Posted by: leontiucmarius | May 16, 2012

Marius Leontiuc / ICCJ – Sectiile Unite RIL Decizia nr. 17/2011 ,, oportunitatea arestării preventive ”

 RIL admis. Decizia nr. 17/2011

 

In M. Of. nr. 886 din 14 decembrie 2011 a fost publicata Decizia nr. 17/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 23/2011 este constituit conform art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Cristina Pascu, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii – a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 160^8a alin. 2 teza a II-a si alin. 6 teza a II-a din Codul de procedura penala, respectiv daca, cu ocazia examenului de temeinicie efectuat in baza textului indicat, simpla constatare a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva este suficienta sau, dimpotriva, subzistenta temeiurilor este o conditie prealabila, dupa verificarea careia se impune un examen de oportunitate pentru a determina daca buna desfasurare a procesului penal, ca scop al masurii preventive, se poate realiza si prin liberarea provizorie.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 160^8a alin. 2 teza a II-a si alin. 6 teza a II-a din Codul de procedura penala, respectiv daca, la realizarea examenului de temeinicie in baza textului indicat, simpla constatare a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva este suficienta sau, dimpotriva, subzistenta temeiurilor este o conditie prealabila, dupa verificarea careia se impune un examen de oportunitate pentru a determina daca buna desfasurare a procesului penal, ca scop al masurii preventive, se poate realiza si prin liberarea provizorie.

2. Examenul jurisprudential

Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivel national, a fost relevata o practica neunitara cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 160^8a alin. 2 teza a II-a si alin. 6 teza a II-a din Codul de procedura penala, sub aspectul realizarii examenului de temeinicie in baza textului indicat, respectiv daca simpla constatare a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva este suficienta sau, dimpotriva, subzistenta temeiurilor este o conditie prealabila, dupa verificarea careia se impune un examen de oportunitate pentru a determina daca buna desfasurare a procesului penal, ca scop al masurii preventive, se poate realiza si prin liberarea provizorie.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1.a) Unele instante, facand trimitere si la scopul procesului penal, au apreciat ca, din constatarea subzistentei temeiurilor care au determinat arestarea preventiva, se impune concluzia ca liberarea provizorie nu poate fi acordata.

In argumentarea acestei opinii, instantele au apreciat ca simpla indeplinire formala a conditiilor prevazute la art. 160^2 din Codul de procedura penala nu poate duce automat la admiterea cererii, ci trebuie avute in vedere infractiunile pentru care inculpatul este cercetat, amploarea si complexitatea activitatii infractionale, perioada de timp in care aceasta s-a desfasurat, criterii in raport cu care se apreciaza daca mai subzista ori nu temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive.

3.1.b) La acelasi punct de vedere au aderat si instantele care, desi nu au analizat subzistenta temeiurilor arestarii preventive, au considerat ca atunci cand temeiul arestarii preventive l-a constituit art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, pericolul pentru ordinea publica nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate, liberarea provizorie neputandu-se dispune.

In motivarea acestei solutii, instantele au apreciat ca pentru a putea fi admisa cererea trebuie analizata si conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa nu prezinte pericol concret pentru ordinea publica, iar in cazul in care temeiul luarii masurii arestarii l-a reprezentat art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, este necesar, pentru a se putea dispune liberarea provizorie, ca acest pericol sa nu mai subziste, considerandu-se ca desi in mod formal pentru admiterea cererii de liberare provizorie legea prevede indeplinirea numai a anumitor conditii, din analiza de ansamblu a dispozitiilor legale aplicabile in materie rezulta si o conditie implicita si anume aceea ca lasarea in libertate a unei persoane sa nu prezinte pericol pentru ordinea publica, caz in care pericolul nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate.

3.1.c) Alte instante au apreciat, dimpotriva, ca subzistenta temeiurilor in baza carora a fost dispusa arestarea preventiva este o conditie fara de care institutia liberarii provizorii nu este incidenta, o modificare sau incetare a acestor temeiuri atragand aplicarea altor institutii de drept procesual penal, respectiv inlocuirea ori revocarea arestarii preventive, iar ceea ce se impune a fi examinat in vederea admiterii cererii de liberare provizorie este daca buna desfasurare a procesului penal poate fi asigurata si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

In sustinerea acestui punct de vedere, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii are ca premisa tocmai mentinerea temeiurilor care au stat la baza arestarii preventive, liberarea provizorie presupunand existenta masurii arestarii preventive, luata in conditii de legalitate si temeinicie si mentinuta in aceleasi conditii, organul judiciar apreciind ca prelungirea ori mentinerea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii, instanta urmand sa verifice daca scopul procesului penal ar putea fi alterat prin punerea in libertate a inculpatului, avand in vedere si dispozitiile art. 136 din Codul de procedura penala.

3.1.d) Acelasi punct de vedere a fost exprimat si de instantele care, dupa constatarea expresa a faptului ca se mentin temeiurile arestarii preventive, au admis cererea de liberare provizorie.

Pentru a dispune astfel, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii nu este impiedicata de mentinerea temeiurilor care au determinat arestarea preventiva, intrucat daca acestea ar fi incetat ori s-ar fi modificat, respectiva masura ar fi trebuit revocata, respectiv, inlocuita, ceea ce se impune analizat fiind daca scopul masurii preventive poate fi realizat si prin liberare provizorie, cu impunerea unui control judiciar care, prin continutul concret al obligatiilor care il compun, se infatiseaza ca o adevarata alternativa legala la insasi arestarea preventiva.

3.1.e) In opozitie cu acest din urma punct de vedere, alte instante au admis cereri de liberare provizorie pe considerentul ca pericolul pentru ordinea publica s-a diminuat cu trecerea timpului ori ca lasarea in libertate a inculpatului nu mai prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, chiar si atunci cand printre temeiurile in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, alaturi de cele ale art. 148 lit. f) au fost avute in vedere si dispozitiile art. 148 lit. a) sau d) din Codul de procedura penala.

In motivarea solutiilor dispuse instantele au considerat ca pericolul social concret avut in vedere la luarea masurii arestarii s-a diminuat in timp, iar sustragerea inculpatului de la urmarirea penala nu mai este de actualitate si ca aspectele legate de revolta fata de ignorarea valorilor sociale si perceptia publica fata de necesitatea unei reactii din partea autoritatii judiciare s-au atenuat ori au disparut. Alte instante au considerat ca nu mai exista probe din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica ori ca temeiurile avute in vedere initial la luarea masurii arestarii nu se mai mentin in totalitate datorita faptului ca cele mai importante probatorii din cauza au fost deja administrate.

3.2. In fine, unele instante au concluzionat in sensul ca liberarea provizorie nu se poate acorda atunci cand arestarea preventiva a fost dispusa in temeiul art. 148 lit. a), b) sau d) din Codul de procedura penala, chiar daca a fost avut in vedere la luarea masurii si cazul prevazut la art. 148 lit. f) din acelasi cod.

Acest punct de vedere a fost argumentat pe dispozitiile art. 160^2 alin. 2 teza I din Codul de procedura penala, potrivit carora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni, conditie apreciata ca fiind indeplinita in situatia in care temeiul in baza caruia s-a dispus arestarea preventiva a fost art. 148 lit. d) din Codul de procedura penala. S-a argumentat ca liberarea provizorie nu se poate dispune atunci cand sunt indicii ca inculpatul s-ar putea sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ipoteza avuta in vedere atunci cand arestarea preventiva a fost intemeiata pe dispozitiile art. 148 lit. a) din Codul de procedura penala, si nici in cazul in care din actele dosarului rezulta ca inculpatul ar putea zadarnici aflarea adevarului prin influentarea unui martor, considerent avut in vedere atunci cand mandatul de arestare preventiva a fost dat in temeiul art. 148 lit. b) din Codul de procedura penala.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a opinat in sensul ca instanta de judecata, cu ocazia examenului de temeinicie al cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, daca constata ca mai subzista temeiurile care au impus arestarea preventiva, este obligata sa verifice in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de admiterea cererii; daca constata ca nu mai subzista ori s-au schimbat temeiurile care au impus arestarea preventiva, va dispune revocarea, respectiv inlocuirea arestarii preventive.

In ipoteza in care temeiul arestarii preventive l-a constituit unul sau mai multe dintre cazurile prevazute la art. 148 lit. a), b), c) sau d) din Codul de procedura penala, exclusiv, cererea de liberare provizorie este inadmisibila.

S-a argumentat ca analiza temeiniciei cererii de liberare presupune verificarea indeplinirii conditiilor prevazute la art. 160^2 alin. 2 din Codul de procedura penala, dar si a aptitudinii pe care aceasta masura o va avea de a asigura efectiv scopul masurilor preventive, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art. 136 alin. 1 din Codul de procedura penala, in acest sens fiind si dispozitiile art. 160^5 alin. 4 lit. b) si alin. 6 din Codul de procedura penala.

Astfel, s-a concluzionat ca pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca masura arestarii sa fi fost legal luata, prelungita si mentinuta, iar temeiurile arestarii sa subziste la momentul analizei cererii de liberare, dispozitiile legale care reglementeaza liberarea provizorie trebuind corelate cu dispozitiile art. 139 alin. 1 din Codul de procedura penala, care vizeaza inlocuirea masurii arestarii atunci cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei masuri, precum si cu cele ale art. 139 alin. 2 din acelasi cod, care prevad revocarea masurii preventive atunci cand, printre altele, nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea ei, in niciuna dintre cele doua ipoteze anterior enuntate liberarea provizorie nefiind solutia legala.

S-a mentionat, de asemenea, ca desi verificarea mentinerii temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea trebuie efectuata, aceasta nu este suficienta, simpla constatare a subzistentei acestora neconducand automat la respingerea cererii de liberare, judecatorul investit cu solutionarea cererii de liberare provizorie trebuind sa verifice modul in care scopul masurii preventive poate fi atins si prin liberarea provizorie.

Totodata, avand in vedere dispozitiile art. 160^2 alin. 2 din Codul de procedura penala si ale art. 136 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala s-a apreciat ca liberarea provizorie nu poate fi acordata in ipoteza luarii masurii arestarii preventive intemeiate pe dispozitiile art. 148 lit. a) (inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei), iar dispozitiile art. 160^2 alin. 2 din Codul de procedura penala fac inadmisibila liberarea provizorie in ipoteza in care arestarea preventiva a fost intemeiata pe dispozitiile art. 148 lit. b) (exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor ori expert sau prin distrugerea, alterarea ori sustragerea mijloacelor materiale de proba), art. 148 lit. c) (exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni) ori art. 148 lit. d) din Codul de procedura penala (inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune), in cazurile anterior expuse singurele solutii legale care se pot pronunta fiind fie mentinerea starii de arest preventiv, in ipoteza in care subzista temeiurile avute in vedere la luarea acestei masuri, fie inlocuirea/revocarea masurii arestarii, in ipoteza in care aceste temeiuri s-au modificat, respectiv au disparut.

Referitor la situatia in care temeiul luarii masurii arestarii l-a constituit cazul prevazut de art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, instanta investita cu solutionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune trebuie sa verifice daca buna desfasurare a procesului penal este ori nu afectata de liberarea invinuitului sau inculpatului, problema subzistentei pericolului pentru ordinea publica pe care lasarea in libertate a persoanei cercetate il reprezinta facand parte din analiza preliminara a cererii de liberare provizorie; in cazul in care se constata ca acest pericol s-a diminuat ori a disparut, solutia legala este de inlocuire a masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva, respectiv de revocare a masurii arestarii, iar nu de admitere a cererii de liberare provizorie.

5. Raportul asupra recursului in interesul legii

Punctul de vedere exprimat de judecatorul raportor a fost in sensul ca instanta de judecata, cu ocazia examenului de temeinicie al cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, daca constata ca subzista temeiurile care au impus arestarea preventiva ori ca acestea s-au modificat, total sau partial, va verifica in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de judecarea inculpatului in stare de liberare provizorie sub control judiciar/cautiune, iar daca se constata ca nu mai subzista temeiurile care au impus arestarea preventiva, se va dispune revocarea arestarii preventive.

In sustinerea acestei opinii s-a argumentat ca ratiunea liberarii provizorii consta in garantarea libertatii individuale in procesul penal si presupune adoptarea unei masuri care, fara a fi privativa de libertate, poate asigura desfasurarea normala a procesului penal, in conditiile in care se apreciaza ca, desi temeiurile pentru luarea masurii arestarii preventive subzista, totusi, datorita unor temeiuri legate de persoana inculpatului si de circumstantele cauzei, nu mai este necesara privarea de libertate, preventia putand fi realizata prin restrangerea unor drepturi, institutia liberarii provizorii avand caracter provizoriu si facultativ. In acest sens au fost invocate prevederile art. 5 paragraful 3 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si a Libertatilor Fundamentale si dispozitiile art. 136 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala si s-a subliniat, in esenta, ca detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional si nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile, instantele avand obligatia de a analiza posibilitatea dispunerii unor masuri alternative cum ar fi liberarea provizorie.

Totodata, din analiza normelor interne in materie s-a apreciat ca art. 160^2 si 160^6 din Codul de procedura penala reglementeaza conditiile de forma si de fond ale liberarii provizorii, iar examinarea si admiterea in principiu a cererii de liberare provizorie sunt prevazute in art. 160^8 din Codul de procedura penala, instanta verificand, intr-o prima faza, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu a acesteia, iar apoi, in faza a doua, solutionandu-se cererea, dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, verificandu-se indeplinirea conditiilor prevazute de lege referitoare la temeinicia acesteia.

S-a mentionat ca examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, in primul rand, verificarea prealabila a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, intrucat pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca masura arestarii sa fi fost legal luata, prelungita si mentinuta, in caz contrar fiind incidente dispozitiile art. 139 alin. 2 din acelasi cod, care prevad revocarea masurii atunci cand, printre altele, nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea ei, un argument de text in sprijinul acestui punct de vedere fiind dat de dispozitiile art. 160^5 alin. 4 lit. b) si alin. 6 din Codul de procedura penala.

S-a apreciat, de asemenea, ca in cazul modificarii, totale sau partiale, a temeiurilor care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive nu sunt incidente exclusiv dispozitiile art. 139 alin. 1 din Codul de procedura penala referitoare la inlocuirea arestarii preventive, fiind posibila si liberarea provizorie (numai daca sunt indeplinite si conditiile – pozitive si negative – prevazute de art. 160^2 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, precum si cerinta oportunitatii ce se desprinde din corelarea dispozitiilor art. 160^2 alin. 2 cu cele ale art. 136 alin. 1 din acelasi cod), deoarece atat obligarea de a nu parasi localitatea ori tara (masuri preventive cu care se poate inlocui arestarea preventiva in cazul prevazut la art. 139 alin. 1 din Codul de procedura penala), cat si liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune (masuri alternative care asigura scopul masurilor preventive) au acelasi scop si finalitate, respectiv asigura buna desfasurare a procesului penal cu inculpatul in stare de libertate, permitand in acelasi timp, prin existenta garantiilor stabilite de lege si/sau de instanta, controlul asupra prezentarii inculpatului in fata organului judiciar, impiedicarea acestuia sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori ori experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba ori savarsirea altor infractiuni; masurile preventive prevazute de art. 145 si 145^1 din Codul de procedura penala se suprapun practic cu masurile alternative prevazute la art. 160^2 si 160^4 din acelasi cod, cuprinzand obligatii asemanatoare instituite in sarcina inculpatului.

S-a argumentat ca analiza temeiniciei cererii de liberare presupune, in al doilea rand, atat verificarea indeplinirii conditiilor – pozitive si negative – prevazute la art. 160^2 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, cat si a aptitudinii pe care aceasta masura o va avea de a asigura efectiv scopul masurilor preventive, respectiv oportunitatea acesteia, sens in care instanta trebuie sa se raporteze atat la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cat mai ales la datele care circumstantiaza persoana inculpatului.

S-a concluzionat in sensul ca, analizand temeinicia cererii de liberare provizorie atat prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cat si a jurisprudentei CEDO, judecatorul poate constata ca masura liberarii provizorii este suficienta pentru buna desfasurare a procesului penal, putand fi dispusa indiferent de temeiul care a stat la baza arestarii preventive, dupa constatarea indeplinirii conditiilor formale de admisibilitate, precum si indeplinirea cerintelor de legalitate, temeinicie si oportunitate.

6. Inalta Curte:

Dupa cum rezulta din analiza dispozitiilor art. 136 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, scopul masurilor preventive il constituie asigurarea bunei desfasurari a procesului penal sau impiedicarea sustragerii invinuitului ori inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata sau de la executarea pedepsei, acesta putand fi atins si prin liberarea provizorie sub control judiciar ori pe cautiune.

In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 5 paragraful 3 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, care prevad ca persoana arestata sau retinuta beneficiaza, printre altele, de dreptul de a putea fi eliberata in cursul procedurii, punerea in libertate putand fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.

Referitor la reglementarile interne in materie, se constata ca art. 160^6 si art. 160^2 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala prevad conditiile concrete in care aceasta poate fi acordata.

Astfel, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune reprezinta o masura procesuala alternativa la masurile preventive privative de libertate a carei acordare este lasata la latitudinea instantei (art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedura penala) si care presupune indeplinirea unor conditii expres reglementate privind cuantumul pedepsei inchisorii pentru infractiunea comisa, forma de vinovatie cu care aceasta a fost savarsita si inexistenta datelor din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe invinuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni ori ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

Totodata, dispozitiile art. 160^6 alin. 2 din Codul de procedura penala reglementeaza conditiile formale de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, conditii care privesc elementele de continut ale cererii (numele, prenumele, domiciliul si calitatea persoanei care formuleaza cererea, precum si mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii).

De asemenea, din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale ce reglementeaza institutia juridica a liberarii provizorii se retine ca o conditie esentiala si prealabila formularii unei cereri de liberare provizorie, care reiese implicit din continutul normelor in materie, o constituie preexistenta masurii arestarii preventive legal luata (sau, dupa caz, prelungita ori mentinuta) fata de invinuit sau inculpat.

In ceea ce priveste procedura de examinare a cererilor de liberare provizorie se retine ca prevederile art. 160^8 din Codul de procedura penala reglementeaza examinarea si admiterea in principiu a cererii, respectiv daca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate in principiu a acesteia, iar apoi, in faza a doua, se solutioneaza cererea, dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, verificandu-se indeplinirea conditiilor prevazute de lege referitoare la temeinicia acesteia.

Indeplinirea conditiilor de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie determina posibilitatea instantei de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, iar nu obligativitatea acordarii acesteia. Pentru a stabili daca se poate acorda liberarea provizorie, instanta trebuie sa verifice, pe langa indeplinirea conditiilor formale, si indeplinirea conditiilor de fond, respectiv temeinicia cererii de liberare provizorie.

Asadar, prevederile legale incidente permit concluzia ca acordarea liberarii provizorii reprezinta o vocatie si nu un drept al invinuitului sau inculpatului, doar instanta fiind in masura sa aprecieze asupra oportunitatii dispunerii acestei masuri, aprecierea in acest sens presupunand un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea invinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de savarsire a faptei, natura acesteia, circumstantele concrete ale cauzei si cele privind persoana invinuitului sau inculpatului. Dispozitiile art. 5 paragraful 3 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale nu instituie o obligatie de acordare a liberarii provizorii in cursul procedurii judiciare, iar luarea masurilor alternative celor privative de libertate se subsumeaza in mod obligatoriu realizarii scopurilor acestora.

Examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, in primul rand, verificarea prealabila a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, intrucat pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca masura arestarii sa fi fost legal luata, prelungita si mentinuta. In caz contrar sunt incidente dispozitiile art. 139 alin. 2 din acelasi cod, care prevad revocarea masurii atunci cand, printre altele, nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea ei.

Analiza temeiniciei cererii de liberare presupune, in al doilea rand, atat verificarea indeplinirii conditiilor prevazute la art. 160^2 din Codul de procedura penala, cat si a aptitudinii pe care aceasta masura o va avea de a asigura realizarea efectiva a scopului masurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispozitiile art. 136 alin. 1 cu trimitere la alin. 2 din Codul de procedura penala, respectiv oportunitatea acestei masuri. Desi Codul de procedura penala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza dreptul persoanei acuzate de a obtine liberarea in cursul procedurii, aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri apartine instantei de judecata, prin raportare la conditiile de admisibilitate si avand in vedere necesitatea bunei desfasurari a procesului penal.

In absenta unor criterii legale care ar trebui sa stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanta trebuie sa se raporteze atat la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cat si la datele care circumstantiaza persoana inculpatului.

Pentru punerea in libertate provizorie trebuie sa fie retinute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un invinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstantele apte a conduce la concluzia ca, intr-o cauza concreta, exista ori nu temeiuri care sa justifice o derogare de la regula judecarii in stare de libertate. Aceasta deoarece, desi inclusiv prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se admite ca prin gravitatea deosebita a acuzatiilor si prin reactia publicului la acestea se justifica o detentie provizorie cel putin o perioada de timp, la mentinerea masurii arestarii preventive pe parcursul desfasurarii procesului penal trebuie avute in vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publica, fie prin inducerea unui sentiment de ingrijorare in randul publicului, fie prin crearea, mentinerea sau amplificarea unei stari de tensiune in randul colectivitatii, riscul de recidiva ori necesitatea bunei desfasurari a procesului penal.

Totodata, judecatorul trebuie sa aprecieze in functie de datele concrete din dosar daca temeiurile initiale justifica sau nu in continuare privarea de libertate, avand in vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publica demonstrat prin probe, impactul social al faptei retinute in sarcina inculpatului, limitele de pedeapsa, durata arestului, persoana inculpatului, varsta, antecedente penale si sanatatea acestuia.

Astfel, gravitatea unei acuzatii nu este prin sine insasi un motiv pertinent si suficient pentru a justifica privarea de libertate, decat daca se bazeaza pe date concrete, de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei detinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publica, iar dupa trecerea unei perioade de timp de la data luarii masurii respective detentia provizorie nu mai poate fi mentinuta exclusiv in considerarea naturii infractiunilor si a impactului lor asupra ordinii publice.

De asemenea, reactia opiniei publice nu poate sa justifice, in mod singular, privarea de libertate, acceptarea concluziei contrare echivaland cu a considera ca o persoana acuzata de fapte de o anumita gravitate ar trebui mentinuta in stare de arest pana la pronuntarea unei hotarari pe fond de catre instanta de judecata, fara posibilitatea liberarii acesteia in cursul procedurii.

In concluzie, analizand temeinicia cererii de liberare provizorie atat prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cat si a jurisprudentei instantei europene, judecatorul poate constata ca masura liberarii provizorii este suficienta pentru buna desfasurare a procesului penal, fiind o masura restrictiva de drepturi si libertati care, prin seria de obligatii ce pot fi stabilite de instanta in sarcina inculpatului si prin posibilitatea revocarii ei, in cazul savarsirii de noi infractiuni sau incalcarii obligatiilor fixate, asigura garantiile respectarii acestora si a realizarii finalitatii avute in vedere de legiuitor.

Rezulta, asadar, ca liberarea provizorie poate fi dispusa indiferent de temeiul care a stat la baza arestarii preventive, dupa constatarea indeplinirii conditiilor formale de admisibilitate, precum si indeplinirea cerintelor de legalitate, temeinicie si oportunitate, neputand fi acceptata opinia in sensul ca in ipoteza in care temeiul arestarii preventive l-a constituit unul sau mai multe dintre cazurile prevazute la art. 148 lit. a), b), c) sau d) din Codul de procedura penala, cererea de liberare provizorie este inadmisibila. Acesta intrucat conditiile formale prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse in art. 160^6 din Codul de procedura penala, iar o cerere poate fi inadmisibila doar in situatia in care nu este obiectiv incuviintata de lege, cand lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o foloseste sau atunci cand din datele cauzei rezulta inutilitatea ei functionala, in sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a inteles sa i le atribuie in cazul respectiv.

Pe de alta parte nu se poate sustine ca daca masura arestarii preventive a fost dispusa legal si apoi prelungita/mentinuta in aceleasi conditii, nu se poate formula o cerere de liberare provizorie intrucat ar exista autoritate de lucru judecat, deoarece cererea de liberare provizorie are obiect si finalitate diferita, liberarea provizorie presupunand subzistenta temeiurilor in baza carora a fost luata masura arestarii.

Astfel, dupa constatarea indeplinirii cerintelor de admisibilitate prevazute la art. 160^6 din Codul de procedura penala, a conditiei pozitive prevazute la alin. 1 al art. 160^2 din Codul de procedura penala, precum si a subzistentei temeiurilor care au stat la baza luarii masurii preventive, judecatorul va verifica, in cadrul examenului de temeinicie a cererii, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei in discutie, daca exista sau nu date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni ori ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte, respectiv in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune a invinuitului ori inculpatului.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 414^4 si 414^5 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si in consecinta:

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 160^8a alin. 2 teza a II-a si alin. 6 teza a II-a din Codul de procedura penala stabileste ca:

Instanta de judecata, in cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, in cazul in care constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva subzista, verifica in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune a invinuitului ori inculpatului.

Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 octombrie 2011.


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: