil al Ambasadei, indiferent de alegerea sa de a nu exercita sau păstreze în custodie de el . Eroarea de această distincţie este în continuare elucidat în încercarea de statul-parte de a pune semnul egal între autoritatea competentă: “. România nu a avut autoritate sau control asupra autorului – cu alte cuvinte, nu este de competenţa peste el”

5.3 În ceea ce priveşte afirmaţia că Statul-parte nu ştiu că autorul ar fi deţinuţi în Irak, autorul susţine că trupele partidului de stat proprii au fost membri ai MNF-I şi a participat la “planificarea şi iniţierea” a operaţiunii care a condus la eliberarea sa. Autorităţile române, de asemenea, a beneficiat de ajutorul de ministrul irakian de Interne şi de trupele aflate sub comanda MNF-I. Statul-parte efectuat propria anchetă a autorului, care a culminat în iniţierea procedurilor penale împotriva sa în România, la 17 mai 2005, cu cinci zile înainte de operaţiunea de lansare a avut loc chiar. Pentru toate aceste motive, partidul de stat nu ar fi fost “surprins” că numai o zi după ce a fost livrat şi renunţat la autoritatea Ambasadei Române a fost limitat la Camp Cropper. Sesizarea CCCI pentru urmărirea penală a fost următorul pas logic, şi transferul final de custodie irakiană, care nu a avut încă loc, a fost, de asemenea, uşor previzibil.

5.4 Autorul reiterează faptul că Statul-parte nu a făcut anchetă şi a solicitat nici o asigurare înainte de a permite ofiţerilor americani să-l elimine de la Ambasada. În ceea ce priveşte argumentul că niciodată nu Ambasada SUA, locotenent autorizat să acţioneze în numele său, autorul susţine că Statul-parte nu a apărut înainte de CCCI pentru a corecta acest neadevar. Nici nu le-a făcut nici o declaraţie la Curtea de Casaţie din Irak, care se va auzi apelul său, în această privinţă. Statul-parte nu a reuşit să ia o astfel de acţiune, chiar dacă poate fi tot ce este necesar pentru a împiedica executarea autorului. Ca un stat parte la Protocolul opţional al doilea rând, autorul susţine că aceasta trebuie să fie obligată să ia aceste măsuri minime pentru a proteja cele scoase de pe teritoriul său.

5.5 La eliberarea de epuizarea căilor de atac interne, ca autorul a fost scos din raza de acţiune a sistemului judiciar românesc, nu au nici un mijloc intern pentru el de a contesta nerespectarea parte de stat pentru a împiedica îndepărtarea lui. Detenţiei sale în curs de desfăşurare continuă să-l împiedica să se continue un astfel de curs. Prin avocatul său, autorul a solicitat intervenţia executivului de către statul-parte, dar Guvernul nu a reuşit să răspundă. În ceea ce priveşte calendarul de depunere a comunicării sale la Comitetul, autorul susţine că de la arestarea sa la 23 mai 2005, el a avut acces foarte limitat la cineva din afara care instalaţiei. Faptele menţionate în comunicare nu au fost în totalitate la dispoziţia familiei autorului sau avocatul său american până cu puţin timp înainte de plângere a fost depusă. Odată ce aceste fapte au venit la lumina, a fost necesar un timp suplimentar pentru a urmări disponibilitatea căilor de atac interne, în formă de cereri de intervenţie executiv de România. În ceea ce priveşte afirmaţia că încercările consilierului său de a obţine intervenţia executiv al partidului de stat, în numele autorului înainte de a prezenta comunicare a Comisiei indică faptul că depunerea finală a plângerii a fost un abuz de dreptul de transmitere, autorul susţine că toate corespondenţa dintre avocatul său şi Ambasada de la Washington a fost inclusă în plângere şi a fost în întregime viitoare. Consilier a solicitat intervenţia executivului de a achita de obligaţie etică de a păstra viaţa clientului său şi integritate. Comunicarea a fost întârzia în două ocazii, pentru a permite statului-parte să ia măsuri pentru a ajuta autorul. Întârzieri suplimentare s-au considerat a fi imposibil pentru conservarea vieţii autorului şi integritatea.

Prezentarea suplimentare privind admisibilitatea

6.1 La 18 ianuarie 2008, statul-parte furnizat Comisiei cu verbales nota trei. Două dintre ele sunt din data de 23 noiembrie 2007 şi au fost trimise de Ambasada română din Bagdad la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Irak şi a Forţei Multinaţionale din Irak, respectiv. Ambele aceste note verbales referire la recenta (nu din condiţia) Decizia Curţii irakiene de Casaţie, care a confirmat aparent teza autorului cu moartea, a reiterat opoziţia faţă de pedeapsa cu moartea (a se vedea alin. 1.2 de mai sus), şi-a exprimat speranţa că Curtea de Casaţie ar fi răsturnat mai degrabă decât a confirmat pedeapsa cu moartea. Pentru a Republicii Irak, statul parte solicitat în plus, autorităţile irakiene să îşi revizuiască decizia, în scopul de a proteja viaţa şi integritatea a autorului şi a Forţei Multinaţionale parte de stat a considerat că este oportun ca autorul să rămână în custodia sa. Notă Verbală a treia, din data de 30 noiembrie 2007, este un răspuns de la sediul central al forţei multinaţionale, care indică faptul că autorul rămâne în custodia sa în conformitate cu o ordine Curtea Federală a SUA, a emis pentru motive care nu au legătură cu sentinţa şi că, în urma rezoluţiei ” de cazul lui “MNF-1 vor urma instrucţiunile de orice legale, pe care le primeşte de la CCCI. Acesta afirmă că rolul său este unul limitat şi că nu interferează cu decizia unui judecător irakian de a impune o pedeapsă sub autoritatea unui constituit în mod corespunzător, instanţa de suveran.

6.2 La 10 martie 2008, având în vedere rapoartele ziar că decizia iniţială a Curţii Penale Centrale din Irak împotriva autorului a fost inversată, clarificarea Raportorul Special a solicitat din partea statului cu privire la statutul actual de acest caz şi informaţii privind locul autorului . El a solicitat, de asemenea, o copie tradusă de alineatul 3 din Legea irakian privind procedurile penale, prevăzute în opinia statului-parte din 5 martie 2007, care se presupune că a invoca faptul că atitudinea victimelor sau atitudinea partidului de stat victimei nu exercită nicio influenţă privind iniţierea, dezvoltarea sau încetarea procesului penal. La data de 19 martie 2008, statul-parte a răspuns că punctul de vedere exprimat, în prezentarea sa din 5 martie 2007 este o deducţie de la dispoziţiile de la punctul 3 (reprodus ad litteram în anexa 14), potrivit căruia o procedură penală, “poate fi stabilită numai în mişcare, pe baza unei plângeri din partea vătămată sau pe cineva care are loc în drept “, în raport cu un anumit număr de infracţiuni enumerate în mod limitativ în A. paragraf, infracţiunile pentru care autorul a fost condamnat nu apar în această listă, ceea ce implică faptul că, altele decât în aceste cazuri, iniţierea procedurilor penale este din oficiu. Astfel, iniţierea unei proceduri nu este condiţionată de atitudinea victimei sau atitudinea de stat a victimelor “, aşa cum rezultă din plângerea depusă în numele a autorului. Statul-parte a confirmat, de asemenea, rapoarte mass-media care Curtea Supremă de Justiţie a anulat irakian de fapt, hotărârea instanţelor inferioare împotriva autorului, o decizie care statul parte a luat act cu satisfacţie de. Conform informaţiilor disponibile publicului, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că absenţa şi pierderea anumitor probe împiedicat autorul să beneficieze de toate garanţiile unui proces echitabil. În opinia partidului statului, această decizie reflectă caracterul echitabil al procedurii în faţa autorităţilor irakiene şi elimină îngrijorarea că pedeapsa cu moartea va fi efectuată.

6.3 La 27 martie 2008, partidul de stat a prezentat o copie şi traducere de o notă verbală din data de 11 martie 2008, de la autorităţile irakiene să Statul-parte, care a confirmat faptul că Curtea “Casaţie Federală a decis să anuleze sentinţa instanţei împotriva învinuitului persoană (Mohammed Munaf), şi a reveni la caz la tribunal specializat pentru procedurile de investigare ulterioare cu el. Acest lucru este în scopul de a cunoaşte rolul său în cazul şi să înregistreze declaraţia de răpire a jurnaliştilor, în numele lor. Acesta este decis sa menţionat persoană reţinută până la finalizarea cauzei şi emiterea deciziei finale. ”

Decizia de admisibilitate **

7.1 În timpul sesiunii de nouăzeci de secunde (martie / aprilie 2008), Comitetul a considerat admisibilitatea comunicării.

7.2 Comitetul a menţionat argumentul că statul-parte de puterea de avocat oferite de sora autorului de a autoriza-i sfatul de a acţiona în numele autorului a fost inadecvat şi că, consilierul a avut, prin urmare, nu în picioare să acţioneze în numele său. Aceasta a observat că autorul a fost deţinut de la depunerea şi înregistrarea de comunicare şi că există dovezi scrise furnizate de sora autorului de acordare a autorităţii de sfatul de a acţiona în numele fratelui ei. Comitetul menţionat la jurisprudenţa sa anterioară [10], precum şi la articolul 90 (b) din Regulamentul său de procedură, în a accepta legitimitatea autorizaţiei în astfel de situaţii. Aceasta a constatat, prin urmare, faptul că reprezentantul autorului a fost să aibă capacitatea suficientă pentru a acţiona în numele său şi că comunicarea nu a fost considerată inadmisibilă pentru acest motiv.

7.3 În ceea ce priveşte argumentele partidului de Stat pe problema de epuizarea căilor de atac interne, Comitetul a remarcat că autorul a fost reţinut în Irak de la prezentarea de comunicarea sa, şi că el a luat măsuri cunoscut doar la sfatul lui de a căuta o cale de atac printr-o cerere de intervenţie executiv. Statul-parte nu a arătat nici un mijloc prin care cererea de instanţele proprii ar putea fi achiziţionate în ceea ce priveşte scutirea de pretenţiile sale. Comitetul ia act de argumentul că, în scopul de epuizarea căilor de recurs interne referitoare la cererile de judecată inechitabile în faţa instanţelor irakiene, autorul ar fi urmărit eliberarea autorizaţiei de statul-parte, sau lipsa acestora, în instanţele irakiene. Comitetul a remarcat faptul că cerinţa de epuizarea căilor de recurs interne se aplică în ceea ce priveşte partea statului împotriva căruia este adus de comunicare, şi, prin urmare, chiar presupunând că o astfel de cerere ar fi permissibly fost avansate în faţa instanţelor irakiene, autorul nu este necesar s-au urmărit astfel de căi de atac. Pentru aceste motive, Comitetul a considerat că aceasta nu a fost demonstrat faptul că autorul a avut de a epuiza căile de atac interne, în sensul articolului 5, alineatul 2 litera (b) din Protocolul opţional.

7.4 În ceea ce priveşte argumentul privind abuzul de drept de depunere, Comitetul nu a considerat că o întârziere de un an şi jumătate de la faptele materiale ale unui caz, în special în cazul în care cele care includ impunerea pedepsei cu moartea, sa ridicat la întârzieri nejustificate , nici nu se consideră că prezentarea ulterioară de o comunicare în acest comitet în urma mai multe tentative de a solicita despăgubire prin ramura executivă a partidului de stat sa ridicat la un astfel de abuz. Comitetul, astfel, nu a luat în considerare faptul că comunicarea a fost inadmisibilă pentru acest motiv.

7.5 Comitetul a luat act de argumentele rămase din partea statului: faptul că autorul nu a fost nici pe teritoriul său nici nu face obiectul jurisdicţia sa, că el nu ar trebui să fie considerată o “victimă” în sensul articolului 1 din Protocolul opţional, şi că creanţe sunt insuficient justificate, deoarece acestea se bazează pe nici unul din evenimentele care au avut loc în momentul în care autorul a fost eliminat de la Ambasada şi de care parte statul nu ar fi în consecinţă, a fost conştient. Aceasta a observat, de asemenea, argumentul că astfel de evenimente nu au fost consecinţele necesare şi previzibile de îndepărtarea lui de la Ambasada, şi că legătura de cauzalitate a fost necesară, astfel, absent. Acesta a reamintit jurisprudenţa sa anterioară [11] că un stat parte poate, în principiu, să fie responsabile pentru încălcări ale drepturilor unei persoane de către un alt stat, dacă este necesar şi consecinţă previzibilă de îndepărtarea de pe care individ din jurisdicţia sa este o violare a lor drepturile în temeiul Pactului. Aceasta a constatat în această privinţă că, relevante pentru aceste probleme, statul-parte a iniţiat deja procedurile interne penale împotriva autorului, pe baza implicării sale presupus în acelaşi incident, care face obiectul prezentei comunicări, şi a fost implicat în planificarea şi iniţierea de misiunea de a asigura eliberarea ostaticilor “. În concluzie, în opinia Comisiei a fost că toate aceste probleme sunt strâns legate de fondul cauzei şi ar fi cel mai bine pe deplin rezolvate în acest stadiu al comunicării.

8. În consecinţă, la 2 aprilie 2008, Comitetul a declarat admisibilă de comunicare şi a solicitat părţii statului de a oferi explicaţii scrise sau declaraţii care să clarifice această chestiune, şi indicând măsurile, dacă este cazul, care poate au fost luate de statul parte. În acest sens, statul-parte a fost, în special, a solicitat să furnizeze în detaliu gradul de suspiciune de cunoştinţe sau rezonabilă a autorului comportamentul penal pretins, în măsura în care alte state sau autorităţi au fost constienti de acelaşi, şi luarea în considerare partea statului , cu orice alt stat sau de autorităţi, de modul cum responsabilitatea autorului pentru astfel de comportamente a fost de a fi rezolvate.

Starea partidului prezentarea pe fond

9.1 Prin prezentarea din 8 ianuarie 2009, statul-parte a declarat că, la 24 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti la condamnat pe autor la 10 de ani de închisoare pentru crime comise pe teritoriul statului parte, şi anume infracţiunea de “Constituţia şi participarea în grupuri teroriste, finanţarea actelor de terorism si complicitate la activităţi teroriste. ” Autorităţile statului-parte care caută în diferite posibilităţi pentru a asigura punerea în aplicare a acestei propoziţii împotriva autorului dat detenţia sa continuă în Irak.

9.2 În decizia de admisibilitate Comitetului, statul-parte susţine că Comitetul amânat examinarea sa de admisibilitate, în special, aşa cum se referă la problema jurisdicţională care au decis să ia în considerare aceste argumente, în cadrul fondului. Acesta solicită Comisiei să revizuiască decizia privind admisibilitatea prevăzute la articolul 99, paragraful 4, din normele de procedură ale Comitetului.

9.3 Statul-parte reiterează argumentele sale anterioare, că autorul nu a fost supus jurisdicţiei statului-parte din el a părăsit România la 15 martie 2005. El nu a fost în “puterea sau controlul efectiv” a stat parte, în conformitate cu Comentariul General 32 privind natura obligaţiei legale generale impuse de statele părţi la pact. Potrivit parte de stat, din moment ce regula generală dictează că este competenţa teritorială şi, numai în mod excepţional, extra-teritoriale, pentru excepţia să fie aplicabilă, trebuie să fie dovedit faptul că există o legătură de cauzalitate între acţiunea de agenţi ai unui stat şi, ulterior, presupuse acte. Astfel, pentru responsabilitatea stat parte care urmează să fie angajat, trebuie demonstrat faptul că autorul era sub controlul puterii sau efectivă a autorităţilor române şi că există o legătură de cauzalitate între agenţii români şi pretinsele încălcări invocate.

9.4 Statul-parte oferă informaţii detaliate cu privire la natura MNF-1, rolul trupelor române în cadrul acestei forţe multinaţionale, precum şi atribuirea general de răspundere în temeiul dreptului internaţional de MNF-1 în conformitate cu dreptul internaţional. Aceasta susţine, printre altele, că, în conformitate cu site-ul oficial al MNF-1, din 2003, România a dislocat 5.200 de militari în sprijinul Operaţiunea Eliberarea Irakului. Trupele au fost atribuite la două diferite, multi-naţionale de divizii, Centrul de Sud şi de Sud-Est. Se reiterează faptul că personalul de români nu au avut acces la centrul de detenţie de la Camp Cropper, cu excepţia celor pentru furnizarea de tratament medical. Aceasta se referă la un răspuns al Secretariatului ONU cu privire la problema de atribuirea de responsabilitate a forţelor de menţinere a păcii, la cererea de Drept Internaţional Comisiei [12], pentru a demonstra teza sa că, chiar dacă MNF-1 a fost de a fi luate în considerare în aceleaşi condiţii ca şi o misiune de menţinere a păcii a ONU, este indiscutabil că trupele române nu au fost investite cu comanda sau de control eficient, astfel încât să fie pe plan internaţional responsabil pentru actele de MNF-1. De asemenea, se referă la decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului [13], pentru a sprijini acelaşi argument. Mai mult decât atât, statul-parte nu a fost în măsură să asigure respectarea drepturilor definite în Pactul de pe teritoriul Irakului, ca responsabilitatea de a asigura aceste drepturi a fost investită în Irak, ca stat suveran. Nu există nici un principiu de drept internaţional, care ar fi plasat sub jurisdicţia autor din România numai pe baza care a contribuit cu trupe la o coaliţie multinaţională, atunci când securitatea în zona în care acţiunile au avut loc presupusele a fost atribuit SUA şi comanda generală a coaliţiei a fost efectiv investită în Statele Unite.

9.5 Statul-parte reiterează faptul că autorul nu a fost sub jurisdicţia sa, după eliberarea sa de către MNF-1 forţa cu celelalte trei ostatici la 22 mai 2005. Din 28 martie 2005 până la 22 mai 2005, el a fost considerat de către autorităţile române ca o victima. Chiar dacă, după investigarea circumstanţele de autor şi de plecarea jurnaliştilor în Irak, autorităţile române au avut unele suspiciuni că a fost implicat pe teritoriul România în acte penale legate de terorism, au avut niciun motiv să creadă că el nu a fost un prizonier în mâinile unui grup terorist cu jurnaliştii români. În plus, suspiciuni de partid stat doar în legătură cu actele care au avut loc pe teritoriul românesc, înainte de plecare a celor patru persoane la Bagdad. Ceea ce, ulterior, a reiesit din Bagdad nu ar fi putut fi considerată o consecinţă directă a acestor acte, aşa cum a fost obiectiv imposibil de a testa seriozitatea şi autenticitatea cererilor teroriştilor. Nu exista nici un motiv să se îndoiască de gravitatea ameninţărilor teroriştilor de pe care le-ar executa toate cele patru ostatici şi până la eliberarea lor, autorităţile române se temeau că autorul a fost executat. Statul-parte susţine că MNF-1 nu este locul autorităţile irakiene, dar ajută la menţinerea păcii şi securităţii în Irak. Prin urmare, nu avea autoritatea de a livra autorului, care nu a fost un cetăţean român, de autorităţile române în cazul în care solicită acest lucru. Autoritatea finală în acest sens a fost învestit în cadrul autorităţilor irakiene, în legătură cu care dispoziţiile de drept internaţional în materie de drept de extrădare se aplică.

9.6 Statul-parte reiterează faptul că autorul nu a fost sub jurisdicţia sa, în virtutea prezenţei sale scurta la Ambasada română. El nu a fost scos cu forta din ambasada si nu exista nici un risc la ora de plecare că drepturile sale ar fi încălcate. Reprezentanţii săi a recunoscut în titlul de certiorari, care au umplut în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite care autorul însuşi a cerut să fie dus la ambasada SUA. Astfel, plecarea lui a fost un act de voinţă liberă, la cererea sa, şi nu o măsură impusă asupra lui de către MNF-1 forţelor sau de către autorităţile române. Autorul nu a căutat protecţie a Ambasadei, prin, de exemplu, o cerere de azil. În timp ce statul-parte recunoaşte că are obligaţia de a proteja, se referă la jurisprudenţa Comitetului, în cazurile de extrădare, expulzare sau de returnare, în care analiza de risc potenţial, care o persoană ar putea suferi în jurisdicţia de returnare se face pe baza elementelor disponibile la stat parte, în momentul transferului. Cu toate acestea, la momentul cererii autorului de a fi luate pentru a ambasadei SUA, nici autorităţile irakiene, nici MNF-1 a manifestat intenţia de arestarea şi urmărirea penală a autorului cu privire la orice taxe. Având în vedere principiul prezumţiei de nevinovăţie, este, de asemenea speculative pentru a acuza autorităţile române de a cunoaşte, chiar înainte de iniţierea oricărei proceduri împotriva autorului, în Irak, care, el a fost vinovat, va fi condamnat şi ar fi, ulterior, condamnat la moarte. La plecarea sa de la Ambasada, autorităţile statului-parte crezut că el va fi supus unei proceduri de debriefing de MNF-1 şi nu au fost conştienţi de faptul că el ar fi, ulterior, internaţi în Camp Cropper pentru “motive imperative de securitate”. Acesta a fost doar în timpul debriefing că dovezi privind implicarea autorului în răpirea a ieşit la lumină. Detenţiei sale a fost revizuit de către un MNF-1 Tribunalul de trei judecători, în care autorul a fost prezent şi a avut o oportunitate de a face o declaraţie şi cheme martori disponibile.

9.7 În problema prezenţei înainte de CCI a unui ofiţer american suspectat că ar fi pretins că el a reprezentat autorităţile române, statul-parte reiterează faptul că, la nici un moment sa-l împuternicească orice persoană care să o reprezinte în faţa instanţelor irakiene, deoarece nu a fost o parte la aceste proceduri. Acest lucru este clar din decizia Curţii Supreme de răsturnare convingerea autorului, care se referă doar la victimele din România – cele trei jurnalişti – în calitate de părţi anterioare la procedură şi nu conţine nicio menţiune din România. În plus, nicio dispoziţie în materie penală irakian drept link-uri de urmărire şi de condamnare a unui individ de a consimţământul expres al victimei. Ca reprezentanţi autorului în faţa Curţii Supreme a SUA a admis, “Guvernul din România a negat în mod repetat că locotenentul Pirone autorizat să vorbească în numele său.” Pretinsa scrisoare care se spune ca au autorizat ofiţer să acţioneze în numele partidului statului, asa cum a recunoscut de către reprezentantul autorului, nu este parte a dosarului instanţei, nici autorul, nici avocatul său le-a văzut, şi au fost în imposibilitatea de a cerceta circumstanţele în care a fost pretins obţinut. Nici un rol oficial a fost atribuit la acest ofiţer şi opinia sa, nu a fost decisiv pentru constatările instanţei. În plus, autorul nu a reuşit să indice dispoziţiile care leagă condamnarea sa la cererea statului-parte Express.

9.8 Statul-parte subliniază că, deoarece nu este implicat în procedurile în faţa MNF-1, nici procedura în faţa instanţelor irakiene, nu are cunoştinţă de informaţiile disponibile în alte state, autorităţile din autorului comportamentul penal pretins şi, prin urmare, consideră că este imposibil de a oferi mai multe detalii decât a făcut-o în ultimele două întrebări adresate de către Comitetul. În ciuda eforturilor repetate, autorităţile române nu au primit de cooperare necesare de la autorităţile irakiene, în cazul autorului, un fapt care poate doar regreta.

9.9 Pe fondul cererii în temeiul articolului 6, statul-parte susţine că aşa-numitul “ştergere” a fost, de fapt, efectul direct al dorinţa autorului de a merge la Ambasada SUA, la un moment când nici Ambasada română şi nici nu Autorul putea să prevadă că MNF-1 Tribunalul ar decide să-l intern şi se referă la cazul său CCCI pentru procedurile penale. Dacă autorul ar fi ştiut de aceste evoluţii ar fi cu siguranţă cerut, cel puţin, de protecţie umanitară. Mai multe fapte care nu au apărut în momentul plecării sale: MNF-1 doar a considerat că el a fost implicat în răpirea după debriefing lui; decizie MNF-1 nu a fost definitivă, astfel cum Tribunalul a trebuit să dispună arestarea lui şi să decidă dacă el ameninţate, prin comportamentul său, securitatea naţională, şi Tribunalul a trimis cauza la CCCI, dar convingerea lui nu a fost rezultatul necondiţionată a plecării lui de la Ambasada, aşa cum el ar fi putut fi gasit dincolo de orice suspiciune de a fi comis vreo infracţiune şi eliberat. Statul-parte contestă faptul că nu a reuşit să protejeze autorul prin refuzul de a acţiona în faţa instanţei irakian neagă şi eliberarea de orice autorizaţie în favoarea unui ofiţer american pentru a sprijini condamnarea lui. Poziţia Statul-parte a fost una de negare constantă şi publice. Cu toate acestea, autorul nu a arătat de ce el sau de avocatul său, în calitate de părţi la procedură, nu ar fi putut solicitat instanţei irakian pentru a clarifica acest aspect.

9.10 Pe creanţelor în temeiul articolelor 7 şi 10, statul-parte susţine că nu a fost produs dovezi pentru a susţine această afirmaţie, în afară de o sursă secundară de dovezi recenzie care rămâne necoroborate şi a fost contrazisă flagrant de constatare a procurorilor români care au îndeplinit autor de mai multe ori în timpul detenţiei sale în Bagdad şi de soţia sa, care a confirmat de autorităţile române că soţul ei a fost “a face destul de bine”. De fapt, înainte de a Curţii Supreme a SUA, autorul nu a solicitat să fie transferat în custodie irakiană, la fel ca în astfel de locuri de detenţie ar exista un risc de maltratare. Autorul nu face nicio referire în faţa instanţelor SUA, a relelor tratamente, el este suspectat că ar fi suferit în Camp Cropper.

9.11 În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în închisorile irakiene, notele de stat de partid faptul că Curtea Supremă a SUA a constatat că nici un risc real de tortură este prezent, pe baza rapoartelor Departamentului de Stat privind situaţia drepturilor omului în Irak. Deşi aceste rapoarte recunosc că, în unele instituţii de detenţie aflate în custodia irakiană situaţia drepturilor omului ridică probleme, Ministerul irakian al Justiţiei îndeplineşte standardele internaţionale de tratament al deţinuţilor în penitenciare sale, şi autorul, în cazul în transferat, va fi plasat într-o astfel de locatie. Statul-parte acordă importanţa cuvenită la constatările Curţii Supreme a SUA, deoarece este cel mai bine plasate pentru a evalua riscul de personal pe care un cetăţean american este supus la rele tratamente. În ceea ce priveşte problema de modul în care pedeapsa cu moartea se efectuează în Irak, stat parte consideră că nimic din comportamentul său a dus la această situaţie şi subliniază faptul că discuţia este una speculativă, în orice caz, ca irakian Curtea Supremă de Justiţie a anulat pedeapsa cu moartea şi a cerut o nouă anchetă şi un nou proces, care ar putea avea un rezultat diferit.

9.12 La articolul 9, statul-parte se referă la versiunea sa a faptelor şi argumentul său că autorul a părăsit Ambasada proprie voinţă însoţit de membri ai forţei multinaţionale la Ambasada din statul de cetăţenie. Ia act de faptul că SUA, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că Tribunalul MNF -1 din trei judecători a asigurat toate garanţiile necesare, inclusiv legalitatea şi non-arbitrar de natura arestarea şi detenţia. Mai mult decât atât, această problemă nu a fost adus de către autor înainte de tribunalele din Statele Unite până la faza de recurs.

9.13 La articolul 14, statul-parte se referă la Legea privind procedura penală din Irak pentru a demonstra că procedura îndeplineşte cerinţele generale pentru un proces echitabil. Aceasta se referă la observaţiile sale anterioare referitoare la rolul pretins de un ofiţer american (punctul 9.7), precum şi faptul că irakian Curtea Supremă de Justiţie, care a revizuit sentinţa cu moartea autorului, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie a autorului. Irakian Curtea Supremă de Justiţie a eliberat teză moartea autorului, ca mărturii ale victimelor şi mărturia unuia dintre acuzaţi au fost lipsă, iar pedeapsa nu a reflecta caracterul final al crimei. Nici o mentiune a fost facut din eliberarea autorizaţiei ar fi livrat la ofiţerul american de către autorităţile române. Nu există dovezi au fost furnizate de autor cu privire la acuzaţiile, inclusiv nicio copie a cererii sale de a trece-examina martorii, să contactaţi consilierul său american, sau urmează să fie acordate timp şi facilităţi pentru apărarea lui. Nu este chiar o copie a recursului său împotriva pedepsei cu moartea lui au fost furnizate. Pentru aceste motive, statul-parte consideră că autorul nu a reuşit să fundamenteze aceste acuzaţii.

Comentariile autorului la prezentarea statului-parte

10.1 La data de 12 martie 2009, autorul a susţinut că el a fost în “controlul puterii sau efectiv” a stat parte în timpul său în Ambasada română. Aceasta a fost alegerea partid de stat proprii de a trata diferit de autor celelalte trei ostatici. Statul-parte argumentul că MNF-1 nu a avut “autoritatea necesară pentru a oferi domnul … Munaf autorităţilor române în cazul în care solicită acest lucru”, nu are nici o bază în fapt, ca niciodată statul parte solicitat să păstreze custodia el. Argumentul că MNF-1 a avut altă autoritate asupra autorului, ca el nu este un cetăţean român în comparaţie cu celelalte trei ostatici nu este susţinută de nici o rezoluţie a ONU sau altă decizie sau un document. Autorul susţine că diferenţa de tratament a fost din cauza la alegerea statului-parte în mod deliberat să nu solicite sau să păstreze custodia lui. El susţine că faptul că el nu este un cetăţean român nu se proteja statul-parte din datoria sa de a-l proteja. El admite că, la momentul plecării de la Ambasada, a avut nici un motiv să creadă că el a fost în pericol şi nu a avut nici un motiv să solicite protecţia statului-parte. Cu toate acestea, protecţia drepturilor fundamentale este unul absolut şi trebuie recunoscut faptul că lipsa unei cereri de protecţie afirmativ la o încălcare nu exonerează parte de stat.

10.2 Potrivit autorului, la momentul scoaterii sale din Ambasadei, a avut parte de stat de informaţii care ar fi aceasta a condus la concluzia că există un risc real ca drepturile sale în temeiul Pactului ar fi încălcate, declanşând astfel cel puţin o anchetă în cazul în care el ar fi luat şi ceea ce s-ar putea să i se întâmple. Notele autorului că argumentul statului-parte, care a fost doar suspect de implicare a autorului în activitatea criminală pe teritoriul România este în contradicţie cu observaţiile sale de admisibilitate anterioare, în care susţine că a avut informaţii despre posibilitatea ca autorul a fost implicat în pregătirea de răpire şi de faptul că acţiunea penală a fost intentată împotriva sa la 17 mai 2005. În plus, partidul de stat prevăzut un memorandum semnat de procurorul român care descrie în ancheta autor după 5 aprilie 2005. Potrivit acestui memorandum, anchetatorii români călătorit la Bagdad, cu acordul guvernului irakian de a auzi mărturia martorilor acuzate de acte de terorism de către autorităţile irakiene, care au avut loc între 19 şi 21 mai 2005, la sediul unităţii Major Crimelor în Bagdad. Astfel, este evident că autorităţile române au fost conştienţi de faptul că autorităţile irakiene au fost aresta cetăţeni irakieni în mod special. Ei ştiau că autorităţile irakiene au avut aceleaşi informaţii pe care a avut parte de stat cu privire la suspiciuni vis-à-vis de dl Munaf şi ar fi ajuns la concluzia că autorităţile irakiene vor suspecta, de asemenea el. În plus, deşi propunerile romanesti nu sunt clare dacă MNF-1, autorităţile au fost prezenţi la audieri a martorilor, partidul de stat ar fi putut concluziona în mod rezonabil că au fost privat de orice informaţii Irak au avut, si cunostinte vaste despre intenţiile Irakului cu privire la Dl. Munaf.

10.3 În ceea ce priveşte întrebarea Comitetului de Statul-parte în consideraţie cu orice alt stat sau de autoritatea de modul în care responsabilitatea pentru comportament penale, cum a fost să fie rezolvate, notele autorului ca statul parte explică acţiunile sale în această privinţă, numai în măsura în care a încercat să obţină cooperarea altor autorităţi, în propriul său de urmărire penală şi de procedură. Statul-parte a ales sa nu intereseze şi să caute nici o asigurare în ceea ce priveşte ceea ce se va întâmpla cu autor după îndepărtarea sa de la Ambasada.

10.4 Autorul se referă la condamnarea sa la 24 aprilie 2008 de către Curtea de Apel Bucureşti, pe baza a ceea ce el face mai multe cereri noi. Constatând faptul că el a fost reţinut în Irak de la 23 mai 2005, el a susţine o încălcare a articolului 14, alineatul 3 litera (b), ca el nu aveau suficient timp şi mijloace pentru pregătirea apărării sale, şi o încălcare a articolului 14, alineatul 3 (d), ca procesul său a avut loc în absenţa acestuia.

10.5 Autorul recunoaşte că Curtea de Casaţie a sprijinit în totalitate afirmaţiile sale cu privire la încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 14 în timpul procesului său de către CCCI. La 25 ianuarie 2005, sora sa a primit un apel telefonic de la autor, care a raportat că lucrurile sale au fost luate de la el. După acest apel, autorul a avut loc incommunicado pentru mai mult de patru săptămâni, în care nici familia, nici avocatul său irakian s-au permis să vorbesc cu el. El a fost transferat de mai multe ori în această perioadă, dar în cele din urmă a revenit la Camp Cropper, în ultima săptămână.

Autorului suplimentare prezentarea

11. La data de 20 aprilie 2009, avocatul autorului furnizat o actualizare cu privire la caz. Ea afirmă că ea a fost în imposibilitatea de a contacta autorul direct, dar înţelege de la familia sa că instanţa irakian a solicitat asistenţă din partea autorităţilor române, în ancheta sa de caz. Potrivit avocatului, judecătorul de instrucţie irakian a solicitat mărturia celor trei jurnalişti români, care au fost răpiţi. Şase luni de la cererea iniţială, şi în urma mai multor scrisori către guvernul statului-parte, acesta din urmă a răspuns oferind, pentru a permite judecătorului de instrucţie irakian să vină şi să ia mărturii din partea statului. Ca reguli irakiene cu privire la anchetă şi de procedură penală nu permite mărturia să fie luate în afara Irakului, instanţa irakian a cerut ca cele trei martori să fie puse la dispoziţie pentru a da mărturie prin transmisie prin satelit din România la Irak. Până în prezent, guvernul statului-parte nu a reuşit să răspundă. Până la un răspuns este oferit de către statul-parte, instanţa irakiană nu poate continua cu ancheta şi procedura împotriva autorul nu va progresa. Astfel, reţinerea sa, care a fost deja durat patru ani va continua.

Observaţii suplimentare din partea statului

12.1 La data de 15 mai 2009, statul-parte a contestat afirmaţiile autorului făcute în prezentarea sa din 20 aprilie 2009. Acesta susţine că autorităţile române au primit doar două scrisori de la administraţia irakiană la care a răspuns în mod corespunzător. La data de 29 octombrie 2008, Ministerul Afacerilor Externe a primit o cerere din partea autorităţilor judiciare irakiene pentru informaţii suplimentare cu privire la cele trei victime răpiţi. În ianuarie 2009, statul-parte a răspuns că pentru a se conforma la cerinţele de drept român o astfel de cerere ar trebui să ia o anumită formă şi includ, inter alia, anumite garanţii, inclusiv garanţii de reciprocitate. Aceste cerinţe sunt necesare având în vedere că nu există nici un acord internaţional între români şi Irak pe probleme de asistenţă internaţională în materie penală. La data de 17 aprilie 2009, partidul de stat a primit o cerere similară din partea autorităţilor irakiene la care statul parte solicitat din nou, printre altele, de asigurări de reciprocitate. Autorităţile irakiene nu au răspuns la această notă verbală de la data depunerii.

12.2 La data de 13 mai 2009, Ministerul român al Afacerilor Externe a primit o altă notă verbală din partea Ministerului irakian al Afacerilor Externe care conţin informaţii în conformitate cu care Curtea Investigare Centrală a decis la 13 aprilie 2009 pentru a desemna irakian funcţionar consular de la Ambasada Irakului la Bucureşti înfiinţat o comisie rogatorie şi să ia mărturia celor trei jurnalişti români. Această notă a fost trimis la Ministerul Justiţiei, care are în vedere problema şi va informa autorităţile irakiene în timp util. Statul-parte reiterează numeroaselor solicitări le-a făcut de autorităţile irakiene pentru asistenţa în cadrul şedinţei de domnul Munaf, inclusiv prin comisie rogatorie, la care autorităţile irakiene au răspuns în negativ. În plus, partidul de stat a informat autorităţile irakiene de condamnare a lui Munaf în România şi a cerut autorităţilor irakiene să ia în considerare aplicarea principiului non bis in idem ar trebui el să fie cercetat în Irak, pentru aceleaşi infracţiuni care au fost obiectul a procedurilor penale în limba română. Pentru această cerere partea statului nu a primit încă un răspuns. În cele din urmă, statul-parte contestă faptul că aceasta a informat autorităţile irakiene de posibilitatea unei judecătorului de instrucţie irakian a veni în România pentru a lua mărturia celor trei jurnalişti români. O astfel de posibilitate nu este prevăzută în conformitate cu legea română.

12.3 La data de 5 iunie 2009, statul-parte a răspuns la comentariile autorului din 12 martie 2009. Acesta reiterează argumentele anterioare efectuate cu privire la admisibilitate. Acesta susţine că autorul nu a reuşit să dovedească cererile noi de încălcări ale articolului 14 de către Curtea de Apel Bucureşti din 24 aprilie 2008. Avocaţii autorului au fost conştienţi, cel puţin 30 – 31 mai 2005, că au fost iniţiate proceduri împotriva autorului în parte de stat şi ar putea fi solicitate informaţii de la sora autorului sau de avocaţii săi, în România pentru informaţii cu privire la cazul său. În prezentarea sa din mai 2007, statul-parte ca atare, menţionate la aceste proceduri. Astfel, aceasta susţine că eşecul autorului de a face aceste afirmaţii doar doi ani după ce a fost informat cu privire la faptele referitoare la ele este un abuz de dreptul de transmitere a Comitetului. Aceasta susţine de asemenea că autorul nu a reuşit să epuizeze căile de atac, ca el nu a recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în ciuda faptului că el a fost dat de timp suplimentar, în funcţie de condamnarea sa, în abstentia. Este, de asemenea, susţine că autorul are încă recurge la una din căile extraordinare de atac în parte de stat.

12.4 Statul-parte clarifică argumentul său anterior că faptul că nu a existat nici o cerere specifică de autor pentru protecţie nu implică faptul că el a fost, în nici un fel de vina de a nu face acest lucru, dar că, în afară de problema dacă partea statului ar trebui să au presupus o încălcare a drepturilor sale în viitor, nu au existat alte circumstanţe care ar fi dus la o responsabilitatea de a reacţiona din partea autorităţilor române. Statul-parte susţine că afirmaţia că România a avut informaţii că ar fi condus la concluzia că există un risc real de încălcare a drepturilor sale rămâne nedovedită şi o ipoteza simpla. Statul-parte susţine că nu a contestat faptul că o parte din presupusa pregătitoare şi acte executive, care a dus la răpirea, au fost efectuate pe teritoriul românesc, ci doar a precizat că investigaţiile efectuate pe partea autorităţilor române referitoare numai la cele de pregătire şi acte executive, care au fost efectuate în parte de stat. Autorităţile statului-parte nu a putut fi investigat ceea ce sa întâmplat pe teritoriul irakian. În orice caz, arestările efectuate de către autorităţile irakiene nu implică în mod necesar vina automat de autor şi ar fi putut la fel sa încheiat cu o constatare de suficiente dovezi pentru a urmări cazul.

12.5 În ceea ce priveşte argumentul că Statul-parte trebuie să fi solicitat autorităţilor irakiene sau MNF-1, privind modul în care intenţionează să procedeze cu autorul, statul-parte reiterează, că, în timp, a fost de părere că MNF-1 destinat să supună autorul unei proceduri de debriefing, care va avea loc la Ambasada SUA. Acest lucru a fost confirmat de către Curtea Supremă a SUA, în decizia sa de Munaf v. Geren [14]. Statul-parte susţine că a făcut cunoscută poziţia sa atât MNF-1 şi de la autorităţile irakiene, şi la 28 mai 2009, aceasta a făcut o nouă cerere către autorităţile irakiene să îşi revizuiască politica privind pedeapsa cu moartea în vederea abolirii .

Probleme şi procedura în faţa Comitetului

Revizuirea de admisibilitate

13.1 Înainte de a examina fondul cauzei, Comitetul constată că autorul formulează noi cereri, în prezentarea sa din 20 aprilie 2009, după decizia Comitetului cu privire la admisibilitate. Comitetul observă că aceste cereri se referă la desfăşurarea urmăririi penale împotriva sa în faţa Curţii de Apel la 24 aprilie 2008. Ea notează că concursuri de stat de partid aceste cereri, printre altele, pentru eşecul de a epuiza căile de atac interne, ca autorul nu a declarat recurs, în ciuda condamnării sale de prelungire a termenului în această privinţă. În timp ce faptul că autorul însuşi a fost şi este în continuare deţinut în Irak, nu există motive au fost furnizate explica de ce el nu a putut fi atribuit avocatul său român de a exercita o cale de atac în numele său. Comitetul consideră că autorul nu a reuşit să demonstreze că a epuizat căile de atac interne cu privire la pretenţiile sale de noi, şi constată, astfel, această parte a comunicării în temeiul inadmisibilă, la articolul 5, alineatul 2 litera (b), a Protocolului opţional.

13.2 În ceea ce priveşte cererea statului-parte din observaţiile sale cu privire la fond pentru a revizui admisibilitatea comunicării întregului, Comitetul îşi reiterează opinia sa stabilit în decizia de admisibilitate că argumentele autorului trebuie să fie analizate în contextul examinării pe fond de caz.

13.3 Comitetul se referă la decizia sa privind admisibilitatea, în care a considerat că unele dintre argumentele de inadmisibilitate sunt strâns legate de fond şi ar trebui să fie luate în considerare în această etapă. Comitetul a făcut această evaluare, inter alia, pe baza de acuzaţiile grave făcute de autor, contradicţiile dintre partidul de stat şi de autor asupra mai multor probleme de fapt şi lipsa de informaţii suficiente despre gradul de cunoaştere a Statului-parte de autorul pretins comportament criminal. Comitetul reaminteşte că a adresat întrebări suplimentare pentru statul parte în decizia de admisibilitate sa, la care atât statul parte şi autorul au avut oportunităţi suplimentare pentru a răspunde.

Examinarea a meritelor

14.1 Comitetul pentru Drepturile Omului a considerat de comunicare, în lumina tuturor informaţiilor furnizate de către părţi, aşa cum aceasta este obligată să facă în temeiul articolului 5, paragraful 1, din Protocolul opţional.

14.2 Problema principală care urmează să fie luate în considerare de către Comitetul este dacă, permiţând autorului să părăsească sediul Ambasadei Române din Bagdad, a exercitat competenţa peste el într-un mod care-l expune la un risc real de a deveni o victimă de încălcări ale drepturilor sale în temeiul articolelor 6, 7, 9, 10, punctul 1 şi 14 din Pactul, care ar fi putut anticipa în mod rezonabil. Comitetul reaminteşte jurisprudenţa sa că un stat parte poate fi responsabil pentru extra-teritoriale încălcări ale Pactului, dacă este o legătură în lanţul de cauzalitate care ar face posibile încălcări într-o altă jurisdicţie. Astfel, riscul de încălcare extra-teritorială trebuie să fie o consecinţă necesară şi previzibil şi trebuie să fie judecat pe cunoaştere partea statului a avut, la timp: în acest caz, la data de plecare autorului de la Ambasada. [15]

14.3 În timp ce există un dezacord cu privire la anumite fapte de caz, următorul text convenit de ambele părţi: autorul a fost adus la ambasadă, unde a rămas timp de câteva ore, el a solicitat în mod expres să meargă la ambasada SUA, pe seama cetăţenia dublă, şi el a fost conştient se la momentul în care el ar putea fi ulterior acuzată de o infracţiune penală în Irak şi, astfel, ar fi nevoie de protecţie a părţii de stat. Ultim punct a fost confirmat în comentariile autorului cu privire la fondul (punctul 10.1).

14.4 Având în vedere atât stat parte şi răspunsurile autorului la întrebările adresate de către Comitetul de la decizia privind admisibilitatea sa, este clar că partidul de stat a fost implicat în iniţierea şi etapa de planificare a operaţiunii de eliberare a ostaticilor, şi că autorul a fost încărcat (şi în cele din urmă, ulterior condamnat) de infracţiuni penale săvârşite pe teritoriul statului parte, infracţiunile care referitoare la răpirea în Irak sine. Autorul susţine că administraţia irakiană a oferit un ajutor de stat parte cu privire la ancheta din urmă a autorului pentru infracţiuni comise în România. El susţine că, ca un rezultat al acestei colaborări, statul-parte nu ar fi fost “surprins” (punctul 5.3) pentru a afla că autorul a fost acuzat de a doua zi după plecarea lui. Cu toate acestea, Comitetul nu consideră că “surpriză” poate fi asimilată cu cunoştinţe, pe de o parte a partidului stat, că încălcări ale Pactului au fost o consecinţă necesară şi forseeable de plecarea sa de la Ambasada. Nici nu se consideră că toate aceste informaţii, chiar şi se uită la ea, în totalitatea ei, se dovedeşte sau chiar sugerează faptul că Statul-parte ar trebui sau ar fi trebuit să ştie, la ora de plecare autorului, că procedurile penale ar fi, ulterior, iniţiată împotriva sa în Irak. Nici nu ar fi cunoscut faptul că iniţierea unei astfel de acţiuni ar fi rula un risc real de el, fiind condamnat în condiţii contrare articolului 14, maltratat contrar articolului 7 alineatul and/10, fiind condamnat la moarte, contrar articolului 6, în cele din urmă şi executat, într-un mod contrar articolului 6, alineatul 2.

14.5 Comitetul observă că, la momentul plecării sale de la ambasada, statul-parte a fost de părere că autorul ar lua doar în cadrul unei proceduri de informare şi-au avut nici un motiv pentru a refuza cererea lui specifice pentru a merge la ambasada SUA , în special având în vedere statutul său ca un dublu naţional. Comitetul consideră că pretenţiile autorului că Statul-parte s-au cunoscut altfel, şi în fapt rămân, speculativ. În acest sens, Comitetul observă că, chiar şi la prezentarea de comunicare, autorul nu mai este sub o sentinţă de moarte în Irak, condamnarea sa şi sentinţa a fost anulată în aşteptarea investigaţii suplimentare. În plus, prin anularea recursului său, autorul recunoaşte că Curtea de Casaţie abordate creanţelor sale în temeiul articolului 14, privind procedurile penale în faţa Curţii Penale Centrale a Irakului. În opinia Comitetului, faptul că acţiunea împotriva autorului nu au fost încă finalizate, şi că, la revizuirea, cel puţin o parte din pretenţiile sale au fost abordate, să acorde sprijin în continuare la argumentul statului-parte, care nu ar putea fi cunoscute la momentul de plecare autorului de la Ambasada pe care el a fugit un risc de drepturile sale în conformitate cu Pactul fiind încălcate.

14.6 Pentru motivele menţionate mai sus, Comitetul nu poate găsi că Statul-parte exercită jurisdicţia asupra autorul într-un mod care-l expune la un risc real de a deveni o victimă a oricăror încălcări în cadrul Pactului.

15. Comitetul pentru Drepturile Omului, care acţionează în temeiul articolului 5, paragraful 4, din Protocolul Opţional la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, este de părere că faptele înainte de a nu dezvălui o încălcare a oricăror articole din pact.

[Adoptat în engleză, franceză şi spaniolă, textul în limba engleză fiind versiunea originală. Ulterior, pentru a fi emise, de asemenea, în limbile arabă, chineză şi rusă, ca parte a raportului anual Comisiei de a Adunării Generale.]

ANEXA

Opinie separată cu privire la decizia de admisibilitate a membrilor Comitetului, domnul Ivan Shearer, Sir Nigel Rodley şi Dl. Yuji Iwasawa

Suntem în imposibilitatea de a subscrie la decizia de a declara prezenta comunicare admisibilă. În opinia noastră există alte fapte ar putea apărea în faza de fond a procedurii care ar putea duce la o constatare final de o încălcare a drepturilor Convenţiei autorului. Este greşit să se pună de stat în parte o obligaţie suplimentară de a răspunde la o plângere în mod clar greşită.

Ne limităm la ceea ce noi considerăm a fi absenţa completă a legăturii teritoriale sau jurisdicţionale între autor şi parte de stat, în conformitate cu articolul 2 al Pactului. Instituirea unei astfel de legătură este esenţială înainte de o comunicare cu privire la faptul că statul este admisibilă.

Faptele relevante pentru acest aspect al cazului, nu par a fi în litigiu. Autorul a fost adus la Ambasada română din Bagdad împreună cu alţi ostatici eliberate de către ofiţeri ai Forţei Multinaţionale (MNF-1). Cele trei ostatici eliberati a rămas în ambasada, pentru măsurile ce trebuie luate pentru a le repatrieze în România. Domnul Munaf, care este un dual-irakian SUA naţional, a părăsit ambasada, în compania de MNF-1 cere ca el să fie dus la Ambasada SUA. Domnul Munaf nu a solicitat protecţie a ambasadei române de cale de azil sau a exprimat dorinţa de a rămâne acolo. Nu există nici o dovadă că el a părăsit ambasada altfel decât în mod voluntar. A fost doar în ziua următoare că domnul Munaf a fost reţinut de MNF-1 pe suspiciunea de a fi comis o infracţiune.

Acesta poate fi încheiat doar, în opinia noastră, că prezenta comunicare a fost construit în mod artificial ca o plângere împotriva România, o parte la Protocolul Opţional, în scopul de a atrage atenţia în mod indirect la pretinsele încălcări ale Pactului de către Irak şi Statele Unite ale Americii. Nici unul dintre statele acestea din urmă sunt părţi la Protocolul Opţional şi, astfel, autorul ar fi exclus de la a exercita o acţiune împotriva lor în faţa Comisiei.

[Semnat] Dl Ivan Shearer

[Semnat] Sir Nigel Rodley

[Semnat] Dl. Yuji Iwasawa

[Redactată în limba engleză, franceză şi spaniolă, textul în limba engleză fiind versiunea originală. Ulterior, pentru a fi emise, de asemenea, în limbile arabă, chineză şi rusă, ca parte a raportului anual Comisiei de a Adunării Generale.]

Opinie separată cu privire la decizia de admisibilitate a Comitetului membru domnul Walter Kalin

Eu nu sunt în poziţia de a adera la majoritatea declara prezenta comunicare admisibilă. În opinia mea, situaţia de fapt, chiar dacă disputate într-o anumită măsură, de către părţi, sunt suficient de clare pentru a permite concluzia că comunicarea ar fi fost declarate inadmisibile.

Partidul de stat susţine că autorul nu a fost pe teritoriul său nici nu face obiectul jurisdicţiei sale din 15 martie 2005, când a părăsit partidul de stat pentru a merge în Irak. Este, de asemenea, susţine că în timp ce autorul a fost adus la Ambasada română nu a lăsat în custodia MNF-I şi nu a fost predat în România.

Într-adevăr, întrebarea-cheie, în cazul de faţă este dacă România exercită o jurisdicţie asupra autorului. Punctul de plecare pentru examinarea acestei probleme este de articolul 2 al Pactului, în conformitate cu care un stat parte se angajează să “respecte şi să asigure tuturor indivizilor din teritoriul său şi sub jurisdicţia sa drepturile recunoscute în prezentul pact … “, precum şi articolul 1 al Protocolului opţional care permite Comitetului pentru” a primi şi considera comunicări din partea persoanelor aflate sub jurisdicţia sa “(sublinierea noastră). În consecinţă, Comitetul a descris “persoanelor aflate sub jurisdicţia sa”, aşa cum nu se referă la locul unde a avut loc încălcarea, ci mai degrabă la relaţia dintre individ şi stat, în legătură cu o încălcare a oricăreia dintre drepturile stabilite în Pactul [16]. Această poziţie a fost confirmată şi explicate în detaliu în Comentariu Comitetului General No. 31, în cazul în care Comitetul stabilite în mod clar că “un stat parte trebuie să respecte şi să garanteze drepturile stabilite în Pactul pentru oricine în puterea sau controlul efectiv al acelui stat parte , chiar dacă nu este situată pe teritoriul statului parte “(sublinierea noastră). A continuat prin a spune că exercitarea drepturilor Pactul nu se limitează la cetăţenii statelor părţi şi de principiu, de asemenea, se aplică în cadrul celor “de putere sau de control efectiv al forţelor unui stat parte care acţionează în afara teritoriului său, indiferent de circumstanţele în care o astfel de putere sau de control eficient a fost obtinut, cum ar fi forţele care constituie un contingent naţional al unui stat parte desemnat pentru o organizaţie internaţională de menţinere a păcii sau de pace, executarea operaţiunii. ” Astfel, testul nu este, aşa cum a susţinut de către statul-parte, dacă a avut “custodia” sau “autoritate asupra” autorul, sau dacă aceasta a cedat custodia sa MNF-I, dar dacă aceasta a avut “de putere sau de control eficient “peste el, în scopul de respectarea şi asigurarea drepturilor sale pact.

În acest sens, am accepta următoarele fapte: eliberarea de autor şi a ostaticilor români a fost asigurată în timpul unui raid de către trupele militare sub comanda multi-naţionale Force-Irak (MNF-I), a căror prezenţă în Irak a fost autorizată de către Consiliul de Securitate [17]. Astfel cum sa confirmat de către autor, contingentul de MNF-I direct implicat în asigurarea eliberare a ostaticilor “nu include trupele române. Implicarea statului parte, aşa cum nu a fost atacată de către acesta, a fost limitat la “iniţierea şi planificarea” etapă a operaţiunii. Trupele care efectuează operaţiunea a adus ostaticii, precum şi ca autor la Ambasada română din Bagdad. De acolo, autorul a fost luată de MNF-I la “Camp Cropper”, unde a fost deţinut de la. “Camp Cropper” este o facilitate de MNF-I de detenţie, deşi o instalaţie în care, aşa cum a demonstrat de către statul-parte, nu au existat personal român în perioada în cauză.

În consecinţă, prezenta cauză ridică trei probleme: în primul rând, trebuie să fie luate în considerare dacă presupusele încălcări suferite de către autor, în formă de detenţia sa, studiu şi teză sunt imputabile parte de stat, în temeiul prezenţei statului parte în MNF -I. În al doilea rând, este necesar să se examineze dacă, permiţându-autor fi luat de la sediul Ambasadei a exercitat jurisdicţia asupra autorul într-un mod care autorul a expus unui risc real de a deveni o victimă de încălcări ale drepturilor sale în conformitate cu articolele 6 , 7, 9, 10, alin. 1 şi 14 din Pact, care poate fi anticipat în mod rezonabil. În cele din urmă, se pune întrebarea dacă statul parte exercitat jurisdicţia asupra autorului atunci când, ulterior la plecarea sa de la Ambasada, aceasta ar fi refuzat să intervină, în numele autorului în cursul procedurii în faţa Curţii Penale Centrale din Irak (CCCI), o omisiune care, potrivit autorului, a făcut din încălcarea drepturilor sale posibile.

În ceea ce priveşte prima întrebare, mi se pare că, indiferent de circumstanţele în care o parte ar putea fi deţinute de stat să se exercite jurisdicţia asupra unui individ, în contextul “unei operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau de pace-executare”, astfel cum este prevăzut în general nostru Comentariu 31, în circumstanţele actuale Statul-parte nu a fost reprezentat în sine, MNF-I contingent care a asigurat eliberarea de ostatici. Astfel, partea care statul parte a jucat în eliberarea lor, prin implicarea sa în iniţierea şi de planificare a operaţiunii, a fost suficient de apropiată de a aduce autorul în puterea sau controlul efectiv al partidului de stat, înainte de sosirea sa în Ambasada , astfel cum este definit de Pactul şi Protocolul opţional. Aceeaşi concluzie trebuie să fie elaborate cu privire la reţinerea autorului de MNF-I, în “Camp Cropper”, după eliminarea sa de la Ambasada, având în vedere faptul că nu există personal din partea statului a fost prezent în acest centru de detenţie în timpul perioada în cauză, precum şi cu privire la judecată în faţa CCCI. Nu există nici un principiu stabilit al dreptului internaţional, care ar însemna că autorul a căzut în jurisdicţia statului parte pe simplul motiv că ea făcea parte din o coaliţie cu statul care a luat autorul în custodie şi Camp Cropper controlat. Astfel, autorul nu se poate spune că a fost sub puterea sau controlul efectiv al statului parte, după îndepărtarea sa de la Ambasada şi detenţia sa ulterioară în “Camp Cropper”. În opinia mea, comunicarea este, aşadar, inadmisibilă în măsura în care se susţine că tratamentul a autorului în timp ce în detenţie în Camp Cropper, proces, şi pedeapsa cu moartea a urmat sunt direct imputabile stat parte şi de valoarea la încălcarea de către statul-parte de legământ.

În ceea ce priveşte a doua întrebare şi pretenţiile autorului că actul de predare-l pe la MNF-I conduce la său a fost condamnat la moarte a încălcat drepturile sale în temeiul Pactului, jurisprudenţa Comitetului este relevantă în conformitate cu care statele părţi au obligaţia de a nu elimina , prin orice mijloace, persoane din jurisdicţia lor, în cazul în care acesta poate fi anticipate în mod rezonabil că vor fi expuse la un risc real de a fi maltratat. [18] Aceeaşi obligaţie există pentru un stat parte care a abolit pedeapsa cu moartea în ceea ce priveşte o persoană care risca pedeapsa cu moartea într-o altă ţară. [19] Aici, se pune întrebarea dacă autorul ar putea fi spus că a fost în “controlul puterii sau efectiv” a stat parte, în virtutea prezenţei sale în ambasada sa din Bagdad. Am observat că, deşi succesiunea exactă a evenimentelor din interiorul motive ale Ambasadei din 22 mai 2005 este contestată de părţile la caz, părţile sunt de acord că (i), autorul a fost în sediul Ambasadei, şi (ii) că el a fost deţinut doar după plecarea lui de la Ambasada. Ca o chestiune de drept internaţional, un stat parte are competenţă juridică deplină asupra sediile sale diplomatice, precum şi acte de toate persoanele din acestea. Acest lucru este atât de indiferent de grade precise de control de fapt care au fost, de fapt, au fost exercitate asupra individului în cadrul spaţiilor de către personalul Ambasadei şi de nivelul taxei vamale MFN-I forţe. Astfel, în cursul din 22 mai 2005, autorul poate fi considerat ca fiind adecvat vin, din punct de vedere juridic, în jurisdicţia statului parte în timp ce la Ambasada sa în Irak.

Cu toate acestea, chiar dacă acceptăm că Statul-parte exercitat jurisdicţia asupra autorului în timp ce la sediul Ambasadei, întrebarea rămâne dacă autorul a motivat în mod suficient cererea sa, în scopul de admisibilitate, ca statul parte a fost în măsură să rezonabil anticipa încălcări iminente ale acestor drepturi în conformitate cu articolele 6, 7, 9, 10 şi 14 din Pactul rezultă din detenţie sa ulterioară, studiu şi teză. În acest sens, explicaţia stat-parte care autorul a solicitat să fie luate la Ambasada SUA, precum şi faptul că nu autorul a susţinut că a cerut Ambasadei personal care să îi ofere o protecţie sunt extrem de relevante, cum sunt perioadă scurtă de timp şi circumstanţele prezenţa autorului, la sediul Ambasadei. Este opinia mea că, în aceste condiţii, autorul nu a reuşit suficient pentru a susţine, în scopul de admisibilitate, că autorităţile statului de partid au fost într-o poziţie rezonabil de a anticipa presupusele încălcări ale drepturilor sale în cadrul Pactului.

Întrebarea finală este dacă a avut parte de stat jurisdicţia asupra autorului cu privire la eşecul pretinsei sale de a interveni cu autorităţile relevante, în timpul şi în urma procesului în faţa CCCI, în ciuda acestor cereri de către avocatul său. Un refuz de a acţiona în numele unei persoane de a fi în străinătate poate fi un exerciţiu relevant de competenţă, cu condiţia să existe o legătură reală între stat şi persoana în cauză. [20] În cazul de faţă, autorul a susţinut că, în conformitate cu legislaţia aplicabilă irakian parte statul trebuia să autorizeze proces şi impunerea pedepsei cu moartea pe autorul, deoarece victimele au fost cetăţenii săi, şi, astfel, trebuia să joacă un rol direct în procesul său. O astfel de posibilitate legală pentru a preveni aplicarea pedepsei cu moartea într-un proces care ar fi încălcat articolul 14 ar fi, în opinia mea, să fie suficientă pentru a crea o legătură reală între stat parte şi autorul. Am remarcat, totuşi, că numai articolul citat de către părţile la aceste proceduri care ar putea fi relevantă este articolul 3 din Legea privind procedura penală irakian care necesită o cerere de către partea vătămată, în cazul de anumite infracţiuni specificate. Cu toate acestea, răpirea nu este inclus în lista precizate la articolul 3, iar autorul nu a menţionat orice dispoziţii specifice din dreptul irakian pentru a susţine afirmaţia sa că, în speţă, acordul partidului de stat ar fi fost necesar. Prin urmare, Comitetul ar trebui să fi ajuns la concluzia că autorul nu a fost suficient de fundamentată, în scopul de admisibilitate, afirmaţia sa că statul-parte-a încălcat obligaţia în temeiul articolului 6 pentru a proteja viaţa lui.

[Semnat] domnul Walter Kalin

[Redactată în limba engleză, franceză şi spaniolă, textul în limba engleză fiind versiunea originală. Ulterior, pentru a fi emise, de asemenea, în limbile arabă, chineză şi rusă, ca parte a raportului anual Comisiei de a Adunării Generale.]

—-

* Următorii membri ai comitetului au participat la examinarea a prezentei comunicări: domnul Mohammed Ayat, domnul Prafullachandra Natwarlal Bhagwati, domnul Lazhari Bouzid, dna Christine Chanet, dl Ahmad Amin Fathalla, Dl. Yuji Iwasawa, Dl. Rajsoomer Lallah, Dna Zonke Zanele Majodina, Michael O’Flaherty, domnul Rafael Rivas Posada, Sir Nigel Rodley, domnul Fabian Omar Salvioli, domnul Krister Thelin şi doamna Ruth Wedgwood.

În conformitate cu articolul 90 din Regulamentul de procedură al Comitetului, membru al Comitetului Dna Iulia Antoanella Motoc, nu participă la adoptarea de opinii Comitetului.

** Următorii membri ai comitetului au participat la examinarea a prezentei comunicări: Dl. Abdelfattah Amor, domnul Prafullachandra Natwarlal Bhagwati, dna Christine Chanet, Dl Maurice Glèlè Ahanhanzo, Dl. Yuji Iwasawa, domnul Edwin Johnson, dl Walter Kalin., domnul Ahmed Khalil Tawfik, Dna Zonke Zanele Majodina, Michael O’Flaherty, doamna Elisabeth Palm, dl José Luis Pérez-Sanchez Cerro, domnul Rafael Rivas Posada, Sir Nigel Rodley şi domnul Ivan Shearer.

Un aviz individual de co-semnat de către membrii Comitetului de domnul Ivan Shearer, Sir Nigel Rodley şi domnul Iwasawa Yuji şi un aviz separat, semnat de membru al Comitetului domnul Walter Kalin sunt anexate la prezenta decizie.

În conformitate cu articolul 90 din Regulamentul de procedură al Comitetului, membru al Comitetului Dna Iulia Antoanella Motoc nu a participat la adoptarea deciziei Comitetului.

1 La momentul depunerii acestei comunicări a Comisiei el autorul a fost condamnat la moarte de către Tribunalul Penal Central din Irak (“CCCI”). Cu toate acestea, înainte de luarea în considerare a admisibilităţii la 2 aprilie 2008, această teză a fost anulată la recurs în faţa Curţii de Casaţie din Irak, cu o direcţie pentru investigaţii suplimentare.

2 Pactul şi Protocolul opţional au intrat în vigoare pentru România la 23 martie 1976 şi 20 octombrie 1993, respectiv.

3 El se referă la jurisprudenţa Comitetului, în cazul judecătorului c. Canadei, Comunicarea nr 829/1998, Vizualizari adoptată la 5 august 2003.

4 parte Statul a oferit o copie a scrisorii, din data de 7 februarie 2007, de la Ministerul român al Apărării a secretarului de stat în sensul că niciodată Ministerul român al Apărării a avut personal sau trupe în centrul de detenţie de la Camp Cropper.

5 O crimă cu privire la constituirea de şi participarea la grupuri teroriste, finanţarea actelor de terorism si complicitate la activităţi teroriste.

6 Se referă la punctele de vedere ale comitetelor în Yutronic V. Chile, Comunicarea nr 740/1997, adoptată la 23 iulie 1998.

7 Pentru a susţine argumentul său, statul-parte se referă la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: cu IIa interior şi alţii c. Moldovei şi Rusiei, Issa şi alţii c. Turcia; şi Bankovic şi alţii. Aceasta se referă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cipru c. Turcia, 1994 şi Loizidou c. Turcia, Hotărârea privind obiecţiile preliminare, 1995. De asemenea, se referă la punctul de vedere al Comitetului în Lopez, V. Uruguay, Comunicare 52/1979 şi Celiberti c. Uruguay, Comunicarea nr 56/1979 şi Comentariul General No.31.

8 Issa şi alţii c. Turciei, Cererea nr. 31821/96.

9 A.R.J. v. Australia, Comunicarea nr 692/1996, Vizualizari adoptat la 28 iulie 1997.

10 Comunicarea nr 1033/2001, Nallaratnam Singarasa V. Sri Lanka, consideră adoptat, la 21 iulie 2004.

11 A se vedea judecător v. Canada, supra, şi A.R.J. v. Australia, supra.

12 Răspunsul este citată de către Domnul Bingham a Cornhill în [2007] UKL 58 la apel de la [2006] EWCA Civ 327, Opiniile Lorzilor de recurs, pentru Hotărârea în cauza R vs Secretarul de stat pentru apărare.

13 Behrami şi Behrami împotriva Franţei (dec.) [GC], nr. 71412/01 şi Saramati c. Franţa, Germania şi Norvegia (dec.) [GC], nr. 78166/01 (cauzele conexate), şi. Decizia de admisibilitate a cererii nr. 23276/04 de Saddam Hussein împotriva Albania, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina şi Marea Britanie.

14 553 SUA (2008), AT p.10-11.

15 A.R.J. v. Australia, Comunicarea nr 692/1996, Vizualizari adoptată la 28 iulie 1997, judecătorul V. Canada, Comunicarea nr. 829/1998, Vizualizări a adoptat, la 5 august 2002 şi v Alzery. Suedia, Comunicarea 1416/2005, adoptat la 25 Vizualizări, octombrie 2006.

16Lopez v. Uruguay, Comunicare 52/1979, Vizualizari adoptată la 29 iulie 1981.

17 Rezoluţia Consiliului de Securitate 1511 din 16 octombrie 2003 şi rezoluţiile ulterioare de prelungire a mandatului de MNF-I.

18 A.R.J. v. Australia, Comunicarea nr 692/1996, Vizualizari adoptat la 28 iulie 1997.

19 A se vedea judecător v. Canada, Comunicarea nr 829/1998, Vizualizari adoptată la 5 august 2003, alin. 10.4.

20 A se vedea Loubna El Ghar V Libia, Comunicarea nr 1107/2002, Vizualizari adoptat la 2 noiembrie 2004.

Mohammad Munaf v. Romania

Human Rights Committee
Ninety-sixth session
13 – 31 July 2009
ANNEXViews of the Human Rights Committee under article 5, paragraph 4,

of the Optional Protocol to the

International Covenant on Civil and Political rights

Title Mohammad Munaf v. Romania
Publisher UN Human Rights Committee (HRC)
Country Romania | United States of America
Publication Date 21 August 2009
Citation / Document Symbol CCPR/C/96/D/1539/2006
Cite as Mohammad Munaf v. Romania, CCPR/C/96/D/1539/2006, UN Human Rights Committee (HRC), 21 August 2009, available at: http://www.unhcr.org/refworld/docid/4acf500d2.html %5Baccessed 17 May 2012]
Comments Display in UN document template Original: ENGLISH

– Ninety-sixth- concerning

Communication No. 1539/2006 *

Submitted by: Mohammad Munaf (represented by counsel, Ms. Amy L. Magid)

Alleged victim: The author

State Party: Romania

Date of communication: 13 December 2006 (initial submission)

The Human Rights Committee, established under article 28 of the International Covenant on Civil and Political Rights,

Meeting on 30 July 2009,

Having concluded its consideration of communication No. 1539/2006, submitted to the Human Rights Committee on behalf of Mr. Mohammad Munaf under the Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights,

Having taken into account all written information made available to it by the author of the communication, and the State party,

Adopts the following:

Views under article 5, paragraph 4, of the Optional Protocol

1.1 The author is Mr. Mohammad Munaf, an Iraqi-American dual national and a Sunni Muslim, who is currently detained at ‘Camp Cropper’, Baghdad, under the “physical custody” of the Multinational Force – Iraq (MNF-I) and/or U.S. military officers, and is awaiting a review of his case by the lower court. [1] He claims to be a victim of violations by Romania of article 6; article 7; article 9; article 10, paragraphs 1 and 2; and article 14, paragraphs 2 and 3 (b), (d), and (e), of the International Covenant on Civil and Political Rights [2]. The author is represented by counsel of Robins, Kaplan, Miller and Ciresi, Minneapolis, United States.

1.2 On 21 December 2006, pursuant to rule 92 of the Committee’s rules of procedure (Interim measures), the Committee’s Special Rapporteur for New Communications and interim measures requested the State party to ensure, to the extent possible, and through whatever channels it deemed appropriate, to adopt all necessary measures to ensure that the life, safety and personal integrity of the author and his family were protected, so as to avoid irreparable damage to them, while this case was under consideration by the Committee, and to inform the Committee on the measures taken by the State party in compliance with this decision.

1.3 On 7 February 2007, in response to the Special Rapporteur’s request, the State party submitted, inter alia, that it opposes the death penalty, that it requested the extradition of the author to the State party to answer criminal charges but that through no fault of its own, the author was not extradited (see para. 4.6 below). It also submitted that since the Committee’s request under rule 92, the following démarches have been made by the Romanian Embassy in Baghdad to the Iraqi Ministry of Foreign Affairs and the Command of the MNF-I: the Embassy stated that Romania was committed to the abolition of the death penalty and had ratified all relevant treaties in this regard; that no action should be taken to endanger the life and personal integrity of the author; and that the death penalty should not be imposed upon him. To the Command of the MNF-I it also stated that, “Romania considered it appropriate that Mr. Munaf remains in the custody of the Multi- National Force.” It also submitted that, according to its own information, there is no indication that the author’s family is under any threat in Romania and they have not requested themselves any protection from the State party’s authorities.

The facts as submitted by the author

2.1 In March 2005, the author and his family (Romanian wife and children) were living in Romania. On 15 March 2005, the author travelled to Iraq with three Romanian journalists, as their translator and guide. On or about 28 March 2005, the travellers were kidnapped by unknown armed forces. An Iraqi group identifying itself as the “Muadh Ibn Jabal Brigade” publicly claimed responsibility for the kidnapping. The hostages were held captive for 55 days. On or about 22 May 2005, they were all released without harm and taken to the Romanian Embassy in Baghdad, Iraq. The Romanian Embassy immediately handed the author over to “United States military officers”, in whose custody he has remained ever since.

2.2 U.S. military personnel transported the author to ‘Camp Cropper’, a detention facility located at the Baghdad International Airport. According to the author, while in detention at ‘Camp Cropper’, he was threatened with torture and subjected to “abuse and mistreatment” by both American and Romanian officials who attempted to coerce statements from him. For more than seven months, he was held in complete isolation in a small box-like cell. His family has been threatened by U.S. and Romanian officials. The officials told the author that if he did not confess to a role in the kidnapping of the Romanian journalists, he, his sister (who lives in Iraq), and his wife (whose current residence is unclear) would be sexually assaulted. The author submits that other prisoners in ‘Camp Cropper’ have also been beaten and tortured. He has been subjected to painful and humiliating searches of his person, and he spends 23 hours a day in solitary confinement in a cell measuring approximately two square metres. For one hour each day, he is released into a “cage” with men accused of murder, who threaten him with violence. All his possessions have been removed from him except his copy of the Koran and he is forced to wear a yellow suit reserved for condemned prisoners.

2.3 On 12 October 2006, after approximately sixteen months of detention and alleged mistreatment at Camp Cropper, the author was presented, along with five other defendants, to the Central Criminal Court of Iraq (“CCCI”) to face charges for alleged involvement in the kidnapping. He was represented by a privately engaged lawyer. The author alleges that during these proceedings he was not presumed innocent; that he was not permitted to contact his American counsel (although he was represented by local counsel); that he was not given adequate time and facilities for the preparation of his defence; that he was not permitted to cross-examine witnesses against him or to call witnesses on his own behalf.

2.4 Prior to the proceedings, a judge of the CCCI had told the author’s lawyer privately that the charges against him would be dropped, as the Romanian Embassy had not come forward to support the prosecution, a necessary prerequisite for the pursuit of such a charge. According to the author, because he was charged with the kidnapping of Romanian citizens, under Iraqi law, the CCCI could not prosecute him without a formal complaint from the Romanian government. During proceedings before the CCCI, a U.S. Lieutenant made a formal complaint against the author. He claimed that Romania had authorized him to make the complaint on its behalf and to request that the author be sentenced to death. He claimed that the authorisation was documented in a signed letter. This letter was not produced in Court and neither the author nor his counsel has ever seen it. In addition, a U.S. General stated in open court that all the defendants were guilty and should be sentenced to death. According to the author, at this point, the judge requested everyone, except his judicial assistants and the U.S Lieutenant and General, to leave the court room. Thus, both he and his counsel were excluded from the courtroom for part of the proceedings. After fifteen minutes, counsel and the defendants were readmitted whereupon the defendants were convicted of kidnapping and sentenced to death by hanging.

2.5 On 15 October 2006, a few family members visited the author in detention, during which he informed them that he was being subjected to ill-treatment subsequent to his death sentence. An American soldier supervised the visit, after which he informed the family that no future visits or telephone calls would be allowed. For over one month following this visit, the author was held in detention incommunicado.

2.6 According to the author, the State party, although it asserted that it did not authorize any U.S. officer to speak on its behalf during the CCCI proceedings, took no official action to clarify this issue with the Iraqi authorities. On 2 November 2006, a press release was merely issued by the Romanian Ministry of Justice, stating that it had never authorised any American official to represent the Romania government during the proceedings before the CCCI. According to the author, despite the State party’s knowledge of his conviction and sentence, it failed to take any other action to intervene on his behalf. On 23 November 2006, the State party successfully obtained a video-conference with the author to obtain his testimony in relation to criminal proceedings in Romania, in which he was named as a defendant for his alleged role in the kidnapping. According to the author, despite such successful negotiations with his custodians, the State party made no effort to secure his release or to protect him from torture, trial without due process or imminent death.

2.7 At the time of submission of his communication, the author’s appeal of his conviction was still pending before the Iraqi Court of Cassation. The author feared that if his appeal was unsuccessful he would be placed under the control of the Government of Iraq, and would be subjected to much worse treatment than that experienced to date, which would amount to torture. According to the author, the Human Rights Office of the UN Assistance Mission in Iraq has consistently documented the widespread use of torture there. Human Rights Watch has also reported that most allegations of ill-treatment of detainees implicate the Iraqi Ministry of the Interior. Sunni Muslims such as the author experience particularly harsh treatment. The author fears that, if his appeal fails, he will ultimately be executed by hanging.

The complaint

3.1 The author claims violations of the Covenant based on the State party’s failure to act with respect to the author [3]. He claims a violation of article 6, as the State party made no inquiry and sought no assurances before allowing US officers to remove him from the safety of the Romanian Embassy. It made no inquiry and sought no assurances with respect to the conditions of confinement and treatment in Camp Cropper and made no inquiry and took no action to protect the author from the CCCI proceedings, which lacked due process safeguards. The State party was aware of evidence implicating the U.S. forces in the abuse and torture of detainees when it authorised his transfer to US custody. Even upon learning that a US officer had appeared at the proceedings, falsely claiming to be appearing on behalf of the State party and filing a complaint, in which he demanded that the author be sentenced to death, the State party made no inquiry and took no action to clarify its position. His sentence was imposed unlawfully following a prosecution that proceeded on the basis of a US officer’s false authority, but the State party neither undertook appropriate inquiries and nor took action to protect his life. The author was sentenced to death for a crime that did not involve loss of life and cannot be considered a “most serious crime” within the terms of article 6, paragraph 2. By failing to act, the State party established the crucial link in the causal chain that would make his execution possible. It thus violated and continues to violate his right to life under article 6.

3.2 The author claims violations of articles 7 and 10, paragraph 1, as the State party’s decision to transfer him to the custody of U.S. officers without seeking assurances, as well as its subsequent failure to take any action to protect him, led to him being subjected to cruel, inhuman and degrading treatment (see para.2.2 above). Since his conviction, the author has had the additional burden of the knowledge that he has been sentenced to death, and the fact that he is forced to wear a yellow suit reminds him of his status as a condemned prisoner. He claims that he has already suffered irreparable psychological harm, and, if he loses his appeal, he will be subjected to further harm by Shiite-led Iraqi security forces and ultimately hung, which would in itself constitute a violation of article 7 of the Covenant, due to the prolonged suffering and agony this method of execution may cause. Even when a hanging is carried out in the most humane way possible, instantaneous death rarely occurs. In Iraq where hangings are carried out in secret and the executioners learn by trial and error, the author submits that the victims may remain conscious as they slowly suffocate to death. He also claims a violation of article 10, paragraph 2, as he was not separated from convicted prisoners prior to his conviction.

3.3 The author claims a violation of article 9 of the Covenant, as the State party arbitrarily handed the author over to US authorities violating his right to liberty and personal security. He also claims violations of article 14, arising from the Iraqi judicial proceedings, which he claims remain ongoing while his appeal is pending, as the State party could take steps to correct the miscarriage of justice that occurred during the proceedings of 12 October 2006. He claims that his following rights were violated: article 14, paragraph 2, as he was not presumed innocent; article 14, paragraph 3 (b), as he was not permitted to speak with his American counsel and although he was represented by counsel, he was not given adequate time and facilities for the preparation of his defence; article 14, paragraph 3 (e), as he was not permitted to cross examine witnesses against him or to present any witnesses on his own behalf; and article 14, paragraph 3 (d), as both he and his counsel were excluded from the courtroom for part of the proceedings. If the State party had informed the CCCI that it did not support the prosecution of the author, the proceedings and thus the violations implicit therein could have been avoided.

3.4 As to exhaustion of domestic remedies, because the author was immediately transferred to the physical custody of U.S. military officers, there existed and continues to exist no domestic remedies for him to challenge the State party’s decision to allow his removal and transfer from the Embassy, as well as its failure to intervene in the Iraqi criminal proceedings on his behalf. Even if judicial remedies were available, he has had no access to them by virtue of his incarceration. He requested the State party’s intervention, in particular by sending several letters to the Romanian Embassy in Washington, but it failed to respond. He also informed the State party of his intention to file a complaint before the Committee, in the event that the State party refused to take any action on his behalf. The U.S. Government asserts that he is in the legal custody of the MNF – I, of which Romania is a member. As a result, the U.S. courts have thus far declined to assert habeas corpus jurisdiction over any U.S. custodians.

State party’s submission on admissibility

4.1 On 5 March 2007, the State party contested the admissibility of the communication on the grounds that there was insufficient power of attorney; that the author was not within the jurisdiction of the State party (extra-territoriality); that he was not a “victim” within the terms of the Optional Protocol; that he had failed to substantiate his claims; that he had failed to exhaust domestic remedies; and that he had abused the right of submission.

4.2 On the facts, with respect to the events that took place in Iraq, the State party submits that on 22 May 2005, the four hostages were released as a result of an operation involving a military effort under the command of the MNF-I – the only foreign military authority allowed on the territory of Iraq, according to the relevant UN Security Council Resolutions. The hostages were immediately brought by the MNF-I to the premises of the Romanian Embassy in Baghdad. The Romanian authorities, “took the three Romanian citizens into custody”, while the author (American-Iraqi national) remained “under the authority and protection of MNF-I”. On the same day, the author was debriefed by the MNF – I. On 23 May 2005, the MNF- I detained him on suspicion of having represented a threat to the security in Iraq. Since then he has been detained by MNF-I troops at ‘Camp Cropper’ detention facility. The State party claims that there is no Romanian presence in this facility unit. It is exclusively run by the U.S. military.[4 ]

4.3 On 17 May 2005, the Romanian judicial authorities initiated criminal proceedings against the author on charges of violations of Romanian criminal law on issues of terrorism, relating to the kidnapping. [5] The proceedings were based on the principle of “territoriality”, as some of the alleged preparatory and executive acts were allegedly carried out on Romanian soil, and the principle of “personality”, considering that the victims were Romanian citizens. The author was charged with acts of terrorism and with being an accomplice in the kidnapping allegedly organised by one O.H.

4.4 Romanian prosecutors participated in some of the investigations carried out in Baghdad, with the approval of the Iraqi judicial authorities. They interrogated and took statements from the author on the following days: 30-31 May 2005; 26-27 July 2005; 14-15 September 2005; and 18 November 2006. They noticed that the author was well-treated and that he benefited from decent food and proper conditions of personal hygiene. They did not notice any signs of ill-treatment or physical or psychological coercion. The author did not raise any claim against the MNF-1authorities, nor did he draw their attention to acts of torture or ill-treatment to which he, now, claims he was subjected to during detention. The statements were either taken in the presence of the author’s Iraqi or Romanian lawyer (who travelled to Baghdad for some of the interrogations). There was also a U.S. representative from ‘Camp Cropper’ present during all the interrogations who attested to the respect of the author’s civil and political rights. All the interrogations were audio/video recorded. None of his lawyers contested the statements, nor did they claim that they were given under coercion.

4.5 The Romanian prosecutors’ mandate was only to hear the author’s statements relevant to the cases brought before the Romanian judicial authorities. They were not empowered to seize the Iraqi judicial authorities with a case against the author. The State party confirms that a statement was made on behalf of the Ministry of Justice on 2 November 2006, in which it was stated that it had “not authorised any American official to represent Romania during the Iraqi legal proceedings concerning Mr. Mohammad Munaf”. In addition, the Romanian representatives from the Embassy in Iraq had no knowledge either of the trial, or of the alleged authorisation allegedly given by the Romanian authorities to the US military officer. The Romanian Ambassador to Iraq denied any knowledge of the trial, stating that he had contacted U.S. and Iraqi authorities to ask for information but was unsuccessful. The spokesperson of the Romanian Ministry of Foreign Affairs also issued a statement to the same effect.

4.6 The State party also refers to its efforts to have the author transferred into its custody by way of extradition. On 24 September 2005, the Romanian Ministry of Justice received, from the Court of Appeal of Bucharest, a request for extradition of the author, addressed to the competent U.S. authorities pursuant to a bilateral convention on extradition. On 25 September 2005, the request was transmitted to the U.S. Embassy in Bucharest. The U.S. authorities did not accede to the request, as they considered that the conditions set forth in the bilateral treaty had not been met: specifically, the accused was neither on U.S. territory nor on a territory occupied or controlled by the U.S. His extradition was also considered impossible, as there was no bilateral extradition agreement between Romania and Iraq and, in any event, it’s the Constitution of Iraq prohibits the extradition of its own nationals.

4.7 On 19 December 2005, 20 March 2006, 26 April 2006, 26 July 2006, 16 October 2006, 7 November 2006, the Court of Appeal of Bucharest issued requests to the Iraqi judicial authorities for the hearing of the author by videoconference, relating to the proceedings in Romania. No conclusive answer was received by the Iraqi authorities except that, since the author was in the custody of the MNF-I forces, its authorities were not in a position to reply to the State party’s requests. Similarly, when approached by the Romanian authorities on several occasions (December 2005, 21 March 2006, 4 May 2006, and 24 May 2006), the U.S. authorities considered that such requests should be directed to the Iraqi authorities. Following repeated requests to the Iraqi authorities, a video conference was allowed to take place on 23 November 2006 at the Court of Appeal of Bucharest with the help of the MNF-I and of the U.S. Embassy in Baghdad.

4.8 On 20 February 2007, the Court of Appeal of Bucharest decided that the author should be heard on 27 March 2007 through a rogatory commission. tThe Romanian Ministry of Justice requested the assistance of the Iraqi authorities for this purpose and requested a copy of the author’s file before the CCCI. However, the Iraqi Ministry of Justice stated that there was no legal bases to proceed with the request, and that the video conference of 23 November 2006 had been a favour granted ex gratia to Romania.

4.9 On the admissibility of the current communication, the State party submits that no power of attorney has been provided by the author himself. The authorisation of counsel to act on his behalf was provided by his sister, who provides no proof that she was authorised to act on his behalf. As to the argument that, as the author is being held incommunicado, he is prevented from giving express authorisation to counsel, the State party argues that the author has periodic contacts with his family, as well as his Iraqi and Romanian lawyers, whom he could have authorised to act on his behalf. Thus, from the State party’s point of view, the communication is inadmissible as a threshold matter under article 1 of the Optional Protocol for want of sufficient authorisation. [6]

4.10 The State party further argues that the communication is inadmissible under article 1 of the Optional Protocol and article 2, paragraph 1, of the Covenant, as the author was not within its territory and was not subject to its jurisdiction [7]. It submits that the author has not been subject to its jurisdiction since 15 March 2005, when he left the State party to go to Iraq together with the three Romania journalists. Romania was never an occupying power in Iraq, a circumstance which could have raised the issue of Romanian extra-territorial jurisdiction on Iraqi territory and over its citizens. Since his release from kidnapping he has been in the custody of the MNF-I international force acting in the territory of Iraq with the consent and at the request of the Iraqi authorities, while he was tried by the CCCI – a national court of Iraq that operates under Iraqi law. Under the pertinent UN Security Council Resolutions, the MNF-I and the Government of Iraq further agreed that the former would maintain physical custody of pre-trial detainees waiting for criminal prosecution in Iraqi courts under Iraqi law, in light of the fact that many Iraqi prison facilities had been damaged or destroyed during the war. The author has never been under the authority and effective control of the State party, since his arrival in Iraq, as the only foreign authority over the Iraqi territory belongs to MNF-I, acting under a UN mandate. The fact that the State party failed in its efforts to bring the author under its jurisdiction to face charges in Romania or even to obtain a copy of the author’s criminal file in Iraq (para. 4.6 above), demonstrates the lack of authority or control over the author by the State party, from which the lack of jurisdiction over him follows.

4.11 The author himself admitted in his communication that he is not under the State party’s jurisdiction, but instead in the “physical custody” of “U.S. military officers”, as part of the MNF-I. This is further demonstrated by the author’s appeal solely to the U.S. courts to seek to prevent his delivery by the U.S. authorities at Camp Cropper to the Iraqi authorities. In this regard, it refers to the decisions of the U.S. courts, which asserted that the he was “in the custody of a multinational entity”, and thus neither under the jurisdiction of the U.S. nor the State party.

4.12 The State party denies that the Romanian Embassy “allowed” U.S. military officers to take custody of the author. The hostages’ release was secured by the MNF-I and not by U.S. military officers. His presence in the Romanian Embassy has no legal significance; he remained in the custody of the MNF-I and was never transferred de jure or de facto into the State party’s jurisdiction. The Romanian authorities had no reason to request the custody of the author, as at the moment of departure from the Embassy he was only to be submitted to a debriefing procedure by the MNF-I. As there was no information at that time to indicate the future initiation of criminal proceedings against him in Iraq, the State party’s authorities could not have known at that time whether there were substantial grounds to believe that he was at risk of torture, ill-treatment or a death sentence, as set out in the Committee’s General Comment 31. There was no reason for the State party’s authorities to request that he be delivered into their custody to face charges against him in Romania for his involvement in the kidnapping. Only the next day was he arrested on charges of participation in the kidnapping of the three Romanian journalists. According to the State party, the author had “requested to go to the U.S. Embassy”, from which one could infer that it was his will to leave the Romanian Embassy.

4.13 As to the author’s reliance on article 22 of the Vienna Convention on Diplomatic Relations to establish a causal link to the State party’s responsibility for the author, the State party submits that this article concerns the inviolability of Embassy premises only and does not apply to Embassy personnel, which fall under different articles of the Vienna Convention. The author’s presence for a short time in the Embassy is not equivalent under the Vienna Convention or any other provisions of international law to the Embassy taking him into custody. Embassy personnel gave their consent to the representatives of MNF-I to enter Embassy premises so that the Romanian authorities could take the three Romanian citizens into their custody. The author was never taken into custody. The press statement, issued on 22 May 2005, by the President of Romania, in which he stated that, “the three Romanian citizens and their guide had been delivered to the authority of the Romanian Embassy”, should be understood as a simple message of reassurance to the Romanian people and the term “authority” should not be considered in its legal sense or equated with “custody”. This is supported by another line in the same press statement which stated “the Romanian authorities have taken over the custody of the Romanian citizens and are guaranteeing their security until their return home.” (emphasis added) The State party refers to a decision of the European Court of Human Rights to demonstrate that the author has failed to invoke any principle of international law, according to which he could be considered to fall under Romanian jurisdiction on the sole basis that Romania formed part of a multi-national coalition, when security in the zone in which the alleged actions took place was assigned to the U.S. and the overall command of the coalition was vested in the U.S. [8].

4.14 The State party submits that the author is not a victim within the meaning of article 1 of the Optional Protocol, as his allegations are derived from assumptions about possible future events, which had not even begun at the time the author left the Embassy. The State party reiterates that at the time the author left the Embassy, the author was not subject to any criminal procedure in Iraq and there was no arrest warrant issued against him by the MNF-I. As a general rule, a State party is not required to guarantee the rights of persons within another jurisdiction and violations of the Covenant may occur where an individual in similar circumstances is handed over only if at that moment the State could establish a risk of a violation – a necessary and foreseeable consequence [9]. In this case, the facts at the origin of the communication – the criminal procedure in Iraq, the preventive detention in the custody of MNF-I and the death sentence – started after the alleged handing over, independently of the alleged actions of the State party.

4.15 The State party submits that the communication is inadmissible for lack of substantiation, as the author fails to demonstrate either how his alleged handing over to the MNF-I determined the subsequent course of events and or where the causal link lay between this handing over and his future situation. It has not been demonstrated how his current detention is arbitrary, and he has provided no evidence to support his claim that he has been tortured and/or ill-treated in detention. Indeed, claims of ill-treatment have been contradicted by the findings of the Romanian prosecutors who met him in Baghdad. The State party submits that the author has failed to show how its alleged actions affected his right to a fair trial. He has benefited from legal representation and has exercised the right to review. The State party submits that, contrary to what the author alleges, it would appear from paragraph 3 of the Iraqi law on criminal proceedings that the victims’ attitude or the attitude of the victim’s State party exercises no influence on the initiation, development or cessation of criminal proceedings, and that the author was sentenced to death having taken into consideration the seriousness of his actions and irrespective of any authorisation from the victims or their State of origin.

4.16 On the issue of exhaustion of domestic remedies, it is submitted that despite several meetings with Romanian prosecutors, the author never mentioned that he had been ill-treated by Romanian members of the multinational force. On the contrary, he expressly declared that he had no claim against the State party’s authorities. He was assisted by a lawyer chosen by his family, and at no time did this lawyer draw the attention of the Romanian prosecutors, or any other Romanian authorities, to possible signs of violence. The State party’s judicial authorities can examine and prosecute criminal charges against the Romanian members of the multinational forces, ex officio or upon request. In addition, the author failed to offer the State party the possibility of redressing the alleged violation of his right to a fair trial with respect to the question of the U.S. Lieutenant’s claim to authorisation, as he did not request the Iraqi courts to question the Romanian authorities about the existence and the limits of this authorisation. The State party was not officially notified about this authorisation nor requested to intervene. The lawyers of the author’s sister requested, through the State party’s Washington Embassy, the State party’s intervention in the criminal proceedings in Iraq, but this request did not come from an official authority in Iraq. The Embassy did reply however that the authorisation referred to did not exist and that this response could be used in the criminal proceedings, in order to determine an official request coming from the Iraqi courts. There was no legal way for the State party to have access to the procedure or to the author’s file in Iraq, and the only other option was to publicly present its position, which it did through the media.

4.17 Finally, the State party submits that the communication is inadmissible for an abuse of the right of submission, as it was lodged before the Committee almost one and a half years after the author was sentenced to death by the Iraqi judicial authorities, although he was aware of the risk of such a sentence from the beginning of the trial. It also submits that the communication was filed because counsel’s demand to the Romanian Embassy in Washington to make a formal statement to the Iraqi courts that Romania opposed the imposition of the death penalty, was not acceded to.

Author’s comments

5.1 On 21 May 2007, counsel for the author commented on the State party’s submission. On the validity of the power of attorney, counsel submits that at all times relevant to the drafting and submission of the complaint, the author was detained at ‘Camp Cropper’ and was denied access to U.S. counsel, and access to his family and his Iraqi counsel was limited. As a result, he has been unable to submit a complaint on his own behalf or to directly appoint current counsel to submit a complaint on his behalf. It is for this reason that the author’s sister filed a power of attorney to act on his behalf.

5.2 On the issue of territoriality, the author refers to article 2 of the Covenant which imposes a duty on States parties to protect, “all persons in their territory”, as well as, “all persons under their control”. Thus, the State party’s distinction between “authority” and “custody” is meaningless as the State party has a duty to protect the author the moment he entered the inviolable territory of the Embassy, irrespective of its choice not to exercise or maintain custody of him. The inaccuracy of this distinction is further elucidated in the State party’s attempt to equate authority with jurisdiction: “Romania had no authority or control over the author – in other words, no jurisdiction over him.”

5.3 As to the claim that the State party did not know that the author would be detained in Iraq, the author submits that the State party’s own troops were members of MNF-I and participated in “the planning and initiation” of the operation that led to his release. The Romanian authorities also benefited from the help of the Iraqi Minister of Interior and of the troops under MNF-I command. The State party conducted its own investigation of the author which culminated in the initiation of criminal proceedings against him in Romania on 17 May 2005, five days before the release operation even took place. For all these reasons, the State party could not have been “surprised” that only one day after he was delivered to and relinquished from the authority of the Romanian Embassy he was confined at Camp Cropper. Referral to the CCCI for prosecution was the next logical step, and the ultimate transfer to Iraqi custody, which has not yet taken place, was also readily foreseeable.

5.4 The author reiterates that the State party made no inquiry and sought no assurances before allowing U.S. officers to remove him from the Embassy. As to the argument that the Embassy never authorised the U.S. Lieutenant to act on its behalf, the author submits that the State party has never appeared before the CCCI to correct this untruth. Nor has it made any statement to the Iraqi Court of Cassation, which will hear his appeal, in this regard. The State party has failed to take such action even though it may be all that is necessary to prevent the author’s execution. As a State party to the Second Optional Protocol, the author submits that it must be required to take such minimal steps to protect those removed from its territory.

5.5 On the issue of exhaustion of domestic remedies, as the author was removed from the reach of the Romanian judicial system, there were no domestic means for him to challenge the State party’s failure to prevent his removal. His ongoing detention continues to prevent him from pursuing such a course. Through his counsel, the author requested executive intervention by the State party, but the Government failed to respond. As to the timing of the submission of his communication to the Committee, the author submits that since his detention on 23 May 2005, he has had very limited access to anyone outside of that facility. The facts stated in the communication were not fully available to the author’s family or his U.S. counsel until shortly before the complaint was submitted. Once these facts came to light, additional time was required to pursue the availability of domestic remedies in the form of requests for executive intervention by Romania. As to the claim that counsel’s attempts to obtain executive intervention of the State party on behalf of the author before submitting the communication to the Committee indicates that the ultimate filing of the complaint was an abuse of the right of submission, the author submits that all of the correspondence between his counsel and the Embassy in Washington was included in the complaint and he was entirely forthcoming. Counsel requested executive intervention to discharge his ethical obligation to preserve his client’s life and integrity. The communication was delay on two occasions to allow the State party to take action to assist the author. Further delays were thought to be impossible for the preservation of the author’s life and integrity.

Supplementary submission on admissibility

6.1 On 18 January 2008, the State party provided the Committee with three note verbales. Two of them are dated 23 November 2007 and were sent by the Romanian Embassy in Baghdad to the Ministry of Foreign Affairs of the Republic of Iraq and to the Multinational Force Iraq, respectively. Both of these note verbales referred to the recent (no dated provided) decision of the Iraqi Court of Cassation, which apparently confirmed the author’s death sentence, reiterated its opposition to the death penalty (see para. 1.2 above), and expressed its expectation that the Court of Cassation would have overturned rather than confirmed the death sentence. To the Republic of Iraq, the State party additionally requested the Iraqi authorities to review its decision in order to protect the life and integrity of the author and to the Multinational Force the State party considered it appropriate that the author remain in its custody. The third note verbale, dated 30 November 2007, is a response from the headquarters of the multinational force, indicating that the author remains in its custody pursuant to a US Federal Court order, issued for reasons unrelated to his sentence and that following the “resolution of his case” MNF-1 will follow whatever lawful instructions it receives from the CCCI. It states that its role is a limited one and that it does not interfere with an Iraqi judge’s decision to impose a sentence under the authority of a properly constituted, sovereign court.

6.2 On 10 March 2008, in light of newspaper reports that the original decision of the Central Criminal Court of Iraq against the author was reversed, the Special Rapporteur requested clarification from the State party on the current status of this case and information on the author’s whereabouts. He also requested a translated copy of paragraph 3 of the Iraqi law on criminal proceedings, referred to in the State party’s submission of 5 March 2007, which is alleged to invoke that the victims’ attitude or the attitude of the victim’s State party exercises no influence on the initiation, development or cessation of criminal proceedings. On 19 March 2008, the State party responded that the view expressed in its submission of 5 March 2007 is an inference from the provisions of paragraph 3 (reproduced ad litteram in annex 14), according to which a criminal proceeding, “can only be set in motion on the basis of a complaint from the aggrieved party or someone taking his place in law” in relation to a certain number of offences listed exhaustively in subparagraph A. The offences for which the author was sentenced do not appear in that list, which implies that, other than in these cases, the initiation of criminal proceedings is ex officio. Thus, the initiation of proceedings is not conditional on the victim’s attitude or the attitude of the victims’ State, as implied in the complaint submitted on behalf of the author. The State party also confirmed the media reports that the Iraqi Supreme Court actually annulled the judgement of the lower courts against the author, a decision which the State party took note of with satisfaction. According to the public information available, the Supreme Court considered that the absence and loss of certain evidence prevented the author from benefiting from all the guarantees of a fair trial. In the State party’s view, this decision reflects the fairness of the proceedings before the Iraqi authorities and removes the concern that the death penalty will be carried out.

6.3 On 27 March 2008, the State party submitted a copy and translation of a note verbale dated 11 March 2008, from the Iraqi authorities to the State party, which confirmed that the “Federal Cassation Court has decided to cancel the court sentence against the accused person (Mohammed Munaf) and return the case to the specialized court for further investigation procedures with him. This is in order to know his role in the case and register the statement of the kidnapping journalists on their behalf. It is decided to have the mentioned person detained until finalizing the case and issuing the final decision.”

Admissibility decision**

7.1 During the ninety-second session (March/April 2008), the Committee considered the admissibility of the communication.

7.2 The Committee noted the State party’s argument that the power of attorney provided by the author’s sister to counsel authorizing him to act on the author’s behalf was inadequate and that counsel had therefore no standing to act on his behalf. It observed that the author had been detained since the submission and registration of the communication and that there is written evidence provided by the author’s sister granting counsel authority to act on her brother’s behalf. The Committee referred to its prior jurisprudence [10], as well as to Rule 90 (b) of its Rules of Procedure, in accepting the legitimacy of authorization in such circumstances. It found, therefore, that the author’s representative did have sufficient standing to act on his behalf and that the communication was not considered inadmissible for this reason.

7.3 As to the State party’s arguments on the issue of exhaustion of domestic remedies, the Committee noted that the author had been detained in Iraq since the submission of his communication, and that he had taken the only action known to his counsel to seek a remedy through a request for executive intervention. The State party had not shown any means through which application to its own courts could have procured relief in respect of his claims. The Committee notes the argument that for the purposes of exhausting domestic remedies relating to the unfair trial claims before the Iraqi courts, the author should have pursued the issue of the State party’s authorisation, or lack thereof, in the Iraqi courts. The Committee noted that the requirement of exhaustion of domestic remedies applies in respect of the State party against whom the communication is brought, and thus, even assuming such a claim could have permissibly been advanced before the Iraqi courts, the author need not have pursued such remedies. For these reasons, the Committee considered that it had not been shown that the author had domestic remedies to exhaust, within the meaning of article 5, paragraph 2 (b) of the Optional Protocol.

7.4 As to the argument on abuse of the right of submission, the Committee did not consider that a delay of one and a half years from the material facts of a case, particularly where those include the imposition of the death penalty, amounted to undue delay, nor did it consider that the subsequent submission of a communication to this Committee following several attempts to seek redress through the executive branch of the State party amounted to such abuse. The Committee thus did not consider that the communication was inadmissible for this reason.

7.5 The Committee noted the remaining arguments from the State party: that the author was neither in its territory nor subject to its jurisdiction; that he should not be considered a “victim” for the purposes of article 1 of the Optional Protocol; and that the claims are insufficiently substantiated, as they are based on events none of which had taken place at the time the author was removed from the Embassy and of which the State party could accordingly not have been aware. It also noted the argument that such events were not the necessary and foreseeable consequences of his removal from the Embassy, and that the necessary causal link was thus absent. It recalled its prior jurisprudence [11] that a State party may, in principle, be responsible for violations to the rights of an individual by another State if the necessary and foreseeable consequence of the removal of that individual from its jurisdiction is a violation of their rights under the Covenant. It noted in this respect that, relevant to these issues, the State party had already initiated domestic criminal proceedings against the author on the basis of his presumed involvement in the same incident, which is the subject matter of the present communication, and had been involved in the planning and initiation of the mission to secure the hostages’ release. In conclusion, the Committee’s view was that all these issues are intimately connected to the merits of the case and would be best fully resolved at that stage of the communication.

8. Accordingly, on 2 April 2008, the Committee declared the communication admissible and requested the State party to provide written explanations or statements clarifying the matter, and indicating the measures, if any, that may have been taken by the State party. In this respect, the State party was, in particular, requested to provide in detail the extent of its knowledge or reasonable suspicion of the author’s alleged criminal conduct, the extent to which other States or authorities were aware of same, and the State party’s consideration, with any other State or authority, of how the author’s responsibility for such conduct was to be resolved.

State party’s submission on the merits

9.1 By submission of 8 January 2009, the State party stated that, on 24 April 2008, the Court of Appeal of Bucharest sentenced the author to 10 years of imprisonment for crimes committed on the territory of the State party, namely the crime of “constitution of and participation in terrorist groups, financing terrorist acts and complicity in terrorist activities.” The State party’s authorities are looking into the different possibilities to ensure the enforcement of this sentence against the author given his continued detention in Iraq.

9.2 On the Committee’s admissibility decision, the State party argues that the Committee deferred its consideration of admissibility, in particular, as it concerns the jurisdictional issue having decided to consider these arguments in the context of the merits. It requests the Committee to revise its decision on admissibility provided for under rule 99, paragraph 4, of the Committee’s rules of procedure.

9.3 The State party reiterates its earlier arguments that the author has not been subject to the State party’s jurisdiction since he left Romania on 15 March 2005. He has not been under the “power or effective control” of the State party, as required by General Comment 32 on the nature of the general legal obligation imposed on States parties to the Covenant. According to the State party, since the general rule dictates that the jurisdiction is territorial and only, exceptionally, extra-territorial, for the exception to be applicable it must be proven that there is a causal link between the action of the agents of a State and the subsequent alleged acts. Thus, for the responsibility of the State party to be engaged it should be demonstrated that the author was under the power or effective control of the Romanian authorities and that there was a causal link between the Romanian agents and the alleged violations invoked.

9.4 The State party provides detailed information on the nature of the MNF-1, the role of the Romanian troops within this multinational force and the general attribution of responsibility under international law of the MNF-1 under international law. It submits, inter alia, that according to the official site of the MNF-1, since 2003, Romania has deployed 5.200 troops in support of the Operation Iraqi Freedom. The troops were assigned to two different multi-national divisions, Centre South and Southeast. It reiterates that Romanian personnel did not have access to the detention centre in Camp Cropper, except for those providing medical treatment. It refers to a reply of the UN Secretariat on the issue of attribution of responsibility of peacekeeping forces at the request of the International Law Commission [12] to demonstrate its proposition that even if the MNF-1 was to be considered in the same terms as an UN peacekeeping mission, it is indisputable that the Romanian troops were never vested with effective command or control so as to be internationally responsible for the acts of MNF-1. It also refers to decisions of the European Court of Human Rights [13] to support the same argument. Moreover, the State party was not in a position to secure the respect for the rights defined in the Covenant in the territory of Iraq, as the responsibility to secure those rights was vested in Iraq, as a sovereign State. There is no principle under international law that would have placed the author under the jurisdiction of Romania on the sole basis that it contributed troops to a multinational coalition, when security in the zone in which the alleged actions took place was assigned to the US and the overall command of the coalition was effectively vested in the US.

9.5 The State party reiterates that the author was not under its jurisdiction following his release by the MNF- 1 force with the other three hostages on 22 May 2005. From 28 March 2005 until 22 May 2005, he was considered by the Romanian authorities as a victim. Even though, after investigating the circumstances of the author and journalists departure to Iraq, the Romanian authorities had some suspicions that he was involved on the territory of Romania in criminal acts related to terrorism, they had no reason to believe that he was not a prisoner in the hands of a terrorist group with the Romanian journalists. In addition, the State party’s suspicions only related to the acts which occurred on Romanian territory before the departure of the four individuals to Baghdad. What subsequently transpired in Baghdad could not have been considered a direct consequence of those acts, as it was objectively impossible to test the seriousness and authenticity of the terrorists claims. There was no reason to doubt the seriousness of the terrorists’ threats that they would execute all four hostages and until their release the Romanian authorities feared that the author had been executed. The State party submits that the MNF-1 is not replacing the Iraqi authorities but helps to maintain peace and security in Iraq. Therefore, it did not have the authority to deliver the author, who was not a Romanian citizen, to the Romanian authorities if they so requested. The final authority in this regard was vested in the Iraqi authorities, in relation to which international law provisions on extradition law apply.

9.6 The State party reiterates that the author was not under its jurisdiction by virtue of his brief presence at the Romanian Embassy. He was not forcibly removed from the embassy and there was no risk at the time of departure that his rights would be violated. His representatives admitted in the writ of certiorari, which they filled before the Supreme Court of the United States that the author himself asked to be taken to the US embassy. Thus, his departure was an act of free will, at his request and not a measure imposed upon him by the MNF-1 forces or by the Romanian authorities. The author did not seek the protection of the Embassy through, for example, a request for asylum. While the State party recognizes that it has an obligation to protect, it refers to the Committee’s jurisprudence in cases of extradition, expulsion or refoulement, in which the analysis of the potential risk that a person could suffer in the jurisdiction of return is made on the basis of the elements available to the State party at the time of transfer. However, at the time of the author’s request to be taken to the US embassy, neither the Iraqi authorities nor the MNF-1 manifested any intention of arresting and prosecuting the author on any charges. Given the principle of presumption of innocence, it is also speculative to accuse the Romanian authorities of knowing, even before the initiation of any procedure against the author in Iraq that, he was guilty, would be convicted and would subsequently be sentenced to death. Upon his departure from the Embassy, the State party’s authorities believed that he would be submitted to a debriefing procedure by the MNF-1 and were not aware that he would subsequently be interned in Camp Cropper for “imperative reasons of security”. It was only during the debriefing that evidence of the author’s involvement in the kidnapping came to light. His detention was reviewed by a MNF-1 Tribunal of three-judges, during which the author was present and had an opportunity to make a statement and call available witnesses.

9.7 On the issue of the presence before the CCI of an American officer alleged to have claimed that he represented Romanian authorities, the State party reiterates that at no time did it empower any person to represent it before the Iraqi courts, as it was not a party to those proceedings. This is clear from the Supreme Court’s decision overturning the author’s conviction, which only refers to the Romanian victims – the three journalists – as former parties to the proceedings and contains no mention of Romania. In addition, no provision in Iraqi criminal law links prosecution and conviction of an individual to the express consent of the victim. As the author’s representatives before the US Supreme Court admitted, “The Government of Romania has repeatedly denied it authorized Lieutenant Pirone to speak on its behalf.” The alleged letter which is said to have authorised the officer to act on the State party’s behalf, as admitted by the author’s representative, is not part of the court record, neither the author nor his counsel has seen it, and they have been unable to enquire into the circumstances under which it was purportedly obtained. No official role was attributed to this officer and his opinion was not decisive for the court findings. In addition, the author has failed to indicate the provisions that link his conviction to the State party’s express request.

9.8 The State party underlines that, as it is not involved in the procedures before the MNF-1 nor the procedure before the Iraqi courts, it has no knowledge of the information available to other States authorities of the author’s alleged criminal conduct and, therefore, finds it impossible to provide more detail than it did on the last two questions addressed to it by the Committee. In spite of repeated efforts, the Romanian authorities have not received the necessary cooperation from the Iraqi authorities in the author’s case, a fact which it can only regret.

9.9 On the merits of the claim under article 6, the State party submits that the so-called “removal” was in fact the direct effect of the author’s wish to go to the US Embassy, at a time when neither the Romanian Embassy nor the author could foresee that the MNF-1 Tribunal would decide to intern him and refer his case to the CCCI for criminal proceedings. If the author had known of these developments he would surely have asked for, at least, humanitarian protection. Several facts had not emerged at the time of his departure: the MNF-1 only considered that he was involved in the kidnapping after his debriefing; the MNF-1’s decision was not final, as the Tribunal had to order his arrest and decide if he threatened, by his conduct, national security; and the Tribunal referred the case to the CCCI but his conviction was not the unconditional result of his departure from the Embassy, as he could have been found beyond any suspicion of having committed any crime and released. The State party denies that it failed to protect the author by refusing to act before the Iraqi court and denies the issue of any authorization in favour of an American officer to support his conviction. The State party’s position was one of constant and public denial. However, the author did not show why he or his lawyer, as parties to the procedure, could not have requested the Iraqi court to clarify this aspect.

9.10 On the claims under articles 7 and 10, the State party submits that no evidence was produced to substantiate this claim, apart from a secondary source of testimonial evidence which remains uncorroborated and was flagrantly contradicted by the finding of the Romanian prosecutors who met the author several times during his detention in Bagdad and by his wife, who confirmed to the Romanian authorities that her husband was “doing pretty well”. In fact, before the US Supreme Court, the author had requested not to be transferred into Iraqi custody, as in such places of detention there would be a risk of ill-treatment. The author did not make any reference before the US courts of the ill-treatment he is alleged to have suffered in Camp Cropper.

9.11 As to conditions of detention in Iraqi prisons, the State party notes that the US Supreme Court found that no real risk of torture is present, based on the State Department’s Reports of the human rights situation in Iraq. Although these reports admit that in some detention facilities under Iraqi custody the human rights situation raises concerns, the Iraqi Ministry of Justice meets international standards of treatment of detainees in its penitentiaries, and the author, if transferred, will be placed in one such location. The State party attaches due importance to the findings of the US Supreme Court, as it is best placed to evaluate the personal risk that an American citizen is subjected to ill-treatment. As to the issue of the manner in which the death penalty is carried out in Iraq, the State party considers that nothing in its conduct led to this situation and emphasizes that the discussion is a speculative one in any event as the Iraqi Supreme Court annulled the death sentence and called for a new investigation and a new trial that could have a different outcome.

9.12 On article 9, the State party refers to its version of the facts and its argument that the author left the Embassy of his own free will accompanied by members of the multinational force to the Embassy of his State of citizenship. It notes that the US Supreme Court considered that the MNF -1 Tribunal of three judges ensured all necessary guarantees, including the legality and non-arbitrary nature of his arrest and detention. Moreover, this issue was not brought up by the author before the US Courts until the appeal stage.

9.13 On article 14, the State party refers to the Law on Criminal Proceedings in Iraq to demonstrate that the procedure meets the general requirements for a fair trial. It refers to its previous remarks on the alleged role of an American officer (paragraph 9.7), as well as the fact that the Iraqi Supreme Court, which reviewed the author’s death sentence, afforded the benefit of the doubt to the author. The Iraqi Supreme Court vacated the author’s death sentence, as the victims’ testimonies and the testimony of one of the accused were missing, and the sentence did not reflect the ultimate character of the crime. No mention was made of the issue of the authorization allegedly delivered to the American officer by Romanian authorities. No evidence was provided by the author on the other allegations, including no copy of his request to cross-examine witnesses, to contact his American counsel or to be granted time and facilities for his defence. Not even a copy of his appeal against his death sentence was provided. For these reasons, the State party considers that the author has failed to substantiate these allegations.

Author’s comments on the State party’s submission

10.1 On 12 March 2009, the author maintained that he was within the “power or effective control” of the State party during his time in the Romanian Embassy. It was the State party’s own choice to treat the author differently from the other three hostages. The State party’s argument that the MNF-1 did not have “the necessary authority to deliver Mr. Munaf…to the Romanian authorities if they so requested”, has no basis in fact, as the State party never requested to retain custody of him. The argument that the MNF-1 had different authority over the author, as he is not a Romanian citizen as compared to the other three hostages is not supported by any UN resolution or other decision or document. The author submits that the difference in treatment was due to the State party’s deliberate choice not to request or retain his custody. He submits that the fact that he is not a Romanian citizen does not shield the State party from its duty to protect him. He admits that at the time of departure from the Embassy, he had no reason to believe that he was in any danger and had no reason to seek the State party’s protection. However, the protection of fundamental rights is an absolute one and it must be acknowledged that the absence of an affirmative request for protection from a violation does not exonerate the State party.

10.2 According to the author, at the time of his removal from the Embassy, the State party had information that should have led it to the conclusion that there was a real risk that his rights under the Covenant would be violated, thereby triggering at least an inquiry into where he would be taken and what might happen to him. The author notes that the State party’s argument that it was only suspicious of the author’s involvement in criminal activity on the territory of Romania is inconsistent with its earlier admissibility submissions, in which it submitted that it had information about the possibility that the author was involved in the preparation of the kidnapping and the fact that criminal proceedings were instituted against him on 17 May 2005. In addition, the State party provided a memorandum signed by the Romanian Public Prosecutor which describes the investigation into the author after 5 April 2005. According to this memorandum, Romanian investigators traveled to Baghdad with the consent of the Iraqi government to hear the testimony of witnesses indicted for acts of terrorism by the Iraqi authorities, which took place between 19 and 21 May 2005 at the headquarters of the Major Crimes Unit in Baghdad. It is thus clear that the Romanian authorities were aware that the Iraqi authorities were arresting Iraqi citizens specifically. They knew that the Iraqi authorities had the same information that the State party had on the suspicions vis-à-vis Mr. Munaf and should have concluded that the Iraqi authorities would also suspect him. In addition, although the Romanian submissions are not clear on whether MNF-1 authorities were present at the witness hearings, the State party could reasonably have concluded that they were privy to any information Iraq had, and knowledgeable about Iraq’s intentions with regard to Mr. Munaf.

10.3 As to the Committee’s question to the State party on its consideration with any other State or authority of how responsibility for such criminal conduct was to be resolved, the author notes that the State party explains its actions in that regard only to the extent that it attempted to gain the cooperation of other authorities in its own criminal investigation and proceedings. The State party chose not to inquire and to seek no assurances regarding what would happen to the author after his removal from the Embassy.

10.4 The author refers to his conviction on 24 April 2008 by the Court of Appeal in Bucharest, on the basis of which he makes several new claims. Noting the fact that he has been detained in Iraq since 23 May 2005, he claims a violation of article 14, paragraph 3(b), as he lacked adequate time and facilities for the preparation of his defense, and a violation of article 14, paragraph 3 (d), as his trial was held in his absence.

10.5 The author acknowledges that the Court of Cassation fully supported his allegations regarding the violation of his rights under article 14 during his trial by the CCCI. On 25 January 2005, his sister received a telephone call from the author who reported that his belongings had been taken from him. After this call, the author was held incommunicado for more than four weeks, during which neither his family nor his Iraqi lawyer were permitted to speak to him. He was transferred multiple times during this period but finally returned to Camp Cropper in the last week.

Author’s supplementary submission

11. On 20 April 2009, the author’s counsel provided an update on the case. She states that she has been unable to contact the author directly but understands from his family that the Iraqi court has requested the assistance of the Romanian authorities in its investigation of the case. According to counsel, the Iraqi investigation judge has requested the testimony of the three Romanian journalists who had been kidnapped. Six months after the initial request, and following multiple letters to the State party’s government, the latter responded offering to allow the Iraqi investigation judge to come and take the testimonies in the State party. As Iraqi rules regarding investigation and criminal procedure do not allow testimony to be taken outside Iraq, the Iraqi court requested that the three witnesses be made available to give testimony via satellite transmission from Romania to Iraq. To date the State party’s government has failed to respond. Until an answer is provided by the State party, the Iraqi court cannot proceed with its investigation and the proceedings against the author will not progress. Thus, his detention which has already lasted four years will continue.

Supplementary submissions from the State party

12.1 On 15 May 2009, the State party disputed the author’s allegations made in his submission of 20 April 2009. It submits that the Romanian authorities have only received two letters from the Iraqi administration to which it duly responded. On 29 October 2008, the Ministry of Foreign Affairs received a request from the Iraqi judicial authorities for further information on the three kidnapped victims. In January 2009, the State party responded that to conform to the requirements of Romanian law such a request should take a certain form and include inter alia certain guarantees, including the assurances of reciprocity. Such requirements are necessary given that there is no international agreement between Romanian and Iraq on issues of international assistance in criminal matters. On 17 April 2009, the State party received a similar request from the Iraqi authorities to which the State party again requested inter alia assurances of reciprocity. The Iraqi authorities had not responded to this note verbale by the date of the submission.

12.2 On 13 May 2009, the Romanian Ministry of Foreign Affairs received another note verbale from the Iraqi Ministry of Foreign Affairs containing information pursuant to which the Central Investigation Court decided on 13 April 2009 to designate the Iraqi consular officer from the Iraqi Embassy in Bucharest to set up a rogatory commission and take the testimony of the three Romanian journalists. This note was sent to the Ministry of Justice who is considering the matter and will inform the Iraqi authorities in due course. The State party reiterates the numerous requests it has made to the Iraqi authorities for its assistance in the hearing of Mr. Munaf, including by rogatory commission, to which the Iraqi authorities responded in the negative. In addition, the State party informed the Iraqi authorities of the conviction of Mr. Munaf in Romania and requested the Iraqi authorities to consider the application of the principle of non bis in idem should he be investigated in Iraq for the same crimes that were the object of the criminal proceedings in Romanian. To this request the State party has still not received a response. Finally, the State party denies that it informed the Iraqi authorities of the possibility of an Iraqi investigative judge coming to Romania to take the testimony of the three Romanian journalists. Such a possibility is not envisaged under Romanian law.

12.3 On 5 June 2009, the State party responded to the author’s comments of 12 March 2009. It reiterates previous arguments made on admissibility. It submits that the author has failed to substantiate the new claims of violations of article 14 by the Court of Appeal in Bucharest of 24 April 2008. The author’s lawyers were aware, at least from 30-31 May 2005, that proceedings were initiated against the author in the State party and they could have requested information from the author’s sister or his lawyers in Romania for information on his case. In its submission of May 2007, the State party itself referred to these proceedings. Thus, it submits that the author’s failure to make these claims only two years after being informed of the facts relating to them is an abuse of the right of submission to the Committee. It also claims that the author has failed to exhaust remedies, as he did not appeal to the Court of Appeal of Bucharest, despite the fact that he was given additional time in light of his conviction in abstentia. It also submits that the author still has recourse to one of the extraordinary means of appeal in the State party.

12.4 The State party clarifies its earlier argument that the fact that there was no specific request from the author for protection did not imply that he was in any way at fault by not doing so but that, apart from the issue of whether the State party should have presumed a future violation of his rights, there were no other circumstances which would have entailed a responsibility to react on the part of the Romanian authorities. The State party submits that the claim that Romania had information that should have led to the conclusion that there was a real risk of a violation of his rights remains unproven and a mere hypothesis. The State party submits that it never contested that some of the alleged preparatory and executive acts, which led to the kidnapping, were carried out on Romanian soil but merely clarified that the investigations carried out on the part of the Romanian authorities related only to those preparatory and executive acts that were carried out in the State party. The State party’s authorities could not have investigated what had happened on Iraqi territory. In any event, the arrests carried out by Iraqi authorities did not necessarily imply the automatic guilt of the author and could equally have ended with a finding of insufficient evidence to pursue the case.

12.5 As to the argument that the State party should have requested the Iraqi authorities or MNF-1 on how it intended to proceed with the author, the State party reiterates, that, at the time, it was of the view that MNF-1 intended to subject the author to a debriefing procedure which would take place in the US Embassy. This was confirmed by the US Supreme Court in its decision of Munaf v. Geren [14]. The State party submits that it made known its position to both MNF-1 and to the Iraqi authorities, and on 28 May 2009, it had made a further request to the Iraqi authorities to review its policy on the death penalty with a view to abolition.

Issues and proceedings before the Committee

Review of admissibility

13.1 Prior to considering the merits of the case, the Committee notes that the author formulates new claims in his submission of 20 April 2009 after the Committee’s decision on admissibility. The Committee observes that these claims relate to the conduct of the criminal proceedings against him before the Court of Appeal on 24 April 2008. It notes that the State party contests these claims, inter alia, for failure to exhaust domestic remedies, as the author did not appeal his conviction despite the extension of the time-limit in this regard. While noting that the author himself was and remains detained in Iraq, no reasons have been provided explaining why he could not have assigned his Romanian lawyer to pursue an appeal on his behalf. The Committee considers that the author has failed to show that he has exhausted domestic remedies with respect to his new claims, and thus finds this part of the communication inadmissible, pursuant to article 5, paragraph 2(b), of the Optional Protocol.

13.2 As to the State party’s request in its submission on the merits to review the admissibility of the entire communication, the Committee reiterates its view set out in the admissibility decision that the author’s arguments should be analysed in the context of the consideration on the merits of the case.

13.3 The Committee refers to its decision on admissibility, in which it considered that some of the inadmissibility arguments are intimately linked to the merits and should thus be considered at that stage. The Committee made this assessment inter alia, on the basis of the serious allegations made by the author, the contradictions between the State party and author on several questions of fact and the absence of sufficient information about the extent of the State party’s knowledge of the author’s alleged criminal conduct. The Committee recalls that it addressed further questions to the State party in its admissibility decision, to which both the State party and the author have had further opportunities to respond.

Consideration of the merits

14.1 The Human Rights Committee considered the communication in the light of all the information supplied to it by the parties, as it is required to do under article 5, paragraph 1, of the Optional Protocol.

14.2 The main issue to be considered by the Committee is whether, by allowing the author to leave the premises of the Romanian Embassy in Baghdad, it exercised jurisdiction over him in a way that exposed him to a real risk of becoming a victim of violations of his rights under articles 6, 7, 9, 10, paragraph 1 and 14 of the Covenant, which it could reasonably have anticipated. The Committee recalls its jurisprudence that a State party may be responsible for extra-territorial violations of the Covenant, if it is a link in the causal chain that would make possible violations in another jurisdiction. Thus, the risk of an extra-territorial violation must be a necessary and foreseeable consequence and must be judged on the knowledge the State party had at the time: in this case at the time of the author’s departure from the Embassy. [15]

14.3 While there is disagreement about some of the facts of the case, the following is agreed by both parties: the author was brought to the embassy, where he remained for a few hours; he specifically requested to go to the US embassy on account of his dual citizenship; and he was unaware himself at the time that he might subsequently be charged with a criminal offence in Iraq and thus might have needed the protection of the State party. The latter point has been confirmed in the author’s comments on the merits (paragraph 10.1).

14.4 Given both the State party’s and author’s responses to the questions addressed by the Committee in its admissibility decision, it is clear that the State party was involved in the initiation and planning stage of the operation to release the hostages, and that the author had been charged (and ultimately subsequently convicted) of having committed criminal offences in the State party’s territory, offences which related to the kidnapping in Iraq itself. The author argues that the Iraqi administration had provided some assistance to the State party with respect to the latter’s investigation of the author for crimes committed in Romania. He argues that, as a result of this cooperation, the State party should not have been “surprised” (paragraph 5.3) to learn that the author was charged the day after his departure. However, the Committee does not consider that “surprise” can be equated with knowledge, on the part of the State party, that violations of the Covenant were a necessary and forseeable consequence of his departure from the Embassy. Nor does it consider that all of this information, even looking at it in its totality, proves or even suggests that the State party would or should have known, at the time of the author’s departure, that criminal proceedings would subsequently be initiated against him in Iraq. Nor could it have known that the initiation of such proceedings would have run a real risk of him, being convicted in circumstances contrary to article 14, ill-treated contrary to article 7 and/10, being sentenced to death, contrary to article 6, and ultimately executed, in a manner contrary to article 6, paragraph 2.

14.5 The Committee notes that at the time of his departure from the embassy, the State party was of the view that the author would merely take part in a de-briefing procedure and had no reason to deny his specific request to go to the US embassy, in particular given his status as a dual national. The Committee considers that the author’s claims that the State party knew otherwise were, and in fact remain, speculative. In this regard, the Committee notes that even since the submission of the communication, the author is no longer under a sentence of death in Iraq, his conviction and sentence having been annulled awaiting further investigation. In addition, by annulling his appeal, the author acknowledges that the Court of Cassation addressed his claims under article 14, concerning the criminal proceedings before the Central Criminal Court of Iraqi. In the Committee’s view, the fact that the proceedings against the author have not yet been completed, and that upon review at least some of his claims have been addressed, lends further support to the State party’s argument that it could not have known at the time of the author’s departure from the Embassy that he ran a risk of his rights under the Covenant being violated.

14.6 For the abovementioned reasons, the Committee cannot find that the State party exercised jurisdiction over the author in a way that exposed him to a real risk of becoming a victim of any violations under the Covenant.

15. The Human Rights Committee, acting under article 5, paragraph 4, of the Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights, is of the view that the facts before it do not reveal a breach of any articles of the Covenant.

[Adopted in English, French and Spanish, the English text being the original version. Subsequently to be issued also in Arabic, Chinese and Russian as part of the Committee’s annual report to the General Assembly.]

APPENDIX

Dissenting opinion on the Admissibility Decision of Committee members, Mr. Ivan Shearer, Sir Nigel Rodley and Mr. Yuji Iwasawa

We are unable to subscribe to the decision to declare the present communication admissible. In our view no further facts could emerge at the Merits phase of the proceedings that could lead to an ultimate finding of a violation of the author’s Covenant rights. It is wrong to place the State party under a further obligation to respond to a clearly misconceived complaint.

We limit ourselves to what we consider to be the complete absence of a territorial or jurisdictional nexus between the author and the State party, as required by article 2 of the Covenant. The establishment of such a nexus is essential before a communication with respect to that State is admissible.

The facts relevant to this aspect of the case do not appear to be in dispute. The author was brought to the Romanian Embassy in Baghdad together with the other freed hostages by officers of the Multinational Force (MNF-1). The three freed hostages remained in the embassy in order for arrangements to be made to repatriate them to Romania. Mr Munaf, who is a dual Iraqi-US national, left the embassy in the company of MNF-1 requesting that he be taken to the US Embassy. Mr Munaf did not request the protection of the Romanian embassy by way of asylum or express a desire to remain there. There is no evidence that he left the embassy otherwise than voluntarily. It was only on the following day that Mr Munaf was detained by the MNF-1 on suspicion of having committed an offence.

It can only be concluded, in our view, that the present communication has been artificially constructed as a complaint against Romania, a party to the Optional Protocol, in order indirectly to draw attention to alleged violations of the Covenant by Iraq and the United States. Neither of the latter States are parties to the Optional Protocol and thus the author would be precluded from bringing proceedings against them before the Committee.

[signed] Mr. Ivan Shearer

[signed] Sir Nigel Rodley

[signed] Mr. Yuji Iwasawa

[Done in English, French and Spanish, the English text being the original version. Subsequently to be issued also in Arabic, Chinese and Russian as part of the Committee’s annual report to the General Assembly.]

Dissenting opinion on the Admissibility Decision of Committee member Mr. Walter Kälin

I am not in a position to join the majority declaring the present communication admissible. In my view the facts of the case, albeit disputed to some extent by the parties, are clear enough to allow the conclusion that the communication should have been declared inadmissible.

The state party claims that the author has neither been within its territory nor subject to its jurisdiction since 15 March 2005, when he left the State party to go to Iraq. It also maintains that while the author was brought to the Romanian Embassy he never left the custody of MNF-I and was not handed over to Romania.

Indeed, the key question in the present case is whether Romania exercised any jurisdiction over the author. The point of departure for examining this issue is article 2 of the Covenant, according to which a State party undertakes to, “respect and to ensure to all individuals within its territory and subject to its jurisdiction the rights recognised in the present Covenant…”, as well as article 1 of the Optional Protocol allowing the Committee to “receive and consider communications from individuals subject to its jurisdiction” (emphasis added). Accordingly, the Committee has described “individuals subject to its jurisdiction”, as not referring to the place where the violation occurred, but rather to the relationship between the individual and the State, in relation to a violation of any of the rights set forth in the Covenant [16]. This position was confirmed and further explained in the Committee’s General Comment No. 31, where the Committee clearly set out that “a State party must respect and ensure the rights laid down in the Covenant to anyone within the power or effective control of that State Party, even if not situated within the territory of the State Party” (emphasis added). It went on to say that the enjoyment of Covenant rights is not limited to citizens of States parties and the principle also applies to those within “the power or effective control of the forces of a State Party acting outside its territory, regardless of the circumstances in which such power or effective control was obtained, such as forces constituting a national contingent of a State Party assigned to an international peace-keeping or peace-enforcement operation.” Thus, the test is not, as argued by the State party, whether it had “custody of” or “authority over” the author, or whether it relinquished custody of him to MNF-I, but whether it had “power or effective control” over him for the purposes of respecting and ensuring his Covenant rights.

In this regard, I accept the following facts: The release of the author and the Romanian hostages was secured during a raid by military troops under the command of Multi-National Force-Iraq (MNF-I) whose presence in Iraq was authorized by the Security Council [17]. As confirmed by the author, the contingent of MNF-I directly involved in securing the hostages’ release did not include Romanian troops. The State party’s involvement, as has not been contested by it, was limited to the “initiation and planning” stage of the operation. The troops carrying out the operation brought the hostages as well as the author to the Romanian Embassy in Baghdad. From there, the author was taken by MNF-I to ‘Camp Cropper’, where he has been detained since. ‘Camp Cropper’ is an MNF-I detention facility, although a facility in which, as demonstrated by the State party, there were no Romanian personnel during the period in question.

Accordingly, the present case raises three issues: First, it has to be considered whether alleged violations suffered by the author in the form of his detention, trial and sentence are imputable to the State party, by virtue of the State party’s presence in the MNF-I. Second, it is necessary to examine whether by letting the author be taken away from the premises of the Embassy it exercised jurisdiction over the author in a way that exposed the author to a real risk of becoming a victim of violations of his rights under articles 6, 7, 9, 10, para. 1 and 14 of the Covenant which it may have reasonably anticipated. Finally, the question arises whether the State party exercised jurisdiction over the author when, subsequent to his departure from the Embassy, it allegedly declined to intervene on behalf of the author during the proceedings before the Central Criminal Court of Iraq (CCCI), an omission which, according to the author, made the violation of his rights possible.

Regarding the first question, I find that, whatever the circumstances in which a State party could be held to be exercising jurisdiction over an individual in the context of “an international peace-keeping or peace-enforcement operation”, as set out in our General Comment 31, in the current circumstances the State party was not itself represented in the MNF-I contingent that secured the hostages’ release. Thus, the part that the State party played in their release, through its involvement in the initiation and planning of the operation, was insufficiently proximate to bring the author within the power or effective control of the State party, prior to his arrival in the Embassy, as defined by the Covenant and Optional Protocol. The same conclusion must be drawn with respect to the author’s detention by the MNF-I in ‘Camp Cropper’, following his removal from the Embassy, in light of the fact that no personnel from the State party was present in this detention facility during the period in question, as well as with respect to the trial before the CCCI. There is no established principle of international law which would mean that the author fell within the jurisdiction of the State party on the sole basis that it formed part of a coalition with the State that took the author into custody and controlled Camp Cropper. Thus, the author cannot be said to have been under the power or effective control of the State party after his removal from the Embassy and his subsequent detention in ‘Camp Cropper’. In my view, the communication is thus inadmissible insofar it claims that the treatment of the author while in detention in Camp Cropper, the trial, and the ensuing death sentence are directly attributable to the State party and amount to violations by the State party of the Covenant.

As to the second question and the author’s claims that the act of handing him over to MNF-I leading to his being sentenced to death violated his rights under the Covenant, the Committee’s jurisprudence is relevant according to which States Parties have an obligation not to remove, by whatever means, individuals from their jurisdiction if it may be reasonably anticipated that they will be exposed to a real risk of being ill-treated. [18] The same obligation exists for a State party that has abolished the death penalty regarding a person risking the death penalty in another country. [19] Here, the question arises as to whether the author could be said to have been within “the power or effective control” of the State party, by virtue of his presence in its Embassy in Baghdad. I note that, although the precise sequence of events inside the grounds of the Embassy on 22 May 2005 is contested by the parties to the case, the parties agree that (i) the author was within the premises of the Embassy, and (ii) that he was detained only subsequent to his departure from the Embassy. As a matter of international law, a State party has full legal jurisdiction over diplomatic premises and the acts of all persons therein. This is so regardless of the precise degrees of factual control that were in fact have been exercised over the individual within the premises by Embassy staff and MFN-I forces. Thus, in the course of 22 May 2005 the author can appropriately be regarded as having come, in legal terms, within the jurisdiction of the State party while at its Embassy in Iraq.

However, even if we accept that the State party exercised jurisdiction over the author while in the Embassy premises, the question remains as to whether the author has sufficiently substantiated his claim, for purposes of admissibility, that the State party was in a position to reasonably anticipate impending violations of this rights under articles 6, 7, 9, 10 and 14 of the Covenant arising from his subsequent detention, trial and sentence. In this regard, the State Party’s explanation that the author requested to be taken to the U.S. Embassy as well as the fact that author never claimed to have asked Embassy staff to provide him with protection are highly relevant, as are the short period of time and the circumstances of the author’s presence on Embassy premises. It is my view that under these circumstances, the author has failed sufficiently to substantiate, for purposes of admissibility, that the State party’s authorities were in a position reasonably to anticipate the alleged violations of his rights under the Covenant.

The final question is whether the State party had jurisdiction over the author with regard to its alleged failure to intervene with relevant authorities during and in the aftermath of the trial before the CCCI despite such requests by his counsel. A refusal to act on behalf of a person being abroad may be a relevant exercise of jurisdiction, provided there is a genuine link between the state and the person concerned. [20] In the present case, the author has claimed that according to applicable Iraqi law the State party had to authorize the trial of and the imposition of the death penalty on the author because the victims were its own nationals, and thus was supposed to play a direct role in his trial. Such a legal possibility to prevent the imposition of the death penalty in a trial that allegedly violated article 14 would, in my view, be sufficient to create a genuine link between the State party and the author. I note, however, that the only article quoted by the parties to these proceedings that could be relevant is article 3 of the Iraqi Law on Criminal Proceedings requiring a request by the aggrieved party in the case of certain specified crimes. However, kidnapping is not included in the list spelled out in article 3, and the author has not referred to any other specific provision of Iraqi law to support his contention that in the present case the State party’s agreement would have been necessary. Therefore, the Committee should have concluded that the author has not sufficiently substantiated, for purposes of admissibility, his claim that the State party has violated its duty under article 6 to protect his life.

[signed] Mr. Walter Kälin

[Done in English, French and Spanish, the English text being the original version. Subsequently to be issued also in Arabic, Chinese and Russian as part of the Committee’s annual report to the General Assembly.]

—-

* The following members of the Committee participated in the examination of the present communication: Mr. Mohammed Ayat, Mr. Prafullachandra Natwarlal Bhagwati, Mr. Lazhari Bouzid, Ms. Christine Chanet, Mr. Ahmad Amin Fathalla, Mr. Yuji Iwasawa, Mr. Rajsoomer Lallah, Ms. Zonke Zanele Majodina, Mr. Michael O’Flaherty, Mr. Rafael Rivas Posada, Sir Nigel Rodley, Mr. Fabian Omar Salvioli, Mr. Krister Thelin and Ms. Ruth Wedgwood.

Pursuant to rule 90 of the Committee’s rules of procedure, Committee member Ms. Iulia Antoanella Motoc did not participate in adoption of the Committee’s views.

**The following members of the Committee participated in the examination of the present communication: Mr. Abdelfattah Amor, Mr. Prafullachandra Natwarlal Bhagwati, Ms. Christine Chanet, Mr. Maurice Glèlè Ahanhanzo, Mr. Yuji Iwasawa, Mr. Edwin Johnson, Mr. Walter Kälin, Mr. Ahmed Tawfik Khalil, Ms. Zonke Zanele Majodina, Mr. Michael O’Flaherty, Ms. Elisabeth Palm, Mr. José Luis Pérez Sanchez-Cerro, Mr. Rafael Rivas Posada, Sir Nigel Rodley and Mr. Ivan Shearer.

An individual opinion co-signed by Committee members Mr. Ivan Shearer, Sir Nigel Rodley and Mr. Yuji Iwasawa and a separate opinion signed by Committee member Mr. Walter Kälin are appended to the present decision.

Pursuant to rule 90 of the Committee’s rules of procedure, Committee member Ms. Iulia Antoanella Motoc did not participate in adoption of the Committee’s decision.

1 At the time of the submission of this communication to the Committee he author had been sentenced to death by the Central Criminal Court of Iraq (“CCCI”). However, prior to the consideration of admissibility on 2 April 2008, this sentence was quashed upon appeal before the Iraqi Court of Cassation with a direction for further investigation.

2 The Covenant and Optional Protocol entered into force for Romania on 23 March 1976 and 20 October 1993, respectively.

3 He refers to the Committee’s jurisprudence in the case of Judge v. Canada, Communication No. 829/1998, Views adopted on 5 August 2003.

4 The State party has provided a copy of a letter, dated 7 February 2007, from the Romanian Ministry of Defense to the Secretary of State to the effect that the Romanian Ministry of Defense never had personnel or troops in the detention centre at Camp Cropper.

5 A crime relating to the constitution of and participation in terrorist groups, financing of terrorist acts and complicity in terrorist activities.

6 It refers to the Committees’ Views in Yutronic v. Chile, Communication No. 740/1997, adopted on 23 July 1998.

7 To support its argument, the State party refers to the jurisprudence of the European Court of Human Rights: Iiaºcu and others v. Moldova and Russia; Issa and others v. Turkey; and Bankovic and others. It refers to European Commission of Human Rights in Cyprus v. Turkey, 1994 and Loizidou v. Turkey, Judgement on Preliminary Objections, 1995. It also refers to the Committee’s Views in Lopez v. Uruguay, Communication No. 52/1979 and Celiberti v. Uruguay, Communication No. 56/1979 and its General Comment No.31.

8 Issa and others v. Turkey, Application no. 31821/96.

9 A.R.J. v. Australia, Communication No. 692/1996, Views adopted on 28 July 1997.

10 Communication No. 1033/2001, Nallaratnam Singarasa v. Sri Lanka, Views adopted on 21 July 2004.

11 See Judge v. Canada, supra, and A.R.J. v. Australia, supra.

12 The reply is cited by Lord Bingham of Cornhill in [2007] UKL 58 on appeal from [2006] EWCA Civ 327, Opinions of the Lords of Appeal for Judgement in the Cause R vs. Secretary of State for Defence.

13 Behrami and Behrami v. France (dec.) [GC], no. 71412/01 and Saramati v. France, Germany and Norway (dec.) [GC], no. 78166/01 (joined cases)., and Decision of the admissibility of application no. 23276/04 by Saddam Hussein against Albania, Bulgaria, Croatia, Czech Republic, Denmark, Estonia, Hungary, Iceland, Ireland, Italy, Latvia, Lithuania, the Netherlands, Poland, Portugal, Romania, Slovakia, Slovenia, Turkey, Ukraine and the UK.

14 553 US (2008), AT P.10-11.

15 A.R.J. v. Australia, Communication No. 692/1996, Views adopted on 28 July 1997, Judge v. Canada, Communication no. 829/1998, Views adopted on 5 August 2002 and Alzery .v Sweden, Communication 1416/2005, Views adopted on 25, October 2006.

16Lopez v. Uruguay, Communication No. 52/1979, Views adopted on 29 July 1981.

17 Security Council Resolution 1511 of 16 October 2003 and subsequent resolutions extending the mandate of MNF-I.

18 A.R.J. v. Australia, Communication No. 692/1996, Views adopted on 28 July 1997.

19 See Judge v. Canada, Communication No. 829/1998, Views adopted on 5 August 2003, para. 10.4.

20 See Loubna El Ghar v Libya, Communication No. 1107/2002, Views adopted on 2 November 2004.


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: