Posted by: leontiucmarius | May 16, 2012

Marius Leontiuc – Comitetul ONU pentru Drepturile Omului , hotărârea ” Wright and Harvey vs. Jamaica ”

sursa http://www1.umn.edu/humanrts/undocs/session55/vws45955.htm 

Wright v. Jamaica,
Comunicarea nr 459/1991, U.N. Doc. CCPR/C/55/D/459/1991 (1995).

Inscrisa de: Osbourne Wright si Eric Harvey [reprezentat de un avocat]

Victimelor: Autorii

Statul parte: Jamaica

Data comunicării: 27 februarie 1991 (depunerea iniţială)

Data deciziei privind admisibilitatea: 17 martie 1994

Comitetul pentru Drepturile Omului, înfiinţat în temeiul articolului 28 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,

Reuniunea la 27 octombrie 1995,

După ce a încheiat examinarea de comunicare nr 459/1991 prezentat Comitetului pentru Drepturile Omului de către domnii Osbourne Wright şi Harvey Eric sub Protocolul Opţional la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice,

După ce a luat în considerare toate informaţiile scrise puse la dispoziţie de către autorii de comunicare, sfatul lor şi de partid de stat,

Adoptă punctul său de vedere în temeiul articolului 5, paragraful 4, din Protocolul Opţional.

1. Autorii de comunicare sunt Osbourne Wright si Eric Harvey, doi cetăţeni din Jamaica, la momentul depunerii de execuţie aşteaptă de la Sf. Ecaterina Sector închisorii, Jamaica. Ei pretind a fi victime ale unei încălcări de către Jamaica din articolele 6, 7, 10 şi 14 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. Acestea sunt reprezentate de avocat.

Situaţia de fapt cum a fost prezentată:

2.1 Autorii au fost acuzaţi de uciderea unui Timotei Clarke, în decembrie 1980 şi angajat pentru proces, în octombrie 1981. În iulie 1983, la încheierea procesului lor, juriul nu a returnat un verdict unanim şi o nouă procedură de judecată a fost comandat. Nouă procedură de judecată a avut loc la Curtea de Circuit Pagina de Kingston. La 29 aprilie 1988, autorii s-au găsit vinovat şi condamnat la moarte. Curtea de Apel a respins recursurile lor, Jamaica, la 10 octombrie 1988 şi a produs o hotărâre în scris la data de 15 noiembrie 1988. În februarie 1991, Comitetul Judiciar al Consiliului privat a respins cererea de autori pentru un concediu special pentru a face apel. Cu aceasta, este prezentat, căile de atac interne au fost epuizate.

2.2 La proces, în cazul urmăririi penale a fost faptul că autorii şi unul sau doi alţi bărbaţi, la 2 noiembrie 1980, după ce a jefuit un măcelar de 20.000 de dolari jamaicani, a oprit un vehicul în districtul de piper, parohia Sf. Elisabeta, sub pretextul de a avea nevoie de ajutor. Ei au împuşcat şi rănit conducătorul auto, Stanville Beckford, şi apoi împuşcat şi ucis un Timotei Clarke, un autoturism care încerca să scape. Dl Beckford a mărturisit că, înainte de pierderea conştienţei, el a văzut domnul fotografiere Wright domnul Clarke. Kenneth albă, care au vorbit cu măcelar înainte de jaf, a identificat domnul Harvey ca fiind unul dintre participanţi. Măcelar, un Francis dl, a făcut identificarea de andocare, atât domnul Wright şi domnul Harvey ca participanţi la jaf. Conform mărturiei date de detectivul sergent Ashman în timpul şedinţei preliminare, domnul Wright, după arestarea sa, la 2 noiembrie 1980, a recunoscut crima, a indicat locul ascunde de arma crimei si regizat de poliţie la adresele de complicii săi, dl Harvey şi domnul o Campbell.. Banii au fost găsite atât pe domnul Wright şi domnul Harvey, în pachete de J 200 de dolari. Watch măcelar a fost găsit pe domnul Harvey. La momentul de rejudecarea cauzei, detectivul Ashman a murit, şi depunerea acestuia a fost admis ca probă.

2.3 de apărare a fost bazat pe alibi. Domnul Wright afirmă că el a fost la casa prietenei lui toată dimineaţa şi că a plecat doar locul ei, în după-amiaza pentru a cumpăra nişte legume şi să depună J 500 $ in contul mamei sale de economisire. A fost atunci că el a fost arestat. El contestă că ar fi recunoscut participarea lui la uciderea de poliţie. Domnul Harvey afirmă că el este un pescar şi că el a fost la Old Port Bay, dregându-şi mrejele sale de pescuit, la 2 noiembrie 1980 şi că el nu ştie domnul Wright sau dl Campbell. El a fost arestat la data de 4 noiembrie 1980, când a fost aproape de a merge la mare. El contestă că ar fi fost în posesia de ceas măcelar sau de orice ceas similar cu acesta.

Plângerea:

3.1 Autorii susţin că nu au avut un proces echitabil. Mai precis, ei susţin că judecătorul este însumarea a fost părtinitoare în favoarea urmăririi penale. Judecătorul ar fi, nu au dat îndrumări corespunzătoare a juriului cu privire la modul de a evalua valoarea probatorie a depunerilor Ashman lui, şi nu a reuşit să-i avertizeze juriului de pericolele admisibilitatea probelor cuprinse în depunerea, în special având în vedere incapacitatea de inculpaţii să supună dovezi pentru a eco-examinare. Detectiv Ashman dat depoziţia sa de la şedinţa preliminară în faţa Curţii Gun în 1981. Deşi domnul Harvey a fost reprezentat de un avocat, nici un avocat a fost prezent pentru domnul Wright şi nici eficiente eco-examinare a probelor domnului Ashman a avut loc în timpul audierii preliminare. Judecătorul, în însumarea lui în sus, a transmis impresia că eşecul a autorilor de a trece-examina domnul Ashman în concluziile investigaţiei preliminare justificate adverse pentru a le, fără a lua în considerare lipsa unui avocat pentru domnul Wright şi eventuala lipsă de instrucţiuni pentru sfatul lui Harvey. Judecătorul nu a explicat în continuare suficient de pericolul de identificări de andocare şi nu atrage în mod corespunzător atenţia juriului la nereguli în timpul paradei de identificare deţinute de domnul Harvey. Domnul Harvey susţine că el a fost identificat de către domnul albă doar la o paradă de identificare al doilea, care a fost realizat pe nedrept, deoarece mărturia sa dat posibilitatea să-l vadă înainte de parada a avut loc. Domnul Harvey a mai fost identificate doar de către domnul Beckford şi Francis domnul în identificări de andocare, care au avut loc mai mult de şapte ani după eveniment; martori nu a reuşit să-l identifice, la parada de identificare. Dl. Wright susţine de asemenea, că identificarea lui Beckford a doc de el a fost plină de pericole, din moment ce domnul Beckford a angajat domnul Wright de cinci ani înainte, şi ocuparea forţei de muncă sa încheiat în dezacord. Eşec al judecătorului să dea instrucţiuni corespunzătoare pentru a juriului cu privire la aceste aspecte se spune pentru a echivala cu o încălcare a articolului 14, alineatul 1.

3.2, este, de asemenea, a susţinut că judecătorul a refuzat să permită apărarea pentru a apela un martor pentru a dovedi conţinutul de jurnal secţia de poliţie, care conţinea referinţe importante care ar putea testa credibilitatea domnului Ashman lui necoroborate declaraţie. Se susţine că apărarea aflat identitatea de ofiţer de poliţie care a făcut intrarea în jurnal numai în cursul procesului, în ciuda eforturilor anterioare de a obţine informaţii de la secţia de poliţie. De apărare, prin urmare, nu a avut posibilitatea de a fi spus ofiţer gata înainte de începerea studiului. Martorul a ajuns după ce apărarea a încheiat cazul său, dar înainte de judecătorul a început adunarea lui în sus. Autorii susţin că, prin urmare, nu exista nici un motiv pentru a judecătorului de a refuza să aibă martor audiat şi să aibă conţinutul de jurnal de poliţie a pus la juriu. Se afirmă că refuzul de a permite judecătorului martor încalcă articolul 14, alineatele 1 şi 3 (e), ale Pactului.

3.3 Autorii mai susţin că articolul 14, alineatul 3 (c), a fost încălcat în cazul lor, deoarece acestea au fost condamnaţi de vreo opt ani după incident. Ei susţin că nici o scuză rezonabilă pentru această întârziere există. Autorii ataşa un program de studiu de caz, care arată că o dată proces a fost stabilit în numeroase ocazii, dar a fost apoi amânat pentru o dată ulterioară, din cauza absenţei, fie acuzaţi, avocaţi sau martori. În acest context, autorii să reţineţi că domnul Wright a fost eliberat din arest la 23 februarie 1984, după ce a fost achitat pe un alt responsabil. El nu a voluntar să apară şi a fost arestat din nou, în vara anului 1986. Proces nu a avut loc imediat în 1986, dar a amânat până în aprilie 1988. Întârzierea este declarat a fi în detrimentul apărării, având în vedere dependenţa de urmărire penală cu privire la identificarea de andocare de acuzat, a făcut opt ani după incidentul a avut loc. De asemenea, în cazul în care domnul Wright, mărturia lui alibi principal, prietena lui de atunci, care a dat dovada de la primul proces, nu mai putea fi găsit. Detectiv Ashman a murit între cele două studii, precum şi dovezile de la depunerea lui, nu ar putea, prin urmare, să fie supus la interogatoriul. În acest context, sfatul pe care constată, în cadrul şedinţei în faţa Comitetului Judiciar al Consiliului privat, Lordships lor, au declarat că nu au fost în măsură să comenteze cu privire la ineficienţa a maşinilor judiciare în Jamaica.

3.4 Autorii susţin de asemenea că drepturile lor în temeiul articolului 14, paragrafele 3 (b) şi (d), au fost încălcate. Ei susţin că au suferit de o lipsă de reprezentare juridică adecvată pe parcursul întregului proces de judiciar în Jamaica. Domnul Harvey susţine că el a fost reprezentat de un avocat privat păstrat în primul proces, dar că el depindea de asistenţă juridică pentru rejudecare. El susţine că avocatul asistenţă juridică care-l reprezentaţi nu a luat o declaraţie de la el şi că el l-au întâlnit pentru prima dată în aprilie 1988, la începutul procesului. Dl. Wright a depins de asistenţă juridică pentru întregul proces, el nu a fost reprezentat la şedinţa preliminară. Se susţine că lipsa de pregătire de apărare a dus la un eşec de a trece în mod corespunzător, să examineze martorilor acuzarii, de lipsa de comunicare între autori şi avocaţii acestora şi lipsa de prezenţă de martori pentru apărare. Acest lucru este spus pentru a reflecta insuficienţa fundamentală a jamaican legale de ajutor de sistem. În acest context, autorii notează că în rejudecarea cauzei judecătorul a criticat în mai multe rânduri de apărare pentru a nu face munca lor în mod corespunzător.

3.5 În ceea ce priveşte recursul, se susţine că domnul Wright nu a fost informat cu privire la data şedinţei de recurs, că avocatul său nu-l consulte înainte de şedinţă, şi că el a aflat despre atac atunci când avocatul lui l-au informat că au eşuat. Domnul Harvey afirmă că a fost informat de către avocatul său, la 17 august 1988, că el nu a fost capabil să-l reprezinte în faţa Curţii de Apel. O a doua scrisoare, din 18 octombrie 1988, la informat că recursul său a fost respins. Se pare că avocatul său l-au reprezentat la şedinţă, în ciuda declaraţia sa de mai devreme că nu ar fi, şi a admis că nu ar putea susţine recursul. Acesta a susţinut că această lăsat autorii fără reprezentare efectivă la recurs, încălcând astfel dreptul lor la un proces echitabil.

3.6 Autorii susţin de asemenea că durata de detenţie a acestora în condiţii deplorabile constituie o încălcare a Pactului, în special de articolul 10, alineatul 1. Se face trimitere la un raport elaborat de către o organizaţie non-guvernamentală care descrie condiţiile predominante pe moarte, în Jamaica. Se afirmă că autorii li se dă hrană insuficientă de valoare nutritivă scăzută, că există o lipsă de acces la facilităţi de agrement şi sportive, şi că autorii petrece timp excesiv închis în celulă. Domnul Wright susţine că el a căzut bolnav şi a trebuit să fie luate pentru a Spitalului Orăşenesc spaniolă în martie 1991.

Starea partidului depunerea acestora cu privire la admisibilitatea şi autori de comentarii:

4. Prin depunerea din 18 noiembrie 1991, statul-parte a susţinut că comunicarea a fost inadmisibilă pe motiv de eşecul de a epuiza căile de atac interne. Acesta a recunoscut că autorii au epuizat posibilităţile lor criminale de recurs, dar a susţinut că ei nu au reuşit să urmeze căi de atac prevăzute de Constituţie jamaican. În această privinţă, statul-parte a susţinut că articolele 6, 7 şi 14 din Pactul a fost coincide cu punctele 14, 17 şi 20 din Constituţie. Secţiunea 25 din Constituţie prevede că orice persoană care susţine că oricare dintre drepturile sale fundamentale au fost încălcate se pot aplica la Curtea Supremă de căi de atac.

5. În comentariile sale privind prezentarea partidului stat, sfatul menţionată la jurisprudenţa Comitetului că, în absenţa de asistenţă juridică, propunerea constituţională nu este un remediu care trebuie să fie epuizat în scopul de admisibilitate a unei comunicări în temeiul Protocolului opţional.

Comitetul de admisibilitate decizie:

6.1 la sesiunea a 50 de ani, Comitetul a considerat admisibilitatea comunicării.

6.2 În ceea ce priveşte afirmaţia statului-parte care comunicarea era inadmisibilă pe motiv de eşecul de a epuiza căile de atac interne, Comitetul a reamintit jurisprudenţa sa constantă că, în sensul articolului 5, alineatul 2 litera (b), a Protocolului opţional, căile de atac interne trebuie să fi atât de eficiente şi accesibile. Comitetul a remarcat faptul că Curtea Supremă de Jamaica a avut, în cauze recente, a permis cererile de recurs constituţional în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor fundamentale, după ce recursurile penale în aceste cazuri a fost respinsă. Cu toate acestea, Comitetul, de asemenea, amintit faptul că Statul-parte a indicat de mai multe ori [1], că nu asistenţa juridică a fost pusă la dispoziţie pentru propuneri constituţionale. Comitetul a considerat că, în absenţa de asistenţă juridică, o mişcare Constituţională nu a făcut, în circumstanţele din speţă, constituie o cale de atac disponibile, care trebuia să fie epuizat în sensul Protocolului opţional. În acest sens, prin urmare, Comitetul a constatat că acesta nu a fost exclusă de la articolul 5, alineatul 2 litera (b), luând în considerare de la comunicare.

6.3 Comitetul a considerat inadmisibilă o parte a creanţelor a autorilor de care referitoare la instrucţiunile date de către judecător a juriului cu privire la evaluarea probelor şi valoarea identificări. Comitetul a reiterat că a fost, în principiu, pentru a curţilor de apel statelor părţi, şi nu pentru Comitetul, să revizuiască instrucţiunile specifice juriului de către judecător, cu excepţia cazului a fost clar că instrucţiunile au fost arbitrare sau sa ridicat la o negare a justiţiei, sau că a încălcat în mod vădit judecător obligaţiilor sale de imparţialitate. Materialului înainte de Comitetul nu a demonstrat că instrucţiunile judecătorului de a juriului, în cazul de suferit de pe urma unor astfel de defecte.

6.4 Comitetul a considerat că pretinsa lipsă de reprezentare juridică pentru domnul Wright, la şedinţa preliminară, afirmaţia că avocatul, în fapt, a abandonat recursul, fără consultarea prealabilă cu autorii, precum şi întârzierea de aproape cinci ani între primul studiu şi rejudecarea cauzei, s-ar putea ridica probleme în temeiul articolului 14, paragrafele 3 (b), (c) şi (d), a Pactului, care ar trebui să fie examinate pe fond.

6.5 Comitetul a considerat inadmisibilă cererea de autori care şederea lor de lungă durată la moarte, în condiţii deplorabile ar fi, a încălcat Pactul, deoarece autorii au reuşit să demonstreze ceea ce măsurile pe care le-au luat pentru a aduce această plângere în atenţia autorităţilor în Jamaica .

7. În consecinţă, Comitetul pentru Drepturile Omului a decis că comunicarea era admisibilă în măsura în care aceasta părea să ridice probleme în temeiul articolului 14, paragrafele 3 (b), (c) şi (d), ale Pactului. În conformitate cu articolul 86 din regulamentul de procedură al Comitetului, statul parte a fost solicitat să nu efectueze pedeapsa cu moartea pentru autorii lor, în timp ce comunicarea a fost luată în considerare de către Comitetul.

Starea partidului prezentarea pe fond şi comentariile autorilor:

8.1 Prin prezentarea din 7 noiembrie 1994, statele de stat de partid, care se fac anchete în afirmaţia lui Wright că el nu a fost reprezentat la şedinţa preliminară. În ceea ce priveşte afirmaţia că perioada de cinci ani între sfârşitul primul proces şi începutul rejudecarea cauzei constituie întârzierea nejustificată în încălcare a articolului 14, alineatul 3 (c), statul parte susţine că întârzierea nu a fost integral imputabilă de stat. În acest context, constată de stat de partid că rejudecarea cauzei a fost amânată de mai multe ori, din cauza lipsei fie a apărătorului sau inculpatului, şi subliniază faptul că domnul Wright a fost la mare de doi ani, perioadă în care rejudecarea cauzei nu ar putea continua .

8.2 În ceea ce priveşte recursul, statul-parte susţine că o examinare a Curţii de Apel înregistrările arată că consilierul pentru domnul Wright a făcut, de fapt, susţin recursul în numele său. Mai mult decât atât, statul-parte afirmă că nu există nici o indicaţie a faptului că domnul Wright a semnalat vreodată nemulţumirea cu reprezentarea juridică a acestuia la autorităţile competente şi că, în aceste condiţii, statul parte nu poate fi considerat responsabil pentru reprezentarea necorespunzătoare presupusa.

8.3 La 15 septembrie 1995, statul parte informează Comitetul că Exemple de autori au fost comutată la închisoare pe viaţă.

9.1 În răspunsul său la prezentarea partidului statului, domnul Wright reiterează faptul că avocatul său de asistenţă juridică a fost absent la şedinţa preliminară şi că magistratul ar fi trebuit să fie amânat şedinţei sau l-au oferit cu un nou avocat de asistenţă juridică. În ceea ce priveşte întârzierea în obţinerea unui rejudecarea cauzei, domnul Wright a recunoaşte că el a fost la mare de doi ani, în care el nu ar putea fi adus la judecată. El susţine însă că acest lucru nu explică de ce rejudecarea cauzei împotriva sa de co-inculpatul nu a avut loc şi de ce a fost nevoie de încă doi ani de la rearrest său pentru a începe cu rejudecarea cauzei. În ceea ce priveşte recursul, domnul Wright afirmă că niciodată nu a pretins că avocatul său nu a susţinut recursul, ci doar că el nu a fost informat în prealabil atunci când apelul a fost de gând să aibă loc şi, prin urmare, nu au avut ocazia să se consulte cu avocatul său.

9.2 Avocaţii pentru autori, prin prezentarea din 3 aprilie 1995, susţine că, ţinând cont de faptul că şedinţa preliminară a avut loc acum 14 ani, statul-parte nu va fi niciodată în stare să explice în mod satisfăcător de ce a procedat şedinţa preliminară în absenţa domnului Wright de reprezentantul legal. În acest context, sfatul reaminteşte că domnul Wright a fost de doar 18 de ani, la timp şi nu familiarizat cu procesul penal. În cadrul şedinţei nu a reuşit să treacă-examineze martorii acuzării, în Ashman detectiv particular. Acest eşec de a trece-examina, a avut loc împotriva apărării de către judecătorul de la rejudecarea cauzei autorilor, atunci când posibilitatea de a trece-examina detectiv Ashman nu mai exista. În acest context, se precizează că detectiv Ashman fost anchetat, la primul proces, dar că nu-verbal de primul proces a fost disponibil la rejudecarea cauzei. Se spune că informaţiile conţinute în transcrierea ar putea fi ajutat pentru a evalua valoarea de dovezi de identificare şi că lipsa de proces-verbal aduce atingere în mod serios de apărare a autorilor.

9.3 De asemenea, se acceptă faptul că Statul-parte nu poate fi considerat responsabil pentru întârziere de doi ani de la rejudecarea cauzei de domnul Wright in timp ce el era la mare. Cu toate acestea, punctele de consiliere faptul că rejudecarea cauzei a fost comandat în iulie 1983 şi că domnul Wright a fost eliberat din detenţie în februarie 1984, şi susţine că nu exista niciun motiv pentru rejudecarea cauzei nu ar fi avut loc înainte de februarie 1984. Alternativ, după rearrest domnul Wright la începutul anului 1986, nu exista nici un motiv pentru care o data procesului nu au putut fi stabilite imediat. Consilier susţine că, ca o consecinţă a întârzierii de apărare a autorilor a fost grav prejudiciată, deoarece dovezile detectiv Ashman ar putea fi doar citite, nu şi trans-a examinat, docuri de identificări a avut loc la şapte ani după eveniment şi mărturia lui Wright a alibi principal a fost nicăieri să fie găsit.

9.4 În ceea ce priveşte domnul Harvey, sfat se referă la observaţiile sale făcute de domnul Wright de mai sus şi adaugă că nu există niciun motiv de ce domnul Harvey nu au putut fi încercat chiar în timp ce domnul Wright a fost la mare. Consiliere subliniază faptul că, la rejudecarea cauzei domnul Harvey a fost identificat în boxa acuzaţilor de către doi dintre martori şapte ani de la eveniment, dar că martorii aceloraşi nu au putut să-l identifice, la o paradă de identificare la scurt timp după incident. Mai mult, la rejudecarea cauzei martorul solicitat alibi pentru domnul Harvey nu a putut aminti exact data la care el a fost cu domnul Harvey, slăbind astfel dovezi lui. Se susţine că, în cazul în care rejudecarea cauzei ar fi avut loc mai devreme, memoria martorului “ar fi fost mai clară.

9.5 Consilier reaminteşte că consilierul pentru domnul Harvey de recurs a admis că nu au existat fond la recurs şi susţine că abandonarea de fapt a recurs de către avocatul domnului Harvey constituie o încălcare a articolului 14, paragrafele 3 (b) şi (d) .

Examinarea de fond:

10.1 Comitetul pentru Drepturile Omului a considerat că prezenta comunicare, în lumina tuturor informaţiilor puse la dispoziţie de către părţi, astfel cum se prevede în articolul 5, paragraful 1, din Protocolul opţional.

10.2 Comitetul ia notă de faptul că statul-parte a declarat că va investiga afirmaţia domnului Wright despre lipsa de reprezentare juridică în cadrul şedinţei preliminare, dar că aceasta nu a furnizat informaţii suplimentare. În aceste condiţii, Comitetul consideră că este cert că domnul Wright nu a fost reprezentat de avocat, la şedinţa preliminară a acuzaţiile împotriva sa. Comitetul afirmă că asistenţa juridică trebuie să fie puse la un acuzat care este acuzat de o infracţiune de capital. Acest lucru se aplică nu numai la proces şi căile de atac în cauză, dar, de asemenea, pentru orice audierile preliminare referitoare la caz. Comitetul constată că nu există niciun indiciu că lipsa de reprezentare la şedinţa preliminară a fost atribuit lui Wright. Comitetul consideră, prin urmare, că eşecul de a face reprezentare juridică la dispoziţia lui Wright la şedinţa preliminară constituie o încălcare a articolului 14, paragraful 3 (d), a Pactului.

10.3 Comitetul observă că primul proces împotriva autorilor incheiat la 29 iulie 1983, cu un juriu ungur şi că o nouă procedură de judecată a fost comandat. Se pare din dosar că o dată proces a fost stabilit pentru 22 februarie 1984 şi că procesul a fost amânat, deoarece Wright a acuzat nu mai era în stare de arest. Deşi domnul Harvey a rămas disponibil pentru studiu şi audieri regulate, au fost organizate în întreaga şi datele studiului au fost stabilite în mai multe rânduri, rejudecarea cauzei nu a început până la 26, aprilie 1988 22 de luni de la data rearrest lui Wright. Comitetul consideră că, în împrejurările de speţă, o astfel de întârziere nu poate fi considerat compatibil cu dispoziţiile articolului 14, paragraful 3 (c), ale Pactului.

10.4 Dl. Wright a susţinut că avocatul său nu sa consultat cu el în prealabil cu privire la recurs şi că acest lucru indică faptul că el nu a fost reprezentat în mod eficient. Comitetul constată că domnul Wright a fost reprezentat la recurs de către avocatul care la apărat la proces, şi că a depus sfat şi a susţinut mai multe motive de recurs, contesta mai multe decizii luate de către judecător, precum şi chestionarea direcţiile sale de la juriu. În aceste circumstanţe specifice, Comitetul constată că dreptul lui Wright de la o reprezentare eficientă de recurs nu a fost încălcat.

10.5 În ceea ce priveşte afirmaţia domnului lui Harvey că el nu a fost reprezentată la recurs efectiv, Comitetul constată că hotărârea Curţii de Apel arată că sfatul lui Harvey de asistenţă juridică pentru a admis recursul în cadrul şedinţei că nu exista nici un merit în cadrul recursului. Comitetul reaminteşte că în timp ce articolul 14, alineatul 3 (d), nu are dreptul de a alege acuzat sfatul oferit să-l gratuit, Curtea ar trebui să se asigure că acest comportament a cauzei de către avocat nu este incompatibilă cu interesele justiţiei . Deşi nu este destinat Comisiei pentru a pune la îndoială judecata sfatul profesional, Comitetul consideră că, într-un caz de capital, atunci când avocatul acuzatului admite că nu există nici un merit în recurs, Curtea ar trebui să stabilească dacă avocatul a fost consultat cu acuzat şi a informat -l în consecinţă. Dacă nu, Curtea trebuie să se asigure că acuzatul este atât de informat şi i sa oferit posibilitatea de a angaja un avocat. Comitetul este de părere că, în speţă, domnul Harvey ar fi fost informat că avocatul său nu a fost de gând să susţină orice motive în susţinerea recursului, astfel încât el ar putea fi luate în considerare toate opţiunile rămase deschise să-l. În aceste condiţii, Comitetul constată că domnul Harvey nu a fost reprezentată la recurs efectiv, cu încălcarea articolului 14, paragrafele 3 (b) şi (d).

10.6 Comitetul este de părere că impunerea unei pedepse cu moartea de la încheierea unui proces în care prevederile Pactului nu au fost respectate constituie, în cazul în care nu mai recurs împotriva sentinţei este posibil, o încălcare a articolului 6 din legământ. După cum Comitetul a menţionat, în Comentariul General 6 (16), prevederea că o sentinţă de moarte poate fi impusă numai în conformitate cu legea şi nu contravine prevederilor Pactului implică faptul că “garanţiile procedurale prevăzute în aceasta trebuie să fie respectate, inclusiv dreptul la un proces echitabil de către o instanţă independentă, prezumţia de nevinovăţie, de garanţii minime pentru apărare, precum şi dreptul de a revizui şi sentinţa de condamnare de către un tribunal mai mare. ” [2] În cazul de faţă, întrucât ultima teză de moarte a fost adoptată fără reprezentare juridică pentru domnul Wright, la şedinţa preliminară, fără respectul cuvenit pentru cerinţa ca un acuzat să fie judecat fără întârziere, şi fără reprezentare eficientă pentru Dl. Harvey în recurs, în consecinţă, a existat, de asemenea, a fost o încălcare a articolului 6 din Conventie.

11. Comitetul pentru Drepturile Omului, care acţionează în temeiul articolului 5, paragraful 4, din Protocolul Opţional la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, este de părere că faptele înainte de a dezvălui o încălcare a articolului 14, alineatul 3 litera (b), ( c) şi (d) şi, în consecinţă, a articolului 6, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

12. Comitetul este de părere că domnul Osbourne Wright şi domnul Eric Harvey au dreptul, în temeiul articolului 2, paragraful 3 (a), a Pactului, la un recurs efectiv. Comitetul este de părere că, în circumstanţele cauzei, aceasta implică eliberarea lor. Statul-parte este în conformitate cu obligaţia de a se asigura că încălcări similare care nu apar în viitor.

13. Având în vedere că, prin a deveni un stat parte la Protocolul Opţional, statul-parte a recunoscut competenţa Comisiei de a stabili dacă a existat o încălcare a Convenţiei sau nu şi care, în conformitate cu articolul 2 al Pactului, stat parte sa angajat să asigure tuturor persoanelor aflate pe teritoriul său şi sub jurisdicţia lor drepturile recunoscute în Pact şi de a oferi o cale de atac eficientă şi executorie în cazul în care o încălcare a fost stabilit, Comitetul doreşte să primească de la statul-parte, în termen de 90 de zile, informaţii despre măsurile luate pentru a da efect de la punctul de vedere al Comitetului.

————————————————– ——————————

notele de subsol
(1) A se vedea, de exemplu, comunicaţii nr 283/1988 (Aston Micul v. Jamaica), consideră adoptat la 1 noiembrie 1991, 321/1988 (Maurice Thomas v. Jamaica), consideră adoptat la 19 octombrie 1993, şi nr 352/1989 (Douglas, Blajinilor şi Kerr v. Jamaica), Vizualizari a adoptat la 19 octombrie 1993.

(2) A se vedea CCPR/C/21/Rev.1, pagina 7, punctul 7.

————————————————– ——————————
[Adoptat în engleză, franceză şi spaniolă, textul în limba engleză fiind versiunea originală. Ulterior, pentru a fi emise, de asemenea, în limbile arabă, chineză şi rusă, ca parte a raportului anual Comisiei de a Adunării Generale.]

 

Wright v. Jamaica,
Communication No. 459/1991, U.N. Doc. CCPR/C/55/D/459/1991 (1995).

 

Submitted by: Osbourne Wright and Eric Harvey [represented by counsel]

Victims: The authors

State party: Jamaica

Date of communication: 27 February 1991 (initial submission)

Date of decision on admissibility: 17 March 1994

The Human Rights Committee, established under article 28 of the International Covenant on Civil and Political Rights,

Meeting on 27 October 1995,

Having concluded its consideration of communication No. 459/1991 submitted to the Human Rights Committee by Messrs. Osbourne Wright and Eric Harvey under the Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights,

Having taken into account all written information made available to it by the authors of the communication, their counsel and the State party,

Adopts its Views under article 5, paragraph 4, of the Optional Protocol.

1. The authors of the communication are Osbourne Wright and Eric Harvey, two Jamaican citizens at the time of submission awaiting execution at St. Catherine District Prison, Jamaica. They claim to be victims of a violation by Jamaica of articles 6, 7, 10 and 14 of the International Covenant on Civil and Political Rights. They are represented by counsel.

The facts as submitted:

2.1 The authors were charged with the murder of one Timothy Clarke in December 1980 and committed for trial in October 1981. In July 1983, at the conclusion of their trial, the jury did not return a unanimous verdict and a retrial was ordered. The retrial took place in the Home Circuit Court of Kingston. On 29 April 1988, the authors were found guilty and sentenced to death. The Court of Appeal of Jamaica dismissed their appeals on 10 October 1988 and produced a written judgement on 15 November 1988. In February 1991, the Judicial Committee of the Privy Council dismissed the authors’ petition for special leave to appeal. With this, it is submitted, domestic remedies have been exhausted.

2.2 At trial, the case for the prosecution was that the authors and one or two other men, on 2 November 1980, after having robbed a butcher of 20,000 Jamaican dollars, stopped a vehicle in the district of Pepper, parish of St. Elizabeth, under the pretext of needing help. They shot and wounded the driver, Stanville Beckford, and then shot and killed one Timothy Clarke, a car passenger who was trying to escape. Mr. Beckford testified that, before loosing consciousness, he saw Mr. Wright shooting Mr. Clarke. Kenneth White, who had been talking with the butcher prior to the robbery, identified Mr. Harvey as one of the participants. The butcher, a Mr. Francis, made dock identifications of both Mr. Wright and Mr. Harvey as participants in the robbery. According to the testimony given by Detective Sergeant Ashman during the preliminary hearing, Mr. Wright, after his arrest on 2 November 1980, admitted the crime, indicated the hiding place of the murder weapon and directed the police to the addresses of his accomplices, Mr. Harvey and one Mr. Campbell. Money was found on both Mr. Wright and Mr. Harvey, in bundles of J$ 200. The butcher’s watch was found on Mr. Harvey. At the time of the retrial, Detective Ashman had died, and his deposition was admitted as evidence.

2.3 The defence was based on alibi. Mr. Wright states that he was at his girlfriend’s house all morning and that he only left her place in the afternoon to buy some vegetables and to deposit J$ 500 in his mother’s saving account. It was then that he was arrested. He denies having admitted his participation in the killing to the police. Mr. Harvey states that he is a fisherman and that he was at Old Harbour Bay, mending his fishing nets, on 2 November 1980 and that he did not know Mr. Wright or Mr. Campbell. He was arrested on 4 November 1980, when he was just about to go to sea. He denies having been in possession of the butcher’s watch or of any watch similar to it.

The complaint:

3.1 The authors claim that they did not have a fair trial. More particularly, they allege that the Judge’s summing up was biased in favour of the prosecution. The Judge allegedly did not give proper guidance to the jury on how to assess the evidential value of Ashman’s deposition, and failed to warn the jury of the dangers of the admissibility of the evidence contained in the deposition, particularly in the light of the inability of the defendants to subject the evidence to cross-examination. Detective Ashman gave his deposition at the preliminary hearing before the Gun Court in 1981. Although Mr. Harvey was represented by a lawyer, no lawyer was present for Mr. Wright and no effective cross-examination of Mr. Ashman’s evidence took place during the preliminary hearing. The Judge, in his summing up, conveyed the impression that the authors’ failure to cross-examine Mr. Ashman during the preliminary inquiry justified conclusions adverse to them, without taking into account the absence of a lawyer for Mr. Wright and the possible lack of instructions for Mr. Harvey’s counsel. The Judge further did not sufficiently explain the danger of dock identifications and did not properly draw the attention of the jury to irregularities during the identification parade held for Mr. Harvey. Mr. Harvey claims that he was identified by Mr. White only at a second identification parade, which was unfairly conducted since the witness was given an opportunity to see him before the parade was held. Mr. Harvey was further only identified by Mr. Beckford and Mr. Francis in dock identifications that took place more than seven years after the event; both witnesses had failed to identify him at the identification parade. Mr. Wright claims furthermore that Mr. Beckford’s dock identification of him was fraught with dangers, since Mr. Beckford had employed Mr. Wright five years before, and the employment had ended in disagreement. The failure of the Judge to give proper instructions to the jury with regard to these issues is said to amount to a violation of article 14, paragraph 1.

3.2 It is also alleged that the Judge refused to allow the defence to call a witness to prove the contents of the police station diary, which contained important references that would test the credibility of Mr. Ashman’s uncorroborated statement. It is submitted that the defence learned the identity of the police officer who made the entry in the diary only during the course of the trial, despite earlier efforts to obtain information at the police station. The defence therefore had no opportunity to have said officer ready before the commencement of the trial. The witness arrived after the defence had completed its case, but before the Judge had started his summing up. The authors claim that there was therefore no reason for the Judge to refuse to have the witness heard and to have the contents of the police diary put to the jury. It is stated that the Judge’s refusal to allow the witness violates article 14, paragraphs 1 and 3(e), of the Covenant.

3.3 The authors further claim that article 14, paragraph 3(c), has been violated in their case, since they were convicted some eight years after the incident. They contend that no reasonable excuse for this delay exists. The authors attach a schedule of the case history, which shows that a trial date was set on numerous occasions, but was then postponed to a later date because of the absence of either accused, defence lawyers or witnesses. In this context, the authors note that Mr. Wright was released from custody on 23 February 1984, after having been acquitted on another charge. He did not volunteer to appear and was re-arrested in the summer of 1986. The trial was not held immediately in 1986, but postponed until April 1988. The delay is said to be detrimental to the defence in view of the prosecution’s reliance on dock identifications of the accused, made eight years after the incident took place. Also, in Mr. Wright’s case, his main alibi witness, his then girlfriend, who gave evidence at the first trial, could no longer be found. Detective Ashman died between the two trials, and the evidence from his deposition could not, therefore, be subjected to cross-examination. In this context, counsel notes that, at the hearing before the Judicial Committee of the Privy Council, their Lordships stated that they were not in a position to comment on the inefficiency of the judicial machinery in Jamaica.

3.4 The authors also claim that their rights under article 14, paragraphs 3(b) and (d), have been violated. They claim that they suffered from a lack of adequate legal representation throughout the entire judicial process in Jamaica. Mr. Harvey submits that he was represented by a privately retained lawyer during the first trial, but that he depended on legal aid for the retrial. He claims that the legal aid attorney who represented him did not take a statement from him and that he met him for the first time in April 1988, at the beginning of the trial. Mr. Wright depended on legal aid for the entire process; he was not represented at the preliminary hearing. It is submitted that the lack of preparation of the defence led to a failure to properly cross-examine the prosecution witnesses, to lack of communication between the authors and their lawyers and the lack of attendance of witnesses for the defence. This is said to reflect the fundamental inadequacy of the Jamaican legal- aid system. In this context, the authors note that during the retrial the Judge criticized the defence on several occasions for not doing their work properly.

3.5 As regards the appeal, it is submitted that Mr. Wright was not informed about the date of the appeal hearing, that his lawyer did not consult him before the hearing, and that he only learned about the appeal when his lawyer informed him that it had failed. Mr. Harvey states that he was informed by his lawyer, on 17 August 1988, that he was not able to represent him before the Court of Appeal. A second letter, dated 18 October 1988, informed him that his appeal was dismissed. It appeared that his lawyer had represented him at the hearing, despite his earlier statement that he would not, and had conceded that he could not support the appeal. It is argued that this left the authors without effective representation at the appeal, thereby violating their right to a fair trial.

3.6 The authors also claim that the length of their detention in deplorable circumstances constitutes a violation of the Covenant, notably of article 10, paragraph 1. Reference is made to a report prepared by a non-governmental organization describing the conditions prevailing on death row in Jamaica. It is stated that the authors are given insufficient food of low nutritional value, that there is lack of access to recreational and sporting facilities and that the authors spend excessive time locked up in the cell. Mr. Wright submits that he fell ill and had to be taken to Spanish Town Hospital in March 1991.

State party’s submission on admissibility and authors’ comments thereon:

4. By submission of 18 November 1991, the State party argued that the communication was inadmissible on the ground of failure to exhaust domestic remedies. It conceded that the authors had exhausted their criminal appeal possibilities, but argued that they had failed to pursue the remedy provided by the Jamaican Constitution. In this connection, the State party submitted that articles 6, 7 and 14 of the Covenant were coterminous with sections 14, 17 and 20 of the Constitution. Section 25 of the Constitution provides that any person who alleges that any of his basic rights have been violated may apply to the Supreme Court for redress.

5. In his comments on the State party’s submission, counsel referred to the Committee’s jurisprudence that, in the absence of legal aid, the constitutional motion is not a remedy that needs to be exhausted for purposes of admissibility of a communication under the Optional Protocol.

The Committee’s admissibility decision:

6.1 At its 50th session, the Committee considered the admissibility of the communication.

6.2 With regard to the State party’s claim that the communication was inadmissible on the ground of failure to exhaust domestic remedies, the Committee recalled its constant jurisprudence that for purposes of article 5, paragraph 2(b), of the Optional Protocol, domestic remedies must be both effective and available. The Committee noted that the Supreme Court of Jamaica had, in recent cases, allowed applications for constitutional redress in respect of breaches of fundamental rights, after the criminal appeals in these cases had been dismissed. However, the Committee also recalled that the State party had indicated on several occasions [1] that no legal aid was made available for constitutional motions. The Committee considered that, in the absence of legal aid, a constitutional motion did not, in the circumstances of the instant case, constitute an available remedy which needed to be exhausted for purposes of the Optional Protocol. In this respect, the Committee therefore found that it was not precluded by article 5, paragraph 2(b), from considering the communication.

6.3 The Committee considered inadmissible the part of the authors’ claims which related to the instructions given by the Judge to the jury with regard to the evaluation of the evidence and the value of the identifications. The Committee reiterated that it was in principle for the appellate courts of States parties, and not for the Committee, to review specific instructions to the jury by the Judge, unless it was clear that the instructions were arbitrary or amounted to a denial of justice, or that the Judge manifestly violated his obligations of impartiality. The material before the Committee did not show that the Judge’s instructions to the jury in the instant case suffered from such defects.

6.4 The Committee considered that the alleged lack of legal representation for Mr. Wright at the preliminary hearing, the claim that counsel in fact abandoned the appeal without prior consultation with the authors, as well as the delay of almost five years between the first trial and the retrial, might raise issues under article 14, paragraphs 3(b), (c) and (d), of the Covenant, which should be examined on the merits.

6.5 The Committee considered inadmissible the authors’ claim that their lengthy stay on death row, under allegedly deplorable circumstances, violated the Covenant, since the authors had failed to show what steps they had taken to bring this complaint to the attention of the authorities in Jamaica.

7. Accordingly, the Human Rights Committee decided that the communication was admissible in so far as it appeared to raise issues under article 14, paragraphs 3(b), (c) and (d), of the Covenant. Under rule 86 of the Committee’s rules of procedure, the State party was requested not to carry out the death sentence against the authors while their communication was under consideration by the Committee.

State party’s submission on the merits and authors’ comments:

8.1 By submission of 7 November 1994, the State party states that it is making inquiries into Mr. Wright’s allegation that he was not represented at the preliminary hearing. As regards the claim that the period of five years between the end of the first trial and the beginning of the retrial constitutes undue delay in violation of article 14, paragraph 3(c), the State party argues that the delay was not wholly attributable to the State. In this context, the State party notes that the retrial was postponed on several occasions because of the absence of either defence counsel or the accused, and points out that Mr. Wright was at large for two years, during which period the retrial could not proceed.

8.2 With regard to the appeal, the State party submits that an examination of the Court of Appeal’s records shows that counsel for Mr. Wright did in fact argue the appeal on his behalf. Moreover, the State party states that there is no indication that Mr. Wright ever signalled his dissatisfaction with his legal representation to the relevant authorities and that in those circumstances, the State party cannot be held responsible for the alleged improper representation.

8.3 On 15 September 1995, the State party informs the Committee that the authors’ sentences have been commuted to life imprisonment.

9.1 In his response to the State party’s submission, Mr. Wright reiterates that his legal aid counsel was absent at the preliminary hearing and that the magistrate should either have adjourned the hearing or have provided him with a new legal aid lawyer. As regards the delay in obtaining a retrial, Mr. Wright acknowledges that he was at large for two years, during which he could not be brought to trial. He submits however that this does not explain why the retrial against his co-defendant did not take place and why it took another two years after his rearrest to begin with the retrial. As regards the appeal, Mr. Wright states that he has never claimed that his counsel did not argue the appeal, but only that he was not informed beforehand when the appeal was going to take place and therefore had no occasion to consult with his counsel.

9.2 Counsel for the authors, by submission of 3 April 1995, argues that, taking into account that the preliminary hearing took place 14 years ago, the State party will never be able to explain satisfactorily why the preliminary hearing proceeded in the absence of Mr. Wright’s legal representative. In this context, counsel recalls that Mr. Wright was only 18 years old at the time and not familiar with the criminal process. At the hearing he failed to cross-examine the prosecution witnesses, in particular detective Ashman. This failure to cross-examine was held against the defence by the judge at the authors’ retrial, when the opportunity to cross-examine detective Ashman no longer existed. In this context, it is stated that detective Ashman was cross-examined at the first trial, but that no transcript of the first trial was available at the retrial. It is said that the information contained in the transcript might have helped to assess the value of the identification evidence and that the absence of the trial transcript seriously prejudiced the authors’ defence.

9.3 It is further accepted that the State party cannot be held responsible for the two years’ delay in the retrial for Mr. Wright while he was at large. However, counsel points out that the retrial was ordered in July 1983 and that Mr. Wright was released from custody in February 1984, and argues that there was no reason why the retrial could not have taken place before February 1984. Alternatively, after Mr. Wright’s rearrest in early 1986, there was no reason why a trial date could not have been fixed immediately. Counsel argues that as a consequence of the delay the authors’ defence was seriously prejudiced, since detective Ashman’s evidence could only be read and not cross-examined, dock-identifications took place seven years after the event and Mr. Wright’s main alibi witness was nowhere to be found.

9.4 As regards Mr. Harvey, counsel refers to his submissions made for Mr. Wright above and adds that there is no reason why Mr. Harvey could not have been tried even while Mr. Wright was at large. Counsel points out that at the retrial Mr. Harvey was identified in the dock by two of the witnesses seven years after the event, but that the same witnesses had been unable to identify him at an identification parade shortly after the incident. Further, at the retrial the alibi witness called for Mr. Harvey could not exactly remember the date when he had been with Mr. Harvey, thereby weakening his evidence. It is submitted that, if the retrial would have been held earlier, the witness’ memory might have been clearer.

9.5 Counsel recalls that counsel for Mr. Harvey on appeal conceded that there were no merits to the appeal and argues that the factual abandonment of the appeal by Mr. Harvey’s lawyer constitutes a violation of article 14, paragraphs 3(b) and (d).

Examination of the merits:

10.1 The Human Rights Committee has considered the present communication in the light of all the information made available to it by the parties, as provided in article 5, paragraph 1, of the Optional Protocol.

10.2 The Committee notes that the State party has stated that it will investigate Mr. Wright’s allegation about the lack of legal representation at the preliminary hearing, but that it has not provided any further information. In the circumstances, the Committee considers that it is undisputed that Mr. Wright was not represented by counsel at the preliminary hearing of the charges against him. The Committee affirms that legal assistance must be made available to an accused who is charged with a capital crime. This applies not only to the trial and relevant appeals, but also to any preliminary hearings relating to the case. The Committee notes that there is no indication that the lack of representation at the preliminary hearing was attributable to Mr. Wright. The Committee finds therefore that the failure to make legal representation available to Mr. Wright at the preliminary hearing constitutes a violation of article 14, paragraph 3(d), of the Covenant.

10.3 The Committee notes that the first trial against the authors ended on 29 July 1983 with a hung jury and that a retrial was ordered. It appears from the file that a trial date was set for 22 February 1984 and that the trial was postponed, because the accused Wright was no longer in custody. Although Mr. Harvey remained available for trial and regular hearings were being held throughout and trial dates were set on several occasions, the retrial did not start until 26 April 1988, 22 months after Mr. Wright’s rearrest. The Committee finds that in the circumstances of the instant case, such a delay cannot be deemed compatible with the provisions of article 14, paragraph 3(c), of the Covenant.

10.4 Mr. Wright has claimed that his counsel did not consult with him beforehand about the appeal and that this indicates that he was not effectively represented. The Committee notes that Mr. Wright was represented at the appeal by the lawyer who defended him at trial, and that counsel filed and argued several grounds of appeal, challenging several decisions made by the judge, and questioning his directions to the jury. In these specific circumstances, the Committee finds that Mr. Wright’s right to an effective representation on appeal has not been violated.

10.5 As regards Mr. Harvey’s claim that he was not effectively represented on appeal, the Committee notes that the Court of Appeal judgment shows that Mr. Harvey’s legal aid counsel for the appeal conceded at the hearing that there was no merit in the appeal. The Committee recalls that while article 14, paragraph 3(d), does not entitle the accused to choose counsel provided to him free of charge, the Court should ensure that the conduct of the case by the lawyer is not incompatible with the interests of justice. While it is not for the Committee to question counsel’s professional judgment, the Committee considers that in a capital case, when counsel for the accused concedes that there is no merit in the appeal, the Court should ascertain whether counsel has consulted with the accused and informed him accordingly. If not, the Court must ensure that the accused is so informed and given an opportunity to engage another counsel. The Committee is of the opinion that in the instant case, Mr. Harvey should have been informed that his counsel was not going to argue any grounds in support of the appeal so that he could have considered any remaining options open to him. In the circumstances, the Committee finds that Mr. Harvey was not effectively represented on appeal, in violation of article 14, paragraphs 3(b) and (d).

10.6 The Committee is of the opinion that the imposition of a sentence of death upon conclusion of a trial in which the provisions of the Covenant have not been respected constitutes, if no further appeal against the sentence is possible, a violation of article 6 of the Covenant. As the Committee noted in its General Comment 6(16), the provision that a sentence of death may be imposed only in accordance with the law and not contrary to the provisions of the Covenant implies that “the procedural guarantees therein prescribed must be observed, including the right to a fair hearing by an independent tribunal, the presumption of innocence, the minimum guarantees for the defence, and the right to review of conviction and sentence by a higher tribunal.” [2] In the present case, since the final sentence of death was passed without legal representation for Mr. Wright at the preliminary hearing, without due respect for the requirement that an accused be tried without undue delay, and without effective representation for Mr. Harvey on appeal, there has consequently also been a violation of article 6 of the Covenant.

11. The Human Rights Committee, acting under article 5, paragraph 4, of the Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights, is of the view that the facts before it disclose a violation of article 14, paragraph 3(b), (c) and (d), and consequently of article 6, of the International Covenant on Civil and Political Rights.

12. The Committee is of the view that Mr. Osbourne Wright and Mr. Eric Harvey are entitled, under article 2, paragraph 3(a), of the Covenant, to an effective remedy. The Committee is of the opinion that in the circumstances of the case, this entails their release. The State party is under an obligation to ensure that similar violations do not occur in the future.

13. Bearing in mind that, by becoming a State party to the Optional Protocol, the State party has recognized the competence of the Committee to determine whether there has been a violation of the Covenant or not and that, pursuant to article 2 of the Covenant, the State party has undertaken to ensure to all individuals within its territory and subject to its jurisdiction the rights recognized in the Covenant and to provide an effective and enforceable remedy in case a violation has been established, the Committee wishes to receive from the State party, within 90 days, information about the measures taken to give effect to the Committee’s Views.


footnotes

(1) See, for example, communications No. 283/1988 (Aston Little v. Jamaica), Views adopted on 1 November 1991, No. 321/1988 (Maurice Thomas v. Jamaica), Views adopted on 19 October 1993, and No. 352/1989 (Douglas, Gentles and Kerr v. Jamaica), Views adopted on 19 October 1993.

(2) See CCPR/C/21/Rev.1, page 7, paragraph 7.


[Adopted in English, French and Spanish, the English text being the original version. Subsequently to be issued also in Arabic, Chinese and Russian as part of the Committee’s annual report to the General Assembly.]


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: