Posted by: leontiucmarius | May 16, 2012

Marius Leontiuc – Comitetul ONU pentru Drepturile Omului , hotărârea ” Lubuto v. Zambia ”

Lubuto v. Zambia,
Comunicarea nr 390/1990, U.N. Doc. CCPR/C/55/D/390/1990/Rev.1 (1995).

Inscrisa de: Bernard Lubuto

Victima: Autorul

Statul parte: Zambia

Data comunicării: 1 ianuarie 1990 (depunerea iniţială)

Data deciziei privind admisibilitatea: 30 iunie 1994

Comitetul pentru Drepturile Omului, înfiinţat în temeiul articolului 28 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,

Reuniunea la 31 octombrie 1995,

După ce a încheiat examinarea de comunicare nr 390/1990, prezentat Comitetului pentru Drepturile Omului de către domnul Bernard Lubuto în temeiul Protocolului opţional la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice,

După ce a luat în considerare toate informaţiile puse la dispoziţie în scris de către autor de comunicare şi parte de stat,

Adoptă punctul său de vedere în temeiul articolului 5, paragraful 4, din Protocolul Opţional.

1. Autorul de comunicare este Bernard Lubuto, un cetăţean din Zambia, aşteaptă în prezent de execuţie la inchisoare de maxima securitate din Kabwe, Zambia.

Faptele, prezentate de către autor:

2.1 Autorul a fost condamnat la moarte data de 4 august 1983, pentru tâlhărie agravată, comis la data de 5 februarie 1980. La 10 februarie 1988, Curtea Supremă de Zambia a respins recursul lui.

2.2 dovezi condus de către procuratură în timpul studiului a fost că, la data de 5 februarie 1980, autorul şi doi co-acuzaţi au jefuit-o anumită Marcel Iosif Mortier a unui vehicul cu motor (un vanette Datsun). Unul dintre co-acuzat a avut loc domnul Mortier la pistol-punct, în timp ce intensificarea în maşina lui. Autor şi alte co-acuzaţi au fost în picioare în apropiere, în tufişuri. Omul cu arma tras focuri de la unul dintre muncitorii lui Mortier lui, care au fost în maşină şi a încercat să fugă de la faţa locului. Omul a plecat apoi cu masina, cu domnul Mortier încă în ea. Dl Mortier, apoi sa aruncat din vehicul şi a căzut pe teren. Focuri de armă au fost trase la el, dar nu l-au lovit. Autorul a fost identificat mai târziu la o paradă de identificare şi de urmărire a produs o declaraţie semnată de către autor, în care el recunoaşte implicarea sa în jaf.

2.3 Autorul a mărturisit în timpul procesului că el a fost arestat de poliţie în seara zilei de 4 februarie 1980, după o luptă într-o tavernă. El a fost ţinut la secţia de poliţie peste noapte, în dimineaţa zilei de 5 februarie, când a fost pe cale de a fi eliberat, el a spus că a fost un jaf a avut loc. El a fost dus la un birou, în cazul în care unul dintre muncitori lui Mortier a declarat că el a răspuns: descrierea tâlhar. Autorul a fost apoi a revenit la celule, dar a păstrat negând orice implicare în jaf. La 7 februarie 1980, el a participat la o paradă de identificare şi a fost identificat ca unul dintre hoti de muncitor pe care el a întâlnit mai devreme de la secţia de poliţie.

2.4 autorului Mărturia a fost respinsă de către Curte în baza înregistrărilor din registru de poliţie, care a arătat, printre altele, faptul că autorul a fost arestat târziu, în seara zilei de 5 februarie 1980.

Plângerea:

3.1 Autorul susţine că procesul împotriva lui a fost inechitabilă, deoarece judecătorul a acceptat toate probele împotriva sa, deşi o examinare atentă ar fi arătat discrepanţe în declaraţiile făcute de martori. El a mai susţine că avocatul său de asistenţă juridică l-au sfătuit să pledeze vinovat şi că, atunci când el a refuzat, avocatul nu a reuşit să treacă-examinarea martorilor. Autorul susţine că pedeapsa cu moartea aplicată pe el este disproporţionată, deoarece nimeni nu a fost ucis sau ranit in timpul jafului.

3.2 Autorul susţine că a fost torturat de poliţie să-l forţeze să dea o declaraţie. El susţine că a fost bătut cu o ţeavă de furtun şi fire de cablu, care se lipeste au fost puse între degete şi că degetele sale au fost apoi lovit pe masă, şi că un pistol a fost legat cu un şir de la penisul lui si ca el a fost apoi obligat să stea în sus şi merge. Afirmaţiile au fost produse, la proces, dar judecătorul a considerat, pe baza de dovezi, că declaraţia autorului la poliţie a fost dat în mod liber şi voluntar.

3.3 Deşi autorul nu beneficia de dispoziţiile Pactului, reiese din afirmaţiile şi faptele pe care el a susţinut că el pretinde a fi o victimă a unei încălcări de către Zambia din articolele 6, 7 şi 14 din Pact.

Comitetul de admisibilitate decizie:

4.1 În cadrul sesiunii sale 51, Comitetul a considerat admisibilitatea comunicării. Aceasta a constatat cu îngrijorare lipsa de cooperare din partea statului, care nu au prezentat nicio observaţie cu privire la admisibilitate.

4.2 Comitetul a considerat inadmisibile autorului creanţelor privind desfăşurarea procesului. Acesta a reamintit că este, în principiu, nu, pentru Comitetul de a evalua faptele şi probele într-un caz particular şi a constatat că procesul-verbal nu a susţine pretenţiile autorului. În special, aceasta a apărut la proces-verbal că sfatul de autor au, de fapt, trece-examinarea martorilor împotriva autorului.

4.3 Comitetul a considerat că durata procedurii împotriva autorului s-ar putea ridica probleme în temeiul articolului 14, alineatul 3 (c), şi, în ceea ce priveşte recursul, articolul 14, punctul 5, din Pact. Comitetul a considerat în continuare că afirmaţia autorului că impunerea pedepsei cu moartea a fost disproporţionată, deoarece nimeni nu a fost ucis sau ranit in timpul jafului, s-ar putea ridica probleme în conformitate cu articolul 6, paragraful 2, al Pactului, şi că lui susţin că el a fost torturat de poliţie să-l forţeze să dea o declaraţie s-ar putea ridica probleme în conformitate cu articolul 7 din Pactul, care ar trebui să fie examinate pe fond.

4.4 Prin urmare, la 30 iunie 1994, Comitetul pentru Drepturile Omului a declarat admisibilă de comunicare, în măsura în care aceasta părea să ridice probleme în conformitate cu articolele 6, 7 şi 14, alineatele 3 (c) şi 5, ale Pactului. Parte de stat a fost solicitat, nu în temeiul articolului 86 din normele de procedură ale Comitetului, pentru a efectua pedeapsa cu moartea împotriva autorului în timp ce comunicarea lui a fost luată în considerare de către Comitetul.

Statul-parte din prezentarea pe fond si din aceasta comentariile autorului:

5.1 Prin prezentarea din 29 decembrie 1994, statul parte recunoaşte că procedurile în cazul domnului Lubuto a avut destul de mult timp. Cererile de stat de partid Comisiei să ia în considerare situaţia ca o ţară în curs de dezvoltare şi problemele cu care se confruntă în administrarea justiţiei. Aceasta se explică faptul că speţă nu este unul izolat şi că recursurile în cauzele civile şi penale ia perioadă considerabilă de timp înainte ca acestea sunt eliminate de către instanţele judecătoreşti. Potrivit parte de stat, acest lucru se datorează lipsei de sprijin administrativ la dispoziţia justiţiei. Judecătorii trebuie să scrie în fiecare cuvânt cuvânt cu cuvânt în timpul audierilor, din cauza lipsei de transcribers. Aceste înregistrări sunt tastate în mai târziu şi trebuie să fie corectată de către judecători, cauzând întârzieri excesive. Statul-parte, de asemenea, se referă la costurile implicate în pregătirea documentelor judiciare.

5.2 Punctele de stat de partid de asemenea, faptul că criminalitatea a crescut şi numărul de cazuri care urmează să fie stabilite de către instanţele judecătoreşti s-au înmulţit. Având în vedere situaţia economică proastă în ţară, nu a fost posibil să se asigure echipamente şi servicii, în scopul de a accelera eliminarea de cazuri. Statul-parte susţine că este încercarea de a îmbunătăţi situaţia, şi că a achizitionat recent noua de calculatoare şi că se aşteaptă pentru a obţine 40 mai.

5.3 Statul-parte ajunge la concluzia că întârzierile suferite de autor în determinarea cauzei sale sunt inevitabile din cauza situaţiei aşa cum sa explicat mai sus. Statul-parte în continuare susţine că nu a existat nici o încălcare a articolului 14, punctul 5, în speţă, întrucât recursul autorului a fost audiat de Curtea Supremă de Justiţie, fie ea cu întârziere.

5.4 În ceea ce priveşte afirmaţia autorului că impunerea pedepsei cu moartea a fost disproporţionată, deoarece nimeni nu a fost ucis sau ranit in timpul jafului, statul-parte susţine că convingerea autorului era, în conformitate cu legislaţia din Zambia. Statul-parte explică faptul că jafurile armate sunt predominante în Zambia şi că victimele trece printr-o experienţă traumatizantă. Din acest motiv, statul parte vede de jaf agravat care implică utilizarea de un brat de foc ca o infracţiune gravă, indiferent dacă sunt sau nu o persoană este rănit sau ucis. În cele din urmă, statul-parte care susţine teză autorul a fost pronunţată de către instanţele competente.

5.5 În plus, punctele de stat de partid faptul că, în temeiul articolelor 59 şi 60 din Constituţie, Preşedintele Republicii Zambia poate exercita prerogativele de milă. Cazul autorului a fost prezentat şi o decizie este aşteptată. Statele de stat de partid în continuare că întârzierea în şedinţa de recurs şi faptul că nimeni nu a fost rănit în atac sunt luate în considerare de către Comitetul consultativ cu privire la exercitarea de prerogativa de Mercy.

5.6 În ceea ce priveşte afirmaţia autorului că a fost torturat de poliţie, în scopul de a-l oblige să dea o declaraţie, statul-parte susţine că tortura este interzisă în conformitate cu legislaţia din Zambia. Orice victimă a torturii de către poliţie poate solicita despăgubiri în conformitate cu ambele sisteme penale şi civile legale. În acest caz, autorul nu face uz de oricare dintre aceste posibilităţi, şi parte de stat sugerează că, dacă afirmaţiile autorului a fost adevărat, avocatul lui la proces s-ar fi cu siguranţă l-au sfătuit să facă acest lucru.

5.7 Statul-parte în continuare explică faptul că, în cazul în care un raise acuzate în timpul procesului că a fost torturat de poliţie, în scopul de a extrage o confesiune, Curtea este obligată să efectueze un “proces în cadrul unui proces” pentru a determina dacă mărturisirea a fost administrat în mod voluntar sau nu. În cazul în care autorul lui, un astfel de proces într-un proces a avut loc, dar a aparut din mărturiile, dat fiind că acuzat a susţinut că au fost doar dispus să semneze o declaraţie fără să fi făcut o mărturisire. Curtea a continuat apoi cu procesul principal, şi întrebarea dacă autorul a făcut o declaraţie sau nu a fost decis pe baza tuturor dovezilor, la sfârşitul studiului. Se pare din proces-verbal că judecătorul a concluzionat că autorul nu a fost atacat. El a bazat concluzia pe faptul că judecătorul de instrucţie, în faţa căruia autor si co-acuzat aparut pe 8 februarie 1980, nu a înregistrat nici leziuni sau semne de bătut şi nici nu au avut autorul plâns cu el despre rele tratamente, el a mai luat în discrepanţe de cont din mărturia autorului, precum şi ca dovadă condus de către ofiţerii de poliţie care au fost acuzatului de cooperare. Nu a fost nici o înregistrare a autorului au fost tratate medical pentru leziuni care ar fi putut fi cauzate de maltratare.

5.8 În cele din urmă, statul-parte confirmă faptul că, în conformitate cu cererea Comitetului, autorităţile competente au fost instruiţi să nu efectueze pedeapsa cu moartea împotriva autorului în timp ce cazul său este în faţa Comisiei.

6. În comentariile sale privind prezentarea partidului stat, autorul explică faptul că el a apărut pentru prima dată în faţa unui judecător la 4 iulie 1981, şi că procesul a fost amânat de mai multe ori, deoarece urmărirea penală nu a fost gata. La sfârşitul lunii iulie 1981, cazul a fost transferat la un alt judecător, care nu trece cu ea, şi apoi doar la 22 septembrie 1982, din nou, în faţa unui alt judecător, procesul a început de fapt.

Probleme şi procedura în faţa Comisiei:

7.1 Comitetul pentru Drepturile Omului a considerat că prezenta comunicare, în lumina tuturor informaţiilor puse la dispoziţie de către părţi, astfel cum se prevede în articolul 5, paragraful 1, din Protocolul opţional.

7.2 Comitetul ia notă de faptul că autorul a fost condamnat şi condamnat la moarte în conformitate cu o lege care prevede pentru impunerea pedepsei cu moartea pentru furt agravat, în care sunt folosite arme de foc. Problemă care trebuie, în consecinţă, a decis este dacă sentinţa în speţă este compatibilă cu articolul 6, paragraful 2, din Pactul, care permite impunerea de pedeapsa cu moartea “, pentru infracţiunile cele mai grave”. Având în vedere că, în acest caz de utilizare a armelor de foc nu a produs moartea sau rănirea unei persoane şi de faptul că instanţa nu a putut în temeiul legii să ia aceste elemente în considerare în impunerea teză, Comitetul este de părere că impunerea obligatorie a pedepsei cu moartea în aceste condiţii, încalcă articolul 6, paragraful 2, din Pact.

7.3 Comitetul a subliniat explicaţii partidului statului cu privire la întârzierile în procedurile de judecată împotriva autorului. Comitetul recunoaşte situaţia economică dificilă a partidului stat, dar doreşte să sublinieze faptul că drepturile stabilite în Pactul constituie standardele minime pe care toate statele părţi au convenit să le respecte. Articolul 14, alineatul 3 (c), se precizează că toate acuzat se dreptul de a fi judecat fără întârziere, şi această cerinţă se aplică în mod egal la dreptul de revizuire a condamnării şi pedepsei garantat de articolul 14, alineatul 5. Comitetul consideră că perioada de opt ani dintre arestarea autorului, în februarie 1980 şi decizia finală a Curţii Supreme de Justiţie, a respins recursul său, în februarie 1988, este incompatibilă cu cerinţele de la articolul 14, alineatul 3 litera (c).

7.4 În ceea ce priveşte afirmaţia autorului că a fost bătut şi torturat puternic asupra arestării, Comitetul constată că această afirmaţie a fost înainte de judecătorul care a respins, pe baza de dovezi. Comitetul consideră că informaţiile înainte de a fi nu este suficient pentru a stabili o încălcare a articolului 7, în cazul autorului.

8. Comitetul pentru Drepturile Omului, care acţionează în temeiul articolului 5, paragraful 4, din Protocolul Opţional la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, este de părere că faptele înainte de a dezvălui o încălcare a articolelor 6, alineatul 2, şi 14, alineatul 3 (c), din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

9. Comitetul este de părere că dl Lubuto are dreptul, în temeiul articolului 2, paragraful 3 (a), de Pactul de o cale de atac adecvate şi eficiente, care implică o comutarea pedepsei. Statul-parte este în conformitate cu obligaţia de a lua măsuri adecvate pentru a se asigura că încălcări similare care nu apar în viitor.

10. Având în vedere că, prin a deveni un stat parte la Protocolul Opţional, statul-parte a recunoscut competenţa Comisiei de a stabili dacă a existat o încălcare a Convenţiei sau nu şi care, în conformitate cu articolul 2 al Pactului, stat parte sa angajat să asigure tuturor persoanelor aflate pe teritoriul său şi sub jurisdicţia lor drepturile recunoscute în Pact şi de a oferi o cale de atac eficientă şi executorie în cazul în care o încălcare a fost stabilit, Comitetul doreşte să primească de la statul-parte, în termen de 90 de zile, informaţii despre măsurile luate pentru a da efect de la punctul de vedere al Comitetului.

————————————————– ——————————

ANEXA

Aviz individual de către domnul Nisuke Ando, membru al Comitetului pentru Drepturile Omului,

cu privire la punctul de vedere al Comitetului, adoptat la 31 octombrie 1995

Guvernul si Statul nu se opun Vizualizari Comitetului, în cazul de faţă. Cu toate acestea, cu privire la situaţia în punctele de vedere “utilizarea de arme de foc nu produc moartea sau rănirea unei persoane”, aş dori să adaug următoarele:

Anumite categorii de acte sunt clasificate drept “crime”, deoarece acestea creează un pericol grav, care poate duce la deces sau daune ireparabile pentru multe persoane şi nespecificate. Astfel de crime includ bombardarea cartierelor de aglomerate, distrugerea de rezervoare, otrăvirea apei potabile, gazare în staţiile de metrou şi, probabil, spionaj, în timp de război. În opinia mea, impunerea pedepsei mai severe, inclusiv pedeapsa cu moartea, dacă este cazul, ar putea fi justificată faţă de aceste crime, chiar dacă acestea nu rezulta dintr-un motiv sau altul, în caz de deces sau rănire a unei persoane.

Nisuke Ando

————————————————– ——————————
[Adoptat în engleză, franceză şi spaniolă, textul în limba engleză fiind versiunea originală. Ulterior, pentru a fi emise, de asemenea, în limbile arabă, chineză şi rusă, ca parte a raportului anual Comisiei de a Adunării Generale.]

Anulaţi modificările

 

 

Lubuto v. Zambia,
Communication No. 390/1990, U.N. Doc. CCPR/C/55/D/390/1990/Rev.1 (1995).

 

Submitted by: Bernard Lubuto

Victim: The author

State party: Zambia

Date of communication: 1 January 1990 (initial submission)

Date of decision on admissibility: 30 June 1994

The Human Rights Committee, established under article 28 of the International Covenant on Civil and Political Rights,

Meeting on 31 October 1995,

Having concluded its consideration of communication No. 390/1990, submitted to the Human Rights Committee by Mr. Bernard Lubuto under the Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights,

Having taken into account all written information made available to it by the author of the communication and the State party,

Adopts its Views under article 5, paragraph 4, of the Optional Protocol.

1. The author of the communication is Bernard Lubuto, a Zambian citizen, currently awaiting execution at the Maximum Security Prison in Kabwe, Zambia.

The facts as presented by the author:

2.1 The author was sentenced to death on 4 August 1983 for aggravated robbery, committed on 5 February 1980. On 10 February 1988, the Supreme Court of Zambia dismissed his appeal.

2.2 The evidence led by the prosecution during the trial was that, on 5 February 1980, the author and two co-accused robbed a certain Marcel Joseph Mortier of a motor vehicle (a Datsun vanette). One of the co-accused held Mr. Mortier at gun-point, while stepping into his car. The author and the other co-accused were standing nearby in the bushes. The man with the gun fired shots at one of Mr. Mortier’s labourers, who had been in the car and tried to run away from the spot. The man then drove off with the car, with Mr. Mortier still in it. Mr. Mortier then threw himself out of the vehicle and fell on the ground. Gunshots were fired at him, but did not hit him. The author was later identified at an identification parade and the prosecution produced a statement signed by the author, in which he admits his involvement in the robbery.

2.3 The author testified during the trial that he had been arrested by the police in the evening of 4 February 1980, after a fight in a tavern. He was kept in the police station overnight; in the morning of 5 February, when he was about to be released, he was told that a robbery had taken place. He was taken to an office, where one of Mr. Mortier’s labourers said that he answered the description of the robber. The author was then returned to the cells, but kept denying any involvement in the robbery. On 7 February 1980, he participated in an identification parade and was identified as one of the robbers by the labourer whom he had met earlier at the police station.

2.4 The author’s testimony was rejected by the Court on the basis of the entries in the police register, which showed inter alia that the author was arrested late in the evening of 5 February 1980.

The complaint:

3.1 The author claims that the trial against him was unfair, since the judge accepted all evidence against him, although a careful examination would have shown discrepancies in the statements made by the witnesses. He further claims that his legal aid lawyer advised him to plead guilty and that, when he refused, the lawyer failed to cross-examine the witnesses. The author claims that the death sentence imposed on him is disproportionate, since no one was killed or wounded during the robbery.

3.2 The author claims that he was tortured by the police to force him to give a statement. He alleges that he was beaten with a hose pipe and cable wires, that sticks were put between his fingers and that his fingers were then hit on the table, and that a gun was tied with a string to his penis and that he was then forced to stand up and walk. The allegations were produced at the trial, but the judge considered, on the basis of the evidence, that the author’s statement to the police was given freely and voluntarily.

3.3 Although the author does not invoke the provisions of the Covenant, it appears from the allegations and the facts which he submitted that he claims to be a victim of a violation by Zambia of articles 6, 7 and 14 of the Covenant.

The Committee’s admissibility decision:

4.1 During its 51st session, the Committee considered the admissibility of the communication. It noted with concern the lack of cooperation from the State party, which had not submitted any observations on admissibility.

4.2 The Committee considered inadmissible the author’s claims concerning the conduct of the trial. It recalled that it is, in principle, not for the Committee to evaluate facts and evidence in a particular case and it found that the trial transcript did not support the author’s claims. In particular, it appeared from the trial transcript that author’s counsel did in fact cross-examine the witnesses against the author.

4.3 The Committee considered that the length of the proceedings against the author might raise issues under article 14, paragraph 3(c), and, as regards the appeal, article 14, paragraph 5, of the Covenant. The Committee further considered that the author’s claim that the imposition of the death sentence was disproportionate, since no one was killed or wounded during the robbery, might raise issues under article 6, paragraph 2, of the Covenant, and that his claim that he was tortured by the police to force him to give a statement might raise issues under article 7 of the Covenant which should be examined on the merits.

4.4 Consequently, on 30 June 1994, the Human Rights Committee declared the communication admissible in so far as it appeared to raise issues under articles 6, 7 and 14, paragraphs 3(c) and 5, of the Covenant. The State party was requested, under rule 86 of the Committee’s rules of procedure, not to carry out the death sentence against the author while his communication was under consideration by the Committee.

The State party’s submission on the merits and author’s comments thereon:

5.1 By submission of 29 December 1994, the State party acknowledges that the proceedings in Mr. Lubuto’s case took rather long. The State party requests the Committee to take into consideration its situation as a developing country and the problems it encounters in the administration of justice. It is explained that the instant case is not an isolated one and that appeals in both civil and criminal cases take considerable time before they are disposed of by the courts. According to the State party, this is due to the lack of administrative support available to the judiciary. Judges have to write out every word verbatim during the hearings, because of the absence of transcribers. These records are later typed out and have to be proofread by the judges, causing inordinate delays. The State party also refers to the costs involved in preparing the court documents.

5.2 The State party further points out that crime has increased and the number of cases to be decided by the courts have multiplied. Due to the bad economic situation in the country, it has not been possible to ensure equipment and services in order to expedite the disposal of cases. The State party submits that it is trying to improve the situation, and that it has recently acquired nine computers and that it expects to get 40 more.

5.3 The State party concludes that the delays suffered by the author in the determination of his case are inevitable due to the situation as explained above. The State party further submits that there has been no violation of article 14, paragraph 5, in the instant case, since the author’s appeal was heard by the Supreme Court, be it with delay.

5.4 As regards the author’s claim that the imposition of the death sentence was disproportionate since no one was killed or wounded during the robbery, the State party submits that the author’s conviction was in accordance with Zambian law. The State party explains that armed robberies are prevalent in Zambia and that victims go through a traumatic experience. For this reason, the State party sees aggravated robbery involving the use of a fire arm as a serious offence, whether or not a person is injured or killed. Finally, the State party submits that the author’s sentence was pronounced by the competent courts.

5.5 Furthermore, the State party points out that under articles 59 and 60 of the Constitution, the President of the Republic of Zambia can exercise the prerogative of mercy. The author’s case has been submitted and a decision is awaited. The State party further states that the delay in the hearing of the appeal and the fact that no one was injured in the attack are taken into account by the Advisory Committee on the exercise of the Prerogative of Mercy.

5.6 With regard to the author’s claim that he was tortured by the police in order to force him to give a statement, the State party submits that torture is prohibited under Zambian law. Any victim of torture by the police can seek redress under both the criminal and civil legal systems. In this case, the author did not make use of any of these possibilities, and the State party suggests that, had the author’s allegations been true, his counsel at the trial would have certainly advised him to do so.

5.7 The State party further explains that, if an accused raises during trial that he was tortured by the police in order to extract a confession, the Court is obliged to conduct a “trial within a trial” to determine whether the confession was given voluntarily or not. In the author’s case, such a trial within a trial was held, but it appeared from the testimonies given that the accused claimed that they were merely ordered to sign a statement without having made a confession. The Court then continued with the main trial, and the question of whether the author made a statement or not was decided upon the basis of all the evidence at the end of the trial. It appears from the trial transcript that the judge concluded that the author had not been assaulted. He based his conclusion on the fact that the investigating magistrate, before whom the author and his co-accused appeared on 8 February 1980, had not recorded any injuries or marks of beating nor had the author complained to him about maltreatment; he further took into account discrepancies in the author’s testimony as well as evidence led by the police officers that the accused had been cooperative. There was no record of the author having been medically treated for injuries which might have been caused by maltreatment.

5.8 Finally, the State party confirms that, pursuant to the Committee’s request, the appropriate authorities have been instructed not to carry out the death sentence against the author while his case is before the Committee.

6. In his comments on the State party’s submission, the author explains that he first appeared before a judge on 4 July 1981, and that the trial was then adjourned several times because the prosecution was not ready. At the end of July 1981, the case was transferred to another judge, who did not proceed with it, and then only on 22 September 1982, again before a different judge, the trial actually started.

Issues and proceedings before the Committee:

7.1 The Human Rights Committee has considered the present communication in the light of all the information made available to it by the parties, as provided in article 5, paragraph 1, of the Optional Protocol.

7.2 The Committee notes that the author was convicted and sentenced to death under a law that provides for the imposition of the death penalty for aggravated robbery in which firearms are used. The issue that must accordingly be decided is whether the sentence in the instant case is compatible with article 6, paragraph 2, of the Covenant, which allows for the imposition of the death penalty only “for the most serious crimes”. Considering that in this case use of firearms did not produce the death or wounding of any person and that the court could not under the law take these elements into account in imposing sentence, the Committee is of the view that the mandatory imposition of the death sentence under these circumstances violates article 6, paragraph 2, of the Covenant.

7.3 The Committee has noted the State party’s explanations concerning the delay in the trial proceedings against the author. The Committee acknowledges the difficult economic situation of the State party, but wishes to emphasize that the rights set forth in the Covenant constitute minimum standards which all States parties have agreed to observe. Article 14, paragraph 3(c), states that all accused shall be entitled to be tried without delay, and this requirement applies equally to the right of review of conviction and sentence guaranteed by article 14, paragraph 5. The Committee considers that the period of eight years between the author’s arrest in February 1980 and the final decision of the Supreme Court, dismissing his appeal, in February 1988, is incompatible with the requirements of article 14, paragraph 3(c).

7.4 As regards the author’s claim that he was heavily beaten and tortured upon arrest, the Committee notes that this allegation was before the judge who rejected it on the basis of the evidence. The Committee considers that the information before it is not sufficient to establish a violation of article 7 in the author’s case.

8. The Human Rights Committee, acting under article 5, paragraph 4, of the Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights, is of the view that the facts before it disclose a violation of articles 6, paragraph 2, and 14, paragraph 3(c), of the International Covenant on Civil and Political Rights.

9. The Committee is of the view that Mr. Lubuto is entitled, under article 2, paragraph 3(a), of the Covenant to an appropriate and effective remedy, entailing a commutation of sentence. The State party is under an obligation to take appropriate measures to ensure that similar violations do not occur in the future.

10. Bearing in mind that, by becoming a State party to the Optional Protocol, the State party has recognized the competence of the Committee to determine whether there has been a violation of the Covenant or not and that, pursuant to article 2 of the Covenant, the State party has undertaken to ensure to all individuals within its territory and subject to its jurisdiction the rights recognized in the Covenant and to provide an effective and enforceable remedy in case a violation has been established, the Committee wishes to receive from the State party, within 90 days, information about the measures taken to give effect to the Committee’s Views.


APPENDIX

Individual opinion by Mr. Nisuke Ando, member of the Human Rights Committee,

with respect to the Committee’s Views adopted on 31 October 1995

I do not oppose the Committee’s Views in the present case. However, with respect to the statement in the Views that “use of firearms did not produce the death or wounding of any person”, I would like to add the following:

Certain categories of acts are classified as “crimes” because they create a grave danger which may result in death or irreparable harm to many and unspecified persons. Such crimes include bombing of busy quarters, destruction of reservoirs, poisoning of drinking water, gassing in subway stations and probably espionage in war-time. In my view, the imposition of the severest punishment, including death penalty where applicable, could be justified against these crimes, even if they do not result for one reason or another in the death of or injury to any person.

Nisuke Ando


[Adopted in English, French and Spanish, the English text being the original version. Subsequently to be issued also in Arabic, Chinese and Russian as part of the Committee’s annual report to the General Assembly.]


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: