.
.
.
.
.
Comunicarea a preşedinţilor şi a Skouris Costa
Delegaţii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 17 ianuarie 2011 la sediul din urmă, în Luxemburg, ca parte a reuniunilor regulate în ambele jurisdicţii.
.
/
Aşa cum se obişnuieşte la aceste reuniuni,au fost discutate subiecte de interes comun . Prima chestiune în cauză o constituie aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a doua privind aderarea Uniunii Europene la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale.
1. În ceea ce priveşte Carta, s-a observat că aceasta a câştigat rapid o stare de primă importanţă în jurisprudenţa recentă a CJUE. Într-adevăr, începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi atunci când ia acordat rangul de legislaţia UE primar, Carta a fost citat în treizeci de spețe. Astfel, Carta a devenit text de referinţă şi punct de plecare pentru evaluarea de către CJUE a drepturilor fundamentale, de a recunoaşte acest instrument juridic. Prin urmare, este important să se asigure o mai mare coerenţă între Convenţie şi Cartă în măsura în care Carta conţine drepturi ce corespund celor garantate de Convenţie. Articolul 52 alineatul 3 al Cartei prevede, în plus, că, în acest caz, sensul şi sfera de aplicare a drepturilor garantate de Convenţie şi de Carta sunt aceleaşi. În acest context, o „interpretare paralelă” a celor două texte ar putea fi utilă.
2. Aderarea la UE la Convenţia reprezintă un pas important în evoluţia de protecţie a drepturilor omului în Europa. Statele membre ale UE au stabilit în principiu că aderarea UE la Convenție prin Tratatul de la Lisabona. În ceea ce priveşte Consiliul Europei, Protocolul nr 14 a intrat în vigoare la 1 iunie 2010, modifică secţiunea 59 din Convenţie, astfel încât UE să poată alătura Consiliului Europei. Astfel, actele UE vor fi supuse, ca şi cele din celelalte părţi contractante, controlul exercitat de către CEDO în privinţa drepturilor garantate în Convenţie.
Ca parte a acestui control de convenţionalism, se poate distinge între acţiuni directe şi acţiuni indirecte, şi anume, în primul rând, interogări individuale, aduse direct împotriva măsurilor adoptate de către instituţiile UE, după aderarea acesteia din urmă la convenţie şi, pe de altă parte, cele îndreptate împotriva actelor adoptate de către autorităţile statelor membre ale UE pentru aplicarea sau punerea în aplicare a legislaţiei UE. În primul caz, cerinţa epuizării căilor de recurs interne, prevăzută de articolul 35 alineatul 1 al Convenţiei, va dispune solicitanţilor care doresc să aplice la CEDO pentru a înţelege în prealabil instanţele UE, astfel cum este prevăzut de legislaţia din urmă. Astfel, este garantat faptul că controlul exercitat de către CEDO va fi precedată de control intern realizat de către CEJ, CJUE şi subsidiarităţii, care vor fi respectate.
Cu toate acestea, în al doilea caz, situaţia este mai complexă. Solicitantul aplică în primul rând cauza către instanţele statului membru în cauză, care, în conformitate cu articolul 267 TFUE, şi poate, dacă este cazul, ar trebui să profite de CJUE pentru pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea şi / sau validitatea dispoziţiilor în litigiu ale legislaţiei UE. Dar dacă pentru un motiv, nu a fost realizată o astfel de pronunţare a unei hotărâri preliminare, CEDO ar putea cere să se pronunţe pe o mişcare care implică dispoziţiile din respectiva lege pe care CJUE nu a avut posibilitatea de a controla acestora de conformitate cu drepturile fundamentale garantate de Cartă.
Ca parte a acestui control de convenţionalism, se poate distinge între acţiuni directe şi acţiuni indirecte, şi anume, în primul rând, interogări individuale, aduse direct împotriva măsurilor adoptate de către instituţiile UE, după aderarea acesteia din urmă la convenţie şi, pe de altă parte, cele îndreptate împotriva actelor adoptate de către autorităţile statelor membre ale UE pentru aplicarea sau punerea în aplicare a legislaţiei UE. În primul caz, cerinţa epuizării căilor de recurs interne, prevăzută de articolul 35 alineatul 1 al Convenţiei, va dispune solicitanţilor care doresc să aplice la CEDO pentru a înţelege în prealabil instanţele UE, astfel cum este prevăzut de legislaţia din urmă. Astfel, este garantat faptul că controlul exercitat de către CEDO va fi precedată de control intern realizat de către CEJ, CJUE şi subsidiarităţii, care vor fi respectate.
Cu toate acestea, în al doilea caz, situaţia este mai complexă. Solicitantul aplică în primul rând cauza către instanţele statului membru în cauză, care, în conformitate cu articolul 267 TFUE, şi poate, dacă este cazul, ar trebui să profite de CJUE pentru pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea şi / sau validitatea dispoziţiilor în litigiu ale legislaţiei UE. Dar dacă pentru un motiv, nu a fost realizată o astfel de pronunţare a unei hotărâri preliminare, CEDO ar putea cere să se pronunţe pe o mişcare care implică dispoziţiile din respectiva lege pe care CJUE nu a avut posibilitatea de a controla acestora de conformitate cu drepturile fundamentale garantate de Cartă.
În toate probabilităţile, această situaţie nu ar trebui să apară frecvent. Faptul că rămâne este previzibil că o astfel de situaţie poate fi realizată, din cauză că procedura preliminară poate fi declanşată de către instanţele naţionale, numai, cu excepţia pieselor, care sunt cu siguranţă în posibilitatea de a sugera o referinţă, dar nu au puterea de a se impune, acest lucru înseamnă că de referinţă nu este în mod normal, un remediu pentru a fi epuizat de către solicitant înainte de a aplica la CEDO, căile de atac.
Dar faptul că principiul subsidiarităţii poat fi îndeplinit, de asemenea, în această situaţie, este necesar să se pună în aplicare în contextul aderării la UE la Convenţie, o procedură flexibilă care să poată asigura că CJUE si CEJ pot efectua controale interne înainte de intervenţia de audit extern de către CEDO. Modalităţile de punere în aplicare a unei astfel de proceduri, care nu necesită o modificare a Convenţiei, ar trebui să să ia în considerare caracteristicile specifice ale controlului judiciar de către aceste două jurisdicţii. În această privinţă, este important ca tipurile de cazuri în care CJUE pot fi făcute fie clar definite. În mod similar, examinarea convenţional al actului în cauză nu ar trebui să reia până când părţile interesate au fost în măsură să evalueze în mod corespunzător de consecinţele posibile pentru a fi trase de la poziţia adoptată de către CJUE şi, după caz, de a prezenta observaţii cu privire la CEDO, în care li se va permite acestora în conformitate cu dispoziţiile care reglementează procedura în faţa sa. Pentru a se asigura că procedura în faţa CEDO este întârziată în mod nejustificat, CJUE ar putea avea să se pronunţe asupra cauzei în proceduri accelerate.
Dar faptul că principiul subsidiarităţii poat fi îndeplinit, de asemenea, în această situaţie, este necesar să se pună în aplicare în contextul aderării la UE la Convenţie, o procedură flexibilă care să poată asigura că CJUE si CEJ pot efectua controale interne înainte de intervenţia de audit extern de către CEDO. Modalităţile de punere în aplicare a unei astfel de proceduri, care nu necesită o modificare a Convenţiei, ar trebui să să ia în considerare caracteristicile specifice ale controlului judiciar de către aceste două jurisdicţii. În această privinţă, este important ca tipurile de cazuri în care CJUE pot fi făcute fie clar definite. În mod similar, examinarea convenţional al actului în cauză nu ar trebui să reia până când părţile interesate au fost în măsură să evalueze în mod corespunzător de consecinţele posibile pentru a fi trase de la poziţia adoptată de către CJUE şi, după caz, de a prezenta observaţii cu privire la CEDO, în care li se va permite acestora în conformitate cu dispoziţiile care reglementează procedura în faţa sa. Pentru a se asigura că procedura în faţa CEDO este întârziată în mod nejustificat, CJUE ar putea avea să se pronunţe asupra cauzei în proceduri accelerate.
3. Cele două instanţe se pare util să facă cunoscute gândurile lor, ca parte a negocierilor de aderare în curs între CE şi UE. Acestea sunt hotărâte să continue dialogul cu privire la aceste aspecte care sunt de o importanţă considerabilă pentru calitatea şi coerenţa jurisprudenţei privind protecţia drepturilor fundamentale în Europa.
Leontiuc Marius - official site 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.