Posted by: leontiucmarius | May 16, 2012

Marius Leontiuc – ICCJ Sectiile Unite Decizia nr. III/2005 definitia actului sexual

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
– SECŢIILE UNITE –

 

    DECIZIA Nr. III
din 23 mai 2005

 

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 27/09/2005

 

 

    Dosar nr. 3/2005

    Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, conformându-se dispoziţiilor art. 23 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la înţelesul ce trebuie atribuit actelor la care se referă art. 197 alin. 1 şi art. 198, precum şi art. 201 din Codul penal.

    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii, fiind prezenţi 83 de judecători din totalul de 111 în funcţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că infracţiunea de viol are ca element material raportul sexual între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile homosexuale între bărbaţi sau între femei, iar infracţiunea de perversiune sexuală are ca element material orice alte acte privind viaţa sexuală decât raportul sexual sau relaţiile homosexuale.

 

    SECŢIILE UNITE,

 

    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

    În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1, art. 198 şi ale art. 201 din Codul penal, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit cu privire la înţelesul expresiei “act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex” în sensul prevederilor art. 197 alin. 1 şi art. 198 din Codul penal, precum şi cu privire la înţelesul atribuit expresiei “acte de perversiune sexuală” prin art. 201 din Codul penal.

    Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că prin “act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex” se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, atât prin raport sexual cu o persoană de sex diferit sau prin relaţii sexuale cu o persoană de acelaşi sex, cât şi prin orice alt act, susceptibil a fi considerat chiar şi de perversiune sexuală, dacă a fost săvârşit prin constrângerea unei persoane sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

    Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că prin “act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex”, în accepţiunea prevederilor art. 197 alin. 1 şi art. 198 din Codul penal, se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, evident prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei respective de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

    Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

    Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de viol constă în “Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”.

    Rezultă deci că, în înţelesul art. 197 alin. 1 din Codul penal, orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex constituie act sexual.

    Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. 197 alin. 1 din Codul penal, fapta constituie infracţiunea de viol.

    În această privinţă, este de observat că, în cazul actelor sexuale săvârşite între persoane de acelaşi sex, infracţiunea de viol se realizează prin constrângerea victimei la oricare dintre relaţiile ce se practică în acest scop între bărbaţi sau între femei, cum sunt sodomia, felaţia saucunilingusul, impunându-se sublinierea că, dacă asemenea practici ar fi considerate doar acte de perversiune sexuală, nu s-ar mai justifica reglementarea de la art. 197 alin. 1 din Codul penal, prin care s-a incriminat şi violul între bărbaţi sau între femei.

    Tot astfel, mai este de observat că victima infracţiunii de viol, atât în cazul când are acelaşi sex cu agresorul, cât şi atunci când este de sex diferit, poate fi obligată fie să suporte actul sexual din partea făptuitorului, fie să îndeplinească ea însăşi actul sexual, sub constrângere, asupra acestuia.

    Celelalte practici sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm şi, deci, nu pot fi considerate “acte sexuale” în accepţiunea legii, constituie acte de perversiune sexuală, cum ar fi mângâierile obscene, fetişismul, voyeurismul, exhibiţionismul şi bestialitatea.

    Prin natura ei, perversiunea sexuală constă în practicarea de acte nefireşti privind viaţa sexuală, diferite de cele cu caracter homosexual, concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se urmăreşte realizarea unui raport sexual, ci doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate.

    În raport cu prevederile art. 201 din Codul penal, perversiunea sexuală viciu, care constă în practicarea de acte lascive, obscene, de lubricitate, în tendinţa de a obţine satisfacţii ale instinctului sexual în afara a ceea ce este admis ca firesc, este necesar să intervină reacţiunea penală numai atunci când actele de perversiune sexuală au fost săvârşite în public sau au produs scandal public.

    Spre deosebire de perversiunea sexuală viciu, perversiunea sexuală ca manifestare anormală, ţinând de psihopatologia sexuală, poate duce la săvârşirea unor fapte deosebit de periculoase contra persoanei, ceea ce face necesar un tratament penal diferenţiat şi eficient, care să îndeplinească şi rolul de a preveni astfel de manifestări.

    Între aceste forme de perversiune sexuală ce vizează în mod vădit anormalitatea s-au remarcat, prin frecvenţă şi trăsături distinctive, următoarele: sadismul, care constă în provocarea excitaţiei sexuale prin producerea de suferinţe victimei; masochismul, la care satisfacţia sexuală este determinată numai de suportarea de către subiect a unei dureri fizice; vampirismul, la care excitaţia sexuală este produsă de vederea sângelui victimei; mixoscopia, în cazul căreia excitaţia sexuală este provocată de vederea actului sexual practicat între alte persoane sau la privirea nudităţii.

    Asemenea manifestări, cu vădit caracter patologic, necesită nu numai alegerea celor mai adecvate măsuri de coerciţiune penală, ci pun, nu rareori, problema verificării responsabilităţii persoanelor în cauză şi, evident, a stabilirii măsurilor de siguranţă ce se impune a fi luate.

    Aşa fiind, în raport cu considerentele sus-arătate, se impune concluzia că prin “act sexual de orice natură”, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 din Codul penal şi, respectiv, în infracţiunea prevăzută de art. 198 din acelaşi cod, se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, iar prin “acte de perversiune sexuală”, în accepţiunea prevederilor art. 201 din Codul penal, se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale.

    În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul Legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se decide în sensul concluziei menţionate.

 

    PENTRU ACESTE MOTIVE

 

    În numele legii

 

    D E C I D:

 

    Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    În aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. 1, cu referire la art. 198 şi 201 din Codul penal, stabilesc:

   1. Prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 din Codul penal, se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

   2. Prin acte de perversiune sexuală, în accepţiunea prevederilor art. 201 din Codul penal, se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele arătate la pct. 1.

    Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 mai 2005.

 

    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: