Posted by: leontiucmarius | May 16, 2012

Marius Leontiuc – CURTEA CONSTITUTIONALA , Decizia nr.92/2011

CURTEA CONSTITUTIONALA

Decizia 92 din 27 ianuarie 2011 (Decizia 92/2011)

 Publicat in Monitorul Oficial 144 din 25 februarie 2011 (M. Of. 144/2011)

referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal si art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala

 

Ion Predescu            – presedinte
Aspazia Cojocaru        – judecator
Acsinte Gaspar          – judecator
Mircea Stefan Minea     – judecator
Iulia Antoanella Motoc  – judecator
Puskas Valentin Zoltan  – judecator
Tudorel Toader          – judecator
Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal si art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Marius Sebastian Leontiuc in Dosarul nr. 1.836/33/2008 al Curtii de Apel Cluj – Sectia penala si de minori.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.

Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata, sens in care face trimitere la jurisprudenta in materie.

C U R T E A,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea din 10 septembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 1.836/33/2008, Curtea de Apel Cluj – Sectia penala si de minori a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 din Codul penal si art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Marius Sebastian Leontiuc in dosarul de mai sus avand drept obiect solutionarea unei cauze penale.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala incalca dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumtia de nevinovatie, ale art. 11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricarei persoane acuzate de a fi prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa va fi dovedita in mod legal in cursul unui proces public cu respectarea tuturor garantiilor apararii si ale art. 6 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la prezumtia de nevinovatie a oricarei persoane acuzate, deoarece permit privarea sa de libertate in absenta unei hotarari judecatoresti definitive de condamnare.

Prevederile art. 215 alin. 3 din Codul penal incalca dispozitiile constitutionale ale art. 11 referitoare la Dreptul international si dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 45 referitoare la Libertatea economica, art. 53 referitoare la Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 57 referitoare la Exercitarea drepturilor si a libertatilor si art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia Romaniei, precum si ale art. 11 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice referitoare la interdictia intemnitarii pentru singurul motiv ca o persoana nu este in masura sa execute o obligatie contractuala, art. 1 din Protocolul nr. 4 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece se instituie sanctiuni penale privative de libertate in materia obligatiilor contractuale.

Curtea de Apel Cluj – Sectia penala si de minori opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, sens in care face trimitere la jurisprudenta in materie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,

examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 215 alin. 3 din Codul penal – Inselaciunea si art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala cu denumirea marginala Conditiile si cazurile in care se dispune arestarea inculpatului, care au urmatorul continut:

   –Art. 215 alin. 3 din Codul penal: “Inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alineatele precedente, dupa distinctiile acolo aratate.”;

   –Art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala: “Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre urmatoarele cazuri: […]

d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune; […]

f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile constitutionale ale art. 11 referitoare la Dreptul international si dreptul intern, art. 20referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) referitoare la prezumtia de nevinovatie, art. 45 referitoare la Libertatea economica, art. 53 referitoare la Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 57 referitoare la Exercitarea drepturilor si a libertatilor, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia Romaniei, precum si art. 11 din Declara0tia Universala a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricarei persoane acuzate de a fi prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa va fi dovedita in mod legal in cursul unui proces public cu respectarea tuturor garantiilor apararii, ale art. 6 paragraful 2 din Conventiapentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la prezumtia de nevinovatie a oricarei persoane acuzate, ale art. 11 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice referitoare la interdictia intemnitarii pentru singurul motiv ca o persoana nu este in masura sa execute o obligatie contractuala, art. 1 din Protocolul nr. 4 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind interzicerea privarii de libertate pentru datorii.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca asupra solutiei legislative criticate in prezenta cauza s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005. Cu acel prilej, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 148 din Codul de procedura penala, care prevad cazurile si conditiile in care poate fi dispusa masura arestarii preventive, dezvaluie natura juridica a masurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a urmaririi penale si a procesului penal in general. Din interpretarea rationala a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala nu rezulta ca inculpatului i se imputa savarsirea unei infractiuni, fapt care nu poate fi stabilit decat prin hotarare judecatoreasca de condamnare ramasa definitiva, ci ca exista probe sau indicii considerate ca fiind temeinice, in raport cu stadiul in care se afla procesul penal, despre savarsirea unei infractiuni. Folosirea in textul contestat a termenului “infractiune” in locul celui de “fapta prevazuta de legea penala” are o semnificatie pur tehnica, aceasta desemnand incadrarea faptei, cu privire la care exista probe sau indicii temeinice ca a fost savarsita de inculpat, intr-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infractiune si o sanctioneaza cu o pedeapsa de o anumita gravitate. De aceea, nu se poate sustine ca dispozitiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constitutie privitoare la prezumtia de nevinovatie.

De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica referitoare la incalcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece, asa cum s-a aratat mai sus, pe baza dispozitiilor legale criticate, inculpatul nu este considerat vinovat de savarsirea infractiunii, ci se constata numai ca exista probe sau indicii ca inculpatul a savarsit o infractiune de o anumita gravitate, temei suficient pentru a se putea lua masura arestarii preventive ca mijloc pentru desfasurarea normala a procesului penal, astfel cum se prevede si in art. 5 paragraful 1 lit. c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Pe de alta parte, garantiile procesuale pe care legea le ofera inculpatului si, in special, dreptul acestuia de a se plange impotriva masurii arestarii preventive atesta conformitatea dispozitiilor legale criticate cu prevederile art. 23 din Constitutie, care impun ca masura arestarii preventive sa se ia numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.

De altfel, Curtea constata ca incheierea prin care se dispune masura privativa de libertate este supusa cailor de atac, punerea in libertate a celui arestat fiind obligatorie daca motivele care au stat la baza ei au disparut si, nu in ultimul rand, persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune. In plus, in faza de judecata, instanta este datoare sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna punerea de indata in libertate a inculpatului daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat ori daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice masura privarii de libertate.

In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, Curtea constata ca prin Decizia nr. 1.371 din 26 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, a statuat ca acestea incrimineaza inselaciunea ca o grava fapta antisociala contra patrimoniului, constand in inselarea increderii participantilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil in cadrul acestora. De altfel, in toate sistemele de drept inselaciunea ori escrocheria este o fapta incriminata si sever sanctionata.

Cu privire la incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economica si ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de catre statul roman a libertatii comertului, Curtea a retinut ca, asa cum rezulta din chiar continutul textului criticat, elementul material al infractiunii de inselaciune are drept premisa o actiune si, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul intr-o eroare determinanta la incheierea ori executarea actului. Daca eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi incheiat sau executat in conditiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundata infractiunea de inselaciune cu neexecutarea unei obligatii contractuale. De aceea, invocarea dispozitiilor constitutionale mentionate, precum si a celor ale art. 11 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, privitoare la interzicerea sanctionarii penale a neexecutarii unei obligatii contractuale si ale art. 1 din Protocolul nr. 4 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, este total nepertinenta.

Deoarece pana in prezent nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus mentionate isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal si art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Marius Sebastian Leontiuc in Dosarul nr. 1.836/33/2008 al Curtii de Apel Cluj – Sectia penala si de minori.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 27 ianuarie 2011.

PRESEDINTE,
ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: