Posted by: leontiucmarius | December 6, 2012

Leontiuc v. Romania 44302/10

LEONTIUC C. ROMÂNIA

(Cererea nr 44302/10)

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE LEONTIUC c. ROUMANIE

(Requête no 44302/10)

ARRÊT

STRASBOURG

 4 décembre 2012

Această hotărâre a devenit definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cazul Leontiuc c.. România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, președinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos
Johannes Silvis, judecători,
și Santiago Quesada, grefier de secție,
După ce a deliberat în camera de la 13 noiembrie 2012,
Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA

1. În cazul inițiat printr-o cerere (nr. 44302/10) împotriva României de către un cetățean al acestui stat, domnul Marius Leontiuc Sebastian (“reclamantul”), menționată la Curte în data de 26 iulie  2010 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Ștefan D. Cristea, avocat din Arad. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, doamna I. Cambrea, Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul s-a plâns, în special, în condiții necorespunzătoare de detenție în închisoarea Gherla,  cauza principală fiind cea a supraaglomerării predominante acolo. El a criticat, de asemenea, durata detenției sale.
4. La data de 27 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. Preliminar cererea a fost admisă în temeiul din articolul 29 § 1 al Convenției, Curtea a decis, de asemenea faptul că Marea Cameră va decide împreună cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei.
5. În urma divergenței Corneliu Bîrsan, judecătorul ales în ceea ce privește România (articolul 28), președinte al consiliului a fost numită doamna Kristina Pardalos  ca judecător ad-hoc (Articolul 26 § 4 al Convenție și articolul 29 § 1).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6. Reclamantul sa născut în 1979 și locuiește în Timișoara (România).
A. Procedurile penale împotriva reclamantului

7. 16 august 2008, prin ordin al procurorului, reclamantul a fost arestat și reținut în poliție în evidența arestului Cluj-Napoca. El a fost suspectat de conspiratie, frauda, ​​fals și uz de documente false într-o tranzacție imobiliară inițiată de el, cu profit , reclamantul având funcţia de director. Prin urmărirea penală reclamantul  a fost acuzat de asociere  cu doi reprezentanți ai unei agenții imobiliare de vanzare apartamente prin anteconvenţii  într-o clădire care urmează să fie construită în Cluj-Napoca. Potrivit procuraturii, în ciuda refuzului cererii de autorizare a construcției, reclamantul, folosind titluri de arhitect și reprezentant al unui cult protestant, a reușit să păcălească mai mult de o sută de oameni, prin prezentarea unor documente false . Prejudiciul rezultat s-ar fi ridicat la mai mult de un milioan de euro.

8. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața unui judecător al Curții de Apel Cluj-Napoca, care a confirmat reținerea sa timp de douăzeci și nouă de  zile. Judecătorul a remarcat existența unor suspiciuni rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile de care a fost acuzat , pentru care el s-ar confrunta cu o pedeapsă riscând închisoarea mai mare de patru ani. El arestat fiind, de asemenea, după depunerea de plângeri penale împotriva reclamantului, ar fi distrus dovezi și documente care să ateste falsificarea rambursarea sumelor primite nejustificat. Judecătorul a făcut, de asemenea, referire asupra presiunilor reclamantului asupra statului, inclusiv violența fizică, faptul că reclamantul pastor ar putea omorî unii păgubiţi.
9. Având în vedere acțiunile reclamantului și prejudiciul în consecință, judecătorul a constatat in extenso că  reclamantul a prezentat o amenințare la adresa ordinii publice și a fugit, deşi s-a predat singur fără nici o sustragere, existând, statua judecătorul, riscul de comiterea de noi infracțiuni.
10. Alte plângeri penale au fost depuse împotriva sa pentru acte de fraudă presupus comisă într-un alt oraș.
11. În cursul anchetei de caz la urmărirea penală,Curtea de Apel  are oportunitatea de a controla regulat legalitatea pentru menținerea în detenție a reclamantului. Detenția a fost extinsă prin ordin al unui judecător la 9 septembrie, 7 octombrie și noiembrie  2008. Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziilor care au fost respinse de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
12. În cadrul ședinței din 7 octombrie 2008, reclamantul a solicitat extinderea sau înlocuirea detenției sale printr-o măsură mai puțin severă. El a susținut că motivele pentru luarea măsurii de arest, menţinerea detenției se referă la o perioadă anterioară  și că, din moment ce ancheta  cazului a permis urmărirea penală, a reunit toate elementele necesare pentru a finaliza ancheta. În plus, el a considerat că el ar trebui să se bucure de același tratament ca și ceilalți acuzați cercetaţi în libertate.
13. Judecătorul a decis că motivele care au fondat starea de detenție au rămas, subzistă și că privarea de libertate a reclamantului a fost necesară pentru investigații suplimentare, care au necesitat audierea de martori, efectuarea evaluărilor și obținerea informații de la instituțiile publice și private.
14. Printr-un act de acuzare, rechizitoriu din data de 3 decembrie 2008, reclamantul și cei doi inculpați au  fost trimiși în judecată la Curtea de Apel Cluj-Napoca pentru șefie de conspirație, fraudă, fals și uz de documente falsificate.
15. În timpul ședinței din 9 decembrie 2008, reclamantul a solicitat revocarea arestului  sau înlocuirea detenției sale , procesul fiind unul civil, întemeiat pe faptul că, după finalizarea anchetei și trimiterea la Curtea de Apel, nu există elemente noi şi nu a fost nici o justificare pentru detenția sa continuă.
16. Curtea de Apel a respins cererea, considerând că motivele care au fondat detenție au rămas și care, în timpul examinării cauzei de către instanțele naționale, ar fi fost necesar ca solicitantul ar trebui să rămână în arest.
17. În urma extinderii detenției, el a fost transferat la Gherla , într-o închisoare de maximă securitate.
18. Ulterior, Curtea de Apel a prelungit detenția 06 ianuarie, 17 februarie, 31 martie, 26 mai, 21 iulie, 7 septembrie, 2 noiembrie și 14 decembrie 2009 și 11 ianuarie , 8 martie, 29 martie, 26 aprilie, 31 mai, 28 iulie și septembrie 10, 2010, constatând că temeiurile ce au determinat detenția au rămas , fapta ar fi gravă și că, comportamentul în cauză, impactul lor negativ asupra publicului, multitudinea de plângeri și gradul de prejudiciu justifică menținerea în detenție a persoanei în cauză.
19. În timpul audierilor menționate mai sus, reclamantul reproșează Curţii de Apel că ar fi redactat practicaua pe motive stereotipe și arbitrare. El a invocat probe şi dovezi judiciare în favoarea sa într-o plângere depusă împotriva lui pentru agresiune. El a adăugat că, la fel ca ceilalţi co-inculpați, eliberarea lui nu ar reprezenta o amenințare pentru societate.
20. Reclamantul a depus împotriva unei decizii de a prelungire a detenției sale, cale de atac, care a fost respinsă de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
21. 20 septembrie 2010, cu ocazia verificării legalităţii arestării, instanța de fond, constatând că reclamantul a fost deținut timp de peste doi ani și în baza jurisprudenței, Curtea de Apel a dispus eliberarea sa, însoțită de o interdicție de a părăsi țara și obligația de a raporta în mod regulat la poliție.
22. În recursul DNA înaintat de procuror, printr-o hotărâre din 23 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ordinul de eliberare și a dispus arestarea, prelungirea arestului, menținânând motive stereoptipe cum că au existat dovezi de vinovăție și că prejudiciul cauzat a fost fi important. În ceea ce privește durata detenției efectuate, Înalta Curte a considerat că aceasta era justificată de complexitatea cauzei și  prin atitudinea sa de anu recunoaște vina, reclamantul a contribuit la menţinerea detenţiei.
23. Detenția reclamantului a fost prelungită din nou, pentru aceleași motive, de către Curtea de Apel în 18 noiembrie 2010 și 14 ianuarie, 8 martie și 2 mai, 2011. Recursurile declarate de către reclamant au fost respinse din nou de către Înalta Curte.
24. Într-o hotărâre din 16 mai 2011, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe reclamant la zece ani de închisoare pentru infracțiuni de fraudă, fals și uz de fals. El a fost, de asemenea, obligat să plătească reclamanților mai mult de un milion de euro. Procurorul și inculpaţii au declarat recurs.
25. Într-o hotărâre din 7 martie 2012, Înalta Curte a admis recursurile, a casat hotărârea din 16 mai 2011 și a trimis cauza la Curtea de Apel pentru o rejudecare totală a fondului cauzei. De asemenea, a dispus detenția reclamantului în continuare.
26. La 26 aprilie 2012, Curtea de Apel a dispus eliberarea reclamantului, însoțită de o interdicție de a părăsi țara în cursul procedurii. Decizia a devenit definitivă și reclamantul a fost eliberat 04 mai 2012 atunci când Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul DNA.
B. Condițiile de detenție în închisoare Gherla

27. Reclamantul a fost închis din Gherla de la 9 decembrie 2008 și până în 04 mai 2012, cu excepția unor perioade scurte de spitalizare în spitale și în închisori Jilava, Poarta Alba (de la 13-nouăsprezece ianuarie 2009 ) și transferuri în închisori și Rahova şi Timișoara în sensul anchetei (3 până la 12 martie 2009, 2-9 februarie 2010, 18-28 iunie 2010, treisprezece au 19 august 2010, 22 30 septembrie 2010, 4-10 februarie 2011 și 21 – 24), februarie 2011.
28. Potrivit informațiilor furnizate de Guvern și care nu au fost contestate de reclamantă, acesta a fost încarcerat în timpul detenției sale în închisoarea Gherla, încarcerat succesiv în zece celule variind în mărime de la 2 mp la 48.40 mp 14mp, până la un număr de nouă-treizeci de paturi :

- Celula 5B a fost de 32 de metri pătrați și optsprezece paturi;
– Celula # 31B 34.50 mp si a avut douăzeci și patru paturi;
– Celula # 8A a fost 28.30 mp douăzeci și șapte paturi;
– Celula # 33B a fost 46.20 mp treizeci de paturi;
– Celula # 28B a fost 14.60 mp și nouă paturi;
– Nu celula 23A a fost de 39 de metri pătrați și treizeci de paturi;
– Celula # 34A a fost 41.60 mp treizeci de paturi;
– Celula # 25A a fost 48.40 mp treizeci de paturi;
– Nu celula 19A a fost de 14 de metri pătrați și nouă paturi;
– Celula # 21A a fost 44.50 mp treizeci de paturi.
29. Celulele au fost prevăzute cu ferestre și conțineau, în plus față de paturi de 0,90 la 2 metri, o masă, două sau patru scaune și unul sau două dulapuri. Acestea au fost echipate cu toalete cu una sau doua boluri și una sau două chiuvete. Prizonierii au avut acces la dușuri două ori pe săptămână.
30. 19 aprilie 2010, în temeiul Legii nr 275/2006 privind regimul de executare a pedepselor și a altor măsuri privative de libertate, reclamanta a solicitat judecătorului delegat de închisoare săbeneficieze de permisiunea  de a primi vizite intime cu soţia sa, reclamantul fiind căsătorit. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că legea se aplică numai persoanelor condamnate definitiv. Reclamanta nu a făcut apel împotriva acestei decizii.

Al II-lea. LEGISLAȚIA ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE ȘI INTERNAȚIONAL

31. Dispozițiile legii privind procedura de executare a pedepselor privative de libertate și căi de atac, precum și observațiile Comitetului European pentru prevenirea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante (CPT) au făcut, după vizite la închisori din România sunt rezumate în hotărârea Iacov Stanciu c.. România (nr. 35972/05, § § 113-129, 24 iulie 2012).
LEGEA

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

32. Reclamantul susține că condițiile de detenție în închisoarea Gherla, inclusiv supraaglomerarea, au constituit tratament inuman sau degradant. El s-a plâns de o violare a articolului 3 din Convenție, care prevede:
“Nimeni nu va fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante. “

33. Guvernul a contestat acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate

34. Guvernul a pledat nerespectarea în termen de șase luni de la neepuizarea căilor de recurs interne.
1. Excepția de nerespectare termen de șase luni

35. Guvernul a susținut că, în cazul în care nici un remediu a fost disponibil, solicitantul trebuie să se aplice Curții în termen de șase luni de la data de pretinsa încălcare sau de la data la care s-a încheiat.
36. Reamintind faptul că reclamanta a invocat plângerea în temeiul articolului 3 al Convenției în formularul de înscriere semnat la 23 iulie 2010 și a trimis la Curte la data de 26 iulie 2010, Guvernul consideră că pentru perioade de detenție în închisoarea Gherla înainte de luna iulie 23, 2010, reclamantul a fost obligat să respecte termenul de șase luni prevăzut la articolul 35 din convenție.
37. Se consideră, prin urmare, că o parte din plângere referitoare la detenție în această închisoare înainte de 12 ianuarie 2009 și de douăzeci și trei ianuarie-două martie 2009 este mai târziu ca timp sau tardivă.
38. Reclamantul nu a prezentat observații asupra acestui punct.
39. Curtea reamintește că a examinat deja modul în care Romania ar trebui să se aplice regula de șase luni, în cazuri de acest tip (Seleznev c. Rusia, nr 15591/03, § 35, 26 iunie 2008). Referindu-se la cazul său, pârâta reiterează faptul că nu este necesar de a lua în considerare condițiile de detenție ca o situație continuă în măsura în care reclamația se referă la acesta episod, un tratament sau regim de detenție conexe specifice perioada de detinere a identificat dimpotrivă, există situația continuă, dacă plângerea se referă la aspectele generale și condițiile de detenție au rămas în esență același, în ciuda transferului de suspectului în alte locuri de detenție (Seleznev, supra, § 36).
40. Curtea observă că, în acest caz, reclamantul s-a plâns de supraaglomerare în închisoarea Gherla în celule. El a menționat că a fost reținut în celule diferite de la 9 decembrie 2008 și până în 04 mai 2012, cu excepția transferurilor scurte în scopul anchetei în spitale penitenciare sau alte instituții.
41. În această privință, Curtea reamintește că nu ar trebui să fie descompusă în mod artificial perioada de detinere continuă în multe părți prin simplul fapt că transferul a avut loc ca deținut (a se vedea, mutatis mutandis, Branduse v. România, nr. 6586/03 , § 42, 7 aprilie 2009, precum și Mariana Marinescu c. România, nr. 36110/03, § 58, 2 februarie 2010).
42. În acest caz, având în vedere durata scurtă a transferului solicitantului și că acesta s-a întors de fiecare dată la închisoarea Gherla, Curtea consideră că prin transferurile de mai sus nu s-a făcut o modificare semnificativă a condițiilor de detenție. De asemenea, Curtea constată o situație continuă.
43. În consecință, Curtea respinge excepția de nerespectare în termen de șase luni de către Guvern.
2. Pe motiv de non-epuizarea căilor de atac interne

44. Guvernul mai susține că, în temeiul Legii nr 275/2006, reclamantul  putea introduce direct la instanța de supraveghere, acțiunea prin care  denunța condițiile de detenție din închisoare. El crede că o astfel de acțiune ar putea remedia situația reclamată de către solicitant.

45. Potrivit Guvernului, judecătorul a avut ocazia de a vedea că, condițiile de detenție nu erau conforme cu dispozițiile legale sau standardele Convenției și obligarea autorităților închisorii de a asigura condiții adecvate sau să transfere solicitantul.
46. Reclamantul răspunde că drumul indicat de Guvern nu este un remediu eficient.
47. Curtea reamintește că a statuat deja, în cazurile care implică o plângere similară împotriva România și este  că acțiunea indicată de Guvern nu a fost o cale de atac efectivă ci doar o simlă formalitate (Petrea v. România, nr 4792 /. 03, § 37, 29 aprilie 2008, C Maciuca România, nr 25763/03,. § 19, 26 mai 2009, și Branduse, § 40).
48. Argumentele Guvernului nu pot în acest caz să conducă la o concluzie diferită (Marian Stoicescu c.. România, nr 12934/02, § 19, 16 iulie 2009).
49. În consecință, Curtea respinge excepția de neepuizarea căilor de recurs interne invocate de Guvern.
50. În plus, Curtea constată că această plângere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Se constată în continuare că nu este inadmisibilă din nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, recursul trebuie declarat admisibil.

B. Pe fondul cauzei

51. Reclamantul susține că supraaglomerarea din închisoarea Gherla a constituit un tratament inuman și degradant.
52. Guvernul a considerat că situația reclamantului este una specifică şi nu a atins nivelul minim de severitate pentru a fi considerat ca un tratament contrar articolului 3 al Convenției.
53. În această privință, se afirmă că celulele s-au bucurat de apă curentă, toalete curate și mobilier separate și ventilație naturală adecvată. El a adăugat că reclamantul a avut acces la dușuri și a avut un volum de 6 m3 de aer.
54. Curtea constată că privarea de libertate pentru un deținut implică, de obicei unele dezavantaje. Cu toate acestea, încarcerarea nu pierde beneficiul drepturilor deținuților garantate de Convenție.
55. În ceea ce privește condițiile de detenție, Curtea reamintește că, atunci când supraaglomerarea a ajuns la un anumit nivel, lipsa de spațiu într-o închisoare poate fi un element central ca să ia în considerare în evaluarea conformității , Situația în secțiunea 3 (a se vedea în acest sens, Ciucă v. România, nr 34485 /. 09, § 41, 5 iunie 2012, și Pavalache c. România, nr 38746 /. 03, § 94, 18 octombrie 2011).
56. Aplicaând aceste principii în prezenta cauză, Curtea va examina un factor care este esențial în acest caz, și anume spațiul personal acordat reclamantului în închisoarea Gherla, unde, cu excepția unor perioade scurte, a fost reținut la 9 decembrie 2008 până la 4 mai 2012.
57. Potrivit datelor furnizate de Guvern, reclamantul a fost plasat în diverse celule  în închisoarea   Gherla, spațiul personal variind de la 1,04 m2 (celula nr 8A) la 1,77  m2 (celula nr 5B ), zone care trebuie să fie deduse mobilier congestie.

58. Curtea concluzionează că reclamantul a trăit timp de mai mult de trei ani de închisoarea Gherla într-o promiscuitate absolută și el a avut un spatiu foarte mic individual. Ea consideră că, pentru a avea un volum de 6 m3 de aer, nu se schimbă această concluzie, deoarece standardul recomandat de CPT și garantat la nivel național în ceea ce privește spațiul de viață în penitenciare este de cel puțin 4 m².  Spațiul individuală (a se vedea punctul 31 de mai sus).
59. Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 din cauza condițiilor necorespunzătoare de detenție în închisoarea Gherla (Porumb c.  România, nr. 19832/04, 07 decembrie 2010).

60. După examinarea tuturor probelor prezentate, Curtea constată că, în acest caz, statul, prin organele sale specializate, nu a depus toate eforturile pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile de detenție ale reclamantului şi că sunt compatibile cu respectarea demnității umane, precum și modalitățile de punere în aplicare a măsurilor  ca să nu-l supună la tulburări sau greutăți de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerentă a detenției.
61. Pentru Curte, condițiile de detenție , experimentate  de către reclamant  au depășit mult pragul de severitate necesar pentru aplicarea articolului 3 din Convenție.
62. În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție.
Al II-lea. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 3 DIN CONVENȚIE

63. Bazându-se pe articolul 5 § 3 al Convenției, reclamantul s-a plâns de durata detenției sale și lipsa de justificare pentru menținerea acestei măsuri. Dispozițile invocate prevăd în partea relevantă că:
Orice persoană arestată sau deținută, în conformitate cu paragraful 1 c) din prezentul articol (…) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să apară pentru audiere. “

A. Cu privire la admisibilitate

64. Curtea notează că această plângere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Se constată în continuare că nu este inadmisibilă nu există nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, recursul trebuie declarat admisibil.
B. Pe fondul cauzei

1. Argumentele părților

65. Reclamantul susține că durata detenției sale în arest preventiv a fost excesivă și nu a fost justificată de motive pertinente.
66. Guvernul a respins acest argument și a constatat că durata detenției în cauză nu era nerezonabilă.
67. El susține că acest caz este complex, care este evidențiat de tipul și severitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, amploarea investigației, greutatea prejudiciului și multe plângeri. În plus, instanțele naționale au justificat prelungirea măsurii de motive relevante și suficiente, inclusiv, în special, riscul de obstrucționarea anchetei și depunerea de plângeri noi.
68. În ceea ce privește modul în care ancheta a fost realizat și procesul judiciar, Guvernul consideră că autoritățile au fost sârguincios în efectuarea probelor de administrare amplă și audierea martorilor și a părților civile . În cele din urmă, lipsa de avocați anumitor audieri, martori, precum și părțile civile au contribuit la prelungirea duratei de detenție, în timp ce autoritățile naționale și-au exercitat de toate diligențele în desfășurarea procedurilor prin stabilirea audierilor pe termene strânse.
2. Aprecierea Curţii

a) Perioada care urmează să fie luate în considerare

69. Curtea reiterează că perioada acoperită de articolul 5 § § 1 c) și 3 din Convenție încetează la data la care se decide cu privire la temeinicia acuzației aduse împotriva sa, în cazul în care  condamnarea se produce în primă instanță (c Kudla. Polonia [GC], nr 30210/96, § 104, CEDO 2000-XI, și Svipsta C. Letonia, nr 66820/01, § 107, CEDO 2006-III).
70. Curtea constată, de asemenea că, atunci când prima hotărâre a fost anulată și că deținerea curge în continuare fr condamnare, perioada de detenție între inversare și rejudecarea cauzei este, de asemenea, luată în considerare pentru calculul duratei de detenție preventivă (Cahit Solmaz împotriva Turciei, nr. 34623/03, § 32, 14 iunie 2007, și Konolos C. România, nr 26600/02, § 44, 7 februarie 2008).
71. În acest caz, reclamanta a fost în stare de arest la 16 august 2008, data arestării acestuia până în 16 mai  2011, dată de condamnarea sa la proces. La aceasta se adaugă termenul care a început 07 martie 2012, când a fost răsturnată condamnarea sa și s-a încheiat la  04 mai 2012, data de eliberare.

72. În consecință, detenția a durat doi ani și unsprezece luni. Curtea consideră că această perioadă este suficient de lungă pentru a constitui o problemă în ceea ce privește articolul 5 § 3 din Convenție.

b) justificarea pentru detenție

73. Curtea a făcut referire la principiile stabilite în cazul său și determinarea rezonabilității detenției în sensul articolului 5 § 3 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Calmanovici c. România, nr. 42250/02, § § 90-94, 1 iulie 2008).
74. Aceasta reamintește, în special, cele patru motive fundamentale care justifică reținerea unei persoane acuzate de o infracțiune? riscul de sustragere a acuzatului (c Stögmüller. Austria, 10 noiembrie 1969, § 15, seria A nr 9 ), riscul ca acuzatul, odată eliberat, ar putea împiedica administrarea justiției (Wemhoff c. Germania, 27 iunie 1968, § 14, seria A nr 7), va comite noi infracțiuni (Matznetter C. Austria, 10 noiembrie 1969, § 9, seria A nr 10) sau tulbura ordinii publice (Letellier c.. Franta, 26 iunie 1991, § 51, seria A nr 207, și Hendriks c.. Olanda (decembrie .), nr 43701/04, 5 iulie 2007).
75. În continuare, Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei detenției nu se pretează la o evaluare abstractă (c Patsuria. Georgia, nr 30779/04, § 62, 6 noiembrie 2007) și ar trebui să fie luată în considerare în fiecare caz în parte, ținând seama de condițiile concrete. Continuarea detenției este justificată, prin urmare, într-un caz dat numai în situațiaa în care există indicații specifice de o cerință reală de interes public, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, depășesc statutul de respect pentru libertatea individuală (Smirnova c.. Rusia nostru 46133/99 și 48183/99, § 61, CEDO 2003-IX).

76. Curtea recunoaște că, prin gravitatea lor și reacția publicului la realizarea lor, a fost acuzat de infracțiunile de care reclamantul ar putea genera tensiuni sociale pentru a justifica detenția preventivă pentru a asigura buna funcționare a investigației. De asemenea, recunoaște că riscul de manipulare cu dovezi și descoperirea de noi fapte ar putea justifica, cel puțin pentru un timp, privarea de libertate.
77. Cu toate acestea, Curtea amintește că un astfel de pericol descrește în mod necesar cu timpul, autoritățile judiciare trebuie să prezinte, prin urmare, motivații mai specifice pentru a justifica detenția continuă a motivelor (IA c Franța, 23 septembrie 1998, § § 104. – 105, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VII).
78. În acest caz, Curtea notează că instanțele nu au oferit nicio explicație pentru, trecerea timpului, cum eliberarea reclamantului ar putea avea un impact negativ asupra societății sau să împiedice investigație.
79. Scurtă referire la gravitatea infracțiunii comise, multitudinea de plângeri, acuzația de comiterea infracțiunilor și perspectiva unei pedepse severe nu poate compensa pentru lipsa de motivație de mai sus (a se vedea, mutatis mutandis, Calmanovici, § 99).
80. Curtea a observat, de asemenea, identitatea motivărilor acestor hotărâri, care au fost limitate la menționarea anumitor criterii stabilite de Codul de procedură penală, dar a omis să precizeze modul în care aceste criterii intră în joc, în cazul reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Calmanovici , citată mai sus, § § 97-98). Ea observă că, în ciuda trecerii timpului, instanțele de judecată au admis reținerea de către formule similare, ca să nu spunem stereotipe, repetând aceleași criterii (a se vedea, mutatis mutandis, Mihuță c. România, nr. 13275/03, § 28, 31 martie 2009 și Tiron v. România, nr 17689 /. 03, § 39, 7 aprilie 2009).
81. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că autoritățile nu au oferit motive  “relevante și suficiente” pentru a justifica necesitatea de a păstra în custodie reclamantului nonviolent, de aproape trei ani.
82. Rezultă că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție.
III. Privind încălcările pretinse

83. În ceea ce privește articolul 5 § 4 și 6 § § 1, 2 și 3 din Convenție și a articolelor 8 și 9 din Convenție și a articolului 4 din Protocolul 7 la Convenție, reclamantul s-a plâns obligația de a plăti taxele pentru căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în detenția sa continuă, a denunțat încălcările  dreptului la un proces echitabil, se plânge de interzicerea vizitelor private și concursuri de referință în procedură, plângeri penale religioase și de altă natură depusă împotriva sa.
84. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, și în măsura în care acesta are competența de a se judeca şi a răsturna  acuzațiile, Curtea constată nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției invocate.
85. Rezultă că această parte a cererii este vădit neîntemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu articolul 35 § § 3 și 4 din Convenție.
IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

86. Potrivit articolului 41 al Convenției,
Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât consecințe parțiale de reparatie a acestui încălcare, Curtea acordă părții vătămate , dacă este cazul, o satisfacție. “

A. Prejudiciu

87. Reclamantul a pretins 350,000 euro (EUR) pentru prejudiciul material. În cuvintele sale, această sumă corespunde pierderile de venituri care ar putea avea companiile sale, din cauza detenției sale, au încetat operațiunile și au intrat în faliment. Reclamantul solicită, de asemenea 120 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit de-a lungul a detenției sale.
88. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins suferit și obiectul cererii și că constatarea unei violări ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă. În plus, acesta consideră că suma pretinsă titlu de prejudiciu material este excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință.
89. Curtea reamintește că aceasta oferă compensații în conformitate cu secțiunea 41, în cazul în care este convinsă că prejudiciul efectiv rezultă denunțat încălcarea le-a găsit, restul sunt în sarcina statului.
90. În ceea ce privește cererea pentru prejudiciul material, Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între încălcarea și prejudiciul pretins și respinge această afirmație.
91. Se consideră totuși că reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil din cauza condițiilor de detenție și lungimea de arestare preventivă. Bază echitabilă, așa cum prevede articolul 41 din Convenție, ea alocă 9 500 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli

92. Reclamantul, de asemenea, solicită 130 000 EUR pentru costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor interne și pentru cele efectuate în fața Curții. Acesta oferă dovezi pentru 615 de lei românești, aproximativ 140 EUR pentru timbrare.
93. Guvernul nu a contestat suma pentru care dovezile furnizate solicitantului i se acordă.
94. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale doar în măsura în care se stabilește că acestea au fost real și necesar suportate și dacă au fost rezonabile ca cuantum. În acest caz, având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea acordă reclamantului suma tuturor costurilor și cheltuielilor 140 EUR.

C. Penalități

95. Curtea consideră că este oportun să se bazeze pe rata dobânzilor de întârziere la rata dobânzii de rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1. Declară cererea admisibilă cu privire la pretențiile formulate în temeiul articolelor 3 și 5 § 3 din Convenție, și inadmisibilă pentru restul;

2. Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție;

3. Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție;

4.Dispune
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data plății:
i.. 9 500 EUR (nouă mii cinci sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută de impozitare pentru prejudiciul moral
ii. 140 EUR (140 de euro), plus orice taxă care poate fi percepută de impozitare de către solicitant pentru costuri și cheltuieli;
b) că de la expirarea perioadei dispusă și până la plata, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene pentru perioada de penalizare, plus trei puncte procentuale;

5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 4 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 § § 2 și 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Președinte

____________________________________

Free counters!

About these ads

discuta subiectul si tu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 44 other followers

%d bloggers like this: