Posted by: leontiucmarius | May 16, 2012

Marius Leontiuc – ICCJ Sectiile Unite Decizia nr. VIII/2005 infractiuni savarsite de politisti

  ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
– SECŢIILE UNITE –

 

    DECIZIA Nr. VIII
din 24 octombrie 2005

 

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din 09/02/2006

 

 

    Dosar nr. 6/2005

    Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la modul de sesizare a instanţei de judecată în cazul infracţiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare.

    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 74 de judecători din totalul de 111 judecători în funcţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se decide că, în cazul infracţiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârşite de poliţiştii având calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta, după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanţa competentă prin rechizitoriu.

 

    SECŢIILE UNITE,

 

    deliberând asupra recursului în interesul legii de faţă, constată următoarele:

    În aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificată şi completată prin art. IV din Legea nr. 281/2003, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit.

    Astfel, unele instanţe au considerat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, potrivit căreia poliţiştii nu mai au calitatea de militari, plângerea prealabilă privind săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală de către un poliţist, chiar dacă acesta este organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, se adresează instanţei de judecată competente să soluţioneze cauza.

    S-a motivat că această interpretare se impune deoarece poliţistul, nemaiavând calitatea de militar, în raport cu care plângerea prealabilă îndreptată contra sa trebuia să fie adresată totdeauna organului competent să efectueze urmărirea penală, conform art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, nu mai există temei pentru a fi exceptat de la dispoziţiile cu caracter general aplicabile în materie.

    S-a mai relevat în această privinţă că, din moment ce legea specială nu conţine dispoziţii derogatorii, referitoare la poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare penală, de la reglementarea cuprinsă în art. 279 din Codul de procedură penală, prin care sunt precizate organele cărora li se adresează plângerea, nu poate fi creat pentru aceştia, sub aspectul competenţei de soluţionare a plângerii îndreptate împotriva lor, un tratament juridic diferit de cel aplicabil celorlalte categorii de poliţişti.

    Alte instanţe, dimpotrivă, au hotărât că, în cazul poliţistului care are calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, plângerea prealabilă trebuie adresată procurorului chiar şi în cazul infracţiunilor la care se referă prevederile art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, considerând că, în raport cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificat şi completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul oricărei infracţiuni săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.

    Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

    Potrivit art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, “punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere”.

    În legătură cu această categorie de fapte penale, prin art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală este instituită regula cu caracter general potrivit căreia, în cazul infracţiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, art. 184 alin. 1, art. 193, 205, 206, 210, 213 şi 220, plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată dacă făptuitorul este cunoscut.

    Dar, prin dispoziţiile înscrise la lit. c) a aceluiaşi alineat 2 al articolului menţionat, este reglementată excepţia de la această regulă, prevăzându-se că “plângerea prealabilă se adresează… organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct. 1”.

    În legătură cu ultima prevedere a dispoziţiei menţionate, potrivit căreia plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală şi atunci când o atare plângere vizează persoanele arătate în art. 29 pct. 1 din Codul de procedură penală, este de observat că, între acele persoane sunt cuprinse şi cele implicate în alte cauze, date prin lege în aceeaşi competenţă, conform lit. g) din cadrul acestui punct.

    Rezultă deci că legiuitorul, prin dispoziţia de principiu cuprinsă în art. 279 alin. 2 lit. c), cu referire la art. 29 pct. 1 din Codul de procedură penală, a exceptat şi cauzele menţionate la lit. g) din cadrul acestui punct de la regula potrivit căreia plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate la art. 279 alin. 2 lit. a) din acelaşi cod.

    Din această dispoziţie de exceptare de la reglementarea cu caracter general arătată rezultă că, prin legi cu caracter special, se poate stabili ca şi pentru alte categorii de persoane, nemenţionate la art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, să nu fie aplicabile prevederileart. 279 alin. 2 lit. a) din acelaşi cod.

    Or, în acest cadru, prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 281/2003, s-a prevăzut că “urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare”.

    Faţă de această dispoziţie cu caracter imperativ, nelimitată la anumite categorii de infracţiuni, se impune să se considere că şi în cazul când poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare săvârşesc infracţiuni pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, trebuie efectuată urmărirea penală în mod obligatoriu de procuror, chiar dacă pentru acele infracţiuni plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată conform art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

 

    În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se stabili că, în cazul infracţiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta, după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanţa competentă prin rechizitoriu.

 

    PENTRU ACESTE MOTIVE

 

    În numele legii

 

    D E C I D:

 

    Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    În aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 218/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin art. IV din Legea nr. 281/2003, stabilesc:

    În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, săvârşite de poliţişti care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta, după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanţa competentă prin rechizitoriu.

    Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24 octombrie 2005.

 

    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: