Posted by: leontiucmarius | May 15, 2012

Marius Leontiuc – MEDIEREA in dreptul UE

DECIZIA-CADRU A CONSILIULUI
din 15 martie 2001
privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale
(2001/220/JAI)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special
articolul 31 și articolul 34 alineatul (2) litera (b), având în vedere inițiativa Republicii Portugheze (1), având în vedere avizul Parlamentului European (2),
întrucât:
(1) În conformitate cu Planul de acțiune al Consiliului și al Comisiei privind modalitățile optime de punere în aplicare a dispozițiilor Tratatului de la Amsterdam referitoare la crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în special punctele (19) și (51) litera (c), într-o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a tratatului, problema sprijinului acordat victimelor ar trebui să fie abordată prin
efectuarea unei analize comparative a sistemelor de despăgubire
a victimelor și prin evaluarea posibilității adoptării unor măsuri în cadrul Uniunii Europene.
(2) La 14 iulie 1999, Comisia a prezentat Parlamentului European,
Consiliului și Comitetului Economic și Social o comunicare intitulată „Victimele criminalității în Uniunea Europeană: reflecții asupra normelor și măsurilor care trebuie adoptate”. La 15 iulie 2000 Parlamentul European a aprobat o rezoluție referitoare la comunicarea Comisiei.
(3) În concluziile Consiliului European de la Tampere din 15–16 octombrie 1999, în special la punctul (32), se prevede că ar trebui elaborate norme minime pentru protecția victimelor criminalității, în special în ceea ce privește accesul acestor victime la justiție și dreptul acestora la despăgubiri, inclusiv rambursarea cheltuielilor de judecată. De asemenea, ar trebui să fie create programe naționale pentru finanțarea măsurilor, atât publice, cât și neguvernamentale, pentru asistența și protecția victimelor.
(4) Trebuie ca statele membre să îș􀀍
i apropie actele cu putere de
lege ș
􀀍
i normele administrative, în măsura necesară
realizării obiectivului de a oferi un înalt grad de protecție
victimelor infracțiunilor, indiferent de statul membru în
care acestea se află.
(5) Este important să fie luate în considerare nevoile victimelor
ș􀀍
i să se răspundă acestor nevoi în mod global și coordonat, evitând soluțiile parțiale sau incoerente, care pot aduce prejudicii secundare victimelor.
(6) Din acest motiv, dispozițiile prezentei decizii-cadru nu se limitează la apărarea intereselor victimei în cadrul procedurii penale, în sens strict. Ele includ și anumite măsuri de asistență pentru victime, înainte sau după desfășurarea procedurii penale, care pot atenua efectele infracțiunii.
(7) Cu toate acestea, măsurile de asistență pentru victimele infracțiunilor, în special dispozițiile cu privire la despăgubirii și la mediere, nu privesc soluțiile care sunt proprii procedurii civile.
(8) Este necesară apropierea normelor și practicilor privind statutul și principalele drepturi ale victimelor, asigurându-se în special respectarea demnității victimelor, dreptul acestora de a informa și de a fi informate, de a înțelege și de a fi înțelese, de a fi protejate în diversele etape ale procedurii și de a beneficia de luarea în considerare a
dezavantajului de a locui într-un stat membru diferit de cel în care a fost săvârșită infracțiunea.
(9) Cu toate acestea, dispozițiile prezentei decizii-cadru nu impun statelor membre obligația de a garanta victimelor un tratament echivalent cu cel al părților din proces.
(10) Este importantă intervenția, înainte, în timpul și după încheierea procedurii penale, a serviciilor specializate și a organizațiilor de sprijinire a victimelor.
(11) Este necesar să se asigure o formare corespunzătoare și suficientă persoanelor care intră în contact cu victimele, ceea ce este fundamental atât pentru victime, cât și pentru realizarea obiectivelor procedurii.
(12) Este necesar să se utilizeze mecanisme de coordonare între punctele de contact constituite în rețele în statele membre, fie în cadrul sistemului judiciar, fie în sectorul organizațiilor de sprijinire a victimelor,

_______________________

(1) JO C 243, 24.8.2000, p. 4.
(2) Avizul emis la 12 decembrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
104 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 19/vol. 3

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru:
(a) „victimă” înseamnă persoana fizică care a suferit un prejudiciu,
inclusiv o atingere a integrității sale fizice sau mentale, o
suferință morală sau o pierdere materială, cauzată direct de
acte sau omisiuni care încalcă dreptul penal al unui stat membru;
(b) „organizație de sprijinire a victimelor” înseamnă organizație
neguvernamentală, stabilită legal într-un stat membru, ale
cărei activități gratuite de sprijinire a victimelor infracțiunilor,
desfășurate în condiții corespunzătoare, completează
activitatea statului în acest domeniu;
(c) „procedură penală” înseamnă procedura penală, în conformitate cu dreptul intern aplicabil;
(d) „procedură” înseamnă procedura, în sens larg, și anume, în
afară de procedura penală, toate contactele pe care le stabilește victima, ca atare, cu orice autoritate, serviciu public sau organizație de sprijinire a victimelor, înainte, în cursul sau după procesul penal;
(e) „mediere în cauzele penale” înseamnă căutarea, înainte sau în
cursul procedurii penale, a unei soluții negociate între victimă
și autorul infracțiunii, cu medierea unei persoane competente.
Articolul 2
Respectarea și recunoașterea
(1) Fiecare stat membru asigură victimelor un rol real și corespunzător
în sistemul său de drept penal. Acesta continuă să depună toate eforturile pentru a garanta victimelor un tratament corespunzător, care să le respecte demnitatea în cursul procedurii și să le recunoască drepturile și interesele legitime, în special în cadrul procedurii penale.
(2) Fiecare stat membru se asigură că victimele deosebit de
vulnerabile beneficiază de un tratament specific care răspunde cât
mai bine situației acestora.
Articolul 3
Audierea și administrarea probelor
Fiecare stat membru garantează victimelor posibilitatea de a fi
audiate în cursul procedurii,  precum și de a depune elemente de
probă.
Fiecare stat membru adoptă măsurile corespunzătoare pentru ca
autoritățile acestuia să interogheze victimele numai în măsura
necesară procedurii penale.
Articolul 4
Dreptul de a primi informații
(1) Fiecare stat membru garantează victimelor, în special încă de
la primul contact al acestora cu autoritățile de aplicare a legii, prin
toate mijloacele pe care le consideră adecvate și, pe cât posibil, în
limbile înțelese în general, accesul la informațiile pertinente pentru
protecția intereselor acestora. Aceste informații sunt, cel puțin,
următoarele:
(a) serviciile sau organizațiile cărora li se poate adresa victima
pentru a obține sprijin;
(b) tipul de asistență pe care o poate primi;
(c) unde și în ce mod poate depune o plângere;
(d) etapele procedurii care urmează după depunerea plângerii și rolul victimei în cadrul acestora;
(e) modul și condițiile în care victima poate obține protecție;
(f) în ce măsură și în ce condiții victima are acces la:
(i) consiliere juridică sau
(ii) asistență juridică sau
(iii) orice altă formă de consiliere
atunci când, pentru cazurile menționate la punctele (i) și (ii), victima are dreptul la acestea;
(g) cerințele pentru ca victima să aibă dreptul la despăgubiri;
(h) în cazul în care victima locuiește în alt stat, mecanismele specifice
de care dispune pentru a-și asigura apărarea intereselor.
(2) Fiecare stat membru garantează că o victimă care și-a manifestat această dorință este informată cu privire la:
(a) rezultatul plângerii sale;
(b) elementele relevante care îi permit, în cazul urmăririi penale, să fie la curent cu desfășurarea procedurii penale cu privire la persoana aflată în urmărire pentru faptele care privesc victima, cu excepția unor cazuri deosebite care ar putea afecta desfășurarea procesului;
(c) hotărârea pronunțată de instanța de judecată.
(3) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura, cel puțin în cazurile în care există un pericol pentru victimă, ca, în momentul punerii în libertate a persoanei urmărite penal sau condamnate pentru infracțiune, victima să fie informată cu privire la aceasta, atunci când este necesar.
(4) În măsura în care un stat membru transmite din proprie inițiativă informația menționată la alineatele (2) și (3), acesta trebuie să îi garanteze victimei dreptul de a alege să nu o primească, în afară de cazul în care transmiterea acestei informații este obligatorie, în conformitate cu procedura penală aplicabilă.
Articolul 5
Garanțiile comunicării
Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a atenua, în măsura posibilă, dificultățile de comunicare cu privire la înțelegerea sau la participarea victimei în calitate de martor sau de parte la procedură, în cadrul etapelor importante ale procedurii penale respective, într-un mod comparabil cu măsurile de acest tip pe care le aplică în privința pârâților.
19/vol. 3 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 105
Articolul 6
Asistența specifică pentru victimă
Fiecare stat membru se asigură că victima are acces în mod gratuit,
în cazul în care acest lucru este justificat, la consilierea menționată
la articolul 4 alineatul (1) litera (f) punctul (iii) privind rolul
acesteia în cursul procedurii ș
􀀍
i, după caz, la asistența juridică
menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (f) punctul (ii), atunci
când aceasta poate avea calitatea de parte în procedura penală.
Articolul 7
Cheltuielile suportate de victimă în cadrul unei proceduri
penale
Fiecare stat membru oferă victimei care are calitatea de parte sau
de martor, în conformitate cu dispozițiile de drept intern
aplicabile, posibilitatea de a-i fi rambursate cheltuielile suportate
ca rezultat al participării sale legitime la procedura penală.
Articolul 8
Dreptul la protecție
(1) Fiecare stat membru garantează un nivel corespunzător de
protecție a victimelorș􀀍
i, după caz, familiilor acestora sau persoanelor
asimilate membrilor familiilor acestora, în special în ceea ce
priveș􀀍
te siguranțaș􀀍
i protecția vieții private a acestora, în cazul în
care autoritățile competente consideră că există un risc grav de
acte de represalii sau indicii de perturbare serioasă ș
􀀍
i în mod
intenționat a vieții private a acestora.
(2) În acest scopș􀀍
i fără a aduce atingere alineatului (4), fiecare stat
membru garantează posibilitatea adoptării, în cazul în care este
necesar, în cadrul unei proceduri judiciare, a măsurilor corespunzătoare
pentru protecția vieții private ș
􀀍
i a imaginii victimei, a
familiei acesteia sau a persoanelor asimilate membrilor familiei
sale.
(3) Fiecare stat membru asigură, de asemenea, că se va evita ca
victimeleș􀀍
i ceilalți infractori să se afle în contact în localurile judiciare,
în afară de cazul în care acest lucru este impus de procedura
penală. Fiecare stat membru prevede în acest scop, după caz,
crearea progresivă, în, localurile judiciare, a unor zone de aș􀀍teptare
separate pentru victime.
(4) În cazul în care este necesar pentru protejarea victimelor, în
special a celor mai vulnerabile, față de consecințele depoziției
făcute înș􀀍
edință publică, fiecare stat membru garantează victimelor
că vor putea beneficia, prin hotărâre judecătorească, de condiții
de depunere a mărturiei care permit atingerea acestui obiectiv,
prin orice mijloc adecvat, compatibil cu principiile fundamentale
ale dreptului său intern.
Articolul 9
Dreptul la despăgubiri în cadrul procedurii penale
(1) Fiecare stat membru garantează că există, pentru victima unei
infracțiuni, dreptul de a obține într-un termen rezonabil, în cadrul
procedurii penale, o hotărâre de despăgubire de către autorul
infracțiunii, cu excepția cazului în care, pentru anumite situații,
dreptul intern prevede că despăgubirea va fi acordată în alt mod.
(2) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a-l încuraja
pe autorul infracțiunii să despăgubească în mod corespunzător
victima.
(3) Cu excepția cazului în care este absolut necesar în cadrul procedurii
penale, bunurile de restituit care aparțin victimei ș
􀀍
i care
i-au fost sechestrate în cursul procedurii îi vor fi restituite fără
întârziere.
Articolul 10
Medierea penală în cadrul procedurii penale
(1) Fiecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele
penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru
acest tip de măsură.
(2) Fiecare stat membru se asigură că este luat în considerare
orice acord care a intervenit între victimă ș
􀀍
i autorul infracțiunii,
în cursul medierii în cauzele penale.
Articolul 11
Victimele rezidente în alt stat membru
(1) Fiecare stat membru se asigură că autoritățile sale competente
sunt în măsură să adopte măsurile corespunzătoare pentru a
atenua dificultățile care apar atunci când victima îș􀀍
i are reș􀀍
edința
în alt stat decât cel în care a fost săvârș􀀍ită infracțiunea, în special
în ceea ce priveș􀀍
te desfăș􀀍
urarea procedurii. În acest scop, autoritățile
trebuie, în special, să fie în măsură să:
— poată hotărî ca victima să aibă posibilitatea să facă o declarație
imediat după săvârș􀀍irea infracțiunii;
— recurgă cât mai mult posibil la dispozițiile privind
videoconferințeleș􀀍
i teleconferințele prevăzute la articolele 10
ș􀀍
i 11 din Convenția privind asistența judiciară reciprocă în
materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din
29 mai 2000 (1) în scopul audierii victimelor rezidente în
străinătate.
(2) Fiecare stat membru se asigură că victima unei infracțiuni
într-un stat membru, altul decât cel în care aceasta are reș􀀍
edința,
poate depune o plângere la autoritățile competente din țara de
reș􀀍
edință, în cazul în care nu a putut să o facă în statul în care a
fost săvârș􀀍
ită infracțiunea sau, în cazul unei infracțiuni grave, în
cazul în care aceasta nu a dorit să o facă.
Autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea, în măsura
în care nu îș􀀍
i exercită ea însăș􀀍
i competența în acest sens, o transmite
de îndată autorității competente pe teritoriul căreia a fost
săvârș􀀍
ită infracțiunea. Această plângere este tratată în
conformitate cu dreptul intern al statului unde a fost săvârș􀀍
ită
infracțiunea.
Articolul 12
Cooperarea între statele membre
Fiecare stat membru susține, dezvoltăș􀀍
i ameliorează cooperarea
între statele membre, pentru a favoriza o protecție mai eficientă a
intereselor victimelor în cadrul procedurilor penale, indiferent
dacă aceasta ia forma unor rețele direct legate de sistemul judiciar
sau a unor legături între organizațiile de sprijinire a victimelor.
(1) JO C 197, 12.7.2000, p. 1.
106 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 19/vol. 3
Articolul 13
Serviciile specializate ș􀀍i organizațiile de sprijinire a
victimelor
(1) Fiecare stat membru susține, în cadrul procedurii, intervenția
serviciilor de sprijinire a victimelor, însărcinate cu organizarea primirii
inițiale a victimelor, precumș􀀍
i cu sprijinireaș􀀍
i asistența ulterioară
a acestora, fie punând la dispoziția acestora, în cadrul
serviciilor publice, persoane care au o formație specială, fie
recunoscândș􀀍
i finanțând organizațiile de sprijinire a victimelor.
(2) Fiecare stat membru favorizează intervenția, în cadrul procedurii,
a acestor persoane sau organizații de sprijinire a victimelor,
în special:
(a) furnizând informații victimelor;
(b) oferind victimelor asistență, în funcție de nevoile lor imediate;
(c) însoțind victimele, atunci cînd este necesarș􀀍
i posibil în cursul
procedurii penale;
(d) ajutând victimele, la cererea acestora, după încheierea procedurii
penale.
Articolul 14
Formarea profesională a persoanelor care intervin în
procedură sau care intră în contact cu victimele
(1) Fiecare stat membru favorizează, prin intermediul serviciilor
sale publice sau prin finanțarea organizațiilor de sprijinire a victimelor,
inițiative permițându-le persoanelor care intervin în procedură
sau care intră în contact cu victimele accesul la o formare
corespunzătoare, axată în special pe nevoile categoriilor celor mai
vulnerabile.
(2) Alineatul (1) se aplică în special agenților de poliție ș
􀀍
i
practicienilor dreptului.
Articolul 15
Condițiile practice privind situația victimei în cadrul
procedurii
(1) Fiecare stat membru favorizează crearea progresivă, în general
în cadrul procedurilor ș
􀀍
i, în special, în localurile organelor unde
poate fi declanș􀀍
ată procedura penală, a condițiilor necesare pentru
încercarea de a preveni prejudiciile secundare pentru victimă
sau pentru evitarea exercitării unor presiuni inutile asupra acesteia.
Este necesar, în special, să se garanteze victimelor o primire
inițială corespunzătoare ș􀀍i să li se asigure, în localurile în cauză,
condiții adaptate situației acestora.
(2) În sensul alineatului (1), fiecare stat membru ia în considerare
în special mijloacele care există în cadrul tribunalelor, al serviciilor
de poliție, al serviciilor publice ș
􀀍
i al organizațiilor de sprijinire a
victimelor.
Articolul 16
Domeniul de aplicare teritorială
Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.
Articolul 17
Punere în aplicare
Fiecare stat membru pune în aplicare actele cu putere de lege ș
􀀍
i
actele administrative necesare pentru respectarea prezentei
decizii-cadru:
— cu privire la articolul 10: până la 22 martie 2006;
— cu privire la articolele 5ș􀀍
i 6: până la 22 martie 2004;
— cu privire la celelalte dispoziții: până la 22 martie 2002.
Articolul 18
Evaluare
La datele menționate la articolul 17, fiecare stat membru transmite
Secretariatului General al Consiliului ș
􀀍
i al Comisiei textul
dispozițiilor care transpun în dreptul intern obligațiile impuse de
prezenta decizie-cadru. Consiliul evaluează, în termen de un an
consecutiv fiecăreia dintre aceste date, măsurile adoptate de statele
membre pentru a se conforma dispozițiilor prezentei
decizii-cadru, pe baza unui raport elaborat de Secretariatul
General, pornind de la informațiile comunicate de statele membre,
ș􀀍i
a
unui raport scris prezentat de Comisie.
Articolul 19
Intrare în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării sale în
Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Adoptată la Bruxelles, 15 martie 2001.
Pentru Consiliu
Preș􀀍
edintele
M-I. KLINGVALL

 

CJUE C-205/09 – Hotărâre 2010-10-21 Eredics Cooperare polițienească și judiciară în materie penală

 

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

21 octombrie 2010(*)

„Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2001/220/JAI – Statutul victimelor în cadrul procedurilor penale – Noțiunea «victimă» – Persoană juridică – Medierea în cadrul procedurii penale – Modalități de aplicare”

În cauza C‑205/09,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 35 UE de Szombathelyi Városi Bíróság (Ungaria), prin decizia din 22 aprilie 2009, primită de Curte la 8 iunie 2009, în procedura penală împotriva

Emil Eredics,

Mária Vassné Sápi,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul J. N. Cunha Rodrigues (raportor), președinte de cameră, domnii A. Arabadjiev, A. Rosas, U. Lõhmus și A. Ó Caoimh, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul maghiar, de doamna R. Somssich, de domnul M. Fehér și de doamna K. Szíjjártó, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul francez, de domnul G. de Bergues și de doamna B. Beaupère‑Manokha, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul italian, de doamna I. Bruni, în calitate de agent, asistată de domnul F. Arena, avvocato dello Stato;

–        pentru la Comisia Comunităților Europene, de domnii B. Simon și R. Troosters, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 1 iulie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 1 litera (a) și a articolului 10 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale (JO L 82, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 104, denumită în continuare „decizia‑cadru”).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale declanșate împotriva domnului Eredics și a doamnei Sápi pentru atingere adusă intereselor financiare ale Comunităților Europene.

Cadrul juridic

Reglementarea Uniunii

3 Articolul 1 din decizia‑cadru prevede:

„În sensul prezentei decizii‑cadru:

(a)      «victimă» înseamnă persoana fizică care a suferit un prejudiciu, inclusiv o atingere a integrității sale fizice sau mentale, o suferință morală sau o pierdere materială, cauzată direct de acte sau omisiuni care încalcă dreptul penal al unui stat membru;

[…]

(c)      «procedură penală» înseamnă procedura penală, în conformitate cu dreptul intern aplicabil;

[…]

(e)      «mediere în cauzele penale» înseamnă căutarea, înainte sau în cursul procedurii penale, a unei soluții negociate între victimă și autorul infracțiunii, cu medierea unei persoane competente.”

4 Articolul 10 din decizia‑cadru prevede:

„(1)      Fiecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru acest tip de măsură.

(2)      Fiecare stat membru se asigură că este luat în considerare orice acord care a intervenit între victimă și autorul infracțiunii, în cursul medierii în cauzele penale.”

Reglementarea națională

5 Articolul 221/A din Codul de procedură penală maghiar (Büntető eljárási törvény, denumit în continuare „CPP”) prevede:

„(1)      Procedura de mediere poate fi efectuată, la cererea suspectului sau a victimei și cu acordul acestora, în cadrul procedurilor penale care vizează infracțiuni contra persoanei (capitolul XII titlurile I și III din Codul penal), contra siguranței circulației rutiere (capitolul XIII din Codul penal) sau contra patrimoniului (capitolul XVIII din Codul penal) care se pedepsesc cu închisoare de până la cinci ani.

(2)      Procedura de mediere urmărește repararea urmărilor infracțiunii și respectarea, pe viitor, a legii de către făptuitor. Pe parcursul procedurii de mediere trebuie să se asigure faptul că se ajunge la un acord între suspect și victimă, întemeiat pe faptul că suspectul regretă în mod activ comiterea faptei. În cursul procedurii penale, se poate efectua o singură procedură de mediere.

(3)      Ministerul Public suspendă procedura, din oficiu sau la cererea suspectului, a apărătorului acestuia sau a victimei, pentru o perioadă de maximum șase luni și dispune declanșarea unei proceduri de mediere:

a)      dacă, potrivit articolului 36 din Codul penal, este posibilă încetarea urmăririi penale sau o reducere nelimitată a pedepsei;

b)      dacă, în cursul anchetei, suspectul își recunoaște fapta, dorește și este în măsură să repare prejudiciul cauzat victimei sau să înlăture în alt mod urmările faptei care au afectat victima;

c)      dacă suspectul și victima s‑au declarat a fi de acord cu efectuarea procedurii de mediere și

d)      dacă, având în vedere natura infracțiunii, modul de comitere a acesteia și persoana suspectului, se poate renunța la desfășurarea procedurii judiciare sau există motive să se considere că instanța va ține seama, în cadrul stabilirii pedepsei, de faptul că persoana regretă în mod activ fapta.

[…]

(5)      O declarație dată de suspect sau de victimă în cadrul procedurii de mediere și care se referă la situații care fac obiectul procedurii penale nu are valoare probatorie. Rezultatul unei proceduri de mediere nu poate fi folosit împotriva suspectului.

(6)      Normele detaliate aplicabile procedurii de mediere vor fi stabilite printr‑o lege specială.

(7)      Dacă în urma finalizării procedurii de mediere este aplicabil articolul 36 alineatul (1) din Codul penal, Ministerul Public dispune încetarea procedurii; în cazul aplicării articolului 36 alineatul (2) din Codul penal, Ministerul Public pune în mișcare acțiunea penală. Dacă suspectul a început să aducă la îndeplinire acordul încheiat în cadrul procedurii de mediere, fără ca acest lucru să influențeze o posibilă condamnare penală, în cazul infracțiunilor pedepsite cu închisoare de până la trei ani, Ministerul Public poate amâna punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o perioadă de unu până la doi ani.”

6 Potrivit articolului 36 din Codul penal maghiar (Büntető törvénykönyv, denumit în continuare „CP”):

„(1)      Nu se pedepsește persoana care, în cadrul unei proceduri de mediere, repară prejudiciul cauzat victimei de o infracțiune contra persoanei (capitolul XII titlurile I și III din Codul penal), contra siguranței circulației rutiere (capitolul XIII din Codul penal) sau contra patrimoniului (capitolul XVIII din Codul penal), care se pedepsește cu închisoare de până la trei ani, sau care înlătură în alt mod consecințele infracțiunii.

(2)      În cazul infracțiunilor prevăzute la alineatul (1) care se pedepsesc cu închisoare de până la cinci ani, se poate dispune reducerea nelimitată a pedepsei dacă infractorul repară, în cadrul unei proceduri de mediere, prejudiciul provocat victimei sau înlătură în alt mod consecințele infracțiunii.

(3)      Dispozițiile alineatelor (1) și (2) nu se aplică în cazul în care autorul:

a)      a comis de mai multe ori infracțiuni în stare de recidivă sau a comis din nou, în stare de recidivă, aceeași infracțiune;

b)      a comis infracțiunea în grup organizat;

c)      a comis o infracțiune care a avut ca rezultat moartea unei persoane;

d)      a comis o infracțiune cu intenție în cursul termenului de încercare ce corespunde suspendării executării unei pedepse cu închisoarea sau, în cazul condamnării la o pedeapsă cu închisoarea ce urmează fi executată ca urmare a comiterii unei infracțiuni cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei în cauză, sau în cursul unei perioade de liberare condiționată sau de amânare a urmăririi penale.”

7 În conformitate cu articolul 314 din CP:

„(1)      Persoana care provoacă un prejudiciu bugetului Comunităților Europene printr‑o declarație falsă sau prin utilizarea unui document având un conținut inexact, fals sau contrafăcut sau persoana care nu își îndeplinește sau își îndeplinește în mod necorespunzător, astfel încât să inducă în eroare, obligația de informare cu privire la

a)      ajutoare provenite din fonduri care sunt administrate de Comunitățile Europene sau în numele acestora;

b)      contribuții destinate bugetului administrat de Comunitățile Europene sau în numele acestora

comite o infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la cinci ani.

(2)      Pedeapsa prevăzută la alineatul (1) se aplică și persoanei care folosește, într‑un alt scop decât cele autorizate,

a)      un ajutor în sensul alineatului (1) litera a) sau

b)      un avantaj în legătură cu o contribuție în sensul alineatului (1) litera b).”

8 Articolul 318 din CP prevede:

„(1)      Comite infracțiunea de înșelăciune persoana care, cu intenția de a obține un avantaj ilegal, induce în eroare o altă persoană sau nu înlătură această eroare, cauzând astfel un prejudiciu.

[…]

(4)      Înșelăciunea se pedepsește cu închisoare de până la trei ani dacă

a)      infracțiunea a provocat un prejudiciu semnificativ;

[…]”

9 În conformitate cu articolul 138/A din CP, un prejudiciu este „semnificativ, dacă depășește 200 000 HUF, dar nu depășește 2 000 000 HUF”.

Acțiunea principală și întrebările preliminare

10 Domnul Eredics, primul inculpat din acțiunea principală, este directorul școlii generale din Apátistvánfalva (denumită în continuare „școala”). Doamna Sápi, al doilea inculpat din acțiunea principală, este administratorul societății Apátistvánfalvi Hotel Apát Kereskedelmi és Szolgáltatási Korlátolt Felelősségű Társaság (societate cu răspundere limitată de drept maghiar, denumită în continuare „Hotel Apát kft”) și director al Hotelului Apát, administrat de Hotel Apát kft.

11 În cadrul contractului‑cadru încheiat la 30 iunie 2003 între școală și Fondul maghiar de susținere a proiectelor mici din cadrul programului PHARE CBC (Magyarország – PHARE CBC Program Kisprojekt Alap 2001), acesta din urmă a acordat școlii un ajutor pentru a acoperi 80,15 % din suma necesară realizării unui proiect de drum forestier, condus de domnul Eredics în calitate de șef de proiect.

12 Ajutorul a fost plătit la 4 februarie 2004. VÁTI Magyar Regionális Fejlesztési és Urbanisztikai Kiemelten Közhasznú Társaság (societate maghiară de utilitate publică însărcinată cu dezvoltarea rurală și urbanismul, denumită în continuare „VÁTI kht”) a supravegheat realizarea proiectului și a fost însărcinată să efectueze închiderea conturilor.

13 Potrivit unui contract încheiat între domnul Eredics și doamna Sápi, desemnată în urma unei proceduri de cerere de ofertă, aceasta din urmă s‑a angajat, în schimbul plății sumei de 1 200 000 HUF (aproximativ 4 270 de euro), să organizeze, să pregătească și să găzduiască o formare de pregătire a examenului de bază de cunoștințe în domeniul micologiei, precum și să organizeze călătorii de studiu și întâlniri.

14 Pentru a justifica executarea prevederilor acestui contract, doamna Sápi a întocmit, în numele Hotel Apát kft, un raport de execuție pe care l‑a transmis domnului Eredics, care a plătit factura finală din contul curent al școlii.

15 Întrucât nu fusese definit modul de desfășurare efectivă a cursului de bază de micologie care trebuia să fie realizat în cadrul contractului menționat, factura și registrul întocmite în vederea justificării executării contractului în cauză au fost considerate ca având un conținut fals. Domnul Eredics a inclus în dosarul proiectului documentele considerate a avea un conținut fals și raportul întocmit în ceea ce privește o călătorie de studiu care nu a fost realizată, precum și un raport de evaluare în cadrul căruia o persoană necunoscută ar fi falsificat numele responsabilului grupului. Dosarul menționat a fost trimis societății VÁTI kht pentru a justifica executarea obligațiilor prevăzute în contractul amintit anterior.

16 La 20 iunie 2006, o persoană privată a depus plângere împotriva domnului Eredics și a doamnei Sápi ca urmare a plății nejustificate a unei sume de aproximativ 1 200 000 HUF.

17 A fost dispusă efectuarea unei anchete, în cursul căreia domnul Eredics a fost audiat în mai multe rânduri în calitate de suspect, fără a recunoaște însă faptele care îi erau imputate.

18 La 2 septembrie 2008, parchetul de pe lângă Szombathelyi Városi Bíróság a întocmit rechizitoriul prin care i‑a trimis în judecată în fața acestei instanțe pe domnul Eredics și pe doamna Sápi, calificând fapta domnului Eredics drept infracțiune de „atingere adusă intereselor financiare ale Comunităților Europene”, în sensul articolului 314 alineatul (1) litera a) din CP, comisă, printr‑un singur act de executare, în calitate de autor.

19 La 24 noiembrie 2008, la propunerea instanței de trimitere, domnul Eredics a recunoscut fapta de care era acuzat și a formulat o cerere privind desfășurarea unei medieri în vederea obținerii încetării urmăririi penale sau a unei reduceri nelimitate a pedepsei, în conformitate cu articolul 221/A din CPP.

20 În cadrul ședinței de judecată din 9 aprilie 2009, instanța de trimitere a considerat că faptele de care era acuzat domnul Eredics puteau fi calificate și drept infracțiune de „înșelăciune”. Domnul Eredics și‑a menținut cererea privind desfășurarea unei proceduri de mediere, precum și declarația sa prealabilă referitoare la aceasta având ca obiect recunoașterea faptei.

21 În cadrul ședinței de judecată din 22 aprilie 2009, VÁTI Kht, în calitatea sa de victimă, și‑a dat acordul cu privire la desfășurarea unei proceduri de mediere. Prin urmare, instanța de trimitere a suspendat procedura penală în vederea efectuării medierii până la data de 22 octombrie 2009.

22 Parchetul a făcut apel împotriva acestei decizii. Având în vedere calificarea faptei cuprinsă în actul de acuzare, actele imputate nu s‑ar număra printre infracțiunile în cazul cărora dreptul maghiar a prevăzut efectuarea unei proceduri de mediere. În plus, posibilitatea efectuării unei astfel de proceduri ar fi exclusă întrucât domnul Eredics nu a recunoscut fapta „în cursul anchetei”, astfel cum prevede articolul 221/A sus‑menționat. De asemenea, nu ar fi relevant faptul că VÁTI kht, în calitate de victimă, ar fi dispusă să participe la procedura de mediere. În ultimă instanță, victima infracțiunii ar fi Comunitatea Europeană, astfel încât efectuarea medierii nu ar fi justificată.

23 În aceste condiții, Szombathelyi Városi Bíróság a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      În contextul procedurii penale aflate pe rolul său, instanța de trimitere urmărește să afle dacă noțiunea «victimă», în sensul articolului 1 litera (a) din [d]ecizia‑cadru […], acoperă «alte persoane în afara persoanelor fizice», având în vedere obligația de promovare a medierii între victima și autorul infracțiunii în cauzele penale la care se referă articolul 10 din decizia‑cadru, solicitând în același timp precizarea și completarea Hotărârii [Curții din 28 iunie 2007, Dell’Orto, C‑467/05, Rep., p. I‑5557].

2)      În legătură cu articolul 10 alineatul (1) din [d]ecizia‑cadru […], potrivit căruia «[f]iecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru acest tip de măsură», instanța de trimitere urmărește să afle dacă noțiunea «infracțiuni» poate fi interpretată în sensul că privește toate infracțiunile al căror element material definit de lege este în esență identic.

3)      Expresia «[f]iecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale […]» care figurează la articolul 10 alineatul (1) din [d]ecizia‑cadru […] poate fi interpretată în sensul că cerințele referitoare la mediere impuse în privința autorului și a victimei pot fi îndeplinite cel puțin până la adoptarea unei decizii de primă instanță, cu alte cuvinte, cerința recunoașterii faptelor de către inculpat în cadrul procedurii judiciare, după finalizarea anchetei – cu condiția îndeplinirii celorlalte cerințe –, este conformă obligației de promovare a medierii?

4)      În ceea ce privește articolul 10 alineatul (1) din [d]ecizia‑cadru […], instanța de trimitere urmărește să afle dacă prevederea potrivit căreia «[f]iecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru acest tip de măsură» presupune garantarea unui acces general la posibilitatea medierii în cauzele penale, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prealabile prevăzute de lege, fără să existe posibilitatea vreunei interpretări. Cu alte cuvinte, în cazul în care trebuie să se răspundă afirmativ la întrebare, existența unei condiții potrivit căreia, «având în vedere natura infracțiunii, modul de comitere a acesteia și persoana suspectului, se poate renunța la desfășurarea procedurii judiciare sau există motive să se considere că instanța va ține seama, în cadrul stabilirii pedepsei, de faptul că persoana regretă în mod activ fapta» este conformă cu prevederile (cerințele) articolului 10 citat anterior?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

24 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 litera (a) și articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretate în sensul că noțiunea „victimă” include persoanele juridice în vederea promovării medierii în cauzele penale la care se referă articolul 10 alineatul (1) menționat.

25 Astfel cum au arătat în mod corect guvernele maghiar, francez și italian, precum și Comisia Comunităților Europene, Curtea a stabilit deja că, având în vedere textul și structura generală ale deciziei‑cadru, noțiunea „victimă” în sensul acesteia din urmă, astfel cum este definită la articolul 1 din aceasta, se referă numai la persoanele fizice (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Dell’Orto, citată anterior, punctele 53-56).

26 Astfel, la punctul 53 din Hotărârea Dell’Orto menționată, Curtea a stabilit că rezultă din chiar modul de redactare a articolului 1 litera (a) din decizia‑cadru, care definește victima, în sensul acesteia, ca fiind persoana „fizică” ce a suferit un prejudiciu, inclusiv o atingere a integrității sale fizice sau mentale, o suferință morală sau o pierdere materială, cauzată direct de acte sau de omisiuni care încalcă dreptul penal al unui stat membru, că această dispoziție din decizia‑cadru se referă numai la persoanele fizice care au suferit un astfel de prejudiciu.

27 La punctele 55 și 56 din aceeași hotărâre, Curtea a menționat că nicio altă dispoziție din decizia‑cadru nu conține vreo indicație potrivit căreia legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să extindă noțiunea „victimă” la persoanele juridice în vederea aplicării acestei decizii‑cadru și că, dimpotrivă, mai multe dispoziții din aceasta confirmă că obiectivul legiuitorului a fost acela de a se referi exclusiv la persoanele fizice victime ale unui prejudiciu care rezultă dintr‑o infracțiune. În această privință, pe lângă articolul 1 litera (a) din decizia‑cadru, care se referă, în ceea ce privește prejudiciile principale, la atingerea adusă integrității fizice sau mentale, precum și la suferința morală, Curtea a menționat articolul 2 alineatul (1) din decizia‑cadru, care obligă statele membre să depună toate eforturile pentru a garanta că victimele beneficiază de un tratament corespunzător, care să le respecte demnitatea, articolul 2 alineatul (2), care amintește tratamentul specific de care trebuie să beneficieze victimele deosebit de vulnerabile, precum și articolul 8 alineatul (1) din decizia‑cadru, care obligă statele membre să garanteze un nivel corespunzător de protecție familiei sau persoanelor asimilate membrilor familiei victimei.

28 Faptul că anumite state membre prevăd medierea în cadrul procedurilor penale în care victima este o persoană juridică nu pune sub semnul îndoielii concluzia la care a ajuns Curtea în Hotărârea Dell’Orto, citată anterior.

29 Astfel, întrucât nu realizează o armonizare completă a domeniului în cauză, decizia‑cadru nici nu împiedică, nici nu obligă statele membre să aplice dispozițiile acesteia și în cazul în care victima infracțiunii este o persoană juridică.

30 A interpreta decizia‑cadru în sensul că se referă numai la persoanele fizice nu reprezintă nici o discriminare în ceea ce privește persoanele juridice. Astfel, legiuitorul Uniunii putea în mod legitim să instituie un regim de protecție de care să beneficieze numai persoanele fizice, întrucât acestea din urmă se află într‑o situație care este diferită în mod obiectiv de cea a persoanelor juridice ca urmare a vulnerabilității sporite a acestora și a naturii intereselor cărora numai infracțiunile comise împotriva persoanelor fizice le pot aduce atingere, precum viața și integritatea fizică a victimei.

31 Având în vedere considerațiile care precedă, articolul 1 litera (a) și articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretate în sensul că noțiunea „victimă” nu include persoanele juridice în vederea promovării medierii în cauzele penale la care se referă articolul 10 alineatul (1) menționat.

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la competența Curții

32 Guvernul maghiar amintește că CPP permite folosirea procedurii de mediere în cazul în care victima infracțiunii nu este o persoană fizică. Totuși, în măsura în care numai victimele persoane fizice sunt incluse în domeniul de aplicare al deciziei‑cadru, aceasta ar fi în orice caz lipsită de pertinență în ceea ce privește acțiunea principală.

33 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, Curtea este competentă să se pronunțe chiar dacă situația de fapt din acțiunea principală nu se încadrează în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, în cazul în care legislația națională a urmat, în ceea ce privește soluțiile pe care le prevede referitor la o situație care nu face obiectul dreptului Uniunii, soluțiile adoptate în dreptul Uniunii. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, există un interes evident, din punctul de vedere al ordinii juridice a Uniunii, ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, fiecare dispoziție din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă, oricare ar fi condițiile în care aceasta urmează să fie aplicată (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 17 iulie 1997, Giloy, C‑130/95, Rec., p. I‑4291, punctele 19-28, Hotărârea din 11 octombrie 2001, Adam, C‑267/99, Rec., p. I‑7467, punctele 23-29, Hotărârea din 15 ianuarie 2002, Andersen og Jensen, C‑43/00, Rec., p. I‑379, punctele 15-19, și Hotărârea din 16 martie 2006, Poseidon Chartering, C‑3/04, Rec., p. I‑2505, punctele 14-19).

34 Or, astfel cum admite guvernul maghiar, articolul 221/A din CPP a inclus în cadrul acestuia, începând cu 1 ianuarie 2007, o procedură de mediere care, în ceea ce privește infracțiunile pe care le enumeră, nu face nicio distincție între situația în care victima este o persoană fizică și cea în care victima este o persoană juridică.

35 Prin urmare, competența Curții de a răspunde la cea de a doua întrebare nu este exclusă numai ca urmare a faptului că decizia‑cadru nu se referă decât la victimele care sunt persoane fizice.

Cu privire la fond

36 Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretat în sensul că obligă statele membre să permită folosirea medierii pentru toate infracțiunile al căror element material definit de reglementarea națională corespunde în esență celui al infracțiunilor pentru care această reglementare prevede în mod expres posibilitatea medierii.

37 În această privință, trebuie să se observe că, pe lângă faptul că articolul 34 UE lasă autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele necesare pentru a obține rezultatul urmărit de deciziile‑cadru, articolul 10 din decizia‑cadru se limitează la a solicita statelor membre să încerce să promoveze medierea în cazul infracțiunilor pe care „le consideră adecvate”, astfel încât alegerea infracțiunilor în cazul cărora este posibilă medierea este lăsată la aprecierea statelor membre.

38 Din chiar modul de redactare a articolului 10 și din larga putere de apreciere acordată de decizia‑cadru autorităților naționale în ceea ce privește modalitățile concrete de realizare a obiectivelor acesteia (a se vedea Hotărârea din 9 octombrie 2008, Katz, C‑404/07, Rep., p. I‑7607, punctul 46) rezultă că, prin faptul că a decis să permită aplicarea procedurii de mediere numai în cazul infracțiunilor contra persoanei, siguranței circulației rutiere sau patrimoniului, alegere care se bazează în esență pe motive de politică juridică, legiuitorul maghiar nu a depășit limitele puterii de apreciere de care dispune.

39 Chiar dacă este adevărat că aprecierea statelor membre poate fi limitată de obligația de a utiliza criterii obiective în vederea determinării tipurilor de infracțiuni în cauză, nu există niciun element care să indice că, în speță, nu ar fi fost utilizate astfel de criterii.

40 Având în vedere considerațiile care precedă, articolul 10 din decizia‑cadru trebuie interpretat în sensul că nu obligă statele membre să permită folosirea medierii pentru toate infracțiunile al căror element material definit de reglementarea națională corespunde în esență celui al infracțiunilor pentru care reglementarea menționată prevede în mod expres posibilitatea medierii.

Cu privire la a treia și la a patra întrebare

Cu privire la competența Curții

41 Este cert că dreptul maghiar nu prevede posibilitatea recurgerii la mediere în cazul infracțiunii de atingere adusă intereselor financiare ale Comunităților Europene. În plus, din răspunsul dat celei de a doua întrebări reiese că nu se poate deduce din decizia‑cadru că aceasta obligă statele membre să prevadă, în cazurile în care victima este o persoană fizică, posibilitatea folosirii medierii în ceea ce privește infracțiunile pentru care reglementarea națională nu permite o astfel de posibilitate chiar dacă elementul material al respectivei infracțiuni este identic cu cel al infracțiunilor pentru care este posibilă medierea.

42 Prin urmare, întrucât folosirea medierii nu este în mod vădit posibilă într‑o situație precum cea în cauză în acțiunea principală, nu este necesar să se răspundă la a treia și la a patra întrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecată

43 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

1)      Articolul 1 litera (a) și articolul 10 din Decizia‑cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că noțiunea „victimă” nu include persoanele juridice în vederea promovării medierii în cauzele penale la care se referă articolul 10 alineatul (1) menționat.

2)      Articolul 10 din Decizia‑cadru 2001/220 trebuie interpretat în sensul că nu obligă statele membre să permită folosirea medierii pentru toate infracțiunile al căror element material definit de reglementarea națională corespunde în esență celui al infracțiunilor pentru care reglementarea menționată prevede în mod expres posibilitatea medierii.


discuta subiectul si tu

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: